Ghid de Supravieţuire În Vacanţă

3
 Vacanţa nu este un vis chiar imposibil, dacă ţii cont de câteva mici trucuri Pentru multe dintre familiile copiilor cu nevoi speciale  vacanţa este doar un vis. Lipsa banilor, a condiţiilor de cazare şi călătorie adaptate persoanelor cu dizabilităţi şi, nu în ultimul rând, reacţii le nepotrivite ale cel or din jur la vederea copi ilor diferi i fac ca zilele de ț  pauză şi rela xare să rămână un deva, în amintiri le dragi. nsă, cu puţin ajutor di n partea  prietenilor şi acest mic g!id de supravieţuire în vacanţă, lucruri le pot decurge c!iar foarte bine. Atitudinea pozitivă Ţi-a luat mult timp să îţi găseşti curajul de a pleca la drum cu cel mic. Îţi faci o groază de griji, de la cele medicale până la „gura lumii”. tii însă mai !ine decât oricine cât de dor îţi este de o "acanţă, cât de !ine i-ar prinde şi lui şi, mai ales, ştii că ceea ce îţi doreşti cel mai mult pentru el este să de"ină cât mai independent. tii că tre!uie şi poate să se !ucure de soare şi "ară, ca orice alt copil. #ste ade"ărat că reacţiile nepotri"ite ale celor din jur îţi pot strica concediul, însă noi îţi recomandăm să îţi faci curaj şi să nu e"iţi „confruntarea” cu cine"a care îţi aruncă direct "or!e sau pri"iri piezişe”. #$plică-le clar că acesta este copilul tău care suferă de sindromul $ şi că aceasta este cauza comportamentului său înfăţişării sale. %u te ascunde şi nu te simţi "ino"ată. &ajoritatea oamenilor se tem de ceea ce nu înţeleg iar o scurtă e$plicaţie îţi poate aduce zile liniştite în "acanţă. Cere ajutorul 'acă poţi, ia în considerare un mem!ru în plus în mica "oastră e$pediţie( terapeuta celui mic, o !unică !ine"oitoare sau c)iar un tânăr terapeut care "rea să în"eţe practic ce  înseamnă lucrul cu aceşti copii. 'acă îţi p oţi permite financiar un astfel d e sprijin, "a fi detaliul care face diferenţa între o "acanţă epuizantă şi una rela$anta şi !enefică pentru toată familia, inclusi" pentru copilul cu diza!ilităţi. La drum  În cazul copiilor cu )ipersensi!ili tate senzorială "or tre!ui rezer"ate locurile în sensul de deplasare al "e)iculului şi în zonele cele mai conforta!ile *departe de motor, nu „pe roata”, etc+. uteţi cumpăra căşti speciale sau dopuri de urec)i pentru copilaşii cu )ipersensi!ilitate auditi"ă.  sigură-te că ai la îndemână jucării de ronţăit, mici gustări, g ata preparate, jocuri şi acti"ităţi ce îl "or ţine preocupat şi liniştit pe cel mic. Medicaţia

description

copii nevoi speciale

Transcript of Ghid de Supravieţuire În Vacanţă

Vacana nu este un vis chiar imposibil, dac ii cont de cteva mici trucuri

Pentru multe dintrefamiliile copiilor cu nevoi specialevacana este doar un vis. Lipsa banilor, a condiiilor de cazare i cltorie adaptate persoanelor cu dizabiliti i, nu n ultimul rnd, reaciile nepotrivite ale celor din jur la vederea copiilor diferii fac ca zilele de pauz i relaxare s rmn undeva, n amintirile dragi. ns, cu puin ajutor din partea prietenilor i acest mic ghid de supravieuire n vacan, lucrurile pot decurge chiar foarte bine.Atitudinea pozitiv

i-a luat mult timp s i gseti curajul de a pleca la drum cu cel mic. i faci o groaz de griji, de la cele medicale pn la gura lumii. tii ns mai bine dect oricine ct de dor i este de o vacan, ct de bine i-ar prinde i lui i, mai ales, tii c ceea ce i doreti cel mai mult pentru el este s devin ct mai independent. tii c trebuie i poate s se bucure de soare i var, ca orice alt copil.Este adevrat c reaciile nepotrivite ale celor din jur i pot strica concediul, ns noi i recomandm s i faci curaj i s nu evii confruntarea cu cineva care i arunc direct vorbe sau priviri piezie. Explic-le clar c acesta este copilul tu care sufer de sindromul x i c aceasta este cauza comportamentului su nfirii sale. Nu te ascunde i nu te simi vinovat. Majoritatea oamenilor se tem de ceea ce nu neleg iar o scurt explicaie i poate aduce zile linitite n vacan.

Cere ajutorul

Dac poi, ia n considerare un membru n plus n mica voastr expediie: terapeuta celui mic, o bunic binevoitoare sau chiar un tnr terapeut care vrea s nvee practic ce nseamn lucrul cu aceti copii. Dac i poi permite financiar un astfel de sprijin, va fi detaliul care face diferena ntre o vacan epuizant i una relaxanta i benefic pentru toat familia, inclusiv pentru copilul cu dizabiliti.

La drum

n cazul copiilor cu hipersensibilitate senzorial vor trebui rezervate locurile n sensul de deplasare al vehiculului i n zonele cele mai confortabile (departe de motor, nu pe roata, etc). Putei cumpra cti speciale sau dopuri de urechi pentru copilaii cu hipersensibilitate auditiv.Asigur-te c ai la ndemn jucrii de ronit, mici gustri, gata preparate, jocuri i activiti ce l vor ine preocupat i linitit pe cel mic.

Medicaia

Asigur-te c mpachetezi nu doar cantitatea de medicamente necesar perioadei de vacan stabilite, ci i n plus, n cazul unor eventuale prelungiri neprevzute. Ia cu tine att reetele medicale ct i o foaie pe care este trecut diagnosticul copilului. ine-le la ndemn ntotdeauna (nu n bagajul de cal sau fundul portbagajului)! Informeaz-te nc de acas asupra medicilor specialiti aflai n localitatea n care i vei petrece vacana. Paza bun trece primejdia rea!

Alege pensiuni ct mai adecvate nevoilor copilului

nainte de a face rezervrile sau a pleca la drum informeaz-te asupra facilitailor pe care locul de cazare le ofer: accesul la toalet i dus, alei pavate (n cazul copiilor cu hipersensibilitate senzorial sau n scaun cu rotile), piscin de mic adncime, acces n zona de parcare etc.

Ct mai muli copii

Atunci cnd diferenele dintre copilul tu i cei tipici devin evidente, tendina este de a ne proteja, retrgndu-ne. n realitate, orice copil, inclusiv cei cu dizabiliti, vor i au nevoie de compania altor copii. Plnuiete vacanele mpreun cu ali prini i explic-le pe ndelete particularitile familiei voastre i nevoile copilului tu. Toat lumea va avea de ctigat.

Less is more dar nu i n acest caz

Chiar dac i se pare c ai mpachetat deja jumtate din cas, nu uita cteva accesorii cu rol de catalizator: jucria preferat, perna fr de care nu poate adormi, aternuturi de schimb (sau pturica absorbant) pentru accidentele din timpul somnului, tacmurile preferate, proiectorul de stelue pe perei su absolut orice menit s pstreze echilibrul emoional al copilului tu.

Pstreaz rutina

n cazul copiilor cu nevoi specialerutina este esenial. ns nu este nimic greit n a nclca regulile din cnd n cnd, dac o faci organizat. Asigur-te c i explici celui mic foarte clar i pe nelesul sau c se lucrurile se vor ntmpla puin mai diferit de aceast dat. Cu cteva sptmni nainte de plecare folosete-te de imagini, fotografii, filmulee cu voi din vacanele precedente sau chiar cu persoane strine pentru a-i arta ce vei face. V putei juca de-a vacan nc de acas, aa nct tranziia la programul de concediu s fie ct mai uoar.

Cartonae pe timp de tantrum

Pe cartoane mici, de dimensiunea crilor de vizit, scrie, pe scurt, ce este diferit la copilul tu i ce s NU fac un strin atunci cnd v vede mpreun n mijlocul unei crize, pentru a nu nruti situaia. Pstreaz cteva n buzunar, la ndemn.

Ateptm i sfaturile voastre, bazate pe experiene reale din vacane de vis. Concediu plcut!