Glossa
6
Pornind de la semnificaţia cuvântului "glosă", care înseamnă a explica un cuvânt, un fragment, s-a ajuns la poezia cu formă fixă - una dintre cele mai pretenţioase, faţă de sonet, rondel, gazel. Glossa este alcătuită dintr-un număr de strofe egal cu numărul versurilor din prima strofă. începând cu a doua strofă se comentează fiecare vers al strofei-temă, ultima reluând, ca o concluzie, pe prima, în ordinea inversă a versurilor. Poezia lui M. Eminescu reprezintă o culme a creaţiei sale. Prin conţinut poezia are valoare filosofică, gnomică, constituindu-se într- un adevărat cod de cunoaştere, de etică, cu valoare de generalizare maximă. Forma poetică este lapidară, sentenţioasă, concentrată, clară, sobră. Printre motivele de inspiraţie, G. Călinescu semnalează pe cele antice şi pe cele romantice. Tudor Vianu, referindu-se la tema vieţii ca spectacol, precizează că aceasta este una dintre cele mai vechi, care apare în toată filosofia greacă (Poezia lui M. Eminescu, 1930; Lumea ca teatru, în Studii de literatură universală). Toate studiile de critică şi istorie literară menţionează ca izvor de inspiraţie pe suedezul Oxenstierna. Lucrarea sa, Cugetări pe teme diferite, a circulat şi la noi, în tălmăcirea franceză a autorului. Tema lumii ca teatru l-a inspirat şi pe M. Eminescu. Astfel, Comedia cea de obşte, într-o traducere de la 1750, a fost tipărită în Curierul de Iaşi, din 13 iunie 1876. După Oxenstierna, "Lumea este privelişte, oamenii sunt comedianţii, (...) Lumea vrea să se înşele, înşele-se, dar... în scurt: acest fel este comedia lumei acesteia si cela ce vrea să aibă zăbavă cu linişte să se puie într-un unghi mic, de unde să poată cu odihnă ca să fie privitoriu, şi unde să nu fie nicidecum cunoscut, ca să poată fără de grijă a o batjocori după cum i se cade". Perpessicius menţionează influenţa lui Shakespeare. Astfel, M. Eminescu notează în necrologul pentru Gambetta (publicat în Timpul la 22 decembrie 1882): "Viaţa e o umbră călătoare numai, un comediant care un ceas strigă şi gesticulează pe scenă şi apoi nu se mai aude; e un basm povestit de un nerod, plin de furtună şi de zbucium şi totuşi neînsemnând nimic". Glossa lui M. Eminescu se încadrează între marile creaţii universale şi ale literaturii române, având ca temă fundamentală timpul, iar ca motive: Fugit irreparabilae tempus (timpul fuge fără să se mai întoarcă); Fortuna labilis (soartă schimbătoare) şi Vanitas vanitatum (deşertăciunea deşertăciunilor), prezente în: literatura egipteană - Cântecul Harpistului; literatura ebraică; literatura latină - la Horaţiu; literatura franceză - Fr. Villon - Balada doamnelor din alte vremuri şi A de Lamartine - Lacul; literatura germană: J. W. Goethe - Faust, iar în literatura română la Miron Costin -Viaţa lumii şi mai târziu la Lucian Blaga.
-
Upload
simona-gheorghe -
Category
Documents
-
view
227 -
download
0
description
...
Transcript of Glossa
Pornind de la semnificaia cuvntului "glos", care nseamn a explica un cuvnt, un fragment, s-a ajuns la poezia cu form fix - una dintre cele mai pretenioase, fa de sonet, rondel, gazel. Glossa este alctuit dintr-un numr de strofe egal cu numrul versurilor din prima strof. ncepnd cu a doua strof se comenteaz fiecare vers al strofei-tem, ultima relund, ca o concluzie, pe prima, n ordinea invers a versurilor. Poezia lui M. Eminescu reprezint o culme a creaiei sale. Prin coninut poezia are valoare filosofic, gnomic, constituindu-se ntr-un adevrat cod de cunoatere, de etic, cu valoare de generalizare maxim. Forma poetic este lapidar, sentenioas, concentrat, clar, sobr. Printre motivele de inspiraie, G. Clinescu semnaleaz pe cele antice i pe cele romantice.Tudor Vianu, referindu-se la tema vieii ca spectacol, precizeaz c aceasta este una dintre cele mai vechi, care apare n toat filosofia greac (Poezia lui M. Eminescu, 1930; Lumea ca teatru, n Studii de literatur universal). Toate studiile de critic i istorie literar menioneaz ca izvor de inspiraie pe suedezul Oxenstierna. Lucrarea sa, Cugetri pe teme diferite, a circulat i la noi, n tlmcirea francez a autorului. Tema lumii ca teatru l-a inspirat i pe M. Eminescu. Astfel, Comedia cea de obte, ntr-o traducere de la 1750, a fost tiprit n Curierul de Iai, din 13 iunie 1876. Dup Oxenstierna, "Lumea este privelite, oamenii sunt comedianii, (...) Lumea vrea s se nele, nele-se, dar... n scurt: acest fel este comedia lumei acesteia si cela ce vrea s aib zbav cu linite s se puie ntr-un unghi mic, de unde s poat cu odihn ca s fie privitoriu, i unde s nu fie nicidecum cunoscut, ca s poat fr de grij a o batjocori dup cum i se cade". Perpessicius menioneaz influena lui Shakespeare. Astfel, M. Eminescu noteaz n necrologul pentru Gambetta (publicat n Timpul la 22 decembrie 1882): "Viaa e o umbr cltoare numai, un comediant care un ceas strig i gesticuleaz pe scen i apoi nu se mai aude; e un basm povestit de un nerod, plin de furtun i de zbucium i totui nensemnnd nimic".Glossa lui M. Eminescu se ncadreaz ntre marile creaii universale i ale literaturii romne, avnd ca tem fundamental timpul, iar ca motive: Fugit irreparabilae tempus (timpul fuge fr s se mai ntoarc); Fortuna labilis (soart schimbtoare) i Vanitas vanitatum (deertciunea deertciunilor), prezente n: literatura egiptean - Cntecul Harpistului; literatura ebraic; literatura latin - la Horaiu; literatura francez - Fr. Villon - Balada doamnelor din alte vremuri i A de Lamartine - Lacul; literatura german: J. W. Goethe - Faust, iar n literatura romn la Miron Costin -Viaa lumii i mai trziu la Lucian Blaga. Glossa este o poezie ce graviteaz n jurul condiiei geniului, care datorit concepiilor sale superioare este nevoit s se sustrag lumii nguste n care triete omul comun. Dei Eminescu se autodefinete ca fiind poet romantic ("Eu rmn ce-am fost: romantic"), miestria artistic a acestei creaii poetice const tocmai n clasicitatea ei, ce reiese n primul rnd din respectarea regulilor pe care le impune o poezie cu form fix, cum este glosa, precum i din lapidaritatea versurilor. Dar mai exist i alte argumente care ilustreaz caracterul clasic al Glossei. De exemplu, faptul c este scris la persoana a treia, cnd sunt exprimate adevruri aforistice ("Ce e val, ca valul trece"), sau la persoana a doua cnd este vorbi de regulile i sfaturile privitoare la etica de integrare a lumii i a vieii conform acestor adevruri. O asemenea constatare conduce la concluzia c geniul trebuie s se detaeze de frmntrile omului obinuit. Ironia este ns prezent n detaarea sa rece, superioar, transformat ntr-un act de acuzare, dar i ntr-un scut de aprare mpotriva unei societi corupte.Eminescu valorific o serie de idei filosofice care sunt turnate n forme artistice desvrite. Inc din prima strof, considerat strofa-tem a poeziei, unde verbele sunt puse la "prezentul etern", cititorul intr n contact cu aceste adevruri general-valabile, exprimate lapidar n versuri grupate dou cte dou. Ca i n alte poezii - Scrisoarea I, Od (n metru antic), Revedere -, poetul mediteaz asupra perisabilitii timpului: "Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi i nou toate", repetiia cuvintelor "vreme", "toate" i antinomia termenilor "vechi" - "nou" sugernd tocmai aceast idee. Cea de-a doua strof conine codul de reguli i sfaturi de provenien stoic. De aici rezult c pentru om cel mai important lucru este s se cunoasc pe sine i s nu se lase purtat de valurile neltoare ale fericirii efemere. Dar pentru aceasta drumul vieii trebuie mereu luminat de raiune, de "Recea cumpn-a gndirii", numai aa putndu-se evita orice deziluzie.In strofa a patra apare lumea ca teatru, motiv preluat de Eminescu din filosofia antic hindus i care mai poate fi urmrit n opera unor scriitori din literatura universal: Lope de Vega, Calderon de la Barca, Shakespeare. Ca i n finalul Luceafrului, n Gloss lumea este vzut ca o imens scen de teatru spre care neleptul privete ca spectator; "Privitor ca la teatru/ Tu n lume s te-nchipui:/ Joace unul i pe patru,/ Totui tu ghici-vei chipu-i,/ i de plnge, de se ceart,/ Tu n col petreci n tine/ i-nelegi din a lor art/ Ce e ru i ce e bine". Revenind apoi n strofele a asea i a opta, aceast idee devine laitmotivul poeziei. Intr-un univers n care doar mtile se schimb ("Alte mti, aceeai pies,/ Alte guri, aceeai gam"), poetul lanseaz ndemnurile: "Amgit att de-adese/ Nu spera i nu ai team//(...) Tu pe-alturi te strecoar" O idee schopenhauerian, exprimat n Scrisoarea I i mai cu seam n Cu mne zilele-i adaogi..., este cea a prezentului etern: "Viitorul i trecutul/ Sunt a filei dou fee". Singura clip sigur a existenei este prezentul, fiindc trecutul nu poate fi reconstituit, iar viitorul nu poate fi prevzut. Astfel: "Tot ce-a fost ori o s fie/ n prezent le-avem pe toate".Datorit abundenei de accente satirice, Gloss este numit de G. Clinescu o "capodoper a satirei ideologice". Critica se face simit cu precdere n strofele apte i nou. Dac n partea a doua a Scrisorii III satira capt dimensiuni de pamflet, n Gloss aceasta este expresia indiferenei, a unui adnc dispre: "Nu spera cnd vezi mieii/ La izbnd fcnd punte,/ Te-or nvinge ntrii,/ De ai fi cu stea n frunte". Aici, termenii "miei", "ntri" nu au valoare de invective. Simind c autocon-templaia este o modalitate cert de a ajunge la o linite sufleteasc total, poetul este capabil s i pstreze atitudinea indiferent de circumstane. Un asemenea echilibru se degaj din versurile: "De te-ating, s feri n lturi,/ De hulesc, s taci din gur". Ultima strof, care este o reiterare a celei dinti, dar n care versurile sunt aezare ntr-o ordine invers celei iniiale, codul de reguli i sfaturi etice devine mai evident datorit faptului c acum versul cu valoare emblematic "Tu rmi la toate rece" se afl la nceput. In ceea ce privete stilul, acesta se caracterizeaz prin limpezime i armonie. Claritatea reiese tocmai din simplitatea limbajului. Poetul apeleaz la epitete, simboluri, metafore (raiunea devine "cumpn", viitorul i trecutul - pagini ale aceleiai file), numai cnd intenioneaz s releve n mod deosebit o idee.Maximele cuprinse n Gloss sunt exprimate n cuvinte i expresii populare: "Ce e val, ca valul trece", "Tu te-n-treab i socoate", "Tu n col petreci n tine". Referitor la alctuirea strofelor, remarcm c sunt compuse din cte opt versuri, iar cele dinti, fiecare dintre ele, devin concluzii pentru celelalte strofe. Ritmul trohaic, accentuat n versurile-sentin, ntrete impresia de neclintire a adevrurilor filosofice. In final, demne de reinut sunt cuvintele lui Dumitru Popovici- "Ea amplific, pe de o parte, sintetizeaz pe de alt parte i d un caracter aforistic experienei umanului pe care o fcea Hyperion (...). Poetul este un Hyperion condamnat s rmn n societate i s i determine poziia n complexul raporturilor sociale". E de remarcat importana simbolismului acustic, a paralelismului semantic i sintactic: "Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi i nou toate;/ Ce e ru i ce e bine/ Tu te-ntreab i socoate;/ Nu spera i nu ai team,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamn, de te cheam,/ Tu rmi la toate rece".tefan Munteanu apreciaz n studiul referitor la M Eminescu din Limba romn artistic: "Dar n scurta lui existen el a fcut ca limba poetic romneasc s-i ctige deplina contiin a valorilor estetice. Pentru aceasta, poetul a luat drumul de la capt, cernnd materialul adunat din izvoare felurite i supunndu-l unei elaborri ani de zile. Sritura despre care vorbea Ibrileanu nu este un salt din goluri, ci rezultatul unui proces de continuitate literar care atinge prin Eminescu punctul lui cel mai nalt. Limba artistic romneasc sun prin Eminescu altfel, cci ea este o sintez a tuturor eforturilor fcute pn la el i ncorporate n ea, o limb pe care poetul a prefcut-o ntr-un instrument cu mii de coarde cu vibraii prelungi, line i abia ngnate uneori, nvlmite i sumbre alteori. Ea este o creaie a poetului, pentru c e supus geniului su, dar aparine i ntregii culturi romneti, care i-a gsit prin ea una dintre expresiile desvrite ale geniului naional".
GlossaMihai EminescuVreme trece, vreme vine,Toate-s vechi si noua toate;Ce e rau si ce e bineTu te-ntreaba si socoate;Nu spera si nu ai teama,Ce e val, ca valul trece;De te-ndeamna, de te cheama'Tu ramii la toate rece.
Multe trec pe dinainte,In auz ne suna multe,Cine tine toate minteSi ar sta sa le asculte?...Tu aseaza-te deoparte,Regasindu-te pe tine,Cind cu zgomote desarteVreme trece, vreme vine.
Nici incline a ei limbaRecea cumpan-a gindiriiInspre clipa ce se schimbaPentru masca fericirii,Ce din moartea ei se nasteSi o clipa tine poate;Pentru cine o cunoasteToate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatruTu in lume sa te-nchipui;Joace unul si pe patru,Totusi tu ghici-vei chipu-i,Si de plinge, de se cearta,Tu in colt petreci in tineSi-ntelegi din a lor artaCe e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutulSunt a filei doua fete,Vede-n capat inceputulCine stie sa le-nvete;Tot ce-a fost ori o sa fieIn prezent le-avem pe toateDar de-a lor zadarnicieTe intreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloaceSe supun cite exista,Si de mii de ani incoaceLumea-i vesela si trista;Alte masti, aceeasi piesa,Alte guri, aceeasi gama,Amagit atit de-adeseNu spera si nu ai teama.
Nu spera cind vezi miseiiLa izbinda facind punte,Te-or intrece nataraii,De ai fi cu stea in frunte;Teama n-ai, cata-vor iarasiIntre dinsii sa se plece,Nu te prinde lor tovaras:Ce e val, ca valul trece.
Cu un cintec de sirena,Lumea-ntinde lucii mreje;Ca sa schimbe-actorii-n scena,Te momeste in virteje;Tu pe-alaturi te stercoara,Nu baga nici chiar de seama,Din cararea ta afaraDe te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri in laturi,De hulesc, sa taci din gura;Ce mai vrei cu-a tale sfaturiDaca stii a lor masura;Zica toti ce-or vrea sa zica,Treaca-n lume cine-o trece;Ca sa nu-ndragesti nimica,Tu ramii la toate rece.
Tu ramii la toate rece,De te-ndeamna, de te cheama;Ce e val, ca valul trece,Nu spera si nu ai teama;Tu te-ntreaba si socoateCe e rau si ce e bine;Toate-s vechi si noua toate:Vreme trece, vreme vine.
