HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la...

51
HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 25 iunie 1997 Data intrarii in vigoare : 25/06/1997 Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Se considera acreditate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993 , instituţiile de învăţământ superior şi specializările cuprinse la lit. a) din anexele nr. 1 şi 2. Specializările acreditate se supun numai procesului de evaluare periodică. ART. 2 Se acorda autorizare de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993 , pentru specializările din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular solicitante, cuprinse la lit. b) din anexele nr. 1 şi 2. ART. 3 Formele de organizare a învăţământului superior, pentru care se acorda autorizare de funcţionare provizorie, sunt: învăţământ de zi şi, după caz, învăţământ fără frecventa. Forma de învăţământ seral se poate organiza la orice specializare, acreditata sau autorizata pentru învăţământul de zi. ART. 4 Denumirile specializărilor autorizate sa funcţioneze provizoriu, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior care cuprind numai astfel de specializări se pot modifica, în perioada de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993 . Instituţiile de învăţământ superior care cuprind specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu trebuie sa respecte standardele care au stat la baza acordării autorizării de funcţionare provizorie pentru aceste specializări pe toată durata de activitate. ART. 5 În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare va stabili şi va comunica Ministerului Învăţământului instituţiile de învăţământ superior de stat la care se poate organiza examenul de licenta, respectiv de absolvire, pentru absolvenţii primelor trei promotii ale specializărilor autorizate de funcţioneze provizoriu. ART. 6 Reţeaua învăţământului de stat de studii aprofundate şi repartizarea cifrei de şcolarizare pentru acestea se aproba de către Ministerul Învăţământului. ART. 7 La specializările care nu au autorizare de funcţionare provizorie nu se organizează concurs de admitere în anul I de studii. ART. 8 (1) Studenţii specializărilor acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular pot sa îşi continue studiile la specializări identice sau similare din instituţii de învăţământ superior de stat, în următoarele condiţii cumulative: a) instituţia de învăţământ superior de stat sa scolarizeze în specializarea respectiva, acreditata sau autorizata sa funcţioneze provizoriu; b) studenţii sa participe la concursul de admitere în instituţia primitoare, în sesiunile oficiale, la specializarea respectiva, şi sa fie declaraţi admişi, respectiv sa fi obţinut cel puţin media ultimului candidat declarat admis la profilul sau specializarea la care au susţinut concursul. Aceştia sunt declaraţi admişi în afară cifrei de şcolarizare repartizate iniţial prin ordin al ministrului învăţământului; c) anul de studiu în care studenţii admişi prin concurs vor fi înmatriculaţi este stabilit de instituţia de învăţământ superior primitoare, pe baza documentelor de scolaritate prezentate de student cu susţinerea examenelor de diferenţa, pentru care se pot percepe taxe în cuantumul stabilit de senatele universitare. Prin înmatricularea acestei categorii de studenţi nu se modifica formaţiunile de studiu. (2) Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare în cauza au obligaţia sa îndeplinească formalităţile de înscriere la concursul de admitere şi de transfer şi sa elibereze actele solicitate de student, în conformitate cu reglementările legale de vigoare. ART. 9 Studenţii de la specializările din învăţământul superior particular, neautorizate, se pot transfera la aceleaşi specializări sau la specializări similare din învăţământul superior particular acreditat sau autorizat sa funcţioneze provizoriu, cu acordul instituţiei primitoare. ART. 10 Specializările înscrise ca autorizate în hotărârile Guvernului nr. 568/1995 , nr. 225/1996 şi nr. 1.371/1996, pentru care nu au fost respectate procedurile prevăzute în Legea nr. 88/1993 , sunt cuprinse la lit. c) din anexa nr. 1. Începând cu anul universitar 1997/1998, aceste specializări, precum şi specializările fără autorizare de funcţionare provizorie din învăţământul superior de stat şi particular intra în lichidare. ART. 11 Continuarea activităţii de învăţământ superior în alte condiţii decât cele prevăzute în Legea nr. 88/1993 , în Legea învăţământului nr. 84/1995 , republicată, şi în prezenta hotărâre atrage după sine răspunderea celor vinovaţi, după caz. Sesizarea organelor abilitate se face de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare sau de către Ministerul Învăţământului. ART. 12 Colegiile de administraţie publica din Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Sibiu trec de la Şcoala Nationala de Studii Politice şi Administrative la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, la Universitatea din Craiova, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi, respectiv, la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. ART. 13 Literele b), c), d) şi e) din cadrul punctului II B al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 542/1995 privind reorganizarea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 31 iulie 1995, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 568/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 16 august 1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.371/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 11 decembrie 1996, se abroga.

Transcript of HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la...

Page 1: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 25 iunie 1997 Data intrarii in vigoare : 25/06/1997 Guvernul României hotărăşte: ART. 1 Se considera acreditate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, instituţiile de învăţământ superior şi specializările cuprinse la lit. a) din anexele nr. 1 şi 2. Specializările acreditate se supun numai procesului de evaluare periodică. ART. 2 Se acorda autorizare de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993, pentru specializările din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular solicitante, cuprinse la lit. b) din anexele nr. 1 şi 2. ART. 3 Formele de organizare a învăţământului superior, pentru care se acorda autorizare de funcţionare provizorie, sunt: învăţământ de zi şi, după caz, învăţământ fără frecventa. Forma de învăţământ seral se poate organiza la orice specializare, acreditata sau autorizata pentru învăţământul de zi. ART. 4 Denumirile specializărilor autorizate sa funcţioneze provizoriu, precum şi ale instituţiilor de învăţământ superior care cuprind numai astfel de specializări se pot modifica, în perioada de funcţionare provizorie, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 88/1993. Instituţiile de învăţământ superior care cuprind specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu trebuie sa respecte standardele care au stat la baza acordării autorizării de funcţionare provizorie pentru aceste specializări pe toată durata de activitate. ART. 5 În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare va stabili şi va comunica Ministerului Învăţământului instituţiile de învăţământ superior de stat la care se poate organiza examenul de licenta, respectiv de absolvire, pentru absolvenţii primelor trei promotii ale specializărilor autorizate de funcţioneze provizoriu. ART. 6 Reţeaua învăţământului de stat de studii aprofundate şi repartizarea cifrei de şcolarizare pentru acestea se aproba de către Ministerul Învăţământului. ART. 7 La specializările care nu au autorizare de funcţionare provizorie nu se organizează concurs de admitere în anul I de studii. ART. 8 (1) Studenţii specializărilor acreditate sau autorizate sa funcţioneze provizoriu din cadrul instituţiilor de învăţământ superior particular pot sa îşi continue studiile la specializări identice sau similare din instituţii de învăţământ superior de stat, în următoarele condiţii cumulative: a) instituţia de învăţământ superior de stat sa scolarizeze în specializarea respectiva, acreditata sau autorizata sa funcţioneze provizoriu; b) studenţii sa participe la concursul de admitere în instituţia primitoare, în sesiunile oficiale, la specializarea respectiva, şi sa fie declaraţi admişi, respectiv sa fi obţinut cel puţin media ultimului candidat declarat admis la profilul sau specializarea la care au susţinut concursul. Aceştia sunt declaraţi admişi în afară cifrei de şcolarizare repartizate iniţial prin ordin al ministrului învăţământului; c) anul de studiu în care studenţii admişi prin concurs vor fi înmatriculaţi este stabilit de instituţia de învăţământ superior primitoare, pe baza documentelor de scolaritate prezentate de student cu susţinerea examenelor de diferenţa, pentru care se pot percepe taxe în cuantumul stabilit de senatele universitare. Prin înmatricularea acestei categorii de studenţi nu se modifica formaţiunile de studiu. (2) Instituţiile de învăţământ superior de stat şi particulare în cauza au obligaţia sa îndeplinească formalităţile de înscriere la concursul de admitere şi de transfer şi sa elibereze actele solicitate de student, în conformitate cu reglementările legale de vigoare. ART. 9 Studenţii de la specializările din învăţământul superior particular, neautorizate, se pot transfera la aceleaşi specializări sau la specializări similare din învăţământul superior particular acreditat sau autorizat sa funcţioneze provizoriu, cu acordul instituţiei primitoare. ART. 10 Specializările înscrise ca autorizate în hotărârile Guvernului nr. 568/1995, nr. 225/1996 şi nr. 1.371/1996, pentru care nu au fost respectate procedurile prevăzute în Legea nr. 88/1993, sunt cuprinse la lit. c) din anexa nr. 1. Începând cu anul universitar 1997/1998, aceste specializări, precum şi specializările fără autorizare de funcţionare provizorie din învăţământul superior de stat şi particular intra în lichidare. ART. 11 Continuarea activităţii de învăţământ superior în alte condiţii decât cele prevăzute în Legea nr. 88/1993, în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, şi în prezenta hotărâre atrage după sine răspunderea celor vinovaţi, după caz. Sesizarea organelor abilitate se face de către Consiliul Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare sau de către Ministerul Învăţământului. ART. 12 Colegiile de administraţie publica din Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Sibiu trec de la Şcoala Nationala de Studii Politice şi Administrative la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, la Universitatea din Craiova, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi, respectiv, la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu. ART. 13 Literele b), c), d) şi e) din cadrul punctului II B al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 542/1995 privind reorganizarea Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 31 iulie 1995, cu modificările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 568/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 16 august 1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.371/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 11 decembrie 1996, se abroga.

Page 2: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

ART. 14 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: --------------- Ministrul învăţământului, Virgil Petrescu Ministru de stat, ministrul finanţelor, Mircea Ciumara Preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare Academica şi Acreditare, Ioan Mihailescu ANEXA 1 INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR DE STAT ANEXA 1A *T* UNIVERSITĂŢI, ACADEMII, INSTITUTE 1. UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- AERONAVE * Construcţii aerospatiale - zi, 5 ani * Sisteme de propulsie (turbomotoare, rachete) - zi, 5 ani * Echipamente şi instalaţii de bord - zi, 5 ani CHIMIE * Tehnologia substanţelor anorganice - zi, 5 ani * Tehnologia substanţelor organice - zi, 5 ani * Petrochimie şi carbochimie - zi, 5 ani * Inginerie chimica - zi, 5 ani * Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice - zi, 5 ani * Tehnologia compusilor macromoleculari - zi, 5 ani * Inginerie chimica (în limbile engleza şi franceza) - zi, 5 ani * Inginerie biochimica - zi, 5 ani * Tehnologie chimica - zi, 3 ani ELECTRIC * Construcţii electrotehnice - zi, 5 ani * Acţionari electrice - zi, 5 ani * Electrotehnica generală - zi, 5 ani * Inginerie electrica şi calculatoare (în limbile engleza, franceza şi germană) - zi, 5 ani * Maşini şi aparate electrice - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Comunicaţii - zi, 5 ani * Microelectronica - zi, 5 ani * Telecomenzi şi electronica în transporturi- zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani * Comunicaţii şi exploatare poştală - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani * Trafic urban - zi, 3 ani ENERGETIC * Centrale termoelectrice - zi, 5 ani * Centrale nuclearo-electrice - zi, 5 ani * Electroenergetica - zi, 5 ani * Centrale hidroelectrice - zi, 5 ani * Energetica industriala - zi, 5 ani * Termoenergetica - zi, 3 ani * Hidroenergetica - zi, 3 ani * Transportul şi distribuţia energiei electrice - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în energetica şi electrotehnica - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani * Inginerie economică în industria chimica şi de materiale - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie (în limba germană) - zi, 5 ani

Page 3: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani INGINERIA * Tehnica transporturilor - zi, 5 ani TRANSPORTURILOR * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani MECANIC * Maşini hidraulice şi pneumatice - zi, 5 ani * Echipamente de proces - zi, 5 ani * Mecanică fina - zi, 5 ani * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani * Construcţii de maşini agricole - zi, 5 ani * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Material rulant de cale ferată - zi, 5 ani * Mecanică şi inginerie mecanică (în limbile engleza, franceza şi germană) - zi, 5 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani * Tehnologii de mecanică fina - zi, 3 ani * Automobile - zi, 3 ani * Materiale şi defectoscopie - zi, 3 ani MECATRONICA * Roboti industriali - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ingineria produselor siderurgice - zi, 5 ani * Metalurgie neferoasa - zi, 5 ani * Turnarea metalelor - zi, 5 ani * Prelucrari plastice şi tratamente termice - zi, 5 ani ŞTIINŢE APLICATE * Inginerie fizica - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Calculatoare - zi, 5 ani ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani * Tehnica de calcul - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- CHIMIE * Chimie alimentara - zi, 5 ani ELECTRIC * Metrologie şi sisteme de măsurare - zi, 5 ani * Controlul calităţii şi metrologie - zi, 5 ani ENERGETIC * Informatizarea şi conducerea proceselor energetice - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în electronica şi electrotehnica (în limba engleza) - zi, 5 ani * Inginerie economică în electronica şi electrotehnica (în limba germană) - zi, 5 ani * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani * Inginerie economică în domeniul mecanic (în limba germană) - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Ingineria şi managementul calităţii - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în energetica - zi, 5 ani * Ingineria protecţiei mediului în industria chimica şi petrochimica - zi, 5 ani MECANIC * Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor agricole - zi, 5 ani * Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice - zi, 5 ani * Optometrie - zi, 3 ani * Microtehnica şi optica - zi, 3 ani MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani * Ştiinţa materialelor (în limbile engleza şi franceza) - zi, 5 ani * Tehnologii ecologice în metalurgia extractiva - zi, 3 ani * Tehnologii ecologice în metalurgia prelucratoare - zi, 3 ani ŞTIINŢE APLICATE * Inginerie matematica - zi, 5 ani * Mecanică aplicată - zi, 5 ani TEHNOLOGIA TRANSPORTURILOR * Tehnologia transporturilor - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 2. UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor -------------------------------------------------------------------------------

Page 4: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

CONSTRUCŢII * Construcţii civile, industriale şi agricole - zi, 5 ani * Cai ferate, drumuri şi poduri - zi, 5 ani * Construcţii hidrotehnice - zi, 5 ani * Inginerie sanitară şi protecţia mediului - zi, 5 ani * Inginerie civilă (în limbile engleza şi franceza) - zi, 5 ani * Tehnologia construcţiilor - zi, 3 ani * Lucrări edilitare - zi, 3 ani * Construcţii şi exploatarea lucrărilor hidrotehnice - zi, 3 ani * Drumuri şi poduri - zi, 3 ani * Cai ferate şi lucrări de arta - zi, 3 ani * Organizarea şi economia construcţiilor - zi, 3 ani GEODEZIE * Geodezie - zi, 5 ani * Cadastru - zi, 5 ani * Topografie - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Ingineria şi managementul lucrărilor de construcţii - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii pentru construcţii - zi, 5 ani * Instalaţii pentru construcţii (în limba franceza) - zi, 5 ani * Instalaţii - zi, 3 ani MECANIC * Utilaj tehnologic pentru construcţii - zi, 5 ani * Mecanizarea construcţiilor - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CONSTRUCŢII * Inginerie urbana, construcţia şi gestiunea localităţilor - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei - zi, 5 ani MECANIC * Inginerie tehnologică şi mecanizare în construcţii - zi, 5 ani ŞTIINŢE APLICATE * Inginerie matematica - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 3. INSTITUTUL DE ARHITECTURA "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Arhitectura - zi, 6 ani * Arhitectura clădirilor - zi, 3 ani * Urbanism - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Urbanism - zi, 5 ani * Arhitectura de interior şi mobilier - zi, 3 ani * Arhitectura şi urbanism CAD-CAM - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 4. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI DE MEDICINA VETERINARA BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agricultura - zi, 5 ani * Pedologie-Agrochimie - zi, 5 ani * Horticultura - zi, 5 ani * Protecţia plantelor - zi, 3 ani * Legumicultura-Floricultura - zi, 3 ani CONSTRUCŢII * Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală - zi, 5 ani

Page 5: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Amenajarea teritoriului agricol - zi, 3 ani * Organizarea şi economia construcţiilor - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Ingineria şi gestiunea sistemelor agricole - zi, 5 ani MEDICINA VETERINARA * Medicina veterinara - zi, 6 ani * Igiena şi laborator veterinar - zi, 3 ani ZOOTEHNIE * Zootehnie - zi, 5 ani * Creşterea animalelor mici - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Tehnologia vinului şi produselor derivate - zi, 3 ani BIOTEHNOLOGIE * Biotehnologii agricole - zi, 5 ani * Biotehnologii industriale - zi, 5 ani * Biotehnologii medical-veterinare - zi, 5 ani GEODEZIE * Cadastru agricol - zi, 3 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în spaţiul funciar - zi, 5 ani MEDICINA VETERINARA * Clinica şi farmacie veterinara - zi, 3 ani ZOOTEHNIE * Tehnologia laptelui şi produselor lactate - zi, 3 ani * Tehnologia carnii şi produselor din carne - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 5. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIBLIOTECONOMIE * Biblioteconomie-Arhivistica - zi, 3 ani BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani * Biochimie - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie - zi, 4 ani * Chimie-Fizica - zi, 4 ani * Biochimie tehnologică - zi, 4 ani * Chimie (în limba franceza) - zi, 4 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi - zi, 4 ani literatura străină (Limba străină B) - fără frec- venta, 5 ani * Bibliologie şi ştiinţa informării - zi, 4 ani * O limba şi literatura străină (Limba străină A) - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani * Filologie clasica (Limba latina - Limba greaca veche) - zi, 4 ani FILOSOFIE * Filosofie - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - zi, 4 ani * Fizica (în limbile franceza şi engleza) - zi, 4 ani * Fizica tehnologică - zi, 5 ani GEOLOGIE * Geologie - zi, 4 ani * Geologie tehnica - zi, 5 ani * Geofizica - zi, 5 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Geografie - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani * Cartografie - zi, 3 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Matematica (în limba franceza) - zi, 4 ani * Informatica - zi, 4 ani * Matematica-Informatica - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Pedagogie - zi, 4 ani * Psihologie - zi, 4 ani * Sociologie - zi, 4 ani

Page 6: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Psihopedagogie specială - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani BIOLOGIE * Ecologie şi protecţia mediului - zi, 4 ani CHIMIE * Radiochimie - zi, 4 ani FILOLOGIE * Comunicare şi relaţii publice - zi, 4 ani * Traducatori - zi, 4 ani FIZICA * Fizica medicală - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografia turismului - zi, 4 ani * Hidrologie, meteorologie şi supravegherea calităţii mediului - zi, 3 ani JURNALISTICA * Comunicare publica - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - Studii avansate - zi, 4 ani * Matematica aplicată (în limba engleza) - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Asistenta socială - zi, 4 ani * Institutori - O limba străină (Focsani) - zi, 3 ani ŞTIINŢA MEDIULUI * Ştiinţa mediului - zi, 4 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE* Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE POLITICE * Ştiinţe politice - zi, 4 ani * Ştiinţe politice (în limba franceza) - zi, 4 ani * Ştiinţe politice (în limba engleza) - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie baptista - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie baptista - Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani * Teologie baptista - Litere (O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Filologie clasica (Limba latina - Limba greaca veche) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Pictura bisericeasca - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Patrimoniu cultural - zi, 4 ani * Teologie romano-catolica - Asistenta socială - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 6. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani * Farmacie (militară) - zi, 5 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Medicina generală (militară) - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani * Stomatologie (militară) - zi, 6 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Fiziokinetoterapie - zi, 5 ani * Audiologie şi protezare auditiva - zi, 3 ani STOMATOLOGIE * Profilaxie stomatologica - zi, 3 ani -------------------------------------------------------------------------------

Page 7: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

7. ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economie-Pedagogie - zi, 4 ani * Economia şi gestiunea producţiei - zi, 4 ani agroalimentare - fără frec- venta, 5 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Gestiunea şi analiza financiară a - zi, 4 ani întreprinderilor - fără frec- venta, 5 ani * Informatica economică - zi, 4,5 ani - fără frec- venta, 5,5 ani * Cibernetica şi previziune economică - zi, 4,5 ani - fără frec- venta, 5,5 ani * Statistica social-economică - zi, 4,5 ani - fără frec- venta, 5,5 ani * Marketing - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Merceologie - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Comerţ - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Gestiunea afacerilor (în limbile engleza, franceza şi germană) - zi, 4 ani * Economie şi sociologie rurală - zi, 4 ani * Economia întreprinderii (în limbile engleza şi franceza) - zi, 4 ani * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani * Prelucrarea electronica a informatiei economice - zi, 3 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani * Managementul producţiei agricole şi alimentare - zi, 3 ani * Comerţ exterior - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Economie matematica - zi, 4,5 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism (Buzau) - zi, 3 ani * Managementul producţiei agricole şi alimentare (Buzau) - zi, 3 ani * Economia mediului - zi, 4 ani * Economia şi dreptul afacerilor - zi, 4 ani * Bănci şi burse de valori - zi, 4 ani - fără frec-

Page 8: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

venta, 5 ani * Management social - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economie mondială - zi, 4 ani * Politici economice - zi, 4 ani * Administrarea întreprinderilor (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Gestiune bancară - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 8. ACADEMIA DE MUZICA DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MUZICA * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani * Canto - zi, 5 ani * Regie de teatru muzical - zi, 5 ani * Compoziţie - zi, 5 ani * Muzicologie - zi, 5 ani * Dirijat de orchestra - zi, 5 ani * Dirijat de cor academic - zi, 5 ani * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MUZICA * Jaz şi muzica uşoară - zi, 5 ani * Muzica religioasă - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 9. ACADEMIA DE ARTA DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Pictura - zi, 5 ani * Sculptura - zi, 5 ani * Grafica - zi, 5 ani * Arte textile (tapiserie-contexturi, moda-imprimeuri) - zi, 5 ani * Ceramica-Sticla-Metal - zi, 5 ani * Scenografie - zi, 5 ani * Design - zi, 5 ani * Arta murala - zi, 5 ani * Conservarea şi restaurarea operei de arta - zi, 5 ani * Pedagogia artei - zi, 5 ani * Istoria şi teoria artei - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor

Page 9: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Fotovideoprocesare computerizata a DECORATIVE imaginii - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 10. ACADEMIA DE TEATRU ŞI FILM DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA CINEMATOGRAFICA * Regie de film şi televiziune - zi, 4 ani ŞI TELEVIZIUNE * Imagine de film şi televiziune - zi, 4 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani * Teatrologie - zi, 4 ani * Regie teatru - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA CINEMATOGRAFICA * Comunicaţii audiovizuale - zi, 4 ani ŞI TELEVIZIUNE * Multimedia-sunet, montaj - zi, 4 ani ARTA TEATRALA * Arta actorului manuitor de papusi şi marionete - zi, 4 ani * Coregrafie, creaţie şi pedagogie - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 11. ACADEMIA NATIONALA DE EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani * Kinetoterapie - zi, 4 ani * Educaţie fizica militară şi sport - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Maiestrie sportiva (antrenori) - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 12. ŞCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI a) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Ştiinţe administrative (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE POLITICE * Relaţii internaţionale (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani * Ştiinţe politice (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani * Ştiinţa comunicării în masa (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani * Ştiinţe politice - zi, 4 ani ECONOMIC * Management (Studii academice postuniversitare) - zi, 2 ani ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Administraţie publica locală - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 13. UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA a) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ,

Page 10: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura franceza - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani GEODEZIE * Topografie, cadastru şi organizarea teritoriului - zi, 3 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani ISTORIE * Istorie-Arheologie - zi, 4 ani MUZEOLOGIE * Conservarea şi restaurarea patrimoniului - zi, 4 ani * Tehnici de cercetare şi conservare a patrimoniului arheologic şi muzeal - zi, 3 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Asistenta socială - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura engleza) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 14. UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CHIMIE * Finisare chimica textila - zi, 5 ani ECONOMIC * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani MECANIC * Material rulant de cale ferată - zi, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia şi controlul calităţii ALIMENTARE produselor alimentare - zi, 5 ani TEXTILE-PIELARIE * Filatura şi tesatorie - zi, 5 ani * Tricotaje, confecţii textile - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 15. UNIVERSITATEA DIN BACAU a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, franceza) - zi, 4 ani * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura franceza - zi, 4 ani

Page 11: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Marketing - zi, 4 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Kinetoterapie - zi, 4 ani ENERGETICA * Energetica industriala - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic pentru industria alimentara - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru industria celulozei şi hârtiei - zi, 5 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia şi controlul calităţii ALIMENTARE produselor alimentare - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 16. UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Biologie - Chimie - zi, 4 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, franceza) sau Etnologie - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani METALURGIE * Metalurgie neferoasa - zi, 5 ani MINE * Exploatări miniere şi subterane - zi, 5 ani * Prepararea substanţelor minerale utile - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limbi moderne aplicate (câte doua limbi străine dintre: engleza, franceza, germană) - zi, 4 ani INFORMATICA * Informatica aplicată - zi, 3 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în minerit şi metalurgie - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic minier - zi, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa-Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa-Asistenta socială - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 17. UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CONSTRUCŢII * Construcţii civile, industriale şi agricole - zi, 5 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani

Page 12: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani FORESTIER * Silvicultura - zi, 5 ani * Exploatări forestiere - zi, 5 ani * Prelucrarea lemnului - zi, 5 ani * Proiectarea mobilei şi produselor finite din lemn - zi, 5 ani * Tehnica culturilor silvice - zi, 3 ani * Tehnologia exploatarilor forestiere - zi, 3 ani * Tehnologia prelucrării lemnului - zi, 3 ani FIZICA * Fizica-Chimie - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani * Matematica - zi, 4 ani * Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Mecanică fina - zi, 5 ani * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru prelucrari la cald - zi, 5 ani * Automobile - zi, 3 ani * Tehnologii de mecanică fina - zi, 3 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani * Materiale şi defectoscopie - zi, 3 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Turnarea metalelor - zi, 5 ani * Prelucrari plastice şi tratamente termice - zi, 5 ani MUZICA * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AERONAVE * Construcţii aerospatiale - zi, 5 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani * Marketing - zi, 4 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT ELECTRIC * Controlul calităţii şi metrologie - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (franceza, germană) - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, germană, maghiara) - zi, 4 ani * Limbi moderne aplicate (franceza, engleza)- zi, 4 ani * Bibliologie şi muzeologie - zi, 3 ani FORESTIER * Cinegetica - zi, 3 ani GEODEZIE * Cadastru - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Productica - zi, 5 ani MECANIC * Utilaj tehnologic pentru industria alimentara - zi, 5 ani * Design în construcţii de maşini - zi, 3 ani * Optometrie - zi, 3 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani MECATRONICA * Roboti industriali - zi, 5 ani * Mecatronica - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani * Tehnologii metalurgice - zi, 3 ani MUZICA * Canto - zi, 5 ani * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani PROTECŢIA MEDIULUI * Controlul calităţii mediului - zi, 3 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Sociologie - zi, 4 ani * Institutori - O limba străină (engleza, franceza) - zi, 3 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ŞI A CALCULATOARELOR * Automatizări - zi, 3 ani ŞTIINŢE APLICATE * Mecanică aplicată - zi, 5 ani

Page 13: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIBLIOTECONOMIE * Biblioteconomie-Arhivistica - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 18. UNIVERSITATEA TEHNICA DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Arhitectura - zi, 6 ani CONSTRUCŢII * Cai ferate, drumuri şi poduri - zi, 5 ani * Construcţii civile, industriale şi agricole - zi, 5 ani * Cai ferate şi lucrări de arta - zi, 3 ani * Drumuri şi poduri - zi, 3 ani * Organizarea şi economia construcţiilor - zi, 3 ani * Tehnologia construcţiilor - zi, 3 ani ELECTRIC * Acţionari electrice - zi, 5 ani * Electrotehnica generală - zi, 5 ani * Electrotehnica generală (în limba germană)- zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani ELECTRONIC * Comunicaţii - zi, 5 ani * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Comunicaţii şi exploatare poştală - zi, 3 ani * Electronica - zi, 3 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii pentru construcţii - zi, 5 ani * Instalaţii - zi, 3 ani MECANIC * Ingineria şi managementul fabricării maşinilor şi utilajelor - zi, 5 ani * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani * Mecanică fina - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru prelucrari la cald - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Turnarea metalelor - zi, 5 ani * Deformari plastice şi tratamente termice - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul procesarii materialelor - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala (în limba engleza) - zi, 5 ani * Calculatoare - zi, 5 ani * Calculatoare (în limba engleza) - zi, 5 ani * Tehnica de calcul - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CONSTRUCŢII * Inginerie civilă (în limba engleza) - zi, 5 ani ECONOMIC * Fabricaţie şi management în industria mica şi mijlocie - zi, 3 ani * Organizarea şi gestiunea producţiei (Campia Turzii) - zi, 3 ani ELECTRIC * Metrologie şi sisteme de măsurare - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Tehnica medicală - zi, 3 ani ENERGETIC * Energetica industriala - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului industrial - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul construcţiilor - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii şi echipamente pentru

Page 14: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

protecţia atmosferei - zi, 5 ani MECANIC * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani * Mecanică şi inginerie mecanică - zi, 5 ani * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Tehnologii de mecanică fina - zi, 3 ani * Tehnologia prelucrării materialelor - zi, 3 ani * Automobile - zi, 3 ani MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani * Roboti industriali - zi, 5 ani * Roboti industriali şi sisteme flexibile de fabricaţie (în limba engleza) - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa şi ingineria materialelor - zi, 5 ani * Controlul proceselor metalurgice (Campia Turzii) - zi, 3 ani ŞTIINŢE APLICATE * Inginerie fizica - zi, 5 ani * Inginerie matematica - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Informatica tehnica - zi, 3 ani ŞI A CALCULATOARELOR ------------------------------------------------------------------------------- 19. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINA VETERINARA DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agricultura - zi, 5 ani * Horticultura - zi, 5 ani * Legumicultura-Floricultura - zi, 3 ani * Viticultura-Pomicultura - zi, 3 ani MEDICINA VETERINARA * Medicina veterinara - zi, 6 ani * Tehnica veterinara - zi, 3 ani ZOOTEHNIE * Zootehnie - zi, 5 ani * Creşterea animalelor, controlul şi valorificarea produselor - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agromontanologie - zi, 5 ani BIOTEHNOLOGIE * Biotehnologii agricole - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Management, dezvoltare şi amenajare rurală - zi, 5 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia prelucrării produselor ALIMENTARE agricole - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 19. UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani * Biologie-chimie - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie-Fizica - zi, 4 ani * Chimie - zi, 4 ani * Chimie (în limba engleza) - zi, 4 ani * Tehnologia substanţelor organice - zi, 5 ani * Tehnologia substanţelor anorganice - zi, 5 ani * Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice - zi, 5 ani ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economia şi gestiunea producţiei - zi, 4 ani agroalimentare - fără frec- venta, 5 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani

Page 15: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani ŞI SPORT - fără frec- venta, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi - zi, 4 ani literatura străină (Limba străină B) sau - fără frec- Etnologie venta, 5 ani * O limba şi literatura străină (Limba străină A) - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani * Limba şi literatura maghiara - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) sau Etnologie maghiara - zi, 4 ani * Filologie clasica (Limba latina - Limba greaca veche) - zi, 4 ani FILOSOFIE * Filosofie - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani * Geografie - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, germană, rusa, italiana - la alegere) - zi, 4 ani GEOLOGIE * Geologie tehnica - zi, 5 ani * Geologie-Geografie - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Informatica - zi, 4 ani * Matematica-Fizica - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Sociologie - zi, 4 ani * Psihologie - zi, 4 ani * Pedagogie - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura maghiara - zi, 4 ani * Psihopedagogie specială - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- * Administraţie publica locală - zi, 3 ani SECRETARIAT * Administraţie publica locală (Bistrita) - zi, 3 ani ARTE PLASTICE ŞI * Istoria şi teoria artei - zi, 4 ani DECORATIVE ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani * Teatrologie - zi, 4 ani * Regie teatru - zi, 5 ani BIBLIOTECONOMIE * Biblioteconomie-Arhivistica - zi, 3 ani BIOLOGIE * Ecologie şi protecţia mediului - zi, 4 ani CHIMIE * Informatica sistemelor chimice - zi, 5 ani * Inginerie biochimica - zi, 5 ani ECONOMIC * Asistenta managerială - zi, 4 ani * Managementul instituţiilor europene - zi, 4 ani * Bănci şi burse de valori - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Informatica economică - zi, 4,5 ani - fără frec-

Page 16: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

venta, 5,5 ani * Marketing - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management (Sfantu Gheorghe) - zi, 3 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limbi moderne aplicate (câte doua limbi străine dintre: engleza, franceza, germană, rusa) - zi, 4 ani * Limba şi literatura spaniola - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura maghiara sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica medicală - zi, 4 ani * Fizica tehnologică - zi, 5 ani GEOGRAFIE * Cartografie şi cadastru funciar - zi, 3 ani * Geoinformatica şi prospectare turistica - zi, 3 ani * Geografia turismului (Gheorgheni) - zi, 3 ani GEOLOGIE * Mineralogie - zi, 5 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani * Matematici aplicate - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Asistenta socială - zi, 4 ani ŞTIINŢE * Administraţie publica - zi, 4 ani ADMINISTRATIVE ŞTIINŢA MEDIULUI * Ştiinţa mediului - zi, 4 ani ŞTIINŢE POLITICE * Ştiinţe politice - zi, 4 ani * Studii europene - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Patrimoniu cultural - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie reformata - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie reformata - Litere (O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa, maghiara - la alegere) sau Etnologie - zi, 4 ani * Teologie greco-catolica - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie greco-catolica - Litere (O limba şi literatura străină) - zi, 4 ani * Teologie greco-catolica didactica - zi, 4 ani * Teologie greco-catolica - Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani * Teologie greco-catolica - Iconografie - zi, 4 ani * Teologie romano-catolica - Istorie - zi, 4 ani * Teologie romano-catolica - Litere (O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, maghiara - la alegere) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 21. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "IULIU HATIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Imagistica medicală, radioterapie şi medicina nucleara - zi, 3 ani

Page 17: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

------------------------------------------------------------------------------- 22. ACADEMIA DE MUZICA "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MUZICA * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani * Canto - zi, 5 ani * Compoziţie - zi, 5 ani * Muzicologie - zi, 5 ani * Dirijat de orchestra - zi, 5 ani * Dirijat de cor academic - zi, 5 ani * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MUZICA * Muzica religioasă - zi, 5 ani * Regie de teatru muzical - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 23. ACADEMIA DE ARTE VIZUALE "IOAN ANDREESCU" DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Pictura - zi, 5 ani DECORATIVE * Sculptura - zi, 5 ani * Grafica - zi, 5 ani * Pedagogia artei - zi, 5 ani * Arte textile (tapiserie-contexturi; moda-imprimeuri) - zi, 5 ani * Ceramica-Sticla-Metal - zi, 5 ani * Design - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Fotovideoprocesare computerizata a DECORATIVE imaginii - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 24. UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANTA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani CHIMIE * Tehnologia prelucrării petrolului şi petrochimie - zi, 5 ani CONSTRUCŢII * Construcţii hidrotehnice - zi, 5 ani * Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală - zi, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani ŞI SPORT FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica-Chimie - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani

Page 18: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE ŞI * Birotica - zi, 3 ani SECRETARIAT AGRICOL * Agricultura - zi, 4 ani BIOLOGIE * Ecologie şi protecţia mediului - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie - zi, 4 ani CONSTRUCŢII * Lucrări edilitare - zi, 3 ani CONSTRUCŢII ŞI * Instalaţii şi echipamente navale - zi, 5 ani ECHIPAMENTE NAVALE ECONOMIC * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul lucrărilor de construcţii - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani * Matematica-Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Utilaje şi instalaţii portuare - zi, 5 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină (engleza) - zi, 3 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Istorie - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - Filologie balcanica - zi, 4 ani MEDICINA * Medicina generală (în limba engleza) - zi, 6 ani * Stomatologie (în limba engleza) - zi, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 25. INSTITUTUL DE MARINA CIVILĂ DIN CONSTANTA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Electromecanica fluviala - zi, 3 ani NAVIGAŢIE * Navigaţie şi transport maritim - zi, 5 ani * Navigaţie şi transport fluvial - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 26. UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Horticultura - zi, 5 ani

Page 19: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Agricultura - zi, 5 ani BIOLOGIE * Biologie - Ştiinţe agricole - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie - zi, 4 ani ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani ELECTRIC * Construcţii electrotehnice - zi, 5 ani * Electrotehnica generală - zi, 5 ani * Acţionari electrice - zi, 5 ani * Electrotehnica generală (în limba franceza) - zi, 5 ani * Maşini şi aparate electrice - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani ENERGETIC * Centrale termoelectrice - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi - zi, 4 ani literatura străină (Limba străină B) - fără frec- venta, 5 ani * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani * Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani * Calculatoare (în limba engleza) - zi, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE - * Administraţie publica locală - zi, 3 ani SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani * Administraţie locală - Secretariat - zi, 3 ani (Drobeta-Turnu Severin) - fără frec- venta, 4 ani * Birotica (Drobeta-Turnu Severin) - zi, 3 ani - fără frec- venta, 4 ani AERONAVE * Echipamente şi instalaţii de bord - zi, 5 ani AGRICOL * Agromontanologie - zi, 5 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani CONSTRUCŢII * Tehnologia construcţiilor - zi, 3 ani ECONOMIC * Economie generală - zi, 4 ani * Bănci şi burse de valori - zi, 4 ani * Marketing - zi, 4 ani * Informatica economică - zi, 4,5 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Statistica social-economică - zi, 4,5 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de - zi, 3 ani

Page 20: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

turism (Drobeta-Turnu Severin) - fără frec- venta, 4 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani (Drobeta-Turnu Severin) - fără frec- venta, 4 ani * Gestiune financiară şi bancară - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Kinetoterapie - zi, 4 ani SPORT * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Tracţiune electrica - zi, 5 ani * Echipamente electrocasnice, medicale şi industriale - zi, 3 ani ENERGETIC * Electroenergetica - zi, 5 ani FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani FILOSOFIE * Filosofie-Sociologie - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - O limba şi literatura străină - zi, 4 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani MECANIC * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Automobile - zi, 3 ani * Materiale şi defectoscopie - zi, 3 ani (Drobeta-Turnu Severin) MECATRONICA * Roboti industriali - zi, 5 ani MEDICINA * Stomatologie - zi, 6 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani NAVIGAŢIE * Navigaţie şi transport fluvial - zi, 3 ani (Drobeta-Turnu Severin) SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină - zi, 3 ani (Drobeta-Turnu Severin) * Institutori - (Drobeta-Turnu Severin) - zi, 3 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE APLICATE * Mecanică aplicată - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Tehnica de calcul - zi, 3 ani ŞI A CALCULATOARELOR * Informatica tehnica - zi, 3 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia prelucrării produselor ALIMENTARE agricole - zi, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Economie - Pedagogie - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 27. UNIVERSITATEA "DUNAREA DE JOS" DIN GALAŢI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, rusa) - zi, 4 ani * Limba şi literatura engleza - Limba şi

Page 21: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

literatura romana sau O limba şi literatura străină (franceza, rusa) - zi, 4 ani * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (engleza, rusa) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - Chimie - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica - Fizica - zi, 4 ani MECANIC * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani * Maşini şi utilaje pentru construcţii (Brăila) - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ingineria proceselor siderurgice - zi, 5 ani * Prelucrari plastice şi tratamente termice - zi, 5 ani * Turnarea metalelor - zi, 5 ani * Controlul proceselor metalurgice - zi, 3 ani NAVE ŞI ECHIPAMENTE * Instalaţii şi echipamente navale - zi, 5 ani NAVALE * Nave şi inginerie oceanica - zi, 5 ani * Construcţii şi montaj de nave - zi, 3 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Pescuit şi acvacultura - zi, 5 ani ALIMENTARE * Tehnologia şi controlul calităţii produselor alimentare - zi, 5 ani * Tehnologii alimentare - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE - * Administraţie locală - Secretariat - zi, 3 ani SECRETARIAT BIOTEHNOLOGIE * Biotehnologie aplicată - zi, 5 ani CHIMIE * Tehnologii carbochimice - zi, 5 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economia şi gestiunea produselor agroalimentare - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Informatica economică - zi, 4,5 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Marketing - zi, 4 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi management în sport - zi, 4 ani SPORT ELECTRIC * Acţionari electrice - zi, 5 ani ELECTRONIC * Electronica - zi, 3 ani * Electronica aplicată - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Exploatarea motoarelor în transporturi - zi, 3 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în energetica - zi, 5 ani * Gestiunea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - Filosofie - zi, 4 ani * Istorie - O limba şi literatura străină (engleza) - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Mecanică fina - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru prelucrari la cald (Brăila) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru industria alimentara - zi, 5 ani * Inginerie tehnologică şi mecanizare în construcţii (Brăila) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru industria celulozei şi hârtiei (Brăila) - zi, 5 ani * Maşini hidraulice şi pneumatice - zi, 5 ani MECATRONICA * Roboti industriali - zi, 5 ani * Mecatronica - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani ŞTIINŢE APLICATE * Mecanică aplicată - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani

Page 22: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

ŞI A CALCULATOARELOR ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologie şi control în alimentaţia ALIMENTARE publica şi turism - zi, 5 ani * Tehnologii piscicole - zi, 3 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 28. UNIVERSITATEA TEHNICA "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Arhitectura - zi, 6 ani CHIMIE * Tehnologia substanţelor anorganice - zi, 5 ani * Tehnologia substanţelor organice - zi, 5 ani * Tehnologia compusilor macromoleculari - zi, 5 ani * Tehnologia celulozei, hârtiei, poligrafie şi fibre - zi, 5 ani * Finisare chimica textila - zi, 5 ani * Tehnologia pieilor, blanurilor şi inlocuitorilor de piele - zi, 5 ani * Tehnologie chimica - zi, 3 ani CONSTRUCŢII * Construcţii civile, industriale şi agricole - zi, 5 ani * Cai ferate, drumuri şi poduri - zi, 5 ani * Inginerie civilă (în limbile engleza şi franceza) - zi, 5 ani * Construcţii hidrotehnice - zi, 5 ani * Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală - zi, 5 ani * Inginerie sanitară şi protecţia mediului - zi, 5 ani * Tehnologia construcţiilor - zi, 3 ani * Lucrări edilitare - zi, 3 ani * Organizarea şi economia construcţiilor - zi, 3 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani * Maşini şi aparate electrice - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Comunicaţii - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani ENERGETIC * Electroenergetica - zi, 5 ani * Energetica industriala - zi, 5 ani * Transportul şi distribuţia energiei electrice - zi, 3 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în industria de textile-pielarie - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii pentru construcţii - zi, 5 ani MECANIC * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic - zi, 5 ani * Materiale şi defectoscopie - zi, 3 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Turnarea metalelor - zi, 5 ani * Prelucrari plastice şi tratamente termice - zi, 5 ani * Controlul proceselor metalurgice - zi, 3 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ŞI A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani * Tehnica de calcul - zi, 3 ani TEXTILE-PIELARIE * Filatura-Tesatorie - zi, 5 ani * Tricotaje-Confecţii textile - zi, 5 ani * Confecţii din piele şi inlocuitori - zi, 5 ani * Tehnologia tricoturilor - zi, 3 ani * Tehnologia confecţiilor din tesaturi şi tricoturi - zi, 3 ani * Tehnologia firelor şi tesaturilor - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CHIMIE * Inginerie biochimica - zi, 5 ani * Inginerie chimica - zi, 5 ani

Page 23: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Tabacarie - zi, 3 ani * Finisarea produselor textile - zi, 3 ani CONSTRUCŢII * Inginerie urbana - zi, 5 ani ECONOMIC * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani ELECTRIC * Acţionari electrice - zi, 5 ani * Construcţii electrotehnice - zi, 5 ani * Electrotehnologie - zi, 5 ani * Metrologie şi sisteme de măsurare - zi, 5 ani * Controlul calităţii şi metrologie - zi, 3 ani ELECTRONIC * Microelectronica - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Ingineria sistemelor electromecanice - zi, 5 ani ENERGETIC * Centrale termoelectrice - zi, 5 ani GEODEZIE * Cadastru - zi, 5 ani INGINERIE * Inginerie economică în industria chimica şi de materiale - zi, 5 ani * Inginerie economică în energetica şi electrotehnica - zi, 5 ani * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Tehnologia şi biotehnologia protecţiei mediului - zi, 5 ani * Amenajări pentru protecţia apei şi solului - zi, 5 ani MECANIC * Maşini hidraulice şi pneumatice - zi, 5 ani * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Mecanică fina - zi, 5 ani * Automobile - zi, 3 ani * Tehnologii de mecanică fina - zi, 3 ani MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Echipamente de automatizare - zi, 3 ani ŞI A CALCULATOARELOR ------------------------------------------------------------------------------- 29. UNIVERSITATEA AGRONOMICA ŞI DE MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agricultura - zi, 5 ani * Horticultura - zi, 5 ani * Viticultura şi pomicultura - zi, 3 ani MEDICINA VETERINARA * Medicina veterinara - zi, 6 ani * Igiena şi laborator veterinar - zi, 3 ani ZOOTEHNIE * Zootehnie - zi, 5 ani * Creşterea animalelor mici - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agromontanologie - zi, 5 ani * Arhitectura peisagista - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 30. UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie - zi, 4 ani * Chimie-Fizica - zi, 4 ani ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economie-Pedagogie - zi, 4 ani * Economia şi gestiunea producţiei agroalimentare - zi, 4 ani - fără frec- venta,

Page 24: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

5 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani * Maiestrie sportiva (antrenori) - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * O limba şi literatura străină (limba străină A) - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani FILOSOFIE * Filosofie - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - zi, 4 ani GEOLOGIE * Geologie tehnica - zi, 5 ani * Geochimie - zi, 5 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani * Geografie - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani * Istorie - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Informatica - zi, 4 ani * Matematica-Fizica - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Pedagogie - zi, 4 ani * Psihologie - zi, 4 ani * Sociologie şi politologie - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- * Birotica - zi, 3 ani SECRETARIAT * Administraţie publica locală - zi, 3 ani BIOLOGIE * Biochimie - zi, 4 ani * Ecologie şi protecţia mediului - zi, 4 ani CHIMIE * Biochimie tehnologică - zi, 4 ani ECONOMIC * Bănci şi burse de valori - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Comerţ - zi, 4 ani * Marketing - zi, 4 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Informatica economică - zi, 4,5 ani * Statistica social-economică - zi, 4,5 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani * Gestiune bancară - zi, 3 ani

Page 25: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

FILOLOGIE * Filologie clasica (Limba latina - Limba greaca veche) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica medicală - zi, 4 ani * Fizica tehnologică - zi, 5 ani * Biofizica - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - Ştiinţa mediului - zi, 4 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematici aplicate - zi, 4 ani * Matematica - Mecanică - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Asistenta socială - zi, 4 ani * Psihopedagogie specială - zi, 4 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE POLITICE * Ştiinţe politice - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Patrimoniu cultural - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 31. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE "GRIGORE T. POPA" DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Medicina - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Biomateriale şi bioactivi - zi, 6 ani * Bioinstrumentatie şi tehnici medicale - zi, 6 ani * Bioinformatica şi management sanitar- ecologic - zi, 6 ani * Laborator şi tehnologie protetica - zi, 6 ani * Medicina generală (în limba engleza) - zi, 6 ani * Stomatologie (în limba engleza) - zi, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 32. ACADEMIA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Pictura - zi, 5 ani DECORATIVE * Sculptura - zi, 5 ani * Grafica - zi, 5 ani * Pedagogia artei - zi, 5 ani MUZICA * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani * Canto - zi, 5 ani * Compoziţie - zi, 5 ani * Muzicologie - zi, 5 ani * Dirijat de cor academic - zi, 5 ani * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu -------------------------------------------------------------------------------

Page 26: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Arte textile (tapiserie-contexturi; DECORATIVE moda-imprimeuri) - zi, 5 ani * Design - zi, 5 ani * Arta murala - zi, 5 ani * Conservarea şi restaurarea operei de arta - zi, 5 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani * Arta actorului manuitor de papusi şi marionete - zi, 4 ani MUZICA * Jaz şi muzica uşoară - zi, 5 ani * Muzica religioasă - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 33. UNIVERSITATEA DIN ORADEA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, rusa) - zi, 4 ani * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura rusa - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie-Geografie - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI * Pedagogia artei - zi, 5 ani DECORATIVE * Sculptura - zi, 5 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Marketing - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Kinetoterapie - zi, 4 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani ENERGETIC * Electroenergetica - zi, 5 ani * Centrale termoelectrice - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (franceza, germană - la alegere) - zi, 4 ani * Biblioteconomie - zi, 4 ani * Limba şi literatura germană - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (engleza, franceza, italiana, rusa - la alegere) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica-Chimie - zi, 4 ani

Page 27: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani * Inginerie economică în domeniul electric - zi, 5 ani * Inginerie economică în domeniul textile- pielarie - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului - zi, 5 ani MECATRONICA * Roboti industriali - zi, 5 ani MEDICINA * Fiziokinetoterapie - zi, 5 ani * Medicina generală - zi, 6 ani * Cosmetica medicală - zi, 3 ani MUZICA * Canto - zi, 5 ani * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Sociologie - zi, 4 ani * Psihologie - zi, 4 ani * Institutori - O limba străină - zi, 3 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Tehnica de calcul - zi, 3 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa-Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa-Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Administraţie locală-Secretariat - zi, 3 ani AGRICOL * Agricultura - zi, 5 ani * Horticultura - zi, 5 ani ARHITECTURA * Arhitectura - zi, 6 ani ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Design - zi, 5 ani BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani * Biologie-Chimie - zi, 4 ani CONSTRUCŢII * Inginerie sanitară şi protecţia mediului - zi, 5 ani ECONOMIC * Bănci şi burse de valori - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ELECTRIC * Instalaţii electrice - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Exploatarea aparaturii medicale - zi, 3 ani ENERGETIC * Transportul şi distribuţia energiei electrice - zi, 3 ani * Energetica surselor noi de energie - zi, 5 ani * Energetica industriala - zi, 5 ani FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura italiana - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (franceza, germană) - zi, 4 ani FORESTIER * Silvicultura - zi, 5 ani * Exploatări forestiere - zi, 5 ani * Prelucrarea lemnului - zi, 5 ani GEODEZIE * Cadastru - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Mecanică fina - zi, 5 ani * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani * Petrol şi gaze (Marghita) - zi, 3 ani MEDICINA * Stomatologie - zi, 6 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori (Beius) - zi, 3 ani * Institutori (Marghita) - zi, 3 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani - fără frec-

Page 28: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

venta, 5 ani ŞTIINŢE POLITICE * Politologie - zi, 4 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani TEOLOGIE * Teologie baptista-Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie baptista-Litere (Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană, rusa - la alegere) - zi, 4 ani TEXTILE-PIELARIE * Confecţii textile (Marghita) - zi, 3 ani * Confecţii pielarie (Marghita) - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 34. UNIVERSITATEA DIN PETROSANI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Exploatare maşini şi utilaje - zi, 3 ani MECANIC * Maşini şi instalaţii miniere - zi, 5 ani MINE * Exploatări miniere subterane - zi, 5 ani * Exploatări miniere la zi - zi, 5 ani * Topografie miniera - zi, 5 ani * Prepararea substanţelor minerale utile - zi, 5 ani * Topografie miniera - zi, 3 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani CONSTRUCŢII * Construcţii miniere - zi, 5 ani ECONOMIC * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani ELECTRIC * Controlul calităţii şi metrologie - zi, 3 ani MATEMATICA * Matematica-Fizica - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic minier - zi, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihosociologie - zi, 4 ani * Institutori - O limba străină (engleza) - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani GEOLOGIE * Geologie miniera - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în minerit - zi, 5 ani ŞTIINŢE APLICATE * Inginerie matematica - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 35. UNIVERSITATEA DIN PITESTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor -------------------------------------------------------------------------------

Page 29: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie-Fizica - zi, 4 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura franceza - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani MECANIC * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Automobile - zi, 3 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie-Muzeologie - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină (engleza) - zi, 3 ani * Institutori - Educaţie fizica - zi, 3 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină: engleza, franceza - la alegere) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 36. UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIESTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- CHIMIE * Tehnologia prelucrării petrolului şi petrochimie - zi, 5 ani * Tehnologie chimica - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani * Exploatarea utilajului petrolier şi petrochimic - zi, 3 ani GEOLOGIE * Geologie petroliera - zi, 5 ani MECANIC * Utilaj tehnologic petrolier - zi, 5 ani PETROL * Forajul sondelor şi exploatarea zăcămintelor de petrol şi gaze - zi, 5 ani * Foraj-extracţie - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani CHIMIE * Chimie-Fizica - zi, 4 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani * Merceologie - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura engleza - Limba şi

Page 30: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

literatura franceza - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria protecţiei mediului în industria chimica şi petrochimica - zi, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor - zi, 5 ani PETROL * Transportul, depozitarea şi distribuirea petrolului şi gazelor - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 37. UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN RESITA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Marketing - zi, 4 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 38. UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura germană - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (engleza, franceza) - zi, 4 ani * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (germană, franceza) - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, germană) - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani * Istorie (în limba germană) - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic - zi, 5 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani

Page 31: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

TEOLOGIE * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină: engleza, franceza, germană - la alegere) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Tehnici şi activităţi montane - zi, 3 ani ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Administraţie publica locală - zi, 3 ani ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Conservarea şi restaurarea operei de arta - zi, 5 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani BIBLIOTECONOMIE * Biblioteconomie-Arhivistica - zi, 3 ani ECONOMIC * Comerţ - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Maiestrie sportiva (antrenori) - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica - zi, 3 ani FIZICA * Fizica-Chimie - zi, 4 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani * Matematica-Fizica - zi, 4 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihopedagogie - zi, 4 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia şi controlul calităţii ALIMENTARE produselor alimentare - zi, 5 ani * Tehnologii alimentare - zi, 3 ani TEXTILE-PIELARIE * Tricotaje - Confecţii textile - zi, 5 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agromontanologie - zi, 5 ani BIOLOGIE * Ecologie şi protecţia mediului - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani MEDICINA * Stomatologie - zi, 6 ani PETROL * Exploatarea şi valorificarea gazelor naturale (Medias) - zi, 3 ani ŞTIINŢE POLITICE * Ştiinţe politice - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 39. UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ENERGETICA * Energetica industriala - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (franceza, germană) - zi, 4 ani * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura romana sau Limba şi

Page 32: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

literatura germană - zi, 4 ani FORESTIER * Silvicultura - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie-Geografie - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani ECONOMIC * Turism şi servicii - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Conducerea unităţilor comerciale şi de turism - zi, 3 ani * Gestiune financiară şi bancară - zi, 3 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura engleza - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (franceza, germană) - zi, 4 ani * Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - O limba şi literatura străină (franceza, engleza) - zi, 4 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie economică în domeniul mecanic - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - O limba şi literatura străină (engleza, franceza) - zi, 4 ani MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani MUZEOLOGIE * Muzeologie - zi, 3 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR ALIMENTARE * Tehnologii alimentare - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 40. UNIVERSITATEA "VALACHIA" DIN TARGOVISTE b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- * Birotica - zi, 3 ani SECRETARIAT AGRICOL * Agromontanologie - zi, 5 ani BIBLIOTECONOMIE * Biblioteconomie - Arhivistica - zi, 3 ani ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani * Marketing - zi, 4 ani * Agroturism - zi, 3 ani * Contabilitate şi gestiune financiară - zi, 3 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani ENERGETIC * Transportul şi distribuţia energiei electrice - zi, 3 ani FIZICA * Fizica-Chimie - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani INGINERIE MANAGERIALĂ

Page 33: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului în spaţiul funciar - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie-Geografie - zi, 4 ani * Istorie-Arheologie - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic - zi, 5 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa materialelor - zi, 5 ani MUZEOLOGIE * Tehnici de cercetare şi conservare a patrimoniului arheologic şi muzeal - zi, 3 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani A CALCULATOARELOR * Tehnica de calcul - zi, 3 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină (franceza, engleza) - zi, 3 ani * Institutori - muzica - zi, 3 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia prelucrării produselor ALIMENTARE agricole - zi, 5 ani * Tehnologii alimentare - zi, 3 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa - Litere (Limba şi literatura romana) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 41. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCUSI" DIN TARGU JIU b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ENERGETIC * Centrale termoelectrice - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Turism şi servicii - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 42. UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TARGU MURES a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- INGINERIE MANAGERIALĂ ŞI TEHNOLOGICĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani

Page 34: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Prelucrarea electronica a informatiei economice - zi, 3 ani ELECTRONIC * Electronica - zi, 3 ani ENERGETIC * Electroenergetica - zi, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani MECANIC * Utilaj tehnologic pentru textile pielarie - zi, 5 ani ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE * Administraţie publica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 43. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE DIN TARGU-MURES a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Medicina generală (militară) - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 44. ACADEMIA DE ARTA TEATRALA DIN TARGU-MURES a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani * Actorie (în limba maghiara) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA TEATRALA * Teatrologie - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA TEATRALA * Regie teatru - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 45. UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- 1 2 3 ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Arhitectura - zi, 6 ani CHIMIE * Tehnologia substanţelor anorganice - zi, 5 ani * Tehnologia substanţelor organice - zi, 5 ani * Tehnologia compusilor macromoleculari - zi, 5 ani * Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice - zi, 5 ani CONSTRUCŢII * Construcţii civile, industriale şi agricole - zi, 5 ani * Cai ferate, drumuri şi poduri - zi, 5 ani

Page 35: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Inginerie civilă (în limbile engleza şi germană) - zi, 5 ani * Construcţii hidrotehnice - zi, 5 ani * Îmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală - zi, 5 ani * Inginerie sanitară şi protecţia mediului - zi, 5 ani * Organizarea şi economia construcţiilor - zi, 3 ani * Tehnologia construcţiilor - zi, 3 ani ELECTRIC * Electrotehnica generală - zi, 5 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica - zi, 5 ani ELECTRONIC * Electronica aplicată - zi, 5 ani * Comunicaţii - zi, 5 ani * Electronica - zi, 3 ani * Comunicaţii şi exploatare poştală - zi, 3 ani ENERGETIC * Electroenergetica - zi, 5 ani * Energetica industriala - zi, 5 ani INSTALAŢII * Instalaţii pentru construcţii - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologia construcţiilor de maşini - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Utilajul şi tehnologia sudarii - zi, 5 ani MECANIC * Echipamente de proces - zi, 5 ani * Mecanică fina - zi, 5 ani * Maşini şi echipamente termice - zi, 5 ani * Material rulant de cale ferată - zi, 5 ani * Maşini hidraulice şi pneumatice - zi, 5 ani * Mecanică agricolă (maşini şi instalaţii agricole) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic textil - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic minier - zi, 5 ani * Tehnologia prelucrării metalelor - zi, 3 ani * Tehnologii de mecanică fina - zi, 3 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Prelucrari plastice şi tratamente termice (Hunedoara) - zi, 5 ani * Turnarea metalelor (Hunedoara) - zi, 5 ani * Ingineria proceselor siderurgice (Hunedoara) - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Automatica şi informatica industriala - zi, 5 ani ŞI A CALCULATOARELOR * Calculatoare - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Comunicare profesională - zi, 3 ani CHIMIE * Ingineria prelucrării produselor naturale - zi, 5 ani * Tehnologia pieilor, blanurilor şi inlocuitorilor din piele - zi, 5 ani CONSTRUCŢII * Lucrări hidrotehnice - zi, 3 ani ELECTRONIC * Tehnologii audio, video şi multimedia - zi, 3 ani * Electronica (Hunedoara) - zi, 3 ani ELECTROMECANIC * Electromecanica (Hunedoara) - zi, 5 ani * Exploatare maşini şi utilaje (Hunedoara) - zi, 3 ani * Tehnica medicală - zi, 3 ani ECONOMIC * Organizarea producţiei şi a muncii - zi, 3 ani GEODEZIE * Cadastru - zi, 5 ani INFORMATICA * Informatica aplicată - zi, 3 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie de afaceri în electrotehnica - zi, 5 ani * Ingineria şi managementul sistemelor de producţie - zi, 5 ani INGINERIE MANAGERIALĂ * Tehnologii şi echipamente neconventionale - zi, 5 ani ŞI TEHNOLOGICĂ * Maşini-unelte - zi, 5 ani * Tehnologia construcţiilor de maşini (în limba franceza) - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Amenajări pentru protecţia apei şi solului - zi, 5 ani * Gestionarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor - zi, 5 ani INGINERIA * Ingineria sistemelor de circulaţie TRANSPORTURILOR feroviara - zi, 5 ani MECANIC * Autovehicule rutiere - zi, 5 ani * Conceptie, fabricaţie şi management, integrate pe calculator (în limbile engleza şi germană) - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru industria alimentara - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic (Hunedoara) - zi, 5 ani * Construcţii de maşini agricole - zi, 5 ani * Maşini şi instalaţii pentru prelucrarea produselor agricole - zi, 5 ani * Utilaj tehnologic pentru prelucrari la cald - zi, 5 ani

Page 36: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

MECATRONICA * Mecatronica - zi, 5 ani * Roboti industriali (în limba germană) - zi, 5 ani * Roboti industriali - zi, 5 ani ŞTIINŢA MATERIALELOR * Ştiinţa şi ingineria materialelor - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Tehnica de calcul - zi, 3 ani ŞTIINŢE APLICATE * Mecanică aplicată - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- INGINERIA * Ingineria sistemelor de circulaţie TRANSPORTURILOR rutiera - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 46. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI DE MEDICINA VETERINARA A BANATULUI DIN TIMIŞOARA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Agricultura - zi, 5 ani ZOOTEHNIE * Zootehnie - zi, 5 ani MEDICINA VETERINARA * Medicina veterinara - zi, 6 ani * Igiena şi laborator veterinar - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Horticultura - zi, 5 ani * Inginerie genetica (în agricultura) - zi, 5 ani BIOLOGIE * Biologie - Ştiinţe agricole - zi, 4 ani BIOTEHNOLOGIE * Biotehnologii agricole - zi, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Managementul dezvoltării şi amenajării rurale - zi, 5 ani INGINERIA MEDIULUI * Ingineria mediului agricol - zi, 5 ani TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Tehnologia prelucrării produselor ALIMENTARE agricole - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- c) Specializări la care nu se organizează concurs de admitere în anul I şi care intra în lichidare începând cu anul universitar 1997/1998 ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEHNOLOGIA PRODUSELOR * Expertiza produselor agroalimentare - zi, 5 ani ALIMENTARE * Extracte şi aditivi agroalimentari - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 47. UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Pedagogia artei - zi, 5 ani BIOLOGIE * Biologie - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie - zi, 4 ani ECONOMIC * Managementul firmei - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Economia şi gestiunea producţiei - zi, 4 ani agroalimentare - fără frec-

Page 37: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

venta, 5 ani * Finanţe şi asigurări - zi, 4 ani * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani * O limba şi literatura străină (Limba străină A) - Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani FIZICA * Fizica - zi, 4 ani * Fizica-Chimie - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani * Istorie - O limba şi literatura străină (Limba străină B) - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Informatica - zi, 4 ani * Matematica-Fizica - zi, 4 ani MUZICA * Pedagogia muzicala - zi, 5 ani ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani ARTE PLASTICE ŞI * Arte textile (tapiserie-contexturi; DECORATIVE moda-imprimeuri) - zi, 5 ani * Design - zi, 5 ani * Grafica - zi, 5 ani * Pictura - zi, 5 ani * Sculptura - zi, 5 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani * Actorie (în limba germană) - zi, 4 ani CHIMIE * Chimie-Biologie - zi, 4 ani ECONOMIC * Economie-Pedagogie - zi, 4 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani * Tranzacţii internaţionale - zi, 4 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI SPORT * Kinetoterapie - zi, 4 ani FILOLOGIE * Filologie clasica (Limba latina - Limba greaca veche) - zi, 4 ani * Limba şi literatura romana - O limba şi literatura străină (Limba străină B, inclusiv limba italiana) - zi, 4 ani FILOSOFIE * Filosofie - zi, 4 ani FIZICA * Fizica materialelor - zi, 4 ani * Fizica mediului - zi, 4 ani GEOGRAFIE * Geografie - O limba şi literatura străină (engleza, franceza, germană, spaniola - la alegere) - zi, 4 ani INFORMATICA * Tehnologie informatica - zi, 3 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - O limba şi literatura străină - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematici aplicate - zi, 4 ani * Matematici pure - zi, 4 ani MUZICA * Canto - zi, 5 ani * Interpretare instrumentala - zi, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Asistenta socială - zi, 4 ani * Psihologie - zi, 4 ani * Sociologie - zi, 4 ani * Pedagogie - zi, 4 ani * Institutori - Educaţie fizica - zi, 3 ani * Institutori - O limba străină (germană - Caransebes) - zi, 3 ani * Institutori - Desen (Lugoj) - zi, 3 ani * Institutori - O limba străină (engleza, franceza - Deva) - zi, 3 ani * Institutori - O limba străină (engleza - Arad) - zi, 3 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani TEOLOGIE * Teologie ortodoxa -Litere (Limba şi literatura romana sau o limba şi literatura străină) - zi, 4 ani * Teologie ortodoxa pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie ortodoxa - Istorie - zi, 4 ani -------------------------------------------------------------------------------

Page 38: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

48. UNIVERSITATEA DE MEDICINA ŞI FARMACIE DIN TIMIŞOARA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- FARMACIE * Farmacie - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- *ST* ANEXA 1B *T* INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR MILITAR 1. ACADEMIA TEHNICA MILITARĂ a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AERONAVE * Aeronave şi motoare de aviatie - zi, 5 ani * Aeronave şi motoare de aviatie - zi, 3 ani ARMAMENT, RACHETE * Armament, aparatura artileristica şi ŞI MUNIŢII sisteme de conducere a focului - zi, 5 ani * Muniţii şi rachete - zi, 5 ani * Explozivi, pulberi şi combustibili speciali - zi, 5 ani * Armament, rachete, muniţii de aviatie şi sisteme de salvare - zi, 5 ani * Armament, aparatura artileristica, sisteme de conducere a focului şi instalaţii de lansare - zi, 3 ani * Muniţii şi rachete - zi, 3 ani * Armament de aviatie - zi, 3 ani AUTOMATIZAREA * Automatizarea conducerii acţiunilor de CONDUCERII TRUPELOR lupta ale armelor (trupe de uscat, aviatie, apărare antiaeriana) - zi, 5 ani BLINDATE ŞI * Blindate, automobile şi tractoare - zi, 5 ani AUTOVEHICULE MILITARE * Electromecanica şi automatizări de blindate - zi, 5 ani * Blindate, automobile şi tractoare - zi, 3 ani CHIMIE * Chimie militară - zi, 5 ani CONSTRUCŢII * Construcţii militare - zi, 5 ani * Instalaţii pentru construcţii - zi, 5 ani * Construcţii drumuri, poduri şi fortificatii - zi, 5 ani ELECTRONIC * Radioelectronica de rachete şi artilerie antiaeriana - zi, 5 ani * Radioelectronica de radiolocatie - zi, 5 ani * Radioelectronica de aviatie - zi, 5 ani * Electromecanica şi automatizări de aviatie - zi, 5 ani * Transmisiuni - zi, 5 ani * Radioelectronica de aviatie - zi, 3 ani * Electromecanica şi automatizări de aviatie - zi, 3 ani GENIU * Maşini şi utilaje de geniu - zi, 5 ani * Sisteme tehnice pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare - zi, 5 ani GEODEZIE * Topogeodezie - zi, 5 ani * Automatizarea asigurării topogeodezice - zi, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Calculatoare şi echipamente de ŞI A CALCULATOARELOR automatizarea conducerii trupelor - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 2. ACADEMIA DE ÎNALTE STUDII MILITARE

Page 39: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢA MILITARĂ * Arme întrunite (Tancuri, Auto, Transmisiuni, Artilerie, Geniu, Transporturi, Trupe chimice, Marina, Aviatie, Rachete şi artilerie antiaeriana, Radiolocatie, Apărare locală antiaeriana, Conducere servicii, Intendenta, Finanţe); Studii academice postuniversitare - zi, 2 ani ------------------------------------------------------------------------------- 3. ACADEMIA TRUPELOR DE USCAT "NICOLAE BALCESCU" DIN SIBIU b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢA MILITARĂ * Managementul organizaţiei - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 4. ACADEMIA AVIAŢIEI ŞI APĂRĂRII ANTIAERIENE "HENRI COANDA" DIN BRAŞOV b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢA MILITARĂ * Managementul organizaţiei - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 5. ACADEMIA DE POLIŢIE "AL. I. CUZA" DIN BUCUREŞTI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHIVISTICA * Arhivistica-Istorie - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept (Arma: Poliţie, Jandarmi, - zi, 4 ani Penitenciare şi Graniceri) - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- INSTALAŢII * Instalaţii pentru construcţii (Arma Pompieri) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 6. ACADEMIA NAVALA "MIRCEA CEL BATRAN" DIN CONSTANTA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ELECTROMECANIC * Electromecanica navala - zi, 5 ani * Electromecanica transport fluvial - zi, 5 ani * Electrotehnica navala - zi, 5 ani * Exploatări portuare - zi, 5 ani NAVIGAŢIE * Navigaţie, echipamente de navigaţie şi hidrografie - zi, 5 ani * Armament de artilerie şi rachete navale - zi, 5 ani * Armament de lupta sub apa - zi, 5 ani

Page 40: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

* Radioelectronica navala - zi, 5 ani * Conducerea şi exploatarea navei de transport maritim - zi, 5 ani * Conducerea şi exploatarea navei de pescuit oceanic - zi, 5 ani * Conducerea şi exploatarea navei de transport fluvial - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 7. INSTITUTUL NAŢIONAL DE INFORMAŢII DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihosociologie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- *ST* ANEXA 2 *T* INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR PARTICULAR 1. ACADEMIA UNIVERSITARĂ "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe, contabilitate şi informatica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie managerială - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 2. ACADEMIA INFORMATIZATA PENTRU ŞTIINŢE TEHNICE, ECONOMICE, DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate (Alba Iulia) - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani * Management - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani * Management (Alba Iulia) - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR * Informatica aplicată - zi, 5 ani ŞI A CALCULATOARELOR ŞTIINŢE JURIDICE * Drept (Alba Iulia) - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 3. ACADEMIA DE ARTE "LUCEAFARUL" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata

Page 41: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA CINEMATOGRAFICA * Regia spectacolului de teatru, film şi - zi, 5 ani ŞI TELEVIZIUNE televiziune ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Pictura - zi, 6 ani MUZICA * Pedagogie muzicala - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 4. ACADEMIA INTERNATIONALA PENTRU STUDIUL ISTORIEI CULTURII ŞI AL RELIGIILOR DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Cultura şi religie - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 5. INSTITUTUL DE DREPT ŞI RELAŢII INTERNAŢIONALE "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE JURIDICE * Drept şi relaţii internaţionale - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 6. ŞCOALA SUPERIOARĂ DE JURNALISTICA DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- JURNALISTICA * Presa scrisă - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 7. UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 8. UNIVERSITATEA "BIOTERA" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- AGRICOL * Tehnologia şi valorificarea produselor agricole - zi, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 9. UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu -------------------------------------------------------------------------------

Page 42: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Management turistic şi comercial - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management turistic şi comercial - zi, 4 ani (Cluj-Napoca) - fără frec- venta, 5 ani * Management turistic şi comercial - zi, 4 ani (Timişoara) - fără frec- venta, 5 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani GEOGRAFIE * Geografia turismului (Sibiu) - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Ştiinţe juridice şi administrative - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Drept (Cluj-Napoca) - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 10. UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA CINEMATOGRAFICA ŞI TELEVIZIUNE * Regie, imagine film, televiziune - zi, 4 ani ARTA TEATRALA * Actorie, regie teatru - zi, 4 ani ECONOMIC * Management în economia turismului şi - zi, 5 ani comerţului internaţional (Deva) * Management financiar-contabil şi - zi, 4 ani administrativ - fără frec- venta, 5 ani BIOLOGIE * Ecologie - zi, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani INGINERIE ECONOMICĂ * Inginerie managerială - zi, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 11. UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTA CINEMATOGRAFICA ŞI TELEVIZIUNE * Regie, imagine film, televiziune - zi, 4 ani ARTA TEATRALA * Actorie - zi, 4 ani ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani

Page 43: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

FILOLOGIE * Filologie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani FIZICA * Fizica - zi, 5 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani JURNALISTICA * Ziaristica - zi, 4 ani MATEMATICA * Matematica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihosociologie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ŞTIINŢA SISTEMELOR ŞI A CALCULATOARELOR * Sisteme cu microprocesoare - zi, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 12. UNIVERSITATEA INDEPENDENTA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe, bănci, contabilitate - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihologie - zi, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 13. UNIVERSITATEA ROMANA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Econometrie informatica - zi, 5 ani * Relaţii economice internaţionale - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 14. UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Economia turismului intern şi - zi, 5 ani internaţional - fără frec- venta, 6 ani * Informatica managerială - zi, 5 ani * Management şi marketing - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani * Relaţii comerciale şi financiar-bancare - zi, 5 ani

Page 44: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

interne şi internaţionale - fără frec- venta, 6 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 15. UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARHITECTURA * Arhitectura şi urbanism - zi, 6 ani * Conservare-restaurare - zi, 3 ani ECONOMIC * Management financiar-contabil - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management financiar-contabil - zi, 4 ani (Craiova) - fără frec- venta, 5 ani * Marketing şi comerţ exterior - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Managementul firmei (Braşov) - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management financiar-contabil - zi, 4 ani (Constanta) - fără frec- venta, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani FILOLOGIE * Limba şi literatura străină A - - zi, 4 ani Limba şi literatura străină B - fără frec- venta, 5 ani FILOSOFIE * Filosofie şi jurnalistica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani GEOGRAFIE * Geografie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani MATEMATICA * Matematica-Informatica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani MEDICINA VETERINARA * Medicina veterinara - zi, 6 ani MUZICA * Pedagogie muzicala - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Sociologie-Psihologie - zi, 4 ani * Institutori - Desen (Campulung Muscel) - zi, 3 ani * Institutori - O limba străină (engleza - Campulung Muscel) - zi, 3 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 16. UNIVERSITATEA TEHNOLOGICĂ "UNITEH" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor -------------------------------------------------------------------------------

Page 45: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Design industrial şi ambiental - zi, 5 ani ECONOMIC * Managementul afacerilor - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 17. INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie baptista pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 18. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie romano-catolica didactica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie romano-catolica - Litere (Limba şi literatura romana sau O limba şi literatura străină) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 19. INSTITUTUL DE MANAGEMENT ŞI TURISM "EDEN" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Management şi turism - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 20. COLEGIUL DE TEHNICA DENTARA "DR. CONSTANTIN GAUCAN" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- STOMATOLOGIE * Tehnica dentara - zi, 3 ani * Asistent igienist de cabinet stomatologic - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 21. INSTITUTUL BANCAR ROMAN DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Gestiune bancară - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 22. UNIVERSITATEA "FORTUNA" DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata

Page 46: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Birotica - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 23. UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIS" DIN ARAD b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Marketing - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani ISTORIE * Istorie - Limba şi literatura engleza - zi, 4 ani * Istorie - Jurnalistica - zi, 4 ani MEDICINA * Medicina generală - zi, 6 ani * Stomatologie - zi, 6 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - Desen - zi, 3 ani * Institutori - Educaţie fizica - zi, 3 ani * Institutori - O limba străină (engleza, franceza) - zi, 3 ani * Institutori - Muzica) - zi, 3 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 23. UNIVERSITATEA "BOGDAN VODA" DIN BAIA MARE b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * MANAGEMENT (Cluj-Napoca) - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi management în sport - zi, 4 ani SPORT ------------------------------------------------------------------------------- 24. UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACAU b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 26. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie greco-catolica didactica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 27. UNIVERSITATEA "GEORGE BARITIU" DIN BRAŞOV b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu

Page 47: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Informatica şi contabilitate - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Turism şi servicii - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT - fără frec- venta, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 28. UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRANCOVEANU" DIN BRĂILA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Management şi marketing în afaceri - zi, 4 ani economice - fără frec- venta, 5 ani * Management şi marketing în afaceri - zi, 4 ani economice (Pitesti) - fără frec- venta, 5 ani * Management şi marketing în afaceri - zi, 4 ani economice (Ramnicu Valcea) - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 29. UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- EDUCAŢIE FIZICA ŞI * Educaţie fizica şi sport - zi, 4 ani SPORT FILOSOFIE * Filosofie şi antropologie - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Pedagogie socială - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 30. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC CLUJ-GHERLA DIN CLUJ-NAPOCA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie greco-catolica pastorala şi didactica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 31. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata

Page 48: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie protestanta pastorala*1) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie reformata - Asistenta socială (Oradea) - zi, 4 ani * Teologie reformata - Limba şi literatura germană (Oradea) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 32. UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZU" DIN CRAIOVA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani * Managementul firmei - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Institutori - O limba străină (franceza) - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 33. UNIVERSITATEA "ANGHEL RUGINA" DIN GALAŢI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ADMINISTRAŢIE- SECRETARIAT * Administraţie publica locală - zi, 3 ani ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 34. UNIVERSITATEA "APOLONIA" DIN IAŞI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- MEDICINA * Stomatologie - zi, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 35. UNIVERSITATEA ECOLOGICA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN IAŞI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe, bănci, contabilitate (Targu Mures) - zi, 4 ani * Marketing şi management (Targu Mures) - zi, 4 ani FILOLOGIE * Filologie (Targu Mures) - zi, 4,5 ani GEOGRAFIE * Geografie-Istorie (Targu Mures) - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihologie-Pedagogie (Targu Mures) - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept (Targu Mures) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 36. UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de

Page 49: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Marketing - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 37. UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGALNICEANU" DIN IAŞI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 38. UNIVERSITATEA "PETRE ANDREI" DIN IAŞI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihologie şi asistenta socială - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 5 ani - fără frec- venta, 6 ani ------------------------------------------------------------------------------- 39. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN IAŞI a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie romano-catolica pastorala*1) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie romano-catolica didactica - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 40. UNIVERSITATEA EUROPEANĂ DIN LUGOJ b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani * Drept (Braşov) - zi, 4 ani

Page 50: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

------------------------------------------------------------------------------- 41. INSTITUTUL BIBLIC "EMANUEL" DIN ORADEA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie baptista pastorala - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Teologie baptista - Asistenta socială - zi, 4 ani * Teologie baptista - Muzica bisericeasca - zi, 5 ani * Teologie baptista didactica - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 42. INSTITUTUL TEOLOGIC GRECO-CATOLIC DIN ORADEA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie greco-catolica pastorala - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 43. CENTRUL INTERNAŢIONAL DE INVENTICA PENTRU TINERET DIN PLOIESTI b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 44. INSTITUTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT SUPERIOR "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ECONOMIC * Contabilitate şi informatica de gestiune - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Management turistic, hotelier şi - zi, 4 ani comercial - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 45. INSTITUTUL DE STUDII ŞI EDUCAŢIE PERMANENTA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- ARTE PLASTICE ŞI DECORATIVE * Design - zi, 5 ani ECONOMIC * Comerţ exterior - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani * Finanţe şi contabilitate - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani

Page 51: HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 EMITENT: …HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 iunie 1997 cu privire la funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile

FILOLOGIE * Comunicare şi relaţii publice - zi, 4 ani JURNALISTICA * Jurnalistica - zi, 4 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Psihologie - zi, 5 ani ŞTIINŢE JURIDICE * Drept - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani ------------------------------------------------------------------------------- 46. UNIVERSITATEA BANATULUI DIN TIMIŞOARA b) Specializări autorizate sa funcţioneze provizoriu ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- BIOLOGIE * Protecţia mediului - zi, 4 ani ECONOMIC * Ştiinţe economice - zi, 4 ani - fără frec- venta, 5 ani FILOLOGIE * Relaţii publice - zi, 4 ani ISTORIE * Istorie - zi, 4 ani JURNALISTICA * Ziaristica - zi, 4 ani MATEMATICA * Informatica aplicată - zi, 5 ani SOCIOPSIHOPEDAGOGIE * Sociologie - zi, 4 ani * Institutori - O limba străină (Limba engleza) - zi, 3 ani ------------------------------------------------------------------------------- 47. INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN ALBA IULIA a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie romano-catolica pastorala*1) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- 48. INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN SIBIU a) Specializări acreditate ------------------------------------------------------------------------------- Forma de învăţământ, Profilul Specializarea durata studiilor ------------------------------------------------------------------------------- TEOLOGIE * Teologie protestanta pastorala*1) - zi, 4 ani ------------------------------------------------------------------------------- *ST* *1) Specializările au funcţionat şi înainte de 22 decembrie 1989. --------------------