Hidrografia

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul judeţului Suceava este bogat atât în ape subterane cât şi în

ape de suprafaţă, acest lucru fiind posibil în principal datorită alcătuirii geologice,reliefului şi a climei

judeţului.

Analizând existenţa surselor de ape subterane putem afirma faptul că, la acest capitol judeţul Suceava

se prezintă într-un mod diferenţiat in principal datorită existenţei multiplelor tipuri de regiuni: regiuni

cu roci impermeabile, lipsite parţial de existenţa apelor subterane şi regiuni bogate în resurse

hidrominerale.

„În masa unor structuri geologice din munţii cristalino-mezozoici, precum şi în masivele sedimentare,

pe fisuri adânci şi întortocheate” au fost acumulate cantităţi importante de ape subterane, unele dintre

acestea ieşind la suprafaţă sub forma unor izvoare minerale sau mineralizate.

De departe, apele minerale se detaşează faţă de restul resurselor naturale, prin varietatea lor

hidrochimică cu efecte terapeutice şi prin utilizarea lor constantă, veche de două secole.

Zona Carpaţilor Orientali prezintă aproximativ 400 de surse frecvente în marea majoritate a staţiunilor

balneoclimaterice, 138 aparţinând tipului bicarbonatat-carbogazos, tip hidrochimic care caracterizează

în principal aureolele mofetice din zona vulcanică a acestora.

Cea mai bogată zestre a apelor minerale din judeţul Suceava este formată de apele carbogazoase, aria

de răspândire a acestora cuprinzând suprafeţe de mari întinderi din zona cristalino-mezozoică de la

nord şi est de masivul Călimani.

În cadrul Carpaţilor Orientali cea mai mare extensiune o are aureola mofetică Călimani-Harghita, aici

concentrându-se principalele zăcăminte hidrominerale din ţară, unele dintre acestea fiind consacrate

chiar şi pe plan internaţional.

Din aureola mofetică Călimani-Harghita face parte şi zona Dornelor, aceasta cuprinzând o serie de 37

de izvoare cantonate în judeţul Suceava, pe teritoriul localităţilor Coşna-Poiana Coşnei, Dorna

Cîndreni, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Şarul Dornei, Panaci, etc. În afară de zonele menţionate mai

sus, fiecare având cel puţin 5 izvoare mai putem menţiona şi sursele de la Poiana Stampei, Neagra

Şarului, Dornişoara şi Drăgoiasa.

În zona depresiunii Dornelor, resursele hidrominerale apar în zona şisturilor cristaline şi în zona de

contact a acestora cu rocile eruptive.

Astfel, răspândirea mofetelor şi a surselor hidrominerale carbogazoase din această zonă pe direcţia NV-

SE este în strânsă legătură cu, contactul dintre sedimentar şi cristalin.

I. Ujvari Geografia apelor României, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1972

Acest aliniament dispus pe direcţia NV-SE este suprapus în principal pe dislocaţia internă a

Cristalinului , dislocaţie care se continuă în afara zonei depresiunii Dornelor, către Bilbor-Borsec.

Datorită acestei dislocaţii, a fost permis accesul bioxidului de carbon, acesta fiind prezent în stare

dizolvată în izvoarele minerale din zonă. Prin mărirea capacităţii de solubilizare a apei, bioxidul de

carbon favorizează mineralizarea acesteia cu ajutorul altor compuşi chimici.

Dizolvarea este produsă mai ales asupra feldspaţilor, acest proces fiind pus în evidenţă de caracterul

calcic şi sodic al apelor carbogazoase.

Compoziţia chimică în mg/l a unor ape minerale din zona Dornelor

Mg/l Poiana

Negrii

Poiana

Vinului

Poiana

Coşnei

Şarul Dornei

(îmbuteliere)

Vatra

Dornei

Isv.est

Dorna-

Cîndreni

ClˉBrˉIˉNO3ˉNO2ˉSO4ˉ ˉAsO4ˉ ˉ ˉHCO3ˉ

40,50Abs.Abs.Abs.Abs.0,36Abs.1801,7

66,7Abs.Abs.1,2Abs.8,0-1134,1

11,0Abs.Abs.1,2Abs9,9-525,1

37,98UrmeUrme1,7Abs.11,376,91083,25

4,3Abs.Abs.Abs.Abs.6,9Urme135,7

2,50Abs.Abs.1,20Abs.3,20PO4=4,10901,10

Na+K+Li+NH4+Ca+ +Mg+ +Fe+ +Mn+ +Al+ + +

184,30 22,50 0,52 0,61322,60 61,30 12,30 3,10 2,30

354,6 24,3 0,5Abs. 68,1 8,1 13,3Abs.Abs.

59,411,4 0,1 -92,3 9,815,3 8,0Abs.

225,76 9,7 0,6 Abs.147,4 17,06 5,8 1,26 0,7

14,7 0,8 0,2Abs.12,4 7,811,4 0,67 1,0

5,001,301,70Sr++ =4,6258,4012,4010,700,691,30

Acid metaboric

6,80 17,2 9,8 51,2 11,1 1,3

CO2 2522,30 2941,0 2593,4 1874,2 1474,9 2250,6Mineralizaţie totală

5080,79 4717,3 3410,6 3525,9 1709,77 3494,6

Cu excepţia surselor de ape minerale de la Vatra Dornei şi Şarul Dornei, localizate în zona depozitelor

de terasă, restul izvoarelor minerale din zonă prezintă debite reduse, dar permanente (ex: Poiana Negrii

şi Coşna).

În această zonă, apele sunt bicarbonatate, calcice şi magneziene, ape feruginoase întâlnindu-se doar în

unele izvoare, cum sunt cele de la Panoi, Coverca şi Drăgoiasa.

La Şarul Dornei apar surse hidrominerale arsenicale, apa de aici fiind limpede incoloră, cu

efervescenţă, degajând în abundenţă globule de anhidrită carbonică iar, gustul este acrişor şi înţepător.I. Ujvari Geografia apelor României, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1972

În urma analizei chimice realizată între anii 1788 şi 1789, Haquet a asemănat apa de la Dorna cu cea de

la Selter şi a găsit-o superioară apei minerale de la Goetsch din Unter Steyermark.

Prin componentele lor chimice, apele minerale dornene, pot fi recomandate atât în cura internă, pentru

afecţiuni gastro-intestinale cât şi pentru băi recomandate în tratarea bolilor cardio-vasculare, anemiilor

şi afecţiunilor sistemului nervos periferic.

Din punct de vedere al exploatării, apele minerale din zona Vatra Dornei, sunt folosite ca apă de masă

la Poiana negri, Coşna, Şarul Dornei, Vatra Dornei, etc.

În afară de principalele surse hidrominerale, cantonate cu precădere în zona depresiunii Dornelor,

judeţul Suceava dispune şi de o altă categorie a izvoarelor minerale, acestea fiind reţinute în zona

munţilor flişului. Astfel în această zonă a judeţului vom întâlni surse de apă minerală sulfatată,

sulfuroasă şi clorurată, cele mai cunoscute izvoare sulfuroase fiind cele din perimetrul localităţilor

Câmpulung Moldovenesc, Poiana Mărului, Suceviţa, Frumosu, Putna, ş.a.

Din păcate, până în prezent aceste surse nu au fost exploatate într-un mod organizat, aşa cum se

întâmplă in cazul surselor hidrominerale din zona depresionară a Dornelor, însă au oferit perspective în

ceea ce priveşte dezvoltarea balneară a unor localităţi din zona flişului.

Tot din categoria apelor minerale, apar izvoarele cu apă clorurată, acestea fiind prezente atât în zona

flişului, cât mai ales la contactul acestuia cu Podişul Sucevei. Din această categorie pot fi menţionate

izvoarele de la Straja, Putna, Sadova, Breaza, Vicov, Solca şi Cacica.

Dintre acestea se evidenţiază localitatea Cacica, recunoscută nu doar pentru salina existentă în

interiorul acesteia, cât şi pentru apele minerale clorosodice cu o mineralizare de 265 779 mg ‰, acestea

fiind folosite atât pentru cura internă, cât şi pentru cea externă.

Peloidele, reprezintă la rândul lor o altă categorie de factori terapeutici, principiile active din aceste

nămoluri fiind de natură mecanică, fizică, chimică, acestea fiind determinate de compoziţia chimică şi

microbiologică.

Utilizarea acestor nămoluri terapeutice a început în anul 1880 în localitatea Vatra Dornei, însă analiza

lor chimică a fost realizată abia în anul 1896. Din această categorie cele mai răspândite sunt nămolurile

de turbă cu ape minerale, acestea ocupând cea mai mare suprafaţă în depresiunea Dornelor(120 ha).

Putem astfel concluziona că zona muntoasă şi submontană a judeţului, datorită abundenţei şi calităţilor

terapeutice ale apelor minerale, prezintă importante perspective în ceea ce priveşte dezvoltarea

turismului balnear.

În ceea ce priveşte apele de suprafaţă, judeţul Suceava dispune de o reţea hidrografică bogată de râuri,

pâraie, lacuri, iazuri, bălţi şi mlaştini.

I. Ujvari Geografia apelor României, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1972

Râurile care drenează relieful judeţului sunt tributare Siretului, acesta adunând apele curgătoare de pe

întreg judeţul prin intermediul afluenţilor săi principali:Bistriţa, al cărui punct de confluenţă se află la

Bacău, Moldova, care se varsă în Siret în dreptul localităţii Roman, Şomuzu Mare, Şomuzu Mic şi

Suceava, ale căror trasee sunt situate în întregime pe teritoriul judeţului.

Densitatea reţelei hidrografice este influenţată de o serie de factori, cei mai importanţi fiind: cantitatea

de precipitaţii, particularităţile morfometrice ale reliefului, duritatea rocilor şi covorul vegetal. Astfel,

densitatea reţelei de râuri şi pâraie din zona montană depăşeşte frecvent 1km/km2, spre deosebire de cea

din zona extramontană, unde nu depăşeşte o valoare de 0, 5 km/km2.

Pe de altă parte, regimul de scurgere râurilor este legat în mod direct de regimul elementelor climatice,

mai ales de cantitatea precipitaţiilor. Ca urmare a topirii zăpezilor şi a maximului pluviometric din

lunile mai-iunie, debitele cele mai mari sunt înregistrate primăvara şi la începutul verii.

Din punct de vedere al debitului mediu, primul loc este deţinut de râul Bistriţa cu 30,6 m³/s, acesta

fiind urmat de Siret cu 30 m³/s şi Moldova cu 26 m³/s.

În interiorul judeţului, cel mai întins bazin hidrografic este cel deţinut de râul Moldova, care prin

intermediul afluenţilor săi drenează circa 35% din suprafaţă, urmând mai apoi Bistriţa, drenând circa

30% şi Suceava, cu un bazin acoperind aproximativ un sfert din teritoriul judeţului.

Fiind afluentul cu cel mai mare debit al Siretului, Bistriţa reprezintă datorită amenejărilor

hidroenergetice, „un model de valorificare hidrografică raţională.” De la izvoare şi până la ieşirea din

judeţ, Bistriţa parcurge aproximativ 120 km, primind în acelaşi timp un mare număr de afluenţi, cei mai

importanţi aflându-se pe dreapta bazinului hidrografic: Dorna, Neagra Şarului şi Neagra Broştenilor.

Datorită limpezimii din cea mai mare parte a anului, apa râului Bistriţa este populată de numeroase

specii de peşti, care au adus faimă râului: păstrăvul, lipanul, etc.

Râul Moldova, în traversarea judeţului, cunoaşte sectoare cu pantă mai accentuată, în perimetrul

localităţilor Pojorâta şi Prisaca şi sectoare unde panta scade sub 3 m/km. În cadrul bazinelor

depresionare, cursul Moldovei este puternic despletit. Spre deosebire de Bistriţa, râul Moldova deţine

un bazin hidrografic mai simetric, primind astfel o serie de afluenţi importanţi de pe ambele părţi ale

bazonului: Moldoviţa, Humor, Putna, Suha Mare, Suha Mică.

Avându-şi izvoarele în zona flişului paleogen din nordul Carpaţilor Orientali, râul Suceava are o cădere

importantă, în principal în zona de munte, peste 4m/km şi sub 3m/km în zona de podiş. În sectorul

montan, dar şi în cel depresionar de contact, râul Suceava primeşte cei mai importanţi afluenţi: Putna,

Suceviţa, Pozen, Solca, Soloneţ, aceştia îmbogăţindu-i în cea mai mare parte scurgerea.

I. Ujvari Geografia apelor României, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1972

Spre deosebire de suprafaţa ocupată de râuri şi ape subterane, apele stătătoare, în această categorie

intrând o serie de lacuri mici şi iazuri amenajate de om, ocupă o suprafaţă mai redusă.

La nord de municipiul Suceava, pe valea Dragomirnei, este localizată una din acumulările ce constituie

o importantă rezervă de apă, atât pentru irigaţii şi industrie, cât şi ca bază piscicolă şi zonă de agrement.

Astfel de acumulări antropice au fost amenajate în bazinul Şomuzului Mare, la Fălticeni, Liteni si pe

valea Şomuzului Mic, la Ipoteşti şi Bosanci.

Valoarea peisagistică a reţelei hidrografice din judeţul Suceava, este redată atât de bogăţia apelor,

pitorescul văilor, cât şi de rolul de polarizator al aşezărilor omeneşti concentrate în apropierea unităţilor

hidrografice.

I. Ujvari Geografia apelor României, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1972