Gafe Protocolare

5
Importanța protocolului Importanţa protocolului în viaţa cotidiană este una relativă depinzând în mare parte de natura relaţiei sau a activităţii pe care individul o prestează. Astfel persoanele direct implicate trebuie să posede o vastă întelegere a protocolului tocmai fiindcă un gest, un cuvânt ( sau omiterea gestului , cuvântului) pot însemna foarte mult. La nivel diplomatic importanța protocolului are două direcții. Pe de o parte în timp de pace scopul este de a înlesni și potența schimburile economice. Pe timp de război scopurile sunt destul de evidente. Cel mai ieftin și adeseori eficient mijloc de a atinge aceste scopuri este prin abilitatea diplomatică a celui implicat direct. Culese. Adunate. Memorate. Învățate 1. Imediat după ce a încurcat sexul liderului opoziţiei israeliene, vorbind despre „domnul” Tzipi Livni, în loc de „doamna”, Băsescu a gafat, luni, la Muzeul Holocaustului, unde a mărturisit, senin, că a aflat de la soţia sa, Maria, că nu trebuie să vorbească în „Sala Numelor” de la Yad Vashem. „Am fost extrem de impresionat de această ultimă cameră. Soţia mea a vizitat-o şi m-a avertizat să am grijă să nu vorbesc în timp ce mă aflu în ea“, a spus Băsescu. „Sala Numelor“ este dedicată victimelor Holocaustului, în interior regăsindu-se dosare care conţin date biografice a trei milioane de persoane ucise în

Transcript of Gafe Protocolare

Page 1: Gafe Protocolare

Importanța protocolului

Importanţa protocolului în viaţa cotidiană este una relativă depinzând în mare parte de

natura relaţiei sau a activităţii pe care individul o prestează. Astfel persoanele direct implicate

trebuie să posede o vastă întelegere a protocolului tocmai fiindcă un gest, un cuvânt ( sau

omiterea gestului , cuvântului) pot însemna foarte mult.

La nivel diplomatic importanța protocolului are două direcții. Pe de o parte în timp de

pace scopul este de a înlesni și potența schimburile economice. Pe timp de război scopurile sunt

destul de evidente. Cel mai ieftin și adeseori eficient mijloc de a atinge aceste scopuri este prin

abilitatea diplomatică a celui implicat direct.

Culese. Adunate. Memorate. Învățate

1. Imediat după ce a încurcat sexul liderului opoziţiei israeliene, vorbind despre „domnul” Tzipi

Livni, în loc de „doamna”, Băsescu a gafat, luni, la Muzeul Holocaustului, unde a mărturisit,

senin, că a aflat de la soţia sa, Maria, că nu trebuie să vorbească în „Sala Numelor” de la Yad

Vashem. „Am fost extrem de impresionat de această ultimă cameră. Soţia mea a vizitat-o şi m-a

avertizat să am grijă să nu vorbesc în timp ce mă aflu în ea“, a spus Băsescu. „Sala Numelor“

este dedicată victimelor Holocaustului, în interior regăsindu-se dosare care conţin date biografice

a trei milioane de persoane ucise în timpul Holocaustului. Este cea mai cunoscută sală din muzeu

şi un loc de foarte mare importanţă pentru evreii din întreaga lume.

2. În octombrie 2008, Traian Băsescu s-a supărat foarte tare pe ambasadorul american Nicolas

Taubmann, care, în discursul de adio, a făcut referire la corupţia din România. Replica

preşedintelui a fost cel puţin disproporţionată: „Expresia ambasadorului este şi nemeritată, şi

prea dură, şi eu n-o voi comenta mai mult decât rugându-l să privească în ţara dânsului, la

sistemul bancar, (...) în care trezoreria Statelor Unite oficial pompează 700 de miliarde ca să

acopere până la urmă lipsa de corectitudine a sistemului bancar. (...) Dar lecţii nu prea ar trebui

sa mai primim, pentru că uitaţi-vă la cei care ne dau lecţii ce se întâmplă în ţările lor, exact în

zona în care cinstea trebuie să fie totală, zona în care se lucrează cu banii”.

3. În aprilie 2008, preşedintele a iscat un adevărat scandal în Israel, România ajungând să fie

acuzată de antisemitism din cauza declaraţiilor sale neglijente. La întoarcerea din Siria, Băsescu

Page 2: Gafe Protocolare

a susţinut că această ţară se învecinează cu Irakul, Libanul şi cu „Palestina” - care nu exista

oficial ca stat -, uitând în schimb să enumere Israelul.

4. În aprilie 2008, la summit-ul NATO de la Bucureşti, Traian Băsescu se pregătea pentru

întâlnirea de la Neptun cu cel mai puternic om al planetei de atunci, George W. Bush. După

îmbrăţişarea dintre cei doi şi tradiţionalele bătăi prieteneşti pe spate, Băsescu a uitat, din pricina

emoţiei, să ofere, ca semn protocolar de politeţe, un buchet de flori Laurei Bush. Situaţia a fost

„reparată” discret de un aghiotant, care i-a făcut semn preşedintelui şi i-a întins buchetul pentru

doamna Bush.

5. În septembrie 2007, Băsescu l-a primit pe preşedintele azer Ilham Aliev, inaugurând, în Parcul

Tei din Bucureşti, o alee şi o statuie reprezentându-l pe tatăl înaltului oaspete, Gaidar Aliev. În

discursul său, Băsescu, l-a numit pe Gaidar Aliev – fost general KGB – drept „erou al poporului

azer” şi a comparat câştigarea independenţei Azerbaidjanului – la care Aliev n-a avut nici o

contribuţie – cu Revoluţia din 1989. Gaidar Aliev a fost condamnat de întreaga comunitate

internaţională pentru abuzurile din timpul regimului său şi pentru trecutul său KGB–ist.

6. Premierul italian S. Berlusconi a întrerupt un moment protocolar la summitul NATO, vorbind

neîncetat la telefon în timp ce liderii statelor membre treceau simbolic Rinul. Acesta a fost

aşteptat destul de mult şi la poza oficială, încălcånd grav protocolul, fapt ce a deranjat-o vizibil

pe cancelarul A. Merkel, care a hotăråt să înceapă ceremonia fără el.

7. S. Berlusconi a mai fost criticat şi după o altă gafă la Londra, când l-a strigat zgomotos pe

Obama, ceea ce a deranjat-o pe regina Elisabeta a II-a.

8. Premierul italian a făcut o nouă gafă, după ce a declarat că aspectul fizic al unei candidate de

stânga la alegerile regionale este “dezavantajos”. În urma declaraţiilor lui Silvio Berlusconi,

Mercedes Bresso a replicat că este "mai bine conservată decât el, chiar şi fără lifting".

9. Premierul italian Silvio Berlusconi a făcut o nouă gafă de proporţii. Prezent duminică la

Summit-ul ligii Arabe el i-a sărutat mâna liderului Libian Muammar al-Gaddafi.

10. Vizita lui George W. Bush în Slovacia a început miercuri seară, cu o strângere de mână

fermă, prezidențială. Însă, președintele Bush nu a luat contact direct cu mâinile înalților oficiali

din Slovacia pentru simplul motiv că nu a catadicsit să-și scoată mănușile.

Page 3: Gafe Protocolare

11. Aflat în vizită în Spania, în delegaţia care îl însoţea pe preşedintele Traian Băsescu,

Cioroianu i s-a adresat într-u limbaj colocvial suveranului spaniol. In timpul ceremonialului de

primire, ministrul i -a spus regelui Juan Carlos: "Good point, good, good point". Mai mult,

ministrul de Externe a continuat, ridicind degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul

strâns în dreptul pieptului, facându-i regelui Juan Carlos semnul OK.

12. În timpul vizitei în Suedia, alături de şeful statului, Adrian Cioroianu a întârziat la întâlnirea

cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi regele Suediei,

Carl XVI Gustaf. El a intrat după rege, ceea ce contravine protocolului.

13. După depunerea jurământului, un sufleor i-a amintit preşedintelui Nicolae Timofti că trebuie

să transmită mapa predecesorului său, Marian Lupu. Deşi la ceremonie a fost prezent şi

mitropolitul Basarabiei, Nicolae Timofti l-a salutat doar pe cel al Moldovei.Pe tot parcursul

evenimentului, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a utilizat, în repetate rânduri, termenul

"investire", deşi corect este "învestire".

14. Delegația feminină ce l-a însoțit pe Emil Boc în cadrul vizitei oficiale efectuată în China a

gafat atât la nivel protocolar, cât și din punct de vedere al etichetei. Stefania Ferentz, șefa de

cabinet a premierului și consiliera premierului, Andreea Paul Vass au purtat costume de culoarea

alb, care este culoarea morții în China. Pe de altă parte, directorul Companiei de Drumuri și

autostrăzi din România, Daniela Draghia a mestecat guma la întâlnirea cu premierul republicii

Chineze.

15. La vizita în Japonia a secretarului de stat al SUA, Madeleine Albright, iar s-a gafat . Șefii

delegațiilor se apropiau din direcții opuse. Când au ajuns suficient de aproape pentru a se saluta,

americanca a întins mâna, surâzătoare, exact în clipa în care japonezul s-a îndoit din șale într-o

adâncă plecăciune, cu ochii în pământ și mâinile atârnând pe lângă genunchi. Au urmat secunde

de confuzie în care secretarul de stat al SUA stătea cu mâna întinsă în gol, în timp ce demnitarul

japonez era cufundat în prea adânca-i plecăciune. În cele din urmă, japonezul s-a redresat și a

strâns precipitat mâna cam de multișor întinsă.