Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

16
Editorial “Ne pasă de democraţia din România şi facem tot ce se poate pentru a susţine statul de drept şi independenţa instituţiilor”. Declaraţia îi aparţine lui Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat american Hillary Clinton, venit recent în România în inspec- ţie. După cum s-a dovedit, din pă- cate, ulterior, acesta a venit cu lecţia învăţată şi a confirmat că şi la Casa Albă se doreşte revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni. Adevărul este că tabăra bă- sistă nu a încetat să sublinieze de-a lungul ultimelor luni, atât după că- derea lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar mai ales după intrarea în suspen- dare a preşedintelui Traian Băsescu, că România este ameninţată cu izo- larea în interiorul Uniunii Europene şi devine prin “alterarea” democraţiei în urma “loviturii de stat”, chiar o ve- rigă slabă a NATO. După cum au remarcat im- portanţi comentatori politici din ţara noastră cele mai primitive ata- curi susţinute de instituţiile de forţă fidele în continuare lui Traian Bă- sescu au izbutit să prezinte coaliţia USL în situaţii la guvernare şi interi- mar la Cotroceni drept o grupare promoscovită, de sorginte comu- nistă, gata să anuleze toate acordurile României cu ţările Occidentului. continuare în pagina 2 Inspecţie cu lecţia învăţată VOICU D. RUSU 9 Viaţa pe culmile disperării ANCHETA - PAG. 3 Ioan Holdiş a demisionat, Samuel Ţânţaş îi ia locul PAGINA 5 Vineri, 17 august 2012 , Anul XXIII, Nr. 6655, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu Carbonizat de la brâu în jos PAG. 16 PAG. 7 6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8 POZIŢIE Mona Pivniceru nu renunţă la Justiţie GURA TâRGULUI Deţinuţi purtaţi prin ganguri Odată cu reabilitarea clădirii Palatului de Justiţie din Satu Mare, activitatea justiţiabililor a fost dată peste cap, iar condiţiile de muncă îngreunate. Nu-i de mirare că arestaţii nu-şi mai găsesc loc pe uşa principală ca să ajungă la procese, astfel încât organelor compe- tente le-a trecut prin cap să-i plimbe pe arestaţi prin gangul unui bloc care se află lipit de Palatul de Justiţie. pa- gina 16 CALENDAR Absolvenţii mai au doar zece zile să se înscrie în evidenţele AJOFM Absolvenţii de liceu nu par să fie ten- taţi de indemnizaţia de şomaj. Dovadă stă faptul că dintre cei 3.500 de absolvenţi, până în prezent s-au în- scris în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă doar 580. Dacă nu se vor grăbi să depună dosarul la această in- stituţie, cei peste 3.000 vor pierde aju- torul de şomaj. pagina 4 PROIECT Mândrie şi beton - Ţara Oaşului în viziunea foto- grafului Petruţ Călinescu Petruţ Călinescu, unul dintre cei mai importanţi fotografi de presă din România, va prezenta o expo- ziţie inedită, intitulată “Mândrie şi beton”, în cadrul evenimentelor or- ganizate cu prilejul Zilelor Oraşu- lui Negreşti-Oaş. pagina 16 MIHAI BLEDEA D ragostea şi banii conduc detaşat în topul proble- melor care determină săt- mărenii să-şi pună capăt zilelor. Problemele cu partenerii de viaţă dar şi cele financiare contribuie de- cisiv la menţinerea judeţului Satu Mare pe podiumul topului naţio- nal la rata sinuciderilor. Psihiatrii explică situaţia prin problemele declanşate de conjuncturi sociale defavorabile, care îi aruncă pe cei mai slabi de înger pe culmile dis- perării. Creşterea numărului de si- nucideri şi tentative în rândul copiilor şi adolescenţilor este ex- plicată de aceiaşi specialişti prin abandonul familial, generat de exodul adulţilor la muncă în occi- dent. PROGRAMUL COMPLET - PAG. 6

description

Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Transcript of Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Page 1: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

editorial

“Ne pasă de democraţiadin România şi facem tot ce sepoate pentru a susţine statul dedrept şi independenţa instituţiilor”.Declaraţia îi aparţine lui PhilipGordon, adjunctul secretarului destat american Hillary Clinton,venit recent în România în inspec-ţie. După cum s-a dovedit, din pă-cate, ulterior, acesta a venit culecţia învăţată şi a confirmat că şi laCasa Albă se doreşte revenirea luiTraian Băsescu la Cotroceni.

Adevărul este că tabăra bă-sistă nu a încetat să sublinieze de-alungul ultimelor luni, atât după că-derea lui Mihai Răzvan Ungureanu,dar mai ales după intrarea în suspen-

dare a preşedintelui Traian Băsescu,că România este ameninţată cu izo-larea în interiorul Uniunii Europeneşi devine prin “alterarea” democraţieiîn urma “loviturii de stat”, chiar o ve-rigă slabă a NATO.

După cum au remarcat im-portanţi comentatori politici dinţara noastră cele mai primitive ata-curi susţinute de instituţiile de forţăfidele în continuare lui Traian Bă-sescu au izbutit să prezinte coaliţiaUSL în situaţii la guvernare şi interi-mar la Cotroceni drept o gruparepromoscovită, de sorginte comu-nistă, gata să anuleze toate acordurileRomâniei cu ţările Occidentului.

continuare în pagina 2

inspecţie cu lecţia învăţatăVoicu d. ruSu

9

Viaţa pe culmile disperării

ancheta - pag. 3

ioan holdiş a demisionat, Samuel Ţânţaş îi ia locul

pagina 5

Vineri, 17 august 2012, Anul XXIII, Nr. 6655, editat la Satu Mare, 16 pagini, 1 leu

Carbonizat dela brâu în jos

pag. 16

pag. 7

6 4 2 4 2 3 6 0 0 0 0 1 8

poziŢie

Mona Pivniceru nu renunţă la Justiţie

gura târguluideţinuţi purtaţi prin ganguriOdată cu reabilitarea clădirii Palatuluide Justiţie din Satu Mare, activitateajustiţiabililor a fost dată peste cap, iarcondiţiile de muncă îngreunate. Nu-ide mirare că arestaţii nu-şi mai găsescloc pe uşa principală ca să ajungă laprocese, astfel încât organelor compe-tente le-a trecut prin cap să-i plimbepe arestaţi prin gangul unui bloc carese află lipit de Palatul de Justiţie. pa-gina 16

calendarabsolvenţii mai au doarzece zile să se înscrie înevidenţele aJoFmAbsolvenţii de liceu nu par să fie ten-taţi de indemnizaţia de şomaj.Dovadă stă faptul că dintre cei 3.500de absolvenţi, până în prezent s-au în-scris în baza de date a AgenţieiJudeţene pentru Ocuparea Forţei deMuncă doar 580. Dacă nu se vorgrăbi să depună dosarul la această in-stituţie, cei peste 3.000 vor pierde aju-torul de şomaj. pagina 4

proiectmândrie şi beton - Ţaraoaşului în viziunea foto-grafului petruţ călinescu Petruţ Călinescu, unul dintre ceimai importanţi fotografi de presădin România, va prezenta o expo-ziţie inedită, intitulată “Mândrie şibeton”, în cadrul evenimentelor or-ganizate cu prilejul Zilelor Oraşu-lui Negreşti-Oaş. pagina 16

mihai Bledea

Dragostea şi banii conducdetaşat în topul proble-melor care determină săt-

mărenii să-şi pună capăt zilelor.Problemele cu partenerii de viaţădar şi cele financiare contribuie de-cisiv la menţinerea judeţului SatuMare pe podiumul topului naţio-nal la rata sinuciderilor. Psihiatriiexplică situaţia prin problemeledeclanşate de conjuncturi socialedefavorabile, care îi aruncă pe ceimai slabi de înger pe culmile dis-perării. Creşterea numărului de si-nucideri şi tentative în rândulcopiilor şi adolescenţilor este ex-plicată de aceiaşi specialişti prinabandonul familial, generat deexodul adulţilor la muncă în occi-dent.

programul complet - pag. 6

Page 2: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

2/ Vineri, 17 august 2012OpiniiGazeta de Nord-Vest

dIRectORCrina Dunca

dIRectOR edItORVoicu D. RusuRedactOR şefSzasz Lorand

RedactOR şef adjunctCiprian Bâtea

director fondatorIon bledea

RedacţIa şI admInIStRaţIa:Str. Mihai Viteazu nr. 32TELEFOANE: 711830FAx: - 712240 E-MAIL: [email protected]@gazetanord-vest.roWEB: www.gazetanord-vest.ro

RedactORIFlorin Mureşan, Florin Pop, MihaiBledea, Giorgiana Păduraru, FlorinDura, Lorena Georgi, Pavel Prodaniuc

cOlabORatORIIoan Raţiu, Ovi diu Suciu

tehnORedactaReLuminiţa Miron, Diana Ciceu, Cristian Blăjean

editat de SC MeDia totaL SrL

ISSN 1221-0102abOnamente se pot face prin Poştă,Rodipet şi firma “Inform MediaKFT” (Satu Mare, str. Mihai Viteazunr. 32 - în curte - tel. 0261-711731).

dIRectOR executIvIoan Timiş

publIcItateMariana Todica

112 - Urgenţe 807777 - Poliţia959 - Poliţia de Frontierã769760 - Jandarmeria711212 - Pompieri710690 - Biroul Anticorupţie741111 - Ambulanţa750481 - Sãnãtate publicã727050 - Spitalul judeţean715695 - Spitalul municipal712795 - Agenţia TAROM768830 - Protecţia Copilului768733- Comisariatul pentruProtecţia Consumatorilor

0261-721051 - Apaserv929 - Electrica0265.200.928 - E.ON Gaz759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0361. 407733 - Nord-Vest TV715945 - Radio Transilvania0361 - 400100 - Radio 10745-049715 - Taxi marfa0261-711002 - Agenţia de Voiaj0742-708708 - POSzETINTERVENŢII CAzANE 759081 - Transurban768704 - Informaţii CFR711002 - Agenţia CFR951 - Informaţii speciale971 - Internaţional991 - Urban0744.507.026, 0733.507.026 -Tractări auto NON STOP

telefoane utile

Remember

Maxima zilei

Calendar religios

CLiniCaSfântULanton

Luni - Vineri 09:00 - 20:00

Sâmbătă - Duminică 08:00 - 20:00

Telefon 0261-713333www.clinicasfantulanton.roUrgenţe stomatologice

NON-STOP

CITITORII AU CUVâNTULazi este

Tipărit la SC GaramondTipografie SRL

ce te nemulţumeşte? Trimite sesizările tale

la telefon 711830 sau email

[email protected]

CazUri şi neCazUri

Ştefan Nadăş, 36 de ani, econo-mist: “Este o metodă de lucrutipic stalinistă. Băsescu le-a ordo-nat procurorilor să-i terorizeze peromâni. Probabil vor să-i pedep-sească pe toţi cei care au votat de-miterea lui Băsescu.”

Cătălin Rusu, 28 de ani, agentcomercial: “După mine, e o sim-plă vrăjeală. E clar că procuroriiacţionează la dispoziţia preşedin-telui suspendat Traian Băsescu.Acesta simte că-i fuge pământulde sub picioare şi face orice pen-tru a-şi redobândi scaunul de laCotroceni.”

Florica Sălăjan, 47 de ani, cas-nică: “Şi procurorii ăştia se ocupănumai de prostii. Băsescu le-a co-mandat să dovedească că s-a furatla referendum, chiar dacă nu eadevărat acest lucru. Numai înRomânia se pot întâmpla astfel delucruri.”

Molnar Ferenc, 56 de ani, fer-mier: “Mi se pare o idioţenietoată faza asta cu anchetele desprereferendum. Totul se întâmplădin cauza Curţii Constituţionalecare se tot codeşte să dea un ver-dict clar. Atâta tot amână trebu-rile până vor izbucni revoltelepentru eliminarea lui Băsescu.”

Romina Marchiş, 23 de ani, stu-dentă: “Anchete de astea s-au totfăcut în România. După fiecaretur de scrutin s-au tot întocmitdosare penale pentru vot multi-plu. Însă, din câte am auzit eu, ni-meni nu a intrat la puşcărie.”

Emil Danciu, 32 de ani, infor-matician: “Nu mă mai intere-sează nimic legat de viaţa politicăromânească. Pur şi simplu mi-escârbă să văd cum se bat politicie-nii pentru putere. Însă cel mai taremă dezgustă încăpăţânarea cucare Băsescu se ţine de scaunul de

preşedinte. Ştie şi el că va ajungela puşcărie după ce nu va mai fipreşedinte.”

Lucian Stegerean, 39 de ani,şofer profesionist: “Procuroriinu fac altceva decât să-i intimi-deze pe români. Deja e strigător lacer. Băsescu ne-a îndemnat să numergem la vot, iar acum vrea să lefacă dosare penale celor care auavut curajul să voteze pentru de-miterea sa. Nici Ceauşescu nu arfi făcut asemenea lucruri.”

Olah Janos, 52 de ani, jurist:“Nu cred că s-a furat în asemeneahal la referendum încât ParchetulGeneral să trebuiască să anche-teze aşa-zisele fraude. Totul e o ul-timă mascaradă a lui Băsescu, carevrea să inducă în eroare cancela-riile străine, cum că referendumulnu s-a desfăşurat în condiţii le-gale. Deja e jalnic ce face zi de ziîntâiul marinar al ţării.”

cum comentaţi valul de anchete privind referendumul declanşat de parchetul General?

vineri, 17 august 2012ziua 229 a anului

Speranţa este un vis cu ochii des-chişi. Tudor Arghezi

Soarele răsare la ora 6 şi 21 minute,apune la 20 şi 17 minute

Urgenţe stomatologice

ortodox - Sf. Sfinţit Mc. Miron;Sf. Mc. Straton, Ciprian şi Tirs(Post).

romano - catolic - Sf. Iacint, pr.

greco - catolic - Sf. m. Miron.

Rodica M., 42 de ani, cas-nică: “Nu poţi să te aşezi la oterasă în centrul Sătmarului, fi-indcă imediat lângă tine apar şicerşetorii. De la cel mai micpână la cel mai mare, şi carecontinuă să te agaseze cerândsume de bani cât mai mari. Darnu ar trebui să ne mire faptulcă poliţiştii locali nu îşi factreaba, nici de data aceasta.”

RepeRe cultuRale

Cu prilejul sărbătoririiHramului Mănăstirii

“Izvorul Tămăduirii”din localitatea Măriuş, judeţul Satu Mare, afost finalizat primul pas dintr-un îndelun-gat demers, început cu mai mulţi ani înurmă, acela de a sfinţi prima casă adusă dincomuna Pomi, dintre altele 16 achiziţionateîn timp de către Muzeul Judeţean, prinConsiliul Judeţean Satu Mare, - case care sevor grupa într-un Muzeu al satului din zonaŢării Codrului. La manifestare au fost pre-zente autorităţi ale judeţului Satu Mare înfrunte cu preşedintele Consiliului Judeţean,Adrian Ştef, consilierul Octavian Petric şiprimarul comunei Pomi, Vasile Lang, cât şide reprezentanţi ai clerului, printre care laloc de cinste protopopul ortodox Ioan So-colan.

Casa tradiţională codrenească afost adusă din Pomi. Pe meşter-grinda aces-teia este scrijelit următorul text: “Acest edi-ficiu sau (nu s-au) edificatu în anul 1864, alui Fazsi Ioanu. Maistrul au fostu GeorgiuMicloşu”. Ultimul proprietar al casei a fostConstantin Petric din Pomi. Sfinţirea caseis-a săvârşit de către un sobor de preoţi. Ală-turi de oficiali, la sărbătoare au fost prezenţi

sute de enoriaşi din zonă, cât şi din ţară.Prezentarea casei a fost făcută de către di-rectorul Muzeului Judeţean, profesorul mu-zeograf Liviu Marta. Adrian Ştef a făcut osuccintă prezentare a preocupărilor pentruîmplinirea acestui generos demers, asigu-rându-ne de faptul că va sprijini dezvoltareaacestei zone turistice, inclusiv prin implica-rea ministrului sătmărean Ovidiu Silaghi.Deci, avem în faţă o perspectivă promiţă-toare a dezvoltării Ţării Codrului sătmă-rean. Manifestarea a continuat atractiv prinprezenţa pe scenă a originalului rapsod po-pular Aurel Tămaş, cu un repertoriu bogat,colorat şi viu aplaudat.

Cele trei încăperi ale primei case-muzeu a Codrului sunt mobilate tradiţio-nal, începând de la târnaţ, cât şi îninterioare, cu mobilier funcţional, începândcu celebrele lăzi codreneşti de zestre inspi-rat ornamentate, costume populare, un răz-boi de ţesut, vârtelniţă, laviţe, icoaneîncadrate de splendide şterguri, oferite in-spirat, convingător, privitorului vizitator.

Finalul manifestării s-a încheiat cuo agapă creştinească, condimentată cu alesebucate tradiţionale, din care n-au lipsit pă-linca, ghinul şi coptăturile.

OvIdIu SucIu

La Măriuş a fost sfinţită prima casă din viitorul Sat-muzeu al

Ţării Codrului

1945 - A fost proclamată inde-pendenţa Indoneziei.

Inspecţie cu lecţia învăţatăurmare din pagina 1

În plus, puncte de vedere parti-zane pe filiera PPE, articole defăi-mătoare din ziare străineinfluente, dar şi ONG-uri autoh-tone aparţinătoare dreptei ideolo-gice au inflamat ideea pericoluluicare ameninţă România dacă Tra-ian Băsescu este demis.

Vizita lui Philip Gordonîn România are loc pe fondul de-claraţiilor ambasadorului Giten-stein, favorabile şi elepreşedintelui suspendat şi care auiritat opinia publică din ţara noas-tră stârnind pentru prima oarădupă 1945 sentimente antiameri-cane vizibile. Sunt acum multe lu-cruri pe care românii le reproşeazăreprezentanţilor celui mai demo-cratic stat din lume, care nu aureacţionat la numeroasele atentatela democraţia şi statul de drept înRomânia, puse la cale şi promo-vate de regimul Băsescu. Iar celmai important lucru pe care s-ar ficuvenit să-l afle trimisul lui Hil-lary Clinton este acela că TraianBăsescu se declară “omul america-nilor”, dar de cele 7,5 milioane devoturi împotriva sa nu se poateface abstracţie. În primul rând laWashington, dincolo de orice in-terese.

Page 3: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

3/ Vineri, 17 august 2012 anchete & Reportaje Gazeta de Nord-Vest

Viaţa pe culmile disperării8 Problemele de familie, problemele financiare şi bolile psihice conduc în topul cauzelor care împing sătmărenii la sinucidere

Dragostea şi banii conducdetaşat în topul proble-melor care determină săt-

mărenii să-şi pună capăt zilelor.Problemele cu partenerii de viaţădar şi cele financiare contribuie de-cisiv la menţinerea judeţului SatuMare pe podiumul topului naţio-nal la rata sinuciderilor. Psihiatriiexplică situaţia prin problemeledeclanşate de conjuncturi socialedefavorabile, care îi aruncă pe ceimai slabi de înger pe culmile dispe-rării. Creşterea numărului de sinu-cideri şi tentative în rândulcopiilor şi adolescenţilor este expli-cată de aceiaşi specialişti prin aban-donul familial, generat de exoduladulţilor la muncă în occident.

Reacţiile locale la cel de-al doilea fenomen amintit lipsescaproape cu desăvârşire, numărulprogramelor de protecţie a copiilorlăsaţi în ţară de părinţii “căpşunari”putând fi numărat cu uşurinţă pedegetele de la o mână.

Lideri la sinucigaşiJudeţul Satu Mare

ocupă constant un loc în frunteaclasamentului la care cuantificănumărul de sinucideri, împăr-ţind podiumul cu Harghita, Co-vasna şi Ilfov. Statisticile oficiale,prezentate în cadrul unui raportdat publicităţii de Institutul Na-ţional de Medicină Legală“Mina Minovici”, prezintă o Ro-mânie în care gândurile sinuci-gaşe conving tot mai mulţioameni. În 2011, în România auavut loc opt sinucideri pe zi, o si-nucidere la fiecare trei ore, celmai frecvent prin spânzurare. În2011, în România s-au înregis-trat 2.784 de sinucideri. Anul2010 a fost vârful ultimilor 15

ani, numărul deceselor cauzatede suicid a urcat la 3.050 de ca-zuri. Judeţele unde s-au înregis-trat cele mai multe sinuciderisunt Harghita, Ilfov, Satu Mareşi Covasna, în vreme ce veciniinoştri din Maramureş se situeazăîn coada clasamentului.

Principalele motive care îiîndeamnă pe oameni să recurgă laun gest suicidal, susţin psihologii,sunt insecuritatea socială determi-nată de veniturile mici sau inexis-tente, dezamăgirile în dragoste saubolile incurabile. Consumul de al-

cool este asociat tentativelor desuicid în doar 30% din cazuri.

Lunea şi marţea, zilelecu cei mai mulţi morţi

La sfârşitul săptămâniitrecute, nu mai puţin de cincifemei şi doi bărbaţi au ajuns la spi-tal după ce au încercat, din fericire,fără succes, să-şi pună capăt zilelor.Femeile au apelat la medicamente,în vreme ce bărbaţii s-au automu-tilat. Bilanţul weekendului trecutreflectă, în bună măsură, statisticile

naţionale, care arată că în cazul fe-meilor, cea mai des folosită metodăeste consumul de medicamente.Statisticile realizate de ONG-uricu activităţi în domeniul protecţieisociale arată că cele mai multe si-nucideri tind să se producă la înce-put de săptămână, în primele douăzile după week-end, iar incidenţacazurilor se reduce în partea a douaa săptămânii.

Lanţul slăbiciunilorîn 2012

Mai multe cazuri de sinu-cideri şi tentative eşuate, aparţi-nându-le unor copii din zona ŢăriiOaşului, au repus în atenţia foruri-lor decizionale problema copiilorde graniţă, “abandonaţi” de părin-ţii plecaţi la muncă în străinătate.În luna ianuarie, o fată în vârstă de14 din Călineşti Oaş s-a sinucis, caurmare a faptului că trăia despăr-ţită de unul dintre cei doi părinţi,plecat în străinătate. După aproxi-mativ o lună, un băieţel în vârstă de11 ani din Târşolţ a şocat opiniapublică. Băiatul, dat în grija un-chiului şi mătuşii sale, deoarece pă-rinţii lui erau plecaţi la lucru înFranţa, şi-a pus capăt zilelor la doar11 ani, fără ca părinţii săi de îm-prumut să bănuiască măcar ce se

ascundea în sufletul său. Gestul co-pilului a trădat un cinism înfioră-tor. Dimineaţa, băiatul s-a dus laşcoală. După ore, a pătruns în şuralocuinţei rudelor sale, şi-a legat ofrânghie de o grindă şi s-a spânzu-rat. După o lună, în Negreşti-Oaş,o fată în vârstă de 14 ani, lăsată îngrija bunicilor de părinţii plecaţila muncă în Italia, s-a aruncat îngol de la etajul al IV-lea al bloculuiunde locuia, suferind traumatismemultiple. O altă fată a recurs la ungest similar, aruncându-se în golde pe şantierul unui imobil în con-strucţie.

Studii îngrijorătoareUn studiu cu caracter na-

ţional realizat în 2011 de CentrulRegional de Sănătate Publică dinCluj a relevat faptul că opt liceenidin 100 s-au gândit cel puţin odată la sinucidere şi că numărul fe-telor care s-au gândit la asta este dedouă ori mai mare decât cel al bă-ieţilor. Pe plan mondial, sinucide-rea este principala cauză de decesîn rândul populaţiei cu vârste între15 şi 20 de ani, arată statisticile Or-ganizaţiei Mondiale a Sănătăţii,care au stabilit şi faptul că şomeriise sinucid de două ori mai multdecât persoanele care au loc demuncă.

OPŢIUNE. Femeile preferă metode mai puţin violente

Mihai Bledea

China, lider mondial al sinuciderilor Statisticile mondiale

arată că, anual, 786 000 de oamenise sinucid, mai mult de jumătate înChina, singura ţară în care numă-

rul femeilor care se sinucid îl depă-şeşte pe cel al bărbaţilor. În întreagalume, la fiecare 40 de secunde, unom îşi pune capăt zilelor. În Eu-

ropa, Danemarca a deţinut ani dezile recordul negativ al sinucideri-lor, cu o medie de 35 de cazuri lasuta de mii de locuitori.

Page 4: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

4/ Vineri, 17 august 2012actualitatea localăGazeta de Nord-Vest

Înregistrarea contractelor de arendăeste obligatorie8 Contribuabilii care realizează venituri din arendare au obligaţia depunerii declaraţiei de venit

Ca urmare a solicitării făcutede către prefectul judeţuluiSatu Mare, Eugeniu avram,

directorului executiv al dGFP SatuMare, Mircea ardelean, la întâlni-rea cu reprezentanţii producătoriloragricoli sătmăreni de săptămâna tre-cută, conducerea dGFP Satu Marerevine cu câteva precizări referitoarela modalitatea de calcul a impozitu-lui pe veniturile din arendă.

Înregistrarea contracte-lor de arendă

Începând cu 1 ianuarie2012, contribuabilii, persoane fizicecare realizează venituri din arenda-rea bunurilor agricole din patrimo-niul personal, au obligaţiaînregistrării contractelor dearendă/rapoartelor juridice la orga-nul fiscal în raza căruia au domici-liul în termen de 15 zile de laîncheierea acestora. De asemenea,contribuabilii sunt obligaţi să preci-zeze în scris în contractul/raportuljuridic modalitatea de impunere avenitului net, cote forfetare sau sis-tem real. Venitul brut realizat dinactivitatea de arendare se stabileştepe baza raportului juridic/contrac-tului încheiat între părţi şi repre-zintă totalitatea sumelor în baniîncasate şi/sau echivalentul în lei alveniturilor în natură primite. Încazul în care arenda se exprimă înnatură, evaluarea în lei se va face pebaza preţurilor medii ale produseloragricole, stabilite prin Hotărârea

Consiliului Judeţean Satu Mare nr.201/2011 care poate fi găsită pesite-ul DGFP Satu Mare la urmă-toarea adresă: http://www.finan-tesm.ro/j/Fisiere/hcj201_2011.pdf.

Determinarea impozi-tului prin metoda cotei forfetare

Venitul net din arendă sestabileşte la fiecare plată prin dedu-cerea din venitul brut a cheltuielilor,determinate prin aplicarea cotei de25% asupra venitului brut. Impozi-tul pe veniturile din arendă se calcu-lează prin reţinere la sursă de cătreplătitorii de venit (arendatorii) lamomentul plăţii venitului, prin apli-carea cotei de 16% asupra venituluinet, impozitul fiind final.

Impozitul calculat şi reţi-nut pentru veniturile din arendă sevirează la bugetul de stat până la datade 25 inclusiv a lunii următoare celeiîn care a fost reţinut şi se declară înformularul 100 “Declaraţie privindobligaţiile de plată la bugetul de stat”de către plătitorul de venit. Persoa-nele fizice care obţin venituri dinarendă şi pentru care impozitarea seface prin metoda cotei forfetare nuau obligaţia depunerii formularului200 “Declaraţie privind veniturilerealizate din România”.

Determinarea impozitu-lui prin modalitatea deimpunere în sistem real

Contribuabilii care reali-zează venituri din arendare şi au

optat în contractul încheiat cu aren-datorul pentru determinarea veni-tului net în sistem real nu datoreazăplăţi anticipate în cursul anului încontul impozitului pe venit. Ace-ştia au obligaţia depunerii formu-larului 200 “Declaraţie privindveniturile realizate din România”până la 25 mai a anului următoranului de realizare a venitului încare vor menţiona veniturile reali-

zate şi cheltuielile efectuate con-form evidenţei în partidă simplăpe care au obligaţia de a o conduceîn baza Ordinului ministrului Fi-nanţelor Publice nr. 1.040/2004pentru aprobarea Normelor me-todologice privind organizarea şiconducerea evidenţei contabile înpartidă simplă de către persoanelefizice care au calitatea de contri-buabil în conformitate cu preve-

derile Legii nr. 571/2003 privindCodul Fiscal.

Plata impozitului se vaefectua în termen de 60 de zile dela confirmarea primirii formularu-lui 250 “Decizie de impunereanuală pentru veniturile realizatedin România de persoanele fizice”,formular emis de organul fiscal ul-terior prelucrării declaraţiei 200.

SzaSz Lorand

MĂSURĂ. Persoanele care realizează venituri din arendă trebuiesă le declare la Fisc

Absolvenţii de liceu nupar să fie tentaţi de indemnizaţia deşomaj. Dovadă stă faptul că dintrecei 3.500 de absolvenţi, până în pre-zent s-au înscris în baza de date aAgenţiei Judeţene pentru OcupareaForţei de Muncă doar 580. Dacă nuse vor grăbi să depună dosarul laaceastă instituţie, cei peste 3.000vor pierde ajutorul de şomaj.

Termenul de 60 de zilese apropie de final

Absolvenţii mai au la dis-poziţie zece zile pentru a putea filuaţi în evidenţele Agenţiei Jude-ţene pentru Ocuparea Forţei deMuncă (AJOFM) Satu Mare. Pen-tru a primi indemnizaţie de şomaj,trebuie să prezinte actele la Agen-ţie până la sfârşitul lunii august.Legea prevede că solicitarea tre-buie adresată în termen de 60 dezile de la absolvirea formei de învă-ţământ pe care persoana în cauză aurmat-o, potrivit declaraţiilor di-rectorului adjunct al AJOFM, Ve-ronica Variu.

“Din cei 3.500 de absol-venţi, 580 au fost luaţi până în pre-zent în evidenţele AJOFM. Caurmare a luării în evidenţă, pe par-

cursul consilierii şi participării lacursuri de formare profesională, 30de absolvenţi au fost angajaţi”, aexemplificat directorul adjunct,Veronica Variu.

Ajutorul de şomaj pentruabsolvenţii care nu urmează o fac-ultate şi nu reuşesc să se angajezeeste de 250 lei (50% din valoareaindicatorului social de referinţă) şise acordă timp de şase luni. Plata,însă, este condiţionată de înscrie-rea în baza de date a instituţiei am-intite în termen de 60 de zile de laabsolvire. În categoria de absolventeste inclusă orice persoană care aobţinut o diplomă sau un certificatde studii, în condiţiile legii, în unadin formele de învăţământ gim-nazial, profesional, special, liceal,postliceal şi superior, de stat oriparticular, autorizat sau acreditat.

Prime substanţiale pen-tru absolvenţii aflaţi înbaza de date a AJOFM

Dar luarea în evidenţaAJOFM le conferă absolvenţilor şialte drepturi. Astfel, dacă şomeriiabsolvenţi din baza de date aagenţiei reuşesc să se angajeze cu

program normal de lucru, pentrucel puţin 12 luni, atunci ei vor ben-eficia de o primă de încadrare de500 lei. În cazul în care se înca-drează pe minimum un an, înaintede a termina perioada de plată a in-demnizaţiei, ei vor primi acestdrept în continuare până când li s-ar fi cuvenit. Cei care se încadreazăîn muncă, în cele 6 luni de şomaj,la o distanţă mai mare de 50 kilo-metri de localitatea de domiciliu,au dreptul la o primă de încadrarede 1.000 lei. Dacă se mută în local-itatea unde îşi au serviciul, li seacordă o primă de instalare de3.500 lei. Pe lângă toate acestea,absolvenţii luaţi în evidenţaAJOFM beneficiază de servicii deinformare, consiliere şi mediere pepiaţa muncii, precum şi de posibil-itatea de a se califica ori recalificaîn vederea facilitării angajării lor.

Giorgiana Păduraru

Poliţiştii de frontieră dincadrul Sectorului PF Halmeu ausurprins în flagrant, miercuri seara,un grup de persoane care a încercatsă introducă ilegal în România pestefrontiera de stat 5.000 pachete cu ţi-gări de provenienţă ucraineană. Po-liţiştii de frontieră au procedat lainterceptarea şi somarea prin voce abărbaţilor, moment în care aceştiaau abandonat coletele încercând săfugă. În urma acţiunii a fost reţinutun cetăţean român, Pal S. de 36 ani,domiciliat în localitatea Cidreag,comuna Porumbeşti, celelalte per-soane retrăgându-se pe teritoriulstatului ucrainean.

La cercetarea terenului aufost descoperite 10 colete ambalateîn folie de culoare neagră ce conţi-neau 5.000 pachete ţigări marca Vi-ceroy de provenienţă ucraineană învaloare de peste 22.500 lei. Bărba-tul este cercetat de poliţiştii defrontieră pentru săvârşirea infrac-ţiunii de contrabandă. Întreagacantitate de ţigări a fost ridicată învederea confiscării. Cercetările con-tinuă împreună cu autorităţile defrontieră ucrainene pentru proba-rea întregii activităţi infracţionale,depistarea şi reţinerea altor per-soane implicate.

Szasz Lorand

Contrabandist din Cidreag prins cu5.000 pachete de ţigări ucrainene

Absolvenţii mai au doar zece zile să se înscrieîn evidenţele AJOFM

Page 5: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

5/ Vineri, 17 august 2012 actualitatea locală Gazeta de Nord-Vest

Liderul judeţean al PDL SatuMare, deputatul ioan Hol-diş, şi-a anunţat ieri demi-

sia din funcţia pe care a deţinut-oîn ultimii patru ani. Deocamdatăfuncţia rămâne vacantă, pânăcând Biroul Permanent Judeţeanse va reuni şi va alege un preşe-dinte. Vicepreşedintele PDL, an-dreea Paul, raportor peorganizaţia Judeţeană Satu Mare,susţine că decizia lui Holdiş nu afost anunţată în partid, deşi auavut o şedinţă de mai bine de douăore.

Decizia lui Holdiş, strictpersonală

Preşedintele demisionar alPDL Satu Mare, deputatul IoanHoldiş, a anunţat decizia sa ca fiinduna strict personală. “Cred că dupăpatru ani de politică a ajuns. Perso-nal, cred că e cea mai bună deciziepe care o puteam lua. Cred că amgreşit atunci când am intrat în po-litică”, a declarat pentru Gazeta deNord-Vest fostul preşedinte al PDLSatu Mare, deputatul Ioan Holdiş.„Cred că oamenii de afaceri trebuiesă rămână să-şi vadă de afacerile lorşi să lase politica în seama altor per-soane care nu au alte preocupări şişi-au făcut din politică o meserie.De un an de zile am în subconştientaceastă decizie, dar nu am luat-odecât sâmbătă, în ultimele zile deconcediu. Cu privire la interimat,eu am trei propuneri, şi sper că Bi-roul Permanent Naţional va ţinecont de ele. Rămân un simplumembru al Partidului DemocratLiberal, un om de dreapta, aşa cumam fost mereu”, a mai adăugat Hol-diş. Cu privire la regrete, acesta amenţionat că nu are niciunul, iarmarele câştig pe care l-a avut dinpolitică este că a cunoscut o mul-ţime de oameni.

Reacţii de la democrat-liberali

Colegii săi de partid aurămas surprinşi de decizia lideruluilor, chiar dacă, spre exemplu, fostulprefect de Satu Mare, Radu Giurcă,susţine că aflase în dimineaţa zilei dejoi despre decizie. “Nu ne-am aştep-tat la treaba asta. Domnul Holdiş afost în concediu şi am avut o discu-ţie în cursul dimineţii (n.r. ieri) şimi-a spus ce urmează. Probabil şi-afăcut o analiză din perioada în carea fost la conducere, din vara anului2008 şi a hotărât să renunţe laaceastă activitate. Este opţiuneadânsului”, ne-a declarat Giurcă, ac-tualmente secretar general interimaral PDL Satu Mare. “Eu şi colegiimei vom hotărî ce este mai binepentru organizaţia noastră. Vommerge înainte şi cred că ne vom or-ganiza să pornim către viitoarele ale-geri mai hotărâţi şi nu cum şi-ar dorialte partide”, a declarat secretarul ge-neral al PDL Satu Mare, DălianaLazăr. Preşedintele Organizaţiei Ju-deţene de Tineret a PDL SatuMare, avocatul Adrian Cozma, ne-a declarat că pentru Holdiş este ceamai bună variantă personală. Mem-brii Biroului Permanent Judeţean alPDL Satu Mare au aflat despre de-cizia lui Holdiş abia la finalul uneişedinţe de mai bine de două ore, şe-dinţă moderată de vicepreşedintelePartidului Democrat Liberal, An-dreea Paul, dar după ce aceasta a ple-cat din sală. În cadrul şedinţei aufost prezenţi atât primarii din Ho-moroade, Pişcolt, Batarci, cât şi foştiprimari, foşti directori de instituţiisau fostul subprefect Samuel Ţân-ţaş, respectiv controversatul demo-crat-liberal Florin Gal.

Activitatea organizaţieisătmărene, în evaluare

Contactat telefonic, vice-preşedintele PDL Andreea Paul

Vass, raportor cu privire la activi-tatea organizaţiei sătmărene, a de-clarat că în şedinţa de două ore pecare a avut-o cu echipa de la SatuMare, Holdiş nu a anunţat decizia.Vicepreşedintele PDL a menţionatcă situaţia organizaţiei sătmărenese va discuta în cadrul BirouluiNaţional al PDL. “Am stat douăore într-o şedinţă de lucru în carepreşedintele Holdiş nu şi-a expri-mat decizia de a demisiona. Dupăce am plecat de acolo am aflat deaceastă decizie. Nu ştiu de ce afăcut-o, nu-i cunosc justificările,nu m-a anunţat că face un astfel depas şi nu cred că e nevoie de niciunaltfel de comentariu. Luni, în Bi-roul Permanent Naţional voi pre-zenta raportul de analiză alorganizaţiei PDL Satu Mare şifoarte probabil se va lua o decizieprivind demersurile următoare,

dar să ştiţi că decizia va aparţine,totuşi, Organizaţiei Judeţene”, adeclarat raportorul PDL. Între-bată dacă i-a cerut demisia lui Hol-diş, Andreea Paul a infirmat. “Nu!Am fost desemnată luna trecută înBiroul Permanent Naţional rapor-tor pe analiza de funcţionare aPDL din Satu Mare. Nici nu s-apus o astfel de problemă. Considercă e nevoie să ne adunăm firesc şisă analizăm situaţia după care săvedem ce putem face să obţinemrezultate mai bune în viitor. Laaceastă discuţie am participat cutoţi membrii BPJ Satu Mare şi înaceastă direcţie s-au centrat toateintervenţiile. Nicidecum nu s-a pusproblema demisiei domnului Hol-diş”, a declarat reprezentantul PDLde la nivel naţional. Aceasta a maiadăugat că luni, în şedinţa BPN, vaprezenta o analiză obiectivă a acti-

vităţii organizaţiei sătmărene aPDL în ultimii cinci ani. IoanHoldiş este de patru ani şi opt luniîn politică şi de aproximativ patruani lider al PDL Satu Mare. El adecis că rămâne membru simplu înPDL dar că din toamnă nu va maideţine nicio funcţie sau post,axându-se mai mult pe familie şiafacerile sale. O ultimă informaţieeste că fostul subprefect SamuelŢânţaş este preşedintele interimaral organizaţiei judeţene Satu Marea PDL, informaţia fiind transmisăcătre redacţia Gazetei de Nord-Vestchiar de acesta. Samuel Ţânţaş are34 de ani şi a intrat în PDL întoamna anului 2008, deţinândfuncţia de prim-vicepreşedinte alorganizaţiei judeţene a PDL SatuMare. În administraţia publică a lu-crat ca şef de cabinet al prefectului,respectiv ca subprefect.

ioan Holdiş a demisionat, Samuel Ţânţaşîi ia locul 8Deputatul Ioan Holdiş a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a pDL

neAŞteptAt. Deputatul Ioan Holdiş renunţă la şefia pDL Satu Mare

LoreNa georgi

ÎnCepe n-FeSt

Şuie Paparude live, astăzi, în Campus Noroieni

Asalt Fonic organizează la Noroieni N-Fest, primul festival de muzică electronică din SatuMare şi, în acelaşi timp, primul festival din Româ-nia dedicat în special scenei electro. Timp de douăzile, vineri şi sâmbătă, vor cânta la pădure numegrele din industria românească şi internaţională amuzicii “cu başi”.

Azi, capul de afiş îl reprezintă Şuie Papa-rude. Pe scenă vor mai urca Bass Turbat, DJ Sauce,(Facem Records), Muhaha pres. Future Garage &Bass şi Christian (Asalt Fonic, Satu Mare). Sâmbătă,pe scenă vor evolua Far Too Loud (UK), East Roots,Phoneme, Disco Bears, Grid&Beast şi Tone Troop-ers. Preţul biletelor este de 30 de lei/zi. Participanţiivor putea campa în zona de agrement şi vor avea ladispoziţie un club în aer liber cu muzică electro non-stop pe durata desfăşurării festivalului.

Mihai Bledea

La Biserica Romano- Catolică“Calvaria” a debutat, ieri, cea de-a VI-aediţie a Festivalului Coral Internaţional“Samfest - 2012”, eveniment organizat dePrimăria Satu Mare, Asociaţia Română deCânt Coral, Asociaţia Corală “Adagio”,Filarmonica “Dinu Lipatti” Satu Mare şiCentrul Judeţean pentru Conservarea şiPromovarea Culturii Tradiţionale(CJCPCT) Satu Mare. La deschidereamanifestării, care s-a desfăşurat în faţa anumeroşi credincioşi, au participat consi-lierul local Ioan Pop şi preotul romano-catolic Ioan Roman, parohul BisericiiCalvaria. Cu această ocazie, consilierulIoan Pop a transmis mesajul primaruluimunicipiului Satu Mare, doctorul DorelCoica, şi a susţinut faptul că şi pe viitorautorităţile locale vor sprijini desfăşurareaacestui festival, deosebit de importantpentru municipiul Satu Mare. FestivalulCoral Internaţional a început la Biserica

“Calvaria”, unde au susţinut concerte demuzică religioasă Corul de fete “Adagio”Satu Mare, de la Colegiul Naţional “IoanSlavici”, dirijori Ileana şi Ioan Petrovici,Corul “Schola Mariana”, dirijor MariaSzabo, Corul mixt al Bisericii “Bunaves-

tire”, dirijor Ioan Târţan, Corul “Excel-sior” al Liceului de Artă “Aurel Popp”Satu Mare, dirijor profesor Ecaterina Ţu-ţuraş şi Corul mixt “Adoremus” al Biseri-cii “Calvaria”, dirijor profesor Kuki Zsolt.

Pavel Prodaniuc

Corul “Adagio” a deschis Festivalul Coral Internaţional “Samfest 2012”, ediţia a VI-a

Page 6: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

6/ Vineri, 17 august 2012Actualitatea localăGazeta de Nord-Vest

Organizate din nou după o pauzăde patru ani, ediţia din acest an a Zilei Ora-şului Ardud, care va avea loc duminică, 19august, se va desfăşura după următorul pro-gram:

Ora 12:00 Defilarea fanfarei, majoretelor şia cavalerilor medievaliOra 12:30 Deschiderea oficială a Zilei Ora-şului Ardud pe scena amplasată la cetateOra 13:00 Semnalul începerii programuluiartistic susţinut de 6 tulnicărese din Câm-peniOra 13:10 Prestaţia ansamblurilor de dansuripopulare româneşti, maghiare şi germane dinArdudOra 13:40 Prestaţia elevilor Casei de Cultură„Mircea Augustin” ArdudOra 14:00 Recital susţinut de solista de mu-zică populară Lucia SabăuOra 14:20 Ansamblul „Codrişorul” al Pala-tului Copiilor Satu Mare cu solistul VariuViorelOra 15:00 Ansamblul Rromilor din ArdudOra 15:20 Recital susţinut de Alina Sabău –Muzică populară Ora 15:40 Ansamblul de muzică uşoară„Inedit” al Palatului Copiilor din Satu MareOra 16:10 Concurs – Ardud Oraş Înfloritor

Ora 16:30 Muzică uşoară cu solistul JucanRareş - Satu MareOra 16:50 Prezentare de modă – Prima apa-riţie cu Gaby’s ModelsOra 17:00 Trupa Kramsel – muzică pop-rock Satu MareOra 17:30 Programul artistic prezentat deformaţiile localităţilor înfrăţite cu OraşulArdud: Napkor şi SzakoyOra 18:00 Moment de dans cu trupa CrazyDancers – Satu MareOra18:20 Momente de umor cu trupa Spi-talu’ 9Ora 19:00 Rabă de la ClujOra 19:10 Ansamblul de tulnicărese dinCâmpeni “Doina Moţilor”Ora 20:30 Moment susţinut de concurenţiiemisiunii tv „Românii au talent” – Flaviufără S şi RikiOra 20:50 Muzică Usoară cu Gino & DjLivio de la emisiunea „Vocea României”Ora 21:20 Muzică etno cu Rabă de la ClujOra 21:50 Traian Ilea şi Valeria CodoreanOra 22:50 Prezentare de modă –A doua apa-riţie cu Gaby’s ModelsOra 23:00 Hi-Q - muzică danceOra 24:00 Foc de artificiiDiscotecă în aer liber - Invitaţi: Dj Fantasy şiMircea Bumb

Programul Zilei Oraşului Ardud8 Trupa Hi-Q va fi capul de afiş al manifestării

Sâmbătă, 18 augustOra 12.00 – Simpozion internaţional “Educaţia şi Cultura – punţi de comunicare în vedereaîmbunătăţirii colaborării în context transfrontalier România-Ucraina”. Locaţia: Sala de fes-tivităţi a Primăriei oraşului Negreşti-Oaş

- Expoziţie foto jubiliară Maria Tripon şi moment aniversar Maria Tripon, cu ansam-blurile Oaşul şi SânzieneleOra 17.00 – Vernisajul expoziţiei de fotografie „Mândrie şi beton”, artist Petruţ Călinescu.Locaţie: Muzeul Ţării Oaşului.

- Lansare de carte „Oşenii” (reeditare). Locaţie: Muzeul Ţării OaşuluiLa scenă, în aer liberOra 17.00 – Program artistic oferit de grădiniţe şi şcoli generale din Negreşti-OaşOra 19.00 – Te pui cu Bunicuţa Melania?! (spectacol interactiv cu jocuri, concursuri şi po-veşti pentru copii) - actorii Teatrului de Nord: Carmen Frăţilă, Adriana Vaida şi CosminDomnişanTombola cu premii speciale pentru copiiOra 19.40 – Folclor oşenesc cu Maria Tripon si ansamblul Oaşul.Moment folcloric cu Cristian EnacheOra 20.10 – Grupul IZA şi Sorin Tănase (muzică tradiţională maramureşeană, multăveselie şi bună-dispoziţie)Ora 20.40 – Ansamblul CUNUNIŢA şi invitaţii speciali, soliştii MARIANA DEACşi CIPRIAN POPOra 22.20 - Delia Licaru (muzică dance)Ora 22.40 – Recital extraordinar CONNECT-ROra 23.20 – Formaţia REHAB NATION ( muzică ska-regae-punk cu influenţe balcanice)

Duminică, 19 august

Ora 15.40 – Parada portului popular, FANFARĂ (de la primărie până la scenă)Ora 16.00 – Moment festiv (deschiderea oficială); decernarea de titluri si diplomeOra 16.30 – Ansamblul folcloric SânzâieneleOra 17.00 – Zâmbet de soare, spectacol muzical interactiv pentru copii cu Mister NicuOra 17.40 – Formaţia MISTER (muzică etno-dance)Tombola cu premii speciale pentru copiiOra 18.00 – Lucia Bura şi Crina Mărcuţ (muzică pop-dance)Ora 18.30 – Şcoala vedetelor RECREART Baia Mare şi PAUL PANAITOra 19.10 – Regal folcloric cu Maria Petca Poptean şi Ansamblul MĂGURA-VINE CLUJUL PE LA NOI cu Sergiu Vitalian Vaida şi Nănaşii- AUREL TĂMAŞ şi formaţia saOra 21.30 – Paula Raţ şi Marius Goie (muzică pop-rock)Ora 22.00 – Recital extraordinar CORINAOra 22.30 – Probe de sunetOra 23.00 – Recital extraordinar ŞTEFAN BĂNICĂ JR.Ora 24.00- SPECTACOL DE ARTIFICII

ORGANIZATORI:- Primăria oraşului Negreşti-Oaş- Consiliul Local Negreşti-Oaş- Casa Orăşenească de Cultură- Muzeul Ţării Oaşului

PRODUCĂTOR: - S.C. Walter Company SRL PREZENTATORI: - Maria Moiş şi Victor Constantinovici

Page 7: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

7/Vineri, 17 august 2012 Actualitatea politică Gazeta de Nord-Vest

Mona Pivniceru nu renunţă la funcţia de ministrual Justiţiei

Mona Pivniceru și-a reeva-luat poziția: după ce aspus că nu mai este inte-

resată de portofoliul Justiției, ea adeclarat, la Realitatea TV, că vreaîn continuare să preia șefia Minis-terului Justiției. Pivniceru a maispus că se simte hărțuită și că numai vrea să demisioneze din fun-cțiile pe care le deține. Inițial, ju-decătoarea Mona Pivniceru adeclarat pentru EVZ că își va re-trage demisia din CSM și nu maieste interesată de funcţia de minis-tru a Justiţiei, după ce a fost sur-prinsă în mașina lui AndreiNăstase, fiul fostului premierAdrian Năstase, care execută ocondamnare la Penitenciarul Ji-lava.

„A fost o prietenă la minepentru a mă lua la ea. Nu ştiam a cuieste maşina aceea. Nu mă mai inte-resează Ministerul Justiţiei”, a decla-rat Mona Pivniceru. Potrivitacesteia, ea nu ar fi ştiut cine esteproprietarul maşinii. “Prietena mealucrează la Parlament. O cheamăMariana Alexandru. Soţul ei a fostjudecător la Curtea Supremă de Jus-tiţie”, a ţinut să precizeze judecătoa-rea. “Vreau să fiu un om liber. Eu

sunt un om simplu, nu-mi place săfiu urmărit. Nu am voie să vorbesccu cine vreau eu?”, s-a arătat revol-tată Mona Pivniceru. “Am să-mi re-trag demisia din CSM. Să pună pecine vrea la Ministerul Justiţiei”, aizbucnit magistratul.

Premierul Victor Ponta afost întrebat, joi, de ziarişti, cum co-mentează imaginile cu Mona Pivni-ceru urcându-se în maşina luiAndrei Năstase, răspunzând: “Cumi s-a scos imediat un mic dosărel, opoză, taman când trebuia să fie în

Guvernul USL!”. Ponta a spus cădacă Mona Pivniceru va renunţa lapreluarea mandatului de ministrual Justiţiei, atunci va face o altă pro-punere după ce se va consulta şi cupreşedintele interimar, Crin Anto-nescu. “Doamna Pivniceru nu estecolonel şi nu poate să răspundă laordine. Dacă nu mai doreşte să fieministru, o să căutăm pe altcineva”,a spus Ponta. El a mai zis că MonaPivniceru “nu a apărut din spumamării”, ci este judecător de 20 de anişi o persoană publică. “Cum i s-ascos imediat un mic dosărel, o poză,taman când trebuia să fie în Guver-nul USL!”, a mai comentat premie-rul. Postul RTV a publicat, joi, maimulte imagini cu judecătoareaMona Pivniceru care intră în ma-şina lui Andrei Năstase, fiul celmare al lui Adrian Năstase, fostulpremier fiind încarcerat la Peniten-ciarul Jilava, după ce a fost condam-nat la doi ani de închisoare cuexecutare în dosarul Trofeul Calită-ţii. Contactată de Gândul, MonaPivniceru, care a fost propusă deVictor Ponta pentru postul de mi-nistru al Justiţiei, a declarat că nuştia că maşina în care s-a urcat estea lui Andrei Năstase.

Ecuadorul i-a acor-dat azil politic lui Julian AssangePreşedintele Ecuadorului, RafaelCorrea, a acceptat să îi acorde azilpolitic fondatorului WikiLeaks,Julian Assange. “Quito a decis să îiacorde azil diplomatic cetăţeanuluiJulian Assange”, a declarat şeful di-plomaţiei ecuadoriene. Ministrulecuadorian de Externe, Ricardo Pa-tino, a apreciat că ambasada Ecua-dorului la Londra, unde Assanges-a refugiat de la 19 iunie, ar puteafi luată cu asalt dacă australianul nueste preluat de britanici cu scopulextrădării sale în Suedia. “Ar puteasă ne ia cu asalt ambasada, dacăEcuadorul nu îl predă pe Julian As-sange”, a declarat Patino. Fondato-rul WikiLeaks se află din 19 iunieîn ambasada Ecuadorului din Lon-dra, cerând azil politic în contextulîn care justiţia britanică a admis ex-trădarea sa în Suedia, unde esteacuzat de agresiuni sexuale. As-sange susţine că extrădarea sa înSuedia ar deschide calea transferu-lui în Statele Unite, unde ar riscapedeapsa cu moartea pentru difu-zarea a zeci de mii de mesaje diplo-matice şi militare cu caracterconfidenţial.

Franţa ar putea eli-mina restricţiile pepiaţa muncii impuseromânilorGuvernul Franţei ar putea decide,săptămâna viitoare, eliminarea res-tricţiilor pe piaţa muncii impuseromânilor şi bulgarilor, în efortulde legalizare a situaţiei celor apro-ximativ 15.000 de romi din aceastăţară. Ministrul francez de Interne,Manuel Valls, a declarat joi că o so-luţie ar fi reglementarea drepturilorde muncă ale romilor. O reuniuneguvernamentală pe această temăeste programată săptămâna vii-toare, informează site-ul Euractiv.Asociaţiile pentru drepturi civiceau cerut de mult timp această mă-sură, care ar fi o schimbare funda-mentală a politicii Parisului faţă deromi. Conform statisticilor, 90%dintre cei 15.000 de romi dinFranţa sunt originari din România,restul fiind din Bulgaria.

Violenţe de amploareîntre clanuri rivale deromi în BulgariaViolenţe de amploare între clanuririvale de romi, soldate cu răniţi, auizbucnit în două oraşe din sud-ves-tul Bulgariei miercuri şi, respectiv,în noaptea de miercuri spre joi, îndouă incidente fără legătură. Oconfruntare în masă între etniciromi a avut loc în noaptea de mier-curi spre joi la Blagoevgrad (sud-vest), în urma căreia patru bărbaţirăniţi au fost internaţi la spitaluldin oraş, potrivit BGNES. Dupăspitalizare, zeci de romi au venit înfaţa spitalului, începând să se com-porte agresiv şi declanşând o mobi-lizare a poliţiei, care a reuşit săaplaneze tensiunile, relatează site-ul Novinite.com. Cauza acestorviolenţe nu este deocamdată clară,dar cel puţin un etnic rom a fostarestat pentru agresarea forţelor deordine în faţa spitalului, precizeazăsite-ul. Într-un incident separat darsimilar, o confruntare violentă şimai amplă a avut loc miercuri dupăamiaza înntr-un ghetou al romilordin oraşul Petrici (sud-vest).

Primarul municipiuluiCluj-Napoca, Emil Boc, a declarat,joi, într-o conferinţă de presă, că listeleelectorale pentru referendumul pri-vind demiterea preşedintelui TraianBăsescu au fost actualizate la nivellocal în 10 iulie, acestea fiind celetransmise oficialităţilor statului. “Lis-tele pentru referendum sunt cele careau fost gata în 10 iulie. Din punct devedere legal, ca primar am semnatpentru referendum listele electoraledin 10 iulie în urma actualizării lor şiacelea sunt datele pe care le-am comu-nicat oficialităţilor statului pentru aavea în vedere referendumul organizatîn 29 iulie. Decizia de marţi a CurţiiConstituţionale arată clar că e vorbade numărul alegătorilor înscrişi în lis-

tele electorale pentru referendumuldin 29 iulie or acele liste au rămas de-finitive, practic, după epuizarea celorcinci zile de la anunţarea datei referen-dumului”, a spus Boc. Întrebat de co-respondentul MEDIAFAX dacăPrimăria Cluj-Napoca va opera onouă actualizare a listelor electoralepermanente, aşa cum au solicitat Pre-fectura Cluj şi Guvernul, Emil Boc arăspuns doar că “listele electorale per-manente sunt listele din 10 iulie careau fost comunicate direcţiilor de evi-denţă a persoanelor”. Prefectul deCluj, Ioan Vuşcan, a declarat, joi, pre-sei, că speră ca şi Primăria Cluj-Na-poca “să reacţioneze pozitiv” şi săcomunice raportările privind cetăţeniiscoşi din listele electorale.

Abuzul în serviciu seaplică şi procurorilor, inclusiv pro-curorului general al României,Laura Codruţa Kovesi, a afirmat joideputatul PSD Bogdan NiculescuDuvăz, scrie Agerpres. Într-o con-ferinţă de presă, Duvăz denunțăabuzurile Procuraturii din ultimelezile. ‘Procuratura a intervenit într-un mod absolut nejustificat şi inca-lificabil într-un sistem democratic,în intenţia de a crea pe de o parteimpresia că votul a fost fraudat şi pede altă parte pentru a timora cetă-ţenii. Este un gest incalificabil de

folosire a unei instituţii de forţă astatului care trebuie să asigure unstat de drept în interes direct politiccu demiterea preşedintelui TraianBăsescu. Un fapt fără precedent şinici măcar la colectivizarea din anii‘50 procurorii nu au fost folosiţi înacest fel de puterea instalată atuncicu tancurile sovietice’, a susţinutDuvăz. Astfel de acţiuni demons-trează “cât de independentă estejustiţia pe care o clamează TraianBăsescu”, spune Duvăz, afirmândtotodată că nimeni nu este mai pre-sus de lege.

Premierul Victor Ponta aspus, joi, la Târgu Jiu, că nu inter-vine nimeni “în independenţa justi-ţiei” şi nici nu va interveni,adăugând că independenţa presu-pune anchetarea tuturor, nu doar acelor de la USL. Întrebat, într-oconferinţă de presă, dacă ştie căTeodor Atanasiu a fost audiat, joi, lasediul DNA Cluj, Ponta a răspuns:“Nu ştiu acest lucru”. El a continuatînsă spunând că nu intervine ni-meni în independenţa Justiţiei şinici nu va interveni. “Nu intervinenimeni în independenţa justiţiei şinici nu va interveni, dar indepen-denţa presupune că îi anchetezi petoţi, nu doar pe cei de la USL, orisunt convins că aşa vor face”, a afir-mat Victor Ponta. PreşedintelePNL Alba, Teodor Atanasiu, a fostaudiat, joi, la sediul DNA Cluj. Laieşirea de la DNA Cluj, Atanasiu adeclarat că este cercetat ca învinuit

într-un dosar pentru că ar fi folositbani sau autocare ca să ducă lumeala vot şi “astfel ar fi influenţat nefastviitorul României şi căderea lui Tra-ian Băsescu”. El a spus că s-a întorsmiercuri din concediu şi a găsit încutia poştală citaţia pentru a se pre-zenta, joi, la DNA Cluj. Întrebatdacă a fost audiat ca martor în acestcaz, Atanasiu a precizat că nu estemartor, ci învinuit, pe motiv că “amfolosit bani sau alte mijloace, cumar fi autoturisme sau autocare, ca săducem lumea la vot şi am influenţatîn mod nefast viitorul României şicăderea lui Băsescu”. De asemenea,întrebat ce alte persoane sunt cer-cetate în acest dosar, el a răspuns cănu are astfel de informaţii. Întrebatdacă în acest dosar sunt audiaţi şimai mulţi interlopi, Atanasiu a spuscă anchetatorii i-au arătat maimulte nume, dar pe care el nu le cu-noaşte.

Consiliul Superior al Ma-gistraturii a răspuns, joi, solicitărilorpreşedintelui interimar, Crin Anto-nescu, arătând că a luat act cu pro-fundă îngrijorare de acuzaţiileformulate de acesta în cazul anche-telor penale privind referendumul şicerând neinterferenţa actorilor po-litici în sfera justiţiei. “CSM ia actcu profundă îngrijorare de declara-ţiile şi acuzaţiile formulate de la ni-velul preşedinţiei interimare aRomâniei, privind anchetele penalece vizează aspecte ale procesuluielectoral din cadrul referendumuluipentru suspendarea preşedinteluiRomâniei, aflate în curs de deru-lare”, se arată într-un comunicat depresă de joi al Consiliului Superioral Magistraturii.

În cazul solicitării preşe-dintelui interimar, Crin Antonescu,privind convocarea de către CSM aunei şedinţe a acestui for pe tema cer-cetărilor “masive” făcute de procu-rori pe tema referendumului,preşedintele Consiliului arată, în co-municatul de presă citat, că proce-dura de convocare a PlenuluiConsiliului Superior al Magistraturiieste reglementată prin HCSM nr.326/2005 de aprobare a Regula-mentului de organizare şi funcţio-nare a Consiliului. “Conform art. 13alin. 1) din Hotărârea menţionatăConsiliul se întruneşte în Plen şi însecţii ori de câte ori este necesar, laconvocarea preşedintelui, a vicepre-şedintelui sau a majorităţii membri-lor Plenului ori, după caz, ai secţiilor.

EMiL BoC: Listele electorale permanente pentrureferendum sunt cele care au fostgata în 10 iulie

CSM: Am luat act cu profundă îngrijo-rare de acuzaţiile formulate

USL denunță abuzurile Procuraturiidin ultimele zile

Victor Ponta: Nu intervine nimeni în independenţa justiţiei şi nici nu va interveni

Page 8: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

gazeta de nord-Vest mare publicitate 8/ Vineri, 17 august 2012

Localitatea Vama, jud.Satu Mare, lângă gara CFR) 0741-9527830726-390130

LID-MAR

CONSTRUCTII SRL

F depozit de piatră naturală artificialăF mobilier de grădină gazon naturalpe sulF amenajări spaţii verzi şi întreţi-nereF executări lucrări piatră decorativăF accesorii pentru iazuri cascadeF confecţionări fier forjatF construcţii A-ZF executăm parcuri joacă pentrucopiiF preţurile cele mai mici din trei judeţe: Satu Mare, Maramureş, SălajF asigurăm transport pe razajudeţului în funcţie de cantitate

,PROMOŢII

1 Showroom demobilă şi decoraţiuniinterioare

1 mobilier de lux lapreţuri accesibile1 perdele şi lenjeriide pat din Belgia şiSpania1 tapet de mătase1 lămpi de iluminattip Galle

Sarmex

Satu Mare, Complex Plaza Europa, cu intrare de pe stradaDecebal (din parcarea Centrului Comercial Someşul)

SALAMANDER

-BRUGMAN SYSTEM

FABRICAT 100%

GERMANIA

ACUM

30% REDUCERE

Aleea Universului B3,telefon 0261-722000

Daniel Daniel

TermopaneTermopane

Zirmer BuD scoate spre vânzare un

număr limitat de apartamente cu 2 camere

la 30.000 de euro.Relaţii la

Preţuri Promoţionale !!!

(0740.088.612 0740.161.514

Complex Cap PodGolescu

Vă oferim o gamă diversificată de produsedin import, produse de panificaţie, carne şi

preparate din carne, dulciuri, fructe şi legume

ne găsiţi pe stradaMartirilor deportaţi,

în incinta fosteitipografii “soMeşul”

Supermarketul “Superalimente”

la cele mai bune preţuridin oraş!

Page 9: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Gazeta de Nord-Vest Mare publicitate9/ Vineri, 17 august 2012

Ştiri şi anchete incendiare!www.avertismentul.ro

Page 10: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Gazeta de Nord-Vest Glasul Bisericii 10/ Vineri, 17 august 2012

Când Mântuitorul Hristosdorea ca învăţătura pe careo propovăduia să fie cât

mai bine înţeleasă şi să pătrundăîn adâncul sufletelor ascultători-lor Săi, se folosea de pilde sau pa-rabole. Vorbind despre Împărăţiacerurilor se foloseşte de o pildă încare un împărat făcându-şi niştecalcule a chemat la sine pe toţicare îi erau datori cu bani.

Unul din aceştia avea o datorie dezece mii de talanţi, dar neputândsă-i achite această datorie a cerut oamânare pe care la şi obţinut-o. Ie-şind de la împărat a întâlnit pe unuldin semenii săi care îi era dator cuo sută de dinari, care şi el la rândulsău a cerut o amânare, dar pe careslujitorul rău de suflet nu i-a acor-dat-o şi l-a trimis la închisoare. Au-zind împăratul acest lucru s-amâniat şi l-a chemat la sine pe celnemilos, l-a mustrat şi l-a dat pemâna celor ce l-au chinuit până-şiva plăti datoria. În concluzie, Mân-tuitorul Hristos subliniază: “Totaşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va facevouă dacă nu veţi ierta - fiecare fra-telui său - din inimile voastre”(Matei 18,23-35).

Comportamentul in-uman al slujitorului nemilos ne

duce cu gândul la păcatul foarterăspândit, iubirea de sine sau egois-mul, căci el a cerut milă, dar lui nui-a fost milă de cel care îi era datorcu o sumă infimă faţă de datoria lui.Deci, el numai pentru sine, iar pen-tru alţii nimic. Precum ne încredin-ţează, prin exemplul Său, însuşiDomnul nostru Iisus Hristos aosândit acest păcat: “Că şi Hristosn-a căutat plăcerea Sa, ci, precumeste scris: ocările celor ce Te ocărescpe tine au căzut asupra Mea” (Ro-mani 15,3). Apoi: “Eu nu pot să facde la Mine nimic, precum audjudec; dar judecata Mea estedreaptă, pentru că nu caut voiaMea, ci voia Celui care M-a trimis”(Ioan 5,30). La rândul său, Aposto-lul Neamurilor subliniază: “Datorisuntem noi cei tari să purtăm slăbi-ciunile celor neputincioşi, şi să nucăutăm plăcerea noastră” (Romani15,1). De asemenea: “Nimeni să nucaute ale sale, ci fiecare pe ale aproa-pelui” (I Corinteni 10,24).

Cei stăpâniţi de păcatulegoismului nu pot susţine că suntcredincioşi evlavioşi, pentru că scriseste: “Vor fi oameni iubitori desine, iubitori de arginţi, lăudăroşi,trufaşi, neascultători de părinţi, fărăcucernicie, lipsiţi de dragoste, neîn-duplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi,cruzi, neiubitori de bine, trădători,

necuviincioşi, iubitori de desfătărimai mult decât iubitori de Dumne-zeu” (II Timotei 3,2-5). ApostolulNeamurilor îi descrie în aşa fel peegoişti că aceştia se cunosc de la dis-tanţă pentru cortegiul de păcate decare suferă. Nimeni nu înseamnăpentru ei nimic, totul numai pen-tru ei, căci numai ei sunt cei maibuni, cei mai evlavioşi, cei mai co-recţi, cei mai darnici, cei mai blânzi,cei care se socotesc pe sine sfinţi, iartoţi ceilalţi sunt numai păcătoşi şirăi! Unii ca aceştia uită cuvântulScripturii: “Precum şi eu plac tutu-ror în toate, necăutând folosul meu,ci pe al celor mulţi, ca să se mântu-iască” (I Corinteni 10,33).

Cel egoist este un pericolcăci îi influenţează şi pe cei din

jurul său: “Venind în contact cu ceirăi, te faci şi tu rău. După cum omuscă care zboară pe lângă o lumâ-nare aprinsă, se arde uşor, după cumo oglindă se întunecă dacă sufli asu-pra ei, tot aşa cel ce vine în contactcu oamenii care au obiceiuri rele sevatămă şi se pângăreşte. Vrabia ade-meneşte altă vrabie în capcană, iarpăcătosul atrage pe cel asemenea luiîn adâncul răutăţilor. Aşa cum bu-retele dacă este apropiat de cevaumed se umflă şi absoarbe în sineacea umezeală, tot astfel şi omulcare nu este tare cu gândul, dacă seapropie sau stă mai mult de vorbăcu cei ce cugetă trupeşte absoarbeîn sine răul. Precum cel bolnav delepră îl molipseşte pe cel curat, totastfel legăturile cu cei răi strică şi

corup pe oamenii buni (Grădina deflori duhovniceşti, Bacău, 1997,pag. 162).

Jertfirea de sine, pe sfântacruce din vârful Golgotei, a Mân-tuitorului nostru Iisus Hristos tre-buie să ne fie de pildă în toate zilelevieţii noastre, spre a fugi şi de păca-tul egoismului, căci El: “A muritpentru toţi, ca cei ce viază să nu maivieze loruşi, ci Aceluia care, pentruei, a murit şi a înviat” (II Corinteni5,15). Şi păcatul acesta atât de urgi-sit de Dumnezeu şi de credincioşinu se potriveşte cu iubirea creşti-nească: “Dragostea nu se poartă cunecuviinţă, nu caută ale sale, nu seaprinde de mânie, nu gândeşterăul” (I Corinteni 13,5).

Preot Alexandru Tincu

Dragostea de sine

Dacă viaţa Maicii Domnu-lui a fost sfântă, moartea ei a fostdumnezeiască, deoarece nu a fostmoarte, ci o adormire lină. Într-unamurg, istoriseşte Î.P.S. JustinianChira, Arhanghelul Gavriil este tri-mis către “cea plină de dar” ca să îiaducă veste îmbucurătoare, că pestetrei zile va fi chemată la Fiul ei. Inimade mană tresări de bucurie la aceastăveste. Gavriil i-a adus o ramură definic. Maica Domnului şi-a primenitcasa, după care s-a dus la MunteleMăslinilor şi, căzând în genunchi,acolo de unde Fiul ei Se înălţase laceruri, îşi ridică mâinile, rugându-sefierbinte: “Fiul meu preaiubit, CareTe-ai pogorât din cer şi Te-ai întru-pat din mine, ia-mă la Tine! Ajunge-mi despărţirea de Tine. Unde eştiTu, acolo mă învredniceşte să fiu şieu, că inima mea e arsă de dorulTău!”

La împlinirea celor trei zilevestite de înger, s-a pornit un vântputernic şi norii cerului i-au adus peApostoli, care erau răspândiţi întoată lumea la propovăduirea Evan-gheliei lui Hristos, în satul Ghetsi-mani, unde era Maica Domnului.Puterea Duhului Sfânt îi strânsese casă fie de faţă la plecarea ei. SingurToma lipsea, dar a fost rânduiala luiDumnezeu ca el să întârzie, ca prinel să fie arătate lucrările Sale divine.După ce Maria îi văzu adunaţi înjurul ei, le zise cu duioşie: “Astăzi,fraţilor, Fiul meu mă cheamă la El.Nu vă mâhniţi pentru mutarea mea,că măcar de mă voi muta de pe pă-

mânt, de voi nu mă voi despărţi, nicide toţi cei ce mă vor chema în neca-zurile lor, ci voi fi neîncetată mijloci-toare înaintea lui Dumnezeu pentrutot neamul creştinesc. De aceea, nuplângeţi, ci mai degrabă vă bucuraţi,pentru că de acum, din ÎmpărăţiaFiului meu, îi voi cuprinde în rugă-ciunile mele pe toţi fiii pământului”.Şi-a cerut iertare de la toţi cei de faţăşi cu faţa luminoasă şi-a dat duhul.Deodată, o lumină mare umplu casaşi coruri de îngeri suiau şi coborau,intonând cântece de preamărire luiDumnezeu. Din mijlocul luminii,Hristos, îmbrăcat întru slavă, încon-jurat de Heruvimi şi de Serafimi,primi sufletul Preaiubitei Sale

Maici. Îndată, toţi bolnavii care erauacolo s-au făcut sănătoşi. Dumnezeua cinstit adormirea Preasfintei Năs-cătoare cu minuni negrăite, pentruca să ştie toată lumea că a adormitînsăşi Maica Dumnezeului minuni-lor. Apostolii, luând preacuratul eitrup, cu slăvite cântări, au pornitspre mormânt. Unii dintre iudei, vă-zând slăvirile ce se aduceau MaiciiDomnului, se umplură de ură şi nă-văliră să arunce de pe umerii Apos-tolilor patul în care se afla trupul eişi astfel s-o batjocorească. Ba unuldintre ei chiar a îndrăznit să se apro-pie şi să pună mâinile pe pat cu gân-dul de a-l răsturna. Însă, pe loc i s-autăiat ambele mâini de către o mână

îngerească, iar el căzând la pământcerea iertare Maicii Sfinte. Toţi cei-lalţi au orbit. Atunci şi-au cerut ier-tare pentru îndrăzneala lor. SfântulPetru, luând de pe pieptul Mariei ra-mura de finic adusă de Gavriil, apus-o pe ochii celor orbiţi şi deodatăs-au făcut sănătoşi. Apoi, a atins şimâinile celui lovit de pedeapsa luiDumnezeu şi pe loc s-a vindecat.Ajungând la mormânt, au aşezatîntr-însul trupul Mariei şi după ceau pus piatra pe uşa mormântului,încă trei zile şi trei nopţi s-au auzitcântări îngereşti împrejurul lui.Apostolul Toma, care nu fusese defaţă la adormirea Maicii Domnului,ajunge abia după înmormântare. Era

foarte trist pentru întârzirea sa.Dumnezeu, însă, a îndemnat peApostoli să deschidă mormântulpentru ca şi Toma să primeascămângâiere de la Sfânta Fecioară.Deschizând mormântul n-au găsitacolo trupul Mariei, ci doar giulgiulsingur. Tot aşa a rămas giulgiulMântuitorului, singur, în mormântdupă Înviere. El a luat-o pe Maica Sala ceruri şi a aşezat-o în locul pe careEl singur îl ştie.

Astfel, s-a mutat la cerMaica noastră, Maica milostivirii,care se roagă neîncetat pentru ierta-rea şi mântuirea neamului omenesc.De mult ar fi pierdut Dumnezeulumea, spun Sfinţii Părinţi, pentrumulţimea păcatelor cu care oameniimânie pe Dumnezeu, dacă MaicaDomnului n-ar fi mijlocit cu lacrimifierbinţi de mamă şi suspine ne-grăite înaintea Fiului ei preaiubit, peCare L-a născut în peştera din Bet-leem. După cum Maica Domnuluia fost mereu prezentă în viaţa Mân-tuitorului, aşa ea este prezentă pen-tru totdeauna în viaţa Bisericii luiHristos. Ea este apărătoarea şi mân-gâietoarea creştinilor drept credin-cioşi. În clipele cele mai grele dinviaţa lor, creştinii pe dânsa o auocrotitoare, apărătoare şi mijloci-toare către Iisus Hristos, Fiul ei şiDumnezeul nostru. Ei i se roagă toţica unei adevărate mame şi nimeninu rămâne nemângâiat sau neajutatde Maica Domnului.

Preot dr. Cristian Boloş

Adormirea Maicii Domnului - 15 august

Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcăM-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel îm-preună slugă cu tine, precum am avut şi eu milă de tine?(Matei 18,32-33).

Page 11: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

11/ Vineri, 17 august 2012 Sport Gazeta de Nord-Vest

Flash InfoFlash Info

Keizer, Both, Helvei,Vancea, Pataki, Szilagyi, Balogh,Bolba…și lista colegilor de gene-rație ce au ținut să-l conducă peultimul drum pe Nicolae Marcu emult mai lungă.

Tristețe mare ieri la ca-pela cimitirului de lîngă Gară. Nudoar Olimpia, ci întreg fotbalulsătmărean a suferit o pierdere greaprin moartea lui NICOLAEMARCU.

Olimpia anilor 70-80 s-aîntîlnit cu Olimpia anilor 90 și cucea de acum. Fotbaliști, antrenori,conducători, cu toții au ținut să-șiia un ultim rămas bun de la celcare de aproape 40 de ani a lucratși a trăit pentru culorile galben-al-bastre ale Olimpiei.

”E greu să vorbești în ase-menea momente. Și e trist că neîntîlnim toată familia Olimpiei

doar la astfel de evenimente . Astae viața și cred că ar trebui să ne bu-curăm de fiecare clipă pe care otrăim împreună și să apreciem mai

mult amiciția sau prietenia …Dumnezeu să-l odihnească înpace”, au fost cuvintele lui GabiBoth, fost coleg în anii 70-80 cu

Nicu Marcu.NICOLAE MARCU a

venit la Satu Mare la 22 de ani în1975, fiind adus la Olimpia de re-putatul tehnician Traian Ionescu.

S-a impus rapid la mijlo-cul terenului și ani buni a fost ti-tular incontestabil iar cu Olimpiaa prins și finala Cupei României în1978. Cea mai mare performanțăa fotbalului sătmărean.

S-a căsătorit și s-a stabilitla Satu Mare, rămânînd fidelOlimpiei. Pentru o scurtă pe-rioadă a activat la Arad și la So-meșul, dar apoi după 1985 s-aîntors la culorile galben-albastre.A antrenat la Olimpia atît la se-niori cît și la juniori, iar în ultimaperioadă a condus alături de ZoliRitli echipa juniorilor republicani.

Dumnezeu să te odihnească în pace!

Nicu Marcu, condus pe ultimul drum de foștii colegi de la Olimpia

HAnDbAl mASculIn

cSm Satu mare în seria b a Diviziei A8 Elevii lui Istrate au pierdut, 31-45, amicalul cu HCM Baia Mare

Programul etapei a 5-a din Liga 1 lafotbalVineri, 17 augustCS Turnu Severin - U Cluj,ora 19.00 - Digi SportCFR Cluj - CSMS Iaşi, ora20.30 - Dolce SportConcordia Chiajna - Dinamo,ora 21.30 - Digi SportSâmbătă, 18 augustGloria Bistriţa - FC Vaslui, ora19.00 - Digi SportPetrolul Ploieşti - Rapid, ora21.30 - Digi SportDuminică, 19 augustSteaua - Ceahlăul PiatraNeamţ, ora 22.00 - Digi TVLuni, 20 augustViitorul Constanţa - GazMetan, ora 19.00 - Digi SportPandurii Tg. Jiu - Oţelul Ga-laţi, ora 19.00 - Dolce SportFC Braşov - Astra, ora 21.30 -Digi Sport

Liga a IV-a. Arbitriietapei a 2-a18-19 august 2012, ora 18:00Seria A:Sâmbătă, 18 august:• Odoreu – Vetiş Arbitri: Iuhas C, Pop Em, PorC-tin. Obs: Halici E.Duminică, 19 august:• Livada – DorolţArbitri: Kovacs Sz, Schwar-czkopf Zs, Andreica Cr. Obs:Cionca Gh. • Păuleşti – MiculaArbitri: Merkly Cs, PetreuşGh, Mihai M. Obs: Kegyes T.• Sătmărel – ApaArbitri: Chiş Fl, Peter Al,Ardelean V. Obs: Năstruţ L. • Oraşu Nou – BotizArbitri: Ilieş V, Lupcsa Zs, BâlcCs. Obs: Gherasim Alex.• Cărăşeu – DobaArbitri: Marinaş Ad, Şuta M,Gavrilescu D. Obs: Ciarnău N. • Medieş – stă.• Lazuri – Negreşti (amânat)Seria B: Sâmbătă, 18 august:• Oar – Ciumeşti (terenSomeşul Satu Mare)Arbitri: Raţ Seb, Chiorean Cr,Ignat C. Obs: Ziman C. • Tăşnad – Babţa (ora 14:00 şi16:00)Arbitri: Mureşan M, ComanM, Bauer I. Obs: Szabo I. Duminică, 19 august:• Urziceni – SanislăuArbitri: Petz Ist, Blaga R, Ko-priva Zs. Obs: Torok Z.• Căuaş – PetreştiArbitri: Mandi Att, RebegeaCip, Costea P. Obs: Pataki Z. • Pişcolt – FoieniArbitri: Keg yes E, Costea D,Donca B. Obs: Paşca D. • Berveni – Moftinu MicArbitri: Pop L, Pop Sorinel,Moisa Fl. Obs: Rozs Z. • Moftinu Mare – CăminArbitri: Bathory Şt, Neichi S,Haris Ar. Obs: Borz I. • Căpleni - Andrid (ora 10:00şi 12:00)Arbitri: Câmpan M, Both Cs,Bauer Ad. Obs: Pal I.

Turul Diviziei A de handbalmasculin incepe in 22 sep-tembrie, iar CSM Satu Mare

va juca in prima etapa in deplasarela Unirea Sinnicolau Mare. Turul seva incheia in 8 decembrie, atuncicand CSM Satu Mare va intilniacasa pe HC Arad. Returul va de-buta in 23 februarie si se va terminain 25 mai. Din seria B fac parte echi-pele: Extrem Baia Mare, HCM BaiaMare, National Sighisoara, HC IIOradea, HC Arad, CSM Oradea,Unirea Sannicolau Mare, CSM SatuMare, HC Arges Pitesti, Universita-tea Craiova, HCM Fagaras si CSMBistrita.

Altfel, CSM Satu Mare apierdut primul amical al verii, 31-45cu HCM Baia Mare. Partida jucată laOradea a stat sub semnul echilibruluipînă în minutul 18 cînd tabela arăta11-11, apoi băimărenii cu un lot multmai valoros s-au distanțat fără pro-bleme. Pentru CSM au jucat Albu 7goluri, Jurj 6, Osvat 6, Mureşan 5, San-teiu 3, Pop 1, Zvâncă 1, Varga 1, Tătar1, Mateş, portarii Cioroiu şi Pogynă.

În această dimineață, de la ora 11.00,echipa sătmăreană va disputa ultimulamical al turneului, în compania celorde la CSM Călăraşi.

Programul turului pentru CSM

Etapa 1, 22 septembrieUNIREA Sannicolau Mare – CSMSatu MareEtapa 2, 29 septembrieCSM Satu Mare – HC Arges PitestiEtapa 3, 6 octombrieHCM Fagaras – CSM Satu MareEtapa 4, 13 octombrieCSM Satu Mare – CSM BistritaEtapa 5, 17 octombrieUNIV Craiova – CSM Satu MareEtapa 6, 20 octombrieHCM Baia Mare – CSM Satu MareEtapa 7, 10 noiembrieCSM Satu Mare – CSM OradeaEtapa 8, 17 noiembrieHC II Oradea – CSM Satu MareEtapa 9, 24 noiembrieCSM Satu Mare – EXTREM BaiaMareEtapa 10, 1 decembrie

NATIONAL Sighisoara – CSMSatu Mare

Etapa 11, 8 decembrieCSM Satu Mare – HC Arad

Echipa naţională aRomâniei a pierdut, miercuri, cuscorul de 3-4 (0-1), partida ami-cală disputată la Ljubljana, încompania reprezentativei simi-lare a Sloveniei, acesta fiind ul-timul meci de verificare alechipei antrenate de VictorPiţurcă înaintea startului prelim-inariilor Cupei Mondiale.

Golurile au fost marcatede Cesar ‘4, Dedici ‘51 dinpenalti şi ‘60, Kirm ‘70, respectivPapp ‘56, Torje ‘68 din penalti şiGrozav ‘80.

Primul meci al echipeiRomâniei în preliminariile CM-2014 din Brazilia va avea loc în7 septembrie, cu Estonia, în de-plasare.

La Atena s-au încheiatmiercuri întrecerile din cadrulCampionatului Mondial de şahpentru tineret, concursuri lamasculin şi feminin pentru jucă-tori sub 20 de ani. Din echipaRomâniei a făcut parte şi AlexStanciu de la LPS Satu Mare,elev al profesorului Cătălin Ar-delean. Jucătorul sătmărean aacumulat 8 puncte în cele 13runde disputate la masculin (lanumai 1,5 puncte în urma ocu-pantului poziţiei a treia) şi s-aclasat astfel pe locul 31 în con-cursul cu 130 de participanţi.De fapt, Stanciu a terminat laegalitate cu sportivul de pe locul16 şi, potrivit profesorului său,a încheiat cu o remiză în ultima

partidă, în care avea un avantajcare impunea victoria.

În concursul feminin,Irina Bulmaga a terminat între-cerea pe locul 7, cu 8,5 puncte,la doar 1 punct în spatele jucă-toarei care a câştigat titlul mon-dial. La startul întrecerii s-auaflat 66 de concurente, printrecare şi alte două românce, Mă-dălina Anuşca, locul 35 cu 6,5puncte, şi Iselin Lolici, locul 60cu 4,5 puncte.

Sâmbătă începe laPraga turneul final al Campio-natului European de şah pentrujucători sub 18 ani. Din parteaFederaţiei Române de şah a fostdelegat Cătălin Ardelean ca şiantrenor federal, iar în concurs

va fi prezent şi Radu Doroş de laLPS , care este cotat ca favorit27 din 84 de participanţi.

Florin Pop

DIn ceI 130 De PARtIcIPAnţI lA AtenA

Alex Stanciu, locul 31 la mondialele de şahpentru tineret

AmIcAl: SlovenIA-RomânIA 4-3 - (1-0)

Penibili în apărare...

Flash InfoFlash Info

Page 12: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 12/ Vineri, 17 august 2012

SOCIETĂŢI

l Bentro SRL vinde prin licitaţie ma-şini de cusut şi o maşină VW Golf 4,2002. Inf. la sediu sau la tel. 0753-072191.

OFERTE DE SERVICIU

l Angajăm tehnician (sau inginer) agri-col, cu experienţă. Telefon: 0720-660305. l Angajăm recepţioner calificat (cursde recepţioner, facultate de turism), vor-bitor de limba engleză, germană scris,citit. Telefon de contact: 0261-877871,Hotel City Satu Mare.l Caut muncitori pentru branşări TV,internet. Telefon: 0754-756918. l Firmă de încălţăminte doreşte să an-gajeze până la 80 de femei cu experienţăla maşina de cusut. Salariu atractiv şitransport asigurat. Telefon 0743-235123,0722-993657.

PRESTĂRI SERVICII

l Transport convenabil marfă, până în1,5 t, în Satu Mare şi judeţele învecinate.Tel. 0743450946.l Forăm fântâni! Telefon: 0744828160.l Execut lucrări de reparaţii electrice şielectrocasnice. Tel. 0748-311795.l Duc persoane Austria, Germania.Tel. 0742-925560.l Executăm porţi, garduri, balustrade,copertine din fier şi din inox. Tel.0745/165223.l Transport nisip, balast, moloz, 3,5metri cubi. Tel. 0744/236644.l Depanez ieftin calculatoare la domi-ciliul clientului. 0742-993505.l Executăm toată gama de lucrări în in-stalaţii sanitare şi gaze naturale la preţuriavantajoase. Proiecte, montări şi servicemicrocentrale, apă, canalizare. AutorizaţiiISCIR + ARGN. Tel. 0757-327765,0721-290955, 0770-914478.l Transport persoane Austria şi Ger-mania la destinaţie. Execut tractări în şidin străinătate. Tel. 0740-613338.l Pentru a imortaliza momentele im-portante din viaţa dumneavoastră, vă ofe-rim filmări şi fotografii pentru nunţi,botezuri şi alte evenimente, cu aparaturăprofesională. Avem experienţă în dome-niu, la cele mai mici preţuri. Telefon:0744-804981. l Executăm finisări interioare, de la A- Z. Telefon 0747-930721.l Instructor auto, categoriile A, B, C,D. Profesionalism, preţ avantajos. Maşiniultimul tip. Telefoane 0740-164236,0744-238243, 0361-421142, 0261-768836.l Dau meditaţii la limba română pen-tru elevi clasele V-VIII. Telefon 0740-486663.l Executăm izolaţii polistiren case-blocuri. Telefon 0740-284161.l Independent execut lucrări de ame-najări interioare şi exterioare: vopsit, gre-siat, zugrăveli, faianţări, parchetat, lapreţuri negociabile. Telefon 0740-511800, 0361-418079.l Executăm reţele de calculatoare şi te-lefonie + depanări calculatoare, configu-rare internet, rutere, imprimante, scanereşi la domiciliu. Telefon 0771-241880.

l Predau limba engleză pentru preşco-lari şi elevi clasele I-VIII. Telefon0742647966.l Transport marfă până la 5 tone. Tele-fon 0746-140664.l Electrician - execut instalaţii, repara-ţii. Telefon 0745-232981, 0361-805644sau 0261-713147.l Transport săptămânal persoane Aus-tria-Italia, la destinaţie, cu maşină nouă,preţ avantajos. Telefon România - 0746-185421, 0740-352789, Italia - 0039-3203453830.l Electrician - execut instalaţii inte-rioare şi reparaţii electrice şi electrocas-nice. Telefon 0748-311795.l DUC - ADUC PERSOANEÎN/DIN GERMANIA, LA DESTINA-ŢIE. SIGURANŢĂ ŞI CONFORT.TELEFON 0745-450816.

DIVERSE

l Împrumut rapid în lei, SMS sau apel,0785-203489.

TERENURI

l Vând 14 ari vie, Valea Ianculeşti,Carei. Telefon: 0748-805376.l Vând teren intravilan în Viile SatuMare, lângă Primărie, 40 de ari, front stra-dal 17 metri, în prezent ocupat cu 250 depomi fructiferi (meri), ideal pentru con-strucţii. Informaţii la telefon: 0757-489614 sau 0762-155693.l Vând teren pe strada Alecu Russo, 10ari, front stradal 16 metri. Informaţii la te-lefon: 0757-489614 sau 0762-155693.l Vând locuri de casă, zonă liniştită, cuutilităţi, 5 ari, front 29 m, 2.500/ar. Tel.0756-534057.l Vând sau schimb cu autoturism,teren la Cioncheşti, 30 ari, preţ 450euro/ar, negociabil. Telefon 0744-150114.l Vând 10 ari loc de casă, 20 m front,Satu Mare, Drumul Careiului, utilităţi.0729-830758.l Vând grădină în Bercu Roşu, în su-prafaţă de 3 ari, cu căsuţă de vacanţă. Preţ15.000 euro. Informaţii telefon 0770-889.170.l Vând teren intravilan 20 ari, str. Că-prioarei, cu utilităţi - apă, gaz, curent, ca-nalizare. Preţ 22.000 euro negociabil.Telefon 0745-376594, 0745-374135.l Vând 7,4 ari de teren intravilan, str.Ghioceilor. Telefon: 0743-046725.

l Vând teren 8,6 ari, semicentral, SatuMare. Tel. 0742-182664.l Vând locuri de casă, 5 ari, pe str.Amaţului, preţ 6.200 euro. Tel. 0753-105945.l Vând teren de casă zona Bariţiu şihaine second hand la 4 lei/kg. Tel. 0745-908810.l Vând 15 ari teren intravilan, cu cer-tificat de urbanism, în zona Azuga-Pălti-niş, din Satu Mare. Tel. 0745-579981.l Vând teren 5 ari, zona Lucian Blaga(str. Zefirului), 5.500 euro/ar negociabil.Telefon 0743-557599, 0726-677338.l Vând teren de 2.200 mp, intravilan,intabulat pentru construcţii; utilităţi -energie electrică. Pe teren se află o casă înstare rea. Terenul se poate parcela pentru4 case de locuit. Frontul la stradă este de75,00 m. Terenul se află pe strada RâtuMare. Intrarea se face de pe Drumul Ca-reiului în dreptul hotelului Dana. În ceeace priveşte zona, este una liniştită! Preţ28.500 euro, negociabil. Telefon 0742-742968.

GARSONIERE

l Vând garsonieră confort I, B-dul Va-sile Lucaciu nr. 59, telefon 0261-735647.l Vând garsonieră pe strada Ostrovu-lui, bloc 17. Informaţii la telefon 0744-286577.l Vând garsonieră Carpaţi II, 14.000euro. Telefon 0740-004582.

APARTAMENTE 2 CAMERE

l Vând apartament cu 2 camere, 80mp, balcon, beci, Centru Nou. Preţ infor-mativ 27.000 de euro, negociabil. Telefon0746-122365l Vând apartament lux cu mansardă pestrada Ştefan cel Mare. Sufragerie+bucătă-rie+baie - nivelul de jos, 2 dormitoare+baiela mansardă. Preţ negociabil 58.000 euro.Telefon 0740-015908, 0770-622504.l Vând apartament 2 camere situatcentral, ultrafinisat, curte interioară, c.t.,termopane etc. Preţ - 29.500 euro, nego-ciabil. Telefon 0752-798602.l Vând apartament 2 camere, Micro15, et. 2, mobilat (nemobilat), cu micro-centrală, dotat cu electrocasnice, la 5 mi-nute de P-ţa Someş şi Spitalul Judeţean,preţ informativ 28.000 euro, negociabil,fără intermediari. Informaţii tel. 0757-349690, toată ziua.l Vând apartament cu 2 camere înMicro 14, Aleea Mureşului, bloc din că-rămidă, etaj IV, acoperiş izolat, finisat,centrală termică, geamuri termopan. Preţ21.000 euro. Telefon 0747-638220.l Vând apartament cu 2 camere în 14Mai, nefinisat, preţ 17.000 euro şi aparta-ment în Micro 15 - Oituz, 2 camere cutoate utilităţile, lux, preţ 25.000 euro ne-gociabil. Telefon 0755-341595.l Vând apartament cu 2 camere deco-mandate, din cărămidă, Micro 14, etaj I,str. Dariu Pop, bl. 45. Telefon 0722-872270 sau 0771-566269. Preţ 23.000euro. Fără intermediari.l Vând sau schimb cu casă în SatuMare, apartament confort lux, faianţat,gresiat, termopane, uşi de siguranţă, cen-trală T, etaj III în Solidarităţii, 2 camere.Telefon 0741-044999 sau 0261-750752.

l Vând apartament 2 camere pe AleeaTimişului la etaj 3, din cărămidă, gata mo-bilat. Preţ 28.000 euro negociabil. Telefon0752001520.l Vând apartament 2 camere, CarpaţiII, sau schimb cu apartament în asociaţie,eventual casă în Satu Mare, aştept propu-neri. Informaţii la telefon 0722-411872.

APARTAMENTE 3 CAMERE

l Vând apartament cu 3 camere, etajulIV cu acoperiş, sufragerie, centrală ter-mică, geamuri termopan, gresie, faianţă,zona Aleea Ipoteşti. Preţ informativ35.000 de euro. Informaţii telefon0770.889.170. l Vând apartament 3 camere, parter,lângă Interex. Telefon: 0745-797180.l Vând apartament 3 camere în Carpaţi2. Informaţii, telefon 0748-380250.l Vând apartament 3 camere, central,în Satu Mare, str. Păstrăvului, vizavi deUnicarm, etaj 4, parţial îmbunătăţit. Tele-fon 0745-570172.l Vând apartament 3 camere nou, mo-bilat şi utilat, parter cu grădină proprie.150 mp. Tel. 0740-567603.l Vând apartament 3 camere, parter, înCarpaţi II, bun şi pentru firmă. Telefon0769-610413.l Vând apartament 3 camere, etaj II,BCA, 2 băi, finisat, Micro 16, 35.000euro. Telefon 0749-265072.

APARTAMENTE 4 CAMERE

l Vând sau schimb apartament 4 ca-mere în casă tip asociaţie pe stradaOdoreului, cu apartament cu 2-3 camere.Tel. 0721-352585.l Vând apartament 4 camere, 2 băi. Ac-cept intermediari, 32.000 euro, 0752-648285.

VÂNZĂRI CASE

l Vând casă cu 3 camere şi grădină pestr. Grigore Ureche, 50.000 euro, negocia-bil. Tel. 0747-957427.l Vând casă, 3 camere, gaz, apă, centralătermică, anexe, 3,8 ari teren, situată înSatu Mare, str. Sibiului, nr.27. Preţ infor-mativ 60.000 de euro, negociabil. Infor-maţii tel. 0260/642.421 sau0743.115.029.l Vând casă. 0724-137955.l Vând casă ultracentrală cu etaj şi man-sardă sau dau în chirie 1 apartament cu 2camere şi 2 apartamente cu 1 cameră, ne-mobilate. Str. Ghe.Doja 11, telefon 0254-223207, 0744-636455.l Vând casă centrală sau schimb cuapartament 2 camere, central. 0731-668642.l Vând casă stil mediteranean, 160mp, 3 dormitoare, 5 ari, utilităţi, Măr-tineşti, la şosea, 59.000 euro, 0745-848937.l De vânzare casă cu 5 camere+ dependinţe la numai 70.000euro în Centrul Vechi, Piaţa Li-bertăţii nr. 22. Telefon 0768-086893, 0746-086892.l Vând terenuri, intravilan - extravilan,apartamente 2 - 3 - 4 camere, case, vile.Telefon 0748-871418, 0261-877661,0730-506641.

IMOBILIARE CAREI

l Vând casă nou construită, 90% ter-minată, 45 000 Euro, negociabil, Carei.Telefon: 0742146875. l Vând apartament în Carei, MV1, par-ter, 2 camere, 2 băi, semidecomandat, con-fort 1, suprafaţă 60 mp. Preţ 30.000 euro.Tel. 0744-690795.l Vând casă cu 4 camere, bucătărie,baie, şură, garaj, bucătărie de vară, gaz, cu-rent, apă, încălzire centrală, 35 ari deteren, situată în Carei, pe str. Spicului nr.7. Preţ 85.000 de euro, negociabil. Infor-maţii la telefon 0745-890548, zilnic, întreorele 10-18.l Vând apartament cu 2 camere înCarei, zonă ultracentrală, în Cartierul“Eliberării”, etajul III, nedecomandat -stare foarte bună. Dotări: un boiler, 2 con-vectoare, pivniţă. Relaţii la telefon: 0742-312968.l Vând apartament cu 3 camere, deco-mandat, etaj IV, pe strada Ignişului -Carei. Dotări: gresie, faianţă, parchet la-minat, acoperiş izolat, aer condiţionat, bu-cătărie modificată cu bar, mobilă debucătărie. Sau la schimb, plus diferenţă, înCartierele Mihai Viteazul I sau II. Tele-fon: 0742-573863.

Agenţia “CRISTEL” - Carei, MV II, str.Ady Endre nr. 8 ap. 5. Telefon: 862067,

0745-486396, 0761-119759, e-mail:[email protected]

De închiriat:- apartament 2 camere, central et. I, mobi-lat, CT pe gaz, termopane, gresie, faianţă,interfon, 130 euro/lună, garanţie o lună- apartament 2 camere, MVII, etaj II, 2balcoane, gresie, faianţă, convectoare, 100euro/lună, garanţie o lunăVinde:- apartament 2 camere, cărămidă, intrăriseparate, CT, gresie, faianţă, baie, convec-tor, 16500 euro, negociabil- apartament 2 camere, etaj I, cărămidă,proaspăt renovat, (termopane, gresie, fa-ianţă, convector) fără balcon, 12 500 eurosau schimb cu apartament 2 camere înMVI sau central+diferenţă,- apartament 2 camere, etaj III, cărămidălîngă monument, ocupabil, 15500 euro- apartament 4 camere, etaj III central, cără-midă cu 2 băi, interfon, termopane, 30000euro sau schimb cu casă (cu diferenţă)- casă din cărămidă cu 2 camere, baie, bucă-tărie, CT, termopane, parchet, gresie, faianţă,400 mp teren, sau schimb cu apartament 2camere parter sau etaj I, 40000 euro- casă centrală cu 2 camere baie, bucătărie,300 mp teren, 11500 euro, negociabil.

IMOBILIARE ALTE LOCALITĂŢI

Vindem8maşini de spălat 8 frigidere 8 televizoare

second hand

Magnoliei 1. Tel.

0753991588

Promoţia luniiVinuri de cursă lungă

2 litri la preţ de 1,5 litri

Vinuri alese 2 l + 1 l gratis

8 SATU MARE, Calea Traian 2

Vând chioşc alimentar în

piaţa din Micro17, cu clientelă

formată. Telefon0753-885.153.

Dau maşiniîn chirie.

0744.768.318

VÂND URGENT DOUĂ PARCELEDE CÂTE 13.5 ARI, ZONĂ FOARTEBUNĂ, ÎN VIILE ARDUDULUI LAŞOSEA. OFERTĂ AVANTAJOASĂ!TELEFON 0744-432370 SAU0741179214.

Vând teren intravilan 20 ari la intrare înViile Satu Mare. Tel. 0361-412296,0743-605263.

Vând loc de casă 14 ari, cu utilităţi (apă,gaz, curent), front 20 m, în localitateaMărtineşti. Preţ: 1200 euro/ar, negocia-bil. Telefon: 0745-839.962

Vând loc de casă între Satu Mare şi Pău-leşti. Telefon 0742-186775.

Vând casă în Carei, pe strada Albinelornr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă to-tală de 16 ari, construită în 1970 şi com-pusă din două camere, două holuri,bucătărie, baie, cămară de alimente, piv-niţă, racordată la sistemul public de apă- canal, gaz şi curent electric, cu fundaţiede piatră de munte, fără igrasie şi cu po-sibilitate de mansardare. Preţ 35.000Euro negociabil. Informaţii la numerelede telefon: 0261-864177 şi 0762-647154.

Vând casă pe strada Retezatului nr.30. Preţ avantajos. Telefon 0740-227618.

Design: rebrenduire, cataloage, eticheteetc. 0756-430516.

Page 13: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

13/ Vineri, 17 august 2012 Mica publicitate Gazeta de Nord-Vest

l Vând casă în roşu, P+M, la 15 km deoraş. Tel. 0740-362513.l Vând casă în Moftinu-Mare, str.Principală. Telefon: 0036305285174. l Vînd casă în Urziceni Pădure cu 3 ca-mere, hol, bucătărie, beci, etc., grădină 7ari. Preţ informativ: 40.000 lei. Telefon:0760-177921. l Vând casă în Botiz. Tel. 0741-624809.l Vând sau schimb casă în MedieşuAurit, toate utilităţile (încălzire centralăgaz+lemne), grădină 7 ari. Tel. 0753-560271, după ora 16.l Vând teren intravilan în comunaHalmeu, 84 ari, preţ negociabil. Telefon0770-560991.l Vând în Szamossalyi (16 km de laCsengersima), casă 60 mp cu 2.800 mp li-vadă, 7.000 euro. Telefon 0744-703221.l Vând casă de locuit, nouă (2008), cumansardă, finisaje calitate superioară, 10ari teren, la intrarea în Lazuri, cartier nou,partea stângă. Preţ 99.900 euro, negocia-bil. Telefon: 0741-117466, 0745-106197.l Vând apartament la casă, singur încurte, 3 camere, living, pivniţă, 2 terase,toate utilităţile. Zona Universităţii - Ora-dea. Preţ 90.000 Euro, negociabil. Tele-fon: 0754296775.l Vând teren intravilan, 20 ari în Ră-teşti, str. Ghirişa. Tel. 0742-692142.l Vând teren cu vegetaţie forestieră înCulciu Mic şi Păuleşti. Telefon 0724-473556.l Vând loc de casă cu grădină 60 ari şiteren 1,18 ha extravilan în satul AdyEndre. Accept variante la schimb, nego-ciabil, cu alt teren în Tăşnad sau ViileSatu Mare. Telefon 0744-221885.l Vând teren în suprafaţă de 16 ari laUrziceni, cu fundaţie construită de 10x20m, 28 m front, utilităţi în faţa casei. Infor-maţii la telefon 0743.572.334.l Vând 10 ari de vie în Carei, cu ca-meră, bucătărie şi pivniţă. Informaţii latelefon 0743-572334.l Vând 3 parcele pentru case de va-canţă în Ardud, aproape de Cetate, drumasfaltat, zonă pitorească. Informaţii la te-lefon 0744-156152.

VÂNZĂRI AUTO

l Vând 2 Ford Transit neînmatricu-late, 1999, 6 locuri, platformă, roţiduble, unul basculabil. Telefon: 0744-897711. l Vând microbus Ford Transit, semi-înalt, lung, 6 locuri, autoutilitar. Telefon:0744-265672. l Vând Dacia papuc 1998, cu prelată,la 700 euro, ţiglă leu la 0,55 lei/buc, sobăde teracotă la 450 lei, sobă de teracotă cuplită la 400 lei, o capră cu ied, la 400 lei.Telefon 0745-049715.l Vând multicar cu numere de Ungariaîn stare foarte bună. Informaţii la telefon:0757-489614 sau 0762-155693.l Vând Opel Astra Caravan, motor de1.700 cmc, turbo diesel intercooler, fabri-cat în 1994, înmatriculat de un an în ţară.Informaţii la telefon: 0757-489614 sau0762-155693.

l Vând Daewoo Cielo - 113.000 km reali,unic proprietar, preţ, negociabil. Telefon0751-240859.l Vând Golf V 2004, 1.6. Preţ negociabil!Mai multe detalii la tel. 0749-144511.l Vând VW Passat 1,9, TDI, combi, gea-muri şi oglinzi electrice, încălzire scaune, aercondiţionat, fabricat 1996, recent schimbatdistribuţie şi filtre. Tel. 0744-221885.l Vând Mercedes A 160 din 2002, euro4, 114.000 km, toate service făcute la Merce-des, verificabil, culoare neagră, trapă panora-mică, 3.600 euro + taxe. Telefon0744-221885. l AUDI A4, 1996, benzină, stare exce-lentă, preţ negociabil. Telefon: 0752-163535l Vând Ford Transit 2,5 TD, neînmatri-culat, cabină dublă, platformă, roţi duble, din1999. Telefon: 7442-65672.l Vând Skoda Octavia II 2005, 1,9 TDI,bej, 7.500 euro. Telefon 0745-568886.l Vând Audi A3, 2006, 2.0 TDI, 165.000,ful extra, 0751-818127. l Vând Ford Mondeo, an fabr. 1998,1,8 turbo-diesel, geamuri electrice, oglinzielectrice, comenzi la volan, volan reglabil,AC, închidere centralizată, jante alumi-niu, înmatriculat în România. Preţ infor-mativ 2.500 euro, negociabil sau variante.Telefon 0748693578.

Insolvenţa SM SPRLvinde, prin licitaţie publica: case; apartamente; terenuri; diverse.Informaţii suplimentare la tel. 0745 245 844

sau www.insolventasm.roAM REDUS PREŢURILE !

l Apartamente cu 1 cameră (garsoniere), 29 mp, având preţuri cuprinse între10.674 euro şi 11.770 euro, TVA inclus;l Ultimele apartamente cu 2 camere, având preţuri de 22.245 euro şi 23.142euro, TVA inclus.

Dotări şi utilităţi: parchet, gresie, faianţă, lift, rds, apă, gaz, curent. Apar-tamentele sunt situate pe str. Cloşca, nr. 72/A.

l Casă + teren 300 mp, str. Toamnei – 540.600lei l Casă de vacanţă P+M + teren 9.412 mp, loc.Viile Satu Mare, str. Stelelor, nr. 43 – 112.100 euro+ TVAl Casă SP+P, 86,33 mp + teren aferent 76 mp,str. Vasile Lucaciu, nr. 8 – 64.000 eurol Casă P+E+M, 163 mp + 550 mp teren, str.Diana nr. 43/A, – 55.000 euro l Casă, 51 mp + teren 100 mp, str. Teodor Spe-ranta, nr. 2A – 17.270 euro

l Apartament 2 camere, 80,58 mp, Bd. Indepen-dentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ) – 51.400euro + TVAl Apartament 2 camere, 82,29 mp, Bd. Indepen-dentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ) – 51.100euro + TVAl Apartament 1 camera, 38,30 mp, Bd. Indepen-dentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ) – 23.700euro + TVAl Apartament 1 camera, 38,13 mp, Bd. Indepen-dentei, nr. 14/A, et. 8 ( Complex Dana ) – 23.600euro + TVAl Apartament 2 camere, situat în loc. Carei,Piaţa 1 Mai, bloc 8/b, scara B – 18.800 euro

l Teren intravilan (9 parcele), 5.607 mp + cotaparte din 2 drumuri de acces, jud. Cluj, sat Floreşti,zona Dealu de Jos, F.N. – 262.650 euro + TVAl Teren intravilan, 4.581 mp, loc. Carei, str. 1Decembrie 1918, nr. 32/B – 120.300 euro + TVA l Teren intravilan, 900 mp, loc. Pecica, jud. Arad– 15.000 euro + TVA, negociabill Teren intravilan, 11.326 mp, loc. Tătărăşti, co-muna Viile Satu Mare, CF nr. 1564 Satu Mare sinr. cadastrale 264/2; 288; 289 şi 290 – 13.500 eurol Teren intravilan, 1.500 mp, loc. Satu Mare, str.Sălciilor – 9.700 euro l Teren arabil intravilan, 2400 m, loc. Viile SatuMare - 7.500 euro l Teren 6.000 mp (3 parcele de 2.000 mp), situatin zona periferica a oraşului Carei, Viile Careiului– 94.335 lei

l Fabrica de mobilă (Ricatela SA), loc. SatuMare, str. Depozitelor nr. 21, jud. Satu Mare,teren 7.137 mp, hale de productie, cabinapoarta, centrala termica, spatii soc. – adm. (bi-rouri + vestiar), grup sanitar, şoproane, şoprongospodărie rumeguş, platforme betonat, instala-ţiile aferente, utilaje de prelucrare a lemnul (60buc), mijloace de transport, mobilier şi aparaturăbirotică, stoc de marfă format din materii prime,producţie în curs, produse finite, semifabricate,cherestea şi deşeuri din material lemons şi meta-lice – 330.930,18 eurol Complex rezidential cu spaţii pentru servicii,6 etaje, loc. Satu Mare, str. Closca nr. 72, suprafatautilizabila 3.697,08 mp – 903.125 euro + TVAl Teren 6.000 mp + construcţii, birou, hala, de-pozit şi platformă betonată în suprafaţă de 1.650mp, Satu Mare, str. Careiului, nr. 160 – 321.600euro + TVAl Teren 3.104 mp + construcţii, platfome beto-nate, Satu Mare, str. Abatorului (A. Berinde), nr.27 – 296.020 euro l Hala, spatii administrative si birouri, 975,04mp + teren 4.687 mp, loc. Carei, str. Cuza Voda,nr. 21 – 895.000 leil Atelier producţie şi binale PVC, 851,11 mp +teren 4.462 mp, loc. Carei, str. Cuza Vodă, nr. 21– 710.000 lei l Magazine electrocasnice, loc. Negreşti Oaş, str.Victoriei, bl. 17/B – 110.000 eurol Hala de productie tamplarie, 1.075 mp + teren3.716 mp, Parcul Industrial Vetiş (platforma Hol-rom) – 75.180 euro + TVAl Spatiu de productie croitorie si locuinta de ser-viciu loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 133–60.400 eurol Magazin universal si bufet,m 315,11 mp +teren 1.769 mp, loc. Moftinu Mare, str. Principala,nr.289 – 60.000 euro + TVAl Spatiu comercial si birouri firma (posibil si casade locuit), 98 mp + 250 mp teren, str. Depozitelornr. 2 - 55.000 euro l Spatiu comercial, 21 mp, etaj I, loc. Satu Mare,Complex Pod Golescu – 42.000 euro + TVAl Teren 1.109 mp + casa (spatiu comercial) insuprafata utila de 352 mp, loc. Carei, str. Progresu-lui, nr. 26 – 35.000 euro l Imobil commercial si socio administrativ,P+M, 150 mp, loc. Cidreag, str. Principala, nr. 187– 33.675 eurol Teren 2.526 mp + constructii, magazine ma-teriale, sopron deschis şi grajd, str. Careiului FN –25.600 euro

l Spatiu de productie sifonarie, loc. NegrestiOas, str. Victoriei, nr. 133 – 20.730 eurol Complex industrial multifunctional, loc. Tar-naveni, str. Mihai Eminescu, nr.89, jud. Mures, for-mat din fabrica de bauturi racoritoare, ateliere detamplarie si spatii de depozitare, 19.607 mp –446.160 leil Centrul de Vinificatie Viile Satu Mare, ocladire multifunctionala in ST = 275,75 mp, 9bazine pentru depozitarea fructelor + teren 4.623mp, proprietatea localitatii Viile Matu Mare cudrept de folosinta in favoarea societatii in insol-venta – 112.450 lei

l Man 18.463 FLS, 2001, avariat, 844.703 km,– 3.300 euro + TVAl MAN 19.402 Silent, an fabicatie 1994, SM05 JMC – 2.152 euro l Mercedes Benz Actros 1840 LS, SM 10 TIR– 15.000 euro + TVAl Mercedes Benz Actros 1840 LS, SM 12 TIR– 15.000 euro + TVA l MAN 18.463 TG460A FLS – 10.000 euro +TVAl Semiremorca LAG, basculanta, 1995 – 2.109euro l Semiremorca Moeslein AML334V, bascu-lanta, 1997 – 2.850 euro l Daewoo Matiz – 450 euro l Camioneta Dacia, 32 – 3.905,21 lei + TVAl Autoturism Mercedes Benz E290 TurboD –1.226 euro + TVAl Statie LEICA TC 407, statie totala electron-ica, cu ambaza standard, an fabricatie 2007 -13.600 lei l Masina de erbicidat, marca KUHN Horizon1000/15 CGE, 2005 – 17.000 lei + TVAl Casuta lemn P+1E – 1.805 euro l 4 X Casuta lemn P, camera 3m X 3m si terasa1m X 3 M – 1.045 euro/ BUCl Articole de mobilier, perne, fete de masa,lenjerie pat, plapuma, saltele l Stoc de jucarii, articole decorative, mobilier debiroul Schela metalica – 693,97 lei + TVAl Generator curent – 1.192,46 lei + TVAl Masina de gaurit – 149,05 lei + TVAl Schela metalica, 022 – 783,85 lei + TVAl Convertizor sudura, 071 – 235 lei + TVAl Utilaje tamplarie, 096 – 1.721,22 lei + TVAl Masina de despicat lemne, 012 – 3.033,63 lei+ TVAl Despicator lemne, 075 – 2.166,88 lei + TVAl Generator curent, 037 – 2.078,78 lei + TVAl Cazan, 038 – 583,37 lei + TVAl Circular combinat, 039 – 474,97 lei + TVAl Tahograf, 099 – 556,80 lei + TVAl Aquatak 160, 066 – 362,65 lei + TVAl 2 X Cazan Atmos, 085, 088 – 1.835,29 lei si2.116,93 lei + TVAl Cazan Ramson Plus, 098 – 1.761,29 lei +TVAl Moped, 55 – 656,62 lei + TVAl Set canapele, 047 – 780,63 lei + TVAl Cabina dus, 058 – 200,36 lei + TVAl Mobilier birou, 073 – 296,69 lei + TVAl Diverse corpuri mobilierl 3 X Calculator, 074, 081,082 – 107,30 lei,293,22 lei si 127,25 + TVA l Set de sudura si taiere, 090 – 922,03 lei + TVAl Vitrina, 103 – 403,99 lei +TVAl Masina urban – 6.258 euro + TVAl Sistem exhaustare – 391 euro + TVA l Dispozitiv curatat sudura – 939 euro + TVAl Fierastrau taiere – 317 euro + TVAl Masina de debitat – 125 euro + TVAl Masina de debitat – 110 euro + TVAl Rotopercutanta – 28 euro + TVAl Masina de gaurit – 77 euro + TVAl Masina de debitat – 473 euro + TVAl Masina de gaurit/frezat – 1.087 euro euro +TVA l Masina de sudat – 319 euro + TVAl Masina debavurat curatat colturi – 657 euro+ TVAl Freza universala – 183 euro + TVAl Cazan incalzire – 271 euro + TVAl Monitor calculator – 26 euro + TVAl Mobilier birou – 170 euro + TVAl Mobilier birou – 174 euro + TVAl Stoc de articole din sticla – 1.264 euro + TVA l Stoc de feronerie – 1.188 euro + TVAl Stoc de profile PVC – 1.147 euro + TVAl Cilindru compactor Bomag BW 75 – 10.800leil Cilindru compactor, an fabricatie 2000 –20.300 lei

AUTOSERVICE AUTORIZAT RAR

Execută:- Reglat direcţie în 4 puncte

- Lucrări mecanice- Lucrări de tinichigerie

- Lucrări la instalaţia electrică- Schimb de caroserie.

Miron Costin 54. Telefon 0261-712102

sau 0742-311872.

TAXI MARFĂ, MUTĂRI - SUPERCONVENABIL -

0745-049715.

Societate comercială profil construcţii angajeazăMANAGER PROIECT

Descrierea postului:Planificare, organizare, conducere, coordonare, control şi eva-luare activităţi desfăşurate în scopul realizării proiectului.Cerinţe:Absolvent studii superioare (construcţii/inginerie). Experienţăcel puţin 5 ani în organizarea şi instrumentarea lucrărilor deconstrucţii hidroedilitare/civile/drumuri.Depunerea CV-ului şi a scrisorii de intenţie se face pe adresa dee-mail [email protected], până cel târziu ladata de 24.08.2012. Alte informaţii la telefon 0756-066.029.

Caut spaţiu comercial de închiriat, pretabil pentrumagazin legume-fructe.

Tel. 0756-498.202.

Vând casă în Pişcolt, str. Victoriei, 3 ca-mere, bucătărie, gresie, podea de lemn,suprafaţă 80 mp, teren suprafaţă 1000mp. Preţ 25.000 euro. Telefon 0744-690795.

Vând 47 ari teren livadă în plină pro-ducţie, între Remetea Oaş - Prilog, preţ7.000 euro, negociabil. Telefon 0740-150360.

Vând BMW 520, 2005, 150.000 kmreali, carte service full, bixenon, volanîmbrăcat în piele, senzori ploaie, lumini,parcare, navigaţie maxi business, tv, tel,pilot automat, comenzi volan, dublucli-matronic, încălzire parbriz, central cutelecomandă, deschidere portbagaj dintelecomandă, controlul stabilităţii, altracţiunii, airbag-uri laterale, frontale,inclusiv pentru portbagaj 2 seturi dejante vară/ iarnă echipate fiecare desezon ş.a. Tel: 0743 450 946. Accept şivariante cu 8+1. Preţ 8.500 euro.

Page 14: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Gazeta de Nord-Vest Mica publicitate 14/ Vineri, 17 august 2012

l Vând Renault Masters, an 2001, preţ2.900 euro, negociabil. Telefon 0740-899509.l Vând BMW 316, din 1994, în starefoarte bună, fără serie motor. Preţ 2.700 euro,telefon 0740482104.l Vând Ford Fiesta 1,1, înscris + 1 pentrupiese de schimb, preţ 1.000 euro. Telefon0753-105945.l Vând Dacia pentru programul Rabla.Telefon 0744-804114.l Vând Mercedes S Clas 320, Diesel, cuvolan pe dreapta, an 2001-decembrie, albas-tru, full option, în stare foarte bună. Preţ 6700euro. Telefon: 0769 745530.l Vând sau schimb Mercedes E 220 cdiavangarde, an fabricaţie 1998, cu Golf 4 din2002. Tel. 0744-830962.l Vând Opel Vectra Sport 16 valve, motor2000 cmc,136 cp, 1999. Neînmatriculat. Preţinformativ 2800 euro. Telefon 0765-229850.l Vând Opel Astra Combi, anul fabricaţiei1992, preţ: 2.200 de euro sau la schimb.Motor 1.4 Dotări: schimbat pe faruri Angels,cd player, stare impecabilă. Telefon0742573863. l Vând: Opel Astra combi, an de fabricaţie1993, jante, închidere centralizată, stare impe-cabilă, înmatriculat, preţ: 2.400 euro, negocia-bil. Telefon: 0742.573.863. l Vând Fiat Ritmo, înmatriculat, sau capiese de schimb. Telefon 0768-600997.l Vând Opel Ascona ‘87, motor pe ben-zină, oglinzi electrice, trapă, condiţie foartebună, merită văzut, 1.800 euro, negociabil. Te-lefon 0762-211312.l Vând Opel Astra F Caravan, 1995,climă, geamuri electrice, în stare foartebună. Preţ 2.400 euro, negociabil. Telefon0742-525956.l Vând Volkswagen Bora, TDI, motor -1,9, an de fabricaţie - 2.000, 6 trepte, culoareroşie, volan piele, 4 geamuri electrice, oglinzielectrice, 4 airbag-uri. Preţ: 7.000 de euro. Ne-gociabil. Contact: 0745-991721.

PIESE DE MAŞINI

l Vând patru bucăţi de jenţi de alu-miniu şi patru cauciucuri de vară mări-mea 195/50/R15 - 82, BBS. Informaţiila telefon: 0752-275758.

VÂNZĂRI DIVERSE

l Vând butelie de aragaz şi aragaz.Telefon: 0748-805376. l Pompe electrice alimentare ben-zină şi diesel, injectoare, capuri distri-buitoare. 0744-852658.l Vând rochie de mireasă, deosebită,mărimea 48. 0753-375038.l Vând mobilă Luceafărul completă,canapea 3 persoane şi 2 fotolii în starefoarte bună. Telefon 0724-557315.l Vând căţel Ciobănesc german. Te-lefon: 0746191297. l Vând bolţari, spalieri, pavaje, or-namente, marmură artificială la preţurifără concurenţă. Tel. 0743107931.l Vând garaj autorizat, cu beci supra-faţă cât garajul, curent şi dotări de sigu-ranţă, Bd. Traian nr. 2, în curte la CECşi Romexterra. Tel. 0744-221885.l Vând 2 convectoare FEG, în starebună şi boiler electric 80 litri. Telefon0755-656979.l Vând miere de albine. Telefon:0745-021215.l Vând afacere Fornetti în parcare laKaufland. Informaţii telefon 0746-961635. l Vând chioşc termopan 4m X 5mX 2,3m. Informaţii 0746-961635.l Vând saltea bebe, la preţ bun. Te-lefon 0744-956147.l Vând pătuţ pentru copil, în starefoarte bună. Telefon 0744-103869.l Vând arzător tip Samus, cu un ochipentru bucătărie de vară. Telefon 0261-712441.l Vând garaj central autorizat. Tele-fon 0752-388608 sau 0770-655093.

VÂNZĂRI DIVERSE AGRICOLE

l Vând culegător porumb SIP pe unrînd. Telefon: 0762475695. l Vând maşină de cules porumb pe unrând - SIP. Preţ orientativ 5.400 euro, ne-gociabil. Telefon: 0745.556.212.

l Vând tractor şi casă. Telefon 0755-310226.

ÎNCHIRIERI

l Dau în chirie autoturisme, la pre-ţuri rezonabile. Telefon non stop 0743-450946.

lCaut chirie spaţiu comercial pretabilpentru magazin legume-fructe. Tel.0756-498.202.l Închiriem 150 mp hală industrială.Telefon: 0752-823328. l ÎNCHIRIEZ SPAţIU COMERCIAL,VAD BUN. TEL. 0741-094432.l PRIMESC FETE DE CLASELE VIII-XÎN CHIRIE. BONUS ORE DE MATEMA-TICĂ. TEL. 0751-213357.l Caut chirie apartament cu 2 ca-mere decomandate sau cu 3 camere,mobilat, eventual şi utilat. Telefon0743450946.l Dau în chirie spaţiu comercial laştrandul din Tăşnad. Telefon:0745254281. l Caut chirie convenabilă. Tel.0743450946.l Închiriez spaţiu pentru birou saulocuit în Negreşti-Oaş, Aleea Trandafi-rilor, bloc 18, ap. 8. 0757-818167,0757-552378.

CUMPĂRĂRI

l Cumpăr fier vechi, transport gra-tuit. Telefon 0744-107564, 0770-459489.l Cumpăr VW Golf II, înmatriculat,4 uşi, Diesel 1,6. Tel. 0741-953736.l Cumpăr apartament în zonă bună.Ofer 20.000 Euro. Tel: 0726-376982.

Subscrisa EURO INSOLVS.P.R.L. în calitate de lichidator judi-ciar, scoate la vânzare, prin procedurainsolvenţei, bunurile falitelor:S.C. ERGOLEMN S.A.- Hala parter, suprafaţă 395 mp toateutilităţile (apă, gaz, canalizare, energieelectrică etc.) şi teren aferent 15.605mp la preţul de 1.600.000 leiS.C. NIVA IMPEX S.R.L- Utilaje diverse din industria lemnu-luiS.C. CT CABLE S.R.L.1 Calculatoare2 Imprimante3 Maşini Stoko4 Panouri Giastra5 Miniaplicatori6 AdromedaS.C. PRESTIGE SOLUTION S.R.L.- Bunuri mobile, stocuriS.C. AUTO DIRECT S.R.L.- Diverse piese auto – 22.967,08 leiS.C. AXELA PROD S.R.L.- Utilaje din industria fierului -10.300leiS.C. ECOSOIL SOE S.R.L.- Bunuri mobile - Diferite filtre de utilaje de construc-ţiiS.C. VOIVOD CONS S.R.L.- Diverse bunuri mobileS.C. CARIS CREATIVO S.R.L.- Bunuri mobileS.C. D&C MULTISERVICE S.R.L.- Diverse bunuri mobileS.C. D&C FOOD INGREDIENTSS.R.L.- Diverse bunuri mobileS.C. NOUA SPERANTA S.R.L.- Diverse bunuri mobileS.C. BION S.R.L.- Utilaj tipografic rotativ 4 grupuri deculoare Daily King II - 850.000 lei- Ghilotina marca Ideal - 15.000 lei- Utilaj tipar plan, marca Ryobi -50.000 lei- Imprimanta color Konica Minolta -100 lei- Palan manual 1.000 kg - 100 lei- Cuţit ghilotina - 100 leiS.C. GEMAR S.R.L.- Dacia 1307 an 2000 - 2.600 leiSC VANOLUX IMPEX SRLAutoutilitară FurgonDiverse bunuri mobile şi stocuriS.C. MAPAMOND S.R.L.- Diverse bunuri mobileS.C. BIANCA TRANS S.R.L.1 AUTOTRACTOR IVECO MA-GIRUS SM 22 DIU 31.300 lei2 AUTOTRACTOR IVECO MA-GIRUS SM 14 DIU 38.700 lei3 SEMIREMORCA MARCAKOGEL SM 04 WNE 8.000 lei4 SEMIREMORCA OVA SM 16DIU 36.700 lei5 SEMIREMORCA KOEGELSNCO24 SM 03 RPR 8.000 lei6 SEMIREMORCA SCHMITZ SM15 DIU 18.800 lei7 AUTOTRACTOR IVECO 190-30SM 19 DIU 20.900 leiValorile bunurilor mai sus exprimatenu conţin TVA.Pentru informaţii suplimentare cei in-teresaţi se pot adresa lichidatorului ju-diciar la sediul ales al acestuia din str.Vasile Lucaciu, nr. 36, judeţul SatuMare, sau la nr. de telefon0744601144, 0361-809462, 0261-770161.—————————-

Subscrisa EURO INSOLVSPRL în calitate de lichidator judiciarscoate la vânzare prin licitaţie publicăbunurile următoarelor falite:S.C. HORIZONT S.R.L, în faliment,in bankruptcy, en faillite- Imobil situat pe strada Rodnei nr. 39la pretul 877.160 leiS.C. AGROMEC PĂULEŞTI S.A, înfaliment, in bankruptcy, en faillite- Bunurile imobile situate în Ambud,PăuleştiS.C. NIVA IMPEX S.R.L., în fali-ment, in bankruptcy, en faillite- Construcţii şi teren aferent pe str.Careiului nr. 160S.C. FILATURA DE BUMBACS.A., în faliment, in bankruptcy, enfaillite- Teren în suprafaţă de 25872 mp par-celat în 21 de loturi de diferite supra-feţe de la 1000 mp - 1549 mpS.C. MODERN D S.R.L., în faliment,in bankruptcy, en faillite- Casă str. Iza nr.10, Satu MareS.C. MARINARUL VESEL S.R.L., înfaliment, in bankruptcy, en faillite- Apartament situat în localitateaCarei, str. M.Viteazul II, bl. M9, ap.1,

parter - 20.106 euroS.C. CREDO S.R.L., în faliment, inbankruptcy, en faillite- Spaţiu comercial 163,62 mp şi terenintravilan de 65 mp situat în localita-tea Oradea, strada Matei Corvin, nr.13 la preţul de 21.000 euroS.C. DUMBRAVA S.R.L., în fali-ment, in bankruptcy, en faillite- Teren intravilan situat in Viile SatuMare in suprafata de 4136 mpS.C. MYK COP S.R.L., în faliment, inbankruptcy, en faillite- Imobil cu teren aferent în localitateaSatu MareS.C. SIMACO VEST DISTRIBU-TIE S.R.L., în faliment, in bank-ruptcy, en faillite- Teren construibil în suprafaţă de7700 mp în localitatea Tureni, judeţulCluj - 184.950 euro S.C. VIA VITAL S.R.L., în reorgani-zare judiciară, in judicial reorganiza-tion, en redressement- Hale P+1 respectiv P+1+M în supra-faţă construită de 3075 mp, platformăbetonată/pavată în suprafaţă de 3300mp - 600.000 euroS.C. D&C MULTISERVICE S.R.L.,în faliment, in bankruptcy, en faillite- Apartament loc. Satu Mare, aleeaNeajlov, bl.63, ap.36, etaj IIIS.C. FEROMET IMPEX S.R.L., înfaliment, in bankruptcy, en faillite- Teren şi clădire Satu Mare, str Carei,nr 160. S.C. MIDICONS S.R.L., în faliment,in bankruptcy, en faillite- Teren arabil intravilan 5.500 mp SatuMare

Licitaţia va avea loc la sediulales al lichidatorului judiciar din str.Vasile Lucaciu, nr. 36, judeţul SatuMare, în data de 10.08.2012, orele SCDUMBRAVA SRL 9:30 a.m, S.C.AGROMEC PĂULEŞTI S.A 10:00a.m., SC NIVA IMPEX S.R.L 10:30a.m., SC CREDO SRL 11:00 am, SCFEROMET IMPEX SRL 11:30 am,SC MIDICONS SRL 12:00 pm, SCFILATURA DE BUMBAC SA 12:30p.m, SC MODERN D SRL ora 13:00p.m SC MARINARUL VESEL SRL13:30 p.m, SC VIA VITAL SRL14:00 pm, SC D&C MULTISER-VICE SRL 15:00, S.C. HORIZONTS.R.L 15:30pm, SC MYK COP SRL15:45 pm, SC SIMACO VEST DIS-TRIBUTIE SRL 16:00.

Pentru informaţii suplimen-tare cei interesaţi se pot adresa lichida-torului judiciar la sediul ales alacestuia din str. Vasile Lucaciu, nr. 36,judeţul Satu Mare, sau la nr. de telefon0361 809 460; 0361 809 462; 0261770 161; 0744162033, 0744601144.Dragos Virgil

Subscrisa EURO INSOLV SPRL încalitate de lichidator judiciar scoatela vânzare prin licitaţie publică bunu-rile debitoarei: proprietate imobiliarăsituată în Piaţa Romana constând în10 parcele teren arabil intravilan CF15265 Satu Mare, nr. cadastral13503. CF 152644 Satu Mare, nr. ca-dastral 416/4. CF 152646 SatuMare, nr. cadastral 426/3. CF 152654Satu Mare, nr. cadastral 426/1. CF152649 Satu Mare, nr. cadastral426/2. CF 152655 Satu Mare, nr. ca-dastral 419. CF 152656 Satu Mare,nr. cadastral 421/2. CF 152639 SatuMare, nr. cadastral 420/1. CF152638 Satu Mare, nr. cadastral422/2. CF 152653 Satu Mare, nr. ca-dastral 417/2 cu preţul de pornire597.000 lei, şi proprietate imobiliară“atelier şi birouri” aflate în BaltaBlondă cu preţul de pornire 251.000lei, licitaţia se va organiza în data de10.08.2012 la ora 9:00 am.

SC GODAN CONSTRUCT SRL, înfaliment, in bankruptcy, en faillite- Spaţiu birou str. Mihai Vi-teazu nr. 20 322.500 lei + TVA- Apartament Tudor Vladi-mirescu nr. 9 227.900 lei + TVA- Macara turn262.772 lei + TVAlicitaţia va avea loc în data 31.08.2012ora 9:00

De vânzare! Apartament situat în CartSolidarităţii (lângă Biserica de la in-trare în cartier), aleea Mirceşti, 3 ca-mere, decomandat, amenajat,suprafaţa utilă 80 mp, et.4, blocul areacoperiş tip casă, parcare. Tel inf.0740.235.728.

Xenon auto toate modelele inclusivcamioane de la numai 180 ron; Restau-rare faruri până la poziţia de noi - 50ron/far; Navigaţie auto de la 399 ron;Staţii emisie recepţie de la 380 ron;Jante aliaj (crom) de la 1.200 ron/set.Telefon 0743 450 946 sau e-mail [email protected]

Page 15: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Radio Transilvania

06.00-11.00 Transilvania matinal 07.00-07.15 RFI 09.00-10.00 Cafeaua dedimineata 11.00-11.15 DW 11.15-16.00Patrula de serviciu 14.00-14.15 DW 17.00-17.15 DW 18.00-18.20 RFI 19.00-22.00Seara cu noi 22.00-06.00 Nocturna FM

Radio Impact

06.00 – 10.00 Neb-unia de Dimineaţă10.30-10.35 Fă-teAuzit 11.00 – 12.00Punctul pe I 12.00 –15.00 Sabadabadooo15.00-16.00 Ora deMuzică 16.00 – 19.00 Trei Ceasuri Bune19.00 – 20.00 Ora de Muzică 20.00 –22.00 Tineret Mândria Ţării

Radio 106:30 - 08:50 Unu Pentru Toti08:50 - 09:00 CronicaSportiva - cu Romulus Boitor09:00 - 11:00 Unu Pentru Toti11:00 - 15:00 Formula Unu -cu Ovidiu Chilintan 15:00 -16:00 Radio 1 Disco Fun cuDj Leviciusz , Dj Lucky , Dj Gaby , Dj Big Junior16:00 - 19:00 - Hituri Unu şi Unu 19:00 - 22:00 In-teractiv FM - cu Dj Gaby 22.00 - 01.00 Ezek VagyunkMi - cu DJ Leviciusz 01:00 - 06:30 One Night

06:20 – Sport cu PrimaGym ®06:30 – Ştiri NVTV 07:00 – NVedem la TV! ® Redifu-zare din data de 15.04.2012.22.04.201209:10 – Program pentru copii:„Strada Copiilor III” ep. 209:40 – Bunicuţa Melania ®10:00 – Teleshopping11:00 – La izvor de cânt şi dor ®12:00 – Ora adevărului redifuzare07.08.201213:00 – Teleshopping II14:00 – Cânt ce-mi spune inima ®15:00 – Teleshopping16:00 – Şcoala sătmărană 17:00 – Ştiri NVTV 17:10 – Glasul Bisericii

18:00 – Film pentru copii: Gaşkadin Sugar Creek ep. 3 Sărbătoarea19:20 – Sport cu PrimaGym19:40 – Bunicuţa Melania 20:00 – Ştiri NVTV 20:40 – Film artistic: Întâlnirea 22:00 – Oameni şi fapte ®23:00 – Ştiri NVTV 23:40 – Ziua comunei MoftinPARTEA 4 şi 5 02:00 – Teleshopping II 03:00 – Actualitatea careiană ®04:00 – NordVestival ®06:00 – Lifestyle ®07:00 – Talk Show: „Femei cuidealuri” ep. 64 07:20 – Ştiri NVTV

Recomandare

Televiziunea care te respectă!

15/ Vineri, 17 august 2012 Programe TV Gazeta de Nord-Vest

07:00 - Jurnal matinal08:00 - Jurnal matinal09:00 - Legendele pala-tului: concubina regelui10:30 - TV BAC 11:30- Open Fellas 12:30 -

Avocaţii schimbării 12:40 - Legen-dele palatului: Pictorul de la curte14:00 - Jurnalul TVR 14:45 - e-Forum 15:15 - Teleshopping 15:30- Zori de zi 16:00 - Tezaur folcloric16:55 - La vie en rose 17:35 - Legen-dele palatului: Pictorul de la curte18:53 - Jurnalul TVR 20:00 - Jurnalplus 21:10 - Noua Franţă 23:35 -Distractis Show 00:20 - DistractisShow

07:00 - Ştirile Pro TV10:00 - Tânăr şi neli-niştit 11:00 - Maipresus de foc 13:00 -Ştirile Pro TV 13:45

- Aventurile lui Marco Polo 16:00 -Tânăr şi neliniştit 17:00 - Ştirile ProTV 17:45 - Serviţi, vă rog! 19:00 -Ştirile Pro TV 20:30 - TerminatorulII 23:15 - Neamul întunericului01:15 - CSI: Miami

06:00 - Observator08:00 - DimiNeatza10:00 - În gura presei10:50 - Teleshopping11:10 - Vânătoarea

de comori 12:10 - Mireasă pentrufiul meu 13:00 - Observator 14:00- Mireasă pentru fiul meu 16:00 -Observator 17:00 - Demascarea19:00 - Observator 20:20 - Gladia-torul 23:00 - Blestemul şerpilor01:30 - Dincolo de ring

07:00 - În familie08:00 - Cireaşa de petort 09:00 - Teles-hopping 09:30 -Schimb de mame

11:00 - Efectul WOW 11:30 - Teles-hopping 12:00 - Orăşelul leneş12:30 - Nimeni nu-i perfect 13:00 -Teleshopping 13:30 - Sport, dietă şio vedetă 13:45 - Teleshopping14:15 - Focus Monden 15:00 - Iubiri

secrete 16:00 - Iubiri secrete 17:00- Curat, murdar? 18:00 - Focus 1819:00 - Focus Sport 19:30 - Cireaşade pe tort 20:30 - Vreau să divorţez22:00 - Faţă în faţă 00:00 - CSI:Crime şi investigaţii

06:30 - Căsătorie dindragoste 07:30 - Aşi- Împotriva destinu-lui 09:30 - Teles-hopping 10:00 -

Pastila de râs 10:30 - Restaurant lanoi acasă 11:30 - Dragostepunctro12:30 - Ştirile Kanal D 13:15 - Va-canţa Mare - Leana şi Costel 14:30- Teleshopping 15:15 - Înainte desfârşit 17:15 - Căsătoreşte-te cumine 18:45 - Ştirea zilei 19:00 -Ştirile Kanal D 20:00 - Roata No-rocului 22:00 - Pe banii părinţilor23:30 - Ştirile Kanal D 00:30 -Roata Norocului

06:30 - În numeleiubirii 07:30 -Te l e s h o p p i n g08:00 - Legături

riscante 09:00 - Teleshopping09:30 - Dragoste la indigo 10:30 -Teleshopping 11:00 - Refugiul12:00 - Teleshopping 12:30 - Empe-ratriz 14:00 - Teleshopping 14:30- Cameleonii 15:30 - Fructul oprit16:30 - Poveştiri adevărate 17:30 -Legături riscante 18:30 - Dragostela indigo 19:30 - Refugiul 20:30 -Emperatriz 22:30 - În numele iubi-rii 23:30 - Demon şi înger 00:30 -Poveştiri adevărate

06:00 - Specialităţiorientale 08:00 -Te l e s h o p p i n g08:30 - Oala mi-nune 09:00 - Invi-taţie la botez 11:00

- Teleshopping 11:30 - Ceva dulce12:00 - Dr. Oz 13:00 - Teleshop-ping 13:15 - Petreceri la grătar14:00 - Lege şi ordine: Brigada spe-cială 15:00 - Ceva bun 15:30 - Săgătim franţuzeşte 16:00 - Două su-rori pentru un prinţ 17:30 - Regele

modei 19:00 - Xena, prinţesa răz-boinică 20:00 - Viaţă dublă 22:00- Dr. Oz 23:00 - Sanctuarul 00:00- Prodanca şi Reghe: Aventură ame-ricană

07:45 - Jurnalulunui puşti 2: Ro-drick e cel mai tare09:25 - Hazardul

moral 11:05 - Iubiţi 12:00 - Arbo-rele vieţii 14:15 - Câini şi pisici:Răzbunarea lui Kitty Galore 15:40- Arthur 17:30 - Cum ştii dacă ainoroc? 19:30 - Filme şi vedete20:00 - Familia Borgia 21:00 - Uncopil frumos 22:40 - Asiguratorul00:05 - Circul ororilor: asistentulvampirului

07:00 - ŞtiriSport.ro 08:00 -Ştiri Sport.ro09:00 - Ştiri

Sport.ro 10:00 - Ora exactă în sport12:00 - Ora exactă în sport 13:00 -Ştiri Sport.ro 13:05 - Pariu cu frica14:00 - Ştiri Sport.ro 14:05 - Ame-ricanii au talent 15:00 - Ora deProsport 16:00 - Ştiri Sport.ro16:30 - Ora exactă în sport 18:00 -Ştiri Sport.ro 19:00 - Local KombatCluj-Napoca: Raul Cătinaş - DanielSam 20:00 - Americanii au talent21:00 - Wrestling RAW 23:00 -Ştiri Sport.ro 23:10 - Faceţi jocu-rile: European Poker Tour 00:00 -Ştiri Sport.ro

09:30 - Fotbal: Preli-minariile CupeiMondiale 10:30 -Fotbal: Prelimina-riile Cupei Mondiale

11:15 - Fotbal: Preliminariile CupeiMondiale 12:00 - Fotbal de plajă:Ucraina - Israel 13:15 - Fotbal deplajă: Andorra - Anglia 14:30 - Fot-bal de plajă: Polonia - Spania 15:45- Fotbal: Circuitul Cupei Mondiale,în Brazilia 16:45 - Sărituri cu schiu-rile: Marele Premiu de vară Cour-chevel 18:00 - Sărituri cu schiurile:Marele Premiu de vară Hinterzarten

19:00 - Tenis: Circuitul femininWTA - Turneul de la Cincinnati20:00 - Tenis: Circuitul femininWTA - Turneul de la Cincinnati00:00 - Călărie: Fascinaţia curselorde cai

06:00 - Ştirile de dimi-neaţă 10:00 - Previziu-nile zilei 11:00 - Seîntâmplă în România12:00 - Ştiri 13:00 - Seîntâmplă în România

14:00 - Ştiri 15:00 - Esenţial 17:00- 100 de minute 18:45 - La ordineazilei 20:30 - Subiectiv 22:00 -Vorbe grele 23:00 - Conexiuni00:00 - Ştiri

07:00 - Realitatea de lafix 08:00 - Realitateade la fix 09:00 - Reali-tatea de la fix 10:00 -Realitatea de la fix11:00 - Realitatea de la

fix 12:00 - Realitatea de la fix 13:00- Realitatea de la fix 14:00 - Realita-tea de la fix 15:00 - Realitatea de lafix 16:00 - Newsroom 18:00 - Rea-litatea de la fix 18:45 - Trezeşte Ro-mânia! 20:00 - Prime Time News21:00 - Test de stres 22:00 - Tănaseşi Dinescu 23:00 - Ultima oră00:00 - Realitatea de la fix

07:00 - Secundeledinaintea dezastru-lui 08:00 - RobsonGreen şi pescuitul

extrem 09:00 - Monştrii apelor10:00 - O pradă mortală 11:00 -Top Gear 12:00 - Maşini pe alese13:00 - Cum se fabrică? 13:30 -Cum se fabrică diverse lucruri?14:00 - Vânătorii de mituri 15:00 -Tehnologie extremă 16:00 - Liniade producţie 16:30 - Escrocheriiadevărate 17:00 - Robson Green şipescuitul extrem 18:00 - Monştriiapelor 19:00 - Cum se fabrică?20:00 - Ţapinarii din mlaştini 21:00- Curiosity 22:00 - Fenomene stra-nii 23:00 - Fenomene stranii 00:00- Forţe dezlănţuite

Prog

ram

e RA

DIO

BERBEC (21.03 - 20.04)S-ar putea să vă confrun-

taţi cu probleme care s-au acumulatîn ultima perioadă. Vă sfătuim să nucedaţi şi să căutaţi soluţii. TAUR (21.04 - 21.05)

Dimineaţa aveţi senzaţiacă persoana iubită vă neglijează şisimţiţi nevoia să primiţi sfaturi şi în-curajări. Vă recomandăm să fiţi maisociabil.GEMENI (22.05 - 21.06)

Vă sfătuim să evitaţi acti-vităţile în care trebuie să vă concen-traţi intens. Limitaţi-vă la activităţide rutină şi să amânaţi deciziile im-portante, mai ales în afaceri. RAC (22.06 - 22.07)

Aveţi şanse să primiţi osumă importantă, probabil dintr-ocolaborare. Nu este momentul să in-vestiţi.LEU (23.07 - 22.08)

Dimineaţa aveţi mult dealergat cu tot felul de treburi. Esteposibil să pierdeţi o sumă impor-tanţă. FECIOARĂ (23.08 - 21.09)

Sunteţi afectat serios depierderea unei sume mari într-o afa-cere nerentabilă sau de încetarea ne-prevăzută a unei colaborăriavantajoase. BALANŢĂ (22.09 - 22.10)

Puteţi lămuri toate neînţe-legerile cu partenerul de viaţă, cuajutorul unei persoane din anturaj.Vă sfătuim să aveţi încredere în sfa-turile sale şi să vă temperaţi orgoliul. SCORPION (23.10 - 21.11)

Nervozitatea vă poatepune în situaţii delicate acasă şi laserviciu. S-ar putea să vă fie greu săvă stăpâniţi. Nu este exclus să vămeargă prost în afaceri. Ar fi bine săle amânaţi. SĂGETĂTOR (22.11 - 20.12)

Dimineaţa s-ar putea sărenunţaţi la o călătorie în interes per-sonal, din cauza unor neînţelegeri cuo persoană mai în vârstă din familie. CAPRICORN (21.12 - 19.01)

Dimineaţa primiţi o vestebună în legătură cu o moştenire carevi se cuvine. Este posibil să vă schim-baţi programul. Vă recomandăm săevitaţi întâlnirile de afaceri. VĂR-SĂTOR (20.01 - 18.02)

Dimineaţa aflaţi că o rudăapropiată a suferit un accident şi văschimbaţi planurile complet. Sunteţinevoit să faceţi cheltuieli suplimen-tare.PEŞTI (19.02 - 20.03)

Dimineaţa aveţi de rezol-vat multe probleme legate de o afa-cere. Păstraţi-vă calmul şi nu văgrăbiţi, altfel riscaţi să faceţi greşeli!

HOROSCOP

Kiss Fm

7:00 CRO-NICA CÂR-COTAŞILOR Mihai Găinuşă şiOana Paraschiv 10:00 KISS MUSICAndreea Berghea 13:00 KISSMUSIC Alice Tudor 16:00 KISSMUSIC Andreea Remetan 19:00KISS KISS IN THE MIX Olix & DJYaang

Ora 23:35 - Distractis Show

Page 16: Gazeta de Nord-Vest 17 August 2012

Deţinuţi purtaţi prin ganguri

Odată cu reabilitarea clădirii Palatului de Justiţie dinSatu Mare, activitatea justiţiabililor a fost dată peste cap, iarcondiţiile de muncă îngreunate. Nu-i de mirare că arestaţiinu-şi mai găsesc loc pe uşa principală ca să ajungă la procese,astfel încât organelor competente le-a trecut prin cap să-iplimbe pe arestaţi prin gangul unui bloc care se află lipit dePalatul de Justiţie. Desigur, nici prin gând nu le-a trecut, saule-a trecut dar nu le-a păsat, că prin acel gang circulă locatariiblocului respectiv, de la vârstnici, la copii de-o şchioapă. Înloc să anunţe locatarii acelui bloc cu privire la circulaţia ares-taţilor prin gangul respectiv, cei responsabili nu au făcut-o,spre nemulţumirea celor care locuiesc acolo şi care de maimulte ori au dat nas în nas cu deţinuţii.

Sărăcie speculată la firSătmărenii o duc tot mai greu de la o zi la alta. Din

cauza banilor puţini, aceştia trebuie să fie foarte cumpătaţicând vine vorba de cheltuieli. Numeroşi sătmăreni au ajunssă nu îşi mai permită să-şi poată cumpăra un pachet întreg deţigări, fie ele şi de contrabandă. Micile magazine şi baruri decartier au speculat imediat fenomenul. Astfel, în ultima pe-rioadă au început să vândă ţigări la fir. Deşi în cazul ţigărilorde contrabandă un fir ar costa 35 de bani, în barurile şi ali-mentarele din cartiere costă cel puţin 70-80 de bani. Culmeaeste că se găsesc suficienţi clienţi, astfel că vânzarea ţigărilorla bucată merge strună, asigurând profituri destul de mari pa-tronilor sau angajaţilor acestora, depinde de cine a avut ini-ţiativa comercializării ţigărilor de contrabandă.

gura târgului

16/ Vineri, 17 august 2012ultima orăGazeta de Nord-Vest

VREMEA AZI

8

8

sursa: theweather channel

curs valutar

8 20 % şanse de precipitaţii

Maxima: 28° C Minima: 11°C

Umiditate: 51%eurO 4,4924

uSd 3,6611

100 Forinţi 1,6136

aa

a

Se zbate să trăiască.Este vorba de un bărbat de 81de ani din satul Stâna, care aajuns ieri la Spitalul Judeţean,după ce a fost victima unui in-cendiu izbucnit în câmp. Re-prezentanţii unităţii spitaliceştispun că bătrânul a suferit arsuride gradul IV pe aproximativ40% din suprafaţa corpului,mai exact la nivelul membrelorinferioare, în zona genitală, aanusului şi a perineului. “Pa-cientul este carbonizat de lamijloc în jos. Date fiind profun-zimea şi gravitatea plăgilor, con-form protocolului pe care îlavem cu Ministerul Sănătăţii s-au făcut demersurile pentrutransportarea pacientului cu unelicopter SMURD la Clinica

de Arşi din Bucureşti. S-a luatlegătura cu clinica respectivă,unitatea noastră le-a prezentatcazul şi au acceptat primirealui”, a declarat purtătorul de cu-vânt al Spitalului Judeţean deUrgenţă Satu Mare, Constan-tin Demian. Se pare că focul arfi fost provocat chiar de bătrân,dar din cauza vântului flăcăriles-au înteţit şi l-au înconjurat,salvat de câţiva localnici aflaţiîn apropiere. Victima a fosttransportată la spital cu o am-bulanţă SMURD, a fost dusimediat în sala de operaţie,unde sub anestezie generală i-au fost curăţate zonele arse.Medicii sunt rezervaţi cu pri-vire la şansele de viaţă ale octo-genarului. (Lorena Georgi)

Petruţ Călinescu, unul dintre ceimai importanţi fotografi depresă din România, va prezenta

o expoziţie inedită, intitulată “Mân-drie şi beton”, în cadrul evenimentelororganizate cu prilejul Zilelor OraşuluiNegreşti-Oaş. Fotograful, ale căruiinstantanee au apărut în reviste şi pu-blicaţii prestigioase din Europa, pro-pune o analiză fotografică a vieţiioşenilor şi maramureşenilor care îşipetrec viaţa lucrând în străinătate.Contrastele dintre vilele dichisite şiabandonate, păzite, din minusculebucătării de vară, de bătrâni, ultimiilocuitori în zeci de localităţi din jude-ţele nordului, alături de alte abordărispectaculoase şi generoase ale temeiînstrăinării pentru bani şi “beton“anunţă, pentru amatorii expoziţiilorde fotografie, unul dintre cele mai im-portante evenimente de gen din jude-

ţul Satu Mare în 2012.Documentarea care înso-

ţeşte fotografiile prezintă adevărulnemijlocit despre evoluţia satelor dinOaş şi Maramureş şi reprezintă re-zultatul a doi ani de muncă, timp încare jurnalistul a cartografiat optictransformările petrecute în satele tra-diţionale din Maramureş şi Ţara Oa-şului, în urma masivei migraţii aforţei de muncă în străinătate. Do-cumentarea urmăreşte îndeaproapeviaţa cotidiană a comunităţii oşe-neşti şi maramureşene care munceşteîn Paris, unde trăieşte în condiţii aus-tere şi economiseşte fiecare cent câş-tigat, pentru a se califica acasă într-ocompetiţie socială din care nu sepoate opri. Mândrie şi beton este oexpoziţie foto despre tranziţia satu-lui tradiţional de la casa fără niciuncui, la vila fără nicio şipcă de lemn.

Petruţ Călinescu este un fo-

tograf român independent, licenţiatîn Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.A lucrat ca fotograf pentru principa-lele cotidiene din România. Fotogra-fiile lui au fost publicate în NationalGeographic, Esquire, New YorkTimes, Courrier International, TheTimes, Business Week, Paris Match şiFinancial Times. Fotograful a obţinutnumeroase premii naţionale şi inter-naţionale pentru activitatea sa. Acestaa câştigat premiul Fotografia Anului,acordat de Clubul Român de Presă,titlul de Fotograful Anului, acordatde Asociaţia Fotografilor de Presă, darşi un premiu de excelenţă în SUA.

Vernisajul expoziţiei - pre-zentată, în noiembrie 2011, cu unsucces răsunător, şi la Muzeul Naţio-nal al Ţăranului Român - se va desfă-şura sâmbătă, de la ora 17, la MuzeulŢării Oaşului din Negreşti-Oaş.

din “natiOnal GeOGraphic“, în MijlOcul OşenilOr

Mândrie şi beton - Ţara Oaşului înviziunea fotografului petruţ călinescu

Mihai Bledea

APRECIERE. Petruţ Călinescu este unul dintre cei mai buni fotografi din mass media

Carbonizat de la brâu în jos O minoră rănită grav într-un accident la Sărăuad

Un grav eveniment rutier s-a pro-dus, miercuri, pe DN 1F, în localitatea Sără-uad, care s-a soldat cu accidentarea gravă aunei fete în vârstă de 15 ani. În urma cercetă-rilor efectuate, poliţiştii rutieri din Tăşnad auconstatat faptul că victima s-a angajat în tra-versarea străzii în fugă, prin loc nepermis, fărăsă se asigure, fiind accidentată grav de auto-turismul condus de Zsolt B., în vârstă de 44de ani, din Beclean. Victima a fost transpor-tată la Spitalul Municipal Carei în vedereaacordării de îngrijiri medicale, iar conducă-torului auto i s-au recoltat probe biologice învederea stabilirii alcoolemiei. Zsolt B. estecercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii devătămare corporală gravă din culpă.

Pavel Prodaniuc

Un căluţ putere...

Fotograma zilei

Foto

: MO

MEN

T V

iaţa

în O