Referat "Fiind baiet paduri cutreieram" de Mihai Eminescu

Poezia "Fiind baiet paduri cutreieram" este constituita din trei parti. Prima parte este o confesiune lirica, n care poetul si marturiseste dragostea si admiratia profunda fata de natura ale carei frumuseti le-a cunoscut nca din copilarie. Culcat lnga izvor, la ceas de noapte, copilul de odinoara admira susurul izvorului, freamatul lin al codrului, mbatat de miresmele florilor.

Toate aceste minunatii ale naturii s-au ntiparit n memoria afectiva a baiatului cu o uimitoare exactitate si tabloul realizat de ele sugereaza o atmosfera de liniste si pace propice contemplatiei, visarii, n care imaginile auditive se mbina cu cele de miscare si olfactive. Imaginile auditive estompate, ca sub o vraja, sunt realizate cu ajutorul epitetelor "suna-ncetisor", "freamat lin", "blnd ngnat", al metaforei "al valurilor glas", iar miscarea lina, domoala, abia perceptibila este reliefata prin personificari ("un freamat trecea"', "un miros venea") si prin repetitii ("trecea din ram n ram"). Singura imagine olfactiva a tabloului este sugerata prin epitetul "venea adormitor" si da senzatia de abandon n mijlocul naturii sub narcoza miresmelor mbatatoare ale codrului, ale florilor.

Peisajul sugereaza si sentimentul de nostalgie al maturului pentru paradisul copilariei pierdute. Aceasta idee este sustinuta de folosirea verbelor la timpul imperfect "cutreieram"", "ma culcam", "puneam", "trecea", "venea"' etc, care creeaza si impresia de melancolica scurgere a timpului.

In a doua parte, aparitia lunii alt element specific eminescian declanseaza impresia de mister, da peisajului un aspect ireal si il transporta pe copil ntr-o lume fantastica, de basm. Sub razele lunii, cmpul pare cuprins de un val de ceata argintie, cerul devine stralucitor, iar apele par incendiate. Sunetul tainic si dulce al buciumului care se aude din ce n ce mai aproape se armonizeaza cu ntregul peisaj si sporeste senzatia de pace si liniste, de mister.

Acum imaginile vizuale ("val de argintie ceata", "sclipiri pe cer, vapaie peste ape") se mpletesc cu cele auditive ("Cnta tainic, cu dulceata", "frunze-uscate", "parea c-aud venind n cete cerbii"), fiind realizate prin intermediul epitetelor ("argintie ceata", "cnta tainic, cu dulceata", frunze-uscate) si al metaforelor ("val de... ceata", "vapaie", "un rai de basme").

Prin folosirea verbelor la indicativ prezent ("rasare", "bate", "vad", "aud" etc.) se creeaza sporirea starii emotionale aducnd n prezent imagini trecute, ndepartate.

In partea a treia, elementul fabulos capata mai mare consistenta, nlocuind realul prezent n secventa anterioara si crend un moment de reverie. Acum prinde contur chipul iubitei o tnara craiasa uimitoare printr-o frumusete ireala: visatoare, cu ochii mari, cu pas usor, asemenea "unui nger blnd cu fata radioasa", "cu paru-i blond si moale ca matasa", gingasa, delicata.

Prin acest portret, Eminescu a creat idealul sau de frumusete feminina, caracterizat prin gingasie, puritate morala si perfectiune.

Acum dominante sunt imaginile vizuale realizate prin epitete, unele duble ("nger blnd", "fata radioasa", "par blond si moale" etc.) sau prin comparatii cu mare forta expresiva ("ca-n somn ncet-ncet pe frunze pasa", "era atta de frumoasa cum numa-n vis [...] un nger [...] se poate arata", "blond si moale ca matasa"). Astfel, imaginea iubitei apare ntr-o aura luminoasa, diafana, stralucitoare, este ireala, angelica, aproape imateriala.

Verbele folosite la perfectul simplu "iesi", "veni", "privi" exprima surpriza aparitiei iubitei, iar cele la prezent ("se vede", "se poate") si imperfect ("pluteau", "era", "vadea") mentin impresia de permanenta, de certitudine.

Cadrul natural al ntregii poezii constituit din izvor, codru, luna, tei, cer, cmp este specific eminescian, aceleasi elemente aparnd si cnd poetul creeaza o imagine fabuloasa, pentru ca el stie sa transfigureze realitatea, sa-i atribuie noi valente.

Impresia de trecut, de vechime, de fabulos este sugerata si sub aspect lexical prin prezenta regionalismelor si a arhaismelor: "baiet", "ades", "am mas", "poeste", "pasa", "vadea" etc, iar sugestia de melancolic, de transpunere ntr-o lume de vis este data si de muzicalitatea versurilor grupate n strofe de cte opt si avnd masura de 10-11 silabe.

Valoarea si originalitatea acestei poezii constituie o dovada a faptului ca postumele se ridica si ele la acelasi nivel artistic cu poeziile publicate n timpul vietii, pentru ca poezia la Eminescu este o stare permanenta, o nota definitorie a personalitatii sale.