1. Termenul de eroare se referă la o denaturare neintenţionată cum ar fi:

a) o estimare contabilă greşită; b) o eroare de calculator neidentificată; c) o prezentare incompletă a situaţiilor financiare.

2. Raportarea financiară frauduloasă poate implica:

a) aplicarea oprită în mod intenţionat a politicilor contabile aferente evaluării; b) întocmirea greşită a bilanţului contabil; c) înregistrarea greşită a documentelor justificative pe baza cărora sunt întocmite situaţiile

financiare.

3. Responsabilitatea primară pentru prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor revine:

a) auditorului financiar; b) celor însărcinaţi cu guvernanţa; c) inspectorilor fiscali.

4. Auditorul nu poate fi considerat responsabil pentru:

a) identificare denaturărilor generate de fraudă sau eroare asupra situaţiilor financiare; b) identificarea fraudelor comise de cei însărcinaţi cu guvernanţa; c) prevenirea fraudelor şi erorilor.

5. Descoperirea ulterioară auditului a unei fraude nu reprezintă în sine:

a) incapacitatea de a obţine o certificare rezonabilă; b) erori majore în aplicarea procedurilor standardelor de contabilitate; c) slaba comunicare cu cei însărcinaţi cu guvernanţa.

6. Existenţa riscului de fraudă impune:

a) modificarea pragului de semnificaţie; b) modificarea tehnicilor de audit; c) extinderea testelor de audit.

7. Identificarea unei denaturări a situaţiilor financiare datorate erorii impune:

a) Desemnarea membrilor echipei de audit care să fie pregătiţi pentru circumstanţele date; b) Obligarea conducerii să schimbe raportările financiare; c) Refuzul de opinie al auditorului.

8. Auditorul trebuie să obţină declaraţii scrise de la conducere că:

a) a prezentat toate faptele semnificative asociate oricărei fraude cunoscute; b) nu există procese de fraudă; c) exista procese de fraudă în derulare.

9. Comunicarea auditorului referitor la fraudă şi eroare către conducere se referă la:

a) identificarea denaturărilor rezultate fraudă, fraudă suspectă sau eroare; b) neidentificarea nici unei erori sau fraude; c) nominalizarea celor ce au făcut fraude.

10. Comunicarea auditorului către cei însărcinaţi cu guvernanţa referitor la fraudă sau eroare se

referă la:

a) identificarea unor denaturări semnificative ale situaţiilor financiare generate de eroare; b) fraude în care este implicată conducerea; c) erori şi fraude nesemnificative tolerate de conducere.

11. Denaturările care constituie un indiciu al existenţei carenţelor semnificative la nivelul

controlului intern se comunică:

a) şefului compartimentului de audit intern; b) celor însărcinaţi cu guvernanţa; c) directorului general.

12. Auditorul trebuie să informeze pe cei însărcinaţi cu guvernanţa:

a) descoperirea unor încercări de fraudă; b) despre neglijenţele în domeniul controlului financiar; c) despre denaturări necorectate colectate de auditor şi pe care conducerea le consideră

nesemnificative.

13. Comunicarea către autorităţile de reglementare (CNVM) a unei fraude este:

a) obligatorie întotdeauna; b) doar dacă frauda este managerială; c) dacă nu se face atingere a obligativităţii de confidenţialitate a auditorului.

14. Care din următorii factori reprezintă riscuri de raportare financiară frauduloasă:

a) un procent însemnat din remunerarea conducerii este reprezentat de prime; b) managerul lucrează de mult timp în societate şi o cunoaşte bine; c) managerului i-au fost transferate competenţe ale consiliului de administraţie.

15. În care situaţie organizarea controlului intern constituie risc de raportare financiară frauduloasă:

a) conducerea externalizează controlul intern; b) nu sunt angajaţi suficienţi în compartimentul de control intern; c) conducerea este dominată de o persoană fără a exista un control compensator.

16. Care sunt indicii specifice ale relaţiei tensionate dintre conducere şi auditor:

a) se întârzie plate avansului de audit; b) conducerea solicită numeroase întâlniri cu auditorul pe parcursul misiunii acestuia; c) cerinţe care nu sunt rezonabile în ceea ce îl priveşte pe auditor cum ar fi: termene

nerezonabile. 17. Care din următorii factori determină apariţia riscului de fraudă asociat sectorului de activitate:

a) piaţa produselor este saturată; b) investiţiile străine insuficiente; c) un sector de activitate în declin.

18. Care din următorii factori, asociaţi caracteristicilor operaţionale, generează factori de apariţie a

riscului de fraudă:

a) incapacitatea de a genera fluxuri de numerar din exploatare, deşi se raportează venituri; b) incapacitatea de a negocia cu sindicatele; c) imposibilitatea de a găsi finanţări necesare derulării activităţii.

19. Precizaţi care din următoarele, reprezintă factori de apariţie a riscului de fraudă asociaţi

controalelor:

a) evidenţa inadecvată a activelor ce pot fi delapidate; b) nerespectarea planului de control aprobat de conducere; c) activitatea redusă a Comitetului de Audit.

20. Lipsa separării corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu generează:

a) fraude a activelor; b) raportări inadecvate; c) riscuri de fraudă asociate controalelor.

21. Sume importante de numerar în casă generează:

a) fraude de numerar; b) riscul de fraudă; c) raportări financiare eronate, generate de reglementărilor în vigoare privind numerarul.

22. Scepticismul profesional generează:

a) neîncredere în raportările financiare; b) selectarea naturii şi volumului documentaţiei ce va fi examinată; c) neîncredere în controalele interne.

23. Identificarea riscurilor de fraudă impune:

a) modificarea procedurilor de audit, b) discuţii suplimentare cu managerul societăţii; c) modificarea opiniei auditorului.

24. Printre răspunsurile specifice ale auditorului la riscul denaturărilor semnificative rezultate din

fraudă se numără:

a) solicitarea ca inventarierea să se facă la o dată apropiată de finele exerciţiului financiar; b) solicitarea răspunsurilor la chestionare; c) solicitarea îmbunătăţirii controlului intern.

25. Posibilitatea unei fraude sau erori este indicată de următoarea circumstanţă:

a) tranzacţii nejustificate de documente; b) avansuri de trezorerie exagerate; c) dividende neachitate la timp.

26. Aplicarea IFRS in anul 2007:

a) este obligatorie pentru toate categoriile de entitati; b) este obligatorie pentru elaborarea situatiilor financiare anuale ale entitatilor de interes public; c) este obligatorie la elaborarea situatiilor financiare consolidate ale societăţilor comerciale ale

căror valori mobiliare, la data bilanţului, sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată.

27. Obiectivul IFRS 1 este acela de a asigura ca:

a) primele situatii financiare IFRS ale unei entitati si rapoartele sale financiare interimare sunt transparente si comparabile pentru toate perioadele prezentate, indiferent de costurile cu care sunt generate; b) primele situatii financiare IFRS ale unei entitati constituie o baza de plecare pentru aplicarea

IFRS, apreciata ca fiind corespunzatoare de catre managementul societatii; c) primele situatii financiare IFRS ale unei entitati si rapoartele sale financiare interimare

contin informatii de inalta calitate care sunt: i. transparente pentru utilizatori si comparabile pentru toate perioadele

prezentate; ii. asigura un punct de plecare adecvat pentru o contabilitate conforma cu IFRS;

si iii. pot fi generate cu un cost care nu depaseste beneficiile.

27. Primele situatii financiare conforme cu IFRS ale unei entitati cuprind:

a) un pachet de rapoarte conform cu IFRS, intocmit de entitate in scopuri de consolidare; b) primele situatii financiare anuale in care entitatea adopta IFRS prin intermediul unei

declaratii explicite si fara rezerve de conformitate cu IFRS, cuprinsa in acele situatii financiare;

c) primele situatii financiare in conformitate cu IFRS sub toate aspectele, cu exceptia faptului ca situatiile financiare nu contin o declaratie explicita si fara rezerve de conformitate cu IFRS.

29.. IFRS 1 solicita prezentari privind modul in care au fost afectate de trecerea de la reglementarile contabile aplicate anterior la IFRS:

a. pozitia financiara a entitatii; b. fluxurile de trezorerie ale entitatii; c. pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie ale entitatii.

30. Data de raportare pentru primele situatii financiare conforme cu IFRS ale entitatii „Alfa” este 31 decembrie 2007. Entitatea decide sa prezinte in situatiile financiare respective informatii comparative numai pentru un an. In aceasta situatie bilantul IFRS de deschidere se va intocmi pentru:

a. 1 ianuarie 2007; b. 1 ianuarie 2006; c. 1 ianuarie 2005

31. Politicile contabile folosite de o entitate:

a. trebuie sa fie aceleasi atat in bilantul IFRS de deschidere, cat si in toate perioadele prezentate in primele situatii financiare conforme cu IFRS;

b. pot fi modificate cu conditia prezentarii acestor modificari; c. nu pot fi niciodata modificate.

32. Politicile contabile care stau la baza elaborarii primelor situatii financiare potrivit IFRS:

a. pot sa fie conforme cu anumite IFRS care sunt in vigoare la data raportarii; b. trebuie sa fie conforme cu fiecare IFRS care este in vigoare la data raportarii, cu exceptia

situatiilor prevazute de IFRS 1; c. nu trebuie sa fie conforme cu fiecare IFRS.

33. Politicile contabile pe care le utilizeaza o entitate pentru elaborarea bilantului de deschidere conform cu IFRS:

a. pot sa difere de acelea pe care le-a utilizat entitatea pentru aceeasi data de raportare prin folosirea reglementarilor contabile aplicabile anterior, iar ajustarile corespunzatoare trebuie recunoscute direct in rezultatul reportat sau daca este adecvat intr-o alta categorie de capitaluri proprii;

b. nu pot sa difere de acelea pe care le-a utilizat entitatea pentru aceeasi data de raportare prin folosirea reglementarilor contabile aplicabile;

c. pot sa difere, iar ajustarile corespunzatoare trebuie recunoscute in contul de profit si pierdere.

34. Principii contabile general acceptate anterior, inseamna:

a. baza de contabilitate pe care o entitate care adopta pentru prima data IFRS a folosit-o imediat inaintea aplicarii acestora. (exemplu in cazul Romaniei: reglementarile contabile conforme cu directivele europene);

b. cadrul general de intocmire si prezentare a situatiilor financiare al IASB

c. baza de contabilitate utilizata de o entitate transnationala, in calitate de societate mama.

35. O entitate care adopta pentru prima data IFRS:

a. este obligata sa aplice IFRS 3 „Combinari de intreprinderi”, retroactiv, pentru combinarile de intreprinderi care au avut loc inaintea datei de trecere la IFRS;

b. poate alege sa nu aplice IFRS 3, retroactiv pentru combinarile de intreprinderi care au avut loc inaintea datei de trecere la IFRS, in conditiile prevazute de acest standard;

c. IFRS 1 nu se pronunta in acest sens 36. Poate alege o entitate care adopta pentru prima data IFRS, sa foloseasca drept cost presupus o reevaluare a unei imobilizari corporale, efectuata potrivit reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, inainte de data trecerii la IFRS?

a. Da, daca la data reevaluarii valoarea reevaluata a fost comparabila cu valoarea justa; b. Nu; c. IFRS 1 nu se pronunta in acest sens.

37.Pot fi compatibile estimarile efectuate de o entitate la data trecerii la IFRS, cu estimarile efectuate pentru aceeasi data conform reglementarilor contabile aplicate anterior?

a. da, dupa ajustarile corespunzatoare care reflecta diferentele de politici contabile; b. da, atunci cand exista o dovada obiectiva ca aceste estimari au fost gresite, dar erorile sunt

nesemnificative; c. IFRS 1 nu se pronunta in acest sens.

38. Pentru a fi conforme cu IAS 1 „Prezentarea situatiilor financiare”, primele situatii financiare IFRS ale unei entitati, vor cuprinde:

a. cel putin un an de informatii comparative conform IFRS; b. minim doi ani de informatii comparative conform IFRS; c. IFRS 1 lasa la latitudinea managementului financiar – contabil modul de prezentare.

39. Potrivit IFRS 1, daca o entitate prezinta un raport financiar interimar conform IAS 34 „Raportarea financiara interimara”, care din urmatoarele cerinte trebuie satisfacute in plus fata de cerintele IAS 34:

a) sa includa reconcilieri ale capitalurilor proprii si ale contului de profit si pierdere conform IFRS, fata de capitalurile proprii si contul de profit si pierdere prezentate potrivit principiilor contabile aplicate anterior; b) sa nu includa nici un fel de reconciliere; c) sa includa acele reconcilieri considerate relevante de catre managementul entitatii.

40. In conformitate cu Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, titlurile imobilizate (investitii financiare pe termen lung) se prezinta in bilant la:

a. valoarea justa;

b. cost; c. valoarea de intrare mai putin ajustarile cumulate pentru pierderile de valoare.

41. Potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzactionare pe o piata reglementata se evalueaza la data bilantului la:

a) cost minus ajustari pentru pierdere de valoare; b) valoarea de cotatie din ultima zi de tranzactionare; c) valoarea medie de tranzactionare pe ultimele 12 luni.

42. Potrivit reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, în exercitiul financiar curent, corectarea erorilor contabile din perioadele anterioare, se efectueaza in contabilitate pe seama:

a. contului de profit si pierdere; b. rezultatului reportat; c. primelor de capital.

43. Potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, la iesirea din gestiune a investitiilor pe termen scurt, acestea se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate prin aplicarea uneia din urmatoarele metode:

a. valoarea medie calculata; b. la cost; c. metoda primul intrat - primul iesit ( FIFO), metoda costului mediu ponderat (CMP), metoda

ultimul intrat - primul iesit - LIFO. 44.Potrivit Ordinului ministrului finantelor publice nr. 1121 /2006 privind aplicarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara, entitatile ale caror valori mobiliare la data bilantului sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata, incepand cu anul 2007 sunt obligate sa aplice IFRS la intocmirea situatiilor financiare astfel:

a) in situatiile financiare anuale individuale; b) in situatiile financiare consolidate c) in situatiile financiare anuale individuale si consolidate

45. Potrivit reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, in situatiile financiare anuale propunerea de repartizare a profitului net pe destinatii se prezinta in:

a. bilant; b. contul de profit si pierdere; c. notele explicative la situatiile financiare anuale

46. Criteriile prevazute la art. 3 din Ordinui ministrului finantelor publice nr. 1.752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, in functie de care entitatile intocmesc situatii financiare cu 5 sau 3 componente se refera la:

a) total active, cifra de afaceri neta, numar mediu de salariati;

b) capital propriu, total active, cifra de afaceri neta; c) cifra de afaceri neta, datorii, total active.

47. Potrivit Reglementarilor contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, evaluarea la valoarea justa a instrumentelor financiare se poate face in:

a) in bilantul individual; b) in situatiile financiare consolidate; c) in situatiile financiare anuale individuale si consolidate.

48. O misiune de revizuire a situatiilor financiare furnizeaza: a. un nivel moderat de asigurare; b. o asigurare absoluta; c. nu ofera nici o asigurare. 49. In cazul existentei unei limitari semnificative a ariei de aplicabilitate a misiunii de revizuire a

situatiilor financiare, auditorul poate:

a. sa exprime o opinie cu rezerve asupra asigurării pozitive privind posibila ajustare a situaţiilor financiare;

b. sa exprime o opinie cu rezerve asupra asigurării negative privind posibila ajustare a situaţiilor financiare;

c. sa exprime o opinie fara rezerve. 50. O misiune de revizuire a unor situatii financiare interimare are ca obiectiv:

a. Exprimarea unei opinii în care să se precizeze dacă situaţia financiară interimară este întocmită, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară;

b. Furnizarea unei baze pentru exprimarea unei opinii cu privire la faptul că informaţiile financiare oferă o imagine fidelă sau sunt prezentate fidel, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru aplicabil de raportare financiară;

c. Exprimarea unei concluzii în care să se precizeze dacă, în urma revizuirii, auditorul a sesizat ceva care îl face pe acesta să considere că situaţia financiară interimară nu este întocmită, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară.

51. In cazul in care auditorul sesizează un aspect care îl face să considere că este necesar să se facă o

modificare substanţială a situaţiilor financiare interimare, auditorul trebuie să comunice aceasta situaţie in primul rând:

a. celor de la nivelul de conducere adecvat; b. celor însărcinaţi cu guvernanţa; c. nu trebuie sa comunice acest aspect, auditorul avand doar obligatia modificarii raportului. 52. Care dintre urmatoarele afirmatii este falsa:

a. informaţiile financiare previzionate pot include situaţii financiare sau unul ori mai multe elemente ale situaţiilor financiare;

b. informaţiile financiare previzionate nu pot fi distribuite către terţe părţi; c. informaţiile financiare previzionate se referă la evenimente şi acţiuni care nu au avut încă loc

şi s-ar putea să nu aibă loc. 53. Atunci când se determină natura, momentul şi durata procedurilor de examinare, in cazul

examinarii situatiilor financiare previzionate, consideraţiile auditorului trebuie să includă: a. cunoştinţele obţinute în timpul misiunilor anterioare; b. măsura în care datele care stau la baza întocmirii lor sunt adecvate şi credibile; c. ambele variante de mai sus. 54. O misiune pentru efectuarea procedurilor convenite privind informatiile financiare furnizeaza: a. datorită faptului că auditorul furnizează un raport asupra constatărilor efective ale procedurilor

convenite, furnizeaza un nivel moderat de asigurare; b. o asigurare absoluta; c. nici una din variantele de mai sus. 55. In cazul unei misiuni pentru efectuarea procedurilor convenite privind informatiile financiare

raportul este adresat: a. conducerii; b. acelor părţi care au convenit asupra procedurilor ce trebuie efectuate; c. potentialilor investitori. 56. Nu este exprimata o asigurare in cazul: a. unei misiuni de revizuire a situatiilor financiare; b. unei misiuni de revizuire a situatiilor financiare interimare; c. unei misiuni pentru efectuarea procedurilor convenite privind informatiile financiare. 57. Raportul asupra constatarilor efective ale procedurilor convenite se adreseaza: a. strict acelor părţi care au convenit asupra procedurilor ce trebuie efectuate; b. conducerii entitatii asupra careia s-a efectuat misiunea pentru efectuarea procedurilor

convenite; c. oricaror parti interesate de continutul raportului asupra constatărilor efective ale procedurilor

convenite. 58. Un angajament pentru efectuarea procedurilor agreate nu se refera la implicarea auditorului în

efectuarea anumitor proceduri cu privire la:

a. elementele individuale ale datelor financiare (datorii, creanţe, achizitii de la părţi afiliate şi vânzări şi profituri ale unui segment al unei entităţi;

b. elaborarea efectiva a situatiilor financiare;

c. o componentă a situaţiilor financiare ( bilanţ) sau un set complet de situaţii financiare. 59. Procedurile aplicate în efectuarea unui angajament privind procedurile agreate nu pot include: a. Recalcularea, compararea şi alte verificări ale acurateţei redactării; b. Inspectia, obtinerea de confirmari; c. Investigarea şi analiza, planificarea activitatilor, observarea. 60. In cazul angajamentului de compilare: a. independenţa nu este o cerinţă, dar, în cazul în care contabilul nu este independent, acest

lucru se va prezenta în raportul său; b. independenţa este o cerinţă obligatorie; c. independenţa nu este o cerinţă, iar, în cazul în care contabilul nu este independent, acest lucru

nu este obligatoriu a fi prezentat in raportul contabilului. 61. In cazul angajamentelor de compilare, de obicei, contabilului nu i se cere, exceptând cazul în care se stabileşte că informaţiile furnizate sunt nesatisfăcătoare: a. să ajungă la o cunoaştere generală a activităţii şi a operaţiunilor entităţii; b. să adreseze întrebări conducerii pentru a evalua credibilitatea şi exhaustivitatea informaţiilor

oferite; c. să se familiarizeze cu principiile contabile şi practicile din sectorul de activitate în care

operează entitatea; 62. In cazul angajamentelor de compilare, nu pot fi denaturari semnificative continute de

informatiile compilate: a. Erori în aplicarea cadrului general de raportare financiară identificat. b. Neprezentarea oricăror alte aspecte semnificative care au atras atenţia contabilului. c. Prezentarea cadrului general de raportare financiară şi orice abateri cunoscute de la acesta. 63.ISA 260 furnizează auditorului financiar îndrumări cu privire la modul în care acesta trebuie să comunice cu:

a) persoanele responsabile cu guvernanţa din cadrul entităţii auditate; b) persoanele responsabile cu guvernanţa din cadrul entităţii auditate şi terţe persoane, din afara

acesteia; c) terţe persoane, din afara entităţii auditate.

64. Principiile comune entităţilor la care se aplică guvernanţa corporativă presupun:

a) cooperarea între Consiliul care reprezintă acţionarii şi managementul entităţii în ceea ce priveşte afacerile, inclusiv raportarea financiară;

b) exercitarea în mod independent, de către Consiliul care reprezintă acţionarii şi managementul entităţii în ceea ce priveşte afacerile, inclusiv raportarea financiară;

c) exercitarea unui raţionament obiectiv cu privire la afacerile entităţii, inclusiv raportarea financiară, de către managementul acesteia.

65.Problemele de audit de interes pentru guvernanţă rezultă din:

a) procedurile proiectate special de către auditor pentru identificare problemelor de audit de interes pentru guvernanţă;

b) procedurile proiectate special de către auditor pentru identificarea problemelor de audit de interes pentru guvernanţă şi lucrările propriu-zise de audit;

c) lucrările propriu-zise de audit efectuate de către auditor. 66. Modalitatea aleasă de auditor pentru comunicarea problemelor de audit de interes pentru guvernanţă (scrisă sau orală) depinde, printre altele de:

a) politicile şi practicile contabile care pot avea un efect semnificativ asupra situaţiilor financiare ale entităţii auditate;

b) abordarea şi sfera generală a auditului financiar; c) mărimea, structura operaţională, forma juridică şi procesele de comunicare caracteristice

entităţii auditate. 67. Nediscutarea iniţială de către auditor a problemelor de audit de interes pentru guvernanţa cu managementul entităţii auditate poate fi determinată de:

a) contactul şi dialogul continuu pe care auditorul îl are cu cei însărcinaţi cu guvernanţa; b) faptul că problemele respective sunt legate de competenţa sau integritatea managementului

entităţii; c) angajamentele făcute cu privire la întâlnirile periodice sau raportările problemelor de audit

de interes pentru guvernanţă.

68. Scopul Standardului Internaţional de audit 330”Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile evaluate” este:

a) De a furniza recomandări privind determinarea răspunsurilor generale şi aplicarea altor proceduri de audit pentru a răspunde la riscurile evaluate de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare;

b) De a stabili standarde şi de a oferi recomadări privind înţelegerea entităţii şi a mediului său, inclusiv a controlului intern al acesteia precum şi evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă în auditul situaţiilor financiare;

c) De a stabili regului şi de a furniza recomandări privind forma şi conţinutul raportului de audit elaborat ca rezultat al unui audit efectuat de către un auditor asupra situaţiilor financiare ale unei entităţi.

69. Pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut, auditorul trebuie:

a) Să ajungă să obţină o înţelegere a entităţii şi a mediului său suficientă pentru identifica şi evalua riscurile existenţei denaturărilor semnificative a situaţiilor financiare, ca urmare a fraudei, erorilor, pentru a proiecta proceduri de audit suplimentare;

b) Să determine răspunsurile generale la riscurile evaluate la nivelul situaţiilor financiare, să concepă şi să aplice alte proceduri de audit pentru a răspunde la riscurile evaluate la nivelul afirmaţiilor;

c) Să obţină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

70. Răspunsurile generale determinate de auditor, pentru a aborda riscurile de denaturare semnificativă la nivelul situaţiilor financiare include:

a) Efectuarea de teste detaliate la date intermediare şi nu la finele perioadei; b) Desemnarea unor membri cu experienţă mai mare sau cu aptitudini speciale ori utilizarea

de experţi; c) Supravegeherea activităţii membrilor echipei de audit intern a entităţii.

71. La conceperea altor proceduri de audit, ca răspuns la riscurile de denaturare semnificativă la nivelul afirmaţiilor, auditorul va ţine seama de :

a) Investigarea conducerii şi a altor persoane din cadrul entităţii; b) Sistemul informatic şi informaţional la nivel de entitate; c) Semnificaţia riscului.

72. Alegerea altor proceduri de audit va ţine seama de:

a) Riscurile evaluate la nivelul situaţiilor financiare; b) Opinia expertului extern; c) Recomandările conducerii entităţii.

73. Auditorul va utiliza probe de audit obţinute în cursul auditurilor anterioare la aceeaşi entitate:

a) Fără testarea eficienţei operative a acestor probe; b) Prin testarea eficienţei operative a acestor probe în cadrul altor entităţi; c) Prin testarea eficienţei operative a acestor probe cel puţin o dată la fiecare al 3- lea audit,

pentru aceeaşi entitate.

74. Auditorul va concepe şi va efectua proceduri de fond pentru a:

a) Detecta denaturările semnificative la nivel de afirmaţie; b) Determina eficienţa elementelor de control intern; c) Determina pragul de semnificaţie.

75. Pentru a concepe proceduri analitice de fond, auditorul va lua în considerare:

a) Dacă aşteptările sunt suficient de precise pentru a identifica o denaturare semnificativă la nivelul dorit de certificare;

b) Natura controalelor specifice utilizate de entitate; c) Dacă sunt disponibile informaţii relevante.

76. Când procedurile de fond sunt utilizate la o dată intermediară:

a) Oferă o siguranţă rezonabilă auditorului şi acoperă perioada rămasă până la finele perioadei;

b) Măreşte riscul ca denaturările ce pot exista la finele perioadei să nu fie detectate de auditor;

c) Auditorul se va baza pe procedurile şi controlul efectuate de auditorul intern pentru extinderea concluziilor de audit de la data intermediară până la finele perioadei.

77. Când identifică riscuri de denaturare semnificativă ca urmare a fraudei, auditorul va proceda la:

a) Recalcularea pragului de semnificaţie; b) Informarea membrilor echipei de misiune şi schimbarea obiectivelor urmărite; c) Schimbarea momentului de efectuare a procedurilor de audit.

78. Riscul de denaturare semnificativă este legat de:

a) Numărul membrilor echipei de misiune; b) Controlul intern şi aria de cuprindere a procedurilor de fond; c) Aria de cuprindere a probelor utilizate.

79. În cazul în care auditorul nu poate să obţină suficiente probe de audit adecvate:

a) Va exprima o opinie cu rezerve sau imposibilitatea de a exprima o pinie; b) Va solicita opinia unui expert extern; c) Va consemna acest lucru în cadrul raportului de audit şi va exprima o opinie fără rezerve.

80. Natura şi aria de cuprindere a examinării de către auditor a înregistrărilor contabile depind de:

a) Volumul activităţii entităţii şi numărul membrilor echipei de misiune; b) Permisivitatea oferită de conducere şi de timpul alocat misiunii; c) Natura şi complexitatea procesului de raportare financiară a entităţii şi de riscurile de

denaturare semnificativă.

81. Documentaţia auditorului trebuie să demonstreze că:

a) Momentul aplicării procedurilor de fond a fost adecvat ales de către auditor; b) Auditorul a înţeles entitatea şi mediul său; c) Situaţiile financiare sunt conforme sau se reconciliază cu înregistrările contabile pe care

se bazează. 82. Natura, momentul şi aria de cuprindere a altor proceduri de audit sunt aspecte ce ţin de:

a) Raţionamentul profesional al auditorului; b) Modul de organizare a entităţii; c) Raportul auditorului cu conducerea.

83. Natura procedurilor de audit se referă la:

a) Înţelegerea entităţii şi a mediului său, inclusiv controlul intern; b) Teste ale controalelor sau proceduri de fond; c) Investigarea conducerii şi a altor persoane din cadrul grupului.

84. Compararea situaţiilor financiare cu evidenţa contabilă presupune:

a) proceduri care pot fi efectuate la finele sau după finele perioadei; b) proceduri aplicabile la o dată intermediară; c) proceduri inopinate şi imprevizibile.

85. Auditorul va folosi tehnici de audit asistate de calculator atunci când:

a) Volumul înregistrărilor care urmează a fi testate este mare; b) Numărul membrilor echipei de misiune este redus; c) Sunt excluse posibilităţile de efectuare a testelor manuale.

86. Aria de cuprindere a unei proceduri de audit se referă la:

a) Raporturile cu părţi afiliate; b) Mărimea unui eşantion; c) Vechimea raporturilor dintre auditor şi entitate.

87. Suficienţa probelor de audit este influenţată de:

a) Eficienţa reacţiilor conducerii şi controalelor faţă de gestionarea riscurilor; b) Programul informatic de audit utilizat; c) Experienţa auditorului.

88. Ce reprezinta documentarea auditului?

a. procesul de informare privind activitatea si contabilitatea entitatii, realizat de auditorul independent pentru a-si fundamenta si derula planul misiunii

b. inregistrarea (evidentierea) procedurilor aplicate , a probelor obtinute si a concluziilor la care s-a ajuns, pe parcursul unei misiuni de audit

c. activitatea de testare si de selectare (esantionare) a documentelor si informatiilor ce au stat la baza inregistrarilor din contabilitate

89. Cine are responsabilitatea corectei prezentari a datelor si informatiilor din situatiile financiare ale entitatii auditate?

a. departamentul financiar-contabil b. managementul (conducerea) c. auditorul financiar independent

90. De ce este necesara documentarea (documentatia) de audit?

a. pentru a sustine opinia (concluziile) auditorului si a dovedi respectarea standardelor IFAC

b. pentru a completa cu documente (probe) scrise toate sectiunile dosarului permanent c. pentru a raspunde cerintelor controlului de calitate efectuat de CAFR privind contractele

cu entitatile de interes public

91. Planificarea misiunii de audit si programele de lucru, reprezinta componente ale documentatiei de audit?

a. da, pentru ca asa cer standardele IFAC b. nu, pentru ca reprezinta optiuni si metode proprii ale fiecarui auditor c. nu, pentru ca au un caracter confidential si nu unul public, cum au rapoartele propriuzise

ale auditorului

92. Sistemele de control intern ale entitatilor auditate, influenteaza forma si continutul documentatiei de audit?

a. da, pentru ca natura si complexitatea sistemului de control intern sunt determinante pentru planificarea, testarea si colectarea probelor

b. da, pentru ca asa cer standardele internationale de audit intern c. nu, pentru ca sistemul de control intern ale oricarei entitati priveste doar organizarea si

functionarea acesteia

93.Care dintre urmatoarele reprezinta asertiuni ale conducerii entitatii auditate (declaratii/reprezentari explicite sau implicite privind respectarea principiilor /regulilor contabile)?

a. aparitia/existenta, exhaustivitatea/separarea exercitiilor, drepturi/obligatii b. reglementarile contabile aplicabile, documentele (actele) constitutive ale entitatii,

hotararile AGA si CA c. auditul intern, contabilitatea manageriala (de gestiune) , sistemul informatic.

94. Ce reprezinta probele de audit?

a. documente originale sau in copie ce au stat la baza inregistrarilor in conatabilitate si care respecta cerintele legale privind forma si continutul

b. totalitatea datelor si informatiilor (financiar-contabile si nu numai) pe care se bazeaza auditorul atunci cand isi formuleaza (emite) concluziile/ opiniile

c. toate documentele din dosarul permanent

95. Gradul de adecvare a probelor de audit este determinat de

a. relevanta si credibilitate b. evaluare si legalitate c. cantitate si reprezentativitate

96. Probele de audit sunt mai credibile atunci cand se obtin

a. din surse externe (independente), semnate de conducere si verificate de expertii tehnici ai entitatii auditate

b. din surse interne (departamentele de specialitate), semnate de conducere si/sau furnizate de un system informatic integrat

c. din surse externe (independente) in mod direct si sub forma de documente originale

97. Suficienta (cantitatea) probelor de audit este influentata in principal de

a. riscul inerent, marimea esantioanelor , marimea (valoarea) soldurilor conturilor b. riscul de denaturare, marimea si omogenitatea populatiei statistice, calitatea probelor de

audit c. sistemul de control intern, sistemul informatic, valoarea tranzactiilor si continutul

documentelor legale reflectate in contabilitate, hotararile conducerii

98. Inspectia ca tehnica de baza in colectarea probelor de audit se refera la

a. Examinarea (verificarea) inregistrarilor si documentelor, examinarea fizica a imobilizarilor corporale si a unor elemente individuale de natura stocurilor

b. Observarea elementelor patrimoniale de natura activelor materiale si participarea la inventariere

c. Verificarea pe teren a activelor imobilizate si circulante de catre inspectori de specialitate ai unor institutii abilitate.