Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

20
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Elev: Damaschin Ştefania-Larisa

Transcript of Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Page 1: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Elev: Damaschin Ştefania-Larisa Grupa: a III-a

Page 2: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Instituţii, centre sau organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care oferă servicii în domeniul psihopedagogiei speciale: Fundaţia Alpha Transilvana este o organizaţie neguvernamentală umanitară şi de caritate, necondiţionată politic, etnic, rasial şi religios cu scop nepatrimonial, de ajutorare a persoanelor cu dizabilităţi de ordin fizic, psihic şi social şi a altor categorii de persoane aflate în dificultate.Misiunea:Lucrand în comunitate şi pentru comunitate, suntem aproape de pulsul real al vieţii. Ne consideram, ca şi organizaţie, chemaţi să sensibilizăm şi să umplem miile de lipsuri concrete de la nivelul vieţii cotidiene personale, familiale şi comunitare, nevoi care datorită extraordinarei lor diversităţi nu sunt rezolvabile numai prin legi sau alocări de fonduri.Despre noi:Ceea ce putem spune despre noi e ca nu cunoaştem îndoiala şi suntem convinşi ca prin iniţiativa şi prin dorinţa noastră am sprijinit comunitatea. Suntem cei care învârtim roata şi care îmbinăm mecanismele ei pentru ca fiecare program care susţine o serie de beneficiari să meargă în direcţia propusă.Din 1992 am funcţionat fără întrerupere, am trecut şi am atins toate aceste etape. Dintr-o organizaţie caritabilă ne-am transformat pas cu pas în furnizor de servicii. Fundatia Alpha TransilvanaNumele organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: Fundaţia Alpha TransilvanaDescrierea organizaţiei/instituţiei: Fundaţia Alpha Transilvana este o organizaţie neguvernamentală umanitară şi de caritate, de ajutorare a persoanelor cu dizabilitaţi de ordin fizic, psihic si social şi a altor categorii de persoane aflate în dificultate. Servicii sociale prestate de organizaţia noastră: - Complex de servicii pentru copiii cu nevoi speciale Servicii de îngrijire şi recuperare de zi – PERSEVERENTA; Servicii ambulatorii Servicii de preventie şi intervenţie precoce - IMPULS - Servicii de informare, consiliere şi mediere a locului de munca pentru persoane cu dizabilitaţi - Donaţii materiale. Ajutor institutional - Start - Programul de educatie timpurie Club Copacel Bebe BalacealaTipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDezvoltare sociala/comunitarăPersoana de contact: Adresa organizatiei: 540517 Tirgu-Mures, Aleea Vrancea nr.1, RomaniaEmail: [email protected]: www.alphatransilvana.ro

Page 3: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Asociatia Prader Willi din România - APWR s-a înfiinţat în mai 2003 din dorinţa de a reuni eforturile pacienţilor, specialiştilor şi familiilor pentru a asigura o viaţă mai bună tuturor persoanelor cu handicap produs de boli rare din România.La 16 Octombrie 2005 am deschis Centrul de Informare pentru Boli Genetice Rare. Este primul centru de acest tip din România şi se doreşte a fi un centru resursă pentru pacienţii cu boli rare, familiile acestora şi specialiştii implicatţ în diagnosticarea şi managementul acestor boli.Accesul la informaţii despre diagnostic şi managementul bolii sunt esentiale, întâlnirea altor pacienti care au trecut prin experiente similare poate conduce la o mai buna acceptare a situaţiei şi la o abordare mai eficientă a bolii.Suntem constienţi că oricât de puternici şi de motivaţi ar fi părinţii, ei nu pot reuşi singuri să lupte cu boala. Au nevoie de specialişti şi de înţelegerea comunităţii din care fac parte. Cel mai important obiectiv pe care ni l-am propus în cadrul asociaţiei noastre este acela de a oferi sprijin şi înţelegere, consiliere şi acces la informaţii pentru ca nimeni să nu mai fie singur. Tipul organizatiei: Organizatie neguvernamentalaPersoana de contact: Dan DoricaAdresa organizatiei: Zalau, str.S. Barnutiu, NR.97, BL. SB 88, ap.14Email: [email protected]: www.apwromania.ro

Asociaţia "Noi Orizonturi "CălăraşiNume organizaţiei/instituţie/persoană fizică: Asociatia "Noi Orizonturi "CălăraşiDescrierea organizţiei/instituţiei:PENTRU PROTECŢIA COPIILOR ŞI TINERILOR CU DIZABILITĂŢI urmăreşte integrarea, socializarea şi educarea persoanelor cu dizabilităţi severe , schimbarea modului în care aceştia sunt percepuţi în societatea romanească.Tipul organizatiei: Organizatie neguvernamentalaDomeniu de activitate: -neurochirurgie -neurologie -pediatrie -neonatologie -medicina de familie -alteleSocial: -dezvoltare socială/comunitară -drepturile copilului -altele

Page 4: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Persoana de contact: Zeta Pompilia ,Jiga CarmenAdresa organizatiei: str. Stadionului , nr .21 bl.IT Ap 3 mun. Călăraşi, Jud Călăraşi 0726386074Email: [email protected]: www.noiorizonturi.cabanova.ro

HAND-ROM fundaţie umanitară de orientare şi integrare socială

Nume organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: HAND-ROM fundaţie umanitară de orientare şi integrare socială.Descrierea organizaţiei/instituţiei: să elaborăm programe şi proiecte prin care persoana cu dizabilităţi să-şi influenţeze destinul şi să-şi construiască destinul, să formăm lideri şi grupuri de iniţiativă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, acces la educaţie şi integrare socială în comunitate, servicii oferite prin centrele de zi MARINA din Curtea de Argeş şi PARASCHIVA din sat Retevoieşti com. Pietroşani ale HAND-ROM în parteneriat cu administraţia publică locală.Tipul organizatiei: Organizatie neguvernamentalăDomeniu de activitate: -dezvoltare socială/comunitară -drepturile omului -drepturile copiluluiPersoană de contact: Costel NICOLAEAdresa organizaţiei: Curtea de Arges str. Victoriei nr.5 115300Email: [email protected]: http://www.handrom.ro

Centrul maternal "Materna"

Numele organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: Centrul maternal "Materna"Descrierea organizaţiei/instituţiei: Centru de găzduire şi protecţie, în vederea prevenirii abandonului şi instituţionalizării copilului şi prevenirii excluderii sociale a mamelor singure.Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: SocialPersoană de contact: Chirtes AnaAdresa organizaţiei: Str. Salcamilor nr. 22, Tg. Mures, jud. MuresEmail: [email protected]

Centrul Medical EpiCenter

Nume organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: Centrul Medical EpiCenterDescrierea organizaţiei/instituţiei: Centru medical de investigare, diagnosticare şi tratare afecţiunilor neurologice. Cabinet psihologie clinică - Mihaela Stanculescu Topai - evaluare şi consiliere psihologică; psihoterapieTipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: Sănătate -neurologiePersoană de contact: Stanculescu Topai GeluAdresa organizaţiei: Cluj-Napoca, str. Calea Floresti nr. 4, ap. 39

Page 5: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Email: [email protected]: www.epicenter-med.ro

Organizatia "TREBUIE!"Filiala Olt

Numele organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: Organizaţia "TREBUIE!"FilialaOltDescrierea organizaţiei/instituţiei: Organizaţia "TREBUIE!" Filiala Olt are drept scop prevenirea abandonului familial precum şi recuperarea şi integrarea persoanelor cu dizabilitaţi. .Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: socialPersoană de contact: Bica MarinAdresă organizaţiei: Strada Vintila Voda nr.7-9 ,Slatina, Jud OltEmail: [email protected]: www.trebuie.lx.ro

Asociaţia Proviţa pentru născuţi şi nenăscuţi, filiala BucureştiNumele organizaţiei/instituţiei/persoană fizică: Asociaţia Proviţa pentru născuţi şi nenăscuţi, filiala BucureştiDescrierea organizaţiei/instituţiei: Filiala din Bucureşti a Asociaţiei “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” funcţionează în baza OG nr. 26/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, a dobândit personalitate juridica prin sentinta civila nr. 1/06.10.2005 emisa de judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, este înregistrată în Registrul Special ţinând Judecatoria sect. 5 Bucuresti, partea IA, sectiunea 1, sub nr. 52/24.10.2005 şi îşi propune ca principale obiective ale activităţii: • sprijinirea financiară şi logistică, prin atragerea de donaţii şi sponsorizări în bani, bunuri, materiale şi servicii, a centrelor Asociaţiei-mamă din Valea Plopului si Valea Screzii; Activitati independente: • editarea, multiplicarea şi difuzarea de materiale informaţionale – cărţi, publicaţii periodice, pliante, broşuri, programe informatice etc.; • organizarea de cursuri de pregătire, conferinţe, seminarii, întâlniri şi mese rotunde ori alte activitati de sensibilizare a opiniei publice; • acordarea de consultanţă şi consiliere în conformitate cu obiectivele Asociaţiei; • dezvoltarea de programe proprii şi în regim de parteneriat cu autoritatile publice din ţară şi strainatate etc.Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: social -dezvoltare sociala/comunitara -drepturile omului -drepturile copiluluiPersoană de contact: Bogdan I. StanciuAdresă organizaţiei: Str. Gr. Tocilescu 57, sector 5 BucurestiEmail: [email protected]: http://www.provitabucuresti.

Fundatia "Suflet de copil"

Nume organizaţie/instituţie/persoană fizică: Fundaţia "Suflet de copil"Descrierea organizaţiei/institutţiei: Fundaţia desfasoară activitaţi în domeniul protecţiei drepturilor copiilor;

Page 6: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: Sănătate: -neurochirurgie Social: -drepturile copiluluiPersoană de contact: Dr. Beiu TascuAdresa organizaţiei: Str. Avram Iancu nr 43 Constanta, cod 900184Email: [email protected]

Fundatia Forget-me-not Romania

Nume organizaţie/instituţie/persoană fizică: Fundaţia Forget-me-not RomâniaDescrierea organizaţiei/instituţiei: Organizaţie neguvernamentală care asigură servicii de recuperare şi reintegrare socio-comunitară pentru copii orfani cu dezabilitaţi neuro-motorii şi CES.Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate:Social: -dezvoltare sociala/comunitara -drepturile copiluluiPersoana de contact: Florin GeorgescuAdresa organizatiei: str. Crisana, 28, Focsani, 620081, VranceaEmail: [email protected]: www.fmn.home.ro

FUNDAŢIA SFÂNTA ANA TULCEA

Nume organizaţie/instituţie/persoană fizică: FUNDAŢIA SFÂNTA ANA TULCEADescrierea organizaţiei/instituţiei: Înfiinţată în anul 1999,organizaţia are ca obiect de activitate înfiinţarea şi administrarea de asezăminte sociale pentru persoanele aflate în situaţii de risc social,dar şi asistenţă socială (servicii sociale)la domiciliu persoanelor.Tipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentalăDomeniu de activitate: Social: -dezvoltare socială/comunitară;Persoană de organizatiei contact: Maria Andrei-0752754945Adresa: Tulcea ,strada aleea socului nr.3 bl.3 sc.A,ap.13-cod postal 820189Email: [email protected]

Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale "TREBUIE!"Filiala Feteşti

Nume organizaţie/instituţie/persoană fizică: Organizaţia pentru Copii şi Adulţi cu Nevoi Speciale "TREBUIE!"Filiala Feteşti: Organizaţia "TREBUIE !"Filiala Feteşti are ca misiune îmbunataţirea politicilor sociale privind bunăstarea, protecţia socială şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi asociate. Obiective:Obiectivele urmărite de noi vin în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi oferindu-le acestora posibilitatea de integrare socială. În ordinea importanţei lor, aceste obiective sunt: -cresterea abilităţii personale şi sociale ale copiilor şi tinerilor beneficiari;

Page 7: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

-sprijinirea familiilor pentru a face faţă cât mai bine cerintelor pe care le ridică dizabilitatea; -crearea unor parteneriate locale şi centrale cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale; -îmbunătăţirea vizibilităţii sociale a copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale; -facilitarea procesului de integrare şcolară şi socială; -diseminarea informaţiilor care pot ajuta familiile şi specialiştii să înţeleagă cât mai bine dizabilitatea; -lobby pentru schimbări sociale care pot determina societatea să ofere servicii specializate persoanelor cu dizabilităţi. Servicii: servicii oferite beneficiarilor: -evaluarea nevoilor psihosocialel; -planuri personalizate de intervenţie; -logopedie; -psihoterapie; -terapie prin artă; -programe de stimulare cognitivă şi voliţională; -programe de socializare;Servicii oferite părinţilor beneficiarilor: Consiliere pe problematica protecţiei speciale a persoanei cu dizabilităţi;Psihoterapie; Informare ;ajutoare materiale ocazionaleTipul organizatiei: Organizatie neguvernamentalăDomeniu de activitate: Social: -Drepturile omului -Drepturile copilului Persoană de contact: DANA SCHNELAdresa organizaţiei: STR.CĂLĂRAŞI,BL.8,SC.B,ET.1,AP.14 FETEŞTI-IALOMIŢA,COD 925150Email: [email protected]: [email protected]

FUNDAŢIA PROMO – ED

Nume organizaţie/instituţie/persoană fizică: FUNDAŢIA PROMO - EDDescrierea organizaţiei/instituţiei: EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE MEDICINĂ PRIMARĂ REINTEGRARE SOCIALĂTipul organizaţiei: Organizaţie neguvernamentatăDomeniu de activitate: Sănătate: Medicină de familie;Persoana de contact: BAICU CAMELIAAdresa organizaţiei: CĂLARĂŞI, STR BELŞUGULUI, NR 4, BL K7, SC B, ET 1, AP 6Email: [email protected]: camy_baicu

Centrul de zi "Speranţa"Categorii de beneficiari

Serviciile centrului de zi sunt destinate copiilor care stau permanent în strada şi familiilor lor; copiilor care provin din familii cu dificultăţi materiale sau sociale, care prezintă risc de a ajunge în stradă, copii care au savârşit fapte penale, dar care nu răspund penal, copii care

Page 8: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

prezintă antecedente de comportament delincvent, copii al caror comportament contine un potential delincvent.Capacitate: 20 locuriServicii oferite: * consiliere şi asistenţă socială, * consiliere juridică, * consiliere psihologică, * consiliere parentală, * servicii medicale, * educaţie pentru sănătate, pentru învaţarea şi aplicarea deprinderilor igienice relative la propria persoana şi la mediul de viaţă, * educaţie formală şi nonformală, * activităţi instuctiv-educative (asistenta lecţiilor şcolare, asigurarea însuşirii unor cunoştiinţe elmentare de acces la cultură), * înscriere la scoală, * activităţi recreative (film, teatru, excursii şi tabere), * consiliere psihologică, activităţi de optimizare şi dezvoltare personală (grup terapeutic), * activiăţti pentru dezvoltarea creativităţii, ludicităţii, a resurselor personale (ateliere de creaţie: pictură, modelaj, colaj, improvizaţii artistice prin utilizarea unor materiale cât mai variate: plastilină, textile, sfoara, seminţe, coji, scoici, pietre, mărgele, hârtie creponată, cartonată, glasată); * activităţi de antrenare a spiritului de cooperare/competiţie, de dezvoltare a unor abilităţi cognitive (jocuri de echipă: puzzle, jocuri pe calculator, jocuri competitive: remmy, table, monopoly, ping-pong etc), * activiăţti de suport al sistemului familial (întâlniri interactive; parinţi-copii, parinţi-parinţi), * asigurarea unui suport nutriţional pentru copiii care frecventează centrul (mic dejun si prânz), * rechizite pentru şcoală.Documente necesare:Obţinerii serviciilor: solicitarea scrisă a copilului/parintelui/reprezentantului legal, încheierea unui contract de servicii cu parinţele/ reprezentantul legal, solicitarea scrisă din partea unui alt serviciu al DGASPC sector 6, care ofera servicii copilului/familiei.Modalităţi şi condiţii de acordare a serviciilor/ schema relaţionării beneficiar - serviciu: acordarea serviciilor se face în baza solicitării scrise directe a beneficiarului către centru sau a referirii acestuia de către un alt serviciu partener, în urma careia se realizează evaluarea iniţială, întocmindu-se apoi planul de servicii şi planul personalizat de intervenţie, în colaborare cu alţi specialisti din cadrul DGASPC sector 6.Baza legislativă:Cadrul legal de funcţionare pentru Centrul de Zi pentru Copiii Străzii “Speranţa” este asigurat de:Legea nr. 272/2004, pentru protecţia drepturilor copilului;Ordinul nr. 132/2005 al Secretarului de Stat al ANPDC pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind serviciile destinate protectiei copiilor strazii, anexa nr. 3;Hotarârea nr. 1434/2004 privind regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.Date de contact:Adresa: Splaiul Independenţei nr. 200, sector 6, (în incinta Ambulatorului de specialitate Cotroceni), si Sos. Orhideelor nr. 2D, sector 6 (lânga Carrefour Orhideea).Tel/fax: 021.311.95.85.

Page 9: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Program: Luni – Joi: 08:00 – 16:30Vineri: 08:00 – 14:00 Sef Centru - Claudiu Vasile 15 ASOCIATIA "CUTEZATORII"SOS. PACURARI nr. 59 bl. 549 sc. A et 6 Ap. 21IASI, IASI700544 * 0742-916 638 * http://www.ascutezatorii.uv.ro * [email protected]

Descrierea companiei:Asociaţia pentru copii şi adulţi cu handicap psihomotor Cutezătorii are ca scop sfătuirea familiilor pentru respectarea drepturilor şi a privilegiilor.Produse şi servicii:consiliere psihologică, asistenţă socială, asistenţă educaţională, asistentă morală, asistentă materială. Motto: ”Sănătatea e mai preţioasă decât orice comoară”

Cine suntem: Asociaţia pentru copii şi adulţi cu handicap psihomotor <<CUTEZĂTORII>> este o asociaţie non-profit care oferă servicii persoanelor cu dizabilitati din judetul Iasi, ce s-a înfiintat prin exprimarea vointei de asociere la initiativa unui grup de părinti care au copii cu dizabilitati, în special cu handicap psihic şi locomotor şi care, în urma cursurilor de instruire pentru părinţi şi în urma altor activităţi specifice organizate de Fundaţia Star of Hope România în colaborare cu Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului Iaşi, au hotarât acest lucru.

Misiunea: - îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu nevoi speciale şi a familiilor lor, respectarea drepturilor şi privilegiilor cetatenesti .

Scopul: - educativ şi formative, urmarind asistenţa socială şi spirituală a persoanelor cu dizabilităţi, în mod special a persoanelor cu handicap psihomotor.

Obiective: - crearea unui web-site - integrarea copiilor cu dizabilităţi, în funcţie de particularităţile fiecărui copil, în gradiniţe, şcoli speciale şi, cel mai important, în şcolile de masa; - implicarea copiilor si tinerilor cu dizabilitati, în mod special a celor cu handicap psihomotor în viaţa socială a comunităţii; - asigurarea de asistenţă socială, educaţională, morală, spirituală şi materială persoanelor cu dizabilităţi psihomotorii;

Page 10: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

- colaborarea cu specialşti din ţară şi strainătate;

Beneficiari: - copiii, tinerii si familiile acestora.Ce ne dorim: - IMPLICAREA SPONSORILOR total sau parţial în activităţile: - un centru de zi unde se pot desfăşura activităţi de recuperare specifice; - cursuri de kinetoterapie, kinetoterapie acvatică; - cursuri de echitaţie; - terapie prin artă (pictură, modelare, muzică, etc.); - schimb de experienţă cu alte asociaţii de parinţi; - integrarea în gradiniţe şi şcoli normale; - atragerea de voluntari; - parteneriate cu media şi instituţii abilitate ale statului.

Complexul de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" Ploieşti

DATE DE IDENTIFICARE:Ploieşti, str. Rapsodiei nr. 2 bisTel./fax: 0244-598391email: [email protected]:- Centru de plasament pentru copilul cu handicap (capacitate: 65 locuri);- Centru de zi pentru copii cu dizabilităţi;- Serviciul de consiliere şi sprijin pentru integrare / reintegrare familială a copiilor cu handicap aflaţi în dificultate;- Centru maternal;- Serviciul prevenire/recuparare pentru copilul abuzat/neglijat S.O.S. "Salvaţi Victimele Violenţei în Familie" (Tel./fax: 0244 - 592529, 983).

sef complex - Cristian Nicolescu

CENTRUL DE PLASAMENT

Misiune generală: furnizarea sau asigurarea accesului copiilor cu dizabilităţi severe (copii cu handicap grav euro-psiho-motor), pe o perioada determinată, la gazduire, îngrijire, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi socio-profesionale.Centrul a devenit o unitate specializată pentru protecţia copiilor cu handicap începând cu luna iulie 2002 prin schimbarea obiectului de activitate al fostului Centru de Plasament nr. 1 Ploiesti (protectia copilului 0 - 3 ani).Beneficiarii serviciului socialBeneficiarii Centrului de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" Ploieşti sunt:(a) copiii cu handicap separaţi, temporar sau definitiv, de părinţii lor, ca urmare a stabilirii, în condiţiile legii, a măsurii plasamentului în acest tip de serviciu;(b) copilul cu handicap pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de urgenţă;(c) tinerii cu handicap care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie specială;

Page 11: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

(d) copiii cu handicap neînsoţiţi de către părinţi sau de alt reprezentant legal, care solicită o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor.Nr. beneficiari - 77 (la data de 01.07.2009)

Certificat de acreditare: seria A nr. 0005756 (16.10.2006)Licenta de functionare: seria F nr. 000452 / 05.06.2007 - 3 ani

CENTRUL DE ZI PENTRU COPIII CU DIZABILITĂŢI

Misiune generală: prevenirea abandonului şi instituţionalizării copilului cu handicap din cadrul familiilor naturale/substitutive, prin asigurarea (pe timpul zilei) unor activităţi de îngrijire, educaţie, abilitare-reabilitare, recreere - socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională etc. pentru copiii cu handicap, cât şi a unor activitati de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinţi sau reprezentanţi legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii cu handicap.În principal, asigura realizarea programelor de recuperare a copiilor cu handicap, în funcţie de specificul handicapului şi de obiectivele planului personalizat de intervenţie, prin activităţi de:- psihoterapie;- logopedie;- kinetoterapie;- terapie ocupaţională.Beneficiari- copiii cu handicap îngrijiţi în cadrul familiilor naturale sau substitutive din judetul Prahova şi părinţii sau alţi reprezentanţi legali ai acestora şi copiii instituţionalizaţi în centrul de plasament din cadrul complexului.Nr. beneficiari - 95 (la data de 01.07.2009)

Certificat de acreditare: seria A nr. 0005756 (16.10.2006)

SERVICIUL DE CONSILIERE SI SPRIJIN PENTRU INTEGRARE/REINTEGRARE FAMILIALA A COPIILOR CU HANDICAP AFLATI ÎN DIFICULTATE

Misiune generală: realizarea intervenţiei specializate în vederea prevenirii situatiilor de separare a copiilor de familia naturala din cauza dizabilitatilor pe care acestia le prezintă, precum şi pentru reintegrarea în familia naturală / extinsă / substitutivă a copiilor cu handicap institutionalizaţi.* Aceasta componenta functioneaza din aprilie 2002 în structura serviciului public specializat pentru protecţia copilului, ca şi componentă a Complexului de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" Ploieşti şi a fost creată în urma implementării de către Fundaţia SERA România a unui proiect cu finanţare USAID.Atributii:1. consilierea părinţilor pentru prevenirea instituţionalizării copilului;2. sprijinul familiei pentru integrarea socială a copilului cât mai aproape de normal prin informare cu privire la serviciile existente în comunitate;3. consiliere juridică cu privire la drepturile copilului aflat în dificultăţe;4. monitorizarea periodică a integrării copilului în mediul familial şi social prin anchete sociale efectuate în teren;5. identificarea de alternative de protecţie pentru copiii institutionalizaţi.Beneficiari:

Page 12: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

- copii cu dizabilităţi pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în cadrul centrului de plasament care face parte din Complexul de Servicii Comunitare "Sf. Andrei" Ploieşti;- copii cu dizabilităţi pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul la familia extinsa/ familia substitutivă;- copii cu dizabilităţi îngrijiţi în cadrul familiei naturale;- familia naturală/alţi reprezentanţi legali ai copilului cu dizabilităţi.Nr. beneficiari - 183 (la data de 01.07.2009)

Certificat de acreditare: seria A nr. 0005756 (16.10.2006)

CENTRUL MATERNAL

Misiune generală: asigurarea protecţiei cuplului mamă - copil aflat în situaţia de risc/degradare a legăturii familiale.Centrul răspunde nevoii de a asigura protecţie şi sprijin cuplului mamă-copil aflat în situaţie de dificultate. În cadrul centrului se asigură găzduire şi îngrijire, orientare, sprijin emoţional, consiliere, precum şi dezvoltarea abilităţilor de creştere şi îngrijire a copilului şi a unor activităţi legate de refacerea relaţiei mamă - copil.Beneficiari1. cuplurile mamă - copil/copii aflaţi în situaţie de dificultate sau în risc de degradare/ruptură a legaturii familiale;2. cuplul mamă / copil abuzat sau neglijat;3. cuplul mamă - copil inclus într-un program de restabilire a legaturii familiale.Nr. beneficiari - 2 (la data de 01.07.2009)

Certificat de acreditare: seria A nr. 0005756 (16.10.2006)

SERVICIUL DE PREVENIRE/RECUPERARE PENTRU COPILUL ABUZAT/NEGLIJAT

Misiune generală: realizarea intervenţiei specializate în vederea prevenirii situatiilor de abuz şi neglijare a copiilor şi asigurarea pe o perioadă determinată protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului abuzat, neglijat, exploatat, separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a existenţei unei situaţii de pericol iminent în cadrul familiei acestuia.Aceasta componentă funcţionează din ianuarie 2003 în structura serviciului public specializat pentru protecţia copilului şi a fost creată în urma implementării unui proiect cu finanţare PHARE.Beneficiari- copii pentru care au fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de urgenţă (copii aflaţi în pericol în propriile familii - abuzaţi/neglijaţi/exploataţi, copii găsiţi lipsiţi de supraveghere pe raza judetului Prahova, copii fara identitate etc.).Nr. beneficiari - 10 (la data de 01.07.2009)

Certificat de acreditare: seria A nr. 0005756 (16.10.2006)

Asociaţia Naţională a Surzilor din România

Page 13: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Asociaţia Naţională a Surzilor din România (A.N.S.R.) este o organizaţie non profit, apolitică , cu caracter social umanitar de utilitate publică, care apără şi promovează interesele sociale, cultural – educative şi profesionale a persoanelor cu deficienţă de auz pentru integrarea lor în societate şi egalizarea şanselor .

Prima grupă a persoanelor cu handicap auditiv din România fost înfiinţată pe 9 noiembrie 1919 şi sa numit Asociaţia Amicală a Surdo-Muţilor din România sub patronajul Reginei Maria prin asocierea voluntară a unui grup de surzi. Primul Preşedinte a fost Alexandru Clarnet, iar în comitetul de conducere a facut parte şi prinţul Henry Ghica, fiul surd al domnitorului Constantin Ghica.

Pana în anul 1953 cand s-a reconstituit „Asociaţia Surdo-Muţilor din România” pe baza fondurilor alocate de catre stat, asociaţiile amicale ale surdo-muţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice, surzii se întalneau la cluburi conduse de comitete liber alese, îşi acordau reciproc ajutoare materiale, se sprijineau în gasirea unui loc de munca şi desfăşurau diverse activităţi culturale, sociale şi sportive.

Dupa această dată asociaţia s-a reorganizat, a primit buget de la stat şi a putut angaja personal salariat, diversificandu-şi activitatea. Asociaţia Naţională a Surzilor din România există de peste 85 de ani, are unu numar considerabil de membrii, peste 16 filiale şi un rol important în sociatea românească prin apararea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Activitatile asociatiei constau în

Asistarea metodologica , coordonarea si sustinerea activitatilor cluburilor membre subordonate, de pe intreg teritoriul tarii;

Sustinerea fondarii de noi grupe si promovarea cooperarii intre cluburi ; Luarea de initiative si aprobarea unor propuneri cu scopul de a imbunatati statutul

surzilor si distribuirea de materiale privind problematica Statutului ; Promovarea activitatilor cultural - educative ale surzilor si promovarea accesului

acestora la serviciile publice ale comunitatii ; Organizarea de cursuri , seminarii si activitati de formare in diferite domenii de interes

pentru surzi si auzitori ; Asigurarea de servicii pentru persoane cu nevoi speciale : (copii , tineri , batrini si

adulti) care nu cunosc limbajul mimico -gestual ; Promovarea integrarii sociale a surzilor si informarea concreta si corecta a societatii

civile asupra nevoilor specifice persoanelor cu handicap auditiv ; Cooperarea pe plan national si international cu organizatii ale surzilor , hipoacuzicilor

si alte grupuri de persoane cu handicap precum si cu autoritatile nationale si internationale .

Activitatile asociatiei privesc,de asemenea, si persoanele surde cu handicapuri multiple

A.N.S.R. este organizată şi funcţionează pe principiul teritorial administrativ, având 16 filiale regionale.

Alba cu judetele Alba si Hunedoara, Bacău cu judetele Bacau si Neamt, Braşov cu judetele Brasov , Sibiu si Covasna, Bucureşti cu judetele Ilfov , Ialomita , Calarasi si Teleorman,

Page 14: Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Constanţa cu judetele Constanta si Tulcea, Cluj cu judetele Cluj si Bistrita, Craiova cu judetele Dolj , Gorj si Mehedinti, Galaţi cu judetele Galati , Braila si Vrancea, Iaşi cu judetele Iasi si Vaslui, Oradea cu judetele Bihor si Salaj, Ploieşti cu judetele Prahova , Buzau si Dimbovita, Piteşti cu judetele Arges , Olt si Vilcea, Satu Mare cu judetele Satu Mare si Maramures, Suceava cu judetele Suceava si Botosani, Timişiara cu judeţele Timiş , Arad şi Caraş Severin şi Tîrgu Mureş cu judetele Mures si Harghita In cadrul fiecarei filiale teritoriale

functioneaza mai multe grupe de surzi in raza sa de activitate

Detalii: Educarea şi integrarea în viaţa socială, economică şi culturală a persoanelor cu deficienţe de auz.Adresa: Str. Italiana nr. 3, sector 2, ,

Telefon: Tel/Fax 021.311.30.61; 021.310.23.38 Email: [email protected]; Web: www.ansr.go.ro; Orar: L-V: 8-16