De obicei, cerintele si recomandarile de cupru pentru pasari sunt stabilite pentru specia Gallus.

Cerintele pentru cupru (NRC, 1994) sunt : pui in faza de crestere 4 mg/kg ratie, gaini ouatoare 2.5

mg/kg ratie, broileri 8 mg/kg ratie. Recomandarile pentru cupru (GfE, 1999) pentru toate aceste

categorii de pasari sunt de 7 mg/kg SU. Cupru necesar pentru celelalte specii de pasari ( bibilici,

rate) sunt, in general, extrapolate din aceste recomandari.

La monogastrice, se intalneste o interactiune antagonica intre cupru si elemente precum zincul si

fierul. O ratie cu un continut ridicat in zinc determina o deficienta in cupru si vice versa deoarece

ambele elemente concureaza pentru absorbtie. In general, cuprul natural prezent in ingredientele

furajere este legat covalent de acidul fitic formand complexe stabile numite fitati. Asadar,

disponibilitatea sa pentru minogastrice este scazuta. La monogastrice, cuprul interactioneaza cu :

zincul, fierul, calciul, fitatii, acidul ascorbic, fibre.

Deficitul sau excesul de cupru se intampla fie continutului in cupru al furajelor, dar si unui numar

variat de factori care influenteaza biodisponibilitatea cuprului. Aceasta situatie poate avea

consecinte grave asupra sanatatii animalelor. Sensibilitatea speciilor la cupru variaza. Dintre

acestea, porcii si pasarile sunt cele mai tolerante animale.

Utilizarea unor concentratii ridicate de cupru in alimentatia pasarilor si a porcilor a condus la

otravirea accidentala cu cupru la animalele mai sensibile (oile care au pascut pe pasuni ferilizate

cu ingrasamant provenit de la complexele de crestere a porcului).

Continutul de cupru in cele mai intalnite furaje in mg/kg SU:

- Sortul de lucerna (PB= 12.20%): 6-7

- Porumb: 1.9-3.3

- Seminte de in: 12-16

- Floarea soarelui: 25

- Triticale: 3.7-10

- Srotul de soia 44: 14-20

Numeroase combinatii ale cuprului au fost experimentate ca si suplimente de cupru. Dupa cum

urmeaza este prezentata biodisponibilitatea diferitelor surse de cupru, cele mai multe masurate ca

depozite in ficat, in comparatie cu sursele de sulfat de la broileri :

- Sulfat : 100

- Carbonat : 64

- Oxid : 24

- Metionina : 91

- Lizina : 100

Impactul utilizarii cuprului din ratiile animalelor asupra sigurantei conumatorului

In absenta unor studii conduse pentru determinarea dozelor specifice, estimarea nivelurilor

de cupru din tesuturile animalelor au derivat din experimentele care s-au desfasurat, dar fara sa-si

fi propus acest scop. De asemenea, nivelul celorlalte microelemente (zinc si fier) care

interactioneaza cu cupru este foarte variabil.

Pui sunt caracterizati prin eliminarea unui nivel ridicat de cupru (Aoyagi et al., 1993). Aceasta explica motivul pentru care nivelul ce cupru din ficatul si rinichii pasarilor, care variaza

intre 17-23 mg/kg SU si, respectiv de la 16- la 24 mg/kg SU, este doar partial influentata de nivelul

de suplimentare in ratie. Nivelurile de cupru din muschi raman foarte scazute (0.2 pana la 1.6

mg/kg). Continutul de cupru din oua este scazut variind in medie de la 0.66 mg/kg pentru un

continut in SU de 25.6% pana la 1.1 mg/kg si pana la 1.1 mg/kg, si ramane relativ constant pentru

un spectru larg de cupru. In mare parte alimenatia polulatiei vestice este saraca in cupru. In mod

obisnuit, aceasta alimentatie asigura 1.0 -2.5 mg cupru pe zi. In anul 1992 a fost stabilit un aport

de referinta pentru populatia UE de 1.1 mg/zi. Recent in SUA, au fost publicate noi instructiuni cu

privire la consumul de cupru recomandat, astfel, se recomanda pentru adulti, barbati si femei un

aport de 0.9 mg cupru/zi. Precum multe dintre minerale, cuprul este de asemenea un element toxic

iar Comitetul Stiintific pentru Alimentatie al UE a recomandat un nivel maxim de 10-35

mg/persoana/zi (SCF, 1993). A fost propusa, si inca este in vigoare, o doza zilnica maxima

tolerabila proivizorie (WHO, 1982) de 0.05 -0.5 mg/kg GV (3 pana la 30 mg /zi pentru un individ cu

o greutate de 60 kg).

Alimentele constituie sursa majora a aportului de cupru. Plantele sunt contaminate prin

depunerile aeriene (cupru de la mine, topitorii și turnatorii, dar, de asemenea, de la arderea

carbunelui sau incinerarea deseurilor municipale), dar aceasta contributie este neglijabila in

comparatie cu cuprul absorbit din sol. Avand in vedere datele din Marea Britanie, si, de asemenea, o

compilatie a datelor din SUA, Australia si Olanda, continutul de cupru din produsele alimentare de

origine vegetala (cereale, zahar si conservanti, cartofi, legume si fructe) si de origine animala (carne,

peste, oua si lapte) sunt in intervalul de 0.1-2.4 mg / kg.

Nivelurile inferioare sunt intalnite in uleiuri / grasimi (0,05 mg / kg). O evaluare a aportului

de cupru in mai multe tari ale UE , intocmite cu ajutorul publicatiilor recente indica un aport mediu

variind intre 1.0 - 2.0 mg / zi, cu cea mai mare functie de repartitie de 97.5 a 4. 2 mg / zi, aportul

pentru copii fiind de aproximativ jumatate din cea a adulților (IPCS, 1998 ). Aceste valori includ

cantitati de cupru ingerate din apa potabila, valorile uzuale variind de 0.05 - 0.2 mg / L pentru apa

curgataoare, dar care ar putea ajunge la 4 mg / l in apa statatoare..

Avand in vedere continutul de cupru din tesuturile animalelor de ferma hranite cu ratii care

acopera doar cerinele de baza (10-22 mg / kg de furaj) pana la sacrificarea la greutatea

comerciala, urmatoarele consideratii pot extrase. Pentru pasari, porci, vite si peste, concentratiile

de cupru exprimate in mg / kg substanta uscata au variat de la 5 pana la aproximativ 100 in ficat,

3.5 - 40 in rinichi, 0.2-5.0 in muschi si 0.7-1.7 in grasime.

Intregul metabolismul al cuprului in corpul uman a aratat ca o crestere de 10 ori a cuprului

din alimentatie (cca 0.8-8 mg / zi) are ca rezultat doar de doua ori mai mult cupru absorbit

(Turnlund, 1991). Mai mult decat atat, excretia biliara reprezinta calea principala si extrem de

eficienta de eliminare a cuprului endogen.

Rata de schimb a cuprului este lenta atunci cand aportul alimentar este scazut, si rapida

atunci cand aportul alimentar este ridicat. Se pare ca mecanismele de reglare, in special de

excretie ale cuprului, sunt foarte eficiente, si ca indecsii de status ai cuprului sunt rezistenti la

schimbare mai putin in conditii de alimentatie extrema (Turnlund, 1998). Prin urmare, otravirea

cronica cu cupru este foarte rara. Doar dezechilibrele mecanismelor homoeostatice, cum ar fi

boala Menkes si boala Wilson manifestate prin tulburari metabolice ereditare ale cuprului pot

conduce la deficiente sau toxicitate prin expunerea la niveluri ale cuprului care sunt tolerate de

majoritatea populatiei.

Efectul asupra mediului inconjurator

Utilizarea cuprului in hrana animalelor ca supliment al ratiei contribuie la expunerea

generala a mediului inconjurator la acest microelement. Aportul de cupru provenit animalul de

ferma este aproape in totalitate excretat si namolul (suspensia) rezultata este raspandit pe

terenurile arabile si pasuni, ca si practica agricola comuna.

Termenii de referinta limiteaza estimarea in cazul porcilor si bovinelor. Comitetul a

considerat ca acesti termeni de referinta ar trebui sa fie extinsi pentru a include impactul utilizarii

cuprului si in cazul altor specii de animale de ferma, precum pestii. Datele cu privire la eliberarea

de cupru din din sol prin intermediul culturilor sau privind mobilizarea cuprului sunt rare. Datele

disponibile nu ar permite luarea in considerare a secventei culturii, a influentei perioadei de

recoltare si a climatului, precum si gradul de eroziune. Prin urmare, Comitetul ales scenariul cel

mai rau.

Pentru sol, evaluarea impactului utilizarii cuprului a fost calculata pe baza raportului cupru /

azot din gunoiul de grajd si se bazeaza pe Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie

1991 privind protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati din surse agricole, care stabileste

cantitatea de azot aplicabila unui sol agricol sensibil (170 kg N / ha/ an).

Raportul cupru / azot din gunoiul de grajd a fost calculat ca raport intre cupru total si azotul total

excretat in perioada unui ciclu de viata luat in considerare pentru fiecare animal si presupunand o

pierdere de azot prin evaporare de 25% din gunoiul de grajd, in principal datorita volatilizarii

amoniacului. Pentru solurile care nu sunt sensibile, in statele membre ale Uniunii Europene s-a

folosit cantitatea de azot maxima permisa (Franta: 350 kg N / ha/ an) (Spaepen et al, 1997).

Concentratia in sol se calculeaza dupa aplicarea pe perioada unui an, pentru stratul superior al

solului (5 cm grosime), presupunand implicit o densitate a solului de 1,5 g/cm3. Astfel, un scenariu

mult mai real s-a asumat pentru aplicarea pe termen lung a gunoiului de grajd (20 de ani), cu

privire la acumularea maxima de cupru in sol, facandu-se referire la o adancime de 20 cm de sol

(stratul minim implicat in prelucrarea solului).

Valorile calculate pentru aplicarea anuala pe sol si concentratiile din sol rezultate au fost comparate

cu valorile limita pentru cupru stabilite prin Directiva 82/278/EEC a Consiliului din 12 iunie 1986

privind protectia mediului inconjurator, si in special a solului, atunci cand se utilizeaza namoluri

reziduale in agricultura.

Calculul s-a bazat pe aplicarea pe sol a doua niveluri de azot: 170 si 350 kg / ha / an, respectiv

pentru zonele vulnerabile si vulnerabile, la pasari :

-Broileri 5 saptamani: 641 si 1319

-Broileri 8 saptamani: 579 si 1192

-Gaini ouatoare: 524 și 1079

Directiva 86/278/CEE a stabilit urmatoarele valori limita pentru cupru:

• Cantitatea care poate fi adaugata anual pe terenurile agricole, pe baza unei medii calculate pe 10

ani este de 12 kg / ha / an

• Concentratia in sol: 50 - 140 mg / kg SU

Cantitatea maxima, care poate fi adaugata anual pe terenurile agricole, in conformitate cu

legislatia in vigoare, in cazul gainilor ouatoare, este de 4% (170 kg N / ha) si 9% (350 kg N / ha).

Se poate concluziona ca, pe baza limitelor actuale, impactul utilizarii cuprului in mediul inconjurator

nu reprezinta o ingrijorare .

In termeni de promovare a cresterii greutatii corporale si a imbunatatirii performantelor animalului,

cupru nu este cunoscut a avea vreun efect practic in cazul pestilor sau a animalelor de ferma, cu

exceptia porcilor.

De preferinta, cuprul este stocat in ficat. Un alt organ de depozitare este rinichiul, dar intr-o

masura mai mica. Nivelurile inferioare sunt observate in muschi si grasime indiferent de nivelul

utilizat in furaje. Utilizarea cuprului la nivelurile actuale autorizate in furaje, nu creste semnificativ

expunerea consumatorilor la cupru.

Nu a fost identificat nici un risc deosebit pentru mediul inconjurator consecutiv utilizarii de

cupru, la nivelurile actuale permise, in ratiile porcilor si rumegatoarelor. Atata timp cat ramane

autorizata cantitatea de 175 mg / kg furaj, comparabil, niveluri relativ ridicate de zinc si fier trebuie

sa fie mentinute pentru a preveni efectele adverse ale cuprului.

O gena care codifica rezistenta la cupru a fost localizata pe o plasmida ce provenea dintr-o

bacterie a intestinului si, care, de asemenea, transporta un numar de gene rezistente la antibiotice.

Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se stabili daca utilizarea cuprului, in special la cel

mai inalt nivelul maxim admis in furajul pentru animale, poate sa co -selecteze neglijent rezistenta

la antibiotice.