Genul dramatic

Genul dramatic cuprinde operele literare destinate reprezentării scenice. Originea termenului trebuie căutată în formele spectacolului ritual din societăţile primitive. Jocul de rol din aceste spectacole anticipează spectacolul teatral.

Apariţia dialogului reprezintă o etapă superioară a acestui gen.Textul dramatic trebuie să îndeplineasca condiţiile reprezentării pe scenă:

dimensiuni reduse valorificarea dialogului şi a monologului concizie temporală număr redus de personaje şi de tablouri.Spre deosebire de opera epică, cea dramatică poate surprinde doar parţial

mişcarea în timp şi spaţiu. De aceea se acceptă convenţia ca personajele şi acţiunea să se schimbe uneori de la un tablou la altul, compensând timpul şi distanţa.

Acţiunea operei dramatice cunoaşte momentele subiectului şi este orientată către deznodământ din pricina dimensiunii reduse. Ca şi in epic, ea se întemeiază pe un conflict dramatic, ce poate fi exterior sau interior. Speciile de bază ale genului sunt:

1. tragedia2. comedia3. drama

A) Sructura textului dramaticSubiectul - suită de întamplari la care participa personajele piesei.Conflictul dramatic - opoziţia dintre idei, opinii, trăiri, opinii ale unor

personaje diferite sau ale aceluiaşi personaj.Actul este o diviziune formală a textului dramatic, corespunzătoare părţii sau

capitolului din opera epică. Are ca subdiviziuni scena şi tabloul, determinate de intrarea sau ieşirea personajelor din scenă, schimbarea decorurilor, distorsiunile temporale.

Replica – interventia unui personaj în textul dramatic.Indicaţiile scenice ( didascaliile ) - reprezintă intervenţia autorului în text şi

includ: numele personajului relaţiile dintre personaje indicaţiile de rostire sugestiile regizorale precizările referitoare la decor, ambianţă, mişcare scenică, vestimentaţia

actorilor.Personajul - este actantul, elementul esenţial al textului dramatic.

B) Limbajul textului dramaticPare mai convenţional decât alte limbaje, deoarece este orientat spre

comunicarea de informaţii. Replicile personajelor conţin indici ai subiectivitatii.Limbajul dramaturgiei se caracterizează în primul rând prin oralitate,

creându-se astfel impresia de credibil, de verosimil. Dativului etic şi posesiv, apelativelor, topicii afective, termenilor populari şi regienali li se adaugă elemente nonverbale (gesturi, mimică, privirea semnificativă) şi paraverbale ( pauza, accentul, intonaţia sau tacerea) .

Toate aceste elemente se concretizează în monolog sau dialog ca moduri de expunere reprezentative ale dramaticului.

MONOLOGUL: solilocviu (cuprinde monologul interior din epic şi înseamnă vorbirea

personajului cu sine însuşi.) propriu-zis (orientat către interlocutor, fără intenţia de a primi răspuns)

DIALOGULC) Rolul dialogului in opera dramatică

Trebuie făcută înca de la început distincţia între dialog, ca modalitate de realizare a funcţiei de comunicare a limbajului omenesc şi ca procedeu compoziţional caracteristic anumitor genuri şi specii literare.

În sens restrâns, dialogul marchează o secvenţă de replici legate semantic, produse alternativ de cel puţin doi emiţători, într-o anumita situaţie de comunicare.

Dialogul oral este marcat de prezenţa elementelor nonverbale şi paraverbale care uneori substituie replicile.

Tipurile de oralitate în rostirea eroilor dramatici, registrele stilistice diferite alături de elementele nonverbale şi paraverbale fac mai sugestive limbajul şi expresivitatea personajelor dramatice, fiind modalităţi variate de caracterizare a personajelor.

Funcţiile dialogului în opera dramatică: declanşează şi motiveaza acţiunea defineşte relaţiile dintre personaje dezvăluie reacţia lor mentală şi afectivă în raport cu o anumita situaţie contribuie la caracterizarea directă şi indirectă a personajelorReplicile scurte sau, dimpotrivă, ample, alternarea timpurilor verbale,

enunţurile exclamative sau interogative, vocativele, pauzele în rostire sau repetiţiile, punctele de suspensie sau pur si simplu tăcerea pot sugera starea de spirit, intenţia personajului, gradul de cultură, mediul din care provine sau chiar situaţia materială a eroului dramatic.D)Textul dramatic şi spectacolul teatral

În momentul în care textul devine spectacol există două autorităţi auctoriale:--autorul textului--regizorul

Orice spectacol teatral presupune:---textul dramatic---spaţiul scenic(decor, costume, mişcare, rostire)---elemente expresive(culoare, dans, coloana sonoră)---viziunea regizorală

COMEDIA

---specie a genului dramatic---în versuri sau in proză---cu un subiect şi un conflict bine reprezentate, ce satirizează moravuri,

tipuri umane, situaţii

---cu deznodământ fericit---având sens moralizator---stârnind rasul

In centrul acestei specii se gaseste categoria estetica a comicului. El se realizeaza prin umor si ironie.

In zona comicului se situeaza:1. moravuri(modul de viaţă)2. tipuri umane(caractere)3. situaţii amuzanteEl poate determina din partea cititorului amuzament, compasiune sau dispreţ.Tipuri de comic:

1. comic bonom (înţelegător)2. comic grotesc (caracterizeaza personajele şi situaţiile)3. comic buf(bazat pe mimarea automatismelor)4. comic spiritual(aprobator)5. comic zeflemitor6. comic satiric7. comic sarcastic