Importanța humusului din sol

Humificarea reprezintă un proces biochimic de transformare şi descompunere treptată şi lentă a resturilor organice (vegetale şi animale) din sol şi de la suprafaţa solului, care se încheie cu formarea unor substanţe organice noi, de resinteză, denumite cu termenul generic de „humus”.

„Humusul este cel mai important element pentru sănătatea pământului“, spunea biologul Phil Brookes . Acesta este reprezentat de materia organică descompusă din sol, care asigură hrana plantelor şi care reprezintă un factor de protecţie împotriva bolilor datorită prezenţei unor substanţe numite fitoalexine, substanţe care pentru plante au un rol asemănător anticorpilor.

De aceea prezenţa humusului în sol determină rodnicia pământului.

Humusul este materia organică integral transformată sau aflată în diferite stadii de transformare şi care are drept componenţi principali acizii humici. Humusul este principalul depozit al energiei chimice şi rezervor de substanţe nutritive pentru plante.

Alcătuirea substanţelor humice

Totalitatea acizilor organici care sunt specifici solului şi care intră în alcătuirea humusului, poartă numele de acizi humici.Acizii humici reprezintă substanţe organice specifice humusului. Ei sunt compuşi macromoleculari, care conţin un număr mare de nuclee aromatice îmbogăţite în carbon şi azot. Acizii humici sunt reprezentați de acizii huminici, acizii fulvici si humine.

În alcătuirea lor complexă intră toate elementele chimice, prezente în substanţele organice vegetale şi animale, pe seama cărora se formează humusul:C, H, O, N, Si, Al, Fe, Ca, Mg, K, Na, S, P etc. O pondere mare o au: C, H, O, N, care oscilează între limitele : C: 40 – 68%; H: 3 – 6%; O: 31 – 48 % şi N: 2– 8 %.

C/N reprezinta raportul dintre carbon organic si azot. Acest raport este util pentru a indica viteza de descompunere a materiei organice in sol.

Acizii huminici asigură solului o fertilitate potenţială mai ridicată faţă de acizii fulvici. Cu cât solul este mai bogat în acizi huminici, cu atât acesta va avea însuşiri fizice şi chimice mai bune.

Principalele forme de humus din sol, în ordinea descrescândă a humificării sunt: mullul, moderul și morul sau humusul brut. Mullul, reprezintă materia organică complet humificată și intim amestecată cu partea minerală a solului. Este caracteristic solurilor cu un regim aerohidric favorabil, cu o intensă activitate a microorganismelor unde se realizează o descompunere completă a resturilor organice.

Moderul, reprezintă materia organică mai slab humificată și parțial legată de partea minerală a solului. Se formează în soluri slab aerate, în prezența unei microflore sărace cu activitate redusă.

Morul (humus brut), format predominant din resturi organice slab humificate, puțin mărunțite și transformate biochimic, nelegat de partea minerală a solului. Este caracteristic solurilor din zona montană (jnepenișuri, pajiști alpine etc.) cu condiții nefavorabile proceselor de humificare.

Turba, se formează într-un mediu saturat cu apă, pe seama resturilor organice provenite de la vegetația hidrofilă. Se pot deosebi două tipuri de turbă: eutrofă (calcică) şi oligotrofă (acidă).

MULL MODER MOR TURBA

Principalele tipuri de humus

Humusul are efecte benefice asupra vieţii din sol şi asupra însuşirilor solului.

Prin activitatea microorganismelor, se degajă CO2 cu rol activ în intensificarea proceselor de alterare a materiei organice şi minerale din sol.

Are un rol important în formarea structurii glomerulare şi grăunţoase, prin cimentarea particulelor de sol

Indirect, joacă rol important în îmbunătățirea porozității solului şi consistenţei, a permeabilităţii pentru aer şi apă. Humusul asigură reţinerea şi conservarea apei accesibile pentru plante.

Influenţează pozitiv creşterea capacităţii de reţinere a apei în forme accesibile plantelor Alături de argilă, ajută la împiedicarea levigării nutrienţilor şi acționează drept rezervor de nutrienţi, pe

care îi stochează şi îi eliberează la nevoie Prin culoarea închisă, determină absorbția radiațiilor solare calorice, mărind gradul de încălzire a solului Capacitatea de reţinere şi schimb de ioni Modificarea permeabilității membranei celulelor vegetale Participarea directă în metabolismul plantelor prin stimularea activităţii unor enzime, precum şi

utilizarea directă de către plante, a compuşilor care rezultă din descompunerea substanţelor humice.

Fertilitatea este însuşirea solului de a pune la dispoziţia plantelor în tot timpul perioadei de vegetaţie substanţele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea lor în condiţiile satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie. Fertilitatea unui sol este corelată cu conţinutul în humus.

Influența puternic favorabilă a materiei organice asupra potențialului productiv al solului explică importanța ce se dă, mai ales în ultimul timp, măsurilor pentru conservarea și refacerea materiei organice a solului. Este știut că prin cultivare, solurile iși micșorează conținutul de humus cu efecte negative asupra însușirilor și fertilității. În culturile irigate este accentuat ritmul de mineralizare a materiei organice.

Conservarea sau ridicarea conținutului de materie organică în sol se poate realiza îndeosebi prin adăugarea de îngrăşăminte organice, îngrăşăminte verzi (leguminoase sau graminee îngropate în brazdă), prin rotații ale culturilor care includ plante și soiuri cu masă radiculară bogată. Se acționeaza deci în sensul modificării favorabile a bilanțului materiei organice în sol.

“Pământul nu aparţine omului. Omul aparţine pământului.“

http://www.nikolicivasilie.ro/traduceri/Pamantul%20ne%20este%20mama.pdf

Proiect realizat de Banu Oana-Ileana (GR. 1103) și Oltenacu Marian (GR. 1104)