Comic şi ludic în nuvela Duduca Mămuca de B.P. Hasdeu

“Duduca Mamuca” este o nuvela ivita in perimetrul literar al anilor 1860 ca un meteor

cazut din alta lume, o scriere fara pereche, atat prin tema, insolenta si producatoare, cat si prin

stilul degajat, vioi, persiflant, incarcat pana la saturatie de gaguri, sotii verbale, calambururi,

avand aerul ambiguu al unei improvizatii care se pune mereu in discutie. La distanta de un secol

si un sfert, textul ne pare inca piparat si "tare", frondeur pe toate laturile, dinamitand cuvintele,

nu o data ipocrite, ale unei literaturi ce se voia edificanta, aruncand un val pudic asupra

realitatilor neconvenabile, totusi cotidiene.

Ce se intampla in nuvela are mai putina importanta decat modul in care intamplarile sunt

relatate. Un student de 17 ani, Toderita, usuratic, pus pe nazdravanii, fecior de bani gata, mare

specialist in ars amandi, isi propune seducerea actritei Maria, de 16 ani, fiica gazdei sale.

Lucrand de fapt, in folosul unui prieten bogat, baronul von R., complexat de un nas enorm, el

foloseste o strategie, pe cat de uzata, pe atat de irezistibila. In adevar, "mijloacele" sunt clasice:

daruri, un duel simulat spre a-si pune in valoare curajul si cavalerismul, o suferinta inchipuita

destinata sa-si induioseze victima. In cele din urma, cand tanara actrita cade in plasa (si poate

mai degraba din complezenta decat din naivitate), baronul von R. i se substituie eroului pe

intuneric. Insa deliciile amorului iresponsabil dureaza putin: anuntata de perfidul Toderita, mama

actritei ii surprinde pe cei doi iubiti in flagrant delict. Baronul va fi obligat s-o ia pe Mamuca de

sotie.

Pe aceasta canava de intriga licentioasa, Hasdeu grefeaza cu o mare libertate asociativa,

incidente secundare, digresiuni, anecdote, cuvinte de spirit, aluzii malitioase, intepaturi

sarcastice, relatarea unui vis grotesc, cateva portrete de contemporani crud batjocoriti

(Maiorescu, V.A. Urechia, Octav Teodori - profesor de drept penal la Facultatea Juridica din

Iasi) etc. Scrisa la persoana I (ceea ce faciliteaza identificarea autorului cu eroul, sporind revolta

spiritelor cuvioase), derulandu-se rapid, intr-un climat de sporovaiala glumeata si exuberanta

contagioasa, mimand un jargon de studentime dezabuzata, care nu ia nimic si pe nimeni in

serios, nuvela lui Hasdeu nu e usor de clasat.Ca orice text deschis, ea sugereaza solutii

interpretative multiple.

Prin setea inepuizabila de experienta, calmul jucat, lipsa de scrupul, in alegerea

mijloacelor, Toderita este un cerebral lipsit de sentiment, desi - cum ne incredinteaza intr-un

tarziu naratorul - are inima buna. Vadit, in orice caz, e ca romantismul Duducai Mamuca ne

apare epurat de orice aura edulcorata, lamartiniana, solemn patetica. Autorul se indarjeste parca

sa ne destrame iluziile: in viziunea lui demitizanta dragostea se reduce la fiziologie, femeia

inseamna sex, universitatea e o fabrica de pedanti, relatiile sociale sunt epidermice, vorbele mari

deghizeaza calcule, interese, rafuieli, concurente. Totul e trivial , marunt, degradat iar in mijlocul

lumii dezertate de orice transcendenta, congresul danseaza, incercand sa uite. Toderita nu se

revolta impotriva Cerului, nici a Ordinii, e un simplu juisor, sigur de sine si totusi fragil, dornic

de placeri si, in acelasi timp, dezgistat de vanitatea lor. El sufera de spleen, de un gol sulfetesc

ierparabil, de aceea si fatal, caci pana la urma il va duce la sinucidere.

Celelalte personaje sunt confectionate pe acelasi calapod: nu e vorba atat de imoralitate cat

de amoralitate, caci se situeaza dincolo de bine si rau, printr-o monstruoasa suficienta. Toti par

sa se complaca in viata pe care o duc, oricat de mult ar sfida ea normele curente. Doctorul Tucia,

spre exemplu, isi ucide cu sange rece iubita, iar Toderita , care descopera crima, n-o dezvaluie

politiei, spre a-si evita plictiselile. Logica lui e de un cinism caracterizat: Presupunandu-se ca

legile vor pedepsi pe Tucia, au din aceasta va urma invierea Soficai?