Figuri De Stil. Moduri de expunere. Genuri literare. Notiuni de versificatie

Concepte operationale

Figuri de stil

Epitetul - Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explucative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor. Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printrun substantiv, insotit de atribute si complemente.

Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvntului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvntul sau expresia il dobndeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat. Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvntatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gndi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvnt, de a face din ele persoane.

Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punndu-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia.

Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.

Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intmplari, cu scopul de a=l impresiona pe cititor. Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvnt (grup de cuvinte) din contextul respectiv.

Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate. Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvnt sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie.

Onomatopeea - Cuvnt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa. Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si pitea realiza opera. Cnd invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica. Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc. Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.

Moduri de expunere

Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara,

in proza sau in versuri, pe lnga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incntare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci cnd scriitorul descrie personaje, realiznd portrete.

Naratiunea - este o relatare a unor intmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intmplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intmplari din viata oamenilor, acele intmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci cnd apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic.

Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gndeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate. Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgnd la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punndu-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarrea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.

Genuri literare

Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit avnd ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre cretor si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera respectiva idei, sentimente,

atitudini.

1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica direct impresiile, gndurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprma este insusi poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intmplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia. # cult: - imnul -- Poezie sau cntec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un cntec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este inrudit si cu oda. - oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda opate fi eroica, personala, religioasa sau sacra. - pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente. - elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice, religioase, erotice etc. - satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica. - meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetnd asupra rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale unversului. - sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are forma unei maxime. - rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cntec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, avnd numai doua rime si un refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfrsitul ei. - gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers avnd aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial.

# popular - doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical romnesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc. - cntecul -- specie lirica semifolclorica, avnd un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza haiducia. - bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cntata pe o anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormntare.

2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente defibitorii: actiunea (intmplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor), personajele si autorul. # cult - schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje. - nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista, psihologica, umoristica, istorica. - romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere dect a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate. - fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei. - balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a cte opt versuri si un catren final. - poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari dect balada, dar mai mici dect epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punnd in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina.

- epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare dect poemul, in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe lnga eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-religioasa. - basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale - legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelndu-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente.

# popular - basmul (povestea) -- *** - legenda -- *** - balada -- *** - snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele, avnd o larga circulatie orala.

3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare in care continutul de idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata spectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitnd ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena.

# cult - comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje, intmplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce strneste rsul, avnd un sfrsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator. - drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamnt grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinznd sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor dect tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie

conflictul. -tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamnt nefericit, infiorator. # popular - Irozii - oratia de nunta

Notiuni de versificatie Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvntului (in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incnta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor. 1. VERSUL - este un rnd dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista: a) Versul liber - care este un rnd dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate dupa cum doreste poetul, netinnd cont de unele dintre acestea; b) Versul alb este versul fara rima.

2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepnd cu strofe formate dintr-un singur vers si ajungnd pna la o strofa cu 12 versuri. Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri), septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci.

3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pna la 15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita, mai ales in fabule.

4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfrsitul a doua sau mai mulote versuri. Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata.Cnd rima este imperfecta, ea poarta numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si, aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia populara, asonanta este foarte des intlnita. Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima: - Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei populare. - Imperecheata sau succesiva -- apare atunci cnd versurile rimeaza doua cte doua - primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d. - Incrucisata sau alternativa -- apare atunci cnd primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea. - Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patruleasi al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai rar folosit de poeti. - Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor tipuri de rima, nerespectndu-se o anumita ordine a acestora. Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicnd si sfrsitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvntul-rima este si cel mai important din versul repsectiv. Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi masculina, atunci cnd accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci cnd accentul pica pe penultima silaba.

5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers. Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba romneasca se folosesc unitatile metrice numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul

corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic. Formele ritmului sunt binare. Trohaic - atunci cnd unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei populare, pentru ca este cobortor si vioi, dar apare si inpoezia culta. Iambic - atunci cnd unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota lui grava, este potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie. Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.

Poezia. Comunicarea n textul poetic. RimaPOEZIA (accepii ale termenului; evoluie) Poezia este creaia literar care exprim ori sugereaz o idee, o emoie, un sentiment, o stare sufleteasc, apelnd la imagini artistice, la cuvinte cu sens figurat, avnd - din punct de vedere formal - armonie i ritm. Poezia poate aparine genului epic, dac are fir narativ i exprim ideile autorului indirect, prin intermediul personajelor sau genului liric dac exprim n mod direct sentimentele, strile, ideile, atitudinile, concepiile scriitorului, modul de expunere fiind descrierea. Liricul este o form artistic, prin care poetul "se comunic", aa cum definea Tudor Vianu limbajul poetic al ideilor i sentimentelor exprimate direct.

Comunicarea n textul poetic: Este definit att de eul liric, ct i de raportul dintre autor i eul liric:

Poezia modern impersonalizeaz comunicarea, introducnd un nou concept, "eul liric" sau "eul poetic", cunoscut i ca lirism subiectiv. Acesta nu trebuie confundat cu "eul empiric", adic biografic i nici cu "eul psihologic", care aparine simirii personale a autorului. Eul poetic este "vocea interioar" a creatorului de poezie, detaat de lume i de realitatea nconjurtoare. Cea mai plastic definiie a eului liric a dat-o poetul francez Rimbaud: "Eu este un altul", n sensul nstrinrii poetului de ideea de confesiune, ci dimpotriv, mergnd ctre obiectivarea creaiei, n studiul intitulat sugestiv "Poetica", Aristotel diferenia, pentru prima oar, discursul oratoric de evocarea imaginar, care se bazeaz pe imitaia realului, adic "mimesis". Poetica trateaz - aadar - aspectele generale, legate de natura i de funciile textului literar, att pentru creaiile n versuri, ct i pentru cele n proz. Principiul mimesis-ului a generat sistemul de norme specifice operelor literare, prozodia, procedeele stilistice, reperele estetice i filozofice care se regsesc ntr-un text literar. In studiul intitulat "Atitudinea i formele eului n lirica lui Eminescu", n afar de "eul poetic", Tudor Vianu a definit nc dou tipuri de liric: lirica "mtilor" se manifest n poezia n care poetul i exprim ideile, sentimentele, concepiile "sub o masc strin", aa cum se ntmpl n poemul "Luceafrul", Eminescu ilustrnd ideile sub masca astrului sau a Demiurgului. n cazul liricii mtilor, se manifest "un eu mai ndrzne, mai viu colorat, mai radical n judecile i simirile sale" Exemplul prin care susine acest nou concept este poezia "Rugciunea unui dac" de Mihai Eminescu; lirica "rolurilor" n care poetul se identific, se contopete cu un personaj, "aa cum face totdeauna creatorul de caractere dramatice i epice"; respectivul personaj nu reflect, n totalitate, sentimentele poetului, dei acesta nu le respinge, ba chiar "le susine i pe acestea", dar pe care Ie-a remarcat manifestndu-se n jurul su i le relev n poezie. Lirica rolurilor reliefeaz "un eu care se joac i care experimenteaz posibiliti dintre cele mai ndeprtate ale sale". Exemplul dat este poemul "nger i demon" de Mihai Eminescu. George Clinescu, n "Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent", remarc o particularitate inedit a poeziei Iui George Cobuc i anume lirismul obiectiv. Prin aceast nou tehnic liricse realizeaz o poezie obiectiv, n afara contiinei poetului i independent de ea, cu alte cuvinte, comunicarea strilor, sentimentelor ideilor acestuia se face prin intermediul altor personaje, dar atitudinea creatorului rmne liric. In idilele pastorale, construite ca "nite monoloage", se manifest "lirismul n forma aceasta obiectiv", Cobuc realiznd "o poezie teatral, aa cum exist un teatru de poezie". Elementele de versificaie structureaz forma poeziei i se refer la: strof, vers, vers alb, msur metric, rim i ritm. Prozodia este o ramur a poeticii, care se ocup cu studiul tehnicii versificaiei, avnd n vedere sistemul de pronunare a silabelor -accentuate i neaccentuate, lungi i scurte - referindu-se, deci, la metric i versificaie.

Strofaeste subdiviziunea unei poezii, difereniindu-se dup numrul de versuri care o compun: monovers, distih, teret (terin), catren, cvinarie, sextin (senarie)i polimorf(7-12 versuri). Unele creaii lirice nu sunt structurate pe strofe, n special cele aparinnd literaturii populare. Versul (stihul)este un rnd dintr-o poezie, n care se manifest toate regulile de prozodie: ritmul, rima i msura.

Dup succesiunea n poezie, rima poate fi: - mperecheat (aab b); - ncruciat (aba b); - mbriat (a b b a); - nlnuit (a b a); - mixt sau variat (mbinarea versurilor rimate diferit); - semirima (x a x a): "Pe aceeai ulicioar/ Bate luna la fereti./ Numai tu de dup gratii/ Vecinie nu te mai iveti. "; - monorim (a a a a); - vers alb (fr rim). Ritmuleste succesiunea silabelor accentuate i neaccentuate dintr-un vers, din a cror mbinare rezult piciorul metric sau msura versului: - ritmul trohaic- format din dou silabe: prima accentuat i a doua neaccentuat; - ritmul iambic - format din dou silabe: prima neaccentuat, iar a doua accentuat; - ritmul amfibrahic - format din trei silabe: prima accentuat, a doua neaccentuat, ultima accentuat; - ritmul dactilic - format din trei silabe: prima accentuat iar celelalte dou neaccentuate;

- ritmul anapest - format din trei silabe: primele dou neaccentuate, ultima accentuat. Limbajul i expresivitatea textului poetic se caracterizeaz prin sensul conotativ, figurat al cuvintelor, prin caracterul original, prin inovaia i unicitatea expresiei, precum i printr-o bogie lexical de neologisme, arhaisme, regionalisme. Funcia principal a limbajului artistic este cea estetic, de aceea se folosesc procedee artistice i figuri de stil. Clasificarea acestora se face dup criterii lingvistice: a) figuri sintactice i de construcie: enumeraia, repetiia, paralelismul sintactic, refrenul, simetria, antiteza, interogaia retoric, exclamaia retoric, invocaia retoric, chiasmul (dubl antitez), inversiunea; b) figuri semantice (de semnificaie): epitetul, comparaia, metafora, oximoronul, sinestezia, simbolul, personificarea, hiperbola; c) figuri de sunet: aliteraia, onomatopeea, asonanta; Rimaeste tehnica versificaiei referitoare la potrivirea sunetelor la final de vers i confer poeziei muzicalitate. n funcie de prezena accentului pe silabele care alctuiesc rima, aceasta poate fi: - feminin - accentul cade pe penultima silab: "Peste vrf de rmurgle / Trec n stoluri rnduitele" (M.Eminescu); - masculin - accentul cade pe ultima silab: "La paa vine un arab/ Cu ochii stini, cu glasul slab" (G.Cobuc).

Evoluia creaiilor lirice Primele producii lirice au fost cele religioase, care s-au manifestat n secolul al XlV-lea i au aparinut lui Grigore amblac i ucenicilor clugrului Nicodim de la Tismana. Dar primele cntri bisericeti au fost cele create de Filotei, logoftul lui Mircea cel Btrn, creaii care se intonau la srbtorile sfinilor, mucenicilor i ale Maicii Domnului. Primul poet religios a fost Dosoftei, care a i tiprit creaiile lirice religioase: "Psaltirea pre versuri tocmit" (1673), "Viaa i petrecerea sfinilor". El a fost urmat de Miron Costin care a creat poemul de factur filozofic "Viaa lumii" (1673). Din secolul al XVII-lea poezia religioas continu prin creaii folclorice, mai ales sub form de colinde, pn n secolul al XlX-lea, cnd ideile ortodoxismului romnesc se manifest n elegiile lui Grigore Alexandrescu i n unele poezii cu tematic religioas scrise de Eminescu, Goga i Cobuc. Lirica religioas ortodoxia un avnt deosebit n perioada interbelic, prin poeii reprezentativi pentru literatura modern: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile

Voiculescu, Ion Pillat i Nichifor Crainic. Un rol important n promovarea ideilor ortodoxismului autohton 1-a avut revista "Gndirea", aprut la Cluj n 1921, sub direcia lui Cezar Petrescu i D.I.Cucu i al crei mentor a fost Nichifor Crainic. Poezia religioas cea mai veche i cu cea mai larg arie de rspndire este psalmul, creaie cu caracter religios care poate avea ca formul artistic rugciunea, imnul (oda) i elegia, toate acestea fiind adresri directe ctre Dumnezeu, prin care omul i exprim cucernicia, smerenia i sperana n izbvire divin pentru pcatele svrite n timpul vieii. Inceputurile poeziei romneti stau sub influena iluminismului, curent ideologic i cultural european, s-a manifestat i n rile Romne, cu predilecie n secolul al XVIII-lea i nceputul secolului al XlX-lea, perioad ce a constituit o epoc de tranziie n toate domeniile vieii culturale, avnd puternice influene asupra nceputurilor literaturii romne. Istoria literaturii romne fixeaz nceputurile poeziei romneti n jurul anului 1800, iar primii notri poei sunt boieri care fcuser studii n strintate, unde au intrat n contact cu literatura occidental, din care au preluat maniera liric pentru creaiile lor. Poezia acestei etape de nceput are ca surse de inspiraie lirica medieval i renascentist, dar se manifest i influene ale literaturii romantice, prin efuziunea sentimentelor (efuziune = manifestare puternic a unor sentimente frumoase, nobile, cldur sufleteasc), prin meditaii asupra timpului, asupra morii i prin preocupare pentru dezvoltarea limbii romne. De altfel, este celebru catrenul testamentar al lui lenchi Vcrescu privind importana limbii naionale i dragostea de neam i ar: "Urmailor mei Vcreti!/ Las vou motenire/ Creterea limbii romneti/ -a patriei cinstire". Poeii Vcreti (Ienchi, Alecu, Nicolae i Iancu), Matei Millo i Costache Conachi, Anton Pann marcheaz momentul cunoscut n istoria literaturii ca poezie premodern, n care predomin sentimentalismul erotic i patriotic nflcrat, ntr-o versificaie apropiat de cea a creaiei populare. n diferite epoci literare au fost concepute norme proprii pentru curentele literare manifestate cu pregnan n perioada respectiv, fiecare fiind reprezentat de scriitori devenii canonici pentru ideile i maniera artistic promovate. Curentele literare manifestate de-a lungul vremii au fost teoretizate prin stabilirea specificului fiecruia, a normelor i ideilor caracteristice. Astfel, "Arta poetic" a lui Boileau stabilete principiile clasicismului, iar "Prefaa" de la drama "Cromwell" a lui Victor Hugo pe cele ale romantismului. In literatura romn, cel care a formulat pentru prima oar o definiie a poeziei i a explicat specificul acesteia a fost Titu Maiorescu, n studiul "O cercetare critic asupra poeziei romne la 1867". Criticul consider c poezia este o art i de aceea ea trebuie "s exprime frumosul", spre deosebire de tiin, "care se ocup de adevr". Titu Maiorescu difereniaz adevrul de frumos, evideniind faptul c poezia "cuprinde idei manifestate n materie sensibil." Creaia liric trebuie s ndeplineasc dou condiii, una "material" - mijloace i procedee artistice - i cealalt "ideal" - sentimente, emoii i idei ale concepiei poetice. Simbolismul a constituit un moment cu totul aparte pentru poezie, deoarece sugestia verbal se opune romantismului n care emoia excesiv devenise obositoare, ceea ce a fcut posibil apariia unui alt curent literar, parnasianismul, care se manifest prin perfeciunea formal i

impersonalitatea rece a ideilor poetice. Depirea normelor i tehnicilor compoziionale n lirica romneasc s-a fcut prin apariia modernismului, care a pus accentul pe ideatica filozofic, pe versul liber, promovnd poezia eliberat de orice fel de constrngeri formale.