TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME – „FLOARE-ALBASTRA”

Recunoscut ca fiind cel mai valoros poet roman, Mihai Eminescu (1850-1889) a scris poezii, proza, nuvele fantastice, teatru, basme, articole si cronici. El se inscrie in seria marilor romantici ai lumii prin abordarea unor teme si motive specifice : geniul (si destinul lui), creatorul, istoria, societatea contemporana, iubirea, natura, visul, luna, noaptea, viata ca vis, timpul. Romantismul este un curent literar afirmat in primele decenii ale secolului al XIX-lea in Europa (Germania, Anglia, Franta), care a fost pregatit de un moment literar de tranzitie numit preromantism. Poemul „Floare-albastra” de Mihai Eminescu a fost scris in 1872 si publicat in revista junimista „Convorbiri literare” la 1 aprilie 1873. Aceasta poezie se incadreaza in romantism prin teme (tema iubirii si tema naturii), motive literare („floarea albastra”), prin atitudinea poetica si prin asocierea speciilor : poem filozofic(meditatie), egloga (idila cu dialog) si elegie. La romantici, tema iubirii apare in corelatie cu tema naturii pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului liric. Acest fapt este valabil si pentru poezia „Floare-albastra”, deci are doua teme : tema iubirii si tema naturii. Aceste teme sunt reflectate in monologul fetei si in prezentarea universului terestru construit ca loc al fericirii (specific naturii eminesciene) : „codrul cu verdeata” , „izvoare” care „plang in vale”, „ochi de padure” etc. Titlul poeziei este imprumutat din terminologia liricii germane, in speta de la scrierea lui Novalis, romanul „Heinrich von Oftendingen”, unde acea „blaue Blume”, floarea mistica, simbolizeaza idealul feminin inaccesibil. Poezia se structureaza in jurul unei serii de opozitii : eternitate-moarte, temporalitate-viata, masculin-feminin, abstract-concret, vis-realitate, aproape-departe, atunci-acum. In incipitul poeziei (prima secventa poetica – strofele I – III) este infatisata lumea rece a ideilor, lumea lui. Poezia incepe cu monologul fetei, in care remarcam reprosul realizat prin adverbul „iar”, plasat in primul vers al poeziei. Termenii populari „incalte”, „nu căta” sustin adresarea familiara, iar cele 2 apelative „sufletul vietii mele” si „iubite”, dispuse simteric la inceputul si la sfarsitul monologului, exprima iubirea sincera. La nivelul prozodiei, se remarca masura de 8 silabe, rima imbratisata si ritmul trohaic. Aceste elemente de prozodie sugereaza starea idealista, juvenila. De asemenea, la nivelul rimei se oberva inovatii (cuvinte rare : „gandiri”-„asire” , parti de vorbire diferite : „dispare-floare”, „noastra”-„albastra”). Din punctul meu de vedere, tema poeziei „Floare-albastra” de Mihai Eminescu se reflecta cu masiestrie in cele 15 versuri ale acestui poem, deoarece cadrul mirific, specific naturii eminesciene, este prielnic iubirii juvenile, senine, duioase. In concluzie, poemul „Floare-albastra” reprezinta o capodopera a creatiei eminesciene din etapa de tinerete, purtand marile teme si idei poetice dezvoltate mai tarziu in „Luceafarul”.