Functiile Agriculturii

10
Funcţiile agriculturii în dezvoltarea rurală Principalele funcţii ale agriculturii în dezvoltarea rurală pe care le voi analiza în acest subcapitol sunt: funcţia de mediu a agriculturii, funcţia turistică a agriculturii şi funcţia socio-culturală a agriculturii. 3.3.1. Funcţia de mediu a agriculturii În prezentul subcapitol vom aborda raportul dintre agricultură şi mediu în contextul judeţului Harghita. Agricultura poate fi percepută ca un sistem complex de relaţionare între om şi natură, fiind o activitate principală din punct de vedere al formării mediului ambiant. Pe parcursul desfăşurării activităţilor agricole omul valorifică în mod conştient resursele naturale. În trecutul de mai multe milenii a activităţilor agricole se pot regăsi numeroase exemple, dovezi despre efectul de formare a mediului îndeplinită de agricultură. Practici agricole care au depăşit condiţiile de mediu şi au condus la migrarea comunităţilor se regăsesc şi în perioadele de dinaintea apariţiei agriculturii moderne, industriale. Omul recunoscând relaţiile dintre intensitatea producţiei agricole, tehnologiile utilizate şi randamentul terenurilor agricole s-a străduit să asigure sustenabilitatea prin rotaţia culturilor, combinarea soiurilor de plante, etc.

description

agriculture

Transcript of Functiile Agriculturii

Funciile agriculturii n dezvoltarea rural

Principalele funcii ale agriculturii n dezvoltarea rural pe care le voi analiza n acest subcapitol sunt: funcia de mediu a agriculturii, funcia turistic a agriculturii i funcia socio-cultural a agriculturii.3.3.1. Funcia de mediu a agriculturii

n prezentul subcapitol vom aborda raportul dintre agricultur i mediu n contextul judeului Harghita. Agricultura poate fi perceput ca un sistem complex de relaionare ntre om i natur, fiind o activitate principal din punct de vedere al formrii mediului ambiant. Pe parcursul desfurrii activitilor agricole omul valorific n mod contient resursele naturale. n trecutul de mai multe milenii a activitilor agricole se pot regsi numeroase exemple, dovezi despre efectul de formare a mediului ndeplinit de agricultur. Practici agricole care au depit condiiile de mediu i au condus la migrarea comunitilor se regsesc i n perioadele de dinaintea apariiei agriculturii moderne, industriale. Omul recunoscnd relaiile dintre intensitatea produciei agricole, tehnologiile utilizate i randamentul terenurilor agricole s-a strduit s asigure sustenabilitatea prin rotaia culturilor, combinarea soiurilor de plante, etc.Agricultura, cultivarea plantelor a nsemnat de fapt sfrmarea ecosistemelor naturale, efectele sale negative aprnd n special n cazul produciei monoculturale desfurate pe suprafee extinse. n raport cu cele menionate activitile tradiionale i agricultura extensiv este sustenabil din punct de vedere al proteciei ecosistemelor. Tocmai din aceast perspectiv n viitor trebuie acordat o atenie sporit proteciei terenurilor agricole i pdurilor cu o biodiversitate bogat.n judeul Harghita posibilitile dezvoltrii practicii agricole intensive sunt reduse, astfel nici agricultura din era socialist nu a afectat att de negativ unitile ecologice ca n cazul altor regiuni din Romnia. O problem mult mai intens a fost reprezentat de utilizarea neadecvat a ngrmintelor chimice, i de practica agricol care ducea lips de cunotine de specialitate.n momentul de fa este evident c una dintre cele mai importante resurse ale judeului const n mediul natural, n biodiversitate, i n peisaj. Pentru conservarea i protejarea acestora la nivel judeean s-au elaborat planuri i strategii (Strategia de dezvoltare a turismului din judeul Harghita), ns i agricultura trebuie s se conformeze la sistemul de protecie a valorilor naturale, a biodiversitii.n ultima perioad se discut din ce n ce mai des despre funcia ndeplinit de agricultur n gestionarea peisajului. Datorit activitilor de promovare i finanare a Uniunii Europene, n cadrul agricultorilor se contientizeaz faptul c agricultorul este i ocrotitorul, gestionarul peisajului. Gestionarea terenurilor agricole are o relevan important i din punct de vedere al peisajului, deoarece acestea pot influena considerabil valoarea estetic i ecologic a peisajului. n ultima perioad terenurile lsate n paragin reprezint o problem accentuat i din perspectiva esteticii peisajului.Aadar conform celor menionate agricultura din jude trebuie s ndeplineasc simultan funcii n sprijinirea activitilor agricole nepoluante, protecia biodiversitii i pstrarea caracterului peisagistic. Astfel se arat necesitatea acordrii unui rol important practicilor agricole tradiionale, activitilor nepoluante, i cultivrii micilor parcele. Din punct de vedere al mediului o importan ridicat este dobndit i de agricultura ecologic, n jude existnd condiii favorabile pentru lansarea i dezvoltarea acesteia.Din pcate la nivelul judeului apar i semnele degradrii mediului, dar din fericire acestea n majoritatea cazurilor apar la nivel local. Este foarte important ca i pe parcursul mbuntirii condiiilor de producie (ecologizarea solului, melioraie, combaterea eroziunii solului) s se acorde o atenie sporit aspectelor de mediu.n judeul Harghita n special n zonele de deal i munte se pot observa fenomenele eroziunii solului. n unele zone ale depresiunii Ciucului i Gheorgheniului se observ eroziuni ale solului, deeuri formate n consecina inundaiilor, etc. Depresiunile situate la o nlime mai mare Bilbor, Borsec, Valea Bistricioarei, Ghime, Pliei, sunt expuse eroziunii solului. n 2008 iniiativele privind combaterea eroziunii solului au vizat o suprafa de 35.200 hectare. Pe parcursul prezentrii funciei de mediu ndeplinit de agricultur trebuie prezentate i ariile naturale protejate. n judeul Harghita se regsesc 36 de arii naturale protejate de interes naional, suprafaa acestora fiind de 5.167,5 hectare, reprezentnd 0,77% din suprafaa judeului. (media naional este de 8%). Conform Hotrrii 162/2005 a Consiliului Judeean Harghita suprafaa ariilor naturale protejate este de 8.485 hectare, reprezentnd 1,29% din suprafaa total a judeului. Mulumit reelei NATURA 2000 pn la finele anului 2013 aceast valoare va depi pragul de 15%. Odat cu extinderea reelei Natura 2000 se deschide posibilitatea protejrii florei i faunei, conservrii biodiversitii, lansrii activitilor legate de ecoturism, ns acestea se pot realiza ntr-un mod eficient numai n cazul n care simultan cu extinderea reelei se va nfiina i un sistem eficient de finanare al acestuia.3.3.2. Funcia turistic a agriculturii

n cele ce urmeaz vom prezenta condiiile turismului rural i al agroturismului din judeul Harghita. Pentru dezvoltarea i funcionarea eficient a turismului este necesar asigurarea accesului la infrastructura turistic i dezvoltarea permanent a acesteia, creterea numrului locurilor de cazare, ns toate acestea nu sunt ndeajuns pentru crearea competitivitii sectorului, acesta putnd fi realizat numai prin dezvoltarea supra-structurii din sectorul turistic.Suprastructura cuprinde toate acele programe i servicii care sunt accesibile la nivel local. Urmtorul tabel prezint numrul pensiunilor agroturistice din judeul Harghita:Tabelul 3.1. Numrul pensiunilor turisticeTIPULNUMR

Pensiune agroturistic 1 margaret60

Pensiune agroturistic 2 margarete320

Pensiune agroturistic 3 margarete8

Sursa: Strategia de dezvoltare a turismului din judeul Harghita

Din numrul pensiunilor reiese c n cel mai mare numr exist pensiuni agroturistice cu 2 margarete, iar cel mai mic numr este nregistrat de pensiunile agroturistice cu 3 margarete.Din datele prezentate se poate concluziona c la nivelul judeului Harghit exist o baz infrastructural pe care se poate construi n viitor. Totodat, turismul din jude este caracterizat i de cazarea turitilor la gospodriile locale.Din perspectiva nivelului de dezvoltare a suprastructurii turistice putem afirma c n ultima perioad datorit recunoaterii posibilitilor din acest domeniu a nceput s se lanseze o ofert de servicii i programe, iar prin dezvoltarea acestora se poate contribui la crearea i funcionarea eficient a sectorului agroturistic i turism rural.Pe parcursul dezvoltrii i diversificrii suprastructurii din sectorul turistic judeean trebuie inut cont de urmtoarele aspecte: mediu natural atractiv (izvoare de ap termal, arii naturale protejate, izvoare de ap mineral) mod de via tradiional (obiceiuri, tradiii, artizanat, srbtori, evenimente cu caracter cultural i confesional, gastronomia local) activiti agricole tradiionale (grdinrit, bioagricultur, cultivarea micilor parcele, zootehnie i multitudinea activitilor legate de aceasta) Gastronomie (mncruri specifice zonei, buturi) Monumente, muzee Cultura local, patrimoniul construitn judeul Harghita a nceput s se intensifice dezvoltarea turismului rural i agroturismului, fapt datorat realizrii concomitente a mai multor factori. Printre acestea se numr apariia unei noi exigene a crei factor principal de motivare este reprezentat de posibilitile de relaxare accesibile ntr-un mediu favorabil, dezvoltarea turismului de weekend, recunoaterea rolului turismului ndeplinit n economia judeului, criza sectorului agricol, etc.Valorificarea eficient a funciilor turistice ale agriculturi n judeul Harghita ar putea conduce la urmtoarele: turismul ar putea deveni un pilon de baz al dezvoltrii rurale, contribuind astfel la creterea nivelului de trai a populaiei locale i la meninerea populaiei. Totodat dezvoltarea turismului rural i agroturismului primete un rol important i n ceea ce privete revigorarea tradiiilor i culturii tradiionale, protecia mediului i a naturii, toate acestea avnd ca efect final revitalizarea zonelor rurale din judeul Harghita.

3.3.3. Funcia socio-cultural a agriculturii

Cu ocazia analizrii situaiei agriculturii din judeul Harghita am vorbit despre nivelul sczut, n unele cazuri chiar lipsa, competitivitii, despre structura de proprietate fragmentat i despre lipsa sistemelor de baz de prelucrare i valorificare. S-a conservat ns modul de trai bazat pe relaiile sociale i autoasociative, caracteristic comunitii sociale secuieti tradiionale. Multe din aceste caracteristici pot fi observate i astzi. Unul din aceste fenomene este claca, respectiv schimbul reciproc al forei de munc, care se practic i n zilele noastre.Capitalul social provenit n urma legturilor sociale existente ntre rude, vecini, reprezint o resurs, care poate fi valorificat eficient n desfurarea muncilor agricole. Astfel, munca agricol nu este doar o valorificare a relaiilor sociale, o coeziune a comunitii bazat pe reciprocitate, ci i un instrument de meninere a acestuia.Agricultura reprezint n acelai timp un element important n formarea identitii societii agrare judeene. n inutul Secuiesc relaia dintre om i pmnt nu este o relaie bazat doar pe criterii economice, numeroase studii regionale indic faptul c se poate observa o legtur puternic emoional ntre pmntul fermierului i fermier, care definete n mod pronunat i identitatea individual a omului.Acest fenomen se regsete deseori n negarea renunrii la proprietate (chiar i atunci cnd terenul este neproductiv) i poate mpiedica procesul eficient de producie. S-a observat c, n cazul pmntului motenit acest fenomen este i mai accentuat. De-a lungul secolelor, cunotinele agricole dobndite n familie s-au motenit din generaie n generaie. n prezent, majoritatea tinerilor nu mai practic agricultura tradiional, ori lucreaz n alte domenii ori aleg o form de agricultur diferit de cea tradiional.n acest sens sunt dese divergenele oarecum simbolice ntre agricultorul tnr i generaia mai vrstnic referitoare la obiceiurile sau tehnicile folosite. La generaiile tinere spiritul antreprenorial este mult mai dezvoltat, i n judeul Harghita ei reprezint change agent- ii agrari, mai ales acei tineri care doresc s urmeze exemplul altor ri, respectiv au dobndit experien n acest sens.Referitor la rolul cultural al agriculturii trebuie s vorbim i despre obiceiurile i tradiiile legate de munca agricol. Semntoarea sau recolta, deseori reprezentau i evenimente importante n viaa comunitii.Diferitele evenimente legate de ciclul agrar, srbtorile, obiceiurile, sunt bogate n elemente rituale, crora li se atribuie un rol important n consolidarea coeziunii sociale. Menionm c aceste evenimente n afar de faptul c au o funcie social, se pot valorifica i economic, dac ne gndim c pot constitui elemente ale unor atracii turistice locale. Procesele de producie agricol specifice judeului contribuie la consolidarea modelului socio-cultural al comunitilor rurale. Am putea spune chiar c faciliteaz supravieuirea, consolidarea i buna funcionare a acestor comuniti tradiionale.n acest context se face simit c un exod n mas din sector, principiile economice i abordarea tot mai puternic a pieii precum i noile ateptri referitoare la o producie competitiv se pot mpotrivi principiilor sociale i culturale.Sarcina de baz a prezentei strategii este gestionarea corespunztoare a acestor antagonisme i elaborarea unor propuneri eficiente pentru nlturarea lor.Deci, ca urmare, trebuie s ncercm s construim modele de producie competitive care s nu afecteze negativ valorile sociale i culturale dobndite prin agricultura tradiional. Numai prin acest mod se poate asigura o dezvoltare eficient i durabil a acestei ramuri.