Hazardele antropice

Dezastrul de la Cernobîl

Accidentul nuclear de la Cernobîl a fost un accident major în Centrala Atomoelectrică Cernobîl, pe data de 26 aprilie 1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de contaminarea radioactivă a zonei înconjurătoare. Centrala electrică se afla la 51°23′23″N, 30°5′58″E, în apropiere de orașul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Circa 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice oficiale.

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus au fost supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea „radiație” din certificatele de deces.

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între copiii diagnosticați în 2002.

Deși în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru stabilizare și activitate economică.

Poluarea aerului

Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera ,amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc.Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui.

Atmosfera este formata din circa 10 gaze diferite ,in mare parte azot (78%) ,si oxigen (21%).

Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani ,este amenintat acum de activitatea omului.Aceste pericole ar fi efectul de sera ,incalzirea globala ,poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide.

In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic.Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de carbon si alte gaze ,mai ales dupa sfarsitul secolului trecut a aparut automobilul.Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantitati mari de metan si oxizi de azot in atmosfera.

Efectul de sera: Gazele deja existente in atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de razele soarelui reflectate pe suprafata Pamantului.Fara aceasta Pamantul ar fi atat de rece inat ar ingheta oceanele iar oamenii ,animalele si plantele ar muri.

Insa atunci cand din cauza poluarii creste proportia gazelor numite gaze de sera ,atunci este retinuta prea multa caldura si intregul pamant devine mai cald.Din acest motiv in secolul nostru temperatura medie globala a crescut cu o jumatate de grad.

Oamenii de stiinta sunt de parere ca aceasta crestere de temperatura va continua ,si dupa toate asteptarile ,pana la mijlocul secolului urmator va ajunge la valoarea de 1,5-4,5 grade C.

Dupa unele estimari ,in zilele noastre peste un miliard de oameni inspira aer foarte poluat ,in special cu monoxid de carbon si dioxid de sulf ,rezultate din procesele industriale.Din aceasta cauza ,numarul celor care de afectiuni toracice-pulmonare ,in special in randul copiilor si al batranilor ,este in continua crestere. La fel si frecventa cazurilor de cancer de piele este in crestere.Motivul este stratul de ozon deteriorat ,care nu mai retine radiatiile ultraviolete nocive.

Gauri in stratul de ozon: Stratul de ozon din stratosfera ne protejeaza retinand razele ultraviolete ale soarelui.Deoarece in zilele noastre a crescut foarte mult folosiria hidrocarburilor clorinate ,fluorinate in flacoane cu aerosoli ,frigidere ,detergenti si polistiroli ,aceste gaze au ajuns in aer in cantitati mai mari decat cele care ar putea fi suportate de atmosfera.Pe masura ce se ridica ,se descompun ,formandu-se cloridioni ,care ataca si distrug stratul de ozon.

Efectul respectiv a fost semnalat pentru prima oarea in anul 1985 de catre oamenii de stiinta care lucrau in Antarctica ,in momentul in care au observat formarea unei gauri in stratul de ozon. Din nefericire in anul 1995 s-a observat ca si in zona Arcticii si a Europei de N s-au format gauri in stratul de ozon.

Hazarde naturale

Uraganul Katrina

Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul sezonului de uragane din Atlantic din acel an și care a cauzat distrugeri masive în Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale și a pierderilor de vieți omenești au fost localizate în orașul New Orleans, care a fost inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat; în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase deja spre continent. Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi și Alabama, la distanțe de până la 160 km de centrul furtunii.

S-a format deasupra Insulelor Bahamas pe 23 august 2005 și a traversat sudul Floridei cu o putere moderată, doar de categoria I pe scara Saffir-Simpson, cauzând câteva pierderi de vieți omenești și inundații, după care a căpătat putere brusc, deasupra Golfului Mexic și devenind unul dintre cele mai puternice uragane înregistrate vreodată pe mare. Furtuna a slăbit înainte de a sosi a doua și a treia oară la țărm, atingând categoria 3 pe scara Saffir-Simpson în dimineața zilei de 29 august în sud-estul statului Louisiana, respectiv la limita dintre statele Louisiana și Mississippi.

Furtuna a cauzat numeroase pagube de-a lungul coastei, devastând orașele Waveland, Bay St. Louis, Pass Christian, Long Beach, Gulfport, Biloxi, Ocean Springs și Pascagoula din statul Mississippi. În Louisiana, sistemul de protecție contra inundațiilor a cedat în peste 50 de locuri. Aproape toate digurile din dreptul orașului New Orleans s-au spart când Uraganul Katrina a trecut pe la estul orașului, inundând 80% din suprafața orașului și multe din regiunile învecinate timp de mai multe săptămâni.

Cel puțin 1 836 de persoane și-au pierdut viața din cauza Uraganului Katrina și a inundațiilor care au urmat, acesta fiind cel mai mortal uragan din SUA de după Uraganul Okeechobee din 1928. Pagubele materiale produse de Katrina sunt estimate la 81,2 miliarde de dolari americani (la nivelul anului 2005), cele mai mari pagube produse de un uragan din istoria Statelor Unite. Eșecul catastrofal al sistemului de protecție al orașului New Orleans a declanșat anchete imediate în cadrul Corpului de Geniu al Armatei SUA, deoarece această instituție are responsabilitatea, prin mandat al Congresului, de a proiecta și construi sistemele de protecție.

Avalanse

Avalanșa reprezintă o masă importantă de zăpadă care se pune în mișcare și alunecă în jos pe versantul unui munte.

O avalanșă poate duce la vale mii de tone de zăpadă, precedată de o undă de șoc care spulberă și strivește orice se află în calea ei. Din punct de vedere fizic, aceasta este un fenomen nivologic (determinat de zăpadă), reprezentând un curent de gravitate care constă din material granular.

Aceste fenomene se înscriu printre cele mai dramatice evenimente ale muntelui și reprezintă un pericol pentru populația montană din numeroase țări ale lumii. Extinderea activităților turistice și, în special, practicarea sporturilor de iarnă determină o creștere a riscului impactului avalanșelor asupra societății.

După modul de formare, avalanșele pot fi: fenomene naturale declanșate de o supraîncărcare naturală de zăpadă; cauzate de om, declanșate de trecerea unui schior, drumeț sau de altă intervenție umană

accidentală sau nu.

În funcție de particularitățile stratului de zăpadă afectat, avalanșele sunt de mai multe tipuri: Avalanșe uscate care se produc atunci când zăpada este afânată și are aspect prăfos-

grăunțos, cristalele de zăpadă fiind rotunde. Zăpada în amestec cu aerul formează aerosoli foarte periculoși pentru oameni, aceștia murind sufocați.

Avalanșe umede care se produc în stratele de zăpadă umedă și grea. Ele antrenează, în deplasare, cantități mari de zăpadă în lungul culoarelor de avalanșă și exercită presiuni mari aspra obiectelor din cale, distrugându-le.

Avalanșe în plăci care se produc prin desprinderea stratului superficial înghețat și a celui mijlociu, suprafața de desprindere fiind la contactul cu stratul bazal.

Declanșarea avalanșelor este favorizată de următoarele condiții și factori: trăsăturile stratului de zăpadă, conformația versantului, starea timpului, perturbarea echilibrului zăpezii prin diferite activități.

Etapele principale sunt următoarele: Zăpada se desprinde de straturile de nea mai tari și alunecă peste acestea. În timp ce prinde viteză, zăpada poate începe a fi purtată de vânt.

Avalanșa își mărește viteza de deplasare (până la 350km/h).

Avalanșe care au ucis Avalanșele din Alpi din timpul primului război mondial au ucis mai mult de 60 de mii de

oameni. Un soldat a spus: „Cel mai mare dușman era natura însăși.” În 1916 au căzut în 2 zile 4 metri de zăpadă. Acestea au declanșat avalanșe timp de două

zile care au ucis 10 mii de soldați.

Cutremurul din Peru de pe 31 mai 1979 a provocat multe avalanșe și surpări de teren care în total au ucis 66 de mii de oameni. A dislocat o stâncă de rocă și gheață care a ucis pe cei 5 de mii de locuitori ai orașului Ranrahica.

Pentru evitarea pericolelor legate de avalanșe, este importantă cunoașterea precisă a arealelor în care se produc. Cartografierea acestor areale și realizarea hărților de risc permit luarea celor mai eficiente măsuri de atenuare a impactului acestora asupra activităților umane. În dreptul culoarelor de avalanșă sunt construite tunele de protecție, iar pe versanți sunt amplasate ziduri de protecție, gărdulețe sau plase de sârmă. Plantarea unor perdele forestiere de protecție s-a dovedit eficientă mai ales pentru protejarea drumurilor pe distanțe mari.

Eruptiile limnice

O erupție limnică este un tip rar de catastrofă naturală în care dioxidul de carbon (CO2) erupe brusc din fundul lacurilor, sufocând animalele sălbatice și oamenii. O asemenea erupție poate genera și tsunamiuri în lac, întrucât concentrația mare de CO2 dislocă apa. Oamenii de știință susțin că alunecările de teren, activitatea vulcanică sau exploziile pot genera o astfel de erupție. Lacurile în care o astfel de activitate are loc poartă numele de lacuri active limnic. Câteva caracteristici ale unor astfel de lacuri includ:

CO2 saturat în creștere. Temperatura scăzută de pe fundul lacurilor indică o lipsă de interacțiune vulcanică directă

cu apele lacului.

Un strat superior și inferior termal cu diferite saturații de CO2.

Apropierea de zone cu activitate vulcanică.

Oamenii de știință au stabilit recent, în urma unor investigații bazate pe decesele în masă din anii '80 de la lacurile Monoun, respectiv Nyos, că erupțiile limnice și vulcanice, deși indirect asociate, sunt de fapt tipuri distincte de catastrofe naturale.

Doar trei lacuri în întreaga lume sunt cunoscute că ar conține concentrații mari de gaz dizolvat în apele lor bentonice: lacurile Nyos și Monoun în Camerun și lacul Kivu în Africa de Est. Emanația unor mari concentrații de gaze din lacuri este foarte rară; totuși, emanațiile masive de CO2 din lacul Monoun în 1984 și din lacul Nyos în 1986 a dus la pierderea a aproape 1.800 de vieți omenești.

Până în prezent, acest fenomen a fost observat doar de două ori. Prima a fost în Camerun la lacul Monoun în 1984, cauzând asfixierea și moartea a 37 de localnici. A doua, manifestată în vecinătatea lacului Nyos în 1986, a emanat peste 80 mil. m³ CO2 și a ucis între 1.700-1.800 persoane, tot prin asfixiere.

Datorită naturii evenimentului, este greu de determinat dacă astfel erupții s-au manifestat și în altă parte. Totuși, un al treilea lac - Lacul Kivu -, conținând cantități masive de CO2 dizolvat, există la granița statelor est-africane Republica Democrată Congo și Rwanda. Mostre de sedimente din lac au fost prelevate de profesorul Robert Hecky de la Universitatea din Michigan, arătând că un astfel de eveniment a cauzat extincția creaturilor vii din lac în urmă cu circa o mie de ani.

Fosilele din groapa Messel (Germania) prezintă dovezi ale unei erupții limnice în Eocenul timpuriu. Printre victime sunt perfect conservate insecte, broaște, țestoase, crocodili, păsări, furnicari, insectivore, primate timpurii și paleotere.

Desertificarea

Desertificarea este procesul prin care acosistemele regiunilor semiaride isi pierd aptitudinea de a se regenera, lasand locul deserturilor veritabile. In ultimele decenii s-a accelerat si a capatat o mare extensiune, reducand dramatic spatiul vital al populatiilor nomade si ridicand noi obstacole in calea dezvoltarii economico-sociale a tarilor afectate. Cercetari indelungate au aratat insa ca nici cauzele naturale precum seceta ori salinizarea solurilor, si nici cele antropice precum practica agricola inadecvata sau recoltarea masiva a lemnului nu sunt suficiente, singure, sa dezlantuie procesul nefast al desertificarii. Integrate insa intr-un spatiu intr-un cadru spatio-temporal specific, cele doua conduc in mod sigur la desertificare.

Desi imbraca forme multiple, desertificarea comporta in mod obisnuit urmatoarele caracteristici esentiale:

* diminuarea suprafetelor de sol acoperite cu vegetatie; * cresterea albedoului suprafetei active, deoarece solul nisipos sau argilos lipsit de

vegetatie are culoare mai deschisa si deci reflecta radiatia solara mai mult decat cea mai mare parte a plantelor;

* pierderea considerabila, adesea definitiva, a plantelor persistente(arbori si arbusti) * exodarea si saracirea extrema a solurilor → vantul antreneaza particulele si

mineralele cele mai usoare, lasand humusul si carbonul care se oxideaza rapid. Ploile rare, dar violente provoaca o eroziune puternica prin siroire si ravenare, materialul transportat fiind acumulat in fundul vailor sau in bazine.

Zonele uscate ocupă aproximativ 40-41% din suprafaţa terestră a Pământului. S-a estimat că unele 10-20% din zonele uscate sunt deja degradate, suprafaţa totală afectată de fenomenul de deşertificare fiind între 6 şi 12 milioane de kilometri pătraţi, că aproximativ 1-6% din locuitorii din zonele uscate trăiesc în zone deşertificate.

Sahara in prezent se extinde spre sud, la o rată de până la 48 de kilometri pe an. Mai mult de 2 miliarde de oameni sunt afecatati de procesul de desertificare a terenurilor,

ceea ce duce la saracie, seceta, foamete si presiunilor demografice. Culturile productive din zonele uscate din intreaga lume sunt amenintate din cauza practicilor de gestionare a terenurilor si a schimbarilor climatice.

Potrivit rapoartelor oficiale mai mult de 12 mil ha de teren arabil se pierd la fiecare zece ani din cauza desertificarii, echivalentul unei suprafete de marimea Africii de Sud; in timp ce

terenul productivv devine din ce in ce mai rar, productia mondiala de alimente va trebui sa creasca cu 70%, pana in anul 2050 pentru a hrani o populatie globala estimata sa ajunga la 9 mld de oameni.

Despaduririle

Despadurirea reprezinta totalitatea actiunilor prin care padurile sunt inlaturate complet de pe anumite suprafete atat din cauze naturale cat mai ales din cauze antropice.

Principala cauza a despaduririlor o constituie expansiunea agricola. Nu trebuie omisa nici expansiune urbana. Functiile padurii in echilibrul mediului inconjurator :- pastreaza si amelioreaza calitatea mediului;- are rol de reglare a temperaturii- purifica aerul fiind sursa de oxigen si mentine umiditatea acestuia- are o functie edafica, estetica si ecologica- are rol antierozional- participa la circuitul hidrologic Astfel, se constata clar ca functiile care privesc echilibrul mediului sunt mai importante decat rolul de sursa de materii prime pentruactivitatile umane. Nevoia de lemn, defrisarea pentru a face loc terenurilor agricole, drumuri si cai ferate, incendii, mine, combustibili sunt toate cauzelegate de deforestare.In ultimele doua secole populatia s-a inmultit fiind din ce in ce mai multa nevoie pentru spatiu de construit siagricultura. Impreuna cu comertul de lemn care s-a intensificat in ultimii ani, au adus o degradare fara precent asupra padurii. Cele mai importante cauze ale deforestarii sunt mutarea culturilor si comertul cu lemn. Probleme apar cand solului nu-i este oferit destul timp de regenerare si agricultura intensiva duce la degradarea definitiva a acestuia. Aceasta este situatia prezenta, din cauza cresterii populatiei – unele surse spun ca mutarea culturilor este cauza a peste 70% din defrisarile padurii.La fel ca si mutarea culturilor,taierea copacilor pentru folosirea lemnului in scopuri comerciale poate fi implementata cu deranjari minore asupra mediului. Atunci cand numarul copacilor cazuti este mai mare decat al celor produsi, taierea lemnului devine o problema serioasa. CAUZELE DESPADURIRILOR:- hazarde naturale ( eruptii, cutremure, alunecari, avalanse ). Ex.: Peru 1970- un cutremur a distrus padurea de pe o suprafata de 70.000 kmp. ; 1980 -eruptia vulcanului Saint Hellens.- incendiile ( atat cele cu cauze naturale , cat mai ales cele provocate ) . Ex. : Indonezia in 1983 , au fost distruse 3,7 mil. ha; Australia 1994 – 800.000 ha.- taierile ( pentru consumul casnic, materie prima industriala ). Anual se exploateaza cca.3,5 miliarde mc de masa lemnoasa ( maiales in zona calda ), in timp ce capacitatea de regenerare este de numai de 2,7 mld. mc .

EFECTELE DESPADURIRII O data distrusa padurea, solul, care se acumuleaza in peste 1000 de ani, ar disparea intr-o singura decada ducand la inundatii nemaintalnite din pricina faptului ca nu mai exista sol sa acumuleze apa. Defrisarea padurii ii lasa pe oamenii care traiesc in padure fara adapost si fara hrana, si duce la disparitia unui stil de viata care a existat neschimbat pentru mii de ani. Insa efectul cel mai dezastruos pe care l-ar putea avea defrisarea este impactul asupra climei planetei. Cu totii am auzit de pericolele incalzirii globale si a efectului de sera, cauza principala a acestora fiind acumulrea de dioxid de carbon in atmosfera. Copacii si alte plante verzi absorb dioxidul de carbon si produc oxigen prin fotosinteza, in timp ce animalele consuma oxigenul si expira dioxid de carbon. Distrugerea padurii ecuatoriale ar produce un imens dezechilibru in cantitatea de dioxid de carbon produs si reciclat,lucru care ar duce la acumularea acestuia in atmosfera si schimbari majore de clima. In plus, multi copaci taiati pentru a face loc agriculturii au fost arsi sau lasati sa putrezeasca eliberand astfel mult mai mult dioxid de carbon inatmosfera.O alta consecinta a defrisarii are legatura cu posibilitatiile stiintifice care ar putea fi pierdute o data cu padurea. Este estimat ca doar o mica parte din plantele si animalele care traiesc in padurea ecuatoriala au fost identificate iar majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca acestea ar putea reprezenta cheia descoperiri unor leacuri pentru unele dintre cele mai mortale bolii cunoscute omului. De exemplu, Institutul American al Cancerului a catalogat peste 3000 de plante cu proprietati anti-cancer, 70% dintre care se gasesc in padurile tropicale. Cine stie ce secrete ascunde padurea ecuatoriala.

Bibliografie:

http://www.ecomagazin.ro http://www.referat.ro http://ro.wikipedia.org

Portofoliu geografie

Ghitu Andreiclasa a XI-a E

Cuprins:

1. Hazarde naturale2. Hazarde antropice3. Despaduririle4. Desertificare5. Bibliografie