„Gradul de civilizaţie, şi progresul moral al unei naţiuni pot fi recunoscute prin modul în care îşi tratează animalele.”

Mohandas K. Ghandhi

2

CUPRINS

pag

CONSIDERAŢII GENERALE 5

Capitol I BAZĂ LEGALĂ .............. .................. .................. .................. .................. ..... 6

Capitol II NOŢIUNI DESPRE CAL .............. .................. .................. .................. ..... 10 ll.1 10 TRĂSĂTURI PARTICULA RE ALE CALULUI ... .................. ............... 10 ll.2 SIMŢURILE CALULUI ................... .................. ................. .................. .... 12

ll.2.1 Simţul vizual ...... .................. ................. .................. ................. 12 ll.2.2 Simţul auditiv ............ ................. .................. .................. .......... 16 ll.2.3 Simţul olfactiv........................................ .................. ................. 17 ll.2.4 Simţul gustativ .......... ................. .................. .................. .......... 18 ll.2.5 Simţul tactil ............... .................. ................. .................. .......... 19 ll.3 RECUNOAŞTEREA STATUTULUI DE CAL SĂNĂTOS SAU BOLNAV. 20 ll.3.1 Statusul de cal sănătos / bolnav ............. .................. ............... 20

ll.3.2 Semne vitale ......... ................. .................. .................. .............. 22 ll.4 LIMBAJUL CORPORAL AL CALULUI .............. .................. .................. . 30 ll.5 OBICEIURI V ICIOASE – STEREOTIPII ...... ................. .................. ........ 33 ll.5.1 Soluţ ii pentru prevenirea sau remedierea acestor vicii ............ 34

Capitol III INAINTE DE TRANSPORT .. .................. .................. .................. ............. 38 lll.1 CONDIŢII GENERALE ......... .................. .................. ................. ............ 38

lll.2 PREGĂTIREA ANIMALULUI ............... ................. .................. ............... 39 lll.2.1 Adecvarea pentru transport ......................................... ........... 40 lll.2.2 Boli ..... .................. .................. ................. .................. .............. 40 lll.2.3 Adaptare ................. .................. .................. .................. .......... 40 lll.2.4 Mărimea şi poziţionarea animalelor ................... ................. .... 40 lll.2.5 Hrănirea şi adăparea ................ .................. .................. .......... 41

lll.2.6 Îmbrăcămintea ................ ................. .................. .................. ... 41 lll.2.7 Căpăstrul .......... .................. ................. .................. ................. 44 lll.2.8 Odihna ..................... ................. .................. .................. .......... 44 lll.2.9 Sedarea ................. .................. .................. .................. .......... 44 lll.3 PREGĂTIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT .... .................. .............. 45 lll.3.1 Dispoziţii aplicabile mijloacelor de transport ....................... .... 45 lll.3.2 Curăţenia - Măsuri de sănătate şi igienă ... .................. ........... 45

lll.3.3 Mijloace de transport rutier ......................... .................. .......... 46 Categor ii de mijloace de transport rutier ............... ............... 46 Dimensiuni maxime autor izate în traficul internaţional ....... . 47

3

Greutăţi maxime autorizate în traficul internaţional ............ .. 48 lll.3.4 Condiţii oferite de mijlocul de transport ........................... ........ 48 Echipamente de încărcare / descărcare .............................. 48 Podele ... .................. .................. ................. .................. ........ 48 Pereţ i despărţitori – Partiţ ii ....... .................. .................. ........ 50

Platforme ...... .................. .................. .................. ................. . 56 Mijloace de iluminare ................... .................. .................. .... 56 Ventilaţia şi temperatura .............. .................. .................. .... 58 General ................ .................. ................. .................. .... 58 Ventilaţ ia .............. .................. ................. .................. .... 58 Monitor izarea temperaturii .... .................. .................. .... 63 Configuraţii de vehicule cu sisteme de ventilaţie ..... ..... 68

Temperatura umiditatea şi ventilaţia – factori de stres ........ 71 Aşternutul .................................. ................. .................. ........ 71 Marcare ................... .................. .................. .................. ....... 73 lll.3.5 Evidenţe ............... ................. .................. .................. .............. 73 lll.3.6 Planif icarea transportului .......... .................. .................. .......... 73 lll.3.7 Cantitatea de alimente .......... .................. ................. ............... 74 lll.3.8 Notif icare ..................... .................. ................. .................. ....... 74

lll.4 DOCUMENTAŢIA DE TRANSPORT .......... .................. .................. ....... 75 Jurnalul de călătorie ................. .................. .................. .................. ... 77 lll.5 RESPONSABILITĂŢILE MEDICULUI V ETERINAR OFICIAL ............... 92 lll.5.1 Documente ....... ................. .................. .................. ................. 92 lll.5.2 Descrierea animalului ............... .................. .................. .......... 92 lll.5.3 Animale corespunzătoare ................................. ................. .... 92

lll.5.4 Densităţ iile de populare ........... .................. ................. ........... 92 lll.5.5 Ucideri de urgenţă ............. .................. .................. ................. 93 lll.6 DESEMNA REA PEROSNEA RESPONSABILE .......... .................. ........ 94 lll.6.1 Ingrijitorul/Însoţitorul ... .................. .................. .................. ....... 94

Capitol IV ÎNCĂRCAREA ................. .................. .................. .................. ................. ...... 95 lV.1 LEGAREA ....... .................. ................. .................. .................. ............... 95

lV.2 MUJLOA CELE DE ÎNCĂRCARE ............... ................. .................. ........ 97 Rampa ................. .................. .................. ................. .................. ...... 97 lV.3 LUMINA REA ..................... ................................... ................................. 103 lV.4 MOD DE MA NEVRARE ........... .................. .................. ......................... 103 lV.5 POZIŢIONARE (baking-up) ................... .................. .................. ............ 105

Capitol V TRANSPORT ..................... .................. .................. .................. ................. .... 106

V.1 FACTORII STRESANŢI DIN TIMPUL TRANSPORTULUI ...... .............. 106 V.2 CONDIŢII CU PRIV IRE LA TRANSPORTUL DE ANIMALE V II ............ 109

4

V.2.1 Construcţie şi proiectare .................. .................. .................. ... 109 V.2.2 Mijloacele de acces în unitatea de transport .......................... 110 V.2.3 Încărcare şi descărcare în traseu .......................... ................. 110 V.2.4 Îngrijirea animalelor ........... .................. .................. ................. 110 V.2.5 Tratament ......... .................. ................. .................. ................. 110

V.2.6 Eutanasie ............ .................. .................. .................. .............. 110 V.3 SECURITATE .................... .................. ................................... ............... 111 V.4 DENSITĂŢI DE POPULARE .................. ................................... ............ 111 Ecuaţ iile de calcul ....... ................. .................. .................. ................. 116 V.5 HRĂNIREA ŞI ADĂPAREA .......... ................................... ...................... 121 Dispozit ive pentru hrănire şi adăpare în t impul transportului . ........... 121 V.6 DURA TA ŞI OPRIRILE DIN TIMPUL TRANSPORTULUI ....... .............. 124

Exemplu de studiu ................ .................. .................. .................. ....... 125 Intervale de adăpare şi hrănire .... .................. ................................... 125 Puncte de control .............. .................. .................. .................. .......... 130 V.7 TRA NSPORTURI SIGILATE ........ .................. ................. .................. .... 131

Capitol Vl DUPĂ TRANSPORT ................. .................. .................. .................. ............. 132 Vl.1 DESCĂRCAREA ........... ................................... .................. ................... 132

Vl.1.1 Îngrijirea/supravegherea animalelor ............. .................. ........ 132 Vl.1.2 Responsibilităţi ... .................. .................................... .............. 133 Vl.1.3. Schimbul de informaţii ................ .................................... ....... 134 Vl.2 FACILITĂŢI ..... .................. .................................... ................................ 134 Vl.2.1 Generale ................ .................. .................. .................. .......... 134 Vl.2.2 Îngrijire .................... .................. ................. .................. .......... 135

5

CONSIDERAŢII GENERALE Nu este acceptabil din motive de bunăstare, şi nici nu face sens economic, să

creşti un cal pentru ca apoi aceasta să moară de boală sau să fie rănit, în drum spre ........ Este important ca un cal bolnav sau rănit să beneficieze de un tratament prompt ş i adecvat ş i să nu sufere dureri inutile, suferinţă psihică, spaimă sau alte răniri fizice. În cazul în care un cal bolnav sau rănit nu poate fi tratat, acesta trebuie să fie sacrificat rapid, într-un mod uman, fără suferinţe - toate animalele sunt asomate şi aduse în stare de inconştienţă înaintea sacrificării. Condiţiile de transport animale vii sunt stabilite în acte normative, iar codurilor de bună practică concepute pentru a asigura bunăstarea şi protecţie animalelor în timpul transportului trebuie aprobate oficial.

Menţionăm că prezentul ghid, elaborat în cadrul Direcţiei Generale Sanitare Veterinare, din Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară ş i pentru Siguranţa Alimentelor, fost întocmit pentru o mai bună înţelegere a noilor cerinţe legale în vigoare privind transportul animalelor vii introduse introduce prin Regulamentul 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 – publicat în Monitorul Oficial al Uniunii Europene L 3 din 5 ianuarie 2005.

Ghidul ţine cont de experienţele practice din diferite ţări, precum şi de rezultatele disponibile ale cercetărilor în domeniul de transport al animalelor vii. De fapt, legislaţia se actualizează periodic tocmai pentru ca aceste noi informaţii obţinute prin cercetări să fie aplicate în activitatea zilnică de transport a animalelor.

Se doreşte ca transportatorii să nu perceapă noile cerinţe ca pe nişte eforturi suplimentare şi obligaţii impuse pentru a se conforma cu legea, ci să înţeleagă că protecţia animalului înseamnă protejarea propriei afaceri şi performanţă maximă. Asigurarea bunăstării animalului înseamnă evitarea problemelor şi a pierderilor nedorite, iar stresul ş i condiţiile precare nu vor însemna niciodată progres financiar. Este important ca omul să accepte benevol ideea că cerinţele legale vin în sprijinul tuturor activităţilor legate de trasportul cailor, iar a avea un mijloc de transport cu GPS ş i sistem de ventilaţie şi, de asemenea, un şofer instruit nu reprezintă decât o garanţie pentru un rezultat cât mai favorabil al transportului. Nu este în interesul nimănui să nu fie respectate cerinţele legale cu privire la asigurarea bunăstării şi protecţiei animalului în timpul transportului.

Ghidul furnizează cunoştinţe de bază, date generale despre citirea şi interpretarea comportamentului calului, despre recunoaşterea rapidă a semnelor de boală. Prin cunoaşterea acestor date se evită interpretările greşite ce pot avea uneori repercursiuni foarte grave.

Prin ghid se fac cunoscuţi parametri tehnici de punere în aplicare şi orientările comunitare din domeniul protecţiei în timpul transportului.

Detaliile furnizate în anumite subiecte sunt făcute în dorinţa de a sprijini cele spuse mai sus ş i pentru a arăta puţin din cele ce stau la baza elaborării cerinţelor legale.

6

CAPITOLUL I

BAZA LEGALĂ

Regulamentul se aplică animalelor transportate pe o distanţă mai mare de 50

km. Nu se aplică în cazul transporturilor de transhumanţă1

În prezent, baza legală o constituie Regulamentul Consiliului 1/2005, privind protecţia animalelor în timpul transportului ş i al operaţiunilor conexe ş i de modificare a Directivelor 64/432/CEE ş i 93/119/CE ş i a Regulamentului (CE) nr. 1255/97

PRINCIPALELE ASPECTE ALE ACESTUI ACT NORMATIV

(1) Ţine contde întregul lanţ al transportului

Regulamentul introduce noi reguli pentru operaţiunile efectuate înaintea transportului ş i după sosirea animalelor la destinaţie, de exemplu la ferme, pieţe de animale vii, abatoare, centre de colectare.

• O sferă de activitate mai mare ş i responsabilităţi clare

Prin textul Regulamentului se urmăreşte respectarea unor aceleaş i reguli pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, asigurându-se o armonizare legislativă între toate statele membre, evitându-se interpretări naţionale care pot cauza divergenţe.

1 Migraţie periodică a păstorilor şi a turmelor (de oi), primăvara de la şes la munte sau de la sud spre nord şi toamna de la munte la şes sau de la nord spre sud, în vederea asigurări i hranei pentru animale

Mulţumită Uniunii Europene, regulile care protejează animalele în timpul transportului evoluează în baza ultimelor cercetărilor ştiinţifice.

Prima directivă europeană cu privire la protecţia animalelor în timpul transportului a fost

elaborată în 1977.

În decembrie 2004 Uniunea Europenană a adoptat un nou

regulament cu aplicabilitate din 5 ianuarie 2007.

7

Responsabilităţile pentru bunăstarea animalelor sunt bine definite pentru fiecare etapă a operaţiuni de transport.

• Instruirile

Procesul de învăţare, instruirile are o importanţă capitală pentru a asigura aplicarea corectă de către operatori a cerinţelor din domeniul protecţiei şi bunăstării animalelor. Regulamentul impune deţinerea unui certificat de competenţă profesională pentru şoferi ş i însoţitori. Certificatul se obţine după absolvirea unor cursuri detaliate pe tema aspectelor privind bunăstarea animalelor în timpul transportului ş i în urma promovării unui examen2.

• Pieţe de animale şi centre de colectare

Regulamentul introduce noi reguli pentru comerţul de animale vii. Pe lângă obligativitatea instruirilor, regulamenul responsabilizează în totalitate de asigurarea bunăstării animalelor pe toţi operatorii implicaţi în comerţul cu animale vii. Ei vor fi de asemenea responsabili pentru introducerea ş i menţinerea regulilor impuse de legislaţia cu privire la protecţia ş i bunăstarea animalelor.

(2) O cât mai bună aplicare

Regulamentul identifică toate persoanele implicate în fiecare din operaţiile succesive ale lanţului de transport animale, pentru orice etapă fiind stabilit “cine este responsabil şi pentru ce”.

Introduce instrumente eficiente de aplicare a cerinţelor, cum ar fi controlul vehiculelor prin intermediul sistemului de navigaţie prin satelit care este obigatoriu.

• Transportatori autorizaţi şi sistem de navigaţie prin satelit pentru călătoriile de lungă distanţă3.

Regulamentul introduce două tipuri de autorizaţii - în funcţie de faptul că

transportatorii efectuează sau nu călătorii de lungă durată.

Indiferent de durata călătoriei, transportatorii trebui să demonstreze că au personal instruit ş i echipament adecvat pentru a transporta animale într-un mod corect. Ei nu ar trebui să fie înregistraţi cu vreo încălcare gravă a cerinţelor legale privind bunăstarea animalelor în ultimii 5 ani. Autorizaţia va fi reevaluată o dată la 5 ani.

Transportatorii care efectuează călătorii de lungă durată, trebuie să respecte proceduri detaliate care cuprind măsuri aplicabile pentru a face faţă unor situaţii de urgentă, ş i în plus, să facă posibilă retrasarea călătorie. În sensul de a face posibilă retrasarea călătoriei, se utilizează un sistem de navigaţie a cărui existenţă în vehicul este obligatorie din 1 ianuarie 2007, pentru vehiculele noi, ş i din 2009, pentru vehiculele existente. Sistemele de navigaţie de la bordul mijloacelor de transport va

2 În acest sens, legislaţia naţională este reprezentată de Ordinul nr. 201 din 13 decembrie 2007 privind Procedura de eliberare a Certificatului de competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţi torii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii 3 "călătorie de lungă durată" înseamnă o călătorie care depă�e�te 8 ore, începând cu momentul în care este mutat primul animal din lot

8

permite autorităţilor competente verificarea respectării planului de rută iniţial, declarat autorităţilor.

Transportatorii şi vehiculele care efectuează călătorii de lungă durată vor fi înregistraţi într-o bază de date electronică, acesibilă autorităţilor din toate statele membre

• Aprobarea ş i retragerea autorizaţiei

Regulamentul oferă posibilitatea autorităţillor de a retrage autorizaţia transportatorilor care au încălcat grav legistaţia din domeniul bunăstării animalelor. Certificatele de aprobare a vehiculelor folosite în transportul de lungă durată al animalelor, pot fi de asemenea retrase în caz de neconformitate.

• Jurnalul de călătorie

O mai bună aplicare a cerinţelor din domeniul bunăstării animalelor în timpul călătoriilor de lungă durată este posibilă prin existenţa jurnalului de călătorie, atunci când durata transportul depăşeşte 8 ore ş i când se traversează o frontieră.

Înregistrările sistemului de navigaţie de la bord vor fi folosite pentru a verifica respectarea limitelor călătorie ş i durata perioadelor de odihnă.

La sfârşitul călătoriei, este necesară o evaluare a stării animalelor.

• Format armonizat pentru certificate

Regulamentul obligă transportatorii ca în timpul călătoriei să deţină certificate, care includ: detalii ale animalelor, autorizaţia transportatorului, certificate de aprobare pentru vehicul (în cazul călătoriilor de lungă durată) ş i certificate de competenţă profesională pentru şoferi ş i însoţitori. Pentru a facilita controlul, toate documentele sunt elaborate în formate armonizate pe tot teritoriul Uniunii Europene.

• Puncte de contact în fiecare stat membru

Cu scopul de a facilita schimbul de informaţii între autorităţi, Regulamentul solicită fiecărui stat membru să identifice un punct de contact pentru transportul de animale. În acest fel, încălcările legale ale transportatorilor ş i retragerea autorizaţiei, pot fi notificate cu uşurinţă toturor punctelor de contact interesate, prevenindu-se repetarea sau aducerea unor ofense prin continuarea activităţii.

(3) Standarde actualizate

Regulatmentul introduce standarde mult mai stricte pentru călătoriile a căror

durată depăşeşte 8 ore, inclusiv transporturile interne din statele membre.

• Vehicule care să asigure condiţii corespunzătoare

Vehiculele trebuie să fie aprobate în conformitate cu anumite standarde şi înregistrate într-o bază de date electronică, facilitându-se controlul. Prin Regulament se solictă ca în interiorul vehicului să existe sisteme de adăpare, de monitorizare a temperaturii ş i de înregistrare a datelor, precum şi un sistem de alarmă care să semnalizeze şoferului eventualele probleme apărute.

9

Pe lângă toate acestea din 2007, noile vehicule, ş i din 2009, toate vehiculele utilizate în transportul animalelor a căror durată depăşeşete 8 ore, trebuie să deţină un sistem de navigaţie prin satelit prin care se poate verifica traseul şi modul în care a fost efectuat, inclusiv respectarea perioadelor de timp privind odihna.

• Transportul cailor

Regulamentul introduce o divizare a spaţiului din interiorul unităţii de transport pentru ca ecvinele să fie transportate în boxe individuale.

• Definiţii ale animalelor nepotrivite pentru a fi supuse unui transport /

interzicerea transportului de animale tinere

Regulamentul introduce o interdicţie de transport a animalelor foarte tinere (exceptând călătoriile cu o distanţă mai mică de 100 km).

Femelele gestante sunt considerate improprii pentru călătorie dacă au ajuns în ultimul stadiu al gestaţiei (cu o perioadă de timp de 10% înainte de fătare, din durata estimată a gestaţiei) ş i o săptamână după fătare. .

• Navele de transport animale

Navele de transport animale care părăsesc teritoriul Uniunii Europene vor trebui să fie aprobate în conformitate cu standardele de bunăstare specifice, aliniindu-se standardelor de bunăstare aplicabile în anumite ţări din afara Uniunii Europene.

(4) Propuneri de viitor

Durata călătoriei, perioadele de odihnă ş i densitatea de încărcare, respectiv

suprafaţa de podea alocabilă fiecarui animal vor fi recalculate în baza ultimelor cercetări în domeniu.

Mai mult decât atât, au existat următoarele termene limită:

• 31 iulie 2005: Report ş i propunere legislativă pentru stabilirea nivelelor de temperatură maxime ş i minime în transportul animalelor, interval care ţine cont de temperaturile din anumite regiuni ale UE;

• 1 ianuarie 2008: Rezultatele unui studiu privind sistemele de navigaţie ş i de aplicarea unor astfel de tehnologii în dispoziţiile cuprinse în prezentul regulament;

• 1 ianuarie 2010: Raport privind punerea în aplicare a sistemului de navigaţie, eventual cu propuneri, care au ca scop definirea specificaţiilor sistemelor de navigaţie utilizabile.

10

CAPITOLUL Il

NOŢIUNI DESPRE CAL

În acest Ghid, termenul "cal" va face referire la ecvidee – animale din specia calului ş i asinului precum ş i produşii lor de încrucişare (catâr, bardou). Deci, include de asemenea poneii, măgarii, zebrele.

Şoferii mijloacelor care transportă animale, ca responsabili de „încărcătură”, trebuie să aibă noţiuni elementare în ceea ce priveşte comportamentul animalelor transportate.

Aceste cunoştinţe fiind necesare atât în îngrijirea ş i manipularea corectă a animalelor cât şi pentru identificarea rapidă a celor aflate în suferinţă, bolnave, înfometate sau însetate.

Calul are anumite manifestări specifice ce pot fi interpretate de către om drept agresivitate sau nărav, iar transportatorii sau orice persoană implicată în operaţiuni cu caii, pot face greşeli mari. Greşelile în interpretarea comportamentului cailor pot duce la pierderi economice, financiare sau uneori chiar compromiterea definitivă a animalelor transportate.

ll.1 10 TRĂSĂTURI PARTICULARE ALE CALULUI

Fiecare specie în parte are caracteristici comportamentale diferite. 1. Calul fiind un animal pradă, depinde de “a fugi” ca instinct primar de

supravieţuire, prin fugă scapând de pericol. Prădătorii lui naturali sunt animale mari cum ar fi urş ii, lupii sau pumele, aşa că aptitudinea lor de a căuta să scape de aceşti prădători este esenţială pentru supravieţuire. Noi, oamenii, pentru a putea înţelege comportamentul cailor în mod corect, fără a face greşeli în interpretarea unor gesturi, manifestări ale lor drept agresivitate sau fire zburdalnică, frivolă, vicioasă, trebuie să cunoaştem instinctele naturale ale speciei.

2. Caii sunt printre cele mai receptive animale domestice. Deoarece fac parte din speciile de animale pradă, ei trebuie să fie capabili să detecteze rapid prădătorii. Un stimul neobservat de om, de multe ori poate constitui un motiv de alarmă pentru cal. Omul, ca şi călăreţ sau dresor sau orice persoană implicată în diverse operaţiuni care au legătură cu caii, de cele mai multe ori, interpretează greşit reacţiile cailor ca atitudine agresivă, negativă.

3. Timpul de reacţie al cailor este foarte scurt. Un animal de pradă pentru a supravieţui trebuie să reacţioneze instantaneu când remarcă un prădător.

4. Caii trebuie desensibilizaţi făţă de stimuluii care îi înspăîmântă. Ei trebuie să înveţe repede ce anume constituie un pericol adevărat (de exemplu: leul, puma, etc.) ş i ce nu este de fapt o ameninţare (de exemplu: şuierături de vânt, ciulini purtaţi de vânt, păsări, o piartă, o stâncă colorată,

11

etc.). Un cal care va învăţa că ameninţările nereale, de fapt, nu constituie un pericol, nu va mai reacţiona aşa vehement şi nici nu îş i va petrece toată viaţa alergând.

5. „Caii iartă, dar nu uită” – acesta este o frază care ne ajută să ţinem minte un aspect esenţial din comportamentul cailor: caii îşi amintesc în mod special situaţiile rele!

6. Pentru cai experienţele pot fi categorizate într-una din cele două feluri: a. ceva de care să nu te sperii ignoră sau examineză, ş i b. ceva înfricoşotor intervine instinctul de apărare: fuga.

7. Caii sunt uşor de stăpânit. Calul este un animal de turmă unde dominaţia ierarhică este întotdeauna stabilită.

8. Caii îş i exercită dominanţa prin controlul mişcărilor camarazilor de grup. Se consideră că un cal acceptă dominanţa atunci când:

a. omul sau un alt cal îl face să se deplaseze în situaţia în care acesta preferă să nu o facă, ş i

b. omul sau un alt cal îl face să se oprească când acesta ar dori să se deplaseze sau alerge.

Exemplele includ folosirea de ţarcuri, culoare sau pripoane, legarea picioarelor; sau în teren vom controla calul mai dominant, acesta va conduce către o anumită direcţie pe cai ceilalţi, mai puţin dominanţi, din grup.

9. Limbajul trupului la cal este unic speciei equine. Ca un animal cu socializare înaltă, calul îş i comunică camaraziilor grupului emoţiile ş i intenţiile prin vocalizare ş i de asemenea prin limbaj corporal. O persoană care manipulează caii trebuie să fie capabilă să citească aceste gesturi ş i atitudini corporale ale calului. „Caii ca animale de turmă, menţin contactul vizual cu partenerii de grup, astfel rămân compacţi, se însoţesc între ei ş i realizează o coeziune socială. Izolarea vizuală îi stresează.” (Houpt and Houpt 1998, Maletet 1991)

10. Caii sunt specii precoce, prin aceasta înţelegându-se că mânjii nou născuţi prezintă activităţi independente la naştere, sunt dezvoltaţi, maturi din punct de vedere neurologic. Imediat după naştere este perioada cea mai vulnerabilă, de aceea mânjii trebuie să fie capabili să identifice pericolul şi să se ferească dacă este cazul.

De aceea, este esenţial ca prima experienţă de un anumit fel (dresaj, transport, etc.) să fie una pozitivă.

De aceea, când este supus unor situaţii noi, pentru a colabora ş i a evita accidentele nedorite, calului îi este necesară un fel de „prezentare, explicare”

a noilor condiţii, situaţii (rampa, compartimentul de transport). Reamintim importanţa experienţelor pozitive în acest sens.

O manipulare corectă, fără a-i cauza frică, face din cal un animal docil, uşor de dominat.

12

ll.2 SIMŢURILE CALULUI

Sim ţul vizual, Sim ţul auditiv, Sim ţul olfactiv, Sim ţul gustativ ş i Sim ţul tactil

► explicate în relaţie cu comportamentul calului ş i modalităţi de bună practică.

ll.2.1 Văzul

Vederea calului reprezintă primul său detector al pericolului.

Calul este forte sensibil la mişcare, de obicei mişcarea constituie primul motiv de alertă cauzat de apropierea unui prădător.

Calul ca animal pradă, cuprinde cu privirea un spaţiu înconjurător cât mai mare, deci, mişcarea este depistată la început în zona periferică a câmpului lor vizual, unde acuitatea vizuală este slabă, iar dacă ei percep că se mişcă ceva în îndepărtare, de obicei vor reacţiona defensiv ş i vor începe să fugă. Ochii calului sunt mari ş i poziţionaţi departe unul faţă de celălalt, de aceea animalul are ambele câmpuri vizuale:

• monocular ş i • binocular

Ochii la cal sunt poziţionaţi aproape pe părţile opuse ale capului.

Cunoscând modul în care caii, prin intermediul celor cinci sim ţuri, percep excitanţii din mediul înconjurător, vom înţelege mai bine cum

ş i de ce reacţiile acestora diferă faţă de ale noastre şi vom evita erorile în interpretarea comportamentului unui cal.

Vom găsi cele mai bune metode de manipulare.

13

Calul are cea mai mare dimensiune a globului ocular dintre mamifere (la un cal adult diamentrul orizontal poate ajunge până la 48 mm, iar cel vertical până la 56 mm).

Lumina intră în ochi de sus. Genele, sprâncenele, corpul negru, fanta pupilară constituind elemente de ecranare-umbrire.

Calul are o vedere dicromică: chiar dacă nu au o bună vedere a culorilor, ei pot diferenţia roşu ş i albastru faţă de noanţe de gri. Dar, au mari probleme în diferenţierea galbenului ş i verdelui faţă de gri.

Caii au o vedere bună în cazul unei intensităţi luminoase reduse, pot vedea

destul de bine noaptea. De asemenea, au o sensibilitate mare la contrastul dintre lumină şi

întuneric. ! Opune rezistenţă în a intra din zone luminoase în zone mai întunecate, de exemplu la intrarea în mijlocul de transport iluminat inadecvat.

Caii sunt foarte abili în detectarea mişcării.

! De aceea caii sunt mai sperioşi ş i nărăvaş i în zilele cu vânt; lucrurile care în mod normal erau staţionare acum se mişcă şi constituie un pericol.

Caii pot scana tot mediul lor înconjurător dintr-o singură mică mişcare a

capului. Se consideră că ecvinele sunt capabile să vadă practic tot în jurul lor, dar imaginea nu este atât de clar definită ca a omului.

Câmp vizual

Zona oarbă

Unghi vizual:

- panoramic foarte mare 330 - 360º - monocular mare de 215º - binocular stereoscopic de 70º

”Pentru apicarea unor bune proceduri de manipularea a cailor, este important de a se cunoşte câmpul lor vizual.”

(Grandin,1979)

14

Cu scopul de a supraveghea o zonă cât mai mare de eventualele pericole, de fapt de a depista din timp prădătorii din jur, caii îş i folosesc numai un ochi - vedere monoculară. Cu un singur ochi ei observă la distanţă, în lărgimea câmpului lor vizual, asigurând supravegherea graniţelor. Când un cal observă cu vederea monoculară „ceva interesant, suspect”, el are tendinţa de a se întoarce către acel „ceva” – astfel îş i focusează privirea binoculară ş i totodată încearcă să perceapă şi prin auz.

Poate vedea două lucruri deodată, fără să îş i întoarcă capul, poate privi

înainte cu un ochi, iar cu celălalt în spate (ş i vice versa). Aceasta permite ca fiecare parte a creierului să lucreze separatâ. Ca ş i oamenii, şi la caii domină o anumită parte (dreptaci, stângaci); oricum spre deosebire de oameni, caii au nevoie de a învăţa lucrurile de două ori: de pe partea dreaptă ş i de pe partea stângă.

Când folosesc un singur ochi, au o vedere de profunzime foarte proastă.

! Ei nu pot deosebi interiorul unei remorci de transport de un tunel fără sfârşit, o baltă faţă de o spărtură a podelei, sau o zonă mlăş tinoasă, noroioasă faţă de o prăpastie.

Percepţia vizuală a calului este îmbunătăţită de aproximativ 5 ori când foloseşte ambii ochi - vedere binoculară. Caii îşi pot schimba focalizarea vizuală de pe obiectele apropiate pe cele îndepărtate aproape instantaneu. Acest transfer rapid de pe vederea monoculară pe cea binoculară este de fapt responsabil de acele momente de „trăsărie”, „de înfiorare” specifice calului.

Deoarece ochii cailor sunt situaţi de fiecare parte a capului, aceştia sunt capabili să vizualizeze două imagini diferite în acelaş i timp. Acestă caracteristică - vviizziiuunneeaa sstteerreeoossccooppiiccăă - probabil, a evoluat ca un mijloc de supravieţuire. Astfel ei pot vedea cu o mult mai mare precizie UNDE sunt obiectele faţă de propriul organism, în special atunci când aceste obiecte se deplasează în dimensiunea profunzime, respectiv se apropie sau se îndepărtează.

15

Tot pentru a focaliza mai bine cu doi ochi, calul îş i tot ridică ş i clatină capul în diferite moduri. Balansându-şi capul încearcă să vadă mai bine obiectele apropiate faţă de cele aflate la distanţă.

Direct în faţă, un cal poate vedea obiectele cu ambii ochi în acelaş i timp (similar vederii umane).

Vederea binoculară care are ca rezultat o focalizare pe o anumită zonă, astfel percepţia în profunzime este mult mai bună, putând determina distanţa la care se află obiectele.

Un cal îşi foloseşte vederea binoculară pentru a se concentra în observarea

obiectelor aflate la distanţă calul are capul ridicat.

Un cal cu capul ţinut vertical va avea vederea binoculară concentrată pe

observarea obiectelor situate în apropierea picioarelor sale.

În ciuda acestui câmp vizual foarte larg, există zone ce nu pot fi văzute de

către cal – zone oarbe. Caii nu pot vedea: - direct sub ei; - deasupra capului; - imediat în faţa lor, până la apoximativ 120 cm; - în spatele lor.

Este esenţial de a vă aminti aceste zone în cazul în care trebuie să vă mişcaţi

pe lângă cal.

Este recomandabil să vorbiţi cand vă apropiaţi de cal. Când păş iţi în jurul lui, să îl atingeţi cu o mână, făcându-l astfel conştient de prezenţa ş i locaţia dumneavoastră în orice moment.

Dacă vă apropiaţi din spate, fără a vă face sim ţită prezenţa, calul poate fi surprins ş i poate reacţiona instinctiv, lovind cu copitele sau luând-o la fugă.

Pentu evitarea unor reacţiilor puternice din parte calului, este bine să nu se manipuleze în zona situată direct în spatele animalului la un unghi de 45-600. (Grandin, 1987)

Nu este recomandabil să staţi jos sau în genunchi lângă un cal. De asemenea, expresia ochilor calului este de multe ori un indicator al

comportamentului sau a stării animalului. De exemplu: - larg deschiş i, cu albul ochilor vizibil (excepţie rasa Appaloosa) înseamnă că

animalul este speriat, înfricoşat; - ochii pe jumătate închişi înseamnă că este somnoros, etc. (vezi ll.4 - limbajul

corporal, pag 26).

16

ll.2.2 Auzul

Înţelegâd cum aud caii ş i cum reacţiile lor la sunete diferă de ale noastre, ne ajută în înţelegerea ş i interpretarea corectă a comportamentul.

Simţul auditiv al calului este mult mai ascuţit decât al omului.

Caii îş i folosesc auzul pentru trei funcţii primare: - să detecte sunete, - să determine locaţia sunetului, ş i - să obţină informaţii senzoriale care să-i

permită recunoaşterea ş i identificarea sunetului, respectiv a „obiectului emiţător” (pericol sau nu).

Calul este capabil să îş i mişte independent urechile. Folosind 16 muşchi4 işi poate mişca la 1800

pavilionul extern al urechii. Această caracteristică anatomică unică îi permite să se concentreze pe direcţia din care provine sunetul, să izoleze zona respectivă ş i totodată să alerge în altă parte. Urechea calului este sensibilă la vibraţii ale aerului produse de undele acustice cu frecvenţe între 14 Hz - 25 kHz (14 – 25000 Hz). Acestea reprezintă vibraţii la frecvenţe din afara domeniului de sensibilitate al urechii umane5, caii aud atât în domeniul infrasunetelor cît ş i în cel al ultrasunetelor.

Calul poate auzi sunete de frecvenţă foarte joasă (infrasunete) aude zgomote imperceptibile de urechea umană, sau cu mult înainte ca acestea să fie percepute ş i de om. ! De aceea, nu este nevoie să vorbeşti tare pentru a fi auzit de cal, aude foarte bine ş i când se vorbeşti în şoaptă.

Această abilitate de a auzi zgomote insesizabile, foarte slabe, provenite din toate direcţiile ţine de instinctul natural de supravieţuire.

Calul este foarte sensibil la sunete de înaltă frecvenţă 7.000 – 8.000 Hz, până la 25000 Hz.

De asemenea, este sensibil la tonul vocii. ! De aceea, nu este recomandabil să strigi, să ţipi la cal, comenzile trebuiesc date pe un ton confident, calm şi ferm, evitând tonuri vocale prea emotive.

! Calul se sperie de pocnituri, de tonuri stridente, de voci ascuţite şi de modificări bruşte ale sunetului în circumstanţe neobişnuite (zgomotul spart făcut de copite pe rampă, zgomotul făcut de pânza de drapel sau pungi de plastic care flutură în vânt).

4 La om 3 muşchi 5 La om intervalul acustic este cuprins între 20 Hz şi 20 kHz (20 – 20000 Hz), cu un maxim de sensibil itate auditivă în jur de 3500 Hz. Infrasunete (sub 20 Hz) şi ultrasunete (peste 20 kHz).

17

Sunetele intermitente îl stresează. Calul poate recunoaşte diferenţe de 1 dB. Mişcările urechii transmit semnale. Plierea urechilor spre spate pentru a

inchide canalul auricular denotă o stare de protecţie, furie sau agresivitate (vezi ll.4 - limbajul corporal, pag 26). ll.2.3 Mirosul

Ca şi auzul, ş i sim ţul olfactiv al calului este foarte eficient.

Neuronii senzoriali cu rol de receptori olfacivi se află la nivelul:

- cavităţii foselor nazale (terminaţiile nervoase ale nervului olfactiv)

- organul vomeronazal: organ olfactiv suplimentar - bulbi olfactivi

Caii îş i folosesc mirosul în viaţa zilnică pentru a identifica oamenii şi caii care

îi sunt familiari, cunoscuţi sau chiar pot identifica pe cei prietenoş i de cei agresivi.

Multe animale se bazează pe simtul olfactiv pentru a determina: - sexul, - statutul în grup, - teritoriul, - statutul reproducător ş i chiar - identitatea anumitor indivizi, cum ar fi proprii parteneri sau pui (o iapă

foloseşte mirosul pentru a-ş i identifica mânzul dintr-un grup). De asemenea, mirosul este folosit în timpul împerecherii.

Pentru majoritatea animalelor la care comunicarea sexuală se bazează pe feromoni, locul-cheie pentru detectarea acestor substanţe chimice este reprezentat de o zonă specializată din interiorul cavităţii nazale, cunoscută sub denumirea de organul vomeronazal. Acesta, la rândul lui, este conectat la un bulb olfactiv micuţ, un fel de „organ accesoriu“, organul lui Jacobson, care

aduce un plus în capacitatea olfactivă ş i care este situat alături de principalul bulb olfactiv implicat în procesul de detecţie a substanţelor mirositoare.

18

Un armăsar îş i ridică capul, îş i încreţeşte, răsuceşte

buza superioară ş i inhalează profund pentru a adulmeca feromonii proveniţi de la o iapă în călduri, comportament numit Flehmen.

Caii îş i vor folosi mirosul pentru a face diferenţa între un furaj proaspăt faţă de un furaj descompus, alterat. De asemenea, caii pot detecta schimările de miros ş i gust ale apei ş i hranei, în principal când în acestea au fost adăugate medicamente. Se consideră că instinctul cailor de a se întoarce “acasă” se bazează pe faptul că pot sim ţi de la mare distanţă mirosul păşunilor cunoscute.

Unii oameni consideră că ecvinele sunt capabile să simtă când o persoană

este temătoare - ceea ce probabil este adevărat. De multe ori, se face referire la abilitatea cailor de a “mirosi frica”. Este posibil ca ecvinele să poată mirosi micile cantităţi de anumite substanţe chimice secretate în organismul oamenilor fricoş i, timizi, dar este perfect egal dacă nervozitatea umană poate fi percepută de către cal prin intermediul altor sim ţuri. ll.2.4 Gustul

Au fost efectuate numeroase studii asupra pereferinţelor de gust ale calului. În urma acestor studii s-a constatat că sim ţul gustului la cal nu este probabil la fel de important ca mirosul şi că este dificil a face deosebire între răspunsurile comportamentale care au avut ca punct iniţial de excitare o senzaţie alimentară (gust) sau una olfactivă (miros).

Caii îş i folosesc gustul pentru diferenţia un furaj

de altul. Când are disponibilă o varietate de furaje, calul va selecta anumite furaje în defavoarea altora.

În situaţii practice, cum ar fi la păşune unde

există mai multe specii de nutreţ, caii vor selecta anumite tipuri ş i specii de plante spre deosebire de cele selectate de ovine, caprine sau bovine.

19

De asemenea, au fost efectuate studii prin care să se determine dacă

ecvinele vor alege ş i vor mânca nutreţul care să le asigure necesarul de substanţe nutritive. Studiile au evidenţiat faptul că ecvinele nu sunt tocmai “înţelepte” în această privinţă. În cele mai multe cazuri, este improbabil ca un cal să îş i echilibreze singur dieta pentru a ingera o varietate de furaje care să-i asigure toţi nutrienţii necesari.

Ecvinele sunt animale ierbivore, se hrănesc preponderent cu furaje fibroase tari cum ar fi ierboase şi rogoz. În caz de nevoie, ei consumă ş i alte materii vegetale cum ar fi, frunze, fructe, sau coji de copac. În mod normal caii sunt animale de păşune, erbivori dar nu fac parte din subordinul rumegător.

Oricum, caii vor consuma furaje într-o cantitate mult mai mare decât cea

necesară pentru a-şi compensa cerinţele nutriţionale.

Se consideră totuş i că are senzaţiile gustative gradate pentru: sare, acru, dulce ş i amar. ll.2.5 Pipăitul

Caii au sim ţul tactil extrem de dezvoltat,. Întregul lor corp este la fel de sensibil ca ş i vârful

degetelor oamenilor. Sunt foarte sensibili la atingere, percep excelent o presiune uşoară. Ei pot sim ţi o muscă care se aşează pe un singur fir de păr la fel cum percep orice mişcare a călăreţului.

Examinează obiectele atingându-le cu botul şi buzele.

În cazul în care unui cal i se aplică în mod repetat pe aceeaş i zonă a corpului o presiune de intensitate mare, acea zonă a corpului cu timpul va deveni „insensibilă” la presiune. Acest lucru înseamnă că un cal poate tolera ş i ignora presiunile astfel încât dă impresia că nu răspunde. De aceea, comenzile date de către călăreţ trebuie să fie fine.

20

lll.3 STATUTUL DE CAL SĂNĂTOS SAU BOLNAV

Responsabilul de animale trebuie să fie capabil de a face distincţia între un cal sănătos ş i unul bolnav. Identificând semnele de sănătate ş i de boală înseamnă că este respectiva persoană este capabilă să:

acorde primul ajutor ş i se aplice foarte rapid măsuri corective adecvate; prevină răspândirea bolilor ; poată recunoaşte orice problemă – inclusiv în cazul transportului sau a

animalelor oferite spre vânzare; poată recunoaşte orice semn de boală – necesră ş i în cazul animalelor de

reproducţie, Este obligatoriu ca orice persoană care desfăşoară activităţi ce au legătură cu

caii, inclusiv insoţitorii transporturilor, să se educe în acest sens, să aibă cunoştinţe despre cum să recunoască semnele respective ş i totodată cum să îngrijească animalul în situaţia dată.

La un moment dat, persoana care este responsabilă de cal, va trebui să ştie

dacă acesta se simte bine, sau dacă are nevoie de îngrijire veterinară imediată.

Toţi crescătorii ş i însoţitorii trebuie să cunoască comportamentul ş i aspectul

normal al cailor, să urmărească îndeaproape semnele de stress sau boală ş i, unde este cazul, să aplice promt măsuri de remediere. lll.3.1 Statutul de cal sănătos/bolnav

Fără a fi limitate la acestea, statutul de cal sănătos/bolnav poate fi identificat

în funcţie de următoarele semne externe observabile şi manifestări comportamentale:

CAL SĂNĂTOS CAL BOLNAV

Aparenţa Alert, vioi, ager, atent la mediul înconjurător. Activ ş i ţine capul în sus urmărind ce se întâmplă în jur său.

Dezinteres faţă de mediu înconjurător. Un cal care se izolează de grup ş i nu vrea să meargă, de cele mai multe ori, consituie semne de boală. Ţine capul lăsat în jos, cu o poziţie a corpului adunată, compactă.

Mişcările (mersul) Mişcări energice, merge cu uşurinţă, dezinvolt, uniform cu paş i egali. Când

Mers cu paşi mici ş i/sau instabili, inegali, stă aşezat prea mult timp, în

Calul depinde de nivelul cunoştinţelor persoanelor care îl însoţesc. Este important ca oamenii să fie capabili a descoperi şi a trata orice

problemă sau boală în fază incipientă!

21

nu merge, se sprijină pe toate picioarele. De obicei stă în picioare toată ziua, ocazional stau jos, iar când te apropii de el se ridică cu uşurinţă şi rapiditate. Tendoanele şi ligamentele lipsite de umflături ş i reci la pipăire.

cazul în care nu se ridică rapid când te apropii înseamnă că este bolnav. Picioare calde şi/sau umflate

Pielea şi blana Are coastele acoperite (conturul lor nu este vizibil), pielea se poate mişca cu uşurinţă, elastică. Acoperirea cu păr a corpului este în conformitate cu clima. Caii nu transpiră în repaus.

Gras sau costeliv cu pielea uscată prinsă de corp, deshidratată. Schimbări anormale în acoperirea cu păr a corpului.

Ochii Clari ş i lucioş i, vigilenţi şi fără scurgeri la unghiurile interen sau externe.

Maţi, lipsiţi de strălucire, uneori cu secreţii care se scurg la colţuri.

Urechile Ţinute în sus, miscându-se rapid în direcţia sunetelor, sau scuturându-se pentru a scăpa de muşte. Urechile la cal, în mod normal, sunt calde.

Ţinute în jos, mişcările sunt încete sau absente, la atingere sunt reci.

Gura Mestecă încet sau incomplet.

Mestecatul în gol înseamnă dureri ale dinţilor sau stress (vezi vicii). Din gură se scurge salivă.

Hrănirea şi adăparea Are apetit ş i este activ în ceea ce priveşte hrănirea, adăparea. Dacă are furaje disponibile, calul va mânca pe săturate.

Lipsa apetitului sau incapacitatea de a se hrăni şi/sau adăpa constituie semn de boală. Animalul refuză furajele sau acestea îi cad din gură. Dacă un cal se tot uită pe laturile sale în zona flancului sau a burţii înseamnă că are dureri abdominale.

Defecarea şi fecalele Excrementele unui animal sănătos au o consitenţă fermă.

Excrementele moi şi foarte moi (diaree) sunt semn de boală. De asemenea ş i când calul are dificultăţi în defecare (constipaţie).

Urina Urina trebuie să fie clară. Caii, catârii şi măgarii pot avea o urină de culoare

Urinează cu dificultate şi prezintă semne de durere.

22

galben închis – este o urină normală.

lll.3.2 Semne vitale

Toate persoanele implicate în operaţiuni cu cai, la un moment dat, vor trebui să facă faţă unei situaţii de urgenţă. Fie că este vorba de o boală sau o leziune, capacitatea ş i priceperea în a colecta semnele, datele vitale poate face diferenţa dintre viaţă sau moarte. Semnele vitale pot spune imediat cât de gravă este situaţia ş i cât de repede calul are nevoie de atenţia unui specialist veterinar.

Semnele vitale ale unui cal ar trebui verificate în mod regulat, o dată pe săptămână este ideal.

Verificaţi semnele vitale ale calului de fiecare dată când se observă orice schimbare în comportamentul său.

A învăţa să observi cu acurateţe ş i să interpretezi corect aceste semne necesită multă practică.

1. TEMPERATURA

Temperatura corporală normală la cal este 37,2 – 38,3 0C6.

La un cal sănătos temperatura poate varia în funcţie de factorii de mediu. În mod normal temperatura cailor creşte în cazul unei temperaturi exterioare a mediului ridicate, la stres sau emoţii, în timpul ş i după exerciţii,.

O temperatură mai mare indică existenţa unei infecţii. Totuş i, o temperatură ridicată nu îndică întotdeauna un sindrom febril, o situaţie gravă, dar este recomandabil să li se verifice des temperatura, iar dacă aceasta depăşeşte 38,8 0C (1020F) ar trebui chemat un doctor.

Cum se verifică temperatura calului: Cea mai corectă cale de a lua temperatura unui cal este cea rectală.

Asiguraţi întotdeauna capătul termometrului pentru a nu avea neplăcerea de a-l pierde în rectul animalului.

Termometrele de plastic digitale sunt considerate a fi cele mai adecvate în acest sens, funcţionează foarte bine, sunt uşor de întrebuinţat ş i cele mai multe dintre ele dau un semnal acustic –beep- care marchează momentul în care temperatura este luată ş i putem scoate termometrul.

Atunci când folosiţi un termometru mai vechi, pe mercur, nu uitaţi să îl scuturaţi înainte de întrebuinţare. Calul va fi legat sau ţinut de un asistent.

Legaţi bine termometrul de sticlă de părul din coada calului.

Lubrificaţi capătul termometrului cu parafină, vaselină sau salivă.

6 99 - 101 Fanhrenheit

23

Daţi coada calului într-o parte şi introduceţi uşor înclinat spre sol termometrul în rect aproximativ 5 cm. Nu staţi exact în spatele calului.

Pentru o citire cât mai bună, lasaţi temometrul pentru cel puţin 3 minute.

În cazul termometrelor digitale menţineţi-l până când face „beep” – multe dintre termometrele digitale iau corect temperatura în mai puţin de 1 minut.

Pentru a preveni răspăndirea bolilor – curăţaţi întotdeauna bine termometrul după ce l-aţi scos şi înainte de a-l introduce în cutia sa, în special dacă l-aţi

folosit la cai bolnavi.

2. PULSUL

Pulsul, ritmul cardiac la un cal adult (4 – 20 ani) pe timp de repaus este de 30 – 40 bătăi pe minut (bpm), în medie 36 bpm. Amintiţi-vă că animalele tinere au un puls mai mare: mânji (70 – 120 bpm), cai în vârstă de 1 an (45 – 60 bpm), cai în vârstă de 2 ani (40 – 50 bpm).

Exerciţiile, starea de excitare, vremea caldă ş i umedă ridică în mod natural rate bătăilor cardiace. Pulsul cailor creşte când sunt emoţionaţi, nervoşi, în suferinţă, în timpul ş i după exerciţii sau când au o boală. În astfel de situaţii, normale, trebuie să-i asiguraţi odihnă pentru 15 minute.

În urma unor exerciţii moderate pulsul poate creşte la 180 – 240 bpm, iar această valoare trebuie să scadă până la 60 bpm în 10 – 20 minute de odihnă, apoi încet să ajungă la normal. O creştere a ratei pulsului în perioada de odihnă indică febră, durere sau un proces patologic în desfăşurare. Un puls de peste 50 la un cal adult în repaus poate însemna că acel cal este într-o stare fizică de epuizare. Un puls de 60 bpm la un cal adult este grav, peste 80 bpm este critic ş i justifică atenţia imidiată a veterinarului.

Cu cât mai mare este pulsul, cu atât mai gravă este situaţia. Există patru locuri unde puteţi lua pulsul arterial unui cal ş i un loc pentru a

detecta ritmului cardiac.

24

Locaţie 1. Cea mai comună locaţie - pe partea interioară a madibulei. Puteţi sim ţi artera ca

un rulou sub degete în timp ce pulsează pe osul maxilar. (vezi mai jos Cum se verifică pulsul calului)

2. Ritmului cardiac poate fi detectat în spatele cotului stâng. Apăsaţi mâna ferm în acestă zonă să sim ţiţi bătăile inimii. La caii slabi, este uşor de găsit. La caii cu grăsime / muschi poate fi dificil de a detecta bătăile inimii cu mâna ş i poate necesar un stetoscop.

3. Exact sub castane. Castanele sunt nişte formaţiuni cornoase ale pielii, care diferă ca mărime şi formă ş i sunt situate pe partea internă a radiusului, deasupra genunchiului pe partea interioară a membrului anterior.

4. Exact sub genunchi, pe partea interioară a piciorului anterior.

5. La câţiva centimetrii sub locul în care coada „se întâlneşte” cu corpul ş i uşor lateral.

Cum se verifică pulsul calului:

1. Stând pe partea stângă a calului, folosiţi vârful degetelor pentru a sim ţi prin apăsare uşoară, o scobitură de grosimea unui creion situată dedesupt pe marginea mandibulei. Locaţia nr. 1: o linie imaginară perpendiculară care duce uşor în spatele unghiului medial al ochiului.

2. Îndoiţi degetul mijlociu şi inelar spre interorul palmei, apăsând ferm partea interioară a mandibulei unde aţi sim ţit pulsul pe artera facială transversă. Notă: Nu folosiţi degetul mare – veţi sim ţi propriul puls si nu pe cel al calului.

3. Odată ce sim ţiţi pulsul, număraţi bătăile în timp ce cronometraţi cu un ceas 15 secunde. Înmulţiţi cu 4 numărul de bătăi. Astfel vom obţine totalul bmp.

De asemenea, puteţi să puneţi mâna sau un stetoscop

în spatele cotului stâng al calului pentru a-i lua pulsul (locaţia 2, 3). Fiţi siguri că număraţi fiecare umplere-golire ca fiind o singură bătaie.

25

3. RESPIRAŢ IA

Frecvenţa respiratorie medie la un cal adult este de 8 – 15 respiraţii pe minut. Ca şi ritmul cardiac şi rata respiratorie creşte în cazul exerciţiilor, excitaţii, vreme caldă ş i umedă, febră sau durere. Şi în acest caz este nevoie să-i asiguraţi odihnă pentru 15 minute pentru ca ritmul să scadă la valoarea normală. Respiraţia în timpul repausului trebuie să fie scurtă ş i regulată. La cal timpul pentru inspirat trebuie să fie egal cu timpul pentru expirat.

Oricum o respiraţie rapidă trebuie să fie evaluată de către un medic veterinar.

Amintiţi-vă că pe vreme caldă creşte frecvenţa respiratorie, astfel că în cazul în care animalul stă la umbră, este dificil de a considera mişcarea amplă a pieptului drept o respiraţie greoaie.

De asemenea, ţineţi minte că valoarea frecvenţei respiratorii niciodată nu trebuie să depăşească valoarea pulsului.

Cum se verifică rata respiratorie: Priviţi sau sim ţiţi cutia toracică/abdomenul calului timp de un minut. Fiţi siguri că număraţi 1 inspiraţie ş i 1 expiraţie ca fiind o singură respiraţie (nu două). Fiecare respiraţie este destul de înceată.

Dacă aveţi dificultăţi în a observa miscările cutiei toracice puteţi să priviţi nările calului timp de 15 secunde ş i veţi înmulţi cu 4 pentru a obţine rata respiratorie pe minut. Nu puneţi mâna înaintea nărilor pentru a sim ţi expiraţia. Calul vă va mirosi mâna şi rata respiratorie ob ţinută va fi inexactă.

O metodă şi mai bună este să puneţi un stetoscop pe traheea calului ş i să ascultaţi respiraţia. Aceasta vă permită să auziţi sunete ciudate în cazul în care traheea e blocată de secreţii, sau dacă are alegie, sau dacă gîfîie (respiră des şi greu).

INTERVALUL Ş I MEDIA SEMNELOR VITALE ÎN TIMP DE REPAUS LA:

Cal adult Măgar adult

temperatura rectală

37,5 – 38,50C (99,5 -101,30F)

380C (100,50F)

36,2 – 37,80C (97,2 -1000F)

37,10C (98,80F)

pulsul

28 – 48 bpm

36 bpm

34 – 68 bpm

44 bpm

rata respiratorie

10 – 14 respiraţii pe minut

12 respiraţii pe minut

12 – 44 respiraţii pe minut

20 respiraţii pe minut

26

4. SUNETELE INTESTINALE

– BORBORISME

Borborigmele /borborismele sunt zgomote de susurare, gâlgâitoare provenite din procedele digestive normale ale calului, produse de gazele din stomac sau din intestine. Aceste sunete abdominale pot furniza date foarte importante medicului veterinar cu privire la diagnosticarea unui boli.

Prea puţine sau nici un zgomot poate indica un sistem digestiv „static” ş i/sau colici. Zgomotele de hipermotilitate sunt însoţite de obicei de scaune moi sau diareea. Borborismele trebuie să fie întotdeauna prezente. Mai degrabă absenţa lor indică existenţa unei probleme decât prea multe sunete. De obicei lipsa bolborismelor indică colici. Dacă nu se aude nici un sunet abdominal, chemaţi veterinarul.

Cum se verifică sunetele abdominale, intestinale: Presaţi-vă urechea pe burta calului exact în

spatele ultimei coaste. Ascultaţi 15 secunde. Dacă auziţi sunete gâlgâitoare este în regulă. Fiţi siguri că ascultaţi sunetele abdominale pe amândouă părţile. Dacă nu auziţ i nici un sunet, încercaţi să folosiţi un stetoscop pe aceeaşi zonă.

5. DESHIDRATAREA Trebuie menţionat că un cal sănătos bea între 20 – 70 litri de apă pe zi, depinzând de temperatura ş i umiditatea atmosferică, conţinutul raţiei alimentare şi energia consumată. Calul trebuie să aibă oricând acces la apă proaspătă. .

Dacă este deshidratat, este foarte important să primească apă urgent. Dacă refuză să bea, încercaţi să adăugaţi în apă ceva aromat (ideal este gatorade* sau suc de mere), ş i dacă tot nu va bea, trebuie chemat veterinarul.

*Gatorade = Băutură validată stiint if ic numită ‘Gator-ade’ pe baza de apă, carbohidraţ i (6%), şi electroliţ i (sodiu şi potasiu). Gatorade este formulat ştiinţ if ic să înlocuiască o bună parte din ceea ce se pierde prin transpiraţie oferind organismului f luide şi electroliţ i care permit o rehidratare completă şi furnizând carbohidraţi pentru reenergizarea muşchilor. Rehidratează, reechilibrează şi reenergizează.

27

Cum se execută testul ciupirii:

Ciupiţi (nu prea tare) pielea de pe gâtul calului (fiţi siguri că gâtul este drept ci nu întors spre o parte).

Dacă pielea este elastică ş i se aplatizează, ajungând înapoi la poziţia în care era înainte de ciupire în mai puţin de 1 secundă, calul este hidratat corect, este în regulă.

Dacă nu, înseamnă că acel cal nu a băut suficientă apă ş i este deshidratat. Dacă pielea îş i revine în peste 2 secunde deshidratarea este evidfentă. Când pielea rămâne „ciupită”, statusul de dehidratare este critic.

Caii bătrâni ş i cei malnutriţi au pielea mai „atârnândă”, aşa că pentru a se evalua starea de hidratare se preferă ca aceştia să fie ciupiţi deasupra umărului unde pielea este în mod normal mai fermă, mai zveltă.

Cu cât piele rămâne mai mult timp pliată până se reaşează la poziţia în care era înainte de ciupire cu atât este mai deshidratat organismul.

6. TIMPUL DE REUMPLERE CAPILARĂ

Timpul de reumplere capilară (TRC) este timpul necesar sângelui pentru a se reintoarce în tesutul albicios al gingiei. Este un indicator al ciculaţiei sangvine. Valoarea sa normală este de 1-2 secunde. Cum se verifică TRC:

Se ridică buza superioară a calului şi se

presează ferm mucoasa gingivolabială cu degetul (sau cu un obiect contondent), timp de 2 secunde pentru a se creea o pată albă.

Se urmăreşte timpul necesar, pentru ca

pata albă, anemică să dispară, mucoasa revenindu-şi la culoarea normală roz deschis.

În mod normal, pata albă dispare în 1-2 secunde după eliberarea presiunii.

Se apreciază că persistenţa acestei petemai mult de 2-4 secunde,

înseamna microcirculaţie deficitară şi prognostic defavorabil – calul poate fi în stare de şoc.

28

7. MUCOASELE

Membranele mucoase la cal pot fi observate la interiorul pleoapei, la nivelul

gingiilor şi în interiorul nărilor. Culoarea acestor membranele reprezintă un alt indicator al circulaţiei sanguine.

În cazul în care membranele au o culoare foarte palidă, sau de culoare roşu

aprins, albastră spre cenuş iu sau galben stralucitor, trebuie chemat imediat un medic veterinar

Culorile membranelor mucoase:

Roz Umed: Circulaţia normală - sănătos.

Roz foarte pal: Capilarele contractate – febră, hemoragie, sau anemie.

Roşu clar: Capilare cu aflux sangvin – intoxicaţie sau stare de şoc moderat

Cenuşii sau albastre: Şoc sever, boală.

Galben clar: Probleme hepatice.

Un cal sănătos are membranele de o culoare roz cu noanţă mai

pală decât la om.

29

Bolile apar când ceva nu este în regulă cu corpul

sau cu o parte a corpului. Bolile pot fi cauzate de agenţi patogeni, alimente necorespunzătoare, substanţe chimice sau răniri.

Bolile produse de agenţi patogeni se numesc infecţii ş i se pot transmite de la un animal la altul.

Un bun crescător sau transportator va cunoaşte semnele care indică un statut de cal sănătos. Un responsabil conştiincios, va fi capabil să recunoască chiar cele mai timpurii semne ce pot provoca situaţii neplăcute.

Trebuie, de asemenea, să fie capabil să identifice cauza ş i să remedieze problema imediat.

În cazul în care, cauza acestor semne exterioare observabile în felul cum arată sau se comportă un cal, nu este evidentă, sau acţiunile întreprinse rapid de către responsabil nu sunt eficiente, trebuie obţinute cât mai curând posibil sfaturi de la medicul veterinar sau alt specialist.

Este esenţială recunoaşterea rapidă a semnelor de boală de către persoana care are în grijă calul/caii respectiv(i).

Acesta are obligaţia de a raporta orice semn suspect de boală.

30

ll.4 LIMBAJUL CORPORAL AL CALULUI

Caii sunt animale foarte sociale. Când aleargă împreună, ei îş i utilizează coada pentru a-ş i transmite semnale, mesaje, unul altuia. De exemplu, coada în sus înseamnă "Mergi!". Coada în jos înseamnă "Stop!". Prin acest mod de comunicare, caii se previn între ei de potenţialele ciocniri (similar luminilor de frână ale maş inilor).

Când doi cai se întâlnesc pentru prima dată, se investighează reciproc în

întregime şi cu curiozitate. Îş i coboară capul şi înspiră adânc, astfel se miros unul pe altul pentru a afla cărui grup aparţine fiecare.

La începutul întâlnirii, calul îş i va ridica capul cât mai sus ş i îş i va împinge urechile spre înainte, toate acestea în dorinţa de a vedea, a auzi, ş i sim ţi mirosul cât mai bine. Apoi, încep să “converseze” începând cu un nechezat lung. În cazul în care caii s-au cunoscut mai înainte ş i sunt “prieteni buni”, ei încep rapid să facă schimb de nechezaturi scurte.

Un cal îş i manifestă starea de furie înainte de a ataca. Pentru a eviata un conflict, un alt cal sau un om, trebuie să recunoscă gesturile care indică agresivitate: un cal înfuriat, îş i va întoarce rapid capul în direcţia adversarului, îşi va ţine urechile pe spate ş i încreţindu-şi nasul va trage în sus de buza superioară ş i astfel îş i va dezveli dinţii. În acelaş i timp, s-ar putea să se năpustească înainte. Dacă are de gând să lovească cu picioarele, mai întâi, el îşi va

mişca coada dintr-o parte în alta. ► În cazul în care aceste ameninţări sunt ignorate de cal sau oameni, aceştia pot fi grav răniţi de dinţii ş i copitele calului mânios.

Când un cal arată că este indispus, scuturându-ş i coada ş i bătând din picioare, este indicat să te îndepărtezi din zona aflată în sfertul său posterior.

Când caii îş i ţin coada dreapta spre cer, ei arată se simt bine ş i chiar se distrează.

31

Dacă îşi ţine urechile stânse spre spate, este bine să nu prea stai în raza lui vizuală, deci te retragi discret.

Iată mai jos alte câteva indicii în interpretarea limbajului corporal al calului:

Dacă coada

(baza cozii) este:

Calul este:

Ridicată: – sunt alertaţi sau excitaţi

Coborâtă: – este un semn de epuizare, oboseală, frică, durere, sau supunere

Ţinută sus deasupra spatelui:

– (după cum se vede la majoritatea mânjilor) sunt veseli, jucăuşi sau foarte atenţi, alarmaţi

Se mişcă rapid: – sunt iritaţi, nervoş i.

Dacă picioarele:

Calul este:

Lovesc cu copita: – frustrat

Un picior din faţă ridicat: – vrea să intimideze, este ameninţător, arătă faptul că este pe punctul de a deveni combativ (sau uneori este o postură normală când se hrăneşte)

Un picior din spate ridicat:

– este de asemenea o ameninţare, dar mai des reprezintă o atitudine defensivă.

Apasă cu piciorul în jos: – indică o atitudine ameninţătoare sau un protest (ori încearcă de a scăpa de insectele sau muştele care îl ciupesc de picioare)

Urechile cailor au nişte trăsături unice:

Neutre: – urechile atârnă libere spre spate, deschiderea pavilionului spre exterior, spre înapoi

Ciulite: – urechile rigide îndreptate în sus cu orificiul extern orientat direct spre în faţă înseamnă alertă

Urechi aeroplan: – urechile flotante lateral cu orificiul spre jos de obicei înseamnă o stare de oboseală sau depresie

Căzute: – urechile coborâte, atârnând spre părţile laterale înseamnă surmenaj, retragere, izolare sau frică

Caii au nişte semnale corporale foarte clare, comunică exact ceea ce simt, singura problemă este că majoritatea oamenilor nu stie să le interpreteze.

32

Lipite de gât spre înapoi:

înseamnă “Fereşte”! calul este nervos ş i agresiv

Cu orificiul poziţionat direct spre spate, (spre călăreţ):

de obicei înseamnă atenţie (la comenzile călăreţului).

Anumite expresii faciale includ: Arţăgos, supărăcios: – se observă la mânjii care arată supunere faţă de armăsarii în

vârstă. Ei îş i deschid gura ş i îş i trag spre înapoi comisurile, apoi închid fălcile arătându-ş i dinţii. Acest gest denotă sau un posibil atac.

Răspunsul Flehmen: – gest cauzat de către un parfum intens sau neobişnuit, se întâlneşte la caii care depistează o femelă în călduri. Aceştia îş i ridică nasul în aer ş i îş i acoperă norile cu buza superioară.

Nările umflate: – de obicei înseamnă ca sunt excitaţi sau alertaţi. Ochii larg deschişi cu albul ochilor vizibil:

– de obicei înseamnă că este panicat sau speriat. La caii din rasa Appaloosa albul este o caracteristică normală.

cal Appaloosa cal speriat

33

ll.5 OBICEIURI VICIOASE - STEREIOTIPII

Viciile sunt activităţi anormale, negative, deprinderi

neplăcută cauzate de diverş i factori cum ar fi stress, plictiseală, teamă, exces de energie, ş i nervozitate. Aceste tipare comportamentale fixe, repetative, persistente, inflexibile, aparent lipsite de importanţă, sunt de fapt caracteristice unei stări psihice.

Ticurile se accentuează cu vârsta şi, odată căpătate, vor fi foarte dificil de eliminat.

Prin manifestarea acestor tipicuri scade considerabil valoarea estetică a calului, dar mult mai important este că se poate ajunge la probleme de sănătate.

De cele mai multe ori acestea apar când animalul este ţinut în condiţii artificiale, contrare celor naturale:

• Nu sunt premise grupuri sociale, calul este crescut individual. Când stau în staule animalele sunt împiedicate de a îşi manifesta multe activităţi naturale cum ar fi păscutul, plimbarea, sau socializarea, joaca cu alţi cai.

• Exerciţiile de asemenea sunt limitate. • Nu paşte, furajarea făcundu-se de cele mai multe ori cu concentrate şi

necesită numai o perioadă scută de timp pentru a fi consumată În mod normal caii pasc 12 - 16 ore pe zi.

Insuficienţa stimulilor naturali va face ca un cal să îş i inventeze proprii stimuli.

Mestecare în gol: obiceiul de a roade o suprafaţă fixă, de exemplu: cantul porţilor boxei, marginea jgheaburilor de hrană, barele de pe pereţi.

Calul îş i arcuieşte gâtului ş i suge suprafaţa respectivă, înghite aer, mormăie printre dinţi, grohăie, salivează excesiv.

Toate acestea produc o eliberare de endorfine care îi uşurează starea neplăcută, de disconfort.

La caii ţinuţi în adăposturi pe o perioada lungă, mestecarea în gol poate deveni un obicei de dependenţă psihologică.

De cele mai multe ori, atunci când calul este îndepărtat de condiţiile neplăcute, el îşi păstrează în continuare acest obicei prost. Unii cai preferă să roadă astfel decât să mănânce! Acest defect, nărav poate duce la pierderi în greutate, performanţe scăzute, colică gastrică ş i prin frecare excesivă uzura dinţilor. Legănarea, balansarea corpului şi capului: caii stau la uşa staulului şi îşi mută ritmic greutatea corpului de pe picioarele din faţa pe cele din spate şi invers, pendulându-şi în acelasi timp şi capul.

34

Acest comportament are la bază tot plictiseala sau excesul de energie, şi poate duce la scăderea performanţelor ş i slăbirea tendoanelor.

A da din picioare, a zvârli cu copita: calul stă la uşa staulului ş i loveşte insistent cu copitele. Viciu care apare la caii ţinuţi în staul. Mestecarea lemnelor, mâncarea aşternutului sau a murdăriilor, ş i auto-mutilarea: comportament cauzat de lipsa exerciţiilor sau plictiseală. Oricum poate avea la bază ş i carenţe nutriţionale. Este necesară introducerea în dietă a fibroaselor cum ar fi fân sau ierboase ş i să aibă la discreţie sare sau minerale. ll.5.1 Soluţii pentru prevenirea sau remedirea acestor vicii

Preîntâmpinarea apariţiei stereotipurilor reprezintă cea mai bună soluţie! Încercarea de a elimina aceste stereotipuri nu prea are suscces.

De exemplu, s-a încercat folosirea grilajelor anti-roadere sau a gulerelor anti-legănare, dar aceste soluţii s-au dovedit a fii, de fapt, un stres în plus pentru animalul în cauză. Folosirea unor astfel de dispozitive care să-l impiedice a-ş i manifesta “năravul” nu reprezintă o soluţie fairplay ci agravează lucurile. Studiile efectuate pe caii supuş i unor astfel de “corecţii” au dovedit că aceştia au ritmul cardiac accelerat, emotivitatea exacerbată şi dezvoltă multe alte probleme de sănătate.

La baza acestor vicii, după cum s-a menţionat mai sus, se află un

management defectos în care nu se ţine cont de nevoile etologice ale calului.

Tehnicile posibile folosite pentru a reduce apariţia ş i frecvenţa acestor obiceiuri, includ:

• prevenirea psihologică a comportamentului; • intervenţii chirurgicale; • tehnici de aversiune; • simpla schimbare a condiţiilor astfel încât animalul să nu mai fie nevoit

să facă faţă unor situaţii atât de nenaturale pentru el; • a-i redirectioana ş i stimula atenţia; • se poate încerca schimbarea modului de furajare.

Cum se poate preveni plictiseala de grajd?

„Studiile efectuate asupra acestor vicii la cal, au arătat că, în contra celor crezute până acum, aceste activităţi nu reprezintă un comportament negativ al calului ci de fapt indică un menagement incorect.” (Winskill et al, 1995).

Este necesar a considera ca prioritate nevoile naturale ale calului ci nu numai adăpostirea şi hrănirea acestuia.

A întelege calul este primul pas!

Calul nu este menit pentru a sta izolat şi a fi privat de libertate. Instinctule lui naturale îl îndeamnă să cutreiere suprafeţe întinse ş i a paşte.

35

Plictiseala, după cum s-a menţionat mai sus, poate cauza producerea multor

obiceiuri proaste, vicii ş i în general atitudine ostilă.

Astfel, pentru a evita deteriorarea stării psihice a calului prin închidere, este necesar să i se ofere unele preocupări.

► Pe piaţă există disponibilă o gamă diversificată de “jucării pentru grajd”, cum ar fi mingi cu mâner, jaloane de trafic.

Aceste jucării au scopul de a-i stimula atenţia, a-i oferi o preocupare. Multe dintre acestea reprezintă o alegere excelentă.

În timp, calul învaţă să facă diverse lucruri cu acestea. Jucăriile reprezintă soluţii reale împotriva plictiselii. Calul va avea o peocupare, iar astfel multe vicii pot fi prevenite. Deci să nu fim surprinşi ce sunetele ce provin din grajdul unui cal care se distrează cu asemenea obiecte.

Imaginile de mai jos sunt relevante:

36

37

Dar nu este neapărat nevoie să se cheltuie bani pe asemenea jucării, se pot face diverse “trucuri” în acest sens. Cum ar fi: butoaie umplute cu pietre, sau orice fel de mingi ieftine (ci nu dintre cele specifice ca jucării pentru cai) care pur ş i simplu se introduc în staul, bile din paie atârnate de tavan, etc.

► Schimbarea modului de furajare constituie, de asemena, o soluţie de

preîntâmpinare a apariţiei viciilor.

o Schimbarea orelor de furajare - furajat des, la intervale regulate ş i cu cantităţi mici, ş i

o Schimbarea dietei - furaje grosiere, fibroase. Caii pot fi răsfăţaţi zilnic cu: morcovi sau mere, iarbă, pepeni şi diverse alte nutriente.

.

Reguli de furajare

Pasul 1: Înainte de a fi furajat se adapă. Calul trebuie să aibă întotdeauna apă proaspătă la dispoziţie, în cazul în care

bea toată apa din adăpătoare, aceasta trebuie reumplută înainte de a i se da de mâncare. Nu numai că adăparea înaintea furajării ajută la digestie, dar în acelaşi timp ajută ş i la absorbţia substanţelor nutritive. Dacă este adăpat după ce consumă furaje acestea vor fi antrenate în tractul digestiv ş i vor fi „eliminate” înainte de a fi digerate complet.

Pasul 2: Adăpaţi-i puţin ş i des.

Caii pe păşune pasc încet ş i constant — încercaţi să replicaţi aceasta în adăpost. Stomacul unui cal are capacitatea de aproximativ şase litri (de mărimea unei mingi de fotbal), de aceea nu este potrivit să mănânce mult de odată. Unui cal trebuie să i se acorde timp pentru a mânca pe îndelete.

Pasul 3: Hrăniţi-l la intervale regulate, de trei, patru ori pe zi.

Caii sunt animale care iş i fac deprinderi obiceiuri. Pentru sănătatea lui fizică ş i mentală menţineţi un program de hrănire.

Furajându-i în acest fel

caii pot avea o preocupare pentru o perioadă mai lungă

de timp, ş i pot aştepta cu interes următoarea masă.

38

Ce furaje?

Pasul 1: Calul trebuie hrănit cu alimente de calitate.

Performnanţele lui depind de hrana consumată. Furaje ieftine, fără valoare nutritivă, care pot conţine cantităţi mari de praf afectează căile respiratorii. De asemenea, furajele de proastă calitate produc colici.

Pasul 2: Este greşit un meniu pe bază de concentrate.

Cea mai mare parte a dietei (70%) să fie compusă din materii în stare brută, neprelucrate, cum ar fi fân sau iarbă. Pentru caii de competiţie nu este necesar un aşa mare procent de furaje brute, dar oricum acesta nu poate să scadă sub 30% din totalul dietei zilnice.

Pasul 3: Oferă-i o provocare în fiecare zii.

Morcovii, merele, iarba sau pepenele verde adaugă varietate ş i nutrienţi în dieta calului, astfel caii pot mânca cu poftă şi plăcere. Mesele ar trebui oferite de patru, cinci ori pe zi.

CAPITOLUL lll

ÎNAINTE DE TRANSPORT

lll.1 CONDIŢII GENERALE

O persoană nu poate transporta animale sau încredin�a animale în vederea transportului în condi�ii care le pot provoca răniri sau suferin�e inutile.

Ca primă operaţie, prealabilă fiecărui transport, persoana care doreşte să

transporte unul sau mai mulţi cai dintr-o ţară în alta, va cere autorităţilor din ţara respectivă informaţii despre condiţiile impuse pentru import sau tranzit; cum ar fi: teste serologice, vaccinări, carantină, taxe, etc.

În plus, înainte de efectuarea unui transport de animale, următoarele condiţii

trebuie respectate:

a) în prealabil, au fost luate toate măsurile necesare pentru a reduce durata călătoriei �i a satisface nevoile animalelor în timpul călătoriei;

b) animalele se află într-o stare bună pentru a fi transportate

39

c) mijloacele de transport sunt proiectate, construite, între�inute �i utilizate astfel încât să se evite rănirea �i suferin�a animalelor �i să se asigure siguran�a acestora;

d) echipamentele de încărcare �i descărcare sunt proiectate, construite, între�inute �i utilizate astfel încât să se evite rănirea �i suferin�a animalelor �i să se asigure siguran�a acestora;

e) personalul însărcinat cu manipularea animalelor are pregătirea sau competen�a necesară în acest sens �i î�i îndeplinesc atribu�iile fără a face uz de violen�ă sau orice alte metode care pot provoca panică, răni sau suferin�ă inutilă animalelor;

f) transportul este efectuat fără întârziere până la locul de destina�ie, iar condi�iile de bunăstare a animalelor sunt verificate în mod regulat �i men�inute la un nivel corespunzător;

g) animalele beneficiază de suficientă suprafa�ă de podea �i o înăl�ime corespunzătoare taliei lor �i călătoriei planificate;

h) la intervale de timp corespunzătoare, animalelor li se asigură apă, hrană �i repaus într-o cantitate �i de o calitate adecvată speciei �i taliei acestora

lll.2. PREGĂTIREA ANIMALULUI lll.2.1. Adecvarea pentru transport

Un animal poate fi transportat doar în cazul în care este apt pentru călătoria planificată, iar animalele trebuie transportate în condi�ii care să nu le producă răniri sau suferin�e inutile.

Animale considerate inapte pentru transport. Problema se pune în sensul dacă animalul este îndeajuns de sănătos încât să

poată fi transportat. Animalele rănite sau care prezintă slăbiciuni fiziologice sau procese

patologice nu sunt considerate apte pentru transport, în special în cazul în care:

a) nu sunt capabile să se mi�te singure fără dureri sau nu se pot mi�ca fără ajutor;

b) prezintă o rană deschisă gravă sau un prolaps; c) sunt femele gestante care au depă�it 90% sau mai mult din perioada de

gesta�ie preconizată, sau femele care au fătat în cursul săptămânii precedente;

d) sunt mamifere nou-născute a căror cicatrice ombilicală nu s-a vindecat complet.

40

Totuş i, ecvideele înregistrate - femele cu gestaţie avansată sau care tocmai au fătat ş i nou născuţii -cazurile c) ş i d) de mai sus- pot fi supuse unui transport dacă:

- un medic veterinar consideră că acea călătoriei se face în scopuri de sănătate sau îmbunătă�irea condi�iilor de bunăstare;

- animalele sunt înso�ite în permanen�ă de un înso�itor care se ocupă de ele pe durata călătoriei.

Animale bolnave sau rănite considerate apte pentru transport doar în cazul în care:

a) sunt rănite sau bolnave u�or, iar transportul nu le-ar provoca suferin�e suplimentare - în cazul în care există îndoieli, se solicită opinia unui medic veterinar;

b) sunt transportate în sensul Directivei 86/609/CEE (privind protecţia animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau în alte scopuri experimentale), în cazul în care boala sau rănirea constituie parte a unui program de cercetare;

c) sunt transportate sub supravegherea medicului veterinar în scopul sau ca urmare a unui diagnostic sau tratament veterinar. Cu toate acestea, transportul în acest caz poate fi efectuat numai atunci când animalele nu sunt supuse unor suferin�e sau rele tratamente inutile;

d) sunt animale care au fost supuse unor proceduri veterinare în legătură cu practicile de cre�tere a animalelor, precum castrarea, cu condi�ia ca rănile să fie vindecate complet.

Caii neîmblânziţ i nu pot efectua călătorii de lungă durată.

► Atunci când animalele se îmbolnăvesc sau se rănesc în timpul transportului, ele se separă de restul animalelor �i primesc primul ajutor cât mai curând posibil.

Dacă este cazul, se cheamă cel mai apropiat practician veterinar pentru a aplica tratamentul necesar.

Veterinarul va decide dacă animalele în cauză vor beneficia de tratament, sau, dacă este necesar, ca animalele să fie ucise de urgen�ă într-un mod care să nu le producă suferin�e inutile.

Dacă medicul veterinar este chemat de către autorităţi, costurile vor fi suportate de către transportator.

lll.2.2. Boli

Pentru caii care nu sunt destinaţi abatorizării directe, imunizarea ş i/sau tratamentul pentru paraziţi interni şi externi trebuie programat de a fi făcut cu mult timp înaintea oricărui export sau comerţ intracomunitar, în special cel privind bolile respiratorii.

Imunizările trebuie făcute în conformitate cu reglementările naţionale ale ţării de destinaţie, ţinând cont de perioada de timp necesară pentru instalarea unei imunizării complete.

lll.2.3. Adaptare

41

Odată ce au fost speriaţi în ocazii anterioare, încărcarea sau transportul cailor ar putea fi efectuate cu dificultate. De aceea, ar trebui aclimatizaţi cu tipul şi mărimea boxei în care vor fi transportaţi; acest lucru este foarte important la caii tineri nervoş i care urmează să fie transportaţi pentru prima dată.

Caii nărăvaşi trebuie identificaţi, etichetaţi ş i introduşi în boxe separate. lll.2.4. Mărimea şi poziţionarea animalelor din grupul transportat

Când animale de specii diferite călătoresc în acelaş i mijloc de transport ele vor trebuie să fie separate în funcţie de specii, excepţie în cazurile în care un cal este transportat cu un animal camarad al sau cu care convieţuieşte, iar separarea ar cauza nelinişte, stres.

În plus, vor fi luate măsuri speciale pentru a evita reacţiile adverse care ar putea rezulta din transportul în acelaşi lot a animalelor care în mod obişnuit prezintă o ostilitate reciprocă, animale recunoscute ca manifestând o atitudine neprietenoasă, ostilă, sau indivizi care nu se suportă reciproc.

Când animale de vârste diferite sunt transportate în acelaş i mijloc de transport, adulţii ş i animalele tinere sunt poziţionate separat - această restricţie nu se aplică, totuş i, la femelele care călătoresc cu puii lor sugari. Masculii în vârstă de peste un an, necastraţi, trebuie să fie separaţi între ei ş i, de asemenea, separaţi de femele. Aceste prevederi se aplică numai în măsura în care animalele nu au fost crescute în grupuri compatibile sau nu sunt obişnuite unele cu altele.

Mărimea grupului trebuie determinată în relaţie cu facilităţile existente în mijlocul de transport întrebuinţat.

În general, caii sunt transportaţi cel mai bine în mod individual. Oricum, caii mai mari pot călătorii în condiţii satisfăcătoare în grupuri de până la patru sau cinci. Poneii mici pot fi transportaţi în grupuri mai mari.

Animalele care urmează să fie transportate în acelaşi grup, trebuie ca înainte de începerea călătoriei să fie lăsaţi să se acomodeze între ei pentru o perioadă de timp atât cât le este necesară.

Când animalele sunt transportate împreună (în afară de iapa cu mânzul său) acestea trebuie să aibă aproximativ aceeaşi greutate ş i mărime.

lll.2.5. Hrănirea şi adăparea

Este necesar ca animalele să fie pregătite dinainte pentru transport printr-o hrănire adecvată. Ei trebuie să fie obişnuiţi cu mancarea pe care o vor primi în timpul transportului – preferabil ca aceasta să fie fân.

Cu câteva zile înainte de încărcare, trebuie evitată hrănirea cu alimente care au tendinţa de a fermenta sau care produc balonări abdominare, astfel, alimentele vor consta în hrană uscată.

Înainte de îmbarcare, li se va da numai o cantitate mică de hrană ş i o cantitate moderată de apă.

lll.2.6. Îmbrăcămintea

Caii cărora li s-a îndesit părul pentru a face faţă temperaturilor iernii, dar care

urmează să fie transportaţi în tările calde,

înainte de a fi încărcaţi ş i apoi transportaţi în zone cu o climă caldă

vor fi tunş i parţial sau pe tot corpul.

42

Gluga, ochelarii de protecţie, pelerinele din pânză sau din materiale mai

groase, genunchierele sau gleznierele ş i bandajele pot fi de folos în protejarea acelor zone ale corpului animalului care este foarte probabil să fie zgâriate sau frecate prin mişcările din timpul transportului.

Galoşii – Au rolul de a proteja copita calului. În timpul transportului sau la îmbarcare, calul se poate agita şi se poate răni singur călcându-se. Galoş ii se pun în general la picioarele anterioare, dar nimic nu ne împiedica să le protejăm pe toate.

Bandajele de grajd – Chiar dacă ele se folosesc aşa cum le e denumirea pentru menţinerea unei stării de bine a picioarelor cailor în grajd se pot folosi în lipsa jambierilor de transport pentru protecţia picioarelor cailor pe timpul transportului. Puneţi un molton în jurul fluierului piciorului acoperind buletul fără să faceţi nici un pliu şi cu atenţie să nu aibă marginea pe tendon, căci acest lucru l-ar putea comprima. Bandajele sunt rulate în prealabil invers (cu ariciul de prindere spre interior) extremitatea bandajului spre partea din faţă a piciorului începând cu partea de sus a fluierului. Lasaţi marginile de sus ş i de jos ale moltonului libere pentru a se evita compresia. Se ruleaza fiecare bandaj până la bulet ş i se urcă din nou până se fixează.

Caii transportaţi în grup trebuie să aibă potcoavele scoase.

• Întotdeauna caii transportaţi către abatorizare trebuie să nu aibă potcoavele puse.

• Mai ales pentru transporturile de lungă durată în care caii sunt legaţi-restricţionaţi în grupuri, potcoavele de la picioarele posterioare trebuie înlăturate.

• Dacă animalele sunt poziţionate de-a curmezişul direcţie de mers este mai bine ca toate potcoavele să fie îndepărtate

Pentru a asigura transportul calului în cele mai bune de condiţii de siguranţă ş i confort, protectiile sunt indispensabile.

43

Pentru o mai bună protecţie bandajele de grajd se recomandă a se înlocui cu jambierii specifici transportului.

Jambierii de transport – Există două modele de jambieri.

• Cei mai mici protejează fluierul, tendoanele ş i buletul.

• Cei mai mari urcă până deasupra genunchiului (pentru membrele anterioare) ş i deasupra jaretului (la membrele posterioare).

Scratch-ul (ariciul de prindere) trebuie să fie suficient de strâns în aşa fel ca protecţia să fie perfectă (nici prea strânşi să producă stază circulatorie nici prea largi să alunece ş i să nu mai aibe efect).

S-ar putea ca din pricina faptului ca nu a mai purtat jambieri, calul să fie surprins, de aceea ar trebui să fie obişnuit cu ele înainte ca să fie mai puţin stresat în timpul transportului

Protecţia pentru coadă – îl ajută pe cal sa nu-si strice coada prin frecare de peretii masinii in timpul transportului. Se aplica protectia pentru coada începand de sus în jos astfel ca perii din coada sa aiba o pozitie normala.

Cuvertura / Pătura – Pentru a proteja calul de modificarile de temperatura si/sau umiditate care pot aparea pe timpul transportului sau in timpul imbarcarii sau debarcarii din mijlocul de transport se recomanda sa avem si paturii mai groase sau mai subtiri pentru ploaie sau absorbirea transpiratiei in functie de anotimp

44

lll.2.7. Căpăstrul

Întotdeauna trebuie luate măsuri de precauţie în zona capului, evitându-se muşcarea animalului aflat în vecinătate. De exemplu, în acest scop se poate folosi căpăstrul dublu sau opritori ş i paravane despărţitoare poziţionate la nivelul capului.

lll.2.8. Odihna

Cu excepţia transporturilor de scurtă durată, toate animalele trebuie să se odihnească înainte de a fi încărcate pentru un transport internaţional. lll.2.9. Sedarea

Tranchilizantele vor fi folosite numai dacă este neapărat necesar. Dacă se folosesc, trebuie să ne asigurăm că acestea nu vor cauza probleme nedorite, de exemplu din cauza mişcărilor vehiculului în mers ş i prin efectul de

În timpul transportului ecvidele mai mari de 8 luni vor purta căpăstru confecţionat dintr-un material corespunzător ş i pus pe cap într-un mod care să nu-i cauzeze răni. Dacă animalele sunt obosite, căpăstrul trebuie legat astfel încât să fie dat jos rapid.

Îmbrăcămintea asigura calului protecţia acelor

zone ale corpului predispuse la răniri prin

frecare sau zgâriere datorate mişcărilor din

timpul transportului, astfel animalul este transportat

în cele mai bune de condiţii de siguranţă ş i

confort.

45

liniştire al tranchilizantului, este posibil ca animalul să devină inert şi poate să cadă, rănindu-se în cădere.

Denumirea farmaceutică a medicamentului, doza, datele ş i orele de administrare trebuie notate în documentele însoţitoare, cum ar fi certificatul internaţional de transport animale.

Medicamentele trebuie administrate numai sub supravegherea veterinarului sau a unei persoane competente sub îndrumarea unui veterinar.

Trebuie ţinut minte că nu toţi caii reacţionează la fel la sedative, de exemplu unul poate rămâne în picioare, pe când un altul poate să stea culcat.

lll.3 PREGĂTIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT

lll.3.1. Dispozi�ii aplicabile mijloacelor de transport:

Mijloacele de transport, precum �i orice facilitate, accesoriu al acestuia trebuie să fie proiectate construite, întreţinute ş i utilizate astfel încât:

- să se evite rănirea �i suferin�ele animalelor; - să se asigure siguran�a acestora - să nu permită evadarea /căderea

animalelor; - animalele să fie protejate de condiţiile atmosferice nefavorabile ş i de

temperaturile extreme �i de modificările nefavorabile ale condi�iilor meteorologice;

- să poată fi curăţate ş i dezinfectate; - pentru inspectarea ş i îngrijirea animalelor: trebuie să permită accesul la

animale, să dispună de mijloace de iluminare; - să menţină calitatea ş i cantitatea de aer: să existe spaţiu suficient deasupra

capului în vederea asigurării unei ventilaţii adecvate; - să existe spaţiu suficient pentru ca animalele să poată sta în poziţie

patrupedală sau culcat; - să aibă podele acoperite cu aşternut corespunzător sau echipate cu un sistem

de absorbţie a dejecţiilor.

46

lll.3.2. Curăţenia - Măsuri de igienă şi sănătate

Caii vor fi încărcaţi în vehicule care, în prealabil, au fost foarte bine curăţate ş i, dacă este necesar, dezinfectate utilizând dezinfectan�i autoriza�i oficial de autoritatea competentă.

Pentru a preveni răspândirea bolilor, este important ca orice parte a mijlocului

de transport care a venit în contact cu animalele, inclusiv orice coridor, echipament de montaj sau de fixare, să fie curăţate ş i, dacă este necesar, dezinfectate înainte de încărcare ş i după descărcare.

Trebuie avut grijă ca tot personalul care a venit în contact cu animalele în

timpul transportului să îş i schimbe, spele sau curăţe îmbrăcămintea exterioară şi încălţămintea, la sârş itul călătoriei ş i înainte de a veni în contact cu alte animale.

Transportatorii se asigură că, de la părăsirea exploata�iilor sau a centrului de

colectare de origine �i până la sosirea la destina�ie, lotul sau animalele nu intră în contact în nici un moment cu animale a căror stare de sănătate este mai precară.

Persoanele care transportă animale pe o distan�ă de maximum 65 km de la

locul de plecare până la locul de destina�ie trebuie să utilizeze mijloace de transport construite astfel încât fecalele animalelor, a�ternutul sau hrana să nu poată să se scurgă sau să cadă din vehicul.

Prin urmare, orice mijloc de transport animale trebuie să de�ină:

- instala�ii adecvate de cură�are �i dezinfectare autorizate de către autoritatea competentă, inclusiv

- facilită�i de depozitare a a�ternutului sau a gunoiului de grajd. Transportatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Transportatorul este obligat să furnizeze documente prin care să dovedească

faptul că aceste opera�iuni sunt efectuate de o ter�ă parte autorizată de către autoritatea competentă.

lll.3.3. Mijloace de transport rutier

Pe lângă prevederile impuse de legislaţia veterinară cu privire la protecţia animalelor, mijloacele de transport animale trebuie să respecte cerinţelele Directivei

Pentru transportul animalelor se folosesc mijloacele de transport care sunt cură�ate �i dezinfectate

imediat după fiecare transport de animale sau de orice produs care ar putea afecta sănătatea animală �i, atunci când este necesar, înainte de o nouă

încărcare a animalelor utilizând dezinfectan�i autoriza�i oficial de autoritatea competentă

47

Consiliului 96/53/CE din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunită�ii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul na�ional �i interna�ional �i a greută�ii maxime autorizate în traficul interna�ional

► Categorii de mijloace de transport rutier (vehicul/autovehicul)

„Vehicul” înseamnă un mijloc de transport cu ro�i, care este propulsat sau remorcat.

„Remorcă” înseamnă orice vehicul destinat cuplării cu un autovehicul, excluzând semiremorcile, construit �i echipat pentru transportul de mărfuri; Vehicul fără autopropulsie (fără mijloc propriu de deplasare), tras de un vehicul motor – vehicul, tras de un vehicul motor (autopropulsat)

“Semiremorcă” înseamnă orice vehicul construit �i echipat pentru transportul de mărfuri, destinat cuplării la un autovehicul, astfel încât o parte a sa se sprijină pe autovehicul, o parte substan�ială a greută�ii sale �i a greută�ii încărcăturii sale fiind suportată de autovehicul; Remorcă cu o singură osie, a cărei parte frontală se sprijină pe partea din spate a vehiculului motor

“Un ansamblu de vehicule” înseamnă fie: ● un autotren constând dintr-un autovehicul cuplat cu o remorcă; fie

● un vehicul articulat constând dintr-un autovehicul cuplat la o semiremorcă;

► Dimensiuni maxime autorizate în traficul internaţional:

◦ Lărgime maximă permisă: 2,55 m. ◦ Înălţime maximă permisă: 4 m. ◦ Lungime maximă permisă:

- Semiremorcă: 16,50 m (din care 13,60 m semiremorca) - Vehicul articulat: 18,75 m .

Semiremorcă

48

► Greutăţi maxime autorizate în traficul internaţional:

40 tone.

lll.3.4. Condiţii oferite de mijlocul de transport

► Echipamente de încărcare şi descărcare

Vehiculele rutire să fie dotate cu echipamente adecvate pentru încărcarea �i descărcarea animalelor.

Unghiul de înclinare al rampei de încărcare/descărcare să nu depăşească 20°. Când înclinaţia este mai mare de 10˚, trebuie să fie prevăzute cu ş ipci transversale. (vezi lV.2, pg. .......).

► Podelele

O atenţie deosebită trebui acordată în ambele cazuri: pe de o parte în proiectarea ş i construirea podelolor, iar pe de altă parte în întreţinerea acestora.

Podelele trebuie să fie proiectate, construite, între�inute �i utilizate astfel încât:

să asigure siguran�a animalelor; să se prevină rănirea �i suferin�a animalelor; să se minimizeze agita�ia �i anxietatea în timpul transportului animalelor; să aibă o suprafaţă antiderapantă; să minimizeze riscul de scurgere a urinei ş i/sau a fecalelor; să poată fi curăţate / dezinfectate uşor şi rapid;

Vehicul articulat

49

materialul de construcţie trebuie nu să fie predispus la coroziune. În special, suprafe�ele nu trebuie să fie alunecoase.

Este important ca podeaua să aibă o suprafa�ă antiderapantă pentru a previni alunecarea animalelor, astfel evitându-se producerea unor accidentări grave.

În acest scop, pentru a fixa, poziţiona picioarele animalelor, în

compartimentele de transport, se pot folosi:

- ş ipci transversale de lemn cu o lăţime de 5 – 15 cm sau mai mult, dar şi traverse metalice;

- podeaua poate fi acoperită cu cauciuc mat antiderapant ş i/sau aşternut, Acestea ajută ş i în cazul în care suprafaţa se udă, nepermiţând băltirea. Tot pentru a nu menţine podeaua udă, vehiculul poate fi echipat cu un sistem de drenaj şi captare a fecalelor şi urinei.

Podelele trebuie proiectate pentru a asigura menţinerea suprafeţei, aşternutului într-un mod rezonabil de curaţenie ş i uscăciune.

Podea necorespunzătoare. Întotdeauna se va prescrie

folosirea unui aşternut (rumeguş)

„Vehiculele trebuie proiectate astfel încât, în timpul transportului, să nu permită scurgerea urinei, fecalelor provenite de la cai,

precum ş i a furajelor sau aşternutului în afara vehicului.”

Directiva consiliului 90/426/EEC din 26 iunie 1990 privind condi�iile de sănătate animală care reglementează circula�ia �i importul de ecvidee provenind din �ări ter�e

50

► Partiţiile şi pere�ii despăr�itori

Mijlocul de transport trebuie să fie construit astfel încât animalele să nu poată scăpa accidental şi să fie transportate în deplină siguranţă.

Pereţii despărţitori sunt obligatorii pentru a se putea creea grupuri mai mici de animale ş i ajută la separarea ş i fixarea animalelor.

„Transportul grupurilor de animale pe distanţe lungi reprezintă o situaţie în care este necesar ca în vehicul să existe pereţi despărţitori mobili.”

Directiva consiliului 90/426/EEC din 26 iunie 1990 privind condi�iile de sănătate animală care reglementează circula�ia �i importul de ecvidee provenind din �ări ter�e

Podelele trebuie proiectate pentru a asigura menţinerea suprafeţei, aşternutului într-un mod

rezonabil de curaţenie ş i uscăciune.

51

Pentru transportul cailor trebuie respectate următoarele cerinţe legale:

1. Ecvinele trebuie transportate în boxe individuale, cu excepţia iepelor cu mânzul acestora.

2. Mijloacele de transport trebuie să fie dotate cu partiţii care, prin separare, să creeze compartimente, ş i în acelaş i timp să permită tuturor cailor accesul la apă.

3. Partiţiile trebuie să fie construite astfel încăt să poată fi poziţionate în diferite locuri pentru a se crea compartimente de diferite mărimi în funcţie de cerinţele specifice, tipul, mărimea ş i numărul animalelor.

Aceşti pereţi despărţitori trebuie să:

să fie suficient de solizi pentru a suporta greutatea animalelor; să nu existe spaţii mari între pereţii de protecţie laterali ş i podea – pentru a

preveni alunecarea animalelor dedesubt; să se extindă de la podea în sus până la o distanţă egală cu înălţimea celui

mai înalt animal – pentru a preveni animalele să nu se suie, să nu se caţere; să fie plini – pentru a evita ca picioarele animalelor să se prindă, să se agaţe.

Vehiculele trebuie să aibă pereţi separatori corespunzători pentru a asigura

sau a menţine o temperatura internă adecvată şi constantă.

Partiţiile să fie construite dintr-un material rigid, suficient de solid pentru a opune rezistenţă faţă de greutatea animalelor care, în timpul mişcărilor de transport, vor fi

împinse în ele, ş i de asemenea să nu împiedice circulaţia aerului.

Accesoriile ş i dispozitivele de asamblare, montare etc, trebuie să fie sufficient de solide încât să oprească animalele în cazul mişcărilor vehiculului în timpul

transportului, şi de asemenea să permită o manevrare rapidă şi uşoară.

Convenţia Dec. 544/04 art.6

52

„Pentru a preveni rănirea animalelor prin mişcări excesive în timpul transportului, trebuie folosite partiţii cu scopul de a subdiviza grupurile mari de animale

sau a subdiviza o unitate de transport în care se încarcă un număr mai mic de animale decât capacitatea normală,

cu rol de fixare a animalelor care altfel ar avea prea mult spaţiu.”

(convenţia) Decembrie 544/04 Article 17 pct2

53

Partiţiile trebuie să fie adecvate cu mărimea şi speciile animalelor transportate,

rezistente, poziţionate şi întreţinute astfel încât

să prevină rănirea sau provocarea de suferinţe animalelor.

Convenţia Dec. 544/04 Article 17 pct 3

PARTIŢII CORESPUNZĂTOARE

54

PARTIŢII NECORESPUNZĂTOARE

Partiţii mobile care permit formarea boxelor individuale pentru cai.

Într-un vehicul trebuie să existe dotări cu ajutorul cărora să se poată crea compartimente diferite ca număr ş i mărime,

evitându-se înghesuirea animalelor.

Raportul celei de a şasea Intrunire a Grupului de lucru OIE pe bunăstarea animalelor, Paris, 5-7 septembrie 2007 Planificarea călătoriei,

Articol 3.7.3.5. - 6. Spaţiu disponibil

55

Trebuie avut grijă ca aceste elemente de separare individuală a cailor să nu reducă suprafaţa de podea utilizabilă necesară fiecărui cal în parte.

În exemplul de mai jos, s-a măsurat la exterior lungimea ş i lăţimea unităţii de transport în cazul unui autotren ş i unui vehicul articulat folosite pentru transportul animalelor vii, ambele vehicule cu patru platforme.

Suprafaţa podelei este întotdeauna inferioară celei

calculate folosind valorile obţinute prin

măsurători externe ale vehiculului.

56

Apoi s-au facut masurătorile reale ale suprafeţelor de transport, respectiv lungimea şi lăţimea interioare ale fiecărei platforme. După calcule s-a ajuns la următoarele valori:

Din acest exemplu se poate observa cât de important este ca în cazul

calculării numărului de animale ce poate fi încărcat într-o unitate de transport să se măsoare suprafaţa reală a platformei, respectiv să se măsoare lungimile ş i lăţimile interioare.

Poate fi necesară o protecţie suplimentară pentru zona capului şi, de

asemenea, căptuş irea barei din zona pieptului.

Dacă este necesar, pereţii despărţitori ai cuşetelor sau boxelor de transport pot fi căptuşite pe nivelul de la aproximativ 75 cm de la podea până la înălţimea spatelui calului.

57

De asemenea, pentru protecţia atât a picioarelor cailor cât ş i pentru container, se poate căptuş i zona de jos a pereţiilor laterali şi celui din spate. Ca materialele de protecţia, se pot folosi chiar ş i rogojini (din fibră de coaje de nucă de cocos).

Materialele protectoare folosite la căptuş ire trebuie să fie uşor de curăţat şi dezinfectat.

► Platforme

Ecvideele nu sunt transportate în vehicule cu platforme multiple, cu excep�ia cazului în care animalele sunt încărcate pe platforma de la cel mai jos nivel, iar pe platforma superioară nu sunt încărcate animale.

► Mijloace de iluminare / Iluminatul O iluminare necorespunzătoare poate creea probleme grave în timpul

încărcării, transportului ş i descărcării cailor. Zonele pentru animale vii, pasajele �i rampele spre zonele pentru animale vii trebuie iluminate corespunzător.

În unitatea de transport trebuie să existe suficiente mijloace de iluminat care

să permită însoţitorului, ca în timpul călătoriei, să efectueze inspec�ia �i să îngrijească animalele în condi�ii adecvate.

De asemenea, ori de câte ori este necesară o inspecţie generală a animalelor

(în timpul încărcării sau descărcării, când sunt adăpate sau hrănite) trebuie să existe un mijloc de iluminare, fix sau portabil.

Să fie disponibile echipamente de iluminat de urgen�ă.

Animalele vor ieşi cu spatele la lumină

Iluminare naturală în timpul transportului

58

Pentru o manipulare corectă a cailor şi pentru a preveni eventualele accidente

trebuie să ţinem cont de problemele de iluminare:

Sursa de lumină nu trebuie poziţionată exact în faţa calului. Sursa de lumină nu trebuie să strălucească, să fie orbitoare sau să pâlpâie. Sursa de lumină trebuie să fie fixă, să nu penduleze odată cu mişcările calului Să nu existe reflexe ale luminii pe o suprafţă metalică (podea). De asemenea, probleme de iluminare în relaţie cu lumina solară.

Contraste:

Amintiţi-vă că ecvinele au o sensibilitate mare la contrastul dintre lumină şi întuneric ş i că au o vedere bună în cazul unei intensităţi luminoase reduse; pot vedea destul de bine noaptea. ► Grijă mare în cazul mânuiri cailor de la întuneric la lumină.

Când sunt contraste mari de lumină ş i întuneric, sau între culori diferite, cai au tendinţa să evite, să ocolească, să sară peste acestea. ► Nu trebuie folosite culori foarte diferite. Pardoseala în maron sau verde. ► Ventilaţia şi Temperatura

A. General

Alegerea echipamentului necesar pentru a satisface cerinţele legale privind asigurarea condiţiilor de temperatură ş i ventilaţie, în mod evident, revine proprietarului vehiculului şi diferă de la un nivel de bază până la echipamente sofisticate.

Acest ghid explică clar cerinţele legale ş i descrie o parte din sistemele de monitorizare disponibile cu scopul de a ajuta această alegere.

Legislaţia prevede următoarele:

Sistemele de ventila�ie din mijloacele de transport rutier sunt proiectate, construite �i între�inute astfel încât, în orice moment din timpul călătoriei, indiferent dacă mijlocul de transport sta�ionează sau se află în mi�care, să poată păstra o

59

temperatură între 5 °C �i 30 °C în interiorul mijlocului de transport, pentru toate animalele, cu o toleran�ă de +/- 5 °C, în func�ie de temperatura exterioară Sistemul de ventila�ie trebuie să fie capabil să asigure o distribu�ie uniformă printr-un flux minim de aer cu o capacitate nominală de 60 m3/h/KN sarcină utilă. Sistemul trebuie să poată func�iona timp de cel pu�in 4 ore, independent de motorul vehiculului Mijloacele de transport rutier trebuie să fie echipate cu un sistem de monitorizare a temperaturii, precum �i cu un mijloc de înregistrare a acestor date. Senzorii trebuie amplasa�i în interiorul camionului în zonele care, în func�ie de caracteristicile de proiectare, pot înregistra cele mai aspre condi�ii climatice. Înregistrările temperaturilor astfel ob�inute sunt datate �i sunt puse la dispozi�ia autorită�ii competente, la cererea acesteia. Mijloacele de transport rutier trebuie să fie echipate cu un sistem de alarmă care să alerteze conducătorul atunci când temperatura din compartimentele în care se află animale atinge limita maximă sau minimă B. Ventilaţia

Circulaţia aerului în unitatea de transport trebuie:

- să asigure men�inerea unei calită�i �i cantită�i de aer adecvate animalelor transportate;

- să ofere suficient oxigen animalelor; - să îndepărteze mirosurile ş i gazele, ş i - să controleze temperatura şi umiditatea.

În timpul transporturilor de lungă distanţă, este posibil ca animalele să traverseze regiuni climatice diferite într-o perioadă de timp relativ scurtă.

Mai mult, prezenţa animalelor într-un spaţiu restrâns, sau parţial închis pentru câteva ore, face ca în acel mediu de transport să crească temperatura, umiditatea şi nivelul anumitor gaze (cum ar fi CO2).

Ţinând seama de temperaturile dominante din anumite regiuni ale

Comunită�ii care prezintă condi�ii climatice deosebite, ar însemna că pentru multe luni din an ar fi imposibil de transportat animale vii.

Totuş i, dacă organismul nu face nici un efort de adaptare la, nu este o problemă dacă sunt depăş ite aceste limitele de temperatură, pentru că este necesar să fie luate în considerare şi următoarele aspecte:

- temperatura dominantă din anumite regiuni ale Europei; - condiţiile din ferma în care sunt crescute animalele; - capacitatea de adaptare a animalelor.

Scopul:

a ţine cont de condiţiile climatice reale pentru a asigura bunăstarea ş i sănătatea animalelor în timpul şi după transport.

Sistemele de ventila�ie să poată păstra în interiorul mijlocului de transport în orice moment din timpul călătoriei:

o temperatură între 5 °C �i 30 °C (cu o toleran�ă de +/- 5 °C, în

func�ie de temperatura exterioară)

60

Ventilaţie naturală prin deschideri alungite ş i înguste care permit comunicarea spaţiu închis al unităţii de transport cu exteriorul.

În vehicul trebuie să existe sisteme de ventilaţie reglabile care să asigure

animalelor condiţii ambientale corespunzătoare. .

Vehicolele fără mijloace

mecanice de ventilaţie trebuie

să furnizeze ventilaţia aerului prin deschizături

de mărime adecvată situate pe peretele din faţă ş i pe pereţii

laterali.

În lipsa unui sistem artificial de

ventilare, temperatura este determinată prin ajustările facute fantelor, ferestrelor deschiderilor unităţii de transport şi vitezei de deplasare a vehiculului, iar în cazul staţionării, temperatura este controlată în special de condiţiile meteorologice.

Aceste deschizături de ventilaţie trebuie construite astfel încât să poată fi ajustate sau închise la nevoie şi să prevină producerea de accidente cailor transportaţi

61

O ventilaţie indecvată în mijlocul de transport ridică procentul de mortalitate al

animalelor transportate pe distanţe lungi, iar în prezent, aceast fapt constituie o gravă problemă.

De aceea, se intenţionează ca în viitor să fie introduse în legislaţie

următoarele recomandări: • obligativitatea ca în interiorul unităţii de transport să fie un interval termic

neutru pentru animale, • iar acest nivel termic să fie asigurat ş i menţinut prin sisteme de ventilaţie

active inclusiv în perioada când vehicului staţionează. În cazul în care ecvinele sunt transportate într-un spaţiu complet închis, este

obligatorie existenţa unui aparat mecanic de furnizare a aerului proaspăt. Ventilaţia artificială este sistemul în care aerul este furnizat prin dispozitive

mecanice cum ar fi ventilatoarele, care reglează cantitatea de aer proaspăt în funcţie de capacitatea vehicului ş i de cerinţe.

62

Principalul avantaj al venţilaţiei artificiale este posibilitatea de a controla circuitul de aer independent de viteza vehiculului, dacă motorul este sau nu este pornit –deci vehicolul staţionează.

Sistemul de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă, în întreaga

unitate de transport, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore independent de motorul vehiculului.

Rata de ventilaţie recomandată în interiorul unităţii de transport – în

conformitate cu datele din Raportul Comisiei, Consiliului ş i Parlamentului European privind utilizarea diferitelor sisteme de ventilaţie pentru transportul animalelor în vehicule rutiere, călătorii mai lungi de 8 ore

în timpul verii este de la 63 la 106 m3/h/KN.

în condiţii de frig nu trebuie niciodată să fie sub 10 m3/h/ KN.

1KN = 1 chintal = 100 kg greutate vie Greutate vie – se consideră ca fiind maximum de greutate a animalelor încărcate,

care poate fi legal, transportată de acel vehicul.

În calcularea valorii maxime a greutăţii vie admise (greutatea totală a animalelor ce urmează a fi încărcate) se ţine cont atât de densitatea de încărcare, respectiv suprafaţa minimă alocabilă fiecărui animal, precum ş i de greutatea maximă admisă a vehiculelor rutiere (greutatea vehiculului propriu zis + facilităţi + combustibil + şoferi + încărcătura, NU trebuie să depăşească un maxim de greutate permisă legal, adică 40 tone)

Valoarea 60 m3/h/KN stabilită este echivalentă cu 600 m3/h pe 1 tonă greutate vie. Stabilirea numărului necesar de ventilatoare depinde ş i de performanţa acestora.

Exemplu: O remorcă cu 4 platforme (înseamnă capaciate de încărcare 120 KN) ş i ventilator axial cu o capaciate de 1200 m3 aer/oră. Trebuie asigurat flux minim de aer, fără obstacole, pentru fiecare 100 kg de greutate vie de → 60 m3/h

60 x 120 = 7200 m3/h (flux minim de aer pentru acea remorcă într-o oră).

7200 : 1200 = 6 → Deci un necesar de minim 6 ventilatoare

Obstacole: partiţii, pereţi despărţitori necorespunzători, ferestrele laterale închise

distribu�ie uniformă printr-un flux minim de aer

cu o capacitate nominală de 60 m3/h/KN sarcină utilă.

63

În general, se preferă ca aerul să fie extras aerul din compartimentul

animalelor decât să se folosească ventilatoare care “rostogolesc” aerul, creând curenţi. Oricum, simpla montare a ventilatoarelor pe deschiderile, fantele de ventilaţie este posibil să nu asigure o circulaţie a aerului în întreg compartimentul, deci pentru toate animalele pentru simplul motiv că aerul întotdeauna va lua traseul care îi opune cea mai mică rezistenţă.

O situaţie ideală, ar fi instalarea ventilatoarelor la un capăt al compartimentului de transport ş i fantele să fie pe peretele opus, la celălalt capăt al vehicului, iar între aceştia, pereţii laterali să fie închiş i.

Trebuie să existe aparate care să asigure o ventilaţie adecvată ş i să furnizeze

o cantitate de are proaspăt corespunzătoare în funcţie de numărul ş i mărimea ecvinelor transportate şi de condiţiile climatice prognozate pe durata transportului.

Necorespunzător

64

Animalele nu trebuie să stea într-un curent de aer prea puternic.

Furnizarea aerului proaspăt trebuie verificată periodic ş i ajustată unde este necesar. C. Monitorizarea temperaturii

• Sisteme de monitorizare a temperaturii – Senzorii pentru monitorizarea temperaturii trebuie plasaţi în interiorul vehiculului, în acele zone în care conform caracteristicilor de design este cel mai probabil să înregistreze cele mai rele condiţii de mediu;

• Mijloace de înregistrare a datelor – Înregistrările temperaturilor obţinute astfel vor fi datate ş i, la cerere, vor fi puse la dispoziţia autoritaţii competente

• Sisteme de alarmă care avertizează când temperatura va atinge limitele maxime sau minime – în acest mod, se pot aplica promt măsurile de remediere, evitându-se neplăceri, uneori majore.

Intervalul optim de temperatură este de 24 – 32 grade Celsius (de la 75 la 90

grade Fahrenheit). În cazul în care este probabil ca în timpul călătoriei temperatura ambientală

să coboare sub -20° C sau să depăşească +25° C, unităţile de transport trebuie să fie dotate cu un mecanism de reglare a temperaturii.

Senzorii

O temparatură ridicată influienţează mai mult bunăstarea animalelor decât una joasă.

Este mult mai probabil ca temparatura să fie ridicată în cazul în care veiculul staţionează decât când merge.

În general, cea mai mare temperatură va fi aproape de plafon, şi atunci când acesta este în mişcare spre partea din faţă a vehiculului.

65

Numărulul şi poziţia senzorilor adecvaţi fiecărui vehicul, va depinde de modul de proiectare şi de mărimea acestuia, precum ş i de numărul animalelor transportate. Ca un minim, ar trebui să existe un senzor în faţa celor mai multe animale transportate, ideal, la înălţimea capetelor acestora. Senzorii ar trebui să fie protejaţi de contactul direct cu animalele.

Se recomandă, ca monitorizarea temperaturii în timpul transportului sa fie continuă, sau ar trebui să fie la intervale de nu mai mult de 15 minute.

Înregistrarea datelor

Se subînţelege că senzorii amplasaţi trebuie să transmită datele întregistrate către un dispozitiv de stocare. Este preferabil ca acest dispozitiv de înregistrare al datelor să fie instalat în cabina şoferului.

Acesta ar trebui să înregistreze temperatura, identitatea sau poziţia senzorului, precum şi data ş i ora fiecărei citiri.

Dacă dispozitivul de recepţionare al datelor nu se află în vehicul, ci la o altă locaţie, cum ar fi la centrul de bază al transportatorului (transmise aşa cum sunt luate sau la intervale periodice), trebuie să existe posibilitatea ca şoferul vehiculului să obţină aceste date, atunci când un inspector solicită acest lucru.

Nu există nici o prevedere în regulament, care să specifice păstrarea datelor înregistrate odată ce călătoria a fost finalizată. Cu toate acestea, atâta timp cât Jurnal de călătorie este o cerinţă, se recomandă ca înregistrările să fie păstrate timp de cel puţin trei ani de la încheierea călătoriei. D. Există patru configuraţii principale de vehicule pe care trebuie să le luam în considerare:

i) Vehicul cu patru roţ i cu remorcă mică:

Există un număr limitat de astfel combinaţie vehicul-remorcă ce pot fi folosite în transportul cailor. Prevederile legale impun ş i acestui tip de unitate de transport monitorizarea a temperaturii interioare din remorcă. Cerinţa poate fi cel mai bine îndeplinită prin deţinerea unor dispozitive simple ş i ieftine de măsurare şi înregistrare a temperaturii.

Există disponibile o varietate de termometre digitale cu valori limită ajustabile ş i alarmă. Scopul principal este de a ne asigura că şoferul este avertizat atunci când sunt atinse limitele de temperatură setate.

La acest vehicul articulat, pot exista probleme în instalarea conecticii prin fire între senzor (plasat în remorcă) ş i unitatea de bază cu dispozitivul de afişaj din vehiculul cu motor.

66

De aceea, se recomandă utilizarea termometrelor digitale cu senzori wireless care îşi transmit înapoi informaţiile la distanţă către unitatea de bază. De aceea, se recomandă utilizarea termometrelor digitale cu senzori wireless la distanţă, care transmit informaţiile înapoi la unitatea de bază.

Produsele tipice cuprind o unitate de bază ş i două unităţi de control la distanţă – toate pe baterie. Dacă este fezabil, şi trebuie verificată funcţionarea corectă în respectivul vehicul, unităţile de control vor fi instalate în remorcă şi unitatea de bază se va menţine în vehiculul autopropulsat.

Se pot folosi mici dispozitive de datare a temperaturilor înregistrate în compartimentul care transportă animalele. În acest fel, pachetul respectiv de control ş i monitorizare poate satisface cerinţele regulamentului.

Ca o alternativă, există un pachet care combină măsurare, alarmă şi înregistrare într-un singur aparat cu o unitate de bază ş i una (sau mai multe) unităţi la distanţă (senzori). Din nou, va fi nevoie verificarea fezabilităţii dispozitivului în vehicul.

ii) Vehicule rigide pentru transportul cailor

Există mai multe modele, si dimensiuni ale acestui tip de vehicul, iar cele mai multe au acces direct de la postul de conducere la compartimentul caillor. Acestea sunt, de asemenea, vehicule cu o singură punte/platformă.

Unele dintre aceste vehicule au deja montate sisteme de măsurare a temperaturii în apropierea caiilor si alarme care se activează când pragurile termice sunt depăş ite. În astfel de situaţii, singura cerinţă suplimentară pentru a îndeplini cerinţele regulamentului, este de a instala, lângă senzorul de temperatură existent, un mic dispozitiv de stocare şi datare a datelor.

Opţiunile descrise în secţiunea anterioară sunt aplicabile şi în cazul acestor vehicule, dar datorită designului diferit, pot fi disponibile şi alte opţiuni.

67

În acest caz, pot fi luate în considerare şi instalaţiile a căror conectică se face prin multe fire, iar acest lucru permite o mai bună alegere a dispozitivelor de măsurare ş i de înregistrare a temperaturii - chiar ş i cuplarea acestor sisteme la un calculator din cabina şoferului.

În mod inevitabil, un sistem mai sofisticat va costa mai mult dar, având în vedere valoarea animalelor transportate, multe persoane vor alege exact acestă opţiune.

iii) Vehicule rigide cu platforme pentru transportul animalelor

Regulamentul 1/2005, Capitol lll, Practici de transport pct. 2.3. „Ecvideele nu sunt transportate în vehicule cu platforme multiple, cu excep�ia cazului în care animalele sunt încărcate pe platforma de la cel mai jos nivel, iar pe platforma superioară nu sunt încărcate animale. Înăl�imea minimă din interiorul compartimentului este cu cel pu�in 75 cm mai mare decât înăl�imea la greabăn a celui mai înalt animal”

În ghidurile pentru inspecţia vehiculelor cu platforme se solicită existenţa a cel puţin unui senzor de temperatură situat în partea din faţă a fiecărui nivel.

Datorită faptului că acest tip de vehicule au multe construcţii metalice, utilizarea unui sistem radio, fără fire, nu poate fi considerată a alegere potrivită. Dacă, în ciuda scheletului metalic al vehicului, consideraţi că un sistem fără fire este adecvat pentru a fi instalat, trebuie mai întâi verificată buna funcţionare a acestuia.

Dacă funcţionează corect un sistem wireless, atunci acesta este cea mai simplă opţiune, deoarece se evită montarea cablurilor de la senzori la vehiculul cabină.

Dacă totuş i este nevoie de instalarea unui sistem cu cabluri, din cauza naturii acestei aplicaţii, respectiv o cerere de dispozitive care să se potrivească între ele pentru a constitui un sistem integrant de alarmă, pe piaţă există doar un număr limitat de senzori si dispozitive de înregistrare ce pot fi instalate.

iv) Vehicule articulate pentru transportul animalelor

Principiile de bază se aplică ş i pentru vehicule multi-punte articulate, dar principala dificultate cu acest tip de vehicul este obţinerea informaţiilor de alarmă din remorcă în cabina şoferului.

68

Senzorii pot fi montaţi în partea din faţă a fiecare punţi ş i cablurile de la aceştia să fie conectate la un senzor cu rol de panou central amplasat, de exemplu, pe latura din faţă a celei mai din faţă ş i de sus platformă. În acest moment toţi senzorii pot fi conectaţi într-un dispozitiv de datare ş i stocare a datelor înregistrate.

Unele astfel de dispozitive au capacitatea de activa o alarmă de tip audio sau vizibil. Dacă o astfel de alarmă este montată în remorcă, mai degrabă decât în cabina mecanicului, activarea sa trebuie să fie clar văzută sau auzită de către conducătorul auto, în toate condiţiile de lumina sau de zgomot din timpul transportului.

Sisteme ultra-performante

Există un număr de operatori comerciali care folosesc sisteme sofisticate de monitorizare a temperaturii bazate pe web, care transmit datele din vehiculului către baza lor de operare. Atunci când sunt atinse limitele setate pentur alarmă, sistemelor informatice pot alerta conducătorul auto, printr-un apel pe telefon mobil sau mesaj text. Această abordare reprezintă un procent semnificativ din investiţii şi din costurile anuale de rulare.

► Temperatura, umiditatea şi ventilaţia – factori de stres

Cu alte cuvinte, organismul animal are o temperatură pe care ş i-o menţinem constantă prin pierdere sau câştigare de căldură

în funcţie de caz ş i necesităţi.

Fiecare categorie de animale are un interval specific de temperatură acceptabilă în care corpul animalului nu este supus unor

procese majore de adaptare la mediu - interval termic neutru. În afara acestui interval animalele încearcă să facă faţă stresului

termic respectiv, iar uneori efectele produse asupra organismului de un factor de mediu nefavorabil poate fi devastator.

Înainte de începerea călătoriei, verificaţi buna funcţionare

a sistemelor de ventilaţie instalate pe vehicul.

69

S-au sugerat intervalele de temperaturi minime şi maxime care să fie menţinute în vehicul în timpul transportului.

Pentru cai, s-a ajuns la concluzia că este necesară o temperatură a mediului ambiental cuprinsă între 100C ş i 250C. În afara acestui interval apar probleme de adaptare. Leadon (1998)

În cazul transporturilor, deoarece animalele produc în continuu căldură, riscul

de stres prin încălzire e mult mai mare decât stresul prin frig, mai ales când camionul e încărcat la toată capacitatea. Pe lângă căldura biologică a animalelor, alt factor care favorizează creşterea temperaturii în interiorul compartimentului de transport, îl constituie pereţii despărţitori ai boxelor individuale care, de cele mai multe ori previn pierderea de căldură.

Este foarte periculos să permiţi ca un cal să se încălzească prea tare, un mediu răcoros îi este mai prielnic. Totuş i, prea frig crează, de asemenea, probleme de sănătate. Prin urmare, controlul temperaturii trebuie să constituie o preocupare vitală.

În timpul transportului este mai puţin probabil ca animalele să sufere de stres prin frig. Totuş i, riscul stresului prin frig creşte când animalul este foarte tânăr sau a fost proaspăt tuns şi când vehiculul este încărcat doar într-o mică proporţie.

În luarea decizie cu privire la efectuarea unui transport de animale în condiţii

de temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, trebuie să se ţină cont de: construcţia unităţii de transport, ventilaţia existentă, viteza de deplasare, numărul de opriri care urmează a fi făcute ş i numărul şi vârsta animalelor.

În asigurarea unui confort termic, pe lângă temperatura de anotimp şi/sau de

faptul că vehicul este proiectat cu sistem de aer condiţionat, trebuie să se ţină seama ş i de posibilitatea de a regla temperatura prin ajustarea ferestrelor sau chiar prin a face decupaje în îmbrăcămintea calului.

În vehicul trebuie să existe facilităţi pentru a permite periodic o inspecţie

vizuală a animalelor şi o evaluare a stării de conformitate a condiţiilor de transport. Datorită condiţiilor meteo există un risc de stres prin încălzire sau frig, ş i de aceea, în timpul transportului, se impune inspectarea animalelor la intervale regulate şi identificarea simptomelor stresului termic.

Animalele sunt homeoterme, deci trebuie să-şi păstreze constantă temperatura corpului. Menţinerea constantă a temperaturii corporale (37,2 – 38,30C cu mici fluctuaţii în jurul acestor valori) asigură o constanţă a ritmului de desfăşurare a reacţiilor metabolice, independent de temperatura mediului.

Echilibrul termic al organismului este menţinut în mod natural prin limitarea pasivă a schimburilor de căldură între mediul ambiental ş i piele (în virtutea proprietăţilor ei termoizolante), ş i în special, în mod activ, prin reglarea intensităţii termogenezei ş i a pierderilor de căldură, adică prin procesul de termoreglare.

Temperatura, umiditatea ş i ventilaţia sunt cei mai cruciali factori care afectează starea de bunăstare a cailor transportaţi pe distanţe lungi. Stresul termic este considerat ca fiind unul dintre dintre cele mai mari motive de depreciere atât a bunăstării, cît ş i a ş i sănătăţii animalelor.

70

Între termogeneză ş i pierderile de căldură există un echilibru termic în virtutea căruia este menţinută constantă temperatura corporală pe seama căldurii animale.

Diferenţa dintre căldură ş i temperatură:

Temperatura – parametru ce caracterizează starea de încălzire a unui sistem fizic

Căldura – nu este o temperatură mai crescută, aşa cum am fi înclinaţi să credem, ci reprezintă energia transferată de la un corp la altul printr-un proces termic.

Mecanismele prin care corpul îşi menţine temperatura constantă sunt foarte

complexe.

Organismul cailor este mai rezistent la frig decât la căldură. Corpul calului are

mai multe mecanisme fiziologice pentru combaterea frigului decât a căldurii. Sistemele de termoreglare ale organismului sunt supuse iarna ş i mai ales vara unor mari solicitări.

În cazul transporturilor, riscul de stres prin încălzire este foarte mare. Dacă temperatura corpului creşte cu doar 5 grade, animalele devin hipertermice, aceasta putând fi fatală în unele cazuri. De aceea, vom vorbi despre:

Mecanismele fizice şi fiziologice prin care calul pierde căldura excedentară:

• Conducţie – conducerea căldurii ş i transferul la alte sisteme mai reci.

În cazul transportului cailor: calul poate pierde mai multă căldură prin aplicarea de apă, mai rece decât pielea, pe muşchii încălziţi, astfel permiţând ca prin contact direct să se producă transferul de căldură datorat diferenţei de gradient dintre apa rece ş i piele.

• Convecţie – se referă în special la transferul de gaze cu diferite temperaturi. În cazul transportului cailor: vântul care circulă din faţa si de pe lateralele vehiculului, uitilizarea ventilatoarelor în timpul perioadelor de odihnă, inclusiv ventilatoare portabile îndreptate spre pielea animalului ajută la o pierdere mai mare de căldură, la răcorirea animalului. (Bradbury şi Allen, 1994)

• Radiaţie – organismul animal pierde căldură prin radiaţii termice în infraroşu în funcţie de suprafaţa corpului. La cai raportul între masa corporală ş i suprafaţa pielii este mare (deci au puţină piele comparativ cu mărimea ş i greutatea lor), iar schimbul de căldură la nivelul pielii devine mai puţin eficient pe măsură ce acest raport creşte, şi

• Transpiraţie –. pentru a-şi menţine temperatura corporală constantă, caii se bazează mult pe transpiraţie, adică evavorarea cutanată naturală de apă, ca un mecanism de pierdere a căldurii. Creşterile de temperatură şi mai ales de umiditate în mediu ambient, poate împiedica capacitatea de lor de termoreglare prin transpiraţie, în comparaţie cu speciile care, pentru pierderea de căldură, se bazează mai mult pe creşterea respiratie (evaporare pulmonară).

Termoreglarea este critică pentru cai.

(McConaghy et al., 1994).

71

În condiţii de mediu cu temperaturi neutre, temperatura constantă a corpului

se menţine preponderent prin primii trei factori. La temperaturi exterioare mai mari, pe lângă cele trei mecanisme fizice

(conducţie, convecţie, radiaţie) de termoreglare, se produce o deviere în favoarea factorului de evaporare (transpiraţie), explicat mai jos.

Receptorii de căldură cutanaţi, viscerali ş i centrali pot sesiza variaţii de temperatură de 0,1°Celsius, chiar mai mici. Aceste diferenţe de temperatură sunt transmise către hipotalamus unde există nişte neuroni termosensibili care sesizează diferenţele de temperatură ale sângelui, iar dacă temperatura este prea mare, sângele este direcţionat spre zonele pielii unde se află milioane de glandele sudoripare care vor elimina apă prin evaporare ş i vor răci organismul.

În condiţiile în care pierderile de căldură sunt sub nivelul termogenezei are loc excitarea centrului termolitic situat în hipotalamus şi a centrilor sudorali. Centrul termolitic comandă o vasodilataţie periferică care favorizează pierderile de căldură prin piele în mod direct ş i prin favorizarea secreţiei sudorale şi diminuarea termogenezei prin reducerea activităţii organelor interne ca urmare a mobilizării sângelui spre periferie.

Sudoarea astfel secretată este un ultrafiltrat sanguin, care nu conţine doar apă, ci şi clorură de sodiu, de potasiu, amoniac, acid uric etc.

Pe lângă latura nervoasă patronată de hipotalamus, există ş i un reglaj hormonal: hipofiza, tiroida, suprarenalele, toate conlucrează la echilibrul termic. De asemenea, hipotalamusul şi hormonii contribuie la apariţia unui fenomen foarte interesant: la temperaturi mai scăzute se mănâncă mai mult decât la temperaturi ridicate.

Stabulaţia cailor într-o încăpere limitată ca spaţiu poate duce la contaminarea

imediată a mediului cu microorganisme, iar în timpul transportului, ar putea fi inhalat un număr mare de microorganisme prezente în aerul din vehicul, determinand astfel boli respiratorii. (Leadon et al., 1990).

Pe lăngă acestea, expunerea la un aer uscat, iar un vehicul în mişcare produce un astfel de efect de uscare, provoacă o diminuarea a mecanismului de curătare prin mucoase. (Leadon, 1994).

Ca urmare, mucoasa nazală, care este prima bariera de protectie împotriva agentilor exteriori (poluanti, particule de praf, virusi, bacterii), nu mai serveşte drept filtru în faţa agresiunilor, ş i aşa crescute ale mediului din vehicul.

Astfel, temperatura ş i umiditatea acţionează în timpul transportului ca nişte agenţi de stres ai sistemului respirator.

În toate acestea alergenii joacă un rol împortant. O umiditatea mare reprezintă de asemenea o problemă în asigurarea

bunăstării mai ales când şi temperatura este ridicată. Umiditatea relativă cea mai favorabilă este de 40-60%. (Umiditatea relativă a aerului de 100% înseamnă cantitatea maximă de vapori pe

care o poate conţine aerul fără să se transforme în ploaie. Evaporarea a numai două grame dintr-un kilogram de apă este mai mult decât suficientă pentru a scădea cu un grad temperatura restului de 998 g de apă.)

O umiditate prea mare este mai dezavantajoasă decât una prea mică.

Cai se simt cel mai confortabil în intervalul termic 100-250C.

72

În timpul transportului, umiditatea provine de la însăş i animalele, dar şi din evaporarea urinei, fecalelor şi apei de spălare.

Pentru ca prin evaporare să se poată pierde căldură, este nevoie ca aerul să nu fie foarte încărcat cu vapori de apă. Umiditatea din mediu face ca evaporarea dermică să fie mai puţin eficientă.

(La om în 24 de ore se elimină prin transpiraţie puţin peste o jumătate de litru apă. În deşert însă se poate ajunge până la un litru pe oră în mod obişnuit, sau chiar mai mult – deci în mediu uscat se transpiră mai mult. Conductibilitatea termică foarte mare a apei şi necesarul unei energii mari pentru evaporarea ei sunt utilizate de organism pentru a se răci.)

Într-un mediu perfect uscat, corpul suportă temperaturi ale mediului foarte

ridicate, pe când într-un mediu cu umiditate crescută, aceeaş i temperatură nu este suportată mai mult de câteva minute.

A fost demonstrat în mod clar faptul că excesul de căldură ş i umiditate nu poate fi considerat un mediu care oferă condiţii de siguranţă chiar pentru activităţile vitale ale calului, stresul termic poate duce chiar la decesul animalului.

Pentru ca microclimatul din înteriorul mijlocului de transport să asigure efectiv ş i în modul cel mai eficient echilibrul termic, trebuie să limiteze schimbul de

căldură între organism şi mediu la strictul necesar menţinerii acestui echilibru cu reducerea la minimum a solicitării mecanismelor de termoreglare.

„Stresul prin încălzire afectează -starea generală, abilitatea, creştere ritmul cardiac, o creşte ratei de schimbare a temperaturii interne, creşte temperatura musculară (gluteal)”

Foreman, 1996

„În timpul testelor de laborator, în care caii au fost supuş i unor condiţii de mediu cald şi umed – pe parcursul testului s-a observat că temperatura internă se schimbă, creşte temperatura musculară, scade gradientul de temperatură la nivelul pielii (schimbul de căldură la acest nivel nu mai este eficient), creşte frecvenţa respiratorie ş i cardiacă”

Geor et al., 1995; McCutcheon et al., 1995

Climatul artificial din mijlocul de transport trebuie să corespundă normelor de igienă sub aspectul:

o temperaturii aerului,

o curenţilor de aer,

o umidităţii atmosferice,

o radiaţiilor calorice.

Temperatură ş i umiditate ridicată reprezintă pericol pentru sănătate.

73

► Aşternut

În timpul transportului, trebuie asigurate condiţii de dormit, punându-se la

dispoziţie un material orespunzător. Acesta trebuie să fie absorbant, în special în cazul în care în mijlocul de transport stratul de deasupra este constituit din paie

Pentru mânjii mai mici de patru luni trebuie să se asigure materiale adecvate

pentru a�ternut sau materiale echivalente, care să le garanteze confortul în func�ie de numărul de animale transportate, durata călătoriei �i de condi�iile meteorologice.

► Marcare

Materialul trebuie să asigure absorb�ia adecvată a urinei �i fecalelor. Preferabil rumeguş sau nisip. Paiele nu sunt bune absorbante, dar se pot folosi ca aşternut ş i paie tocate, mărunţite.

De asemena, aşternutul încurajează animalele să defece, ceea ce evident, este de dorit în cazul unor călătorii de lungă durată.

Vehiculele în care sunt transportate animalele trebuie marcate clar �i vizibil, cu scopul de a indica prezen�a unor animale.

LLLaaa bbbooorrrddd eeexxxiiissstttăăă ooo îîînnncccăăărrrcccăăătttuuurrrăăă vvviiieee!!!

Caracteristici rumeguş: provenit din prelucrarea lemnului virgin, nu foarte uscat

74

lll.3.5. Evidenţe

Transportatorul trebuie să se asigure că, pentru fiecare vehicul utilizat pentru transportul de animale, se păstrează un registru care cuprinde cel pu�in următoarele informa�ii care vor fi păstrate cel pu�in trei ani

• locuri, date �i ore de încărcare, numele sau denumirea �i adresa exploata�iei sau a centrului de colectare de unde sunt încărcate animalele;

• locuri, date �i ore de livrare, numele sau denumirea �i adresa destinatarului(ilor);

• speciile �i numărul de animale transportate; • data �i locul unde a fost efectuată dezinfec�ia; • detalii privind documentele de înso�ire, inclusiv numărul; • durata estimată a fiecărei călătorii.

lll.3.6. Planificarea transportului

Este esenţială planificarea oricărei călătorii; traseul, durata, distanţele de parcurs ş i punctele de repaus trebuiesc gândite dinainte, precum şi toate facilităţile necesare în asigurarea confortului ş i pentru hrănirea animalelor, dacă cumva acestea nu există deja în mijlocul de transport.

De asemenea, trebuie avută grijă penrtu a ne asigură că toate certificatele de sănătate au fost obţinute şi că ruta stabilită nu periclitează în nici un fel certificarea stării de sănătate.

lll.3.7. Cantitatea de alimente

De obicei este preferabil ca în timpul călătoriei să se transporte un surplus de alimente disponibil în cazul unor intârzieri neprevăzute şi pentru a asigura, la locul de destinaţie, o schimbare graduală a dietei pe o perioadă de peste trei zile. lll.3.8. Notificare

O prenotificare din timp a Punctelor de Inspecţie la Frontieră cu privire la timpul de sosire estimat va ajuta în minimizarea întârzierilor. De aceea, expeditorul, transportatorul ş i destinatarul trebuie să ia toate măsurile pentru a se asigura că acest lucru este făcut

75

lll.4 DOCUMENTAŢIA DE TRANSPORT

Companiile care transportă animale vii, trbuie să fie autorizate de statul

membru. Fiecare stat membru are o autoritate competentă responsabilă de emiterea acestor autorizaţii.

o Dacă animalele sunt transportate pe o perioadă mai mare de 8 ore, şi dacă transportul urmează să traverseze o graniţă transportul trebuie acompaniat de un Jurnal de călătorie

76

Certificatul de competenţă profesională pentru conducătorii ş i însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii, se eliberează celor care absolvă cursuri de formare profesională în domeniul protec�iei animalelor în timpul transportului �i al opera�iunilor conexe organizate de instituţii autorizate.

Certificatul de competenţă profesională este obligatoriu pentru toţi conducătorii ş i însoţitorii de pe vehiculele rutiere care transportă animale vii în scop economic, pe distanţe mai mari de 65 km, este valabil pe o perioadă de 5 ani ş i este redactat în limbile română ş i engleză,

O persoană nu poate transporta animale fără a de�ine în mijlocul de transport

documenta�ia din care să rezulte: • originea �i proprietarul animalelor; • locul de plecare al animalelor; • data �i ora plecării; • locul de destina�ie prevăzut; • durata estimată a călătoriei preconizate;

La cerere, transportatorul pune la dispozi�ia autorită�ii competente documenta�ia aferentă care trebuie să înso�ească transportul de animalele.

De asemenea, este absolut obligatoriu ca şoferul să poată prezenta la solicitarea autorităţii competente următoarele documente:

• autorizaţia transportatorului; • autorizaţia mijlocului de transport; • jurnalul de călătorie (pentru călătoriile de lungă durată); • certificatul de competenţă profesională pentru el sau pentru însoţitor

Instruirea şoferilor

o Transportatorii trebuie să se asigure că fiecare membru al personalului însărcinat cu manipularea animalelor în timpul transportului a beneficiat de un curs de pregătire recunoscut de autorită�ile competente.

Sancţiuni.

o Toate statele membre aplică măsuri administrative şi penale în caz de încălcare a legislaţiei privind protecţia animalelor în timpul transportului.

o Transporatorii riscă retragerea

autorizaţiei de transport animale vii

77

Certificatul de competenţă profesională pentru şofer

Con

form

arti

colu

lui

2 al

Ord

inul

ui n

r. 20

1 di

n 13

dec

embr

ie 2

007

alA

utor

ităţii

Naţ

iona

le S

anita

re V

eter

inar

e şi

pen

tru S

igur

anţa

Alim

ente

lor

priv

ind

Pro

cedu

ra d

e el

iber

are

a Ce

rtifi

catu

lui

de c

ompe

tenţă

prof

esio

nală

pen

tru

cond

ucăt

orii şi

însoţit

orii

de p

e ve

hicu

lele

rut

iere

car

e tra

nspo

rtă a

nim

ale

vii;

publ

icat

în

M

onito

rul

Ofic

ial

nr.

880

din

21

dece

mbr

ie 2

007:

„C

ertif

icat

ul

deco

mpe

tenţă

prof

esio

nală

est

e ob

ligat

oriu

pen

tru toţi

cond

ucăt

orii şi

însoţit

orii

de p

eve

hicu

lele

rutie

re c

are

trans

portă

ani

mal

e vi

i în

scop

eco

nom

ic, p

e di

stanţe

mai

mar

ide

65

km, e

ste

vala

bil p

e o

perio

adă

de 5

ani

şi e

ste

reda

ctat

în li

mbi

le r

omână şi

engl

eză”

.

Jurnalul de călătorie

Sec�iunea 1 — Planificare Sec�iunea 2 — Locul de plecare Sec�iunea 3 — Locul de destina�ie Sec�iunea 4 — Declara�ia transportatorului Sec�iunea 5 — Formular de raportare a anomaliilor

Modelele fiecărei sec�iuni sunt prevăzute mai jos:

78

79

80

81

82

83

Secţiunea 1 – Planificarea –

Persoana care planifică o călătorie de lungă durată pregăte�te, �tampilează �i semnează toate paginile din jurnalul de călătorie. Paginile jurnalului de călătorie trebuie să fie legate.

Va fi completată înainte de călătorie de către organizator / care poate fi sau nu transportator autorizat. "Organizator" înseamnă:

- un transportator care a subcontractat cel pu�in unui alt transportator o parte dintr-o călătorie, sau

- persoană fizică sau juridică ce a contractat cu mai mul�i transportatori pentru o călătorie, sau

- persoană care a semnat sec�iunea 1 din jurnalul de călătorie prevăzut de anexa II

1. Acesta se ocupă de organizarea întregii călătorii ş i se asigură că

toţi transportatorii sunt autorizaţi

vehiculele sunt autorizate şi

şoferii/ însoţitorii deţin certificate de competentă profesională

2. Dacă se utilizează mai mulţi transportatori pe durata călătoriei, o atenţie deosebită trebuie acordată pentru ca numele acestora, precum şi numărul autorizaţiilor acestora, să fie trecute pe formular. Atunci când călătoria a fost contractată cu mai mulţi transportatori se vor înscrie numele ş i numărul autorizaţiei acestora.

3. Pginile legate 4. Dă număr distinctiv Jurnalului de Călătorie

5. Ştampilează ş i semnează fiecare pagină

6. Organizatorul trebuie să completeze în întregime secţ 1 (cu excepţia numerelor certificatelor de sănătate).

- dacă se realizează mai multe încărcări ş i descărcări ale animalelor, acestea trebuie precizate, trecându-se toate locurile prin care trece transportul până la destinaţie. Se vor face fişe auxiliare, în caz că nu există spaţiu suficient pentru a trece toate punctele de control sau de transfer

- dacă organizatorul este ş i transportator, pe formular se va trece numele şoferului care va începe călătoria. Dcă organizatorul nu este transportator, se va trece numele transportatorului care va începe călătoria de la locul de plecare.

- trece timpul anticipat pentru călătorie, de la locul de plecare până la sosirea la destinaţia finală, incluzând pauzele de odihnă

- adresa completă de la locul de plecare, inclusiv codul poştal

- data şi ora de la locul de plecare.

84

- adresa completă de la locul de destinaţie, inclusiv codul poştal,

- data şi ora de la locul de destinaţie - specia transportată

- numărul total de animale

- estimează greutatea animalelor – în kg,

- suprafaţa totală preconizată pentru lot – în m2

- va înscrie numele, codul poştal, data ş i ora de sosire (6.2.), data ş i ora de plecare, precum ş i durata călătoriei în ore (6.3.), pentru fiecare punct de control, transfer şi punct de inspecţie la frontieră

7. Cu 2 zile înainte de ora plecării transmite Secţ 1 completetă către autoritatea veterinară – medicului vet oficial (vezi secţiunea 2)

8. Declaraţia organizatorului, că iş i asumă răspunderea privind organizarea călătoriei ş i asigurarea bunăstării animalelor.

9. Semnătura organizatorului.

85

86

Secţiunea 2 – Locul de plecare –

1. Trebuie completată de către deţinătorul de la locul de plecare 2. Această secţiune se completează la locul de plecare.

3. Deţinătorul de la local de plecare trebuie să completeze rubricile 1-7. Dacă aceste rubrici un sunt completate, călătoria nu poate începe.

4. Medicul veterinar oficial va

o emite Certificatele Sanitare Veterinare o va completa rubricile 8-11 – deci va controla, va semna ş i va ştampila

formularul.

Controale �i alte măsuri privind jurnalul de călătorie care trebuie efectuate de către autoritatea competentă înaintea călătoriilor de lungă durată

să efectueze controalele necesare pentru a verifica dacă (i) transportatorii men�iona�i în jurnalul de călătorie de�in autoriza�ii

valabile de transportator, certificate valabile de autorizare pentru mijlocul de transport utilizat pentru călătorii de lungă durată �i certificate de competen�ă profesională valabile pentru conducători �i înso�itori

(ii) (ii) jurnalul de călătorie prezentat de organizator este realist �i indică respectarea prezentului regulament

se asigură că jurnalul de călătorie este �tampilat se asigură că jurnalul de călătorie înso�e�te transportul de animale pe

perioada călătoriei până la locul de destina�ie sau, în cazul exportului într-o �ară ter�ă, cel pu�in până la punctul de ie�ire

87

88

Secţiunea 3 – Locul de destinaţie –

1. Trebuie completată de deţinătorul de la locul de destinaţie sau de

medicul veterinar oficial de la punctul de inspecţie la frontieră 2. Rubricile 1-7 vor fi completate de către deţinătorul de la local de destinaţie.

Atunci când transportul se desfăşoară în afara UE, rubrica 2 va fi completată de către medicul veterinar oficial de la punctul de inspecţie la frontieră PIF.

3. Deţinătorul va completa:

- numele transportatorului (nu cel al şoferului), care transportă animalele la destinaţie şi de asemenea

- numărul de autorizare al transportatorului. Şoferul având obligaţia să aibă în cabină o copie a acesteia.

- numele şoferului ş i

- numărul certificatului de competenţă profesională pe care şoferul trebuie să îl deţină asupra lui. În cazul în care nu există certificatul de competenţă profesională, această rubrică va fi completată cu căsuţa “Neconform”

- numărul autorizaţiei mijlocului de transport - densitatea /m2 pentru fiecare animal în parte

- În cazul în care jurnalul a fost corect completat se va bifa rubrica “Conform” (5.1.), iar în caz contrar rubrica “Neconform” (5.2.)

4. Atunci când locul de destinaţie se află într-o ţară terţă, medicul veterinar de la punctul de inspecţie la frontieră PIF va trimite, autorităţii competente de la locul de plecare, jurnalul de călătorie în original iar o copie a acestuia va însoţii călătoria până la final.

89

90

Secţiunea 4 – Declaraţia transportatorului –

Trebuie completată în timpul desfăşurării călătoriei de către persoane care au animalele în grijă Această secţiune trebuie completată de transportator pentru fiecare etapă a călătoriei, astfel încât orice detaliu al călătoriei să poată fi verificat în orice moment. Dacă un segment al călătoriei se modifică faţă de cel trecut în Secţiunea 1, dacă se modifică profilul călătoriei, din cauza întârzierilor (în caz să se fac pauze de odihnă prelungite), dacă vreo etapă a călătoriei depăşeşte timpul specificat sau dacă se schimbă transportatorii, trebuie trecut motivul întârzierilor.

Atunci când se descoperă animale rănite sau moarte în timpul călătoriei, ele trebuie înregistrate împreună cu motivul presupus de şofer, dacă acesta se poate stabili. Se acceptă faptul că uneori nu există un motiv vizibil ş i că mai au loc şi accidente, aşa că şoferului nu trebuie să–i fie teamă să raporteze incidentele.

Transportatorul trebuie să adauge numele, semnătura ş i numărul autorizaţiei. Acest lucru trebuie făcut de fiecare transportator folosit în timpul călătoriei. Se acceptă ca şoferul să semneze în numele transportatorului şi să adauge numărul autorizaţiei de transport, dacă transportatorul este de acord, dacă nu, jurnalul de călătorie trebuie înapoiat transportatorului pentru a fi semnat. La finalul călătoriei transportatorul care livrează animalele la destinaţie (sau reprezentantul acestuia) trebuie să trimită o copie completă a jurnalului autorităţii competente care a acordat autorizatia de transportator si, la cerere, autoritatii competente de la locul de plecare în timp de o lună de la completarea jurnalului. Sectiunea 4 ramane in original la transportator si se pastreaza timp de 3 ani. Deţinătorul de la locul de destinaţie trebuie să păstreze jurnalul original timp de trei ani.

91

92

Secţiunea 5 – Formularul de raportare a anomaliilor –

Această secţiune este pentru înregistrarea oricărei neconformităţi găsite în timpul transportului, care odată completată trebuie trimisă, în copie, autorităţii competente care primeşte secţiunea 1 (autoritatea competentă de la locul de plecare) În cazul în care se descoperă o nerespectare a regulamentului trebuie să se completeze formularul de raportare a anomaliilor din Secţiunea 5, care va rămâne ataşat jurnalului de călătorie.

O copie a acestei secţiuni trebuie trimisă de urgenţă autorităţii competente de la locul de plecare.

Dacă anomalia e descoperită de un inspector, acesta trebuie să solicite ca anomalia să fie rectificată înainte de continuarea călătoriei ş i poate raporta problema autorităţilor în drept, care în consecinţă va lua măsurile necesare

Dedc

93

lll.5 RESPONSABILITĂŢILE MEDICULUI VETERINAR

OFICIAL

lll.5.1. Documente

Deoarece documentele incomplete pot cauza întârzieri considerabile, acestea trebuie completate clar ş i corect. Nu este acceptată modificarea documentelor oficiale, dar greşelile de scriere sau ştersăturile făcute cu scopul de a corecta trebuie stampilate ş i parafate de către medicul veterinar oficial.

Pe cât este posibil, documentele trebuie completate de o manieră încât să poată fi înţelese de către ţara de destinaţie ş i de către orice ţară de tranzit.

lll.5.2. Descrierea animalului

Când animalul transportat posedă o descriere oficială, orice detaliu al acesteia trebuie să fie precis.

De asemenea, trebuie să se ţină cont de orice schimbare recentă survenită în înfăţişarea animalului, cum ar fi cele de culoare sau marcările permanente aplicate de curând.

lll.5.3. Animale corespunzătoare

Numai animalele care care au o stare corespunzătoare pot face faţă unui transport internaţional, iar natura, distanţa ş i durata călătoriei se stabilesc în raport cu această stare corespunzătoare a animalului.

Stressul excesiv pe durata transportului poate duce la probleme de parturiţie, eşec în a intra în estru (în special la iepele care alăptează), răniri, colici, febră de transport, tetanii tranzitorii, pierderi de greutate, sufocare, colită severă, infecţie streptococică ş i accese de furie. Stressul poate declanşa schimbări biochimice latente care vor influenţa starea generală a animalului şi capacitatea de a îş i reveni după transport la potenţialul său maxim.

Animalele oarbe, slabe sau şchiope, ş i cele a căror suferinţă poate fi agravată de către transport, pot fi supuse unei călătorii numai dacă aseasta este în interesul animalului ş i dacă un veterinar oficial autorizează transportul respectiv.

Iepele gestante sunt considerate improprii de a fi supuse operaţiunilor de transport în cazul în care este foarte probabil ca fătarea să se declanşeze în timpul călătoriei. De asemenea, în primele patru zile după fătare, iepele care au fătat nu vor fi transportate decât din motive ce ţin de asigurarea propriei sănătăţi.

După un transport, cailor le este necesară o perioadă de odihnă de 48 ore. lll.5.4. Densităţiile de populare

Când acestea nu corespund standardelor acceptate (vezi V.4, pag 110) medicul veterinar oficial trebuie să fie pregătit pentru aplicarea celor mai bune măsuri ş i, dacă el/ea consideră ca această suprapopulare are drept rezultat

94

producerea unei suferinţe inutile animalelor, poate dispune descărcarea unui număr de animale.

De asemenea, el/ea trebuie să fie pregătit/ă pentru a da sfaturi cu privire la fixarea animalelor dacă acestea stau prea lejer îm boxă ş i pot fi aruncate în toate părţile datorită mişcărilor din timpul transportului. lll.5.5. Ucideri de urgenţă

Medicul veterinar oficial, trebuie să fie sigur că în mijlocul de transport există un instrument în condiţii optime de funcţionare, ce poate fi folosit pentru uciderea de urgenţă a animalelor, acolo unde poate fi aplicabil.

De asemenea, trebuie să existe o persoană responsabilă de efectuarea uciderii de urgenţă şi care înţelege foarte clar cum ş i în ce circumstanţe să folosescă instrumentul respectiv

Controale la punctele de ie�ire �i la punctele de control la frontieră În cazul în care animalele sunt prezentate la punctele de ie�ire sau la punctele

de control la frontieră, medicii veterinari oficiali din statele membre verifică dacă animalele sunt transportate în condiţiile de bunăstare legale �i în special:

- dacă transportatorii au prezentat o copie a unei autoriza�ii valabile pentru efectuarea călătoriile de lungă durată;

- dacă conducătorii vehiculelor rutiere care transportă ecvidee domestice, animale domestice din speciile bovină, ovină, caprină sau porcină sau păsări de curte �i înso�itorii au prezentat un certificat valabil de competen�ă profesională;

- dacă animalele sunt apte să continue călătoria; - dacă mijloacele de transport cu care animalele continuă călătoria sunt

corespunzătoare; - dacă, în cazul exportului, transportatorii au furnizat dovezi conform

cărora călătoria de la locul de plecare la primul loc de descărcare din �ara de destina�ie finală respectă toate acordurile interna�ionale aplicabile �ărilor ter�e în cauză;

- dacă ecvideele domestice au fost sau urmează să fie transportate în călătorii de lungă durată.

În cazul călătoriilor de lungă durată pentru ecvidee medicii veterinari oficiali de la punctele de ie�ire �i de la punctele de control la frontieră efectuează �i înregistrează controalele enumerate la sec�iunea 3 "Locul de destina�ie" din jurnalul de călătorie. Înregistrările acestor controale �i controlul prevăzute mai sus sunt păstrate de autoritatea competentă cel pu�in trei ani de la data efectuării controalelor, inclusiv o copie a foii de înregistrare corespunzătoare sau a exemplarului imprimat.

Atunci când autoritatea competentă consideră că animalele nu sunt apte să încheie călătoria, acestea sunt descărcate, adăpate, hrănite �i beneficiază de repaus.

95

Întârzieri în timpul transportului

Autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru a preveni sau a reduce la minimum orice întârziere în timpul transportului sau suferin�a animalelor în cazul unor circumstan�e neprevăzute.

Autoritatea competentă se asigură că la punctele de transfer, de ie�ire �i de control la frontieră se iau măsuri speciale pentru a acorda prioritate transportului de animale.

Un lot de animale poate fi re�inut în timpul transportului exclusiv în cazul în care acest lucru este strict necesar pentru bunăstarea animalelor sau din motive de siguran�ă publică.

Nici o întârziere nejustificată nu poate surveni între încheierea încărcării �i plecare.

În cazul în care un lot de animale trebuie re�inut în cursul transportului mai mult de două ore, autoritatea competentă se asigură că se iau măsurile corespunzătoare pentru îngrijirea animalelor �i, dacă este necesar, pentru hrănirea, adăparea, descărcarea �i adăpostirea acestora.

lll.6 DESEMNAREA PERSOANEI RESPONSABILE

lll.6.1. Ingrijitorul/Însoţitorul

"Înso�itor" înseamnă o persoană direct răspunzătoare de bunăstarea animalelor pe care le înso�e�te în timpul călătoriei.

Fiecare transport de ecvine trebuie să fie acompaniat de un însoţitor responsabil de a avea grijă de animale, să le hrănească ş i să le adape. Oricum, nu este necesar un astfel de însoţitor în cazurile în care expeditorul şi/sau destinatarul sunt siguri că animalele vor fi supravegheate, iar cu ocazia opririlor scurte din timpul călătoriei vor fi hrănite şi adăpate.

Îngrijitorul trebuie să fie instruit în domeniul asigurării bunăstării animalelor de care este responsabil ş i să fie familiarizat cu cerinţele legislative şi alte formalităţi.

Dacă transportul este constituit dintr-un număr mare de animale, trebuie să existe un număr suficient de ingrijitori cu un singur responsabil pentru toate animalele.

Când îngrijitorul consideră necesară o asistenţă din partea unui veterinar, aceasta trebuie obţinută cât mai rapid posibil.

În timpul transportului rutier, responsabilităţile îngrijitorului pot fi preluate de către şoferul vehicolului. Când, din cauza perioadei de timp sau distanţei, un singur şofer nu poate îngriji în mod corespunzător caii, este indispensabilă prezenţa unui al doilea şofer.

Acest însoţitor este considerat ca fiind persoana responsabilă de încarcatură ş i îş i asumă responsabilitatea consecinţelor ce decurg în urma controalelor veterinare.

96

Capitol IV

INCĂRCAREA

Toate facilităţile trebuie să fie adecvate scopului lor, rezistente şi menţinute în condiţii bune de funcţionare.

Mărfurile transportate în acela�i mijloc de transport cu animalele sunt

pozi�ionate astfel încât să nu provoace rănirea, suferin�a sau agita�ia animalelor.

lV.1 LEGAREA

Atunci când este necesar ca animalele să fie legate, funiile, pripoanele sau alte mijloace utilizate trebuie să fie:

- suficient de solide pentru a nu se rupe în condi�ii normale de transport; - de natură să le permită animalelor să se a�eze, să se adape �i să se

hrănească, atunci când este necesar; - proiectate astfel încât să se elimine pericolul de strangulare sau rănire �i - uşor de dezlegat, astfel încât să permită eliberarea rapidă a animalelor;

Un loc străin, cum ar fi interiorul mijlocului de transport, poate pune calul într-o stare de alertă, cauzând-i

emotivitate ş i făcându-l să reacţioneze chiar şi mai puternic decât într-un mediu sau o situaţie familiară.

Încărcarea ş i descărcarea sunt activităţi în care este foarte probabil ca animalele

să fie rănite sau stresate, de aceea, reprezintă întotdeuna

un punct critic.

97

Când este necesar, pie�ele sau centrele de colectare furnizează

echipamente pentru priponirea animalelor

Ecvidee neîmblânzite" înseamnă ecvidee care nu pot fi legate sau duse de căpăstru fără a li se provoca agita�ie, durere sau suferin�ă inutilă. Deci caii neîmblânziţi nu vor purta căpăstru.

Nu se leagă animalele care nu sunt obi�nuite să fie legate. În Raportul Comitertului ştiinţific pe sănătatea ş i bunăstarea animalelor,

adoptat în 11 martie 2002, se menţionează: „Caii care sunt legaţi în timpul transportului, sau ale căror mişcări le sunt

limitate prin barele de la nivelul pieptului, sau care nu îşi pot apleca capul pâna la înălţimea umerilor se pot bloca sau pot avea dificultăţi în respiraţie.

Legarea animalelor prea strâmt, funia prea scurtă, produce probleme prin faptul că animalele nu se pot culca, iar în cazul în care cad, este posibil, ca din cauza legăturii, să nu mai fie capabile să se ridice.

Dacă funia este suficient de lungă pentru a permite animalelor să se culce, acestea pot călca pe ea sau chiar să se încurece în sfoară.”

Când este necesar ca animalele să fie legate, în vehicul trebuie să existe: - frânghie de rezervă ş i

- un cuţit pentru ca atunci când este cazul, aceasta să poată fi tăiată rapid.

“Animalele nu trebuie să fie legate în timpul mersului vehiculului.

Dacă este necesar ca animalele să fie legate în timpul încărcării, legăturile trebuie să fie eliberate înainte de plecarea vehiculului.

Folosirea unei boxe de o mărime

corespunzătoare poate înlătura necesitatea legării animalelor.”

Totuşi, în oricare din circumstanţele de mai sus nu se asigura o bunăstare reală a animalelor.

98

lV.2 MIJLOACELE DE ÎNCĂRCARE

Mijloacele de încărcare să fie proiectate astfel:

- anti-derapare, nu trebuie să fie alunecoase, iar dacă este necesar, pentru evitarea alunecărilor se pot folosi traverse din lemn sau metal;

- să minimalizeze agitaţia ş i anxietatea şi să asigure siguranţa animalelor;

- să poată fi cură�ate �i dezinfectate uşor şi rapid.

De obicei încărcarea trebuie să se facă de pe o rampă, rampă cu ridicare automată-mecanică, platformele-ascensor, sau printr-o nişă care face legătura cu mijlocul de transport

Rampele ş i platformele-ascensor uneori pot fi dotate cu bariere de siguran�ă

- protec�ii pe păr�ile laterale - pentru a preveni căderea sau evadarea animalelor în timpul opera�iunilor de încărcare �i descărcare.

Când animalele merg spre vehicul, panourile laterale ale culoaruluii, rampei de încărcare trebuie să aibă o înălţime suficientă ş i să fie acoperite în special în partea de jos astfel încât să se prevină rănirea animalelor.

Aceste panouri laterale de protecţie nu sunt necesare în cazul în care animalele sunt încărcate individual cu ajutorul funiilor laterale de protecţie sau aduse de căpastru.

Este permisă ridicarea manuală a animalelor suficient de mici, ş i este chiar

preferată la încărcarea mânjilor care oricum pot manifesta reţineri în a păsi pe o rampă

Foarte des caii reacţionează vehement la sunetele sparte care se aud prin păş irea pe o rampă, iar aceste sunete pot fi reduse folosind o ţesătură din materiale naturale sau straturi dese de aşternut puse pe rampă

99

Pentru cai este permisă o înclinaţie a rampei faţă de orizontal cu valorile: 20 – 36,4% ► 11,18 – 200 (sexagesimale)

Aceste valori sunt valabile pentru porcine, viţei

Pentru ovine şi bovine adulte este permisă o înclinaţ ie a rampei de

26 – 50% ► 14,34 - 26,340 (sexagesimale)

► Atunci când înclina�ia este mai mare de 10° (adică

17,6 % fa�ă de planul orizontal), rampele

sunt prevăzute cu un sistem, precum �ipci transversale, care să le permită animalelor

să urce sau să coboare fără riscuri

sau dificultă�i

► Rampele pot avea o înclina�ie maximă de 20°, (adică 36,4 % fa�ă de planul orizontal).

100

Recomandări: Pentru construirea mijloacelor de încărcare a cailor, sunt considerate corespunzătoare următoarele caracteristici:

Rampe externe

Panta să nu depăşească 300, ş i dacă este posibil, mai puţin la coborâre.

Panouri laterale (în cazul în care rampele sau dispozitivele de ridicare sunt dotate cu astfel de panouri)

1,3 m înălţime

Distanţa de la partea superioară a rampei la vehicul

sub 25 cm

Spaţiu între partea superioară a rampei ş i vehicul

sub 6 cm

Când operaţia de încărcare/descărcare durează mai mult de 3 ore trebuie să

existe instalaţii pentru adăpostirea, hrănirea ş i adăparea în exteriorul mijlocului de transport, dar animalele nu trebuie să fie legate.

101

102

26o Deci rampa corespunde

cerinţelor legale cu privire la

transportul cailor.

103

De asemenea, trebuie urmărit ş i aspectul din imaginile de mai jos:

104

lV.3 ILUMINAREA

În timpul încărcării �i descărcării se asigură condi�ii adecvate de iluminat Interiorul unităţii de transport trebuie să fie bine luminat când se face

încărcarea pentru a permite cailor să vadă unde merg. Oricum, caii pot protesta dacă trebuie să mergă spre o sursă puternică de lumină.

lV.4 MOD DE MANEVRARE – MANIPULARE

După cum s-a menţionat mai sus, Încărcarea ş i descărcarea sunt activităţi în

care este foarte probabil ca animalele să fie rănite sau stresate de aceea reprezintă întotdeuna un punct critic.

Animalele sunt nervoase iar riscul de accident este mare atât pentru ele cât şi pentru cei din jurul lor. În plus, manipularea cu duritate, cu agresivitate a animalelor, face ca acestea să fie:

- excitabile ş i hipersensibile; - inabordabile şi dificil de manipulat; - mai predispuse să cauzeze accidentarea îngrijitorului

• Mulţi cai se bat în timpul încărcării • Caii au un comportament înăscut de a evita spaţiile strânte, închise (Dawnery,

2001) • Caii se opun intrării într-un vehicul din cauza experienţelor anterioare la

încărcare (Lyons,1991; Rashid, 1993) • Se manifestă prin:

nu înaintează ş i îşi trag corpul înapoi; păşesc în lateral; merg în marşarier, se întorc; fac mişcări bruşte; îş i agită capul; tropăie; lovesc.

• Aceste comportamente se înteţesc în mod negativ în cazul în care nu se reuşeşte încărcarea. (Baron, 1991)

Caii trebuie trataţi cu calm ş i blândeţe pentru a menţine între limite nelinistea

ş i agitarea, care oricum sunt inevitabile, şi pentru a nu le provoca emoţii, suferinţe şi temeri ce pot fi evitate.

Pie�ele sau centrele de colectare furnizează echipamente pentru priponirea animalelor, atunci când este necesar

105

106

lV.5 BACKING-UP

În cazul în care calul opune rezistenţă la a intra în unitatea de transport, se poate recurge la a-l introduce făcându-l să meargă cu spatele sau pe o rampă din faţa vehicolului.

Încărcare în marsarier - în astfel de circumstanţe, rampele trebuie să aibă un unghi faţă de sol cât de mic posibil, pentru că este dificil să faci un cal să meargă în marşarier pe o pantă. Poziţionare cu capul înainte, în sensul direcţiei de mers.

Caii suportă mai uşor stresul de transport dacă sunt poziţionaţi cu partea din spate înspre faţa vehicolului deci, cu capul invers faţă de direcţia de mers.

De asemnea, astfel poziţionaţi caii se echilibrează mai uşor, oboseala musculară fiind mai mică.

(Clark et al. 1988; Cregier, 1982)

107

Capitol V

TRANSPORT

V.1 FACTORII STRESANŢI ÎN TIMPUL TRANSPORTULUI

Stresul din timpul transportului poate fi cauzat de următorii factori:

► Vehicul

- proiectare necorespunzătoare; - vibraţii, zgomote, mişcări; - ventilaţie necorespunzătoare –

inexistentă sau curenţi de aer prea puternici,

- calitatea aerului - miros de benzină, gaze de eşapament;

- iluminare, - podea alunecoasă, - acces îngust, - tipul de rampă, - prezenţa diferitelor ustensile

- materialele de construcţie a boxelor, partiţiilor necorespunzătoare

- dispozitivele de asamblare necorespunzătoare

- poziţionarea şi gruparea animalelor

- densitatea de încărcare, spaţiu alocat

- insuficient spaţiu deasupra capului - accesul la apă ş i furaje - izolare

Vibraţii – Un vehicul cu motorul pornit produce mişcări vibratorii de mică

intensitate, rapide ş i regulate; în timp animalele se obişnuiesc cu aceste mişcări astfel că acestea nu constituie o problemă.

Zgomote – Animalele se obişnuiesc cu zgomotul motorului în funcţiune, dar

zgomotele neaşteptate pot speria ş i agita animalele; trebuie evitat contactul dintre autovehicul ş i crengile sau vegetaţia de la marginea şoselei.

Mişcări – Într-un autovehicul aflat în mişcare, capacitatea animalelor de a-şi

menţine echilibrul este afectată, iar în situaţii extreme, animalele pot chiar să cadă. Au fost descrise trei tipuri principale de mişcări la care sunt supuse animalele

într-un autovehicul:

mişcările excesive în sus şi în jos - pot fi limitate prin - menţinând o presiune corectă a pneurilor ş i - menţinând în stare bună suspensiile maş inii

mişcările dintr-o parte în alta - pot fi limitate prin:

- întreţinerea corectă a maş inii - conducerea vehiculului într-un mod adaptat la calitatea drumului

108

- manevrarea cu grijă în curbe - evitarea depăşirilor bruşte

mişcările în faţă şi în spate - pot fi limitate prin:: - pornirea încet şi cu grijă de pe loc - anticiparea pericolelor - evitarea frânelor bruşte - schimbarea vitezelor lin, fără bruscheţe.

► Mediu ambiant

- zgomote neplăcute; - mişcările vehicului în trafic; - calitatea luminii; - temperatura ş i umiditatea; - calitatea suprafeţei de rulare a

drumului;

- factori individuali: - genotup, fenotip - sex, - vârstă, - conformaţia ş i constituţia; - starea de sănătate; - experienţele anterioare; - stereotipuri; - alcătuirea grupului.

► Factorul uman

- atitudine necorespunzătoare faţă de animal;

- condiţia fizică ş i psihică; - oboseala; - şofat agresiv; - experienţă în astfel de călătorii; - starea drumului;

- respectarea jurnalului de călătorie, înclusiv durata odihnelor;

- organizarea defecuasă; - folosirea sedativelor; - cunoştiinţe în ce priveşte nevoile

animalului.

Evitarea erorilor tipice în manipularea cailor

Persoanele trebuie să aibă cunoştinţe despre sim ţurile ş i comportamentul cailor (calul percepe şi reacţionează la stimuli insesizabili omului) Calul observă oamenii şi obiectele în mişcare

- Oamenii să evite a se mişca rapid - Să nu existe animale, oameni sau obiecte care care să îi poată distrage - Nu amestecaţi grupuri nefamiliare - animalele care au fost crescute în grupuri

compatibile, sunt obi�nuite unele cu altele, iar separarea produce anxietate. - Iepele sunt transportate împreună cu puii lor. - Oferiţi timp animalelor să se obişnuiască cu noul mediu ambiental ş i cu

insoţitorul. - Nu îl siliţi, nu îl forţaţi ş i nu îl împingeţi - Nu fiţi ofensivi cu animalele, vor avea reacţii de apărare

109

În timpul oricărei activităţi cu un cal nu este necesar:

- Atitudine violentă - Întrebuinţarea câinilor - Strigăte, ţipete - Lovituri sau împunsături - Stimuli electric

Risc de rănire a calului: sfâşâieri, tăieturi, scalpare. Calul mişcându-ş i capul se poate izbi cu violenţă de preţii vehiculului provocându-şi răni grave la acest nivel. Tot din cauza agitaţiei poate cădea ş i chiar fractura picioarele. Risc de răniri ale persoanelor care încarcă caii: arsuri de la frânghie, degete smulse, fracturi, vânâtâi, zdrobiri de ţesut, sângeră

Zonele cele mai expuse la răni în timpul transportului

110

V.2. CONDIŢII

V.2.1 Construcţie şi proiectare

Pereţii laterali ai boxei ş i elementele de cuplare pentru montarea

echipamentelor etc. trebuie să fie suficient de solide pentru a sus ţine greutatea animalelor ş i pentru a nu face posibilă evadarea sau căderea în afară, precum ş i, să opună rezistenţă la mişcările din timpul transportului.

Mijlocul de transport trebuie să fie construit astfel încât animalele să nu poată scăpa accidental şi să fie transportate în deplină siguranţă.

Vehiculele care transportă animale trebuie să aibă lungimea, lăţimea şi înălţimea necesare spaţiului disponibil pentru animale. Înălţimea de gabarit a unităţii de transport trebuie să fie corespunzătoare din construcţie astfel încât să permită cirulaţia/ventilaţia aerului în spaţiul liber dintre capul animalului ş i tavan.

Pe exteriorul mijlocului de transport trebuie să existe indicatori sau simboluri clare care să arate că respectivul vehicol transportă animale vii.

Dispozitivele de montaj ş i asamblare trebuie proiectate astfel încât să fie manevrate cu uşurinţă ş i rapiditate.

Fiecare unitate de transport trebuie să aibă un plafon înalt ş i rezistent. Podelele trebuie proiectate pentru a asigura menţinerea suprafeţei,

aşternutului într-un mod rezonabil de curaţenie ş i uscăciune, ş i dacă este necesar, să aibă drenaj şi un sistem de captare a fecalelor şi urinei. Materialul de construcţie al podelelor trebuie nu să fie predispus la coroziune. Suprafaţa podelelor strebuie să asigure o bună stabilitate picioarelor ş i unde este cazul să aibă traverse din scânduri

Părţile din vehiculul în care sunt transportate animalele nu trebuie să fie obstructive ş i nici să aibă componente care pot constitui un risc în rănirea animalelor.

În zonele în care caii stau pentru o perioada prelungită, trebuie folosit aşternut absorbant.

Dacă este necesar, pereţii despărţitori ai cuşetelor sau boxelor de transport pot fi căptuşite pe nivelul de la aproximativ 75 cm de la podea până la înălţimea spatelui calului. Poate fi necesară o protecţie suplimentară pentru zona capului şi, de asemenea, căptuş irea barei din zona pieptului. Materialele protectoare folosite la căptuş ire trebuie să fie uşor de curaţat ş i dezinfectat şi puse în zona de jos a pereţiilor laterali ş i cel din spate ale containărului de transport, ca material de protecţie, atât pentru picioarele cailor cât ş i pentru container.

Orice muchie şi colţ din interiorul vehicolului trebuie rotunjite, precum şi orice vârf ascuţit trebuie ş lefuit sau să aibă o apărătoare rotunjită.

Vehicolele trebuie să aibă pereţi separatori corespunzători pentru a asigura sau a menţine o temperatura internă adecvată şi constantă.

Vehiculele fără mijloace mecanice de ventilaţie trebuie să furnizeze ventilaţia aerului prin deschizături de mărime adecvată situate pe peretele din faţă si pe pereţii laterali. Aceste deschizături de ventilaţie trebuie construite astfel încât să poată fi ajustate sau închise la nevoie ş i să prevină producerea de accidente cailor transportaţi.

Un vehicol care transportă cai trebuie să fie astfel divizat încât să existe spaţiu suficient în asigurarea bunăstării cailor în situaţii de urgenţă şi de asemenea să fie echipat cu mijloace corespunzătoare pentru ca, atunci când se deschide uşa, calul să existe posibilitatea căderii în afară.

111

În timpul transporturilor de lungă durată, vor fi făcute provizii pentru a hrăni şi adăpa caii la intervale de timp adecvate. V.2.2 Mijloacele de acces în unitatea de transport

Trebuie să existe prevederi cu privire la posibilitatea de a observa animalele

ş i, în funcţie de mijlocul de transport ş i de condiţiile din unitatea de transport, trebuie de asemenea să existe prevederi cu privire la accesul în unitatea de transport la intervale de timp considerate potrivite.

Accesul la boxa animalului se poate face fie prin uş i laterale, fie prin căi de pasaj sau culoare/coridoare de acces.

S-a constat că nu prea este acceptabil sau satisfăcător a ajunge la un grup de animale trecând printr-un alt grup.

V.2.3 Încărcare şi descărcare în traseu

Dacă unitatea de transport nu este dotată cu mijloace de hrănire şi adăpare a

cailor care sunt transportaţi pe o perioadă lungă de timp, în acest scop, actiunile de încărcare ş i descărcare a animalelor pe timpul călătoriei, trebuie planificate anterior efectuării transportului. (vezi III.1.7).

V.2.4 Îngrijirea animalelor

Persoana care are grijă de animale trebuie să însoţească transportul, sau să fie disponibilă în locurile desemnate ca punctele de oprire în timpul traseului.

Toţi însoţitorii trebuie să fie instruiţi pentru a avea suficiente cunoştinţe cu privire la hrănirea, adăparea, îngrijirea animalelor ş i reglarea dispozitivelor de aer condiţionat în diferite condiţii climatice.

Şoferul trebuie să mergă uniform, evitând schimbările bruşte ale vitezei - accelerari rapide sau frâne puternice.

V.2.5 Tratament

În clipa în care este posibil, animalele bolnave sau rănite trebuie separate,

descărcate ş i tratate sub supravegherea unui medic veterinar sau a unui persoane competente. V.2.6 Eutanasie

Pe cale rutieră şi feroviară. Dacă în timpul unui transport de animale pe cale rutieră sau feroviară este

necesară uciderea de urgenţă a vreunui animal, trebuie chemat un medic veterinar sau o persoană competentă.

Pe cale aeriană şi maritimă. În cazul în care caii sunt transportaţi în avion sau

pe vapor, trebuie să existe la îndemână dispozitive în bună stare de funcţionare prin care să se poată efectua uciderea de urgenţă a animalelor ş i un un ordin scris prin care este permisă deţinerea ş i accesul pe mijlocul de transport a dispozitivelor respective.

112

V.4 DENSITĂŢIILE DE POPULARE

Densitatea de populare este reprezentată de numărul de animale pe

unitatea de suprafaţă, respectiv, suprafaţa maximă de podea din interiorul mijlocului de transport necesară fiecărui animal.

Alocarea spaţiului pentru fiecare animal în parte în timpul călătoriilor,

constituie un subiect extrem de sensibil, deoarece contribuie la modificarea costurilor de transport. În general, spaţiile mai mici permit costuri reduse deoarece pe aceeaşi suprafaţă a vehicolului se pot transporta mai multe animale deodată.

Suprafaţa de podea din interiorul mijlocului de transport, alocată fiecărui

animal în timpul călătoriei are două componente:

a) suprafaţa de podea disponibilă animalului să stea patruped sau culcat (echivalentă cu ceea ce în mod obişnuit denumim densitate de populare/încărcare), şi

b) înălţimea compartimentului în care sunt transportate animalele.

Înălţimea de gabarit a unităţii de transport trebuie să fie corespunzătoare din construcţie astfel încât să permită cirulaţia/ventilaţia aerului în spaţiul liber dintre capul animalului ş i tavan.

Înăl�imea minimă din interiorul compartimentului este cu cel pu�in 75 cm

mai mare decât înăl�imea la greabăn a celui mai înalt animal.

„Mărimea spaţiului alocat fiecărui animal în timpul transprtului este unul dintre cei mai importanţi factori care influienţează bunăstarea animalelor.”

(Hall and Bradshaw 1998)

V.3 SECURITATE

Containerele ş i boxele trebuie să fie fixate astfel încât acestea să nu se deplaseze din cauza mişcărilor din timpul mersului vehicului.

113

Animalelor trebuie să li se ofere un staţiu adecvat atât ca suprafaţă de podea

cât ş i ca înălţime a compartimentului astfel încât:

- animalele să stea în picioare sau culcat în poziţii naturale; - să permită ş i să menţină un confort termic; - să prevină rănirea sau suferinţa de orice fel.

Când se calculează spaţiul de transport necesar, trebuie se tine cont de

mărimea ş i starea animalului, de condiţiile meteorologice, de natura ş i durata călătoriei.

Printre factorii de care trebuie să se ţină cont în calcularea suprafaţei minime

alocabile fiecărui animal în timpul transportului se numără ş i:

• capacitatea animalelor de a îş i regla temperatura corporală, • condiţiile ambientale, în special cele referitoare la temparatură, ş i • dorinţa animalelor de a şe aşeza.

„Cel mai mic spaţiu alocat este determinat de

dimensiunile fizice ale animalelor” (Petherick 1983).

Dorinţa animalelor de a sta culcate în timpul transportului depinde de

lungimea călătoriei, de condiţiile oferite, în special dacă le este confortabil să stea culcat ş i de modul în care este condus vehicolul în relaţie cu calitatea suprafeţei de rulare a drumului.

Caii stau în picioare aproape toată ziua şi chiar pot dormi în poziţie patrupedă. În timpul transportului, chiar ş i în cazul unor călătorii liniştite, lungi care te îmbie la somn, caii aproape întotdeauna stau în picioare. Ei se pot aşeza dacă li se oferă condiţii de spaţiu şi linişte, după călătorii lungi, peste 12 ore.

Iepele gestante au nevoie de aproximativ 10% mai mult spaţiu în ultimul trimestru al gestaţiei. Pentru călătorii de peste 4 ore mânjii ş i caii tineri trebui să aibă spaţiu suficient pentru a se putea culca.

În proiectarea boxele de transport, trebuie să se ţină seama de conformaţia fiecărui animal în parte, de scorul BCS (body condition score), bonitare - evaluare prin inspecţie vizuală a animalului, ţinându-se cont de vârstă, raportul înălţime greutate ş i proporţia musculaturii ş i grăsimii

114

Caii au nevoie de o perioadă semnificantă de timp pentru un somn bun, iar

acest lucru se poate realiza cel mai bine noaptea şi stând în picioare. Transportul le poate perturba acest obicei de a dormi. Oricum, în interiorul mijlocului de transport, fiecare cal trebuie să aibă alocat un spaţiu suficient pentru a sta în picioare sau culcat în poziţii naturale.

În cazul masurării suprafeţei fiecărei boxe a unui calul, în scopul calculării

densităţii de încărcare, trebuie să se ţină cont ş i de suprafaţa care se pierde prin dispozitivele de adăpare, hrănire, ventilare, etc. De asemenea, (vezi pag 47) suprafaţa de alocat fiecărui cal, trebuie calculată prin măsurători interne, eliminând spaţiile care se pierde prin elementele de fixare, pereţi despărţitori, etc. În densitatea de populare se socoteşte numai spaţiul destinat exclusiv calului.

În stabilirea practică a suprafeţei minime necesare, alocabile unui animal,

tebuie acordată o mare consideraţie dacă este necesar ca animalele să fie hrănite, adăpate şi să aibă spaţiu de odihnă chiar în interiorul vehicolului.

Odihna, furajarea şi adăparea în unitatea de transport impune o densitate de încărcare mai mică (fiind necesar o suprafaţă mai mare) pentru a permite accesul la hrană ş i apă.

Spaţiul alocat trebuie să fie mai mare dacă vehiculul staţionează pe o perioadă mai mare de timp pentru a favoriza ventilaţia fără curenţi de aer, în afară de cazul când vehicolul este dotat cu sistem de climatizare.

În cazul în care un animal patruped stă pe o suprafaţă în mişcare, cum ar fi

într-un vehicol rutier, acesta, cu scopul se a se echilibra, îş i poziţionează picioarele în afara suprafeţei normale de sub corpul său (Broom 2000).

Cât spaţiu se alocă ● Când stă în picioare după ce se ridică, lungimea calului de la nas la coadă este cu până la 150% mai mare decât lungimea ocupată în decubit sternal creşte (Clutton 2008 pers. com.) ● centrul de greutate ş i forma/poziţia îl face instabil ● pentru a se echilibra este nevoie să-ş i mişte capul ş i gâtul, în special dacă nu se pot mişca liber, în voie

● Când stă jos, un cal este incapabil să îş i pună picioarele din spate dedesuptul corpului.

115

De asemenea, dacă animalul este supus unei acceleraţii spre o anumită direcţie, el va face paş i în afara acestei zone normale. Prin urmare, el va avea nevoie de mai mult spaţiu pentru a-ş i menţine echilibrul decât pentru a sta culcat.

La cai, în cazul când adoptă acestă poziţie în picioare, aceşti paş i de contra balansare în vehiculul aflat în mers, sunt ş i mai dificili ş i stresanţi deoarece caii vor face eforturi considerabile pentru a nu se atinge între ei sau cu pereţii vehicolului.

Mai mult decât suprafaţa alocată în timpul transportului, există condiţia ca

vehicolul să fie condus bine, şoferul să ţină cont că transportă o „încărcătură vie”, în această situaţie putem zice: cu cât este mai mare suprafaţa alocată cu atât este mai bine asigurată bunăstarea animalelor.

Oricum dacă vehicolul este condus prost şi animalele sunt supuse unor mişcări laterale substanţiale, datorate unor curbe efectuate în viteză prea mare, sau unor frâne ş i acelerări bruşte, se produc mai puţine răniri ş i căderi dacă animalele sunt încărcate mai îngrămădit.

În proiectarea boxei de transport, respectiv a spaţiului alocat calului, trebuie să se ţină cont ş i de spaţiul din faţă, adică de a permite calului să îş i mişte capul până la cel puţin înălţimea umerilor. Acest lucru este important ş i pentru ca animalul să respire în bune condiţii în timpul unor călătorii de mai multe ore. (Racklyeft and Love, 1990)

Boxa de transport poate de asemenea să aibă dispozitive de legare a capului ş i bare la nivelul pieptului, care fac ca animalul să îş i ţină capul la 0,25 m sau mai mult deasupra umerilor. Caii priponiţi trebuie să aibă spatiu pentru mişcare.

În urma cercetărilor, se recomandă, ca hrana, inclusiv fânul să se ţină la nivelul umerilor sau mai jos.

O problemă separată care are legătură cu suprafaţa de încărcare, o constituie

agresiunea între animale sau modul ş i dispozitivele de fixare de legare a capului.

Menţinerea echilibrului ● ecvinele folosesc o tehnică de a se propti în picioare ca să nu cadă, poziţionându-ş i membrele anterioare şi posterioare pe o suprafaţă mai mare decât în poziţia lor patrupedă de bază. →În imagine se văd cele mai îndepărtate puncte de sprijin înainte ş i după a se propti pt echilibrare. ● Spaţiul dintre pereţii despărţitori ai boxei trebuie să fie suficient de mare pentru a se îmbina în mod firesc cu întreaga suprafaţă a podelei ● Receptorii musculari şi tendinoş i + auzul interior + vederea (schimbări în mişcare, direcţie ş i viteză)

116

În cazul transporturilor de grupuri de masculi,

aceştia în dorinţa de stabilire a dominaţiei, se pot urca pe alţii, provocându-ş i răni.

Bătăile pot fi reduse sau evitate dacă sunt menţinute grupurile sociale în care

au crescut caii, sau separând-se indivizii care este probabil să se ia la bătaie.

În conformitate cu Anexa 1, Capitolul Vll, din Regulamentul Consiliului 1/2005, privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE ş i 93/119/CE ş i a Regulamentului nr. 1255/97 - cu referire la modul de repartizare al spaţiului în cazul transportului rutier al ecvideelor domestice.

Transport rutier -cai Cai adul�i 1,75 m2 (0,7 × 2,5 m)*

Cai tineri (6-24 luni) (călătorii de până la 48 ore)

1,2 m2 (0,6 × 2 m)

Cai tineri (6-24 luni) (călătorii de peste 48 ore)

2,4 m2 (1,2 × 2 m)

Ponei (sub 144 cm) 1 m2 (0,6 × 1,8 m)

Mânji (0-6 luni) 1,4 m2 (1 × 1,4 m)

Notă: În timpul călătoriilor de lungă durată, mânjii �i caii tineri trebuie să aibă posibilitatea de a se întinde.

Aceste valori pot varia până la max 10 % pentru caii adulţi ş i ponei şi

până la max 20 % pentru mânji şi cai tineri,

Variaţia acestor valori depinzând nu numai de mărimea şi greutatea cailor dar şi de condiţia fizică a acestora, de condiţiile meteorologice prognozate durata probabilă al călătoriei.

De exemplu, pe căldură, în cazul unor zile toride succesive sau în călătoriile mai lungi de 24 ore, minimul de suprafaţă de podea necesar poate să crească.

Suprafaţă alocată fiecărui cal următoarele valori sunt considerate adecvate: Notă: În cazul celor mai bune condiţii pentru transport Răcoare, durata călătoriei sub 8 ore

117

Exemplu semiremorcă

(vezi lll.3.3, pag. 43. Dimensiuni maxime autorizate în traficul internaţional şi Partiţii) Cai – vârstă peste 2 ani

(durata călătoriei peste 48 ore)

suprafaţă m2 lungime

34 : 1,75 = 19

13,60 : 0,70 = 19

Cai – vârstă sub 2 ani

(durata călătoriei peste 48 ore)

suprafaţă m2 lungime

34 : 1,20 = 28 13,60 : 0,60 = 21

Deci Mărimea maximă a grupului: 8 cai.

Ecuaţiile de calcul Densităţile de populate cum ar fi de metrii pătraţi (suprafaţă) pe animal

(m2/animal), nu reprezintă un mod acceptabil de a defini necesarul de podea alocabilă, deoarece această exprimare nu ia în considerare faptul că animalele au greutăţi diferite.

O problemă este faptul că informaţiile care se aplică animalelor foarte mici

sau foarte mari, nu sunt disponibile întotdeauna. În plus, relaţia dintre suprafaţa minimă alocabilă (a cotelor de spaţiu) şi

greutatea animalelor, de cele mai multe ori nu este o relaţie liniară. Determinarea spaţiului minim acceptabil pentru transportul animalelor se

bazează pe mai multe tipuri de evidenţe. Aceste evidenţe includ:

Definiţiile acceptabile cu privire la spaţiul alocabil, în mod ideal, fac referire la dimensiunile diferite ale animalelor (greutate vie) ce urmează a fi transportate, de preferinţă, folosind o formulă.

(Broom 2000)

118

concluzii în baza principiului care foloseşte măsurători ale dimensiunilor animalelor,

dovezi bazate pe observaţii comportamentale ale animalelor în timpul unui transport real sau în timpul simulării condiţiilor de transport, ş i

dovezi, pe baza indicilor de măsurare a efectelor adverse ale transportului. Un exemplu pentru acest din urmă tip de evidenţe, ar fi numărul de vânătăi de pe corp, sau activitatea enzimatică, cum ar fi a creatinkinazei în sânge. Creatinkinaza, CK este o enzimă ce se găseşte în inimă, creier, masa musculară ş i alte ţesuturi ş i care ajută la producerea de energie pentru contractarea muşchilor.

Algebric, 3 2w este echivalent cu: w 3/2 sau w 67,0 Aceasta este originea exponentului din ecuaţia sugerată de Consiliul pentru bunăstarea animalelor de fermă FAWC Farm Animal Welfare Council (1991) pentru minimum acceptabil de suprafaţă alocabilă tuturor tipurilor de animale. Unde: A – spaţiul alocat, în m2

W – greutatea corporală, în kg

Constanta din ecuaţie (0,021) depinde de dimensiunile animalului, în particular de raportul dintre lungimea corpului şi greutatea sa.

A = 0,021 · W(0,67) ş i

A = 0,0315 · W(0,67)

A = 0.021 · W0,67 formulă folosită pentru transporturile cu o durată mai mică decât 12 ore. Se obţine valoarea de 1,35 m2 pentru un animal de 500 kg.

A = 0,0315 · W0,67 formulă folosită pentru transporturile în care sunt necesare perioade de hrănire adăpare şi de asemenea perioade de odihnă în interiorul compartimentul de transport. Se obţine valoarea de 2,03 m2 pentru un animal de 500 kg.

Oricum, la o densitate de populare mare (1,28 m2/cal) în timpul transportului creşte incidenţa căderilor ş i a rănirilor în comparaţie cu densitatea recomandată de 2,23 m2 pe cal. De asemenea în cazul în care cade, unui cal îi este mai dificil să se ridice în picioare dacă nu are suficient spaţiu.

Pentru animale de aceeaşi formă, dar cu greutăţi diferite, măsurătorile liniare (păstrând aceeaşi relaţie între dimensiunile corporale, animale de aceeaşi formă) vor fi proporţionale cu rădăcina cubică a greutăţii (W).

( 3 w ) Iar suprafaţa pentru un animal va fi proporţională cu pătratul

acelor măsurători liniare (3 2w ).

A = 0,021·W0,67

119

Studiile efectuate pe cai transportaţi pentru abatorizare au dus la următoarele concluzii:

Răspunsul psihologic (numărarea celulelor albe sanguine, concentraţia proteinelor totale ş i raportul neutrofile / limfocite) al cailor la transport a fost mult mai mic (sub 0,5%) la caii care au avut alocată o suprafaţă mai mare 1,40 - 1,54 m2 /cal, (deci o densitate de încărcare mai mică). Oricum, Numărul de răniri sunt considerabil mai mici la caii cu o densitate de încărcare mai mare, suprafaţă alocată de 1,14 - 1,31 m2/cal.

Totuşi se consideră că bunăstarea cailor este îmbunătăţită în cazul unei densităţi de încărcare în mijlocul de transport mai mică (deci, suprafaţă alocată fiecărui individ mai mare) decât cele specificate în legislaţia actuală.

Trebuie avut grijă ca spaţiul disponibil să fie divizat corect pentru fiecare

animal, fără depăşirea limitelor şi fără a provoca înghesuirea lor, supra-popularea. La densităţi de încărcare foarte mari, este mai dificil pentru cai să se lupte

între ei sau să se muşte şi de aceea leziunile datorate unor astfel de comportamente pot fi reduse. Uneori, în încercarea de a le imobiliza, animalele se încarcă la o densitate artificială, prea mare pentru ele, ş i de aceea scade drastic bunăstarea lor în timpul transportului.

O divizare a spaţiului din vehicul în boxe prea apropiate care are ca rezultat contactul permanent între caii transportaţi, iar acest fapt poate provoca acestora reacţii de panică, mai ales dacă unitatea de transport se zgâlţâie, se clatină

Răspunsurile psihologice la transport, precum şi procentul de căderi, răniri,

bătăi sunt mai mici în cazul în care fiecare cal are un spaţiu mai mare. Totuş i, o sub-populare poate duce la răniri ale animalelor prin faptul că

acestea pot fi azvârlite dintr-o parte în alta din cauza mişcărilor de transport, în acest caz trebuie făcute partiţii suplimentare pentru a asigura un suport ş i o fixare mai bună.

După cum s-a menţionat mai sus, animalele, având spaţiu, se pot lupta între ele, dar problemele de poziţionare, fixare şi de luptă pot fi rezolvate printr-o bună gestionare a animalelor.

Pentru a evita rănirea accidentală cauzată prin sub-populare, spaţiul furnizat trebuie să fie restricţionat la cel mult dublu faţă de minimul necesar, iar suprafeţele în care caii stau în picioare sau culcaţi, dacă este necesar, să fie divizate prin elemente de separare.

120

Separat de suprafeţele necesare din vehicol în care caii stau în picioare sau culcaţi, este necesar şi un spaţiu suficient deasupra capului pentru a permite călătoria acestora fără i-i răni pe cap sau spate iar când vehiculul nu merge, să existe suficient aer în compartimentul de transport.

Deci, următoarele condiţii de transport trebuie respectate:

o Pentru a preveni aglomerarea, bătăile şi stresul, animalele trebuie încărcate,

în mod normal, după specie, sex ş i mărime. o Animalele adulte trebui separate de cele tinere, excptând iapa cu mânzul său. o Masculii adulţi trebuie separaţi de femele. o Armăsarii trebuie să călătorească separat. o Fiecare cal trebuie să aibă alocat un spaţiu suficient pentru a sta în picioare

sau culcat în poziţii naturale. o Caii transportaţi în grup trebuie să aibă potcoavele scoase.

În conformitate cu Raportul comitetului ştiinţific cu privire la sănătatea şi bunăstarea animalelor – adoptat pe 11 matrie 2002 , recomandările cu privire la densitatea de încărcare a cailor specifică următoarele: „24.

o Toţi caii transportaţi trebuie să stea în boxe individuale.

o Înălţimea partiţiilor dintre cai trebuie să fie sus – aproximativ la nivelul greabănului jos – aproximativ la nivelul burţii.

o Caii care stau unul lângă altul trebuie să fie separaţi prin panouri de protecţie.

o Dimensiunile boxei trebuie să fie corespunzătoare mărimii calului: Lungimea – cu 60 cm mai mare decât distanţa dintre nasul calului şi sfertul său posterior Lăţimea – cu 40 cm mai mare decât distanţa dintre punctele de lărgime maximă a animalului.

25. o Înălţimea compartimentului în care sunt transportaţi caii trebuie să fie cu 75

cm mai sus decât înălţimea la greabăn a celui mai înalt cal transportat.

o Prin urmare, deoarce înălţimea medie la greabăn a unui cal de curse este de 1,58 cm, plafonul compartimentului trebuie să fie la 2,33 cm deasupra podelei. Ca o consecinţă, caii nu pot fi transportaţi în vehicule multiplatforme.

o Lungimea şi lăţimea utilizate pe scară largă la boxele din vehiculele de transport cai, pot fi nepotrivite pentru cei mai mici sau mai mari cai.

o Partiţiile care sunt bine proiectate pentru dimensiunea calului, contribuie în asigurarea unei bune călătorii.”

121

o Proiectarea partiţiilor este importantă prin faptul că, în cazul în care spaţiul de mai jos este prea mare, cai pot cădea ş i pot rămâne prinşi sub aceasta, iar dacă partea de sus a partiţie este prea mică caii nu sunt separaţi în mod adecvat.

o Partiţiile care sunt bine proiectate pentru dimensiunea calului, contribuie în asigurarea unei bune călătorii.”

În cazul transportului altor specii de animale decât calul pentru controlul conformităţii cu privire la densitatea de încărcare este suficient a cunoaşte următoarele:

Suprafaţa alocabilă animalelor în m2 A Numărul de animale N Greutatea animalelor încărcate în kg L

În cazul transportului de cai (se transportă în boxe individuale) pentru controlul conformităţii cu privire la densitatea de încărcare pe lângă măsurătorile de mai sus trebuie măsurate ş i lungimea, lăţimea, înălţimea fiecărei boxe.

Exemplu:

Un mijloc de transport cu 35 bovine (N) ş i 12560 kg (L) greutatea totală a animalelor încărcate este 24 m2 (A) suprafaţa alocabilă animalelor . Suprafaţa pe animal Y = 24 m2 / 35 = 0,686 m2 Greutatea medie pe animal W = 12560 kg / 35 = 359 kg Iar în conformitate cu Regulamentului 1/2005, suprafaţa minimă pentru o bovină de talie medie (325 kg), este de 0,95 – 1,30 m2. Deci: mijlocul de transport este supraîncărcat.

122

Ce se întâmplă în cazul în care densitatea de încărcare nu este respectată? • Şoferul este pasibil de o amendă.

• Autorităţile vor decide dacă animalele:

• trebuie descărcate în apropierea punctului de control;

• pot să-şi continue călătoria imediat;

• trebuie să se reîntoarcă la punctul de plecare.

V.5 HRĂNIREA ŞI ADĂPAREA

În timpul transporturilor de lungă durată, vor fi făcute provizii pentru hrănirea

ş i adăparea caiilor la intervale de timp adecvate. În calculul acestui interval trebuie să se ţină cont de ultima hrănire ş i adăpare

dinainte de încărcare ş i de prima hrănire ş i adăpare posibilă după încărcare. Condiţiile meteorologice pot de asemenea influienţa intervalul de hrănire şi

adăpare. Oricum, toate animalele trebuie hrănite ş i adăpate cel puţin odată la 24 de

ore, preferabil odată la o perioadă între 8 şi 15 ore. Este posibil ca animalele tinere să necesite a fi hrănite mai frecvent. În timpul transportului trebuie furnizată numai o raţie de întreţinere. Trebuie

avut în vedere ca animalele transportate să primească o furajare adecvată vârstei

În timpul transportului frurajarea cu fân este cea corespunzătoare. Totodată furajarea cu fân a cailor în timpul călătoriei este de dorit pentru că acest lucru îi ajută la reţinera apei în corp ş i, de asemenea, le oferă o preocupare. De aceea, sunt oportune în timpul transportului provizii de saci cu fân (haynets). Saci formaţi dintr-o plasă cu ochiuri mari din care se poate mânca direct ş i pot fi agăţaţi în mijlocul de transport.

123

Companiile de transport cai şi veterinarii recomandă ca grânele, cerealele, boabele, borhotul să nu fie folosite în hrănirea cailor în timpul transportului, în schimb insistă asupra necesităţii de adăpare, a existenţei loturilor de apă în mijlocul de transport.

Reamintim că ecvinele trebuie să fie obişnuite cu câteva zile înainte de

încărcare cu mâncarea pe care o vor primi în timpul transportului. În aceste sens, trebuie evitată hrănirea cu alimente care au tendinţa de a

fermenta sau care produc balonări abdominare, astfel, alimentele vor consta în hrană uscată - este preferabil ca aceasta să fie fân. (Vezi hrănirea şi adăparea înainte de transport pg. 34)

Necesarul zilnic de apă poate varia între 20 ş i 70 litri, depinzând de temperatura ş i umidotatera aerului, greutatea corporală, activităţile fizice ş i starea de sănătate.

Fânul ar trebui să fie oferit ad libitum (după dorintă, după bunul plac) pe tot parcursul călătoriei, iar apa ar trebui să fie oferită la fiecare 6 - 8 ore.

Marte et al. (1992)

Adăparea este stimulată când lichidul extracelular este diminuat. De regulă, cai nu beau foarte frecvent într-o perioadă de 24 de ore, mulţi dintre ei beau decât o dată sau de două ori pe zi.

Când se adapă, de obicei, consumă cantităţi foarte mari de apă, totalizând aproximativ 20 de înghiţit. Caii ţinuţi în grajd, mănâncă aproximativ 3 ore ş i se adapă un timp total de 15 min, consumând aproximativ 36 litri de apă în fiecare zi.

124

Dispozitive pentru hrănire şi adăpare în timpul transportului .

Mijlocul de transport trebuie să fie echipat cu un sistem pentru adăparea animalelor, adecvat speciei ş i categoriei de animalele transportate.

Sistem de adăpare trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru nevoile

tuturor animalelor. Vehiculul trebuie să fie echipat pentru conectarea la o alimentare cu apă în

timpulul opririlor.

Caii trebuie să fie adăpaţi, folosind jgheaburi amovibile, adecvate nevoilor lor.

Asiguraţi-vă că la bordul vehicului există jgheaburi adecvate:

- înălţimea la care sunt amplasate acestea, permit animalelor o adăpare corespunzătoare.

- verificaţi dacă sistemul de alimentare cu apă funcţionează corect (se verifică racordurile, robineţii, se apasă flotoarele, limitatoarele de încărare cu apă în toate dispozitivele existente în vehiculul respectiv).

nipples

Robinet plutitor pentru adăpători cu nivel constant.

125

V.6 DURATA Ş I OPRIRILE DIN TIMPUL TRANSPORTULUI

În cazul în care călătoria a fost planificată cu atenţie ş i unitatea de transport

conţine toate facilităţile, caii pot fi transportaţi, pentru perioade lungi de timp, fără nici o problemă. Oricum, este recomdabil, ca ecvinele să fie inspectate la un interval de 6 ore ş i în special când există dubii cu privire la bunăstarea acestora. Trebuie folosită orice ocazie pentru a inspecta animalele, de exemplu în punctele vamale şi când condiţiile climatice sau din unitatea de transport se schimbă.

Caii trebuie să fie transportaţi la destinaţie cât mai curând posibil şi întărzierile, în special cele provocate de transbordarea şi trierea animalelor să fie reduse la minim. Dacă survin întârzieri, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a îngriji animalele, în special în legătură cu hrănirea ş i adăparea animalelor şi asigurarea ventilaţiei.

La cai, studiile au semnalat faptul că transportul rutier de lungă durată produce creşterea parametrilor de stres (cortizol, numărul total de celule albe sanguine) şi modifică raporturile diferitelor subpopulaţiile de celule albe. Aceste modificări sanguine la caii supuş i transportului, indică stres. Totodată aceste modificări sunt implicate în cauzarea imunodespresie.

Altfel spus, factorii nefavorabili de mediu (transportul) produc reducerea activităţii sau eficacităţii sistemului imun, de apărare al organismului.

Cunoscându-se că transportul reprezintă un factor de stres, s-au făcut studii

pentru a examina efectul unei pauze de odihnă la jumătatea călătorie. Scopul acestor studii a fost de a examina dacă în timpul unei călătorii de lungă durată, după 12 de ore de mers se face o pauză de odihnă ş i de hrănire, ce impact ar putea avea această oprire asupra răspunsului imun al cailor.

Exemplu de studiu: (Dl. Profesor doctor Carolyn Stull, de la Universitatea din California - Şcoala de Medicină Veterinară), 38 cai de diferite rase au fost împărţiţi în mod aleatoriu în unul din cele două grupuri:

▪ un grup - transportat în continuu 24 ore;

▪ un grup - supus la două sesiuni de transport de 12 ore, separate printr-o perioadă de repaus de 12 ore, perioadă în care animalele au fost descărcate.

126

Rezultatele finale nu au arătat diferenţe semnificative între cele două grupuri cu privire la parametrii de stres – inclusiv concentraţiile de cortizol, numărul total de celule albe sanguine, numărul de tipuri individuale de globule albe (neutrofile şi limfocitele), sau subpopulaţii specifice de limfocite.

Tot ce s-a găsit: ► în grupurile de cai care au fost autorizate pentru 12 ore

de odihnă, în timpul acestei perioade, limfocitele s-au recuperat rapid spre niveluri normale.

Aceste rezultate sugerează că ecvinele supuse unui transport de lungă durată (24 de ore în acest studiu), răspund la stres prin eliberare de cortizol, iar aceasta duce la o redistribuire a anumitor tipuri de celule albe din sânge.

Tot datele obţinute în urma acestui studiu, sus ţin ipoteza că o pauză de odihnă ş i de hrănire la jumătatea călătorie, va întrerupe declinul în numărul de celule, asociat cu răspunsul imunitar ş i va permite recuperarea acestor populaţii de celule sangvine.

Intervalele de adăpare şi hrănire, perioadele de odihnă

Legislaţia în acest domeniu este reprezentată de Regulamentul 1/2005 privind

protecţia animalelor în timpul transportului ş i de Regulamentul 561/2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere.

► În conformitate cu Regulamentul 1/2005:

– Capitol l, Articol 3 Condi�ii generale pentru transportul de animale, pct (f): „Transportul este efectuat fără întârziere până la locul de destina�ie, iar condi�iile de bunăstare a animalelor sunt verificate în mod regulat �i men�inute la un nivel corespunzător”

„După ce a fost stabilită perioada călătoriei, animalele trebuie descărcate, hrănite şi adăpate ş i să li se ofere o perioadă de odihnă de cel puţin 24 ore, într-o zonă amenajată special în acest sens, denumită "punct de control"

Dacă un vehicul este echipat pentru efectuarea călătoriilor de lungă durată, animalele pot călătorii pe o perioadă de peste 8 ore, cu condiţia respectării

intervalelor de adăpare ş i hrănire precum ş i perioadelor de odihnă.

O pauză la jumătatea perioadei călătoriei poate întrerupe declinul celular asociat cu răspunsul imun.

Deci, cercetările au arătat că a face pauze în timpul transportului cailor este benefic pentru starea lor de sănătate.

127

Necesarul perioadelor de odihnă pentru animale diferă în funcţie de specie:

– Capitol V, Intervale de hrănire ş i adăpare, durata călătoriei ş i perioade de repaus,

punctul 1.4: „(a) vi�eii, mieii, iezii ş i mânjii neîn�ărca�i, care încă au o alimenta�ie pe bază de lapte, după nouă ore de călătorie, trebuie să beneficieze de o perioadă suficientă de repaus, de cel pu�in o oră, în special pentru a fi adăpaţi ş i, atunci când este necesar, hrăniţi. După perioada de repaus, transportul poate fi reluat pentru alte nouă ore”

punctul 1.4: „(c) ecvideele domestice pot fi transportate pentru o perioadă de cel mult 24 ore. În timpul călătoriei, acestea trebuie să fie adăpate �i, atunci când este necesar, hrănite, la fiecare opt ore”

128

► În conformitate cu Regulamentul 561/2006:

Regulamentul 561/2006 stabileşte normele referitoare la perioadele de şofat şi de repaus care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier, terestru, de mărfuri şi de călători în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de lucru şi a siguranţei rutiere. „perioadă de şofat”: durata de şofat cumulată între momentul în care conducătorul se aşază la volan după o perioadă de repaus sau o pauză şi momentul în care începe o perioadă de repaus sau o pauză. Perioada de şofat poate fi continuă sau fragmentată. „durată zilnică de condus”: durata totală de condus acumulată între sfârşitul unei perioade de repaus zilnic ş i începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioadă de repaus zilnic ş i o perioadă de repaus săptămânal; „perioadă de repaus zilnic”: partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său şi care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală” sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”:

- „perioadă de repaus zilnic normală”: orice perioadă de repaus de cel puţin unsprezece ore. De asemenea, această perioadă de repaus zilnic normală poate fi luată în două tranşe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puţin trei ore şi a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puţin nouă ore;

- „perioadă de repaus zilnic redusă”: orice perioadă de repaus de cel puţin nouă ore, dar mai puţin de unsprezece ore

- Durata de condus zilnică Nu depăşeşte nouă ore. De două ori pe săptămână, durata de condus zilnică poate fi prelungită la maximum zece ore. Un şofer poate presta două perioade de conducere zilnică cu condiţia respectării pauzelor ş i a perioadelor de repaus zilnice ş i săptămânale regulamentare

- Întreruperea perioadei de conducere După o perioadă de patru ore şi jumătate de condus, şoferul trebuie să facă o pauză NEÎNTRERUPTĂ de cel puţin patruzeci ş i cinci de minute, asta dacă nu intră perioada de odihnă.

- Alternativa pentru pauzele neîntrerupte ale timpilor de conducere Pauzele neîntrerupte de 45 de minute pot fi înlocuite printr-o pauză de cel puţin 15 minute, urmată de o pauză de cel puţin 30 de minute. Cele două pauze trebuie să fie intercalate fiecare de aşa manieră ca după o perioadă de conducere de 4 ore şi 30 de minute, să se ia o pauză de cel puţin 45 de minute.

129

Exemplu:

4h30 45 min. 4h30 45 min. 1h 11 h Sau

3h 45 min. 3h 45 min. 4h 11 h

Regulament 1/2005 Regulament 561/2006

Ţinând cont de obligativitatea existenţei sistemului de navigaţie pe vehiculul autorizat pentru efectuarea transporturilor de animale vii pentru călătorii de lungă durată, este de asemenea, evident că inspectorul poate re-trasa întregul drum. Poate observa foarte clar incusiv datele cu privire la respectarea perioadelor legale de odihnă ş i repaus (atât pentru şofer cât ş i pentru animale).

. ESTE EVIDENT CĂ în cazul transportului de

animale trebuiesc respectate atât prevederile Regulamentului 1/2005 cât şi ale Regulamentului 561/2006

130

Reg

. 1/2

005

Art.22 – “Întârzieri în timpul transportului (1) Autoritatea competentă ia măsurile necesare pentru a preveni sau a reduce la minimum orice întârziere în timpul transportului sau suferin�a animalelor în cazul în care circumstan�e neprevăzute împiedică aplicarea prezentului regulament. Autoritatea competentă se asigură că la punctele de transfer, de ie�ire �i de control la frontieră se iau măsuri speciale pentru a acorda prioritate transportului de animale. (2) Un lot de animale poate fi re�inut în timpul transportului exclusiv în cazul în care acest lucru este strict necesar pentru bunăstarea animalelor sau din motive de siguran�ă publică. Nici o întârziere nejustificată nu poate surveni între încheierea încărcării �i plecare. În cazul în care un lot de animale trebuie re�inut în cursul transportului mai mult de două ore, autoritatea competentă se asigură că se iau măsurile corespunzătoare pentru îngrijirea animalelor �i, dacă este necesar, pentru hrănirea, adăparea, descărcarea �i adăpostirea acestora”

Reg

. 561

/200

6

Art.1 “Prezentul regulament stabileşte normele referitoare la perioadele de şofat, de repaus ş i la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri ş i de călători în vederea armonizării condiţiilor de concurenţă între modurile de transport terestru, în special în ceea ce priveşte sectorul rutier, şi a îmbunătăţirii condiţiilor de lucru ş i a siguranţei rutiere. De asemenea, prezentul regulament prevede promovarea unor mai bune practici de control ş i de aplicare a normelor de către statele membre şi a unor metode mai bune de lucru în sectorul transportului rutier.”

131

Ce trebuie să facă poliţia sau autorităţile veterinare dacă animalele nu au fost adăpate sau hrănite corespunzător, sau nu au fost respectate perioadele legale de odihnă din timpul transportului?

• Însoţeşte vehiculul cu animale pâna la un loc de staţie service station • Însoţeşte vehiculul cu animale până într-o zonă de ohihnă autorizată • Contactează autorităţile veterinare locale

Dacă nu există un punct de repaus în apropiere, poliţia ar tebui să contacteze autorităţile veterinare locale, care vor încerca să găsească un loc potrivit pentru descărcarea animalelor. Punct de repaus sau transfer - orice oprire în cursul călătoriei care nu este locul de destina�ie, inclusiv un loc în care animalele au fost introduse într-un alt mijloc de transport, fiind sau nu descărcate;

For a rest period of 1 h during which the attendant gives liquid and necessary feed to the animals Probleme: În mod normal, staţiile de repaus existente nu prea acceptă vehiculele

care transportă animale (miros neplăcut, zgomot puternic, etc.) Aceste vehicule au nevoie să oprească într-un punct echipat cu dotări speciale acces la apă, locuri umbrite, etc)

Puncte de control - locuri autorizate în care animalele se pot odihni pentru o perioadă de timp de cel puţin 24 ore.

Punctele de control trebuie să fie situate, proiectate, construite şi exploatate astel încât să asigure o suficientă bio-securitate, prevenirea răspândirii de boli infecţioase grave la alte exploataţii.

Punctele de control trebuie să fie construite, echipate ş i folosite astel încât să asigure efectuarea procedurilor de curăţare ş i dezinfectare.

Punctele de control, să poată oferi posibilitatea spălării vehicului la faţa locului. Astfel de instalaţii trebuie să fie operaţionale în toate condiţiile meteorologice.

Adresa de internet pe care poate fi accesată lista punctelor de control autorizate pe teritoriul Uniunii Europene este următoarea:

http://circa.europa.eu/irc/sanco/vets/info/data/stagpt/stagpt.htm

Punct de control din Italia

Nr de aprobare : “CE012PS”

animalele trebuie:

descărcate,

adăpate, hrănite,

odihnă pentru 24 ore

132

Numărul de puncte de control autorizate pe teritoriul Uniunii Europene în 2010-10-20

AT Austria 0 BE Belgium 4 BG Bulgaria 4 CY Cyprus 0 CZ Czech Republic 4 DE Germany 24 DK Denmark 0 EE Estonia 0 ES Spain 7

FI Finland 0 FR France 53 GB United Kingdom 23 GR Greece 1 HU Hungary 4 IE Ireland 0 IT Italy 13 LU Luxembourg 0 LT Lithuania 0

LV Latvia 0 MT Malta 0 NL The Netherlands 4 PL Poland 14 PT Portugal 0 SE Sweden 0 SI Slovenia 1 SK Slovakia 1

Probleme: Număr insuficient;

Nu toate acceptă orice specie de animale

Pe durata acestei pauze din transport, responsabilitatea legală a animalelor cazate revine proprietarului sau oricărei alte persoane fizice sau juridice ce conduce respectivul punct de control.

Oricum trebuie urmărite următoarele aspecte:

(a) sunt admise numai acele animale care au fost certificate sau identificate în corespunzător (se verifică documentele de sănătate sau a altor documente însoţitoare şi, prin sondaj, mărcile de identificare a animalelor); (b) să se asigure că, animalele prezente rămân în acelaşi grup în care au fost expediate iniţial şi că fiecare lot de animale este adăpostit în spaţ ii complet separate, gestionate conform instrucţiunilor medicului veterinar oficial, pentru evitarea oricărui contact care ar putea pune în pericol statutul de sănătate al animalelor; (c) să se asigure că animalele sunt hrănite şi adăpate corespunzător, şi să dispună în acest scop de cantităţ i adecvate de furaje şi apă; (d) să aibă grijă de animalele primite ş i, dacă este cazul, să ia toate măsurile necesare pentru garantarea bunăstării acestora şi respectarea cerinţelor de sănătate animală; (e) să apeleze, în caz de necesitate, la un medic veterinar:

- pentru a oferi tratamentul adecvat animalelor care s-au îmbolnăvit sau care s-au rănit în timp ce se aflau sub responsabilitatea lui ş i

- dacă este necesar, să recurgă la sacrificarea, uciderea sau eutanasierea animalelor respective,

La posturile unde se efectuează controale sanitare ş i prin care de obicei trec

un număr mare de animale, trebuie să existe amenajări pentru odihna, hrănirea şi adăparea unui număr de animale estimat că ar trece la un moment dat prin punctulde control respectiv.

V.7. TRANSPORTURILE SIGILATE

În cazul în care clientul intenţionează să sigileze unitatea de transport, trebuie, fie să existe un acces corespunzător prin care să se poată introduce hrana ş i apa, fie, în prezenţa unui reprezentant oficial al autorităţii competente, să se îndepărteze sigiliile pentru a permite hrănirea şi adăparea animalelor, iar apoi unitatea transportatoare să fie resigilată.

133

Capitol Vl

DUPĂ TRANSPORT

Vl.1 DESCĂRCAREA Vl.1.1 Îngrijirea/supravegherea animalelor.

Odată sosiţi la destinaţie, caii trebuie descărcaţi cât mai curând posibil. Toţi caii trebuie examinaţi amănunţit în timpul descărcării ş i, dacă este cazul,

sub supravegere veterinară. În cazul în care caii sunt înţepeniţi, amorţiţi din cauza drumului, este indicat ca

aceştia să facă exerciţii uşoare. Viitoarea activitate a cailor poate indica necesitatea unei perioade de odihnă

la finalul transportului. Trebuie să li se furnizeze hrană şi apă, precum ş i dacă este necesar să li se

permită odihna. Dacă la destinaţie cailor li se va da o nouă dietă, această schimbare de

alimentaţie trebuie facută gradual. După un transport de lungă durată (treizeci ş i şase ore sau mai mult) trebuie

monitorizată sănătatea animalelor pe o perioadă de 3-4 zile – cu excepţia cazului în care aceştia urmează a fi abatorizaţi imediat sau la puţin timp după sosire.

„Rata de rănire la cai în timpul transportului este de 16,5 ori mai mare decât la bovine.”

(Stefancic şi Martin, 2005)

Iar, una dintre cele mai importante variabile care afectează bunăstarea animalelor în timpul transportului, este comportamentul oamenilor care încărcă ş i descărcă animale, sau modul de condus al şoferilor.”

(Lambooij et al, 1999)

„În urma transporturilor, în special după călătorii de peste 27 de ore, s-au înregistrat procente mari de cai răniţi, precum ş i cai cu oboseală musculară ş i deshidratare”.

134

Vl.1.2 Responsibilităţi

Ingrijitorul animalelor trebuie să informeze persoana de la destinaţie

responsabilă de cai cu privire la orice aspect din timpul călătoriei care poate afecta viitoarea bunăstare a animalelor:

- ultima oră la care animalele au fost hrănite ş i adăpate, - amănuntele complete ale oricărui tratament efectuat cailor, precum ş i, - în cazul cailor destinaţi abatorizării, orice perioadă de aşteptare care

poate afecta calitatea cărnii.

„Decărcarea ş i activităţi după transport: c) Unităţile ca: pieţe de animale, abatoare, puncte de control, gări, etc., unde animalele sunt descărcate, ar trebui să fie prevăzute cu spaţii corespunzătoare pentru curăţarea ş i dezinfecţia vehiculelor”

Raportul celei de a 6a Intruniri a Grupului de lucru OIE pe bunăstarea animalelor,

– Paris, 5-7 septembrie 2007, Articol 3.7.3.10. Decărcarea şi activităţi după transport

135

Insoţitorul care a avut în grijă animale în timpul transportului nu trebuie să părăsească locul de destinaţie înainte de a fi sigur că animalele sunt încredinţate unei persoane competente care să preia responsabilitatea îngrijirii animalelor. Vl.1.3 Schimbul de informaţii

Dacă este posibil, destinatarul va raporta autorităţilor din ţara de origine

despre orice problemă survenită în timpul transportului, astfel încât transportul internaţional să poată fi ţinut sub control ş i supraveghere constantă.

Este esenţial să existe o legătură strânsă între importator ş i autorităţile locale ale acestuia precum şi între diferitele autorităţi veterinare implicate.

Cu cât sunt disponibile mai multe informaţii, cu atât poate fi îmbunătăţită bunăstarea cailor.

Vl.2. FACILITĂŢI

Vl.2.1 Generale.

În procesul de descărcare a animalelor sunt necesare aceleaşi facilităţi ca cele din timpul încărcării. Tebuie luate toate măsurile pentru a minimiza panta rampei de descărcare. În cazul rampelor dotate cu părţi laterale, este preferabil ca acestea să fie construite din panouri solide.

“A păş i nu constituie o problemă în cazul în care caii trebuie să urce o rampă, dar ei au tendinţa de a sări atunci când coboară. Acest lucru este valabil şi pentu măgar, catâr, bardou.”

Raportul celei de a 6a Intruniri a Grupului de lucru OIE pe bunăstarea animalelor, – Paris, 5-7 septembrie 2007, Anexa E (pag 55)

„Este important ca rampele de descăracre să fie nealunecoase,

lumina corespunzătoare ş i întreaga zonă de descărcare a

vehicului să fie disponibilă pentru ieş irea animalelor.”

Raportul comitetului ştiinţific cu privire la sănătatea şi bunăstarea animalelor

– adoptat pe 11 matrie 2002

136

Vl.2.2 Îngrijire.

Dacă animalelor le este necesară odihna şi o perioadă de recuperare după transport, trebuie să fie disponibile facilităţi adecvate asestui scop precum ş i pentru hrănire şi adăpare.

Ediţia: 1 Revizia: Data: iunie 2010

Autor: dr. Kramer Anca