Universitatea de Vest, Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

REFERAT Istoria Romei

2013

Universitatea de Vest, Timișoara

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie

Gnaeus Pompeius Magnus

2013

Cnaeus Pompeius s-a născut la 29 septembrie 106 î.Hr în Picenum. A fost unul dintre marii generali ai vremii (alături de Iulius Caesar şi Marcus Licinius Crassus) deseori asemănat cu Alexandru Macedon, abil om politic ce poseda bune calităţi oratorice,cu uşurinţa de a se exprima just asupra problemelor si de a-şi sustine expunerea cu o voce plăcută. Era caracterizat ca fiind un om norocos, cu moravuri ireproşabile, sincer, iertător, fidel fata de angajamentele date spre deosebire de tatăl sau. Singurul viciu, care i-a şi adus sfarsitul a fost ,, orgoliul său de a nu putea suferi un altul egal, într-un oraş liber şi stăpân al lumii, unde egalitatea este un drept comun pentru toţi cetaţenii”1

Roma de atunci era marcată de războaiele civile dintre populari şi optimaţi. Popularii il aveau in frunte pe Cinna iar optimaţii pe Sulla. Neştiind la care partid sa adere, tânarul Pompei afla ca Cinna a platit pe cineva din tabăra sa să-l ucidă si trece in tabăra optimaţilor. Dorind să-l impresioneze pe Sulla acesta recrutează trei legiuni in Picenum iar după ce le asigură provizii si arme porneşte să-l întampine. În drumul său câştiga câteva bătalii împotriva popularilor, armata consulului Scipion trece de partea sa, la fel şi oraşele italiene. Aflând de Pompei, Sulla se ingrijorează şi porneşte în ajutor. La apropierea lui Sulla, Pompei

1 D. Tudor,Mari Căpitani ai lumiii antice,vol II,Ed. ENCICLOPEDICĂ ROMÂNĂ, BUCUREŞTI 1970. P 203-206.

işi aranjeaza armata pentru a-l întâmpina, îl saluta cu numele de imperator şi, spre uimirea tuturor, acesta il saluta tot cu numele de imperator.2

Dupa eliminarea inamicilor din Italia, Sulla îl uneşte pe Pompei cu fiica sa vitregă pentru a-l apropia mai mult de tabăra optimaţilor. Pompei devine calău, eliminând pentru Sulla orice urma a popularilor. Este trimis în Sicilia şi în Africa împotriva marianilor. Se întoarce la Roma victorios şi cere triumf. Iniţial Sulla nu a acceptat dar la insistenţele acestuia cedează3.

În anul 77 î.Hr, Pompei este trimis în Hispania, împotriva lui Sertorius. În patruzeci de zile Pompei strange o armată de 30 000 de infanterişti şi 1 000 de călăreţi. Acesta a trecut Alpii la sfârşitul anului 77 î.Hr, ierneaza în Galia şi trece Pirineii în primăvara anului 76 î. Hr. Ajuns în Hispania Pompei sufera o serie de înfrangeri. Armata lui Sertorius poarta lupte de guerila, hartuiesc armata lui Pompei care nu reuşeşte sa apere cetatea Lauro, aliată Romei, pierde peste 10000 de soldati aventuraţi dupa provizii în câmpia Saguntului iar cvestorul sau, Caius Memmius aincercat sa cucereasca pe mare Cartagina Nova dar este înfrânt de flota piraţilor ce-l sprijinea pe Sertorius.

Dupa aceste mari înfrângeri Pompei este obligat sa se retragă dar în primăvara anului 75 î.Hr, Metellus trece Ebrul şi reuşelte sa-l înfrângă pe Hirtuleius, unul dintre locotenentii lui Sertorius, care îşi pierde întreaga armată şi cade pe câmpul de bătălie. Pompeius continua drumul spre sud şi ajunge faţa în faţa cu trupele reunite ale lui Sertorius lângă râul Sucro. Pompeius este rănit şi scapă ca prin minune de urmaritorii iberici ocupati cu împartirea prazii de război. Lupta este indecisă şi ambele tabere sunt forţate sa se retragă. Pompei aflându-se în cea mai proastă situaţie de până acum,secătuit de bani şi de provizii este nevoit să trimită o scrisoare înduioşătoare Romei prin care ameninţă ca daca nu-l vor ajuta lupta din Hispania va trece în Italia.

În anul 74 î.Hr, senatul raspunde pozitiv cererii lui Pompei şi îi trimite acestuia două legiuni, provizii şi bani cu care Pompei reuşeşte sa obţină victorie după victorie. Soldatii lui Sertorius au început sa treaca în tabara romană cu promisiunea de a se putea întoarce în Italia. Sertorius este ucis de nobilii iberi şi cu acesta şi rezistenţa împotriva lui Mettelus şi Pompei. În 71 î.Hr Pompei se întoarce la Roma iar pe drum, întâlneşte ultima rezistenţă a sclavilor lui Spartacus pe care o înfrange. Ajuns la Roma i se acordă triumful şi onorurile pentru victorile din Hispania4.

În vara anului 71 î.Hr, cu sprijinul tribunilor plebei Gnaeus Pompeius si Marcus Licinius Crassus sunt aleşi consuli pentru anul 70 î.Hr. Aceştia au restabilit competenţele si drepturile tribunilor plebei, au restabilit censura, exclud 64 de senatori introduşi de Sulla, încheie procesul înregistrării noilor cetăţeni proveniţi dintre italici.5 Pompei schimbă tabăra în anul 70 î.Hr şi trece de partea popularilor. Cauta sa-şi facă aliaţi pe cavaleri, cărora le redă justiţia luată din mâinile lor de catre Sulla.6

La propunerea tribunului plebei, Aulus Gabinius, în anul 67 î.Hr. i se atribuie lui Pompei un imperium militar, pe trei ani pentru eradicarea pirateriei din Marea Mediterana care ameninţa acum si ţarmurile Italiei. Efectivul lui Pompei era alcătuit dintr-o armată format din 20 de legiuni şi o flotă de 500 de corăbii. În 3 luni, din martie până în mai, reuşeşte sa-I învingă pe piratii din Mediterana capturând 846 de nave, ocupă 120 de aşezări locuite, ucide 10 000 de piraţi şi face prizonieri 20 000.7

2 Plutarh, Oameni iluştri ai Romei, Ed Cartier, p 166-1683 Idem, p 168-1694 D. Tudor,Mari Căpitani ai lumiii antice,vol II,Ed. ENCICLOPEDICĂ ROMÂNĂ, BUCUREŞTI 1970. P 215-2295 Eugen Cizek, Istoria Romei,Bucureşti, Ed Padeia, 2002 p 155-1566 Plutarh, Oameni iluştri ai Romei, Ed Cartier, p 1717 Eugen Cizek, Istoria Romei,Bucureşti, Ed Padeia, 2002 p 164-165

În anul următori se confera puteri extraordinare, I se conferă un imperium, pe o durată nelimitată , şi controlul provincilor din Asia Bithunia şi Cilicia, comanda războiului cu Mitridate şi a lui Tigranes, regale Armeniei, dreptul de a încheia alianţe şi tratate după cum crede de cuviinţă.8 Ajuns in Asia Mică Pompei a început sa anuleze dispoziţiile date de predecesorul său Lucullus, l-a destituit pe acesta din funcţie lasându-i doar 1600 de soldaţi şi porneşte împotriva regelui Pontului, Mitridate.

Regele Pontului dispunea de o oaste de 30 000 de infanterişti şi 2000 de cavalerişti. Nu dorea să se angajeze în luptă cu romanii dar Pompeius a reuşit să-i încercuiască tabăra. Mitridate reuşeşte sa reziste asediului 45 de zile şi scapă cu o parte a oştirii sale. Pompeius îl urmareşte pâna la râul Eufrat unde îl înfrânge pe acesta. Reuşeşte sa scape şi de această data cu câţiva însoţitori. Pleacă în Sinope unde îşi împarte tezaurul regal apoi caută ajutor la regale armean Tigran însă de frica lui Pompei este refuzat şi pleacă în Colhida.

Între timp Pompei a intrat cu armata sa în Armenia. Regele Tigran l-a primit pe Pompei în capitala sa şi se pregătea să cadă în genunchi şi sa ceară iertare, dar Pompeius l-a oprit şi i-a oferit un loc alături de el şi i-a comunicat conditiile de pace accesibile Armeniei. După aceasta a continuat urmarirea lui Mitridate în Colhida, unde se luptă cu triburile albanezilor pe care îi înfrânge. Nu mai poate continua drumul din cauza şerpilor veninoşi, este nevoit să renunţe la urmărirea lui Mitridate.

Următoarea perioadă o dedică organizării politice a Orientului. Proclamă Siria provincie romană, ocupă Iudeea, porneşte intr-o campanile împotriva oraşului Petra şi aude de moartea lui Mitridate, care s-a sinucis după ce fiul acestuia a organizat o răscoală împotriva lui. Aceste veşti schimbă planurile lui Pompei care se întoarce în Italia, triumful acestuia dureaza două zile9.

Triumful iritase aristocraţia, iar Pompei trebuia sa obţină de la senat ratificarea dispoziţilor luate în Orient precum şi împropietărirea veteranilor cu pământ dar Metellus, Lucullus şi Cato cel Tînăr s-au opus. Găsindu-se într-o situaţie politică dificilă, Pompei, acceptă sa facă parte din primul triumvirat alături de Caesar şi Crassus prin care îşi împărţeau sferele de influenţă. Susţinut de Caesar, Pompei reuşeşte împropietărirea veteranilor şi obţine ratificarea dispoziţilor luate în Orient. Pompei o ia de soţie pe fiica acestuia, Iulia, pentru o mai mare apropiere între cei doi. Reuşeşte rechemarea lui Cicero din exil, apoi Pompeius este însărcinat cu adunarea de grâu pentru Roma, pe care o face în scurt timp.10

Certurile iscate între Crassus şi Pompei dar şi victorile lui Caesar în Galia slăbesc coeziunea triumviratului. Prin concordatul de la Luca (56 î.Hr) Crassus şi Pompeius aveau sa fie consuli, Caesar avea să le trimită un număr mare de soldaţi ca să-I voteze urmând ca aceştia să-şi atribuie provincii şi armate, iar lui Caesar să-I prelungească magistratura pe încă 5 ani. Astfel Crassus pleacă în Siria într-o expediţie împotriva parţilor, Caesar se luptă cu răsculaţii din Galia dar Pompei ramâne la Roma bucurându-se de drepturile politice. În anul 53 î.Hr, moartea Iuliei şi dispariţia lui Crassus în deşertul Mesopotamiei fac ca primul triumvirat să se destrame şi ura dintre Caesar şi Pompei să crească.11

În 7 Ianuarie 49 î.Hr. senatul îi cere lui Caesar să îşi părăsească legiunile şi consulatul. Acesta refuză şi porneşte spre Roma, în noaptea de 11 pe 12 Ianuarie trece Rubiconul, ceea ce face ca războiul civil dintre tabăra lui Caesar şi tabăra lui Pompei să se

8 Idem, p 1659 Plutarh, Oameni iluştri ai Romei, Ed Cartier, p 172-176

10 D. Tudor,Mari Căpitani ai lumiii antice,vol II,Ed. ENCICLOPEDICĂ ROMÂNĂ, BUCUREŞTI 1970. P 247-255

11 Idem. P255-258

declanşeze. In luna februarie , Caesar, reuşeşte să-l blocheze pe Pompei, care dispunea de douăzeci de cohort , la Brundisium, de unde acesta reuşeşte sa scape în noaptea de 17 martie 49 î.Hr. La începutul lui 48 î.Hr Caesar ajunge în Tessalia, unde la 9 august, la Pharsalos, se dă o lupta decisivă dintre Caesar şi Pompei, unde cel din urmă este forţat să se retragă şi sa caute refugiu în Egipt, unde în clipa acostării la ţarm, este ucis de copiii lui Ptolemaios XII sub ochii soţiei Cornelia şi a fiului său Sextus.12Cu moartea lui Pompei, războiul a luat sfârşit iar Caesar pune capăt republicii.

Astfel s-a stins Pompei, unul dintre cei mai mari căpitani ai lumii antice, un om moderat, care respecta prietenia şi angajamentele date, reuşind în timp record să-şi îndeplinească sarcinile. Norocul nu-i surâse şi de această dată, dar va fi amintit de romani ca egalul lui Caesar pentru încă câteva sute de ani.

12 Eugen Cizek, Istoria Romei,Bucureşti, Ed Padeia, 2002 p 182-189