Fisa Proiect

13
FISA DE PROIECT I. STUDIUL DE CAZ I.1. Organizatie: Solicitant: AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA (solicitant) - Persoane juridice de drept public, ordonatori de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi ai bugetelor fondurilor speciale şi entităţile aflate în subordine sau în coordonare finanţate integral din bugetele acestora Parteneri: PATRONATUL NATIONAL ROMAN (PNR) (partener)- (ONG cu reprezentare la nivel naţional, Bucureşti, România) Infiintata dupa 1989, in scopul sustinerii si promovarii unor politici economico-sociale, dezvolta si consolideaza initiative private in Romania, protejeaza interesele investitorilor romani, contribuie la crearea unui mediu de afaceri stimulativ si dinamic, pe coordonatele specifice economiei de piata. Organizatie nonprofit, independenta, reprezentativa la nivel national, reuneste pe baza liberului consimtamant, patroni individuali din toate ramurile de activitate economica si sociala. Are filiale judetene si locale pe tot teritoriul Romaniei, reprezentate in toate strucurile de dialog social de la toate nivelurile. Ofera membrilor sai servicii de: asistenta juridica, reprezentare in instanta; consulting si asistenta economica si administrativa; reprezinta interesele patronale in fata institutiilor centrale si locale ale puterii; efectueaza studii de marketing si fezabilitate in interesul membrilor; faciliteaza, prin intermediul organismelor specializate, accesul la credite 1

description

Fisa implementare proiect pentru cursul de Expert Accesare Fonduri Structurale si de Coeziune Europene

Transcript of Fisa Proiect

Nume si Prenume: ______________________

FISA DE PROIECT

I. STUDIUL DE CAZI.1. Organizatie: Solicitant:AGENTIA NATIONALA PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA (solicitant) - Persoane juridice de drept public, ordonatori de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurrilor sociale de stat i ai bugetelor fondurilor speciale i entitile aflate n subordine sau n coordonare finanate integral din bugetele acestoraParteneri:PATRONATUL NATIONAL ROMAN (PNR) (partener)- (ONG cu reprezentare la nivel naional, Bucureti, Romnia) Infiintata dupa 1989, in scopul sustinerii si promovarii unor politici economico-sociale, dezvolta si consolideaza initiative private in Romania, protejeaza interesele investitorilor romani, contribuie la crearea unui mediu de afaceri stimulativ si dinamic, pe coordonatele specifice economiei de piata. Organizatie nonprofit, independenta, reprezentativa la nivel national, reuneste pe baza liberului consimtamant, patroni individuali din toate ramurile de activitate economica si sociala. Are filiale judetene si locale pe tot teritoriul Romaniei, reprezentate in toate strucurile de dialog social de la toate nivelurile. Ofera membrilor sai servicii de: asistenta juridica, reprezentare in instanta; consulting si asistenta economica si administrativa; reprezinta interesele patronale in fata institutiilor centrale si locale ale puterii; efectueaza studii de marketing si fezabilitate in interesul membrilor; faciliteaza, prin intermediul organismelor specializate, accesul la credite si ajutoare, pentru acei membri care se gasesc la inceputul activitatii lor; asigura, in functie de cerinte, accesul membrilor la publicatii de specialitate, din tara si din strainatate; organizeaza programe de calificare profesionala pentru someri si pentru alte categorii de persoane, conform Nomenclatorului calificarilor, finalizate cu certificate de calificare/absolvire. Urmand traditiile marilor patronate din Europa, organizatia a manifestat o intensa si constanta preocupare pentru calitatea fortei de munca implicandu-se in perfectionarea si eficientizarea programelor de reconversie si in organizarea unor module proprii de formare profesionala. Este singura organizatie patronala care organizeaza programe de calificare, pentru pregatirea personalului din intreprinderile private in calitate de furnizor de formare profesionala autorizat in conformitate cu O.G.129/2000 republicata.GRUPO SEC FORMACION Y CONSULTORIA, S.L. (partener transnaional) Functioneaza din anul 1992 cu scopul de a forma profesionisti, prin intermediul proceselor de formare reusind sa ofere noi aptitudini persoanelor, in vederea desfasurarii unei mai bune activitati intr-un mediu profesional nou sau in imbunatatirea celui existent. Acest motiv, esential in evolutia profesionala, a determinat ca aceasta societate sa se remarce prin calitatea serviciilor prestate, gasind in aceasta singurul argument de determinare a satisfactiei clientilor. Din anul 1992, societatea, a organizat peste 998 de cursuri, peste 78.515 ore, si a format peste 12.136 persoane. Societatea dispune de instalatii de peste 500 m ; peste 200 de Echipamente de Informatica; cate un calculator de ultima generatie pentru fiecare elev; 7 sali pentru formare profesionala.Ali parteneri naionali:Consiliul Judeean GiurgiuPrimaria Comunei FrumusaniPrimaria Comunei CerveniaPrimaria Comunei JidveiUnitatea Administrativ Teritorial Furei - judetul BrailaPrimaria Comunei Siret

I.2. Identificare nevoi: Principala nevoie identificat este reprezentat de imbunatatirea capacitatii solicitantului de a facilita accesul pe piata muncii a grupurilor vulnerabile si abordarea unor aspecte de natura socio-economica privind grupurile vulnerabile, in vederea promovarii unei societi inclusive i coezive, contribuind astfel la realizarea obiectivului general al POSDRU. In concordanta cu obiectivul operational al DMI al acestei scheme de finantare, n vederea atingerii acestui obiectiv, cinci obiective specifice sunt definite pentru a fi atinse pana la sfarsitul implementarii proiectului. Astfel, primul obiectiv specific il reprezinta analiza situatiei grupurilor vulnerabile: identificarea realitatilor sociale din regiunile de dezvoltare in care se deruleaza proiectul, categorii de grupuri vulnerabile, gen, varsta, nivelul de educatie/pregatire profesionala, identificarea nevoii de pregatire profesionala si a competentelor obtinute pe alte cai decat cele formale, in vederea accesului pe piata muncii. Al doilea obiectiv este infiintarea, dezvoltarea si sustinerea a 6 centre de incluziune socio-profesionala pentru persoanele apartinand grupulurilor vulnerabile, in zone rurale/urbane. Al treilea obiectiv: schimbarea atitudinii sociale privind grupurile vulnerabile, indreptate catre angajatori si angajati ai acestora, comunitatile locale si factorii de decizie. Al patrulea obiectiv este de a promova, in randul grupurilor vulnerabile selectate in proiect, un stil de viata sanatos si de a preveni riscurile de mbolnvire, prsirea timpurie a colii de ctre tineri, in vederea combaterii disfunctiilor sociale. Al cincilea obiectiv specific al proiectului il reprezinta dezvoltarea competentelor si calificarilor de baza pentru cel putin 300 de persoane apartinand grupulurilor vulnerabile, in vederea valorificarii lor intr-o ocupatie ceruta pe piata muncii.

II. ANALIZA FACTORILOR INTERESATI (influenta pozitiv/negativ)

Factori interesaiInfluena (pozitiva/ negativa)Explicatii/justificari

1. ANOFM+Scderea costurilor sociale, scaderea numarului de persoane din grupuri vulnerabile, scaderea gradului de discriminare si a numarului de persoane expuse discriminarii; scaderea numarului de someri

2. PNR +Ctig notorietate, imagine i experien n derularea proiectelor

3. Partener transnational+Ctig notorietate, imagine i experien n derularea proiectelor

4. Grupul int +Incluziune social, cursuri de calificare, posibilitatea obineri unui loc de munc

5. Comunitatile locale aferente autoritatilor teritoriale implicate+Va creste nivelul de trai i va scdea numrul persoanelor cu risc de excluziune social

6. Autoritatile locale si central implicate+Scderea costurilor sociale, cresterea gradului de ocupare

7. Comunitatea de afaceri din zona+Personal calificat pentru afaceriile dezvoltate; subventii pentru angajare persoane din grupuri vulnerabile

III. ARBORELE PROBLEMEI

Problema Principala: Marginalizarea sociala si profesionala a grupurilor vulnerabile i neincluziunea social a acestora cauzat de gradul slab de educaie precum i de incapacitatea autoritilor din domeniul asistenei sociale i a consiliilor antidiscriminare de a rezolva aceast problem.Cauze: Marginalizarea sociala si profesionala este o problema reala legata in principal de statusul social.Nivelul redus de dezvoltare i educaie in comunitatile cu populatie din grupurile vulnerabile.Lipsa unei calificri i a unei culturii a muncii.

Efecte:

Marginalizarea sociala isi face simtita prezenta in rndul populatiei din grupurile vulnerabile cu educatie precara, a celor calificari de nivel scazut sau fara calificari.Acutizarea marginalizarii conduce la excluziunea sociala a persoanelor vulnerabile pe piata muncii cu implicatii directe asupra comunitatilor,prin crearea de stereotipuri,atitudini si comportamente greu de controlat.Din complexul de factori care conduc la excluziune socioprofesionala mentionam:nivel ridicat al somajului, participarea ridicata a populatiei din mediul rural la activitatile agricole de subzistenta,retea sanitara precara,servicii sociale locale i infrastructura slab dezvoltate, colaborare slaba a actorilor implicati la nivelul comunitatilor.Nivelul redus al veniturilor, slaba cunoastere a institutiilor statului, distantele lungi pana la serviciile publice fac necesare instrumente integrate de informare si de a actiona chiar in cadrul comunitatilor pentru sprijinirea persoanelor cu risc ridicat de excluziune.

IV. ARBORELE OBIECTIVELOR

Obiectivul: Incluziunea social a grupurilor vulnerabile

Creterea numrului de persoane apartinand grupurilor vulnerabile care particip la cursurile de formare profesionala n vederea angajrii;-Combaterea discriminarii in ceea ce privete egalitatea de anse pe piaa muncii,prin intermediul activitilor desfurate-Sprijinirea grupurilor vulnerabile pe timpul participrii la proiect, pentru ca responsabilitatile familiale sa nu le impiedice accesul la formare si integrarea pe piaa muncii-Constientizarea si sensibilizarea grupurilor tinta selectate prin promovarea incluziunii sociale-Transfer de bune practici, ca instrument de invatare.

Mijloace de realizare: Proiectul isi propune cresterea gradului de incluziune profesionala si sociala a persoanelor apartinnd grupurilor vulnerabile prin infiintarea unor centre de incluziune in comunitati afectate de fenomenul marginalizarii,in care toti factorii interesati si relevanti sa isi aduca aportul.Centrele vor reprezenta un instrument de dezvoltare a capacitatii institutionale a administratiei publice locale dar si dezvoltarea durabila a unei retele locale din actori relevanti,care sa sprijine implementarea masurilor de incluziune sociala pentru grupurile vulnerabile, contribuind la asigurarea accesului egal la ocupare,pentru crearea unei piete a muncii incluzive.O alternativa viabila la problema excluziunii este o politica coerenta si sustinuta de prevenire a acesteia si de incluziune. Prin campaniile adresate angajatorilor, angajatilor, comunitatilor locale, factorilor de decizie,proiectul contribuie la cresterea nivelului de informare si constientizare asupra fenomenului de excluziune sociala,asupra efectelor negative ale discriminarii,asupra necesitatii incluziunii,asupra principiului egalitatii de sanse si la combaterea discriminarii.Campaniile adresate grupurilor vulnerabile contribuie la asigurarea incluziunii sociale si a accesului accesul egal la servicii publice.E necesar ca administratiile locale sa creasca vizibilitatea exemplelor pozitive de incluziune sociala din cadrul comunitatilor lor.Proiectul va conduce la depasirea intelegerii defectuoase a ideii de integrare, perceputa fragmentar, doar in dimensiunea sa coercitiva de asimilare. Promovarea centrelor in randul actorilor interesati urmareste dezvoltarea unui sistem unitar, eficient si modern de servicii sociale care sa contribuie la cresterea calitatii vietii cetatenilor.

Scopuri finale: Proiectul vine sa raspunda angajamentelor asumate de Romnia privind promovarea politicilor incluzive prin semnarea cu CE in 2005 a Memorandumului Comun privind Incluziunea Sociala, dar si directiilor de actiune definite in Raportul Comun privind Protectia Sociala si Incluziunea Sociala 2009 al statelor membre.Activitile propuse n cadrul proiectului intervin asupra nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile selectate,prin:-inlesnirea participarii pe piaa muncii si la viaa sociala a acestora;-cresterea gradului de angajare,prin serviciile de informare si consiliere profesionala si formare profesionala;-in plus,participantii la programele de formare profesionala vor beneficia de sprijin financiar pentru ngrijirea membrilor familiilor lor(persoane n vrst sau minori),pe perioada desfasurarii cursului, eliminandu-se astfel abandonul si facilitand cresterea ratei de ocupare;-sensibilizarea grupurilor tinta selectate,prin campanii de sensibilizare pentru combaterea stereotipurilor si promovarea incluziunii sociale si a egalitatii de sanse.Importana acestui tip de iniiative este relevanta,pentru c in multe cazuri tradiiile sociale, familiale i culturale pot determina limite,care se repercuteaz n mod negativ asupra economiei i dezvoltrii rii.

V. ANALIZA SWOT

Puncte tari: Organizatia patronala a mai implementat cu succes un proiect Phare de dezvoltare a competentelor integrate pentru ocuparea resurselor umane avand ca scopul principal sa contribuie la cresterea gradului de ocupabilitate si a mobilitatii profesionale a tinerilor someri care (re)intra pe piata muncii din Bucuresti.Reeaua la nivel naional precum i cea de experi i parteneri externi cu experien n derularea de proiecte.

Puncte slabe: Resurse materiale limitate.

Oportunitati:Accesarea fondurilor structurale.Derularea de proiecte in colaborare cu statul.Nevoia statului de a largi baza de impozitare si de a reduce nr de asistati sociali. Amenintari: Datorit marimii organizaiei pot aprea blocaje i o procedura greoaie de derulare a proiectelor de acest gen.Alte ameninri se constituie n dificultatea accesarii fondurilor datorat unei legislaii defectuoase n domeniul.

VI. BENEFICIARI a. DirectiGrup tinta grupurile vulnerabile.b. IndirectiONG-ul, cumunitatea local, autoritile centrale i locale, comunitatea oamenilor de afaceri.

VII. DIAGRAMA GANTT (excel)

n ataament.

VIII. INDICATORI de evaluare monitorizare

De resurseConstrucia i dotarea cu moblier i celor ase centre de incluziune socioprofesional.Achizitionarea de mijloace de transport-auto pentru deplasarea expertilor/formatorilorAchizitionarea de calculatoare si licente soft, pentru derularea cursurilor de dezvoltarea competentelor.

De realizarePlanificarea si organizarea programelor de formare profesionala pentru cel putin 300 persoane apartinand grupurilor vulnerabile.De rezultat60 de persoane angajate pe contract cu perioada nedeterminata in conformitate cu noua pregatire acumulata. IX. Bugetul proiectului

Anul 1 Anul 2 Anul 3 Total

1Resurse umane3891360.002403160.002400160.008694680.00

2Participani333250.00295000.00295000.00923250.00

3Alte tipuri de costuri2730600.001676470.001676470.006083540.00

3.1Din care FEDR (10% pentru AP 1-5 inclusiv, 15% pentru AP 6)1088800.000.000.001088800.00

4Rezerva de contingenta 5% max.312984.00196858.00196723.00706565.00

5Total costuri directe (1+2+3+4)7268194.004571488.004568353.0016408035.00

6Total cheltuieli generale de administraie308970.00228574.00228418.00765962.00

7VALOAREA ELIGIBIL A PROIECTULUI (5+6)7577164.004800062.004796771.0017173997.00

8Din care activiti transnaionale300000.00150000.00150000.00600000.00

9Contribuia solicitantului651636.00412805.00412522.001476963.00

10ASISTEN FINANCIAR NERAMBURSABIL SOLICITAT (7-9)6925528.004387257.004384249.0015697034.00

11Valoarea neeligibil a proiectului513960.00283504.00283504.001080968.00

12Valoarea total a proiectului (7+11)8091124.005083566.005080275.0018254965.00

Detalierea cheltuielilor:

Cheltuielile cu personalul cuprind cheltuieli cu salariile si cheltuielile asimilate acestora, incluzand i contribuiile sociale aferente cheltuielilor salariale si cheltuielilor asimilate acestora (contributii angajati si angajatori) pentru membrii echipei de implementare a proiectului, potrivit activitatii desfasurate in cadrul proiectului. Cheltuielile prevazute sunt in conformitate cu plafoanele stabilite in ghidul solicitantului si vor fi efectuate potrivit contractelor de munca sau contractelor de prestari servicii incheiate in conditiile prevazute de codul muncii sau codul civil. In cadrul cheltuielilor cu personalul au fost prevazute cheltuieli cu salariile aferente celor 9 persoane din echipa de management si celor 48 persoane din echipa de implementare. Cheltuielile cu cazarea, transportul si diurna aferente personalului includ cheltuieli de transport din Spania in Romania pentru expertii straini, cheltuieli de transport in Romania pentru persoanele ce vor participa la evenimentele si conferintele organizate in cadrul proiectului. Cheltuielile de cazare prevad costurile aferente serviciilor hoteliere in Romania, pentru vizitele a expertilor straini, pentru deplasarile in teritoriu ale expertilor Solicitantului si Partenerilor. Cheltuielie cu diurna includ sumele necesare personalului proiectului pentru activitatile mai sus mentionate. Sumele destinate platii diurnei si transportului se incadreaza in plafoanele maxime admise. Cheltuielile cu cazarea si transportul aferente participantilor includ cheltuieli de transport si costurile aferente serviciilor hoteliere din Spania pentru persoanele ce vor participa la trasferul de bune practici pentru personalul care va opera in cadrul centrelor de incluziune socio-profesionala, cat si pentru actorii implicati in proiect, timp de cinci zile, in primul an de implementare a proiectului. In cadrul capitolului bugetar Participanti, au fost prevazute sume necesare acordarii de subventii pentru cursanti pe perioada derularii cursurilor, in cuantum 700 lei, precum si pentru acordare de subvenii pentru servicii sociale de ngrijire pentru persoanele dependente (btrni, copii, persoane cu dizabiliti), in cuantum de 600 lei lunar. Cheltuielile aferente managementului proiectului cuprind costurile generate de derularea proiectului precum si de organizarea si desfasurarea evenimentelor si conferintelor prevazute a fi organizate in cadrul proiectului, cum sunt: costuri de multiplicare a documentelor, servicii de traducere-interpretare in Spania si in Romania, prelucrare date, intretinere, servicii telefonice, servicii de sonorizare, consumabile, cheltuieli aferente procedurilor de achizitie publica si altele. Cheltuielile financiare i juridice se refera la cheltuielile generate de contul bancar al proiectului si de taxele notariale pentru autentificarea diferitelor traduceri necesare in desfasurarea proiectului tinand cont de transnationalitatea proiectului, alte cheltuieli. Tot aici sunt incluse cheltuielile pentru audit. Cheltuieli pentru inchirieri, amortizari si leasing se refera la costul de inchiriere a unui birou de proiect in Bucuresti si a 6 birouri necesare desfasurarii activitatii centrelor de incluziune socio-profesionala, inchirierii locatiilor pentru eventimentele organizate in cadrul proiectului si pentru conferinte. Tot aici sunt cuprinse si cheltuieli cu ratele de leasing pentru cele pentru cele sase microbuze si un autoturism necesare implementarii activitatilor in cadrul centrelor de incluziune socio-profesionala. Cheltuielile de informare si publicitate sunt costuri necesare pentru publicitatea proiectului si contin cheltuielile legate de executarea de afise, pliante, bannere si alte materiale publicitare pentru evenimentele prevazute a fi desfasurate in cadrul proiectului, conferinte. 6.34% din valoarea eligibila a proiectului este reprezentat de cheltuielile de tip FEDR necesare pentru dotarea spatiului destinat managementului de proiect si a celor sase birouri ale centrelor de incluziune socio-profesionala: achizitionarea de mobilier de birou, echipamente de birotica si informatica, echipament de multiplicare si telecomunicatii, echipamente audio-video, 6 sisteme info touch, etc. In buget este prevazuta o rezerva de contingent pentru cheltuieli imprevizibile sau suplimentare dar necesare implementarii proiectului si daca este necesar pentru a compensa eventualele fluctuatii ale ratei de schimb valutar euro - lei din implementarea activitatilor transnationale. In cadrul cheltuielilor generale de administratie au fost prevazute si cheltuieli cu resurse umane pentru responsabilul financiar si pentru consilierul juridic, conform conditiilor din ghid si corigendum, precum si cheltuielile generate de personalul administrativ, secretariat si personal auxiliar, inclusiv contributiile sociale aferente, utilitati, telefonie fixa, cheltuielile privind serviciile de administrare a cladirilor si cheltuielile cu serviciile de ntretinere si reparare a echipamentelor si mijloacelor de transport, dupa caz.

8