Ghid didactic u4energy

23

description

Energia este marea poveste a Europei zilelor noastre – şi noi jucam un rol important in aceasta poveste. U4energy reprezintă o iniţiativă a Comisiei Europene, finanţată prin programul “Energie Inteligentă pentru Europa” care urmăreşte să facă Europa mai competitivă şi inovatoare, în acelaşi timp sprijinind-o să-şi realizeze obiectivele ambiţioase privitoare la protejarea mediului. Educaţia în domeniul energiei joacă un rol esenţial în evoluţia către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în Europa. Scolile, intreprinderile şi industria, comunităţile locale şi cetăţenii de toate vârstele trebuie să schimbe modul în care utilizează energia în viaţa de zi cu zi pentru contribuţia la atingerea ţintelor ambiţioase de „20-20-20” ale UE, şi anume 20 % din consumul de energie în UE trebuie să provină din surse regenerabile de energie, consumul de energie primară trebuie redus cu 20 % a şi emisiile de gaze de seră trebuie diminuate cu 20 %. Şcolile sunt principalii actori care pot contribui la implicarea întregii comunităţii şi în acelaşi timp la formarea tinerelor generaţii. De aceea scolile din întreaga Europă au fost invitate să participe la acest concurs captivant şi să-şi demonstreze realizările în ce priveşte optimizarea consumului de energie pentru a contribui la asigurarea unui viitor durabil.

Transcript of Ghid didactic u4energy

Page 1: Ghid didactic u4energy

Gradinita cu Program Normal Nr. 17, Rm. Valcea, Romania

Page 2: Ghid didactic u4energy

Energia este marea poveste a Europei zilelor noastre – şi noi jucam un rol important in aceasta poveste.

U4energy reprezintă o iniţiativă a Comisiei Europene, finanţată prin programul “Energie Inteligentă pentru Europa” care urmăreşte să facă Europa mai competitivă şi inovatoare, în acelaşi timp sprijinind-o să-şi realizeze obiectivele ambiţioase privitoare la protejarea mediului.

Educaţia în domeniul energiei joacă un rol esenţial în evoluţia către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în Europa. Scolile, intreprinderile şi industria, comunităţile locale şi cetăţenii de toate vârstele trebuie să schimbe modul în care utilizează energia în viaţa de zi cu zi pentru contribuţia la atingerea ţintelor ambiţioase de „20-20-20” ale UE, şi anume 20 % din consumul de energie în UE trebuie să provină din surse regenerabile de energie, consumul de energie primară trebuie redus cu 20 % a şi emisiile de gaze de seră trebuie diminuate cu 20 %.

Şcolile sunt principalii actori care pot contribui la implicarea întregii comunităţii şi în acelaşi timp la formarea tinerelor generaţii. De aceea scolile din întreaga Europă au fost invitate să participe la acest concurs captivant şi să-şi demonstreze realizările în ce priveşte optimizarea consumului de energie pentru a contribui la asigurarea unui viitor durabil.

Europa are nevoie de o nouă generaţie de ingineri, instalatori, administratori energetici şi alţi specialişti de înaltă calificare în domeniul energiei durabile pentru a extinde gradul de utilizare a aparaturii cu un consum energetic redus, a energiilor regenerabile (solară, eoliană, bioenergie, biocombustibili, geotermală, energie oceanică), a izolaţiilor, a clădirilor eficiente din punct de vedere energetic, a mijloacelor de transport durabile, a sistemelor inteligente de control şi a altor produse şi tehnologii inovatoare.

Promovarea acţiunii de conştientizare în rândul elevilor a necesităţii economisirii energiei prin schimbarea comportamentului de zi cu zi reprezinta obiectivul proiectului U4energy integrat în procesul de predare-învăţare în cadrul unor lecţii, corespunzătoare disciplinelor: ştiinţe umane şi sociale, fizică şi educaţie civică. Tema se adaptează studiului practic şi calculului teoretic si are scopul de a inspira copiii si tinerii şi de a influenţa comunitatea extinsă, prin intermediul familiei şi al prietenilor.

Prof. Madalina Adriana Popescu Insp. Proiecte Educationale si Programe Europene, ISJ Valcea.

Page 3: Ghid didactic u4energy

Prezentare Proiect:

U4energy reprezintă o iniţiativă a Comisiei Europene, finanţată prin programul “Energie Inteligentă pentru Europa” care urmăreşte să facă Europa mai competitivă şi inovatoare, în acelaşi timp sprijinind-o să-şi realizeze obiectivele ambiţioase privitoare la protejarea mediului.

Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi utilizarea mai multor surse de energie regenerabilă este o prioritate a politicii energetice a UE, de combatere a schimbărilor climatice, pentru a întări competitivitatea Europei şi pentru a deveni mai puţin dependentă de combustibilii fosili importaţi. În principal, s-au adoptat politici şi măsuri pentru a reduce cu 20 la sută consumul de energie al Europei, până în anul 2020. Acest lucru necesită introducerea pe scară largă a tehnologiilor eficiente energetic şi schimbarea comportamentului consumatorilor.

Mesajul Comisarului European pentru Energie, D-l Günther Oettinger:

"U4energy este o competitie interesanta. Doresc sa incurajez scolile sa participe in acest proiect si sa se alature demersurilor europene pentru a demonstra ca putem utiliza energia cat mai eficient. Sunt de parere ca profesorii si elevii au un rol important pentru promovarea obiectivelor privind energia sustenabila. Sunt nerabdator sa aud de scoli care sa demostreze ca salvarea energiei este posibila si ca merita astfel sa salvam mediul inconjurator. Este crucial pentru noi, cat si pentru generatiile viitoare.”

U4Energy este administrat de European Schoolnet , în numele Comisiei Europene.

Page 4: Ghid didactic u4energy

Şcolile din întreaga Europă au fost invitate să participe la acest concurs captivant şi să-şi demonstreze realizările în ce priveşte optimizarea consumului de energie pentru a contribui la asigurarea unui viitor durabil.

Gradinita cu Program Normal Nr. 17, Ramnicu Valcea s-a inscris in competitie, si a integrat in curriculum Proiectul U4energy cu trei concursuri diferite. Acestea au urmarit creşterea eficienţei energetice în gradinita prin adoptarea de către profesori şi elevi a unor măsuri de optimizare a resurselor de energie.

A Măsuri privind eficienţa energetică la şcoală

B Cele mai bune practici pedagogice de sensibilizare în ce priveste optimizarea consumului de energie

C Cea mai bună campanie de conştientizare în ce priveşte eficienţa energetică

Pentru integrarea în curriculum a problemelor care privesc energia, în sprijinul introducerii temei eficienţei energetice în demersul didactic, U4energy a pus la dispoziţie un depozit de resurse de învăţare structurat, flexibil şi extensibil în timp.

.

Page 5: Ghid didactic u4energy

Elevii pregatesc, în grupuri mici sau individual, o campanie de comunicare în vederea creşterii gradului de conştientizare a consumului de energie, utilizând resursele şi instrumentele puse la dispoziţie de programul U4energy.

Masuri

Planificare. Definirea obiectivelor si activitatilor;Implementare. Executarea planului;Evaluarea. Elaborarea unei metodologii de evaluare a rezultatelor

Mesaj cu privire la eficienţa energetică

Save energy!Consuma responsabil energia!Si generatiile viitoare au nevoie de energie!Energia inseamna viitorul nostru!

DetaliiGhidul prezintă proiectul educational U4energy si pune la dispozitie idei şi resurse

educaţionale care vin în sprijinul diversificării programelor şcolare cu activităţi axate pe probleme de energie electrica.

Obiective pedagogice: Programul este astfel conceput încât să valorifice, să promoveze şi să disemineze

exemplele de bună practică în predarea ştiinţelor, exemple bazate pe:-  învăţarea prin descoperire;-  activităţi practice şi teoretice;-  lucru individual şi în echipă pe întrebări deschise;-  activităţi cross-curriculare;-  relevanţa conţinutului ştiinţific în contextul şcolar

Page 6: Ghid didactic u4energy

Panou de promovare a proiectului. Save energy! Elaborarea unui panou informativ care va transmite mesajul campaniei si afisarea lui pe holul gradinitei. Resursele educationale puse la dispozitie de programul U4energy, cardurile, videoclipurile, kiturile au asigurat continutul stiintific al formarii.

Raportul mascotelor. Consuma responsabil energia electrica! Mascotele autocolante au fost plasate sub intrerupatoarele de lumina de

pe

coridoare sau pe oglinda din baie sau

toaleta. Patru elevi joaca rolul mascotelor, au ecusoane si verifica zilnic folosirea energiei

Page 7: Ghid didactic u4energy

electrice in salile de clasa, pe holuri, laboratoare, si folosirea apei in salile de baie.  Raport obiectiv : Au existat zile cand lumina a fost uitata aprinsa.

Expozitie. Energia inseamna viitorul nostru! Realizarea in gradinita a unei Expozitii cu lucrari

reprezentative

Page 8: Ghid didactic u4energy

Dezbatere.

Page 9: Ghid didactic u4energy

Generatiile urmatoare au nevoie de energie!

Gradinita cu Program Normal Nr.17, Rm. Valcea Promoveaza: Atingerea ţintelor ambiţioase de „20-20-20” ale UE!Intreprinderile şi industria, scolile, comunitatile locale şi cetatenii de toate varstele trebuie sa schimbe modul în care utilizează energia în viata de zi cu zi!

Cea mai buna campanie de constientizare

Page 10: Ghid didactic u4energy

in ce priveste eficienta energetica

Plan de comunicare

Utilizând resursele şi instrumentele puse la dispoziţie de Programul U4energy, elevii vor pregăti, în grupuri mici sau individual, o campanie de comunicare în vederea creşterii gradului de conştientizare a consumului de energie. 

1. Mapa proiectului de publicitate- Invitatie;- Pliant;- Pliant mic;- Ecuson;- Diplome;- Foi volante mici;- Foi volante mari;- Carte postala; - Ghid – auxiliar;

2. Actiuni intreprinse- Informarea comunitatii prin VTV.- Panou de promovare in gradinita;- Expozitie cu lucrari in gradinita;- Afisul;- Dezbatere in gradinita;- Panou cu lucrari la ISJ Valcea; - Poveste digitala 1 si 2;- Poveste digitala 3 si 4;- Prezentare PowerPoint; - Blog si intretinerea lui;- Prezentare proiect Youtube;- Articol in presa locala;- Diseminare proiect la Scoala Nr. 10, Rm. Valcea- Prezentare proiect la Simpozionul: - Conferinta video.

Povesti digitale

Page 11: Ghid didactic u4energy

1. Card

2. Prezentare PowerPoint

3. Blog si intretinerea lui

Partajare pe

Blog

Site-ul mie_vl

Page 12: Ghid didactic u4energy

4. Invitatie

5. Pliant

Gradinita cu Program Normal Nr.17, Rm. Valcea 

Page 13: Ghid didactic u4energy

Va invita miercuri 30.03.2011, ora 11 sa participati la o

DEZBATERE In institutia noastra.

TemeMasuri privind eficienta energetica la scoala.Cele mai bune practici pedagogice de sensibilizare in ce priveste optimizarea consumului de energie. Cea mai buna campanie de constientizare in ce priveste eficienta energetica

InvitatiAgentia de Protectie a Mediului ValceaElectrica Serv AISEE - Agentia Rm.ValceaISJ Valcea; CCD Valcea; PresaPrimaria Municipiului Ramnicu Valcea. Rezultate obtinute

Prof. Tuca Maria

Energia este marea poveste a Europei zilelor noastre – şi noi jucam un rolul important.

Energia este peste tot în jurul nostru. Când ne deplasăm pe jos, avem nevoie de energie pentru a ne menţine corpul în mişcare. Când preparăm mâncarea, avem nevoie de

Page 14: Ghid didactic u4energy

energie pentru a transforma materiile prime într-o masă delicioasă. Zilnic ne uităm la televizor, ascultăm muzică, utilizăm apa, navigăm pe Internet şi aprindem luminile. Toate aceste activităţi sunt consumatoare de energie.

Folosim iluminatul natural cât mai mult posibil şi stingem luminile atunci când suntem ultima persoană care părăseşte o incapere.

Să stingi lumina este un început bun. Dar sunt multe alte modalităţi prin care poţi sa ajuţi la salvarea Planetei in viitor.Becurile economice utilizează doar a cincea parte din energia necesara becurilor tradiţionale si durează de opt ori mai mult timp. Este posibil să coste mai mult, dar în realitate economiseşti bani pentru ca sunt mult mai eficiente.

Familia mea a facut schimbarea!

In Europa, 6% din energie este utilizată de aparatele electrice uitate in standby. Când apare beculeţul roşu se consumă încă energie! La scoala si acasa echipamentele de tip Playstation, CD player-ul sau computerele sunt scoase tot timpul din prize, dupa ce au fost utilizate.

Putem economisi energie prin reducerea consumului de energie electrică şi căldură. Putem economisi energie în mod indirect dacă facem alegeri informate în ce priveşte transportul, apa şi alimentele, gestionarea deşeurilor.

Page 15: Ghid didactic u4energy

Energia eoliană a fost folosită pentru măcinarea făinii şi pentru a transporta mărfurile şi pentru a călătorii cu vapoarele în jurul lumii.

Duşurile scurte in locul bailor lungi ajută de asemenea la economisirea energiei şi apei. Răţuştei s-ar putea sa nu-i placă. Dar de câte ori se scufundă, ea grăbeşte încălzirea globală.Noi preferam dusurile.

Turbinele eoliene moderne au devenit foarte eficiente şi generează electricitate pentru mii de case în Europa, fără să producă emisii de carbon care cauzează încălzirea globală.

În Europa, modul nostru de viaţă depinde de combustibilii fosili. Aceştia s-au creat în milioane şi milioane de ani din resturi ale pădurilor preistorice.Îngropaţi sub pământ, timpul şi presiunea au transformat copacii încet-încet în petrol, gaz şi cărbuni. Este vital ca Europa să dezvolte surse de energie inepuizabile; energia soarelui, vântului, apei şi plantelor.

Energia provenită din materie biologică - biomasa, este cea mai diversă formă de energie regenerabilă. Sunt multe surse de biomasă: reziduurile forestiere, resturile alimentare, deşeurile animaliere, culturile energetice.

Page 16: Ghid didactic u4energy

Energia solară devine din ce în ce mai importantă. Panourile solare transformă lumina solară in electricitate.

Acasă putem face chiar mai mult acordând atenţie aparatelor de uz casnic.

Suntem atenţi la etichetele de eficienţă energetică!

Ele ne informeaza care aparate sunt mai eficiente decât altele din punct de vedere energetic.

Noi am gasit cel mai interesant mijloc de deplasare.

Page 17: Ghid didactic u4energy

Folositi becuri fluorescente compacte – dureaza de 10 ori mai mult decat un bec obisnuit, elibereaza mai putina caldura si folosesc mult mai putina energie.

Un bec de 100 W uitat pentru o oră în fiecare zi consuma o energie de 36,5 kWh pe an. Sunt 75 de milioane de adolescenţi în Europa. Daca fiecare stingem becul pentru o oră pe zi, asta înseamnă ca se va economisi o energie de 36,5 x 75 milioane = 2738 milioane kWh.

Aceasta va evita ca 1,37 milioane de tone sa fie eliberate în atmosferă - anume cantitatea produsă de un mic generator de electricitate de 150 MWe.

Imprimantele cu jet de cerneala consuma cu 90% mai putina energie decat imprimantele cu laser.

Page 18: Ghid didactic u4energy

6. Conferinta video7. Diseminare

Prezentare proiect la Simpozioane nationale, Sesiuni de informare, Cercuri pedagogice, altele.

Utilizare creativa TIC- Povesti digitale;- Prezentare PowerPoint;

Mergem pe jos la şcoală sau cu bicicleta. O să devenim mai sănătosi şi mai supli. O să economisim bani şi o să evitam poluarea.De fiecare dată când lasam maşina acasă, ajutam la încetinirea încălzirii globale.

Utilizati un triplu pentru a scoate din prize in acelasi timp toate aparatele atunci cand nu le folositi.

Page 19: Ghid didactic u4energy

- Comunicare prin:

- Televiziunea VTV.- Site-urile educational ale ISJ Valcea- Didactic.ro - Curierul - Intalniri profesionale