- coordonare disjunctivă: Vorbeste, atunci, cu mama, cu tata, cu cine vrei (coordonare intre grupuri cu aceeasi pozitie sintactica); ”Si eu am, n-am infatisare la douasprezece trecute fix ma duc la tribunal.” (I.L.Caragiale, ”O scrisoare pierduta”; coordonare intre propozitii);- coordonare adversativa: S-a dus la facultate, nu acasa. (coordonare intre grupuri cu aceeasi pozitie sintactica); El a scris, nu a dat telefon. (coordonare intre propozitii);- coordonarea concluzivă: Am cumparat de toate, am ce sa le dau musafirilor. (coordonare intre propozitii). Coordonarea copulativa, corespunzând unei relatii de asociere, marcheaza o continuitate care se diferentiaza in raport cu sensurile termenilor corelati: astfel, indica simultaneitatea unor actiuni (El tine materialul si ea il taie.), simultaneitatea lor contrastanta (El munceste si ea doarme.), succesiunea temporala sau temporal-cauzala a unor actiuni (Scoate portofelul si plateste.; A muncit mult si a reusit la examen.) etc. O situatie speciala de coordonare copulativa o reprezinta constructiile prin care se asociaza propozitiile subordonate de tip diferit (de exemplu: Din moment ce ne-am terminat fiecare treaba si daca toti suntem de acord, putem lua o scurta pauza.; De vreme ce am cumparat alte carti si cu toate ca este destul de ieftina, nu o sa cumparam antologia de texte., in care prima dintre propozitii este cauzala, iar cea de-a doua, conditionala sau concesiva). Relatia de coordonare copulativa este frecvent inregistrata in textele cu caracter narativ, conjunctia si contribuind la realizarea continuitatii tematice (inclusiv cu functie de conector transfrastic, chiar marcand introducerea unei replici: Fata a inceput a plange. Si ”mama,da cum sa ma duc acolo asa departe?”; acest tip de constructie are ca punct de plecare un si narativ, urmat de un verb de declaratie, suprimat din motive de economie a limbajului). In enunturi de factura orala,conjunctia este asociata frecvent cu relatia semantica de scop (Du-te si cumpara paine.).In acelasi registru, conjunctia si apare si in calitate de conector cu valoare consecutiva („Lupu s-o dus acolo sa citeasca pe potcoava s-atunci i-a dat iapa o potcoava si s-o-mburdat lupu si-o pierit.”,apud Teius 1980). Tiparul semantic se regaseste si in limbajul standard (N-am terminat bine de scris lucrarea, si a venit sa mi-o creara pentru tipar.; L-a certat tare, si el s-a suparat.). Coordonarea disjunctiva presupune posibilitatea unei alegeri, a unei selectari care poate implica excluderea sau alternanta termenilor. Termenii corelati prin coordonare disjunctiva au in comun o serie de trasaturi semantice la care se adauga altele care se exclud reciproc in toate situatiile (Urca sau coboara scara?) sau care doar circumstantial se exclud (Toarna-mi un pahar de vin sau tuica!). Constructia disjunctiva poate exprima un raport inclusiv (Citeste cursul sau notitele, poate chiar pe amandoua.) sau exclusiv, marcat neambiguu de prezenta conjunctiilor inaintea fiecarui termen (Invata sau dupa curs, sau dupa notite.), cu diverse nuante semantice, cum ar fi aproximarea (Cumpara o paine sau doua.) sau explicarea, parafrazarea unui termen prin celalalt (Acolo creste multa matraguna sau doamna-mare, cum ii spuneti voi.).

Coordonarea disjunctiva, ca si cea copulativa, poate asocia un numar variabil de termeni: Stai, pleci sau te mai gandesti., „Vorbeste in toate limbile fara sa le fi invatat si

sporovaieste si-i turuie mereu gura si spune fel de fel de taine si pare (): ba ca ”sacul cu lire de la paharnicul Iordache din Dudesti () se afla acum pus bine”, ba ca ”adiata lui Agap () nu-i scrisa de raposatul (); ba ca”fratele ala tinerelul () este fata a mai micsoara a lui Ristache Muscalagiul de la Ploiesti.” (I.L.Caragiale, ”Kir Ianulea”), Acum se supara, acum ii trece, acum nu reactioneaza in niciun fel. Semantic, coordonarea disjunctiva, desi marcata prin conectori specifici, exprima o relatie de asociere proprie coordonarii copulative in constructii de tipul: Cartea este utila lingvistilor, literatilor sau sociologilor.; Fie ca-i spui adevarul, fie ca il minti, el tot nu te crede. Conjunctiile sau si fie ca din exemplele mentionate pot fi chiar inlocuite cu si, respectiv si daca: Cartea este utila lingvistilor, literatilor si sociologilor.; Si daca spui adevarul, si daca il minti, el tot nu te crede. Coordonarea adversativa indica, din punct de vedere semantico-pragmatic, o opozitie, cu diverse tipuri de manifestare. Opozitia poate reprezenta o contrazicere a asteptarilor pe care vorbitorul emitator le are in raport cu sensul primului termen coordonat (S-a dus la biblioteca, dar/ insa nu a citit nimic.), o corectare a primului termen care apare negat explicit („Artistul nu ia atitudine, ci traieste raul si binele, eliberandu-se de amandoua, ramanand cu o intacta curiozitate.”, G.Calinescu,”Istoria”) sau un simplu contrast tematic intre cei doi termeni (El scrie, iar ea se uita la TV.). In coordonarea adversativa de „corectare” a primului termen (Mananca nu fructe, ci legume.; Se duce nu la facultate, ci la prietena ei.; Este o studenta nu buna, ci eminenta.) relatia se stabileste intre o prima propozitie: Nu mananca fructe.; Nu se duce la facultate.; Nu este o studenta buna. si o a doua propozitie eliptica – ci (mananca) legume, ci (se duce) la prietena ei, ci (e o studenta) eminenta. Corectarea primului termen poate reprezenta, in unele constructii, o negatie metalingvistica. Prin acest procedeu se contesta adecvarea unui enunt la realitate, ca in : Tinuta ei nu este „super”, ci foarte eleganta. Tipul de coordonare adversativa care exprima o contrazicere a asteptarilor este echivalent cu un raport rasturnat de subordonare concesiva (Avea bani, dar nu a cumparat cartea./ Desi avea bani, nu a cumparat cartea.), iar tipul care exprima un contrast tematic exprima un raport apropiat de cel copulativ („Nu avea slujba, iar singurele locuri pe unde il puteai gasi in mod sigur erau cateva carciumi de duzina, unde de altfel cred ca si dormea.”, M.Cartarescu, „Orbitor”). Coordonarea concluziva asociaza termeni (propozitii, fraze sau secvente de fraze) a caror ordine de succesiune nu se poate modifica si se caracterizeaza, din punct de vedere semantico-pragmatic, prin urmatoarele valori ale celui de-al doilea termen: urmare factuala (Este frig, deci lacul ingheata.), concluzie (A redactat tot capitolul, s-a ingrijit de computerizare si a facut corecturile deci a terminat tot ce avea de facut.), deductie (Usa era fortata, deci a intrat un hot.). Realizarea acestor valori este determinata de raporturile dintre semnificatiile celor doi termeni.

Din punct de vedere pragmatic, conectorul concluziv poate corela acte diferite de limbaj, cum ar fi o asertiune si o interogatie (Ai invatat cursul, deci vei merge la examen?), o asertiune si un ordin sau o invitatie (Este tarziu, deci nu mai lungi vorba!).

Semnificatia anumitor constructii concluzive – exceptie fac cele in care coordonarea exprima o deductie sau o explicatie – este foarte apropiata de cea exprimata printr-un enunt cu subordonata consecutiva: A muncit mult, deci a reusit./ A muncit mult, asa incat a reusit. Raporturi de subordonare se stabilesc între termenii propoziţiei (părţile de propoziţie) şi ai frazei (propoziţiile) care îndeplinesc funcţii sintactice diferite, unul dintre ei (termenul subordonat) depinzând de celălalt (termenul regent). Relaţia de dependenta se poate manifesta si in structuri cu doi regenti in cazul numelui predicativ (Casa este mare.), de pilda. Tot trei termeni sunt implicati in constructiile cu complement secundar, a cărui realizare presupune coocurenta cu un complement direct (Il invata poezia/ sa scrie.). Acest tip de relatie este prezent si in unele constructii ternare rezultate prin reorganizare sintactica (vezi constructii cu predicativ suplimentar, circumstantialul opozitional, circumstantialul cumulativ, circumstantialul sociativ, circumstantialul de exceptie). La nivelul frazei, dependenta unilaterala se stabileste intre un cuvant din propozitia regenta si propozitia dependenta (atributiva: Cartea care este interesanta se vinde repede.; completiva directa: El a promis ca o sa vina.; completiva prepozitionala: Sunt convins ca asa e bine.). O relatie de dependenta complexa este presupusa de pozitia sintactica de atribut circumstantial. In enunturile Baiatul, speriat, a luat-o la goana. si Baiatul, care era speriat, a luat-o la goana., adjectivul speriat si propozitai relativa care era speriat sunt subordonate sintactico-semantic substantivului baiatul, dar semantic depind si de predicat.Modalitati de realizare a relatiei de dependentaRelatia de dependenta se realizeaza in mod partial diferit la nivelul propozitiei si la nivelul frazei. La nivelul propozitiei, relatia de dependenta se exprima prin acord, rectiune, elemente de jonctiune (prepozitii) si topica. Manifestarea prin acord a relatiei de dependenta consta in repetarea, prin mijloace morfologice, a unei anumite informatii gramaticale de la regent spre termenul dependent (casa alba; Casa voastra este alba.). Forma de plural a verbului cu pozitie sintactica de predicat este utilizata si in situatia unui subiect exprimat prin mai multe substantive sau substitute de substantive, adica in situatia unui subiect multiplu: Studentul si profesorul discuta.; Studentul, studenta si prietenul lor ies din facultate.; El, ea si prietenul lor ies din facultate. Celalalte tipuri de relatii de dependenta se manifesta si ele prin acord. Astfel, relatia de dependenta unilaterala cu doi termeni se manifesta prin acord in cazul dependentei unui adjectiv fata de un substantiv. Informatia reiterata se refera la categoriile de numar, caz si gen ale substantivului, care sunt impuse adjectivului: copac inalt/ copaci inalti, acoperisul casei inalte; Fata este frumoasa.; Fata merge bucuroasa. Acordul se manifesta si in cazul atributului circumstantial: Baiatul, speriat, a luat-o la goana./ Baietii, speriati, au luat-o la goana. Rectiunea este o alta modalitate de exprimare a relatiei de dependenta, in care termenul regent impune termenului dependent anumite restrictii gramaticale: cazuale si de selectare a prepozitiei.

Dintre relatiile de dependenta, relatia de interdependenta implica si rectiunea (nu numai acordul), verbul regent impunand nominalului cu care se combina cazul nominativ: Elevul/ El invata.; Afland el vestea, s-a bucurat. Cazul impus diversilor adjuncti depinde de regimul verbului: El scrie o scrisoare. (acuzativ); Copilul promite parintilor.(dativ); Copilul promite ceva parintilor. Relatia de dependenta se manifesta in cazul anumitor verbe prin selectarea obligatorie a unei prepozitii: a se tine de (Baiatul se tine de sotii.); a conta pe (Conta pe prietena ei.), a depinde de (Solutia depinde de datele problemei.). Tot prin restrictii de caz si de prepozitie se manifesta relatia de subordonare fata de un adjectiv sau adverb. Adjectivele si adverbele impun cazul dativ (Copilul drag sufletului ei era copilul cel mai mic. Constructia echivalenta formelor celorlalte este aceasta. El se comporta asemenea unui copil.). Unele adjective care impun dativul tolereaza, in variatia libera, si o constructie prepozitionala: om dator cuiva/ om dator fata de cineva; zid exterior casei/ zid exterior fata de casa; obiect util oamenilor/ obiect util pentru oameni). Dintre adverbele cu regim de dativ, doar unele admit ambele constructii: El se purta aidoma tatalui sau.; El se purta aidoma cu tatal sau.; El vorbea corespunzator gradului sau de educatie.; El vorbea corespunzator cu gradul sau de educatie. O alta clasa lexico-gramaticala caracterizata prin regim este cea a interjectiilor: bravo si vai impun nominalului cazul dativ ( Bravo voua!, Vai noua!); iata, na, uite, cazul acuzativ (Iata-ne!, Na-ti creionul!; Uite-ti banii pe masa.); halal admite un adjunct prepozitional (Halal de ei!), vai admite, pe langa nominalul in dativ si unul prepozitional (Vai de noi!). In grupul nominal, relatia de dependenta se manifesta prin genitiv (bucuria copiilor, malul marii) sau prin constructie prepozitionala (casa de piatra, dependenta de parinti). Regentii grupurilor prepozitionale sunt diferiti din punct de vedere morfologic; orice parte de vorbire, cu exceptia conjunctiilor, poate avea statut de regen pentru un grup prepozitional. Prepozitiile impun de asemena restrictii de caz nominalului pe care il preceda (acuzativ: intraraea in casa; genitiv: linistea dinaintea furtunii; dativ: a reusit datorita perseverentei). Prepozitia exprima relatia de dependenta si in afara restrictiilor de regim (Merge cu trenul.). Raportul de dependenta se manifesta prin elemente jonctionale (conjunctii, pronume si adverbe relative) la nivelul frazei. Conjunctia asociaza regentul cu un adjunct propozitional. Selectarea conjunctiei depinde de regimul verbului (El crede ca a gresit.; S-a grabit, sperand sa ajunga la timp.) si de organizarea sintactica (A auzit totul, desi ei au vorbit incet.; Explica destul de clar, incat sa poata fi inteles.).

Elementele de relatie proprii nivelului frazei sunt pronumele si adverbele relative. Ele au statut de conectori si se clasifica in relativizatori si relatori, criteriile de diferentiere fiind de natura semantica si pragmatica: Am vazut casa pe care ai mostenit-o. (pe care - relativizator), Am vazut ce ai mostenit. (ce - relativizator), Si-a recunocut greseala, ceea ce m-a impresionat.(ceea ce - relator), O auzeam cum canta la pian. (cum-relator). In timp ce relativizatorii

determina ”incastrarea” propozitiilor relative in structura sintactica a propozitiilor regente, relatorii realizeaza legarea unor propozitii relative periferice de propozitiile regente. Propozitiile relative integrate sintactic prin relativizatori, indiferent daca au antecedent (Studentul care invata constiincios trece examenele.) sau nu (Imi place ce vad.), constituie determinativi ai unui centru din propozitia regenta. Propozitiile relative legate de propozitiile regente prin relatori (relative periferice) sunt determinativi facultativi. Juxtapunerea se manifesta in exprimarea relatiei de dependenta mai ales la nivelul frazei. Absenta conectorilor este suplinita prin marcarea, prin intonatie si prin pauza, a subordonarii: Vrei sa treci examenul, invata! (conditionala), Fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea.(concesiva).

Picătura de apă găureşte stânca... (L. Rebreanu)