Instituții Politice Iliescu Doina25.03.2014 seria II, grupa 107

FIȘA DECIZIEI nr. 567din 11 iulie 2006

referitoare la admiterea excepției de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului

Publicată în: Monitorul Oficial, Partea I nr. 613 din 14 iulie 2006

I. AUTORUL SESIZĂRIIAvocatul Poporului a dispus direct sesizarea Curții Constituționale prin Adresa nr.5.321 din 28 iunie

2006, în temeiul art. 146 lit.d) din Constituția României, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Control „a posteriori”, pe cale de acţiune/ obiecţie.

II. SUSȚINERILE AUTORULUIAutorul excepţiei menţionează, în primă instanţă, că în jurisprudenţa sa anterioară (Deciziile

nr. 70 din 5 mai 1999 si nr. 498 din 8 iunie 2006), Curtea s-a pronunţat doar asupra constituţionalităţii unor prevederi cuprinse în dispoziţiile art. 12 alin (1) din Legea 3/2000. În acest sens, solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor referitoare la referendumul cu privire la “problemele de interes naţional” avand in vedere si solutiile adoptate prin cele doua decizii.

Autorul reclamă încalcarea dispoziţiilor constituţionale ale art.(1) alin (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 80 – privind rolul Preşedintelui şi ale art. 90 – “Referendumul”.

Astfel, art. 12, alin.(1) din Legea nr.3/2000 restrânge puterea constituţională a Preşedintelui României, Parlamentul acţionând prin această lege în afara competenţei sale constituţionale.

În conformitate cu art. 2, alin.(1), potrivit căruia Preşedintele se încadrează în categoria autorităţilor reprezentative prin care poporul îşi exercită suveranitatea naţională, (art. 80, art. 81, alin.(1) si art. 90 din Constituţie), Preşedintele Romaniei are competenţa exclusivă de a cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. În acest sens, această atribuţie exclusivă a Preşedintelui presupune si stabilirea în concret a problemelor de interes național şi care vor fi supuse referendumului; nicio altă autoritate publică nu poate, astfel, decide lista problemelor de interes național.Exercitarea unor atribuţii exclusive ale Preşedintelui fară intervenţia altor autorităţi, legitimată prin statutul consacrat prin art. 2 alin. (1) Constituţie, valorifică principiul complex al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (art. 1, alin.(4) din Constituţie).

Din examinarea art.90 din Constituţie, privind organizarea referendumul cu privire la problemele de interes naţional, autorul susţine că este un “aviz obligatoriu” şi o “condiţie prealabilă” consultarea Parlamentului, însă numai Preşedintele decide iniţierea procedurii pentru referendum prin consultarea legislativului, identificarea problemelor de interes naţional şi stabilirea problemei ce va fi supusă în concret referendumului.

Autorul susţine, de asemenea, că ar fi improprie invocarea art. 73, alin.(3) lit. d) din Constitutie, potrivit caruia organizarea si desfasurarea referendumului se reglementeaza prin lege organica, pentru respingerea excepţiei, întrucât se referă la o „lege procedurală”, iar alegerea acelei probleme de interes naţional trebuie facută tot de Preşedinte. Prin acea „lege organică” se urmăreşte stabilirea cadrului tehnic de desfăşurare a referendumului (spre ex.: cum se va vota, formarea comisiilor pentru înregistrarea voturilor), nu stablirea fondului referendumului, adică acele „probleme de interes naţional” supuse referendumului.

III. OBIECTUL:

Instituții Politice Iliescu Doina25.03.2014 seria II, grupa 107

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 12, alin.(1) (aspectele referitoare la lista probleme de interes naţional) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000. 

IV. PUNCTE DE VEDERE În vederea soluționării excepției au fost solicitate, în baza art. 30 alin. (1) din Legea nr.

47/1992, puncte de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președinții celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Punctul de vedere exprimat al reprezentantului Ministerului PublicÎn opinia reprezentantului Ministerului Public, excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată, argmunetând în acest sens că dispoziţiile criticate din Legea 3/2000 restrâng atribuţiile Preşedintelui României, prevăzute de art. 90 din Constituţie, referitoare la competenţa sa exclusivă în materia referendumului pentru probleme de interes naţional. V. SOLUȚIA CURȚII

a. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Avocatul Poporului cu respectarea prevederilor constitutionale ale art. 146, lit. d), teza a doua. (criteriul formal)b. Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţie, şi constată ca dispoziţiile art.12 alin.(1) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, sunt neconstituţionale. (criteriul matrial)

VI. MOTIVAREA SOLUȚIEI Criteriul formal

Potrivit dispozițiilor art.146 lit. d), teza a doua din Constituție, cu privire la competența Curții de hotărâre asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, precum si ale art. 1, alin.(2), art. 2, 3, 10 şi 32 din Legea nr. 47/1992, sesizarea s-a făcut legal de Avocatul Poporului, invocarea exceptiei de neconstituţionalitate a fost motivată și se certifică absoluta legalitate a Curții Constituționale de a soluționa excepția de neconstituționalitate.

Curtea examinează sesizarea Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public şi dispozitiile legale criticate (art. 12, alin.(1) din Legea 3/2000), raportate la prevederile Constitutiei pretins încalcate (art. 1, alin.(4) – separatia puterilor in stat, in cadrul democratiei constitutionale; art. 80 – rolul Presedintelui si art. 90 – referendumul), precum si Legea nr. 47/1992.

Competenţa Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituţională

Adoptarea Constituţiei României în 1991 şi revizuirea acesteia în anul 2003 a marcat momentul trecerii societăţii româneşti spre un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate. În vederea realizării acestor deziderate, Constituţia a dat o configuraţie nouă ordinii constituţionale, creând şi instituţii noi, precum Avocatul Poporului. De la adoptarea legii sale în anul 1997, Avocatul Poporului este organizat şi funcţionează, în România, cu rolul de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile administraţiei publice, valorificând tradiţia şi experienţa clasicului ombudsman vest-european.

Instituții Politice Iliescu Doina25.03.2014 seria II, grupa 107

Avocatul Poporului se poate implica, prin procedee proprii, în controlul de constituţionalitate a legilor şi ordonanţelor, realizat în România de către Curtea Constituţională: poate sesiza Curtea Constituţională cu obiecţii de neconstituţionalitate privind legile adoptate de Parlament, înaintea promulgării acestora de către Preşedintele României; poate ridica în faţa Curţii Constituţionale, excepţii de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele în vigoare; formulează, la solicitarea Curţii Constituţionale, puncte de vedere la excepţiile de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor, care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Pe cale de consecinţă, alături de Curtea Constituţională, Avocatul Poporului face parte din acele structuri organizatorice statale cu rol de garanţii, contrapondere şi sprijinire a echilibrului puterilor şi a echilibrului dintre autorităţile publice şi cetăţeni.

Competenţa Avocatului Poporului de a sesiza Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate în speţa curentă este certificată prin art. 146 lit. d) din Constituţie, exercitându-se un control a posteriori pe cale de obiecţie/ofensiv(se exercită fără a aştepta aplicarea legii la o relaţie socială), autoritatea adresându-se în mod direct Curţii Constituţionale, printr-o excepţie, nefiind necesară parcurgerea unei etape prealabile în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe lângă aceasta, potrivit textului constituţional, competenţa Avocatului Poporului de a sesiza excepţia nu este condiţionată de vreun drept/libertate, deoarece Curtea poate fi sesizată şi în legătură cu o dispoziţie cu privire la separaţia puterilor în stat, de exemplu (control necircumstaţiat).

Este cert faptul că sesizarea Curţii în probleme ce vizează principiul „separaţiei şi echibrului puterilor în stat”, se face prin prisma încălcării unor drepturi fundamentale. În spatele acestora se află însă sesizarea justiţiei constituţionale asupra abaterilor de la acest principiu, cu toate consecinţele ce derivă din acesta – (evitarea dublei reglementări, evitarea paralelismelor si contradicţiilor).

Criteriul material

Curtea consideră că art. 12, alin.(1) din Legea nr. 3/2000 este neconstituţional, întrucât limitează

nejustificat prerogativele constituţionale ale Preşedintelui României, aşa cum sunt ele prevăzute în art. 80, 81, 90 din Constituţie.

Curtea a statuat: “Numai Presedintele Romaniei are dreptul de a decide care sunt problemele de interes national si, in cadrul acestora, de a stabili, prin decret, problema concreta ce se supune referendumului si data desfasurarii acestuia”. Intrucat acesta prevede stabilirea prin lege a „organizarii si desfasurarii referendumului” (adica a unor masuri tehnice, procedurale) si nicidecum a domeniului „interesului national” (a ceea ce inseamna, de fapt, „interes national”) Art. 90 din Contitutie – Referendumul – ridica 2 probleme asupra carora Curtea se pronunta: 1. Nedefinirea conceptului de „probleme de interes national” 2. Lipsa precizarii ca acest concept va fi explicat/detaliat ulterior printr-o lege organica (nu isi au aici locul discutiile conform carora referendumul ar fi explicat/detaliat ulterior prin legea organica 3/2000, in virtutea art. 73, alin.(3), lit.d)8 din Constitutie).

Prin Decizia nr. 70/5 mai 1999, Curtea a decis ca dispozitiile art.12 alin (1) lit. B h) sunt neconstitutionale in ceea ce priveste expresia „propuse Parlamentului” intrucat Presedintele are competenta exclusiva de a stabili problemele de interes national asupra carora poate solicita poporului sa isi exprime vointa prin referendum. La reexaminare, Parlamentul a eliminat in totalitate continutul lit. h), astfel lipsindu-l pe Presedinte de a propune poporului si alte probleme de interes national, in afara celor prevazute de literele anterioare => textul legal in discutie adauga la cel constitutional, iar reglementarea puterii legislative in materia prezenta (referendara) actioneaza intrusiv in sfera puterii executive (prezidentiala), incalcand principiul separatiei si echilibrului puterii statului, cu valenta comportamentului loial, asa cum precizeaza insasi Curtea: „Stabilirea prin lege a problemelor de interes national reprezinta un amestec al Parlamentului in exercitarea

Instituții Politice Iliescu Doina25.03.2014 seria II, grupa 107

atributiilor exclusive ce-i sunt conferite prin Constitutie Presedintelui si, ca atare, o nesocotire a principiului separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale”. Rezumand motivele pe care se bazeaza argumentarea ca art. 12, alin.(1) din Legea nr. 3/2000 incalca dreptul Presedintelui de a consulta poporul privind probleme de interes national, trebuie sa retinem ca, potrivit art. 1, alin.(4) – principiul separatiei puterilor in stat, art. 80 – rolul Presedintelui, art. 81, alin.(1) – referitor la legitimitatea electorala egala a Presedintelui Romaniei cu legitimarea Parlamentului (care nu e altceva decat expresia simetriei juridice intr-un stat de drept: Parlamentul si Presedintele sunt principalele autoritati reprezentative ale poporului roman, iar cum primul e ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, e logic ca si

Instituții Politice Iliescu Doina25.03.2014 seria II, grupa 107

al doilea sa fie ales in situatii similare) si art. 90 din Constitutie – referitor la referendum, Presedintele are competenta exclusiva de a determina problemele de interes national ce se supun referendumului (chiar daca acesta presupune, ca o conditie sine qua non, consultarea prealabila obligatorie a Parlamentului). Oricare alta interpretare ar fi de natura a aduce in conflict competentele autoritatilor statului (in speta Parlamentul si Presedintele). Interesul national poate diferi de la o perioada la alta (neavandu-se aici in vedere Presedintele actual al Romaniei, ci functia, in abstracto, a „sefului statului”, de azi si de maine). E posibil oricand sa survina situatii noi care sa reclame apelul la un referendum. Enumerarea exhaustiva a situatiilor reprezinta, in acest context, o limitare a sferei interesului national si implicit o ingradire a dreptului constitutional al Presedintelui de a decide singur DACA initiaza referendum (I), CAND il initiaza (II) si CU PRIVIRE LA CE (III) = sfera „interesului national”, adica problemele esentiale, din noianul interminabil de probleme din societate, asupra carora vrea si poate sa consulte poporul.

Precizari

Iliescu Doina, seria II, grupa 107