Gradina Maicii Domnului – Satul Dejani Fagaras

Într-un peisaj de poveste, la poalele munţilor se află satul Dejani. Nu poţi să nu rămâi pe loc o clipă pentru a

admira minunata privelişte. Credinţa şi locurile sacre unde este situată Mănăstirea de la Dejani dau locului o

încărcătură spirituală aparte. Chiar dacă a avut o istorie tragică, mănăstirea este acum un adevărat loc de

pelerinaj şi regăsire pentru credincioşi.

 Istoria satuluiPrima atestare documentară a satului Dejani datează din anul 1453.

Cele mai vechi familii din Dejani sunt: Mailat, Caplea, Popadavid etc. Familia Mailat a jucat un rol important în istoria Ţării Făgăraşului şi, după cum scrie Gheorghe Şincai în cronica sa, a emigrat din Muntenia în Transilvania pe la 1300, ca fa-milie boierească.În cronici este menţionat faptul că boierul Stanciu primeşte în anul

1453, ca donaţie de la voievodul Vladislav, o treime din hotarul satului  Dejani. Familia Stanciu rămâne proprietară foarte mulţi ani. ŞcoalaLa început şcoala se făcea într-o casă particulară. În anul 1873 a fost

edificat primul local pentru învăţământ, având ca-racter confesional. Această clădire a servit ca şcoală până în anul 1910, când a fost interzisă folosirea ei pentru că nu mai corespundea normelor învăţământului de pe atunci.Pentru că satul nu putea să rămână fără şcoală, a fost începută

construirea altei clădiri, din material solid, cu două săli de clasă, o cancelarie şi o anticameră. Această cădire funcţionează ca şcoală şi în zilele noastre, dar a fost recent modernizată la standarde europene. Biserica cu ceasPrima biserică din sat a fost construită în anul 1772 din lemn. Aceasta

a rezistat până în anul 1917, când s-a dărâmat.În anul 1818 a fost construită o a doua biserică de lemn în curtea şcolii,

biserică ce a stat în picioare doar până în anul 1907.

Între anii 1905 şi 1907, cu mari greutăţi, a fost construită o biserică din cărămidă. Construcţia acestei biserici a fost atent suprave-gheată de meşterul Nagy Ştefan, din Racoşul de Jos. În anul 1908, bise-rica din Dejani primeşte de la sătenii plecaţi în SUA un ceas mecanic, care funcţionează şi astăzi. Biserica a fost pictată între anii 1965-1969 de către pictorul Constantin Şelaru din Bucureşti.Locaşul de cult din Dejani se numără printre puţinele biserici cu ceas

din Ţara Făgăraşului şi repre-zintă un monument al spiritualităţii neamului din zonă. Prigoniţi pentru credinţăOamenii din Dejani nu au vrut să renunţe la religia ortodoxă. Odată cu

înfiinţarea regimentelor de graniţă, sătenilor li s-a impus să treacă la greco-catolicism pentru a deveni grăniceri. Mulţi dintre ei nu au vrut însă să îşi lase credinţa strămoşească şi au preferat să părăsească satul. În locul lor au fost aduşi colonişti din Turda, care au populat satul şi au primit armele. Mama ploilorTradiţiile şi obiceiurile din Dejani nu sunt deosebite faţă de alte sate din

Ţara Făgăraşului. Şi aici la Crăciun se organizează ceata de feciori, se merge la colindat şi la joc. Nici şezătoarea nu lipseşte. Femeile mergeau în şezătoare, unde ţeseau, torceau, coseau, dar şi dansau, cântau şi spuneau legende din bătrâni.Singurul obicei mai deosebit practicat la Dejani era „mama ploilor”.

Când afară ploua foarte mult, iar oamenii erau îngrijoraţi că nu o să mai poată termina adunatul fânului sau secerişul, câteva femei mergeau pe câmp. Aici formau din paie o păpuşă şi o îmbrăcau cu haine, lăsându-i la piept un loc liber. Apoi plecau spre râu, iar pe drum femeile boceau păpuşa ca şi cum ar fi fost un om care murise. Plângeau, strigau şi spuneau: „A murit mama ploilor, o înviat cea a soarelui“.Când ajungeau la râu femeile puneau păpuşa în apă şi la piept, unde

au lăsat locul liber, puneau o lumânare. Dacă lumânarea rămânea aprinsă în timp ce mergea pe apă era semn că ploile se vor opri, iar dacă se stingea în-semna că va continua să plouă. Apoi mer-geau toate acasă la una dintre femei şi făceau pomana „ma-mei ploilor” . Mănăstirea DejaniÎn Ţara Făgăraşului au existat numeroase mănăstiri mai mici situate fie

la marginea satelor, fie prin pădurile din zonă. Despre existenţa mănăstirii de la Dejani se cunosc date din secolul al XVII-lea, găsite

în  câteva inscripţii şi însemnări făcute pe cărţi bisericeşti din Ţara Făgăraşului.Nu se cunoaşte cu exactitate când a fost ctitorită mănăstirea. Docu-

mentele referitoare la acest fapt au fost puţine şi au fost distruse. Într-una dintre aceste cărţi a fost consemnat  faptul că e-piscopul Inochentie al Râmnicului a dă-ruit un „Triod” schitului Dejani în anul 1733. Pe o carte de slujbe bisericeşti, păs-trată în muzeul bisericii din satul Iaşi, comuna Recea, se menţionează că lucrarea a fost donată preotului Ioan din satul Iaşi, călugărit la Dejani sub numele de Isaia Eşanu.La început era o mănăstire construită din lemn, cu temelia din piatră.

Locuinţele călugărilor erau foarte modeste, mici bordeie sau colibe de lemn. Locul era izolat, nu existau drumuri de acces, doar o cărare în munte. La mănăstire erau cinci-şase călugări cu viaţă aspră de pustnicie. Mânăstirea arsăSe ştie că în lupta dusă de Imperiul Austro-Ungar pentru catolicizarea

populaţiei au pierit majoritatea mănăstirilor din Ardeal. Acestea erau principalele centre de spirituali-tate ortodoxă, unde credincioşii găseau pacea şi puterea de a nu ceda presiunilor care se făceau pentru a-i convinge să treacă la greco-catolicism.Pentru a distruge centrele de rezistenţă care apărau Ortodoxia,

credinţa strămoşească a românilor, în luna iunie 1781 generalul Adolf Bucow a primit ordinul Mariei Tereza să incendieze locaşurile din lemn şi să le dărâme pe cele de piatră. Aşa şi-a găsit sfârşitul şi mănăs-tirea de la Dejani, ca toate celelalte mănăstiri din Ţara Făgăraşului.Armatele generalului Bucow au ars biserica şi au distrus până la

temelie clădirile mănăstirii Dejani. Aproape toţi călugări au fost ucişi, doar câţiva dintre ei au fugit dincolo de munţi, la mănăstirea Argeş. Odată cu distrugerea mănăstirii s-au pierdut şi documente, manuscrise, icoane şi obiecte de cult.Pe locul dezastrului au rămas peste timp doar câteva urme de ziduri

păstrate până în urmă cu aproape 50 de ani. Reconstrucţia mănăstiriiDupă căderea regimului comunist, credincioşii au dorit foarte mult să

reconstruiască mănăstirea arsă. În anul 1992 au venit în „grădina mănăstirii”, aşa cum denumesc localnici locul unde a fost vechea mănăstire, patru călugări de la mănăstirile Sihăstria şi Sihla din Moldova.

Aceştia au reuşit să reactiveze vatra monahală. Locul a fost defrişat, curăţat şi s-au montat la început două troiţe. Cu ajutorul credincioşilor din zonă s-au construit câteva chilii  şi un paraclis, în care s-a amenajat trapeza. Rânduiala vieţii monahale şi a slujbelor a fost preluată după mănăstirea Sihăstria şi Muntele Athos.În anul 1994 a fost începută construcţia unei noi biserici din lemn,

ridicată de meşterul Petre Ciornei din Vatra Moldoviţei în stil moldovenesc. Biserica a fost ridicată cu ajutorul a 13 muncitori, în doar 36 de zile.Impresionanta picură în frescă a fost realizată de Dorel Bleşagă din

Sibiu. În această biserică se mai păstrează icoane vechi, printre care amintim icoana Sfântului Ierarh Nicolae, care a aparţinut vechii bi-serici.Biserica a fost sfinţită în 1 octombrie 2000, cu hramul „Acoperământul

Maicii Domnului“. Icoana făcătoare de minuniIcoana Maicii Domnului, aşeza-tă la loc de cinste în naosul bisericii,

este o copie după icoana făcătoare de minuni de la Sfântul Munte Athos din Grecia. Aceasta a fost pictată de Ioan Pintilie din Fălticeni. Călugării povestesc că, de când a fost adusă la mănăstire, s-a simţit că icoana este făcătoare de minuni. Ei povestesc că în timpul transportării icoanei din Moldova spre mânăstire maşina în care se află icoana a fost implicată într-un accident de circulaţie foarte grav, în care pasagerii au scăpat ca prin minune.Despre icoană se spune că este „grabnic ajutătoare”, pentru că a ajutat

foarte mulţi credincioşi. Din istoricul mănăstirii Dejani aflăm de cazul unei femei grav bolnave, care trebuia operată de urgenţă, dar medicii nu garantau că va supravieţui. Înainte de a se interna în spital a venit să se roage la icoana Maicii Domnului. În timpul rugăciunii însă s-a vindecat şi nu a mai fost necesară nici internarea, nici intervenţia chirurgicală. Fântâna tămăduitoareAşa cum spun sătenii, locul unde este aşezată mănăstirea este numit

şi „Grădina Maicii Domnului“. Chiar şi după ce a fost distrusă, mănăstirea a continuat să atragă credincioşi, care veneau să vadă ruinele. Se spune că la venirea călugărilor la mănăstire, de câteva ori locul s-a umplut de o mireasmă aparte, nemaiîntâlnită. Oamenii locului au convingerea că în pământ se mai găsesc  moaştele unor călugări care au slujit la mănăs-tire şi care au fost ucişi de armatele generalului Bucow.

O data cu reluarea activităţii monahale, călugării aveau nevoie de o sursă de apă. Aceştia s-au folosit mult timp de un izvor, dar ştiau de existenţa unei fântâni de care se foloseau vechii călugări. După lungi săpături s-a găsit fântâna veche de peste 300 de ani. Aceasta datează din secolul XVII-XVIII şi este cea mai veche piesă din incintă. Se spune că apa ei este tămăduitoare. Zona turisticăDejaniul se bucură de o aşezare geografică favorabilă dezvoltării

turistice. Aici au fost construite deja aproximativ 70 de cabane. Zona aceasta este preferată de turişti pentru că, spun ei, este mai liniştită decât la Sâmbăta.În curând însă se preconizează valorificarea potenţialului turistic de

aici, ceea ce va atrage un număr mare de turişti. „Am primit pro-punerea să realizăm o pârtie de ski şi o instalaţie de transport pe cablu“ ne-a declarat Gheorghe Lazea, primarul comunei Recea. Datele prezentate mai sus au fost culese din „Monografia şcolii din

Dejani“, din istoricul biserici Dejani şi din mărturiile sătenilor, cărora le mulţumim pentru colaborarea.