FIȘA TEHNICĂ NR

5/17/2018 FISA TEHNICĂ NR - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/fia-tehnica-nr 1/33

CAPITOLUL IV

FIŞE TEHNICE

1.Măsurarea şi notarea pulsului

2. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

3. Măsurarea şi notarea respiraţiei

4. Măsurarea şi notarea temperaturii

5. Efectuarea injecţiei intramusculare

6. Perfuzia intravenoasă

7. Efectuarea puncţiei venoase

8. Recoltarea sângelui venos cu sistem vacutainer

9. Recoltarea sângelui pentru determinarea grupelor sanguine

10. Determinarea factorului Rh

11. Captarea vărsăturii

12. Determinarea cantităţii de urină în 24 de ore

13. Recoltarea urinei pentru examene biochimice

14. Administrarea medicamentelor pe cale orală

15. Alimentaţia activă a bolnavului

16. Schimbarea lenjeriei de pat

17. Aplicarea compreselor umede pe cap

18. Schimbarea lenjeriei de corp a bolnavului

19. Administrarea medicamentelor pe suprafaţa tegumentelor

74



FIŞA TEHNICĂ NR.1

MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI

Pulsul: reprezintă expansiunea ritmică a arterelor (undă pulsatilă), rezultată în urma

conflictului dintre sângele trimis în artere de către cord şi sângele deja existent în artere.

Scop: obţinerea de informaţii privind starea anatomo- funcţională a inimii şi vaselor.

Locuri de măsurare: măsurarea se face la artera radială sau în aceeaşi succesiune de timp la

alte artere: cubitală, femurală, humerală, carotidă, temporală, pedioasă, poplitee.

Materiale necesare:

ceas cu secundar

pix de culoare roşie

foaie de temperatură

Pregătirea pacientului:

asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 10-15 minute.

Executarea tehnicii:

spălarea pe mâini cu apă şi săpun

reperarea unei artere

fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei

exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor şi numărarea

pulsaţiilor timp de un minut

consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că fiecare

linie orizontală a foii reprezintă 4 pulsaţii;

unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;

consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului: ex:

Pd= 80p/min Ps= 90p/min

Valori normale:

la nou născut: 130-140 pulsaţii/ minut

la copil mic (2 ani): 110-120 pulsaţii/ minut

la copil mare ( 12-13 ani): 90-100 pulsaţii/ minut

la adult: 60-80 pulsaţii / minut

la vârstnic: 80-90 pulsaţii/ minut

75



FIŞA TEHNICĂ NR.2

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE

Tensiunea arterială: reprezintă presiunea cu care sângele circulant acţionează asupra

pereţilor arteriali; aceasta se datorează următorilor factori:

calibrul şi elasticitatea vaselor

forţa de contracţie a inimii

debitul cardiac

vâscozitatea sângelui

Scopul : descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.

Materiale necesare:

tensiometru cu mercur Riva- Rocci

stetoscop biauricular

tampoane de vată şi alcool

pix cu pastă albastră si foaie de temperatură

Pregătirea pacientului:

asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15minute.

Efectuarea tehnicii:

spălarea pe mâini cu apă şi săpun

se dezinfectează olivele stetoscopului

se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a

manşetei şi olivele în urechi

se pompează aer în manşeta pneumatică cu ajutorul pompei de cauciuc, până la

dispariţia zgomotelor pulsatile

se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei pana se

percepe primul zgomot arterial (care reprezintaâă valoarea T.A.maxime ) a carei valoare se

reţine

se continuă decomprimarea şi se reţine valoarea ultimului zgomot arterial (care

reprezintă T.A.minimă)

se îndepărtează manşeta de pe braţul bolnavului

se dezinfectează stetoscopul cu tampoane de vată cu alcool

76



se notează valorile obtinute cu o linie orizontala de culoare albastră, socotindu-se

pentru fiecare linie o unitate coloană de mercur

se unesc apoi liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat

De reţinut :

în caz de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manşeta de la braţul

bolnavului

la indicaţia medicului se pot face măsurători comparative la ambele braţe.

Valori normale:

1-3 ani: 75-90/ 45- 55 mm Hg

10-12 ani: 90- 110 / 55- 70 mm Hg

adult: 120- 145 / 75- 90 mm hg

vârstnic: 150- 170 / 85- 95 mm Hg

77



FIŞA TEHNICĂ NR.3

MĂSURAREA ŞI NOTAREA RESPIRAŢIEI

Respiraţia: este procesul fiziologic prin care organismul uman captează oxigen din aer şi

elimină dioxidul de carbon rezultat în urma metabolismului celular.

Scopul : indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evoluţiei bolii, recunoaşterea

complicaţiilor şi prognosticul bolii.

Materiale necesare:

ceas cu secundar

foaie de temperatură

pix de culoare verde

Pregătirea bolnavului: nu se anunţă bolnavul, altfel se modofică ritmul respirator. Se măsoară în timp ce

bolnavul doarme.

Executarea tehnicii:

se pregătesc materialele necesare;

se aşează mâna uşor, cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui bolnavului;

se numără inspiraţiile, timp de 1 minut;

se notează grafic în foaia de temperatură cu un punct de culoare verde şi se uneşte

cu o linie cu valoarea anterioară;

pentru fiecare linie orizontală a foii se socotesc două respiraţii;

în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută , cât şi

caracteristicile respiraţiei; ex: Rd=20resp./min; Rs= 18 resp./min.

Interpretarea rezultatelor:

frecvenţa mişcărilor respiratorii variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie,

temperatură, mediului ambiant, starea de veghe sau somn;

78



în stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii şi a

pulsului;

în stare patologică- respiraţie dificilă(sete de aer):

1. dispnee cu accelerarea ritmului respirator- tahipnee (polipnee);

2.dispnee cu rărirea ritmului respirator- bradipnee;

3. dispnee cu perturbarea ritmică şi periodică a respiraţiei: dispnee Cheyne- Sokes- respiraţii cu

amplitudini crescând pâna la apnee ce durează 10- 20 secunde; dispneea Kussmaul- respiraţie

în patru timpi, o inspiraţie profundă urmată de o scurtă pauză şi o expiraţie scurtă, zgomotoasă,

după care urmează o altă pauză scurtă

Valoril e

normale ale

frecvenţei respiratorii:

la nou născut: 35-50 respitaţii/ minut

la copil mic ( 2 ani): 25-35 respiraţii/ minut

la copil mare (10-12 ani): 15-25 respiraţii/ minut

la adult: 14-16-18 respiraţii/ minut

la vârstnic: 15-25 respiraţii/ minut

79



FIŞA TEHNICĂ NR.4

MĂSURAREA ŞI NOTAREA TEMPERATURII

Temperatura: gradul de căldură ridicată a corpului omenesc, reprezentând un simptom

patologic: fierbinţeală, febră.

Scop: descoperirea unor modificări ale valorii temperaturii corpului.

Locuri de măsurare:

axilă

cavitatea bucală

rect

vagin

plica inghinală

Materiale necesare:

termometru maximal

80



casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile

pahar cu soluţie dezinfectantă cloramină 1-5%

prosop individual

lubrefiant (vaselină)

alcool medicinal

tavă medicală

săpun

pix cu pastă albastră

carnet propriu

Intervenţiile asistentei medicale:

pregătirea materialelor

pregătirea psihică a bolnavului

spălarea pe mâini

se scoate termometrul din soluţie dezinfectantă, se clăteşte sub jet de apă şi se şterge

cu o compresă, se scutură

se verifică dacă este în rezervor mercur

A) Măsurarea temperaturii în axilă:

se aşează bolnavul în decubit dorsal sau în poziţie şezând

se ridică braţul bolnavului

se şterge axila bolnavului cu prosopul bolnavului prin tamponare

se aşează termometrul cu rezervorul de mercur în centru axilei, paralel toracelui

se apropie braţul bolnavului de trunchi, cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a

toracelui

se menţine termometru timp de 10 minute

se scoate termometrul din axila bolnavului şi se aşează pe tava medicinală

bolnavul este aşezat în poziţie comodă

se şterge termometrul cu o compresă uscată şi se citeşte gradaţia.

B ) Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:

se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a

arcadei dentare

bolnavul este rugat să inchidă gura şi să respire pe nas

se menţine termometrul timp de 5 minute

C) Măsurarea Temperaturii Rectale:

81



se lubrefiază termometrul cu vaselină

se aşează bolnavul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,

asigurându-i intimitatea

se introduce bulbul termometrului în rect, prin mişcări de rotaţie şi înaintare

termometrul va fi ţinut în mână pe tot timpul măsurării

se menţine termometrul 3 minute

după terminarea timpului de menţinere a termometrului, acesta se scoate, se şterge

cu o compresă

se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul termometrului

se spală termometrul, se scutură

se introduce în recipientul cu soluţie dezinfectantă

se notează valoarea obţinută pe foaia de temperatură

notarea unui punct pe verticală corespunde datei şi timpului zilei, socotind pentru

fiecare linie orizontală a foii, două diviziuni de grad

se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară pentru obţinerea curbei termice

interpretarea curbei termice

De reţinut:

în mod curent, temperatura se măsoară dimineaţa între orele 7-8, după masă, între orele 18-

19

temperatura axilară prezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de grad

mai joasă decât cea centrală

măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la pacienţii agitaţi,

la cei cu afecţiuni ale cavităţii bucale

cu 10 minute înainte de introducerea termometrului în cavitatea bucală, bolnavul nu

va consuma lichide calde sau reci

temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4- 0,5 °C

măsurarea temperaturii măsurată rectal este contraindicată la bolnavii agitaţi şi la cei

cu afecţiuni rectale

măsurarea temperaturii în vagin urmăreşte aceleaşi etape ca la măsurarea rectală,

introducându-se termometrul în vagin; este contraindicat în bolile aparatului genital

feminin; valoarea temperaturii măsurate în vagin este cu 0,5 grade mai mare decât cea

măsurată axilar; pentru măsurarea temperaturii corpului, se mai pot utiliza termometre cutanate şi

termometre electronice.

82



FIŞA TEHNICĂ NR.5

EFECTUAREA INJECŢIEI INTRAMUSCULARĂ

Injecţia intramusculară : constituie introducerea unor soluţii izotone, uleioase sau a unei

substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.

Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.

Locuri de elecţie:

regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trochanter

faţa externă a coapsei, în treimea mijlocie

faţa externă a braţului în muşchiul deltoid

83



Materiale necesare:

seringi sterile, cu capacitate în funcţie de cantitatea de soluţie medicamentoasă

acele se găsesc îmoreună cu seringa în acelaşi ambalaj sau în ambalaje diferite

tampoane cu alcool medicinal

tăviţe renale

mănuşi de protecţie

Intervenţiile asistenetei medicale:

se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic, se recomandă relaxarea muschilor

se ajută bolnavul să se aşeze comod în poziţie de decubit ventral, lateral;

se dezbracă regiunea respectivă

spălare pe mâini

se îmbracă mănuşele de protecţie

se dezinfectează locul injecţiei

se întinde pielea între indexul şi policele mâinii stângi şi se înţeapă perpendicular

pielea cu rapiditate şi siguranţă cu acul montat la seringă

se verifică poziţia acului prin aspiraţie

se injectează lent soluţia

se retrage brusc acul cu seringa şi se dezinfectează locul

se masează uşor locul injecţiei pentru a activa circulaţia, favorizând absorb iaț

se aşează seringa într-o tăviţă renală

se aşează în poziţie comodă bolnavul, acesta rămânând în repaus 5-10 minute.

Incidente şi accidente:

durere vie prin atingerea nervului sciatic

paralizia prin lezarea nervulu sciatic

hematom prin lezarea unui vas

ruperea acului

supuraţia septică

embolie prin injectarea accidentală a soluţiilor uleioase

84



FIŞĂ TEHNICĂ NR.6

PERFUZIA INTRAVENOASĂ

Perfuzia intravenoasă: reprezintă introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a

soluţiei medicamentoase pentru reechilibrarea hidroelectrollitică, hidroionică şi volemică a

organismului.

Scop: hidratarea şi mineralizarea organismului;

85



administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit;

depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;

completarea proteinelor sau a altor componente sangvine;

alimentaţia pe cale parenterală;

Materiale necesare:

perfuzor( ambalat, de unică folosinţă)

branule

garou

tampoane cu alcool medicinal

mănuşi sterile

soluţii de perfuzat


se pregăteşte bolnavul fizic şi psihic

tehnica de întreţinere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică

spălare pe mâini

se îmbracă mănuşele sterile

se montează aparatul de perfuzat şi se lasă lichidul să circule prin tuburi pentru

îndepărtarea aerului

se alege vena

se leagă garoul

se curăţă locul cu alcool medicinal

se introduce acul, branula în venă

se scoate garoul şi se fixează branula cu leucoplast

se ataşează perfuzorul la branulă şi se fixează o rată de flux de 60 picături/ minut

se schimbă punga cu soluţie de perfuzat înainte de golirea completă a precedentei.

FIŞĂ TEHNICĂ NR. 7

EFECTUAREA PUNCŢIEI VENOASE

Pucţia venoasă: reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prn intermediul unui act de

puncţie.

86



Scop: Explorator: - recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice,

hematologice, serologice şi bacteriologice

Terapeutic: - admininstrarea unor medicamente sub forma unor injecţii şi perfuzii

intravenoase; recoltarea sângelui în vederea trasfuzării sale, executarea transfuziei de sânge

sau derivate ale sângelui.

Locul puncţiei:

venele de la plica cotului unde fofrmează un ,,M” venos prin anastomozarea lor

venele antebreţului

venele de pe faţa dorsală a mâinii

venele subclaviculare

venele femurale

venele maleolare interne

venele jugulare şi epicraniene ( mai ales la sugar şi copil mic)

Materiale necesare:

tavă medicală acoperită cu câmp steril

alcool medicinal

tampoane de vată fixată pe portampon

garou de cauciuc

casoletă cu comprese sterile

mănuşi sterile

leucoplast

muşama şi aleză

pernă elastică pentru sprijinirea braţului

recipiente de recoltare: eprubete şi flacoane sterilizate, ace de 25-30 mm, seringi de

10 ml


pregăteşte fizic şi psihic bolnavul

aşează bolnavul în pozişia necesară în funcţie de locul puncţiei

se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice

circulaţia

de întoarcere la nivelul braţului

se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă

87



se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a braţului,

cu 10-15 cm deasupra locului ales pentru puncţie

cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie

se dezinfectează locul pentru puncţie cu un tampon îmbibat în alcool medicinal

se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de căteva ori şi să rămână cu el

închis

având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete cu indexul se fixează

amboul acului ataşat

cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie iar cu policele se fixează

vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi se exercită o compresiune şi o tracţiune în jos asupra

ţesuturilor vecine. Dacă vena nu se evidenţiază se tamponează de câteva ori

se introduce acul în mijlocul venei, în direcţia acului longitudinal al venei cu amboul

în sus

se împinge acul de-a lungul venei la oa adâncime de 1-1,5 cm

cu mâna stângă se trage uşor pistonul aspirând ( sângele trebuie să apară în seringă)

se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge

necesară

se desface nodul garoului şi bolnavul deschide pumnul

se aplică un tampon de vată uscată peste locul unde este acul şi se retrage acul

printr-o mişcare rapidă

se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon de vată îmbibat în alcool medicinal

care va fi menţinut de bolnav timp de 10-15 minute pentru hemontază, poziţia braţului este

în extensie

se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se retrage în recipientul pregătit

se îndepărtează perna elastică şi muşamaua

se asigură o poziţie comodă în pat, se supravegghează bolnavul

spălare pe mâini cu apă şi săpun

se adună instrumentele utilizate şi se aruncă la container pentru a fi duse la

crematoriu.

Pregătirea sângelui recoltat pentru laborator:

se amestecă sângele cu substanţe anticoagulante, în funcţie de felul analizei ( nu se

amestecă dacă se fac analize serologice)

se etichetează flaconul cu datele personale ale bolnavului, data, salonul, analiza

cerută, nr.F.O. şi secţia

88



se completează buletinul de analize şi se duc probele la laborator.

Accidente şi intervenţii:

hematom- se retrage şi se comprimă locul puncţiei

străpungerea venei- se retrage acul în lumenul venei

ameţeli, paloare, lipotimie- se întrerupe puncţia, bolnavul se aşează în decubit dorsal

fară pernă, se anunţă medicul.

89



FIŞĂ TEHNICĂ NR. 8RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS

CU SISTEM VACUTAINER

Avantaje:

Utilizarea acestei metode de prelevare asigură:

confortul pacientului

calitatea probei de sânge

securitatea personalului medical

Pregătirea materialelor:

holder ( tub din material plastic care prezintă la partea superioară amboul la care se

ataşează acul de puncţie prin infiltrare, iar partea inferioară prezintă două aripioare)

acul de puncţie protejat de carcasă bicoloră

tuburi vacutainere cu dopuri de diferite culori

materialele necesare efectuării puncţiei venoase

Pregătirea bolnavului:

pregătirea psihică: se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii

pregătirea fizică: recoltarea se face dimineaţa pe nemâncate

se aşează bolnavul în decubit dorsal, confortabil, cu membrul superior în abducţie

Intervenţiile asistentului medical:


se îmbracă mănuşile sterile

se verifică banda de siguranţă a acului

se îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mişcări de răsucire

se infiltrează capătul liber al acului în holder

se alege locul punţiei şi se aseptizează

se îndepărtează carcasa de culoare albă a acului

se execută punţia venoasă

90



se introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexul şi cu degetul mediu, iar

cu policele împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsă diafragma gumată a dopului

după prelevarea sângelui se sscoate tubul din holder prin mişcări de împingere

asupra aripioarelor laterale şi se imprimă mişcări uşoare de înclinare- răsturnarepentru

omogenizarea cu aditivul

se retrage acul din venă şi se face o compresiiune asupra locului puncţiei timp de 1-3

minute fară a flecta antebraţul de braţ

se etichetează tuburile, se trimit la laborator, se reorganizează locul de muncă

acele utilizate se depun în containerul destinat.

Tuburile vacutainere se utilizează in funcţie de codul de culoare a dopului de

cauciuc astfel:

roşu şi portocaliu : teste de disproteinemie, electroforeză, transaminaze, glicemie,

acid uric, creatinină, calcemie, sideremie, proteina C reactivă, ASLO, RBW

negru: determinarea VSH-ului

bleu: fibrinogen, protrombină

mov: hematocrit, HLG cu formulă leucocitară, indici eritrocitari şi rezistenţă

globulari.

Când se recoltează mai multe probe de la acelaşi bolnav umplerea tuburilor vacutainer se face

în următoarea ordine:

tuburi fără aditivi

tuburi pentru probe

de coagulare

alte tuburi cu diverşi

aditivi.

91




RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU

DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

Pentru determinarea grupelor sanguine se foloşeşte fie sânge venos ( din venă), fie sânge

capilar (din pulpa degetului).

Recoltarea sângelui venos:

se recoltează 2-3 ml de sânge din venă, într-o sticluţă perfect uscată şi în prealabil

sterilizată prin căldură uscată

se lasă să coagulezeşi astfel se va separa serul şi cheagul

Recoltarea sângelu sepoate face şi pe substanţă anticoagulantă ( citrat de sodiu sau heparină) ;

în acest caz, după sedimentaresau centrifugare, rezultă plasmă şi masă eritrocitară.

Recoltarea sângelui din pulpa degetului este o metodă mai expeditivă, utilizată mai ales când

se fac determinări cu scop informativ, în serie, în colectivităţi.

Efectuarea tehnicii cu sânge recoltat din venă:

lângă fiecare picătură de ser- test se pune ( cu ajutorul unei pipe sau baghete de sticlă) câte

o picătură din sânge pe care-l certetăm

picăturile de ser se omogenizează cu picăturile de sânge, prin mişcări circulare; de fiecare

dată însă se schimbă pipeta sau bagheta sau se clăteşte într-un vas cu ser fiziologic şi se

şterge cu vată sau tifon.

Efectuarea tehnicii cu sângele recoltat prin înţepare:

Când sângele se recoltează din pulpa degetului, se procedează în felul următor:

cu indexul şi policele mâinii stângi, asistenta prinde degetul inelar al bolnavului,

strângându-l, pruducând o uşoară hemostază

92



cu mâna dreaptă, asistenta dezinfectează locul puncţiei cu un tampon de vată

îmbibat în alcool

efectuează înţeparea pulpei degetului bolnavului cu un ac de seringă ( la aproximativ

0,5 cm de vârful degetului, pe linia mediană)

cu vata uscată înlătură prima picătură de sânge care apare imediat dupa extragerea

acului

după aceea, cu câte un colţ al lamei şlefuite, asistenta ia pe rând câte o picătură de

sânge, care se amestecă, prin mişcări circulare cu serul-test

Se va avea în vedere să se utilizeze de două ori acelaşi colţ de lamă.

După ce sa pus sânge în cele trei godeuri cu ser- test, se aşteaptă 2-3 minute timp în care lama

se agită în mişcări de basculare; în acest timp se produce aglutinarea

FIŞA TEHNICĂ NR.10DETERMINAREA FACTORULUI Rh

Definiţie: Factorul Rh este un aglutinogen (antigen) legat de eritrocit, independent de

aglutinogenele din sistemul AOB. Nu are anticorpi naturali, anticorpii anti- Rh formându-se

prin transfuzie sau sarcină la persoane care nu au acest aglutinogen (sunt Rh-negative).

Scop: determinarea compatibilităţii faţă de factorul Rh. Importantă în transfuzie şi sarcină,

deoarece incompatibilitatea duce la accidente. Pregătirea materialelor:

tavă medicală

1-2 ace de seringă

lame de sticlă curate, degresate, uscate

ser anti- Rh şi pipetă

casoletă cu tampoane de vată

eter, alcool medicinal

tăviţă renală

cameră umedă

ser fiziologic, termostat.

Etape de execuţie:

pregătirea materialelor şi instrumentelor necesare;

se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii

spălarea atentă a mâinilor

se verifică valabilitatea serului anti- Rh, aspectul, culoarea;

93



se pun pe lama de sticlă, în ordine, cu pipeta din fiola de ser anti- Rh, 3 picături de

ser-test, fiecare cu un diametru de 5-6 cm;

se degresează ce eter pulpa degetului mijlociu sau inelar şi se efectuează înţeparea;

se ia cu un colţ al lamei, o picătură de sânge care se pune peste a doua picătură de

ser-test anti-Rh;

picăturile din stânga se amenstecă cu eritrocite Rh- pozitive, iar cele din dreapta cu

eritrocite Rh- negative;

se omogenizează cele trei picături prin mişcări circulare;

se aplică un tampon cu alcool pe regiunea înţepată;

se aşează lama în camera umedă, apoi la termostat la 370 C;

se citeşte rezultatul după 30-60 de minute.

FIŞA TEHNICĂ NR.11

CAPTAREA VĂRSĂTURII

Vărsătura: act reflex prin care se elimină brusc, la exterior, prin cavitatea bucaă, conţinutul

stomacal.

Materiale necesare:

două tăviţe renale

muşama şi aleză, prosop

pahar cu soluţie aromată

Pregătirea bolnavului:

- psihică:- va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii

- fizică: - se aşează în poziţie sezând, sau decubit dorsal cu capul intr-o parte

- se aşază un prosop sub cap sau în jurul gâtului bolnavului

- se protejează lenjeria de pat şi de corp cu muşamaua şi aleza


se îndepărtează proteza dentară(dacă este cazul)

se oferă tăviţa renală sau o susţine asistenta

după vărsătură se îndepărtează vărsătura

se oferă paharul cu soluţie aromată să-şi clătească gura (aruncă în altă tăviţă renală)

Îngrijirea ulterioară a bolnavului: se şterge gura bolnavului

94



se îndepărtează materialele folosite

se aşează bolnavul în poziţie comodă

se supraveghează bolnavul în continuare


DETERMINAREA CANTITĂŢII DE URINĂ ÎN 24 DE ORE

Diureza: procesul de formare şi eliminare a urinei din organism timp de 24 de ore.

Urina: lichidul format de rinichi prin filtrarea sângelui, în care sunt eliminate substanţele

rezultate din metabolismul intermediar proteic, inutile şi toxice pentru organism, şi excretat de

aparatul renal. Tulburările metabolismului intermediar influenţează cantitatea şi calitatea urinei

eliminate.

Micţiune: actul fiziologic, conştient de eliminare a urinei.

Scop:

obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal

cunoaşterea volumului diurezei

urmărirea bilanţului circulaţiei lichidelor în organism= bilanţul lichidian.

Măsurarea diurezei:

Colectarea urinei pe 24 de ore:

se pregătesc recipiente- vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă

distilată şi acoperite;

colectarea începe dimineaţa la o anumită oră şi se termină în ziua următoare la

aceaşi oră; se informează bolnavul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra

procedeului;

95



bolnavul urinează dimineaţa la o oră fixă, această cantitate de urină, de la prima

emisie se aruncă;

se colectează, apoi, toate urinele emise în 24 de ore se vor păstra până a doua zi la

aceaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie;

recipientul de urină este etichetat cu numele bolnavului, număru de salon, se ţine la

răcoare, pentru a preveni decompensarea urinei.

Cantitatea de urină eliminată în mod normal pe 24 de ore este de aproximativ 1500 ml.

Notarea grafică:

pentru fiecare linie

orizontală a foii de temperatură se socotesc 100 ml urină;

se notează grafic nu

pix albastru sub forma unei coloane ce are haşurată numai partea superioară ce corespunde

cantităţii de urină a zilei respective.

FIŞĂ TEHNICĂ NR. 13RECOLTRAREA URINEI PENTRU EXAMENE BIOCHIMICE

Fiind un lichid excretat de rinichi, examenul constantelor fizice şi chimice ale urinei

informează asupra stării funcţionale a rinichilor cât şi a întregului organism:

examenul fizic în care se determină volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea

şi pH-ul examenul biochimic în care se cercetează glucoza, puroiul, urobilinogenul,

pigmenţii biliari, amilaza, acetona, ionograma etc. La care se adaugă examenul

sedimentului urinar.

Materiale necesare:

urinar sau ploscă

recipient de colectare a urinei


învaţă bolnavul să utilizeze bazinetul sau plosca

96



să utilizeze numai bazinetul gol şi curat

să urineze fără defecaţie

să verse imediat urina în recipientul de colectare a urinei

să nu urineze în timpul toaletei efectuată pe bazinet

Analizele se efectueaza pe urina emisă în 24 de ore, care se colectează corect astfel:

la ora stabilită, bolnavul urinează şi urina se aruncă

urina de la celelate micţiuni, timp de 24 de ore, este colectată în borcanul curat şi

păstrat la rece

a doua zi, la sfâeşitul celor 24 de ore, bolnavul urinează şi urina se se adună în

borcan

se trimit 500 ml de urină omogenizată la laborator cu următoarele date: numele şi

prenumele bolnavului, volumul de urină pe 24 de ore, vârsta, greutatea, sexul, adresa, natura

regimului, volumul de lichide ingerate, digesti şi analiza cerută, secţia unde se trimite

rezultatul, medicamentele luate sau particularităţile tratamentului.

FIŞA TEHNICĂ NR. 14

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Definiţie: calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea putându-

se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire şi gros.

Scop: obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:

• efecte locale:

favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei digestive;

protejează mucoasa gastrointestinală;

înlocuieşte fermenţi digestivi, secreţia gastrică în cazul lipsei acestora;

dezinfectează tubul digestiv.

• efecte generale:

97



medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive,

pătrund în sânge şi apoi acţionează asupra unor organe, sisteme, aparate( antibiotice

vasodilatatoare, cardiotomice, sedative).

Contraindicaţii: administrarea medicamentelor pe cale orală

medicamentul este inactivat se secreţiile digestive;

medicamentul prezintă proprietăţi iritante asupra mucoasei gastrice;

pacientul refuză medicamentele;

se impune o acţiune promptă a medicamentelor;

medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;

se impune evitarea circulaţiei portale.

Forme de prezentare a medicamentelor:

• lichide:

soluţii, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii.

• solide:

pulberi, tablete, drajeuri, granule, mucilagii.

Administrarea medicamentelor:

• lichidele:

siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii;

se micşorează doza unică cu paharul, ceaşca de cafea;

mixturile, soluţiile, emulsiile se măsoară cu lingura, linguriţa;

tincturile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare.

Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca atare apoi

bolnavul lua apă, ceai.

• solidele:

tabletele, drajeurile se aşează pe limba bolnavului şi se înghite ca atare. Tabletele

care se resorb la nivelul mucoasei linguale( nitroglicerina), se aşează sub limbă.

pulberile divizate în caşete în apă şi se aşează pe limbă pentru a fi înghiţite;

granulele se măsoară cu linguriţa;

unele pulberi se dizolvă în apă, ceai şi apoi se administrează sub formă de soluţii

(purgativele saline).

98




ALIMENTAREA ACTIVĂ A BOLNAVULUI

Bolnavii mănâncă singuri, fără ajutor, alimentele servite.

Alimentaţia activă se face în salon sau în sala de mese, la masă sau la pat.

Materiale necesare:

tavă

cană cu supă

farfurie cu mâncare

tacâmuri

cană sau pahar de apă

99



şerveţele de masă

Alimentarea activă în sala de mese:

se verifică starea de curăţenie

se aeriseşte sala de mese

se aranjează estetic pe mese mici tacâmurile, paharele, cana cu apă, şerveţelele,

sarea, flori şi numarul regimului, se anunţă bolnavul să vină la sala de mese

se servesc bolnavului pe rând, pe măsură ce le consumă, felurile de mâncare ce

compun regimul prescris

se ridică imediat vesela utilizată, fiecare aliment servindu-se într-o farfurie curată,

fără a se atunge alimentele cu mâna

se observă dacă bolnavul a consumat porţia în întregime

reorganizarea sălii de mese

Alimentarea activă în salon- la masă:

se aeriseşte salonul

se aşează un paravan

se pregăteşte masa bolnavului: se aşează o faţă de masă curată, flori, tacâmuri, cana

cu apă, şerveţele şi sarea dacă este nevoie

se invită bolnavul să se spele pe mâini

se anunţă bolnavul să vină la sala de mese




fără a se atinge alimentele cu mâna



aerisirea salonului

Alimentarea activă în salon- la pat, şezând:

se aeriseşte salonul

se aşează un paravan

se instalează bolnavul într-o poziţie confortabilă, şemişezând sau şezând, cu ajutorul

rezemătoarelor de pat sau cu perne

se anunţă bolnavul să se spele pe mâini

se adaptează masa specială la patul bolnavului acoperind-o cu o faţă de masă curată

100



se aşează pe gâtul bolnavului un prosop curat pentru a proteja lenjeria




fără a se atinge alimentele cu mâna



aerisirea salonului

se îndepărtează masa rulantă şi se strânge vesela utilizată


SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

Scop: asigurarea condiţiilor igienice, de confort, pentru odihna şi îngrijirea bolnavului.

Materiale necesare:

cearşaf de pat

feţe de pernă

pătură

101



Pregătirea patului poate fi executată de una sau două persoane.

• Pregătirea materialelor:

alegerea materialelor necesare;

se aşează materialele pe un scaun lângă spătarul patului;

se îndepărtează noptiera de pat;

• Întinderea cearşafului peste saltea:

cearşaful simplu(sau unul din cele două) se pune peste saltea, la mijlocul patului;

cu o mână se desface o parte a cearşafului spre cap, iar cu cealaltă se întinde spre

partea opusă;

se introduce cearşaful adânc sub saltea la capătul patului.

• Executarea colţurilor:

cu mâna de lângă pat se prinde partea liberă a cearşafului, la o distanţă de colţ egal

cu lungimea marginii care atârnă şi se ridică lângă saltea;

din unghiul format se introduce sub saltea partea care depăşeşte salteaua;

se lasă în jos partea ridicată de marginea saltelei şi se introduce sub saltea restul

triunghiului impreună cu partea laterală a cerşafului.

• Aşezarea cearşafului de pătură:

se aşează al doilea cearşaf peste care se întinde pătura;

marginea cearşafului dinspre cap se restrânge peste pătură;

atât cerşaful cât şi pătura se introduc sub saltea la capătul de la picioare, după care s-

a efectuat o cută pentru a da lărgimea necesară mişcărilor picioarelor bolnavului.

• Aşezarea pernelor:

fiecare pernă se îmbracă cu faţa de pernă;

se aşează pernele pe pat;

se reaşează noptiera lângă


APLICAREA COMPRESELOR UMEDE PE CAP

Compresele: sunt materiale textile umede, aplicate pe suprafaţa corpului. După temperaturalor compresele pot fi: reci, călduţe, calde şi fierbinţi.

Scop:

102



compresele reci au acţiune hipotermizantă, analgezică, hemostatică şi revulsivă,

acţionează procesul de resorbţie

compresele calde au acţiune decongestionantă, sedativă. Temperatura compreselor

calde este de 38-48 °C, putând creşte până la 45-55 °C, când se urmăreşte obţinerea

compreselor fierbinţi.

Materiale necesare:

paravan

muşama şi aleză

apă rece

comprese de dimensiuni 20/ 20 cm

faşă

prosop

Intevenţiile asistentei medicale:

pregăteşte materialele şi instrumentele necesare şi le transportaă lângă patul

bolnavului

se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii

se aşează paravanul în jurul patului

se închid ferestrele

se aşează muşamaua şi aleza

se înmoaie compresele în apă la 10 -15°C

se aşează compresa pe o bucată de gheaţă curată cu suprafaţă netedă

se stoarce compresa după răcire şi se aplică pe fruntea bolnavului sau în jurul

capului

se fixează cu o faşă, un prosop legat de frunte

se răceşte între timp o a doua compresă

se acoperă compresa umedă cu una uscată

se schimbă compresa din 3 în 3 minute pe toată perioada prescrisă pentru aplicare

se reorganizează locul


SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORPA BOLNAVULUI

103



Lenjeria de corp a bolanvului ( cămaşa de noapte sau pijamaua) trebuie schimbată periodic şi

ori de câte ori se murdăreşte. Bolnavii îşi schimbă singuri lenjeria de corp, cu excepţia celor

imobilizaţi la pat, adinamici, paralizaţi etc.; la aceştia asistenta medicală este cea care trebuie

să schimbe lenjeria de corp. Scop: - păstrarea igienei personale a bolnavului.

Materiale necesare:

cămaşă de noapte curată ( sau pijama)

un cearşaf

talc

alcool

sac de lenjerie murdară

Tehnica se efectuează de două aistente medicale.


transportarea materialelor şi aşezarea lor pe un scaun lângă patul bolnavului

se anunţă bolnavul, comunicându-i necesitatea efectuîrii tehnicii


împăturirea păturii care acoperă bolnavul sub formă de armonică

bolnavul se acoperă cu un cearşaf

se aşează bolnavul în decubit lateral drept sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a

genunchilor

se trage uşor cămaşa în sus până la torace

se readuce bolnavul cu mare atenţie în decubit dorsal

se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng şi se repetă aceeaşi operaţie

una din asistente ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor,

introducând mâna sub cămaşă

cu o mişcare de la spate spre cap, cea de a doua aistentă scoate cămaşa

bolnavul este readus în poziţie orizontală

se dezbracă întăi braţul sănătos şi apoi braţul bolnav

prin mişcări lente, lenjeria murdară se introduce în sacul special

se spală cu apă şi săpun

se acoperă bine bolnavul

se fricţionează cu alcool regiunele predispuse la escare şi se pudrează cu talc

104



se îmbracă bolnavul cu cămaşa curată şi încălzită

asistenta medicală ridică uşor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor

cea de a adoua asistentă medicală trece cămaşa peste capul bolnavului şi o trage apoi

peste spatele acestuia

se readuce bolnavul în poziţia orizontală

se trage uşor cămaşa sub şezut

se acoperă bolnavul

se reface patul bolnavului

se reorganizează locul de muncă

se deschid ferestrele pentru aerisirea salonului

sacul cu lenjeria murdară se scoate din salon


105




ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA TEGUMENTULUI

Scop: efect terapeutic prin contactul direct cu tegumentul pentru :

diminuarea pruritului

hidratare

provocarea vasoconstricţieie sau vasodilataţiei

tratarea sau prevenirea infecţiilor

diminuarea inflamaţiei

indepărtarea exudatelor

Materiale necesare:

mănuşi

medicamentul de administrat

comprese

spatule

Elemente de apreciat:

aspectul tegumentului (culoare, integritate , scuame , cruste , erupţii cutanate)

starea de disconfort , prurit

starea de igienă

106

FIȘA TEHNICĂ NR

Documents

Transcript of FIȘA TEHNICĂ NR