CURS OFTALMOLOGIESPECIALIZAREA MEDICINĂ

ANUL IV

AN UNIVERSITAR 2010-2011

CONF. UNIV. DR

IOAN VASINCA

OBIECTIVELE DISCIPLINEI:

- Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie specifice analizorului vizual, a noţiunilor de bază privind etiopatogenia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor specifice sferei oftalmologice;- Conduita de urgenţă în situaţiile specifice.

ABILITĂŢI DOBINDITE DE STUDENT:

- Recunoaşterea leziunilor specifice sferei oftalmologice, noţiuni de diagnostic pozitiv şi diferenţial, tratament.- Abilitatea de a rezolva corect o urgenţă oftalmologică- Cunoaşterea metodelor de examinare oftalmologică: testarea acuităţii vizuale şi a cîmpului vizual.

FUNCŢIA VIZUALĂ

FIZIOLOGIA VEDERII

Vederea reprezintă funcţia esenţială a analizatorului vizual şi se produce prin transformarea unui excitant specific – lumina – în senzaţie vizuală.

Mecanismul vederii cuprinde:

- Formarea imaginii pe retină (proces fotochimic şi electric);

- Formarea imaginii la nivel cortical (formarea percepţiei vizuale).

Procesul fotochimic – se declanşează prin absorbţia luminii de către pigmenţii vizuali situaţi în celulele fotoreceptoare retiniene reprezentate de conuri şi bastonaşe.

Intervenţia luminii în procesul fotochimic se face prin descompunerea pigmenţilor vizuali cu eliberare de energie ce declanşează procesul electric.

• Procesul electric: unda electrică se transmite sub forma potenţialelor de acţiune de la celulele fotoreceptoare la celulele bipolare, apoi la nivelul celulelor ganglionare, ca apoi, prin intermediul nervilor optici pînă la cortex, în cîmpul occipital, ariile 17, 18, 19, unde este declanşată percepţia vizuală.

• Percepţia vizuală este dată de informaţiile oferite de unda transmisă în corelaţie cu experienţa anterioară a individului şi în funcţie de legăturile stabilite de cortexul cerebral cu alte vecinătăţi.

• Senzaţia vizuală cuprinde:

• - senzaţia de lumină – corespunde aprecierii cantitative a stimulului

• - senzaţia de culoare – corespunde aprecierii calitative a stimulului

• - senzaţia de formă – se disting contururile şi cuprinde: vederea centrală (acuitatea vizuală - AV) şi vederea periferică (cîmpul vizual - CV)

SENZAŢIA DE LUMINĂ• Retina este receptor selectiv pentru radiaţiile electromagnetice

ale spectrului vizibil, fiind sensibilă la lungimi de undă între 375 – 760 nm.

• Simţul luminos (SL) reprezintă forma elementară a funcţiei vizuale, capacitatea ochiului de a se adapta la variaţii luminoase din mediul înconjurător.

• Examinarea SL se face prin adaptometrie.• Hesperanopia: adaptare dificilă a ochiului în obscur, generată

de un deficit la nivelul bastonaşelor.• Tulburările SL apar în:• - boli generale: DZ, boli hepatice, anemie, leucemie• - boli oculare congenitale: retinita pigmentară, miopia fortisimă• - boli oculare dobîndite: afecţiuni degenerative maculare, DR

• Senzaţia de lumină este capacitatea analizorului vizual de a percepe şi de a diferenţia grade de intensitate luminoasă diferită.

• Pentru a se produce o senzaţie luminoasă este necesară o anumită cantitate minimă de energie. Se delimitează astfel un nivel de excitaţie minim – prag.

• Sensibilitatea retiniană este inversul valorii pragului:cu cît energia necesară pentru a produce o excitaţie este mai mică, cu atît sensibilitatea retiniană este mai mare.

Ochiul are proprietatea de a-şi modifica sensibilitatea receptorilor în funcţie de intensitatea luminii, proprietate numită adaptare.

Adaptarea la lumină este rapidă şi se realizează în 1-6 minute, în funcţie de intensitatea luminii existente. Ea se produce prin descompunerea substanţei fotochimice – fotopigmenţi.

Adaptarea la întuneric este definită ca timpul necesar retinei pentru a percepe intensităţi luminoase foarte mici, ca urmare a refacerii fotopigmenţilor la întuneric. Procesul este mai îndelungat şi se termină abia după 60 min.

EXAMINAREA SENZAŢIEI LUMINOASE

Examenul adaptometric cu adaptometrul Goldmann – Weekers

Aparatul permite înregistrarea curbei de adaptare la întuneric. Timp de 5 minute se realizează preadaptarea la o lumină de 200 lucşi. Se înregistrază apoi în obscuritate timp de 60 minute pragul luminos absolut (cea mai mică cantitate de lumină ce poate fi percepută de fotoreceptori). Rezultă un grafic format din două segmente curbe, separate de o inflexiune – adaptograma.

Primul segment reflectă adaptarea conurilor, iar a doua curbă corespunde adaptării bastonaşelor.

Electroretinograma şi potenţialul occipital evocat:

Înregistrarea potenţialului bioelectric de repaus al retinei se realizează printr-un electrod plasat în regiunea orbitată antero-externă (care primeşte electronegativitatea straturilor externe) şi un electrod corneean, sub forma unei lentile de contact, care primeşte electropozitivitatea straturilor interne.

Înregistrarea se face cu un singur stimul luminos scurt, intens.

Electoretinograma standard conţine o undă electronegativă “a” şi o undă electropozitivă “b”.

• Curenţii bioelectrici declanşaţi de stimulul luminos sunt transmişi de-a lungul căilor optice până la cortexul occipital de unde pot fi captaţi si înregistraţi sub forma unui potenţial occipital evocat (POE) cu aspect polifazic.