HOTĂRÎREA PLENULUI

CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA

Cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei

ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile

nr.32 din 24.10.2003

Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2003, nr.12, pag.6

* * *

Studierea practicii judiciare a demonstrat că judecătoriile din ţară în general aplică corect

legislaţia procesuală şi materială la soluţionarea cererilor părţilor litigante de asigurare a acţiunii.

Totodată s-a constatat că în cadrul judecării cauzelor civile instanţele judecătoreşti nu au o

poziţie unitară în privinţa multor aspecte ale aplicării dispoziţiilor reglementate de art.art.174-

182 Cod de procedură civilă. Uneori se comit greşeli care reduc eficienţa asigurării acţiunii şi,

prin urmare, în finalul procesului judiciar, hotărîrea judecătorească nu mai poate fi executată.

În scopul înlăturării deficienţelor existente şi asigurării caracterului unitar al practicii

judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art.2 lit.e), art.16 lit.d) din

Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie şi art.17 Cod de procedură civilă,

HOTĂRĂŞTE:

1. Se atenţionează instanţele judecătoreşti că asigurarea acţiunii contribuie real la

executarea ulterioară a hotărîrii judecătoreşti adoptate şi astfel constituie un mijloc eficient de

protecţie a drepturilor subiective ale participanţilor la proces.

Măsurile de asigurare pot fi aplicate atît pe marginea acţiunii principale, cît şi în cadrul

acţiunii reconvenţionale.

2. Chestiunile cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii sînt reglementate de

Codul de procedură civilă şi tangenţial de următoarele acte normative:

1) Constituţia Republicii Moldova;

2) Codul civil;

3) Codul familiei;

4) Codul cu privire la locuinţe;

5) Codul fiscal, Titlul V;

6) Codul funciar;

7) Convenţia privind procedura civilă, încheiată la 1 martie 1954 la Haga, ratificată de

Parlamentul Republicii Moldova la 04.08.1992 etc.

3. Potrivit prevederilor art.174 CPC judecătorul sau instanţa de judecată poate lua măsuri

de asigurare doar la solicitarea participanţilor la proces, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(Legea contenciosului administrativ, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe).

Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că măsuri de asigurare a acţiunii pot

fi luate şi la solicitarea pîrîtului, chiar dacă acesta nu a depus în instanţă acţiune reconvenţională.

4. Reieşind din stipulările art.174 CPC, cererea de asigurare a acţiunii poate fi depusă doar

în instanţa de judecată unde este înaintată acţiunea principală.

Asigurarea acţiunii este posibilă în orice fază a procesului - prima instanţă, apel.

Suportul legal al acestor acţiuni procedurale este cuprins în art.art.258, 435 CPC.

Spre deosebire de legislaţia procesuală de pînă la 12 iunie 2003, Codul de procedură civilă

actual prevede expres posibilitatea aplicării de către judecător a măsurilor de asigurare în faza

primirii cererii (art.168 CPC).

Ţinînd cont de faptul că, potrivit prevederilor art.168 p.4, judecătorul soluţionează

chestiunea primirii cererii de chemare în judecată în decurs de 5 zile, în cazul aplicării măsurilor

de asigurare a acţiunii în această fază, judecătorul urmează preventiv să ia cererea principală pe

rol, iar ulterior în aceeaşi zi să decidă în privinţa aplicării măsurilor de asigurare.

5. Conform prevederilor art.175 CPC, judecătorul sau instanţa este în drept să aplice

următoarele măsuri de asigurare:

a) să pună sechestru pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se

află la alte persoane;

b) să interzică pîrîtului săvîrşirea unor anumite acte;

c) să interzică altor persoane săvîrşirea unor anumite acte în privinţa obiectului în litigiu,

inclusiv transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el;

d) să suspende vînzarea bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a

sechestrului de pe ele (radierea din actul de inventar);

e) să suspende urmărirea, întemeiată pe un document executoriu, contestat de către debitor

pe cale judiciară.

Se atenţionează instanţele de judecată că măsurile de asigurare enumerate în art.175 CPC

nu sînt exhaustive şi judecătorul sau instanţa poate aplica, după caz, şi alte măsuri de asigurare a

acţiunii care să corespundă scopurilor specificate la art.174 CPC. Pot fi admise concomitent mai

multe măsuri de asigurare a acţiunii, dacă valoarea bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea

acţiunii.

6. Se atenţionează instanţele judecătoreşti asupra faptului că necesitatea aplicării măsurilor

de asigurare este dictată de posibilitatea executării viitoarei hotărîri.

Reieşind din acest scop, întru evitarea unor atingeri ale bunei funcţionări a activităţii

persoanelor fizice şi juridice, art.176 CPC prevede modalitatea aplicării sechestrului pe bunuri.

Astfel punerea sechestrului pe bunurile organizaţiei sau ale cetăţeanului cu statut de

întreprinzător, în cazul asigurării acţiunii, se efectuează în următoarea ordine:

a) în primul rînd - pe bunurile pîrîtului care nu participă nemijlocit la procesul de producţie:

valorile mobiliare, mijloacele băneşti de pe conturile pîrîtului, valuta, autoturismele, obiectele de

desing din oficii şi alte bunuri;

b) în al doilea rînd - pe produsele finite (marfă), precum şi pe alte bunuri materiale care nu

participă nemijlocit în procesul de producţie şi nu sînt destinate utilizării în producţie;

c) în al treilea rînd - pe bunurile imobiliare, precum şi pe materia primă, materiale, maşini,

unelte, utilaje, instalaţii, echipamente şi alte mijloace fixe, destinate pentru a fi folosite

nemijlocit în producţie;

d) în al patrulea rînd - pe bunurile transmise altor persoane.

7. Potrivit prevederilor art.176 al.2 CPC, judecătorul sau instanţa de judecată, aplicînd ca

măsură de asigurare sechestrarea bunurilor, urmează a ţine cont de valoarea revendicărilor din

acţiune. Prin urmare, este important ca judecătorul sau instanţa de judecată să verifice dacă

reclamantul a indicat corect valoarea acţiunii în strictă conformitate cu prevederile art.87 CPC.

Concomitent, se atenţionează că judecătorul sau instanţa de judecată la determinarea

cuantumului valorii bunurilor sechestrate urmează să ţină cont de mărimea taxei de stat care va fi

inclusă în valoarea acestor bunuri.

8. Se explică instanţelor judecătoreşti că după aplicarea măsurilor de asigurare în privinţa

bunului, încheierea adoptată face opozabil sechestrul tuturor acelora care vor dobîndi vreun drept

asupra bunului respectiv.

Articolul 232 CC prevede că actul juridic prin care s-a dispus de un bun referitor la care,

prin lege sau de instanţa de judecată, sau de un alt organ abilitat, este instituită în favoarea unor

persoane o interdicţie cu privire la dispoziţie, poate fi declarat nul de instanţa de judecată la

cererea persoanelor în favoarea cărora este instituită interdicţia.

9. La judecarea pricinilor ce rezultă din raporturile juridice reglementate în baza

contractului de gaj este necesar de a asigura acţiunea prin aplicarea legislaţiei procesuale,

deoarece însăşi gajul este o modalitate de asigurare a obligaţiunii.

Concomitent, se explică instanţelor judecătoreşti că la examinarea altor litigii, cu excepţia

celor reglementate de legea gajului ca obiect al măsurilor de asigurare în favoarea reclamantului

poate fi şi bunul deja gajat conform contractului de gaj.

10. Legea nu determină categoriile concrete de acţiuni care pot fi asigurate şi nici nu

stipulează că pot fi asigurate numai acţiunile cu caracter patrimonial.

Paguba morală presupune compensarea suferinţelor morale exprimată în sume băneşti.

Deci, acţiunea privind restituirea pagubei morale, de asemenea, poate fi asigurată, cu toate că

această pagubă nu este materială, deoarece în cazul admiterii acţiunii executarea hotărîrii constă

în perceperea unei sume băneşti care, în unele cazuri, se poate referi şi la averea debitorului.

11. Se explică instanţelor judecătoreşti că art.370 CPC în redacţia din 26.12.1964 şi anexa

Nr.1 a aceluiaşi Cod enumeră bunurile care nu pot fi urmărite, prin urmare, ele nu pot constitui

obiect al măsurilor de asigurare.

De asemenea, nu poate fi asigurată acţiunea prin sechestrarea produselor agricole

perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern.

12. Poate constitui obiect al măsurii de asigurare orice bun ori o universalitate de bunuri

care se află în circuitul civil, indiferent de faptul în a cui posesie se află ele, precum şi orice drept

patrimonial sau creanţă bănească.

Se atenţionează instanţele judecătoreşti că, potrivit prevederilor art.369 CPC din

06.12.1964, pot fi urmărite atît bunurile personale ale debitorului, cît şi parteasocială

(participaţiunea) care-i aparţine într-o proprietate comună (indiferent de forma organizatorico-

juridică a societăţilor comerciale), cota-parte din proprietatea în devălmăşie a soţilor.

13. Partea socială a membrului societăţii cu răspundere limitată reprezintă o fracţiune din

capitalul social al SRL şi poate fi obiect al măsurii de asigurare.

14. Se atenţionează instanţele de judecată că în cazul urmăririi participaţiunii unui membru

al societăţii în nume colectiv sau al cooperativelor, urmărirea participaţiunii poate avea loc doar

în cazul insuficienţei unui alt patrimoniu al pîrîtului. Suportul legal este stipulat în art.art.133,

177 CC.

15. Pot constitui obiect al măsurilor de asigurare acţiunile şi obligaţiunile societăţii pe

acţiuni. Instanţa de judecată sau judecătorul urmează a informa societatea pe acţiuni respectivă,

pentru ca aceasta, în conformitate cu prevederile art.164 CC, să facă menţiune despre măsurile

aplicate în registrul deţinătorilor de acţiuni sau obligaţiuni.

16. Membrii cooperativelor de construcţie a locuinţelor, garajelor şi ai altor cooperative,

care au depus întreaga cotă de participare pentru locuinţa, garajul sau altă construcţie ce li s-a dat

spre folosinţă, dobîndesc dreptul de proprietate asupra acestor bunuri şi ele pot fi urmărite, deci

pot constitui obiect al acţiunii de asigurare.

17. Bunurile dobîndite de soţi în perioada căsătoriei le aparţin cu drept de proprietate

comună în devălmăşie.

Fiecare soţ răspunde pentru obligaţiile proprii cu bunurile proprietate personală şi cu cota-

parte din proprietatea în devălmăşie.

Concomitent, se atenţionează că, reieşind din esenţa prevederilor art.24 din Codul familiei,

soţii urmează să răspundă cu întreg patrimoniul lor pentru obligaţiile care au fost asumate în

interesul familiei, fie şi numai de către unul din ei, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune

ale lor.

Prin urmare, judecătorul sau instanţa de judecată, examinînd cererea de asigurare, urmează

să verifice în fiecare caz concret natura apariţiei obligaţiunilor pîrîtului, provenienţa bunului

sechestrat şi regimul de proprietate al lui (personală, comună), perioada dobîndirii şi în

dependenţă de aceasta să decidă.

În cazul existenţei unui contract matrimonial instanţa de judecată sau judecătorul va ţine

cont şi de condiţiile acestuia.

18. Soluţionînd cerinţele unuia dintre soţi de eliberare de sub sechestru a unei cote-părţi de

avere, procurată în baza contractului de credit şi care constituie proprietate comună în

devălmăşie a soţilor, urmează să se ţină cont de faptul că dreptul de proprietate al persoanei care

procură lucruri în baza contractului survine din momentul transmiterii bunului, dacă altceva nu

este prevăzut prin contract sau lege. În legătură cu aceasta bunurile procurate în credit pot fi

incluse în listă, indiferent de faptul de care dintre soţi a fost perfectat contractul de vînzare-

cumpărare şi dacă integral a fost achitată suma bunurilor procurate în credit.

19. Dacă la momentul examinării cererii de asigurare a acţiunii proprietatea soţilor a fost

deja partajată, dar din actele prezentate se poate constata că datoria este comună şi a apărut pînă

la încetarea relaţiilor de familie, instanţa de judecată sau judecătorul poate aplica măsurile de

asigurare prin sechestrarea averii ambilor soţi.

20. Potrivit prevederilor art.175, lit.c) al.(1) CPC ca măsură de asigurare a acţiunii poate

servi interzicerea altor persoane de a săvîrşi anumite acte în privinţa obiectului în litigiu, inclusiv

transmiterea de bunuri către pîrît sau executarea altor obligaţiuni faţă de el.

Spre exemplu, în litigiile patrimoniale, cînd obiectul litigiului se află la terţi, instanţa de

judecată va dispune interdicţia de a încheia contracte în privinţa acestui obiect, de a înregistra

acţiunile. De asemenea, instanţa poate interzice organului cadastral de a înregistra imobilul

litigios, Inspectoratului Fiscal - de a prezenta dispoziţia incaso, băncilor - de a executa

dispoziţiile de plată etc. La aplicarea acestei măsuri de asigurare instanţa de judecată urmează să

ţină cont că interdicţiile de a executa anumite acte ce se referă atît la bunurile ce-i aparţin

pîritului, cît şi la averea ce nu-i aparţine lui, dar poate să intre în posesiunea, folosinţa şi

dispoziţia lui pe viitor (spre exemplu, va primi moştenirea, i se va restitui datoria etc.).

În asemenea circumstanţe instanţa de judecată, aplicînd interdicţiile faţă de alte persoane,

va reieşi din obiectul litigiului.

21. Punînd sechestrul în privinţa sumelor aflate pe conturile bancare ale pîrîtului,

judecătorul sau instanţa de judecată urmează să ţină seama de faptul că sechestrul se aplică nu

asupra contului bancar, dar asupra mijloacelor băneşti aflate pe acest cont în limita valorii

acţiunii, astfel încît, prin aplicarea măsurilor de asigurare, să nu fie paralizată activitatea

economico-financiară a debitorului. Judecătorul sau instanţa de judecată poate aplica sechestrul

asupra banilor de pe contul pîrîtului chiar şi în cazul insuficienţei lor, deoarece sechestrul va

avea efecte şi pentru viitor. Se explică instanţelor de judecată că obligaţiunea de a prezenta

rechizitele contului bancar ale pîrîtului îi aparţine reclamantului. În cazurile în care locul aflării

contului este determinat, dar banca sau altă instituţie financiară refuză de a elibera reclamantului

datele necesare, instanţa de judecată sau judecătorul, în conformitate cu art.119 CPC, va

contribui prin eliberarea unui demers pentru obţinerea probei solicitate. Acest demers poate fi

adresat şi Inspectoratului Fiscal Principal de Stat sau, după caz, inspectoratelor teritoriale.

22. Mijlocul de transport sau alte bunuri aflate în posesia sau folosinţa altor persoane, în

baza procurii cu dreptul de vînzare-cumpărare, poate constitui obiect al măsurii de asigurare,

deoarece deţinătorul acestei procuri poate realiza bunul.

23. Bunurile sechestrate de autoritatea fiscală, în baza prevederilor art.119 (7) Cod fiscal,

nu se urmăresc de alte autorităţi publice, nici chiar în temeiul unei hotărîri judecătoreşti.

24. Acţiunile de despăgubire ce rezultă din raporturile reglementate de Legea

contenciosului administrativ sînt asigurate ca şi celelalte acţiuni civile, iar în cazurile prevăzute

de legea menţionată acţiunea este asigurată prin suspendarea actului. Se atenţionează instanţele

judiciare că suspendarea actului administrativ ca măsura de asigurare poate fi aplicată şi din

oficiu de către instanţa de contencios administrativ (art.21 din Legea contenciosului

administrativ).

25. Potrivit Legii cu privire la dreptul de autor şi drepturile conexe, în special art.38 pct.6,

judecătorul sau instanţa de judecată, examinînd litigiile ce rezultă din aceste raporturi, este în

drept şi din oficiu să emită o încheiere prin care să interzică efectuarea anumitor acţiuni

(confecţionarea, vînzarea, închirierea, importul etc.). De asemenea, judecătorul sau instanţa de

judecată, în temeiul art.38 pct.8 din legea menţionată, este obligat să pronunţe o încheiere

privitoare la sechestrarea tuturor exemplarelor sau fonogramelor presupuse că sînt contrafăcute,

precum şi a materialelor şi echipamentelor destinate pentru confecţionarea lor.

26. Acţiunile împotriva statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, de asemenea, pot fi

asigurate prin aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute la art.175 CPC, inclusiv şi prin

aplicarea sechestrului pe bunuri. La aplicarea sechestrului pe bunurile ce aparţin subiecţilor

menţionaţi mai sus urmează să se ţină cont de faptul că sechestrul pe bunurile ce aparţin

domeniului public este inadmisibil.

Sechestrate pot fi bunurile ce ţin de domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale

sau al statului.

Întreprinderile de stat şi întreprinderile municipale sînt persoane juridice şi răspund pentru

obligaţii cu tot patrimoniul lor privat (art.179 CC).

27. Acţiunea poate fi asigurată şi prin urmărirea bunurilor arendate, bunurilor

uzufructuarului, deţinătorului dreptului de superficiu, de servitute cu condiţia respectării

prevederilor legislaţiei civile.

28. Suspendarea vînzării bunurilor sechestrate ca măsură de asigurare se aplică în acţiunile

de eliberare de sub sechestru sau în cazurile în care se solicită radierea din registru. Necesitatea

suspendării vînzării este dictată de faptul ca bunul sechestrat prin vînzare să nu fie procurat de un

terţ.

29. De asemenea, ca modalitate de asigurare a acţiunii poate servi şi suspendarea urmăririi

în baza unui document executoriu în cazul în care acesta este contestat de către debitor pe cale

judiciară. Ca document executoriu poate servi ordonanţa judecătorească, dispoziţia incaso

trezorerială, hotărîrea instanţei de contencios administrativ, titlul executoriu şi alte documente

enumerate în art.337 Cod de procedură civilă în redacţia din 26.12.1964.

Măsurile de asigurare menţionate mai sus sînt adresate nemijlocit executorului judiciar,

pentru ca acesta să suspende toate acţiunile întru executarea sentinţelor, hotârîrilor, ordonanţelor

şi a altor documente executorii.

30. Contestarea de către terţe persoane a dreptului privind apartenenţa bunurilor urmărite se

examinează de instanţă în ordinea procedurii contencioase (acţiunile pentru ridicarea sechestrului

pus pe bunuri).

Acţiunile pentru ridicarea sechestrului pus pe bunuri pot fi intentate atît de proprietari, cît şi

de posesorii bunurilor ce nu aparţin debitorului.

31. Procedura de examinare a cererii de asigurare a acţiunii este reglementată de art.177

CPC.

Potrivit stipulărilor acestui articol cererea urmează a fi examinată urgent, chiar în ziua

depunerii ei şi fără a anunţa pîrîtul şi ceilalţi participanţi la proces, iar dacă măsurile de asigurare

se aplică în şedinţa judiciară, pîrîtul şi ceilalţi participanţi la proces sînt în drept de a da explicaţii

privitor la chestiunea asigurării.

32. Ţinînd cont de faptul că temeiurile asigurării acţiunii nu sînt enumerate expres în

art.174 CPC, urmează ca judecătorul să stabilească necesitatea aplicării măsurilor de asigurare.

Această necesitate poate rezulta din pericolul de dispariţie, degradare, înstrăinare sau risipire a

bunului, proastă administrare a averii etc.

Prin urmare, examinînd cererea de asigurare a acţiunii, instanţa urmează, în fiecare caz

concret, să verifice obiectul şi temeiul acţiunii principale, să determine natura litigiului, să

verifice argumentele reclamantului referitoare la acţiunile cu rea-credinţă ale pîrîtului de

înstrăinare a bunurilor, care ar putea pune obstacole în privinţa executării viitoarei hotărîri

judiciare.

33. Privitor la asigurarea acţiunii judecătorul sau instanţa de judecată adoptă o încheiere de

admitere a cererii de asigurare sau, după caz, de respingere.

Încheierea urmează să fie întocmită în corespundere cu cerinţele indicate în textul art.270

CPC, dar suplimentar urmează să cuprindă: măsura de asigurare concretă, locul aflării averii,

cuantumul valorii acţiunii, termenul de aplicare a interdicţiei, contul bancar etc.

34. Se explică instanţelor judiciare că refuzul de a admite cererea de asigurare nu serveşte

ca temei pentru refuzul primirii cererii repetate de asigurare cu condiţia apariţiei noilor

circumstanţe.

În asemenea situaţie judecătorul sau instanţa de judecată examinează cererea repetată

conform prevederilor art.177 CPC.

35. Se atenţionează instanţele de judecată că încheierea de asigurare a acţiunii se execută

imediat în ordinea stabilită pentru executarea actelor judecătoreşti.

În baza încheierii se eliberează titlul executoriu, care se transmite imediat executorului, iar

acesta intentează procedură executorie.

Titlul executoriu poate fi eliberat şi reclamantului, dacă măsura de asigurare urmează să fie

executată pe teritoriu în alt raion.

Încheierea este susceptibilă de executare indiferent de faptul depunerii recursului.

36. La cererea participanţilor la proces se admite substituirea unei forme de asigurare a

acţiunii cu altă formă.

Examinînd cererea de substituire a unei forme de asigurare cu alta, instanţa de judecată sau

judecătorul urmează să verifice necesitatea şi oportunitatea unei astfel de substituiri, avînd în

vedere că nu pot fi substituite una cu alta toate măsurile de asigurare indicate la art.175 CPC.

Spre exemplu, suspendarea vînzării bunurilor sechestrate nu poate fi substituită cu punerea

sechestrului. Substituirea unei forme de asigurare cu alta se examinează în şedinţa de judecată.

Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei, dar neînfăţişarea lor nu

împiedică examinarea problemei.

Privitor la substituirea unei măsuri de asigurare cu altă măsură de asigurare se adoptă o

încheiere.

În cazul asigurării acţiunii, prin care se cere plata unei sume, pîrîtul este în drept ca, în locul

măsurilor de asigurare luate, să depună pe contul de depozit al instanţei suma cerută de

reclamant.

37. Se atenţionează instanţele de judecată că cererea privind anularea măsurilor de

asigurare se examinează atît la solicitarea participanţilor la proces, cît şi din oficiu de către

judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de către judecătorul sau instanţa

la care se află cauza pe rol.

Temeiurile pentru anularea măsurilor de asigurare pot fi diferite: respingerea acţiunii

reclamantului, dispariţia circumstanţelor care au servit ca temei de asigurare a acţiunii,

executarea benevolă a obligaţiunii de către pîrît etc.

Concomitent, se atenţionează că refuzul de a admite acţiunea principală a reclamantului nu

întotdeauna poate servi ca temei de anulare a măsurii de asigurare. Reieşind din stipulările

art.180 pct.3 CPC, măsurile de asigurare a acţiunii se menţin pînâ cînd hotârîrea judecătorească

devine irevocabilă, iar în cazul admiterii acţiunii măsurile de asigurare îşi păstrează efectul pînă

la executarea hotărîrii judecătoreşti.

Despre anularea măsurilor de asigurare a acţiunii judecătorul sau instanţa anunţă, după caz,

organul care înregistrează bunul sau dreptul asupra lui.

38. Se explică instanţelor judecătoreşti că suspendarea procesului, în temeiul art.art.260 şi

261 CPC, nu are ca efect suspendarea măsurilor de asigurare, deoarece, potrivit normei

imperative stipulate în art.260 alin.(2) CPC, suspendarea procesului nu suspendă actele

procedurale de aplicare a măsurilor de asigurare.

39. Încheierile de asigurare a acţiunii, de anulare a unei măsuri de asigurare pot fi atacate

doar prin o singură cale de atac - recursul.

Încheierile adoptate pe marginea acestor chestiuni de către judecătorii şi de către

Judecătoria Economică de circumscripţie Chişinău se atacă respectiv la curţile de apel şi Curtea

de Apel Economică.

Încheierile adoptate de către curţile de apel şi Curtea de Apel Economică, ca instanţe de

fond, se atacă cu recurs în Curtea Supremă de Justiţie.

Încheierile adoptate de către Curtea Supremă de Justiţie, ca instanţă de fond, se atacă în

Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie.

Se explică instanţelor judecătoreşti că decizia instanţei de recurs pronunţată după

examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul pronunţării şi nu se

supune nici unei căi ordinare de atac.

Cererea de substituire a unei forme de asigurare a acţiunii printr-o altă formă se examinează

de aceeaşi instanţă de judecată care a aplicat prima formă.

Conform art.181 al.(3) C.P.C. depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a

acţiunii nu suspendă executarea încheierii. Recursul împotriva încheierii de anulare a măsurilor

de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de asigurare cu alta suspendă încheierea de

asigurare.

40. Reieşind din prevederile art.182 CPC, în scopul asigurării principiului egalităţii părţilor

în proces, judecătorul sau instanţa de judecată poate solicita reclamantului o cauţiune a

prejudiciului care ar putea fi cauzat pîrîtului. Mărimea cauţiunii o determină instanţa, reieşind

din valoarea cuantumului obiectului sechestrat şi valoarea posibilelor prejudicii: paguba reală şi

venitul ratat.

Pîrîtul este în drept să intenteze împotriva reclamantului acţiune de reparaţie a prejudiciului

cauzat prin măsurile de asigurare în cazul în care hotărîrea judiciară de respingere a acţiunii a

devenit irevocabilă. De regulă, aceasta poate avea loc în alt proces judiciar.