GESTIONAREA DESEURILOR PROVENITE DIN AGRICULTURA IN JUDETUL OLT

Deeurile sunt generate n diferitele stadii ale activitii umane i reprezint o caracteristic inevitabil a unei societi industrializate sau n curs de industrializare. Compoziia i cantitatea de deeuri sunt puternic dependente de natura consumului, precum i de structura industrial i economic. Dezvoltarea economic i social durabil fr deteriorarea calitii mediului impune un management adecvat al deeurilor fr epuizarea resurselor naturale. Potrivit legislaiei europene, ara noastr trebuie s recicleze 55% din deeurile de ambalaje generate n anul 2013.DESEURILE AGRICOLE Industria nu este singura care gene-reaza deseuri. Agricultura produce deseuri ca pesticide, ierbicide si materialele folo-site in aplicarea lor. Fluoritii reziduali sunt produse secundare ale producerii de fertili-zatori pe baza de fosfati. Pana si nitratii solubili rezultati in urma folosirii balega-rului ca ingrasamant se pot dizolva in apa din panzele freatice si contamina fantanile, cauzand probleme de sanatate.ngrasamintele chimice n tara noastra cele mai utilizate ngrasaminte azotoase sunt: nitro-calcarul, azotatul de amoniu, sulfatul de amoniu si n ultimul timp amoniacul lichid. Materiile prime pentru fabricarea ngrasamintelor azotoase sunt: amoniacul si acidul azotic. Nitro-calcarul (calcamon-salpetru) se obtine prin amestecarea mecanica a azotu-lui de amoniu NH4NO3cristalizat, n proportie de 60%, cu calcar CaCo3 din macinat, n proportie de 40%. Nitro-calcarul este ntrebuintat ca ngrasamnt cu azot pentru solurile acide; calcarul neutralizeaza aciditatea solului care ar dauna plantelor si azotatul de amoniu contribuie la dezvoltarea plantelor Azotatul de amoniu NH4NO3 se obtine prin neutralizarea apelor amoniacale de la cocserie cu acid azotic 50-60% sau prin contactul direct dintre amoniacul gazos si solutia diluata de acid azotic, n care amoniacul este introdus sub presiune: NH3+HNO3=NH4NO3. Azotatul de amoniu este o substanta cristalizata, usor solubila n apa, cu gust amarui si foarte higroscopica. Da bune rezultate n toate solurile cu exceptia celor bazice. Sulfatul de amoniu este o substanta solida cristalizata, de culoare alba, foarte solubila n apa. Prezinta avantajul ca nu este higroscopic si, din aceasta cauza, se aglomereaza mai putin. Amoniacul lichefiat se ntrebuinteaza, n ultimul rnd cu bune rezultate, ca ngrasamnt prin mprastierea directa pe sol cu ajutorul unor autocisterne-stropitoare. Alte ngrasaminte azotoase valoroase mai sunt: cianamida de calciu si ureea. Cianamida de calciu CaCN2 este cel mai vechi ngrasamnt mineral care se fabrica la noi n tara ; se obtine n cuptorul electric trecnd azot peste carbura de calciu (carbit) la 11000C. Cianamida de calciu este o substanta solida, de culoare alba; de obicei are culoarea cenusie din cauza impuritatilor.Azotul pe care-l contine cianamida de calciu (15%N) l poate ceda solului, deoarece n contact cu apa si sub actiunea unor bacterii din sol ea se descompune conform ecuatiei: CaCN2+3H2=2NH3+CaCO3 Ureea este o substanta solida, cristalizata, usor solubila n apa. Ea contine 42-45% azot. n urma colectivizarii, agricultura din Romnia necesita cantitati importante de ngrasamnt cu azot, alaturi de celelalte ngrasaminte chimice, mijloc eficient si sigur pentru marirea productiei agricole. ngrasaminte minerale cu azot se fabrica la Fagaras, Piatra-Neamt (Roznov), Turnu Magurele, Craiova, Trgu Mures. ngrasaminte minerale cu fosfor. ngrasamintele cu fosfor ntrebuintate sunt urmatoarele: superfosfatul simplu, superfosfatul concentrat (superfosfatul dublu), precipitatul, zgura si amofosul. Calitatea ngrasamintelor se apreciaza dupa continutul n fosfat calculat n procente de pentoxid de fosfor. Materialele prime necesare fabricarii ngrasamintelor cu fosfat sunt: minereurile naturale care contin fosfor (apatitele, fosforitele), faina de oase si acidul sulfuric. Superfosfatul simplu se fabrica industrial din fosfati naturali (apatite, fosforite), fin macinati, prin tratare cu acid sulfuric. Ca materie prima pentru fabricarea superfosfatului simplu se ntrebuinteaza n general fluor-apatitul. Reactia de descompunere a fluor-apatitului cu acid sulfuric poate fi redata prin urmatoarea ecuatie chimica: 2Ca5[(PO4)3F]+7H2SO4=3Ca(H2PO4)2+7CaSo4+2HF ngrasaminte cu potasiu. Potasiul este unul din elementele necesare cresterii si dezvoltarii plantelor. Acestea iau potasiul din sarurile solubile care l contin si care se gasesc n pamnt. Pentru a compensa eventuala lipsa a potasiului din pamnt se folosesc ngrasaminte cu potasiu naturale sau artificiale. Printre acestea se numara: Clorura de potasiu KCl (silvina) se gaseste sub forma de zacaminte la Soli-kamsk (Rusia),Stassfurth (Germania), n apa oceanelor etc. Se poate obtine din carnalit (MgCl2 * KCl * 6H2O), prin dezvoltarea n apa si cristalizare. Clorura de potasiu este o substanta solida, cristalizata, incolora, solubila n apa. Azotatul de potasiu KNO3 (salpetru de India sau silitra) este o sare de culoare alba, solubila n apa. Se foloseste n amestec cu alte ngrasaminte cu N2, pentru a regla raportul N/K dupa cerintele plantelor. Este un ngrasamnt agricol pentru plantele care nu suporta Cl2: sfecla de zahar, vita de vie, inul, tutunul, etc. Un ingrasamant este un produs natural sau de sinteza, mineral sau organic, simplu sau complex, aplicat in sol, pe sol sau pe planta si destinat a completa rezrerva de elemente nutritive a solului pentru asigurarea cresterii normale a plantelor. Ingrasaminte cu potasiu. Inca din antichitate se utilizau produse ce contineau potasiu pentru ridicarea fertilitatii. Romanii foloseau cenusa vegetala, care are un continut ridicat de potasiu. De asemenea, gunoiul de grajd utilizat in agricultura din timpuri foarte vechi, constituie o importanta sursa de potasiu, mai ales daca tinem seama ca in primul an de folosinta, potasiul se consuma 60-70% din total. Ingrasamintele cu potasiu pot fi clasificate in:- saruri potasice brute: silviu, sivinit, carnalit, kainit, polihalit, langbeinit:- saruri potasice prelucrate: clorura de potasiu, sarea potasica si sulfatul de potasiu. Saruri potasice brute. Macinate, acestea pot fi folosite direct ca ingrasaminte. Totusi, datorita continutului scazut de potasiu, utilizarea lor ca atare este redusa (1-2%). Servesc insa la obtinerea sarurilor potasice prelucrate. Dupa forma chimica in care se gaseste potasiul, sarurile potasice brute pot fi grupate in:- cloruri;- sulfati;- azotati. Dupa solubilitatea in apa, sarurile potasice brute se impart in :- usor solubile (silvina, kaianitul, carnalitul, glaseritul, leonitul, shnitul);- greu solubile (langbeinitul);- practic insolubile (polihalitul). In Romania se folosesc ceva mai mult sarurile potasico-magneziene de Tazlau, care contin predominant potasiul sub forma de sulfat si doar 26% sub forma de clorura. Acestea contin cca. 8-10% K2O si 8-10% MgO. Saruri potasice prelucrate. Clorura de potasiu contine cca. 60-63% K2O. Se prezinta sub forma de cristale de culoare alba, are densitatea de 1,984g/cm3, volumul unei tone fiind de 0,504m3, este solubila in apa si higroscopica, fapt pentru care se aglomereaza si creeaza probleme la aplicare. De aceea, se foloseste mai putin ca atare si mai mult la obtinerea sarii potasice, a ingrasamintelor complexe solide si a ingrasamintelor lichide. Sarea potasica. Continutul de potasiu variaza intre 28-60% K2O. Sarea potasica este un amestec de KCl cu diverse saruri potasice brute macinate, cum sunt silvinitul, carnalitul, kaianitul etc. Se prezinta sub forma de cristale de diferite culori in functie de tipul de saruri potasice brute din amestec. Astfel, printre cristalele de culoare alba de KCl se pot gasi particule de culoare cenusie, rosie sau roz. Sarea potasica este solubila in apa, dar si higroscopica, in special datorita clorurii de sodiu pe care o contine, higroscopicitatea fiind cu atat mai mare cu cat continutul de NaCl este mai mare. In functie de continutul K2O si de proportia componentilor in amestec, se intalnesc trei tipuri de sare potasica:- sare potasica 30%;- sare potasica 40%;- sare potasica 50%. Sarea potasica este un ingrasamant ieftin, fiind de departe cel mai larg folosit ingrasamant cu potasiu, ocupand peste 95% din total. Se utilizeaza, de regula, pentru fertilizarea de baza la toate culturile, cu exceptia celor care nu tolereaza clorul, si pe toate tipurile de sol. Dintre ingrasamintele cu potasiu, sarea potasica este cel mai folosit pentru producerea ingrasamintelor complexe. Sulfatul de K (K2SO4). Ca ingrasamant contine 48-53% K2O si 18% S. Se prezinta sub forma de cristale rombice sau hexagonale, de culoare alba, uneori cenusiu deschis, are densitatea de 2,662g/cm3, iar volumul unei tone este de 0,375m3. Nu este higroscopic, fapt pentru care se poate aplica uniform. Solubilitatea in apa este mai scazuta, ceea ce face ca el sa nu fie utilizat la obtinerea de solutii limpezi de ingrasaminte, dar poate fi folosit in suspensii. Este recomandat la culturile care sunt sensibile la excesul de clor: cartofi, castraveti, capsuni, ceapa, plante ornamentale, pomi fructiferi, salata, tomate, tutun, vita-de-vie. Sulfatul de potasiu este folosit mult la culturi de sera (legume, flori). Poate fi folosit atat la fertilizarea de baza, cat si la semanat sau plantat, ori in cursul vegetatiei. Sulfatul dublu de K si Mg (K2SO4Mg SO4). Contine 22% K2O, 18% MgO si 22% S. Este recomandabil in aceleasi conditii ca si sulfatul de potasiu, pe soluri sau substraturi care necesita si magneziu. Eficienta agronomica si armonizarea folosirii ingrasamintelor cu potasiu in raport cu solul, planta si tehnologia de cultura.Coeficientul mediu de utilizare a K din ingrasaminte, Cu, este de 60%. Eficienta in raport cu solul.Textura si natura mineralelor argiloase sunt unii dintre principalii factori care influenteaza eficienta ingrasamintelor cu K. Pe solurile usoare, nisipoase, si pe cele organice se recomanda aplicarea ingrasamintelor cu K mai aproape de semanat, eventual o fractie din doza in vegetatie. Pe solurile grele, la care deplasarea apei si a potasiului in adancime pe profil este destul de redusa, este recomandabila aplicarea ingrasamintelor sub aratura adanca de toamna.Pesticidele Pesticidele sunt substante chimice naturale sau de sinteza folosite pentru combaterea daunatorilor animali si vegetali care aduc daune omului sau organismelor utile lui (plantele de cultura, animalele domestice etc.). Din aceasta categorie de compusi fac parte insecticidele si fungicidele (aplicate preventiv sau pentru tratarea unor boli pe partea aeriana a plantelor sau introduse in sol odata cu semanatul), erbicidele (raspandite fie pe sol, fie pe plante), rodenticidele, nematocidele, regulatori de crestere a plantelor etc. Pesticidele pot avea un efect direct asupra solului si pot actiona indirect prin transmiterea lor sau a produsilor de descompunere in alte ecosisteme. Poluarea directa se datoreaza persistentei substantelor active din pesticide care depinde de viteza de descompunere a acestora. Degradarea lenta face posibila trecerea in lantul trofic sau deplasarea sub actiunea precipitatiilor in acvifer sau in apele de suprafata. Poluarea indirecta, datorata reziduurilor lasate de pesticide in urma descompunerii lor chimice si biochimice (la suprafata plantelor, in interiorul tesuturilor si in sol) este in general mai putin cunoscuta, reziduurile fiind mai putin identificabile. Reziduurile pesticidelor cel mai des intalnite in toate fazele mediului sunt cele ale insecticidelor de tipul hidrocarburilor clorurate, cum ar fi de exemplu DDT-ul, dieldrinul, endrinul, toxafenul si clordanul. Pesticidele in forma lor activa sau reziduurile lor se acumuleaza in sol de unde pot fi asimilate de plantele cultivate ulterior sau pot fi levigate de apele meteorice si de irigatie cu afectarea apelor de suprafata si subterane. Ajungand in apele de suprafata si in final in mari si oceane se pot acumula in organismele acvatice, consumarea de catre om a acestora producand intoxicatii grave. De exemplu, in cazul utilizarii erbicidelor, acestea pot afecta intreaga vegetatie din ecosistemul acvatic, cu implicatii asupra asigurarii protectiei, cantitatii de hrana si oxigen necesare pentru organismele acvatice. Pesticidele ideale trebuie sa se mentina in zona tratata suficient timp pentru a produce efectele dorile, sa se descompuna in compusi inofensivi si sa fie letale numai pentru speciile tinta si inofensive pentru celelalte. Principalele proprietati si procese care influenteaza transportul pesticidelor in sol sunt persistenta, presiunea de vapori, solubilitatea si adsorbtia. Persistenta reprezinta rezistenta pesticidelor de a se descompune sub actiunea agentilor chimici (reactii redox, de hidroliza), fotochimici (lumina solara) si a microorganismelor si enzimelor secretate de plante. Persistemta pesticidelor in sol si in plante depinde in primul rand de natura lor chimica si de caracteristicile mediului. Pesticidele caracterizate printr-o persistenta ridicata sunt mai susceptibilw de a se deplasa dintr-o zona in alta datorita faptului ca raman in forma initiala mai mult timp, degradarea lor lenta cauzand o actiune remanenta, care poate conduce la scaderea productiei vegetale (pentru anumite culturi) si pot fi transmise in lantul trofic. Metabolitii sau produsii de descompunere pot avea aceleasi proprietati ca si pesticidul initial si pot sa manifeste acelasi efect toxic. DDT-ul si dieldrinul sunt doua pesticide foarte persistente, care au fost detectate in toata lumea, inclusiv Antartica, acesta fiind motivul pentru care au fost interzise. In aceeasi categorie se incadreaza si antrazina folosita ca erbicid si detectat atat in apele de suprafata cat si in apele subterane. In general persistenta este exprimata in termeni de timp de injumatatire sau timpul in care concentratia pesticidului scade la jumatate. In functie de valoarea timpului de injumatatire, pesticidele pot fi clasificate conform tabelului:

Timpul de injumatatire Clasa de degradare180 foarte greu degradabile Clasificarea pesticidelor in functie de valoarea timpului de injumatatire Valorile timpilor de injumatatire variaza intr-un domeniu foarte larg in functie de natura solului , de conditiile fizico-chimice din sol, de natura microorganismelor din sol, de pH-ul si umiditatea solului etc. In tabelul urmator sunt prezentati timpii de injumatatire pentru cele mai importante pesticide utilizate in agricultura.Denumire pesticidValoarea timpului de injumatatireAldrin20 100 zileAtrazin50 (in conditii de laborator) 244 zile (pH=4)

Carbaril7 14 zile (intr-un sol nisipo-argilos)14 28 zile (in sol argilos)10,5 zile (pH=7)1,8 zile (pH=8)2,5 ore (pH=9)Carbofuran2 86 zile (in sol cu continut foarte mare de apa)26 110 zile (in cazul unei pasuni)ClordanAproximativ 4 aniDDT2 15 aniDieldrin> 7 aniEndrin4 14 zileHeptaclor250 zileHexaclorbenzen4 aniLindan15 luniMalation4 6 zileParation1 saptamanaPentaclorofenolCateva saptamani cateva luni (in functie de caracteristicile solului)Toxafen> 14 ani2,4,5-T14 300 zile Valorile timpului de injumatatire pentru cele mai importante pesticide Pesticidele sunt retinute pe suprafata solului prin procese de adsorbtie. Adsorbtia pesticidelor pe particulele de sol depinde de proprietatile chimice ale acestora (polaritatea si solubilitatea in apa) si de cele ale solului (continutul de materia organica si argila, pH-ul, permeabilitatea, proprietatile suprafetelor incarcate electric etc.). Modul in care pesticidele sunt retinute la suprafata solului determina modalitatea de transport a acestora in mediu. In cazul in care particulele de pesticid sunt puternic legate de constituentii solului se poate produce poluare prin antrenare de catre vant odata cu particulele de sol sau in cazul unei retineri slabe pesticidele sunt spalate de apa meteorica. Pesticidele cu toxicitate mare sunt : - Hidrocarburi clorurate - DDT (diclor diferit - tricloretan) - aldrinul - dieldrinul - lindanul - toxafenul - Ierbicide - Nabam - Fenoprop Presiunea de vapori este o masura a tendintei pesticidelor de a trece in forma de vapori. Aceasta proprietate este deosebit de importanta mai ales in cazul aplicarii pesticidelor prin pulverizare, caz in care pierderile de pesticide inregistrate pot fi chiar de 50% in conditii de vant. Ca si in cazul nutrientilor, precipitatiile afecteaza distributia pesticidelor prin ruperea legaturilor pesticid sol, dizolvarea in apa sau transportul agregatului particula sol pesticid eliberat ca urmare a eroziunii. Scurgerile de suprafata contin concentratii ridicate de pesticide, pierderile inregistrate fiind insemnate. Datorita structurii poroase a solurilor acestea prezinta o permeabilitate variabila ce in anumite cazuri favorizeaza deplasarea pesticidelor prin levigare in panzele freatice. Cei mai importanti factori care determina cantitatea de pesticid indepartata de pe suprafata tratata este perioada de timp scursa intre momentul aplicarii pe sol si precipitatii, momentul anului in care se face aplicarea pesticidului precum si modalitatea de aplicare. Aplicarea pesticidelor in perioade cu precipitatii reduse, in conditii atmosferice stabile, aplicarea unor pesticide mai putin persistente, care se adsorb puternic sau care au o volatilitate scazuta scade posibilitatea ca acestea sa ajunga in apa sau aer. De asemenea, adoptarea unor forme noi de pesticide pot reduce semnificativ pierderile in atmosfera. Stratul superficial de sol reprezinta zona cea mai activa pentru microorganisme, acestea fiind responsabile si pentru transformarea pesticidelor in metaboliti. Astfel, speciile de bacterii Bacillus megaterium si Bacillus subtilis sunt importante in degradarea unor substraturi cu biodegradabilitate redusa ca DDT-ul, heptaclorul, naftalene, paration. Un caz particular al pesticidelor il reprezinta cele organoclorurate care au o arie de utilizare foarte larga. Dintre pesticidele cu impact puternic asupra mediului datorita bioacumularii, toxicitatii, persistentei si mobilitatii reduse fac parte clordanul, DDT-ul, dieldrinul, furanii. DDT-ul, o substanta de culoare alba, care afecteaza sistemul nervos al insectelor a fost primul pesticid utilizat pentru combaterea unor boli ca malaria sau febra galbena. Efecteleacestui insecticid au fost resimtite in timp prin patrunderea in lanturile trofice cu afectarea organismelor vii. DDT-ul se caracterizeaza printr-o persistenta extrem de ridicata. Reziduurile de insecticide organoclorurate, in special DDT si HCH au fost detectate peste tot in lume inclusiv in corpul uman. Factorii care determina depozitarea si bioacumularea pesticidelor sunt eficienta de adsorbtie, specia, varsta, modul de nutritie, integritatea organelor si tipul compusului. Concentratiile de reziduuri de pesticide variaza in hrana de la o regiune la alta si de la un tip de hrana la altul. Pesticidele sunt cunoscute ca disruptori endocrini datorita efectului advers pe care il manifesta asupra secretiei de hormoni la actiunea pe termen lung si in doze mici de expunere. Efectele resimtite sunt de scadere a imunitatii, dereglarea functionarii hormonilor, diminuarea inteligentei, malformatii si cancer. Datorita beneficiilor mari pe care le aduc utilizarea pesticidelor in cresterea productivitatii cat si in eradicarea sau controlarea unor insecte purtatoare de boli, trebuie puse in balanta atat riscurile cat si beneficiile. Evaluarea riscurilor la care este supusa populatia este dificil de realizat, datorita numerosilor factori care afecteaza comportarea fata de acesti compusi precum si expunerea concomitenta la alte pesticide sau poluanti prezenti in apa, aer si alimente.

Toxicitatea pesticidelor Toxicitatea ridicata a unora dintre pesticide poate provoca intoxicatii directe la plante si animale generatoare de modificari si dereglari de echilibre. Pentru controlul gradului de toxicitate al pesticidelor, in "Lista pesticidelor si a altor produse de uz fitosanitar in Romania" (1992), este prezentata o clasificare a pesticidelor in 3 grupe de toxicitate, (STAS 4706-88) stabilite in functie de doza letala - DL 50:- in grupa I se incadreaza produse extrem de toxice care contin o substanta activa cu o DL de 50 pana la 50 mg./ Kg. corp;- grupa II apartine produselor puternic toxice care contin o substanta activa cu o DL 50 cuprinsa intre 50 mg. / Kg. si 200 mg. / Kg. corp;- in grupa III-a se incadreaza substantele moderat toxice care contin o substanta activa cu o DL 50 cuprinsa intre 200 mg./ Kg si 1000 mg. /Kg. corp;- grupa III-b apartine substantelor cu toxicitate redusa care contin o substanta activa cu o DL 50 mai mare de 1000mg./Kg corp. Toxicitatea fata de om trebuie privita sub doua aspecte:- toxicitatea acuta, aceasta se poate inlatura prin asigurarea masurilor adecvate de protectie;- toxicitatea cronica care apare in urma acumularii de reziduuri toxice. Toxicitatea selectiva fata de plantele de cultura sau fitotoxicitatea selectiva este unul din dezideratele pe care trebuie sa le indeplineasca pesticidele folosite pentru combaterea daunatorilor animali sau vegetali. Pe plan mondial s-au eliberat norme de toleranta de ordinul 0,1-10 ppm pentru reziduurile toxice. Acumularea reziduurilor de pesticide in sol are loc pe mai multe cai:- aplicarea directa pe / in sol;- ajungerea pe sol a unei mari cantitati din produsele destinate tratarii partilor aeriene ale plantelor;- ajungerea pe sol a resturilor vegetale si animale incarcate cu reziduuri de pesticide;- reziduurile de pesticide pot fi purtate de aer prin caderi directe de praf din atmosfera sau prin spalarea atmosferei de catre precipitatii;- au greutate moleculara mare si solubilitate diferita in apa. Datorita gradului ridicat de persistenta si toxicitate pesticidele au fost denumite poluanfi organici persistenfi (POP). Poluantii organici persistenti sunt substante chimice care persista in mediul inconjurator, se bioacumuleaza in organismele vii si prezinta riscul de a cauza efecte adverse asupra sanatatii umane si mediului. Pesticidele ajunse pe plante sau introduse in sol sufera reactii chimice si biochimice de transformare, fie la suprafata plantelor, fie in interiorul tesuturilor. Pesticidele de pe sol sau din subsol sunt absorbite prin intermediul unor procese complexe ca: transfer de sarcina, schimb ionic, legaturi hidrofobe. Particulele solului, prin intermediul complexului argilo-humic, constituie un suport absorbtiv atat pentru pesticide cat si pentru unii din produsii lor de degradare, capacitatea absorbtiva fiind functie de textura solului.Presiuni ale unor factori asupra strii de calitate a solurilor in judetul OltngrminteTipurile de ngrminte chimice folosite pe teritoriul judeului Olt au fost azotul - N si fosforul - P2O5, iar cantitatea total utilizat la hectar, pe suprafaa agricol, a fost n perioada 2000 2010 de cca. 29 kg de substana activ la hectar. Suprafaa medie pe care s-au aplicat ngrminte n aceeai perioad a fost n medie de 12000 ha.Produse pentru protecia plantelor (fitosanitare)Toate produsele de uz fitosanitar folosite in concentratei si doze optime recomandate conform certificatelor de omologare, nu sunt fitotoxice si nu las reziduuri in sol. La nivelul judeului Olt, in aceeai perioad au fost folosite n medie 179 tone de pesticide anual, din care 30 t/an insecticide, 60 t/an fungicide i 89 t/an erbicide.Soluri afectate de reziduuri zootehniceDepozitarea necorespunztoare a dejeciilor animaliere poate conduce la impurificarea apelor cu nitrai. Dejeciile animale aplicate excesiv ca ngrminte afecteaz proprietile solurilor. Acestea pot conine NaCl, biostimulatori, uree, medicamente, ageni patogeni ,care produc poluarea chimic i biologic solului, scad permeabilitatea i pot difuza pn la pnzele de ape freatice, transformndu-le n focare de substane chimice.Utilizarea durabil a solului impune respectarea unor msuri cum sunt: extinderea, promovarea i generalizarea cultivrii unor soiuri i hibrizi rezisteni la atacul duntorilor i bolilor. respectarea rotaiei culturilor. administrarea uniform i n raport echilibrat a ngrmintelor naturale i chimice. limitarea utilizrii produselor chimice i excluderea celor duntoare pentru om saucare au efecte negative asupra mediului nconjurtor,Gestionarea deeurilorInfrastructura existenta pentru gestionarea deeurilor, in judeul Olt, exercita un impact puternic asupra mediului prin: colectarea si transportul deeurilor, absenta unui sistem organizat de colectare a deeurilor; gestionarea necorespunztoare a deeurilor menajere urbane si rurale (depozitare necontrolata, pe teren descoperit, organizarea defectuoasa a sistemului de colectare si transport, colectarea neselectiva, amplasarea in apropierea locuinelor, a apelor de suprafaa); existenta unor posibiliti reduse de valorificare sau eliminare a unor deeuri periculoase (deeuri din industria petrolului, uleiuri uzate, deeuri anorganice din chimie, deeuri de azbest), acestea fiind eliminate prin depozitare; spitalele nu mai dein incineratoare proprii pentru incinerarea deeurilor spitaliceti, acestea fiind preluate de firme specializate.Perspectiva implementrii Sistemului Integrat de Management al Deeurilor din judeul Olt va rezolva complet problema deeurilor menajere i asimilabile, a deeurilor reciclabile de ambalaje i a fluxurilor speciale de deeuri: periculoase, voluminoase, DEEE, iar msurile de retehnologizare a unitilor industriale, agrare i zootehnice vor contribui i ele la soluionarea adecvat a colectrii, valorificrii i eliminrii deeurilor.n Judeul Olt ponderea terenurilor agricole este peste media naional de 61,60%, lasfritul anului 2010 fiind de 79,08%. Aceast structur a fondului funciar este favorabildezvoltrii preponderente a sectorului agricol.

CONCLUZIIProgramele de management ale deeurilor ncep s i-a amploare i ajut la schimbarea percepiei generale asupra deeurilor i la contientizarea riscului pe care acestea l constituie. n present deeurile n general i cele periculoase n particular sunt din ce n ce mai bine gestionate. Dac sunt manageriate corespunztor deeurile periculoase nu reprezint un risc att de mare pentru sntatea populaiei i mediu. Dezvolarea durabil nu poate exista fr o bun administrare a deeurilorUNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE SI MEDICINA VETERINARA BUCURESTIFACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICA IN AGRICULTURA SI DEZVOLTARE RURALAMASTER: MANAGEMENT SI DEZVOLTARE RURALA

REFERAT: MANAGEMENTUL GESTIONARII DESEURILORTEMA:

MASTERAND: PACURARU SANDUANUL IIPROF: S.L. DR.: CRISTIANA BUZATUGESTIONAREA DESEURILOR PROVENITE DIN AGRICULTURA13