Fişa de lectură

a studentei gr.

Lauda prostiei

Erasm din RotterdamTraducere în limba română de Vladimir Beşleagă, 1998

Editura CARTEA MOLDOVEI, Chişinău, 1998

Biblioteca Universitatea de Stat , blocul central

Cota EФ/49

Erasm din Rotterdam, filosof umanist din perioada Renaşterii din secolele XV şi XVI,  a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleran ț ă  religioasă.

Astfel, creaţia lui cea mai importantă Lauda Prostiei, cu denumirea sa originală

latină Stultitiae laus, este concepută ca o satiră la adresa teologiei tinzînd să

deschidă lumii, din timpurile celea, ochii la stupiditatea dogmelor bisericii, a

superstiţiilor. Erasmus înțelege credința creștină ca o acceptare nedemonstrabilă

a lui Dumnezeu devenit om, care moare pentru mântuirea oamenilor și învie din

morți prin el însuși. Pentru aceasta trebuie schimbată formația clasică a

teologilor și literaților, lipsiți de sensibilitatea cerută de scriptura evanghelică.

Erasmus trimite la studiul izvoarelor originare ale creștinismului.

Opera Lauda Prostiei, dedicată lui Thomas Morus, prieten al lui Erasm, are ca

eroină principală – prostia - care însăşi vorbeşte. Aş putea spune că a ales un

mod reuşit de a expune cele dorite chiar din gura prostiei, fiind unul

amuzant,plăcut pentru cititor. Pornind de la autoaprecierea prostiei precum că ea

este Sămînţa şi Izvorul vieţii ea ne prezintă toate aspectele vieţii care sunt

datorate ei. Cu multe aş putea fi deacord, însă am întîlnit idei care, după părerea

mea, sunt neadmisibile, sau chiar absurde. Deci, să trec imediat la aceste idei.

Prostia ne spune că are pe tată pe Pluto şi s-a născut din patima fierbinte a

dragostei libere şi are ca confidente nimfele Mete (Îmbătarea), Apedia (Proasta-

Creştere), Filautia (Autoamăgirea), Kolakia (Linguşirea), Lete (Uitarea),

Mosoponia (Lenea), Hedone (Plăcerea), Anoia (Nebunia), Trife (Lăcomia) şi 2

zei Komos (Desfrîul) şi Negretos Hipnos (Somnul-Buştean).

Prostia spune că ea este izvorul dragostei motivînd prin faptul că deseori

Prietenia, la fel zice prostia, că există doar datorită ei prin simplu fapt că ea nu ar

exista dacă oamenii nu ar închide ochii la unele neajunsuri ale lor, nu ar fi

îngăduitori cu slăbiciunile lor ; nici o întovărăşire nu ar fi dacă nu s-ar înşela

reciproc, n-ar recurge la linguşeli, n-ar ierta slăbiciunile altora, nu s-ar cinsti

pe celălalt cu mierea prostiei.

E o prostie să fii îndrăgostit şi încîntat de tine însuţi, dar nici un lucru frumos nu

se poate face dacă îţi displace ţie însuţi. Omul trebuie să se admire pe sine

însuşi: numai plăcîndu-se şi preţuindu-se pe sine, va şti să se facă plăcut şi

1

preţuit de alţii. Astfel, prostia consideră că suprema fericire constă în aceea ca

«dorinţele tale să se potrivească cu ceea ce ţi-a căzut la sorţi» şi aici e cazul

autoamăgirii, îţi impui ţie să crezi că ceea ce ai e tocmai ceea ce ţi-ai dorit,

mulţumindu-te cu aceasta. Bineînţeles e o prostie pentru că omul trebuie să tindă

mereu la noi înălţimi, să-şi pună scopuri şi să le atingă, să lupte, să muncească şi

să obţină ceea ce-şi doreşte, aici desigur e vorba despre “doritul” din limitele

admisibilului, însă şi aici ar interveni un “dar” pentru că în secolul în care trăim

ne-am deprins cu ideea că nu există nimic irealizabil, progresul ştiinţific

progresează pe zi ce trece, dar m-am referit la lucrurile privite real, pe care şi le-

ar putea realiza fiecare în parte. Părerea mea e că nu trebuie să ne mulţumim cu

puţinul ce avem, dealtfel aş putea aduce exemplul unui cerşetor ce se

mulţumeşte cu viaţa lui şi nu vrea să muncească de a-şi dobîndi singur bucăţica

de pîine. E altă vorbă şi alt caz de prostie dacă ai tot necesarul dar eşti lacom si

hapsîn şi vreai tot mai mult şi tot nu-ţi mai ajunge.

Războaiele, sunt duse de trîntori, codoşi, hoţi, ucigaşi, mojici tîmpiţi, de înşi

înglodaţi în datorii şi altă pleavă a societăţii. Aşa a fost pe timpuri şi mai că la

fel e acum. Un om înţelept nu ar merge să ucidă şi să bată,împuşte cu atîta

cruzime lume nevinovată doar pentru că a aşa a dictat conducătorul, sau că aceia

au ceva ce n-are poporul său şi vor să acapareze sau că sunt de altă culoare a

pielii, etc. E cea mai mare prostie omenească războiul! În acest sens sunt

deacord cu ideea expusă de prostie.

Consider că cel mai aprig conflict se poate rezolva strategic, inteligent,

diplomatic. Toţi avem aceleaşi drepturi şi libertăţi sub acest unic soare şi nu sunt

de iertat tendinţele contropitoare, rasismul, naţionalismul ce le ştim de-a lungul

istoriei. Sunt pacifistă, pledez pentru libertate, democraţie, diplomaţie,

inteligenţă şi raţiune! Cred că în orice s-ar găsi un compromis avantajos pentru

ambele părţi şi nicidecum n-ar fi soluţie a unui conflic războiul şi violenţa.

Platon susţinea că un conducător trebuie să fie filosof. Prostia însă ne aduce

argumente precum că un astfel de conducător ar duce statul la prăbuşire, privind

lucrurile filosofic şi avînd frica de acţiune. Poate cu 5 secole în urmă şi ar fi avut 2

statul nevoie de un conducător îndrăzneţ, curajos, lipsit de orice frică şi regret,

să fie dîrz şi rece, mergînd prin foc şi ger pînă la urmă, ducînd oastea pînă la

biruinţă. Astăzi însă cred că am avea nevoie de unul deştept, înţelept, cumpătat,

convingător, diplomat, chibzuit care să aducă încredere poporului şi să mai facă

faţă tuturor problemelor statale, ceea ce ne lipseşte ţării noastre astăzi în

condiţiile crizei politice.

Prostia – şi aduce meritul pentru trăirea unei vieţi pline de plăceri, după cum

susţine ea asta ar fi fericirea. Aducînd exemplele multor înţelepţi care şi-au trăit

viaţa întru înţelepciune şi cunoaştere au neglijat propria persoană, propria viaţă,

ajungînd la un moment de a-şi pune capăt zilelelor nevăzînd sens. Prostia

cheamă în ajutor ignoranţa, dăruind uitare tutuor relelor şi speranţa într-un

viitor mai bun, stropindu-i darnic pe oameni cu roua de miere a plăcerilor, îi

ajută cu atîta spor în nenorocirile lor. Poate şi ar fi mai simplu şi uşor să trăim

ca nişte ignoranţi, să uităm uşor, să nu fim atît de afectaţi de tot ce ne înconjoară

dar atunci ar domina o nesimţire în lume şi o anarhie. Ar trebui să trăim corect,

dînd dovadă de intelect, chibzuinţă, toleranţă, să trăim în împăcare cu noi înşine

şi cu cei din jur, conformîndu-ne unor valori morale, etici şi principii. Trebuie să

învăţăm pe greşelile altora, să ştim să iertăm.

Ce ţine de plăceri, consider că viaţa e dată pentru a o trăi frumos, ceea ce pentru

mine ar presupune o combinare a utilului cu plăcutul. Trăim într-o lume în care

nu poţi şti ce te aşteaptă la pasul următor deaceea trebuie să trăim orice clipă cu

rost, cu sens. Mă inspiră aforismul «Carpe diem» originar la Horaţiu, dar mai

mult prefer interpretarea lui Ovidius de “a se bucura,a face uz de”, eu îl înţeleg

ca a trăi cu folos orice clipă, a te bucura de orice moment de parcă ar fi ultimul.

Asta presupune îmbinarea desigur a muncii şi plăcutului. De lucrat, în sensul

larg al cuvîntului, trebuie , indiscutabil, asta e calea spre fericire, cum se spune:

prin greutăţi spre stele, dar mult mai bine merge munca cînd ştii să găseşti timp

pentru un pic de relaxare, dar şi cea să fie utilă, nicidecum nu am făcut referire

la trîndăveală.

3

O altă idee ce ne-o expune prostia e cea a stupidităţii credinţei în general: a

calităţilor supranaturale ale sfinţilor, dogmatismul, superstiţiile…

Ce prostie mai era pe vremuri cea de a aduce jertfe zeilor, de a te închina unor

chipuri cioplite sau unor animale şi de a le considera sfinte sau să crezi că un

cutare sfînt tămăduieşte bolile de dinţi,altul ajută cu iscusinţă la lehuze, al

treilea întoarce lucrurile furate, acesta ajută în timpul naufragiilor, celălalt

păzeşte turmele şi cirezile ş.a.m.d.

Ne-am obişnuit să credem că linguşirea e ceva ruşinos,prostia ne prezintă

Kolakia sub un aspect pozitiv : ea dî puteri celor căzuţi în deznădejde, îi mîngîie

pe cei trişti, vindecă pe bolnavi, îmblînzeşte pe cei înfuriaţi, apropie pe cei

îndrăgostiţi.În genere, mulţumită ei fiecare devine mai plăcut şi drag sie însuşi

şi doar asta este de fapt fericirea supremă. Linguşirea este miere şi condiment

pentru orice legături între oameni.

Înşelarea sau autoînşelarea, după prostie, este rădăcina fericirii: Fericirea

depinde de părerea noastră despre lucruri, deoarece totul în viaţa omenească e

atît de neclar şi complicat, încît nimic nu se poate afirma cu siguranţă. Iar dacă

uneori cunoaşterea e cu putinţă, atunci ea ne lipseşte adesea de bucuria vieţii.

Ceea ce aş spune cu alte cuvinte că ne simţim uneori mult mai fericiţi auzind un

dulce fals decît adevărul ; sau nu vrem să-l recunoaştem şi mai degrabă

acceptăm minciuna. E autoamăgire şi nu în zadar e prietenă cu prostia.

Altă prietenă a ei, Mete – Îmbătarea este considerată ca binefacere pentru că

prin veşnică beţie îndulceşte şi înveseleşte sufletele. Nici nu aş vrea să comentez

pentru că ştim fiecare din noi cît dezastru ne-a adus şi continuă să aducă beţia în

societate şi pentru că am simţit-o pe pielea mea am s-o urăsc restul vieţii mele.

Încă din antichitate, s-a preferat desfătarea cu vinul, banchete de tot felul într-o

sărbătoare şi a trecut în timp pînă în prezent. Prostie să crezi că băutura te

salvează de la careva probleme, te face mai fericit sau mai puternic, curajos în

timp ce te trezeşti rămîi acelaşi, ba chiar mai nefericit. E lipsă de tărie de

caracter, de încredere în sine să apelezi la ajutorul vinului în locul forţelor

proprii, a analizei obiective şi soluţionării problemei din sine.4

M-a surprins faptul că peste 500 de ani văd aceeaşi teologi descrişi în această

operă. Teologia era cea care dorea popor “prieten cu prostia” pentru anume

astfel de popor era mai uşor de manipulat. Ea impunea fără explicaţii, dovezi,

argumente credinţă oarbă şi supunere. Atîtea lucruri paradoxale şi absurde erau

crezute cu smerenie şi nimeni nu cuteza să pună la îndoială. Avînd rădăcini atît

de îndepărtate, continuă să-şi menţină poziţia şi astăzi.

Credinţa - pentru mine? E un capitol la care nu prefer să discut, una doar pot să

zic: cred din stima faţă de bunei, părinţi, patrie şi respect obiceiurile ce mi le

transmit mie, real însă cred în ceea ce are explicaţie obiectivă,ce poate fi

demonstrat,cred în scurgere şi coincidenţe de circumstanţe, în soarta ce stă în

mîinile fiecăruia şi în propriile forţe.

În concluzie, a fost o lectură interesantă la ce nu m-am aşteptat pentru acea

perioadă şi cu multe adevăruri şi învăţături utile. O creaţie foarte reuşită şi

actuală pînă şi în zilele noastre.

5