FUNCŢIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE

Economiile moderne se caracterizează prin promovarea continuă a progresului tehnic şi prin creşterea numărului de competitori pe o piaţă globală din ce în ce mai dinamică. Ca urmare, organizaţiile inovative sunt cele care reuşesc să domine piaţa şi să contribuie substanţial la creşterea economică. De aceea, organizarea şi desfăşurarea eficientă a activităţilor de cercetare-dezvoltare a devenit astăzi un factor hotărâtor de progres.

O întreprindere în cadrul căreia nu se manifestă funcţiunea de cercetare-dezvoltare, chiar în ipoteza funcţionării corecte a celorlalte funcţiuni, este sortită stagnării. Din acest motiv, managementul întreprinderii, în cadrul strategiilor adoptate, trebuie să prevadă schimbările şi să pregătească introducerea lor, în ciuda rezistenţei ce se manifestă de regulă la promovarea noului.

Definiţie: Funcţiunea de cercetare-dezvoltare a întreprinderii are ca scop producerea de idei noi şi transformarea acestora în elemente de noutate utile pentru dezvoltarea viitoare a firmei.

Funcţiunea de cercetare dezvoltare are un caracter complex, ea manifestându-se în multiple domenii de activitate: tehnic, economic, organizatoric, managerial etc.

Finalitatea activităţii de cercetare dezvoltare se concretizează prin înnoiri tehnologice, prin creşterea ritmului de dezvoltare a producţiei şi a productivităţii muncii, prin sporirea nivelului de competitivitate pe piaţă.

Principale particularităţi ale activităţii de cercetare dezvoltare:

- aceasta constituie un instrument de investigare pentru dobândirea de noi cunoştinţe;- reprezintă o succesiune de etape distincte care încep cu descoperirea şi descrierea

noilor fenomene şi se termină cu produsele noi care urmează a fi vândute;- proiectele de cercetare dezvoltare nu au un caracter repetitiv, ele remarcându-se prin

noutate;- activităţile de cercetare dezvoltare modifică poziţia întreprinderii pe piaţă, investigând

noi surse de profit;- proiectele de cercetare au un rezultat incert şi sunt costisitoare, fapt care impune

asocierea întreprinderilor sau intervenţia statului în finanţarea acestui tip de activităţi.

Componentele cercetării dezvoltării

1). Creativitatea

Actul de creaţie este unul specific uman şi constă într-o descoperire revelatoare, făcută pe baza unui proces de identificare a unor combinaţii noi, originale, între diferite elemente. Asupra creativităţii acţionează trei grupe de factori:

a) Grupa factorilor psihici, formată din:- factori intelectuali (aptitudini, stil cognitiv, originalitate, intuiţie ş.a.);- factori non-intelectuali (motivaţii, interese,…).

1

b) Grupa factorilor socio-culturali cuprinde condiţiile de mediu economico-social (nivel de trai, condiţii de viaţă, nivel de educaţie şi cultură,…), mediul organizaţional, structura organizatorică, stilul de conducere, climatul de muncă şi altele.

c) Grupa factorilor biologici se referă la vârstă, stare de sănătate, capacitate creativă,…

2). Formele de manifestare a creativităţii sunt:

a) Descoperirea ştiinţifică defineşte procesul intelectual prin care are loc dezvăluirea neaşteptată a unui element necunoscut (un adevăr, o lege, o tehnologie, un produs,…).

b) Inovaţia reprezintă o modernizare, o îmbunătăţire a unui element deja existent (un produs, o tehnologie, o legitate ş.a.), care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul actual. Inovaţia asigură avantaje economice şi sociale, prin aplicarea ei reuşindu-se rezolvarea superioară a unor probleme tehnice sau organizatorice din activitatea firmei. Inovarea este principala formă de manifestare a creativităţii în întreprindere, cea mai însemnată pondere deţinând-o inovarea tehnologică, cea care urmăreşte înnoirea produselor şi proceselor capabile să asigure funcţionarea şi dezvoltarea eficientă a firmei.

c) Invenţia este o creaţie ştiinţifică sau tehnică a unui element, care reprezintă progres şi noutate faţă de stadiul cunoscut al tehnicii mondiale. Caracteristica esenţială a invenţiei este aceea că ea nu a mai fost brevetată sau publicată în ţară sau în străinătate, fiind considerată o formă superioară de materializare a gândirii umane. Obiectul invenţiei poate fi: un element ştiinţific, un procedeu tehnologic, un produs ş.a.m.d., cu caracteristici deosebite faţă de cele cunoscute.

3). Conţinutul activităţii de cercetare dezvoltare

Activităţile care formează această funcţiune se pot grupa astfel:

a) Activităţi de cercetare ştiinţifică, în cadrul cărora au loc descoperiri ale unor idei noi şi implementarea acestora în practică. Aici se regăsesc:

- cercetarea produselor, serviciilor sau tehnologiilor;- proiectarea produselor;- pregătirea tehnologică a fabricaţiei;- realizarea şi testarea prototipurilor şi altele.

b) Activităţi de investiţii şi construcţii, constând în procesele de transformare a resurselor în active fixe, urmărind realizarea de noi capacităţi de producţie sau modernizarea şi dezvoltarea celor deja existente.

c) Activităţi de organizare a producţiei şi a muncii, concretizate prin organizarea managerială, elaborarea normelor de consum de materiale, stabilirea normativelor de muncă etc.

2

4). Structuri manageriale ale compartimentului de cercetare dezvoltare

În practică, se întâlnesc următoarele tipuri de structuri de conducere a acestor activităţi:

a) Structura de conducere pe discipline ştiinţifice, folosită cu precădere în universităţi şi în marile laboratoare din industrie. Compartimentele conduse astfel se ocupă cu cercetarea fundamentală, pornind de la ipoteza că cel mai important obiectiv îl constituie dobândirea de noi cunoştinţe. În acest caz, cercetătorul se subordonează conducătorului de disciplină ştiinţifică.

b) Structura de conducere pe linii de produse, proprie întreprinderilor care practică împărţirea activităţii pe subactivităţi derivate, fiecare ocupându-se cu executarea unui produs. În această situaţie, cercetătorul se subordonează conducătorului de proiect de cercetare.

c) Structura de conducere matricială se caracterizează prin separarea responsabilităţilor profesionale de cele manageriale. Acest tip de structură impune cercetătorului o dublă răspundere:

- în faţa conducătorului de proiect pentru activitatea sa;- în faţa şefului de disciplină ştiinţifică pentru nivelul profesional al muncii sale.

3