Fişa de observaţie a derulării şedinţei de art-terapie propusă de Forestier (2000, p. 73-77) cuprinde mai multe rubrici.

I. Generalităţi:– identificarea subiectului/pacientului;– reperajul şedinţelor (frecvenţă, loc de desfăşurare etc.);– raţiunile participării la art-terapie (cine a luat decizia şi care sunt motivele); – prezentarea subiectului/pacientului (anamneza, capacităţi şi trăsături fizice,

intelectuale, afective, cultural-artistice, gustul pentru artă, comportament general, calităţi ale atenţiei – mai ales gradul de concentrare şi stabilitatea atenţiei, aparataj necesar etc.);

– intenţiile sanitare/medicale ale pacientului; – intenţiile artistice ale pacientului; – natura şi elementele auto-evaluării subiectului/pacientului (medicale/sanitare,

estetice);– prezentarea art-terapeutică (obiective generale, intermediare – dacă este

posibil, bilanţul medical etc.); – prezentarea artistică (tehnica dominantă, fenomene asociate, activitate

artistică de nivel I, de expresie (fază de trecere de la spontan la activitate voluntară orientată spre estetic) sau activitate artistică de nivel II (faza trecerii relative la tehnici ale artei universale), metode vizate, acţional expresiv sau contemplativ, capacitate estetică;

– măsurarea/evaluarea itemilor de bază şi justificarea alegerii itemilor şi a unităţilor de măsură/evaluare pentru itemii analizaţi, interpretaţi sau resimţiţi.

II. Fenomenul artistic:– impresia (capacităţile şi posibilităţile senzoriale ale clientului/pacientului);– intenţia: a) orientarea, dorinţa şi voinţa unei cercetări estetice; b) natura

expresiei (verbală sau nonverbală; directă sau indirectă; confuză; existenţa intenţiei, dar aceasta este necomprehensibilă);

– acţiunea (punerea în lucru a mijloacelor, metodelor şi a tehnicilor unei activităţi care tinde spre un scop estetic); capacitate de adaptare, de cercetare şi de invenţie a mijloacelor;

– producţia: a) generalităţi: în ce constă ansamblul producţiilor artistice; b) natura acestora: vizuală (de exemplu: arte plastice, scriere, arhitectură, arte florale şi naturale), auditivă (de exemplu: muzică instrumentală, muzică vocală), chinestezice şi kinetice (de exemplu: teatru, dans, arte adaptate circului etc);

– capacităţi estetice (expresia gustului artistic, plăcerea şi emoţia estetică, capacitatea de evaluare critică, coerenţa binelui şi frumosului);

– dinamica între activitatea artistică de nivel I şi activitatea artistică de nivel II (capacitatea de a utiliza energia şi plăcerea cât mai profund, pentru a realiza o producţie stăpânită din toate punctele de vedere).

III. Capacităţi relaţionale:– expresia (trecerea de la activitatea instinctivă la activitatea voluntară dirijată); – comunicarea (raporturile cu altul pentru transmiterea unei informaţii); – relaţia (principiul unificării cu altul în cadrul activităţii art-terapeutice);

– implicaţiile relaţionale: comportamentul general în cadrul relaţiei, metoda (sau implicarea art-terapeutului), dinamica (sau implicarea clientului/ pacientului);

– coerenţa între elementele relaţiei.IV. Bilanţul şedinţei de art-terapie:– descrierea şi înlănţuirea secvenţelor, a momentelor şedinţei de art-terapie;– aprecierea de ansamblu a şedinţei de art-terapie; – limitele şedinţei de art-terapie;– modificări sau fapte surprinzătoare care au apărut în timpul şedinţei de art-

terapie; – apariţia unor itemi practici: natura, condiţiile şi raţiunile interesului pentru

aceşti itemi;– interesul clientului/pacientului pentru activitatea de art-terapie;– importanţa verbalizărilor (comportamentului verbal); – diverse aspecte care puteau să influenţeze clientul/ pacientul. V. Analiza şedinţei de art-terapie:– obiective intermediare (atingerea acestora fiind obligatorie pentru a se atinge

obiectivul general); – piste de acţiune (natura, starea, localizarea şi descrierea situaţiilor dificile); – nivel de organizare (nivelurile atinse, natura acestora); – ţinte (determinarea mijloacelor puse în acţiune pentru a atinge aceste ţinte); – itemi teoretici şi itemi practici: urmaţi de măsuri (grila itemilor); – calitatea mijloacelor puse în lucru;– analiza menţinerii sau schimbării dominantei referitoare la obiectivul major şi

analiza raporturilor cu fenomenele asociate;– erori (natura, cauza, importanţa, efecte produse).