UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE

AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ

CLUJ – NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

OŞVAT IONEL MARIUS

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

CERCETĂRI PRIVIND INCIDENȚA ȘI SEMNIFICAȚIA

IGIENICĂ A AZOTAȚILOR, AZOTIȚILOR ȘI

NITROZAMINELOR ÎN PRODUSELE ALIMENTARE,

VEGETALE ȘI ANIMALE ÎN JUDEȚUL BIHOR

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC:

PROF. UNIV. Dr. Bara Vasile

CLUJ NAPOCA

2011

0

INTRODUCERE

Azotaţii, forma cea mai oxidată a azotului, au fost cunoscuţi cu mai bine de un

mileniu şi jumătate î.e.n., înainte de izolarea acestora din aerul atmosferic. Au fost

folosiţi la prepararea pulberilor cu fum, la aruncarea proiectilelor din piatră sau metal,

la confecţionarea artificiilor, pentru conservarea unor alimente de natură animală şi ca

fumigene. Chinezii au fost primii care au folosit azotaţii pentru prepararea prafului de

puşcă, prezenţa tunurilor fiind consemnată încă în timpul luptelor de la Tai-Gokt din

anul 618 î.e.n. După mai bine de un mileniu, în anul 630 e.n., arabii folosesc tunurile

la asediul cetăţii Mecca, apoi în luptele pentru ocuparea cetăţii din Spania.

Principiile utilizării fertilizanţilor au fost puţin cunoscute până în anul 1804,

când elveţianul T. de Saussure afirmă în cartea sa Recherches chimiques sur la

végétation că plantele iau azotul din sol sub forma unor combinaţii diferite. Este

stabilit rolul esenţial al substanţelor cu azot din sol pentru creşterea şi dezvoltarea

plantelor. J.B. Bousingault, 1834 este primul autor care a determinat bilanţul

elementelor nutritive din sol. Analizând conţinutul în elemente nutritive al recoltelor şi

al solului şi luând în considerare şi substanţele nutritive aplicate în sol, autorul constată

că plantele folosesc carbonul şi azotul în cantitate mult mai mare decât cantitatea

introdusă în sol sub formă de gunoi de grajd, iar solul pe care cresc plantele şi din care

extrag cantităţi mai mari de azot este rapid epuizat. Bousingault demonstrează astfel

necesitatea asigurării plantelor cu azot şi a restituirii lui în sol prin fertilizare. Astfel,

experimentele lui Saussure sunt confirmate.

După o perioadă de 20-30 de ani de folosire a fertilizanţilor cu azot, în unele

cazuri în exces, au apărut o serie de fenomene negative privind fertilizarea solului, un

conţinut de azotaţi ridicat faţă de nivelul normal în plante, cazuri de îmbolnăviri la

animale şi oameni, cauzate de consumul crescut de azotaţi, fenomene de poluare a

mediului ambiant. De aceea suntem obligaţi să abordăm şi prin prisma măsurilor

necesare de protecţie a mediului ambiant şi a sănătăţii omului. Pentru înlăturarea

efectelor negative ale utilizării excesive a fertilizanţilor cu azot de provenienţă

industrială, o preocupare tot „mai consistentă în ultimul timp este orientată spre

1

promovarea principiilor aşa numitei «agriculturi biologice», în care folosirea acestor

fertilizanţi este privită cu suspiciune, mergându-se până la preconizarea excluderii

utilizării lor din tehnologia agricolă. Anual, suprafeţe întinse sunt scoase din circuitul

agricol şi se reduc suprafeţele cultivate cu plante leguminoase, care fixează azotul

atmosferic cu ajutorul bacteriilor cu ajutorul bacteriilor fixatoare de azot simbiotice,

fiindcă cerinţele populaţiei omeneşti pentru hrană în care cerealele ocupă un loc

primordial, au crescut foarte mult.

În prezent, sunt acumulate numeroase date despre azot, fertilizanţi cu azot şi

despre azotaţi. Se apreciază că numărul lor depăşeşte cifra de 3000 iar acţiunea lor

toxică este cunoscută de mult timp.

Problema a devenit deosebit de actuală de când s-au semnalat frecvente

intoxicaţii acute şi cronice la copiii mici care au consumat substanţe chimice au

devenit şi mai complexe în urma evidenţierii efectului cumulativ al azotaţilor şi al

posibilităţii formării nitrozaminelor cancerigene. (DOROFTEI SORINA, DUGACIU N

1998,)

2

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND PREZENȚA XENOBIOTICELOR

ÎN UNELE PRODUSE ALIMENTARE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI VEGETALĂ

Produsele alimentare, componente ale mediului, reflectă întreaga complexitate

a poluării, prezenţa substanţelor toxice crescând cantitativ şi calitativ. Pentru a contura

dimensiunile acestei probleme voi rezuma aspectele poluării produselor alimentare

dezbătute în mai multe monografii.

1.1. POLUAREA CU AZOTAȚI ȘI AZOTIȚI REZIDUALI ÎN LANȚUL

ALIMENTAR

Prezenţa azotaţilor în produsele de origine vegetală este în general, consecinţa

suprafertilizării solului cu îngrăşăminte azotate. De asemenea, unele pesticide utilizate

în agricultură pot contribui la creşterea conţinutului de azotaţi în plante.( AHMAD

IMTIAZ, 1994

Azotiții în prezenţa oxigenului sunt transformaţi la rândul lor de alte bacterii

(nitrobacter) în azotaţi. Azotaţii sunt mai puţin toxici pentru vieţuitoarele din mediul

acvatic iar pentru plante constituie chiar un nutrient strict necesar. Azotiţii sunt veriga

finală a acestor transformări ale azotului, ei acumulându-se în timp. Concentraţia

maximă de azotaţi este de 100 mg/l recomandabil să nu se depăşească valoarea de 50

mg/l.( GARNER G.B. ȘI COLAB., 1993)

Azotiţii inhibă respiraţia mitocondrială şi fosforilarea oxidativă, reduc

semnificativ absorbţia proteinelor şi lipidelor, diminuează rezervele hepatice de

vitamină A şi scad nivelul tisular de acid folic, tiamină şi piridoxină.

Nitrozaminele sunt substanţe puternic cancerigene, nitrozodietilamina induce

cancerul la toate cele 18 specii de animale la care s-a experimentat, de la peşte la

macac, iar dimetilnitrozamina la 12 specii. Doze foarte mici (1 mg/kg aliment) pot

produce cancerul la aproape toate organele în funcţie de animal şi de calea de

administrare. Alte nitrozamine cancerigene: 4-nitrodifenil, nitropirolidina, piperazine,

piperidine. Un mare număr de observaţii experimentale dovedesc că ADN este ţinta

3

critică în declanşarea cancerigenităţii.( BRUNING, FANN C.S., 1993, CALANCEA

LEONIDA, 2002

Nitrozaminele pot fi ingerate odată cu alimentele, în produsele de origine

animală fiind puse în evidenţă cantităţi mari de compuşi nitrozo, ele rezultă şi

endogen, în tubul digestiv şi în stomac, prin două mecanisme principale:

a. printr-o reacţie chimică între nitriţi şi amine în mediul acid al stomacului;

b. prin activarea metabolică a unor microorganisme din intestin şi căile

urinare.

Gravitatea efectelor negative ale nitrozaminelor impune ca element de bază în

profilaxie, controlul de laborator periodic al apei, solului, furajelor şi alimentelor

privind conţinutul în azotiți, azotaţi, amine secundare şi nitrozamine. ( SANDER J.,

1974, CUCUIANU M., RUS H.G., NICULESCU D., VONICA A., 1995)

1.2. POLUAREA CU AZOTAȚI ȘI AZOTIȚI ȘI IMPACTUL LOR ÎN

LANȚUL ALIMENTAR

Plantele folosesc azotul sub forma ionilor de azotat (NO3-) și de amoniu ( NH4

-),

însă principala formă ionică întâlnită de plante în sol este de azotat (NO3-). O parte din

azotați este absorbită de către rădăcinile plantelor și servește ca materie primă pentru

sinteza proteinelor și a altor compuși cu azot, iar altă parte este antrenată de apele de

suprafață sau de cele care traversează solul, regăsindu-se în apele curgătoare subterane

și de suprafață. ( BERCA M., 2002)

Cantitatea de azotați existentă la un moment dat în plantă este rezultatul

bilanțului dintre cantitatea absorbită și cea utilizată în proteinogeneză. ( CUMPĂTĂ

SIMONA DIANA, BECEANU D., 2005)

Cu mari efecte poluante în soluri este nu numai folosirea îngrășămintelor

minerale cu azot în supradoze, ci și utilizarea unilaterală a aceluiași sortiment de

îngrășământ mineral cu azot de sinteză mai mulți ani pe fondul celor organice bogate

în azot care determină în timp acumulări în sol, adesea excesive de azot mineral, mai

ales (N - NO3-). ( NIELSEN T., JORGENSEN H.E., LARSEN J.C., POULSEN M.,

1996)

4

CAPITOLUL II. PREZENȚA AZOTAȚILOR ȘI AZOTIȚILOR ÎN

UNELE PRODUSE ALIMENTARE DE ORIGINE ANIMALĂ ȘI

VEGETALĂ

2.1. AZOTAȚII ȘI AZOTIȚII

Azotații și azotiții sunt componenţi naturali ai solului provenind din

mineralizarea substanţelor organice azotoase de origine vegetală şi animală.

Mineralizarea azotului se datorează în primul rând microorganismelor existente în sol

în ţările cu climat temperat, acest proces se desfăşoară cu maximum de intensitate în

sezonul cald.

Prin intermediul furajelor şi al apei, azotații și azotiții ajung şi în organismul

animalelor ale căror produse intră în alimentaţia omului. Ambele categorii de substanţe

mai sunt utilizate ca aditivi alimentari în preparate din carne şi uneori în laptele

destinat producţiei de brânzeturi, pentru ameliorarea însuşirilor senzoriale şi

prelungirea duratei de păstrare. (BANCIU D., OARDĂ M., 1964))

2.2 CONȚINUTUL PRODUSELOR ALIMENTARE DE ORIGINE

ANIMALĂ ÎN AZOTAȚI ȘI AZOTIȚI

În preparatele din carne - şuncă, salamuri, cârnaţi ş.a. azotații și azotiții se

utilizează în mod curent pentru menţinerea culorii roz roşie şi pentru efectele lor

bacteriostatice, antioxidante şi de dezvoltare a aromei produselor. Pentru a difuza

uniform în masa de carne, azotații și azotiții se adaugă de obicei în sarea uscată sau în

saramură, de exemplu, 1 kg nitrat sau 0.5 kg nitrit la 100 kg sare. Sub influenţa florei

reducătoare din saramură şi din carne, azotații trec în azotiți. Aceştia oxidează

mioglobina şi hemoglobina din resturile de sânge în nitrozomioglobină şi respectiv,

nitrozohemoglobină, care îşi păstrează culoare roşie după tratamentul termic. În lipsa

lor, mezelurile fierte sau opărite ar avea culoare gri cenuşie.

Azotaţii au şi o evidentă acţiune bacteriostatică- bactericidă în special faţă de

bacteriile anaerobe în grupa cărora intră şi clostridiile. Prin acest efect se prelungeşte

5

durata de păstrare a preparatelor din carne şi se face profilaxia botulismului. Sarea şi

ph-ul acid potenţează efectul bacteriostatic.

În ţara noastră, concentraţia azotiţilor în produse finite este limitată la

maximum 50 mg/kg, conform Ordinului nr.438 din 18 iunie 2002 emis de Ministerul

Sănătății și familiei. În multe alte ţări se acceptă cantităţi mai mari, care ajung până la

200 mg/kg şi chiar mai mult. Riscul formării de nitrozamine a adus însă în actualitate

problema revizuirii acestor norme, în sensul reducerii lor.

2.2.2 Conținutul laptelui și al produselor lactate în azotați și azotiți

Conţinutul laptelui în azotaţi este foarte redus. Azotiţii de obicei lipsesc. După

datele lui Walker, conţinutul laptelui în azotaţi este cuprins între valorile de 20 şi 40

mg azotat/l. Această variaţie a datelor analitice atât de pronunţate, este determinată de

natura furajelor consumate. (WALKER R., 1990)

Brânzeturile au un conţinut de azotaţi mult mai ridicat decât laptele. Nivelul

azotiţilor în brânzeturi deşi nu pare a avea o semnificaţie deosebită în unele brânzeturi

maturate nitriţii duc la formarea nitrozaminelor. Valoarea medie stabilită a fost de 2,4

ori mai mică ca a laptelui de la brânza proaspătă de vaci, de circa 6,5 ori mai mică la

caşul din lapte de vacă, de circa 10 ori mai mică la caşul din lapte de oaie, de 1,4 ori

mai mică în brânza telemea şi de circa 2 ori mai mică la caşcaval; (GUȘ CAMELIA,

SEMENIUC C., 2005)

2.2.3. Acțiunea azotaților și azotiților

Din analiza acestor reacţii rezulta următoarele: transformarea NaNO3 în NaNO2

are loc sub acţiunea nitratreductazelor. Reducerea NaNO3 la NaNO2 este favorizată de

temperaturi mai ridicate (10°C), durata de sărare mai mare (72 ore), ph mai mare de

5,8, nitritul este instabil în condiţiile de mediu create de maturarea cărnii, evoluţia

ionului NO2-, în funcţie de ph-ul mediului fiind fundamentală pentru formarea culorii,

dacă pH-ul este mai mare de 6,2 carne DFD azotitul este instabil şi provoacă oxidarea

pigmenţilor cărnii la metmioglobină, dacă pH = 5,6...6 nitritul este în echilibru cu NO

şi are loc formarea culorii roşu aprins, specifică cărnii sărate în prezenţa de

azotați/azotiți, dacă pH mai mic de 5,6 carne PSE, azotitul dispare rapid din mediu

formându-se rapid NO volatil, culoarea cărnii devenind roşu pal; dacă pH-ul este mai

6

mic decât 5,2 formarea de NO este inhibată. Cu cât cantitatea de substanţe reducătoare

este mai mare, cu atât transformarea azotitului în NO este mai eficientă. Creşterea

cantităţii de substanţe reducătoare din carne se face prin adaosul de acid ascorbic şi al

sărurilor sale, de zaharuri reducătoare. În cursul tratamentului termic,

nitrozomioglobina este transformată în nitrozomiocromogen iar nitrozohemoglobina în

nitrozohemocromogeni, compuşi mai stabili. Se consideră ca 5-15% din azotitul

adăugat poate fi fixat de pigmenţii cărnii restul pierzându-se în reacţii secundare HNO2

se combină cu proteinele, cu aminoacizii, cu aminele, cu lipidele , etc. ( MUCETE D.,

2005)

Chiar dacă se folosesc aceşti aditivi în preparatele din carne este de dorit să se

respecte valorile maxime admise, cauzele depăşirilor fiind multiple. Verificarea

calităţii produselor reprezintă un imperativ al progresului, al satisfacerii nevoilor şi

cerinţelor consumatorilor de pe piaţa românească, ţinând cont totodată şi de

menţinerea stării de sănătate a consumatorilor prin lansarea pe piaţă a unor preparate şi

produse care să acopere valoarea nutritivă şi asigurarea energiei indispensabile

proceselor vitale, nu să se transforme în agenţi nocivi care subminează starea de

sănătate sau chiar ne îmbolnăvesc organismul.

2.3 AZOTAȚII ȘI AZOTIȚII ÎN UNELE PRODUSE DE ORIGINE

VEGETALĂ

Transformarea azotaţilor în azotiţi se face preponderent în rădăcini şi frunze.

Cantitatea de azotaţi existentă în plantă la un moment dat este rezultatul bilanţului

dintre cantitatea absorbită şi cea utilizată în proteinogeneză. Orice factor susceptibil de

a interveni în absorbţie sau într-un punct oarecare al lanţului metabolic, ce asigură

transformarea azotului nitric în azot aminat şi azot proteic, poate influenţa cantitatea

de nitraţi liberi din plantă.

Acumularea de azotaţi poate fi favorizată şi de alţi factori cum sunt: existenţa

în plantă a unor cantităţi mici de nitratreductază, aşa cum se întâmplă la legumele din

familiile Chenopodiaceae (spanac, sfeclă, ridichi, ş.a.). şi la Umbelliferae (morcov,

mărar, pătrunjel, ş.a.), însorirea slabă, de exemplu plantele de seră, deoarece nu se

asigură energia necesară reacţiilor, carenţa în oligoelementele ce participă la

7

activitatea enzimelor reductoare de exemplu, insuficienţa molibdenului şi a altor

elemente minerale care stimulează creşterea plantelor.

CAPITOLUL III. NITROZAMINELE ÎN UNELE PRODUSE DE

ORIGINE VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ. EFECTELE NOCIVE ALE

NITROZAMINELOR

În condiţiile actuale de dotare cu o aparatură scumpă şi performantă a

laboratoarelor medico-sanitare, cu gaz- cromatografe, de mare fineţe, a substanţelor

uşor volatile cum sunt majoritatea nitrozaminelor, este greu de efectuat mereu în

organismele vegetale, animale, în sol, atmosferă şi în diferite produse alimentare. Până

în prezent, analizele efectuate, au fost axate în principal pe determinarea nitroso

dimetil aminei NDMA, o nitrozoamină frecventă şi puternic cancerigenă. Între

conţinutul de azotaţi şi azotiţi în mediul de nutriţie şi conţinutul produselor vegetale şi

animale în NDMA există o strânsă corelaţie. Pe baza acestor date şi prin interpolare, s-

a apreciat conţinutul la unele produse vegetale şi animaliere, în funcţie de conţinutul

lor în azotaţi. S-a semnalat adeseori că pe solurile foarte bogate în azotaţi şi azotiţi

unele plante pot să conţină cantităţi relativ reduse de NDMA.

3.1 DEFINIRE ȘI CLASIFICARE

Nitrozaminele se formează în organism la nivelul tubului digestiv din azotiţii

ingeraţi ori din azotaţii ingeraţi şi descompuşi în azotiţi şi aminele secundare prezente

în diverse alimente. În stomac nitrozaminele se formează în mediul acid şi în prezenţa

grupelor amidice, fenolice şi a celor sulfhidrice.

3.2 SINTEZA NITROZAMINELOR

Nitrozaminele se formează din amine secundare, terţiare şi cuaternare, după

reacţia generală menţionată de Langes.

Un efect important de inhibare a acţiunii compuşilor NA îl prezintă şi

antioxidanţii butilhidroxianisolul BHA, butilhidroxitoluolul BHT şi alţii, folosiţi în

industria alimentară. Mecanismul de acţiune a acestora este necunoscut. Se pare că ei

acţionează asupra activităţii unor enzime care metabolizează substanţele cancerigene.

Substanţele de inhibare a dezvoltării microorganismelor conservanţii, antibioticele

reduc indirect conţinutul de NA prin prevenirea acumulării de amine.

3.3 FORMAREA ENDOGENĂ A NITROZAMINELOR

8

În organismul omului şi al animalelor, formarea nitrozaminelor poate avea loc

în tubul digestiv şi în căile urinare, prin două mecanisme principale: printr-o reacţie

chimică între azotiţi şi amine în mediul acid al stomacului, sau prin activitatea

metabolică a unor microorganisme din intestin şi din căile urinare.

3.4 FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ FORMAREA NITROZAMINELOR

Viteza de nitrozare depinde de aciditatea mediului, bazicitatea aminelor,

concentraţia participanţilor şi temperatură.

La formarea nitrozaminelor pot participa amine secundare, terţiare şi

cuaternare. Reacţia de nitrozare in vitro şi in vivo decurge cel mai intens în mediul

acid, dar în anumite condiţii se formează nitrozamine şi la un pH apropiat de 7. Pentru

aminele secundare, pH-ul optim de nitrozare este situat între 2,5 şi 3,5 şi în majoritatea

cazurilor, viteza reacţiei este proporţională cu pătratul concentraţiei de azotit. Aminele

terţiare, la pH de 3-6 şi la 37°C, interacţionează, de asemenea, cu azotiţii formând

nitrozamine.

3.8 CONȚINUTUL PRODUSELOR ANIMALIERE ÎN NITROZAMINE

Conţinutul unor produse animaliere în NDMA ,NPYR de pe pieţele şi

magazinele din România a fost obiectul unor vaste cercetări efectuate de către

Popa[12]. Astfel au fost detectate în cârnaţi, şuncă şi în alte produse asemănătoare, în

cantităţi extrem de reduse sau chiar nedetectabile. În cârnatul polonez şi în şunca de

Praga de asemenea nu au fost detectate nitrozamine. Cea mai mare cantitate de NDMA

şi Npirolidină, de 3-5 μg NDMA şi Npirolidină s-a găsit în muşchi file. În salamul

afumat au fost găsite cantităţi maxime cuprinse între 3 şi 5 μg NDMA şi NPYR/kg. La

majoritatea produselor din această categorie, nitrozaminele nu au fost detectate. În

salamul de Sibiu, nitrozaminele nu au fost detectate. La bacon, nitrozaminele în

majoritatea probelor analizate nu au fost detectate. Dar în puţine probe ele au prezentat

doar urme.

Chiar dacă studiile de laborator au arătat că există posibilitatea formării

nitrozaminelor, nu există nici un studiu epidemiologie care să precizeze cu siguranţă

legătura dintre cancer şi consumul de spanac, cu sau fără peşte. Probabil una din cauza

neexistenţei nici unui astfel de studiu este conţinutul ridicat a vitaminei C din spanac,

9

care joacă rol anticancerigen. De asemenea, vitamina C împiedică formarea azotiţilor

şi deci a nitrozaminelor.

3.9 ACȚIUNEA TOXICĂ A NITROZAMINELOR

Acţiunea cancerigenă este explicată prin mai multe mecanisme, cea mai

plauzibilă fiind ipoteza alchilării. Nitrozaminele sunt supuse unui proces de activare

metabolică printr-o reacţie de alchilare cu formare de alfa-hidroxinitrozamină.

Agentul alchilant final este diazoalcanul, care alchilează sediile nucleofile ale ADN şi

ARN.

CAPITOLUL IV. ORGANIZAREA CERCETĂRILOR

Scopul propus în cercetarea noastră este lărgirea sferei cunoașterii pentru o

perioadă determinată cu date referitoare la nivelul azotiților și azotaților în unele

produse de origine animală și vegetală din zona Bihor având în vedere faptul că aceștia

intră în lanțul trofic alimentar; evaluarea acestor compuși privind limita maximă

admisă (LMA) pentru protecția consumatorilor și indicarea depășirii limitelor

tolerabile din unele produse; inițierea evaluării nivelului de nitrozamine volatile din

unele produse care se comercializează în zona studiată; monitorizarea nivelului de

contaminanți și relaționarea lor cu aspectele legate de protecția și siguranța

consumatorilor.

Conform reglementărilor prevăzute de Comisia Europeană, legislația actuală

vizează reducerea nivelurilor autorizate de azotaţi şi azotiţi din produsele din came și

se impune monitorizarea riscului de poluare chimică a alimentului şi aprecierea

ingestei acestui contaminant prin alimentele consumate. În baza datelor obţinute din

efectuarea analizelor chimice, este evaluat aportul alimentar de substanţe chimice

ingerate prin alimente.

Obiectivele cercetării noastre în privința incidenței azotaților, azotiților și

nitrozaminelor în unele produse alimentare de origine animală și vegetală sunt

următoarele:

4.1.1. Incidența azotaților și nitriților în unele produse alimentare de origine animală.

10

4.1.1.1.Incidența azotaților și azotiților în carne, preparate din carne, usturoi și

condimente.

4.1.1.2. Incidența azotaților și nitriților în apa folosită la obținerea bradtului.

4.1.1.3. Incidența azotaților și nitriților în lapte și produse lactate.

4.1.2. Incidența azotaților și azotiților în unele produse alimentare de origine vegetală.

4.1.3. Incidența nitrozaminelor în unele produse alimentare de origine animală.

4.3 MATERIALE ŞI METODE

4.3.1. MATERIALE

Pentru a aprecia incidența azotaților, azotiților și nitrozaminelor în produsele

alimentare de origine animală și vegetală în perioada anilor 2007 – 2011 obținute și

procesate în județul Bihor, s-au efectuat analize fizico –chimice, conform metodologiei

standardizate, pe 1785 probe carne (vită, porc, oaie, pasăre); 4360 probe preparate din

carne (salamuri, tobe, specialități, conserve din carne de pește, pateuri, cârnați,

pastramă); condimente 50 de probe; apă folosită la prepararea bradtului; lapte și

produse lactate 883 probe; produse de origine vegetală 4284 probe.

Determinările de calitate au fost efectuate în laboratoarele Facultății de Protecția

Mediului din Oradea – Laboratorul de Control Alimente, Laboratorul de Control pe

Flux Tehnologic și Analiza Riscurilor în Industria Alimentară, începând cu anul 2007.

Prelevarea probelor fiind efectuată cu ajutorul logistic al Direcției Sanitar

Veterinare Bihor și Direcția de Sănătate Publică Bihor în baza convențiilor de

colaborare existente cu Facultatea de Protecția Mediului din Oradea.

Prelevarea, transportul și conservarea probelor au fost asigurate de către

Direcției Sanitar Veterinare Bihor.

Analiza probelor au fost efectuate de către doctorand conform metodologiei de

cerecetare instituite și a metodelor de determinare prezentate în extenso în lucrare.

11

Tabelul/Table 4.1.

Metodele STAS pentru deteminările de azotiți și azotați din alimente

STAS determinations methods for nitrite and nitrate in foodstuffs

Azotit, azotat

Nitrite, nitrate

Metoda

Mezeluri

Sausages

STAS 9065/9-74

Conserve, legume, fructe, meniuri

Preserves, vegetables, fruits, menus

STAS 11581 – 83

Lactate

Dairy

STAS 10314 – 84

Preparate din carne

Meat products

SREN 1214 – 3/2005

Apă

Water

SRISO - 26777/2002

4.3.2. METODE DE DETERMINARE

4.3.2.1.Determinarea azotaților și azotiților din carne, preparate din carne,

condimente și usturoi

4.3.2.1.1. Determinarea azotaților din carne, preparate din carne, condimente și

usturoi

4.3.2.1.2. Determinarea azotiților din carne, preparate din carne, condimente și

usturoi

Pentru aceste produse s-a folosit metoda colorimetrică cu M-xilenol în care

azotaţii şi azotiţii sunt determinaţi ca azotat total, iar azotiţii se determină separat prin

metoda Griess. Conţinutul de azotaţi din produs se calculează prin diferenţa între

azotaţii totali determinaţi şi azotiţi găsiţi şi experimentaţi în echivalent de azotaţi

12

Cea mai folosită metodă de determinare a azotiţilor este metoda Greiss, care

este recunoscută ca metodă de referinţă.

Principiul metodei se bazează pe faptul că în mediu acid, azotiţii se combină cu

o amină aromatică primară, cu care formează o sare de diazoniu. Condensarea acestei

sări de diazoniu sau cuplarea ei cu o altă amină aromatică primară duce la formarea

unui complex colorat supus legii Lambert-Beer. Deci azotiţii se vor putea determina

colorimetric la fotocolorimetru sau spectrocolorimetru.

4.2.2 Determinarea azotaţilor şi nitriţilor în apa folosită la obţinerea

bradtului

În acest context, pentru determinările azotaţilor din apa răcită folosită la

formarea bradtului s-a folosit metoda spectrocolorimetrică, descrisă de Bianu şi

Nica(1998), ca metodă omologată şi acceptată în practica determinărilor de laborator

din ţară.

4.2.3 Determinarea azotaţilor şi azotiţilor din lapte şi produse lactate

Pentru lapte şi produsele lactate s-a folosit metoda cu reducere pe coloană de

cadmiu, iar exprimarea s-a făcut în ioni de NO-3 şi NO-

2.

4.2.4. Determinarea azotaţilor şi azotiţilor din unele produse alimentare de

origine vegetală

Pentru aceste produse s-a folosit metoda colorimetrică cu M-xilenol în care

azotaţii şi azotiţii sunt determinaţi ca azotat total, iar azotiţii se determină separat prin

metoda Griess. Conţinutul de azotaţi din produs se calculează prin diferenţa între

azotaţii totali determinaţi şi azotiţi găsiţi şi experimentaţi în echivalent de azotaţi.

4.2.5. Determinarea nitrozamine din unele produse de origine animală

Nitrozaminele volatile ( NDMA, NDEA, NPYR) s-au determinat din 6 probe

din preparate carne (salam de Sibiu, salam Bănățean) și 6 probe de brânzeturi (brânză

telemea și cașcaval afumat) prin metoda cromatografică confirmată prin

spectrofotometrie de masă.

4.4 PRELUCRAREA STATISTICĂ A DATELOR

În procesul de prelucrare statistică a datelor s-au folosit un număr de trei teste:

• Testul statistic t;

• Testul de normalitate Anderson-Darling;

13

• Testul de permutări randomizate Monte-Carlo;

Testul statistic t aplicat în această lucrare este cel pentru un eşantion mic.

Valoarea medie a eşantionului este testată faţă de valoare a LMA (limita medie

admisă). Acest tip de test se numeşte testul t pentru un singur eşantion.

Tabelul 4.2 Exemplificarea cazului de statistică t în care concluzia arată că valorile

medii anuale de azotiţi sunt nesemnificativ egale faţă de LMA. Testul t pentru valoarea LMADate de intrare

An 2007 2008 2009 2010 2011C 4.63 5.35 5.4 5.5 4.7

LMA 5.000Statistica descriptiva

Media SD SEMLimita superioara 

IC pt 95%Limita inferioara 

IC pt. 95% N5.116 0.416 0.186 4.600 5.632 5

Rezultatele testului statistic H0:Media=LMA Ha:MD<>LMA Ha:MD<LMA Ha:MD>LMADF T T<> T< T> P<> P< P> alfa4 0.624 2.776 ‐2.132 2.132 0.567 0.717 0.283

Decizie:Concluzie:

0.050Se ACCEPTA ipoteza H0, la nivelul de semnificatie statistica de 0,05.Mddeia valorilor testate este NESEMNIFICATIV diferita de valoarea LMA.

Statistica testului de normalitate Anderson-Darling

Datele analizate statistic în acesată lucrare reprezintă valorile medii anuale

pentru nitraţi şi nitriţi determinate din diferite produse alimentare. Procesele

biochimice ce însoţesc producerea acestora generează o distribuţie normală sau nu în

decursul timpului. Cu alte cuvinte unele serii de timp ale valorilor medii anuale de

nitraţi şi nitriţi survin din procese aleatoare, stochastice sau deterministe (în acest caz

au caracter cumulativ în timp).

14

Tabelul 4.3 Exemplu de rezultate ale testului de normalitate Anderson-Darling.

Testul Anderson‐Darling pentru distributie normala a datelor de intrareRezultate test statistic

1 2 3 4C 2.12 2.8 3.8 3.5 4.4C sortat 2.12 2.8 3.5 3.8 4.4Pnorm 0.0871 0.2771 0.5787 0.7045 0.8877Probabilitatea cumulata distribuita normal, inversa

‐1.2816 ‐0.5244 0.0000 0.5244 1.2816S AD AD* P AD critic alfa

‐5.161 0.1614 0.2002 0.8838

5

Rezultate regresie liniara din graficul de probabilitate normalapanta 0.8987 termenul liber 3.3240 R2 0.9865

Decizie:Concluzie:

0.787 0.050

Se ACCEPTA ipoteza H0, la nivelul de semnificatie statistica de 0,05.Distributia datelor este NORMALA.

Statistica testului de permutări randomizate Monte-Carlo

y = 0.8987x + 3.3240R² = 0.9865

0

1

2

3

4

5

6

‐3.0 ‐2.5 ‐2.0 ‐1.5 ‐1.0 ‐0.5 0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0

Valorile de

 intrare

Probabilitatile normale

Figura 4.1 Graficul probabilităţilor normale pentru exemplul din tabelul 4.3.

15

Statistica testului Wilcoxon

Testul Wilcoxon utilizat în această lucrarare este varianta non-parametrică a

testului t prezentat anterior. Condiţiile de aplicare sunt: distribuţia valorilor testate nu

este normală, dar diferenţele dintre aceste valori şi valoarea LMA sunt distribuite

normal. În esenţă, acest test se bazează pe faptul că rancurile cu semn ale diferenţelor

dintre valorile mediilor anuale şi valoarea LMA sunt testate statictic cu testul z, pe

baza valorilor statisticii W calculate şi cele prescrise ale mediei şi varianţei acesteia

(tabelul 4.5).

Tabelul 4.5 Exemplu de rezultate ale testului Wilcoxon. Testul Wilcoxon pentru valoarea LMAStatistica descriptiva

C LMA5.000

0.05NU se ACCEPTA ipoteza H0, la nivelul de semnificatie statistica de 0,05.Media valorilor testate este SEMNIFICATIV MAI MARE decat LMA.

DiferenteleDiferentele in

valoare absolutaRancurile

diferentelor

Rancurile cu semn ale

diferentelorRancurile cu semn pozitiv

Rancurile cu semn

negativ16.080 11.080 11.080 4.0 4.0 4.0 0.014.900 9.900 9.900 2.0 2.0 2.0 0.025.050 20.050 20.050 5.0 5.0 5.0 0.015.500 10.500 10.500 3.0 3.0 3.0 0.013.050 8.050 8.050 1.0 1.0 1.0 0.0

Mediana 15.500 5.000 11.916 StatisticaSum 84.580 5.000 59.580 rancurilor Suma Nr

Media 16.916 11.916 Rancuri "+" 15.0 5SD 4.687 4.687 Rancuri "-" 0.0 0

SEM 2.096 2.096 Rancuri 0 0.0 0Rezultatele testului statistic H0:Media=LMA Ha:MD<>LMA Ha:MD<LMA Ha:MD>LMA

N Statistica WMedia W

prescrisa SD_WStatistica z

pentru W P<> P< P> P critic5 15.000 7.500 3.7081 2.0226 0.0431 0.9784 0.0216

DecizieConcluzie

CAPITOLUL VI.CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

6.1. CONCLUZII GENERALE

În urma studiului întreprins cu privire la nivelul rezidual de azotați, azotiți și

nitrozamine în unele produse alimentare de origine animală și vegetale la nivelul unei

structuri regionale ne-a permis evidențierea de concluzii care reflectă nivelul și

dinamica contaminanților precum și măsuri corective și preventive de aplicat în

perioada 2007-2011:

16

1. În probele de carne luate în studiu nivelul conținutului de azotații prezintă

valori medii de 9,0 mg % la carnea de vacă, de 9,3 mg % la carnea de oaie; de 13,3 mg

% la carnea de porc și 12,9 mg % la carnea de pasăre. Conținutul mediu de azotiți

reziduali este de 0,42 mg % la carnea de vacă; 0,57 mg % la carnea de porc ; 0,36 mg

% la carnea de oaie și de 0,45 mg % la carnea de pasăre.

2. La preparatele din carne, conținutul mediu de azotați pe întreaga perioadă

(2007 - 2011) variază între 10,1 - 14,1 mg % la prospături; 12,5 - 19,9 mg % la

preparate din carne semiafumate; 10,6 - 16,0 mg % la salamurile de durată; 12,1 - 18,2

mg % la pastramă; 15,5 - 20, 7mg % la afumături; 14,2 - 19,40 mg % la specialități din

carne sărată și afumată, 15,2 - 18,6 mg % la conserve din carne de vită și porc în suc

propriu; 11,0 - 20,7 mg % la cârnați; 12,4 - 32,4 mg % la pește sărat și afumat; 13,6-

16,9 mg % la conservele de pește.

3. Conținutul de azotiți variază între 4,63 - 6,63 mg % la prospături; 4,5 -

7,0 mg % la produsele semiafumate; 5,55 - 8,4 mg % la salamurile de durată; 5,0 -

15,0 mg % la pastramă; 5,1-5,8 mg % la afumături, 3,8-6,21 mg % la specialități din

carne sărată și afumată; 4,2 - 7,3 mg % la conserve în suc propriu din carne de vită și

porc; 3,12 - 6,6 mg % la cârnați; 3,8 - 5,9 mg % la peștele sărat și afumat; 4,9 – 5,35

mg % la conservele de pește în ulei. Depășiri ale limitei maxime admise se găsesc la

salamurile de durată, la salamurile semiafumate, la pastramă, la specialități. Aceste

depășiri sunt sub 10 mg % în toate cazurile.

4. Analiza conținutului de azotați în apa folosită la obținerea bradtului

evidențiază valori de 2,3 - 24,5 mg %. Media concentrației de nitriți pe an variază între

7,70-14,10 mg%, iar valoarea medie pe întrega perioadă este de 9,76 mg %. Analiza

datelor primare a scos în evidență faptul că 90% din probe a avut un conținut sub 10

mg % azotați. Limita maximă admisă la apă este de 50 mg azotați/l de apă.

5. Conținutul de azotați în amestecul de condimente și usturoi are valori

medii de 67,35 mg % în usturoi și 3,7 mg % în condimente, iar conținutul de nitriți

este de 2,5 mg % la usturoi și 0,2 mg % la condimente.

6. În produsele de origine animală, deși prin standardele de ramură,

începând cu anul 1994, s-a recomandat limitarea utilizării azotatului doar la salamuri

crude, uscate acesta s-a folosit în continuare în toate tipurile de mezeluri, producătorii

17

nerenunțând din obișnuință la utilizarea lui până la sfârșitul anilor 1990. Pe piață a

apărut amestecurile condimentare în industria cărnii, care cuprind și azotiți în

compoziție. Datorită acestui fapt a fost posibilă limitarea folosirii azotatului în

industria cărnii.

7. Cercetarea noastră arată că valorile medii de azotiți în arealul de studiu

se încadrează în general în valorile admise de norme. Doar în proporție de 2% din

probe s-au constat valori maxime de 1,3 - 1,7 ori mai mari decât cele admise de norme

la sortimentele de salam, parizer, cremvurști, pastramă, ceea ce indică faptul că

producătorii nu lucrează totdeauna în baza unor proceduri care să elimine acest risc. S-

au evidențiat azotiți și în produsele de carne timp prospături (tobă), în care este

interzisă utilizarea azotiților.

8. Conținutul de azotați în laptele proaspăt este de 2,42 mg/l, iar cel de

azotiți de 0,06 mg/l; în laptele pasteurizat conținutul de azotați are valoarea medie de

2,42 mg/l, iar conținutul de azotiți are valoarea medie de 0,08 mg/l. Conținutul mediu

de azotiți pe an variază între 0,075 - 0,090 mg/l; în laptele reconstituit conținutul de

azotați are valoarea medie de 2,04 mg/l; iar conținutul mediu de azotați pe an variază

între 1,90 - 2,20 mg/l. Conținutul mediu de azotiți pe an variază între 0,096 - 0,125

mg/l.

10. În laptele de oaie conținutul de azotați are valoarea medie de 12,12mg/l,

iar conținutul de azotiți are o valoare medie 0,65 mg/l. Valorile obținute sunt mult sub

limita maximă admisă.

11. În iaurt conținutul de azotiți are valoarea medie de 0,057 mg/l, în

sâmântână, conținutul mediu de azotiți variază între 0,054 - 0,064 mg/l, cu o valoare

medie de 0,050 mg/l.

12. În brânza proaspătă de vacă conținutul de azotiți are valoarea medie de

0,026mg/ %. Valorile obținute sunt mult sub limita maximă admisă. Brânza telemea de

vacă are conținutul de azotați la o valoare medie de 3,06 mg/ %, iar conținutul de

azotiți are o valoare medie de 0,044 mg/ %. În probele de cașcaval conținutul mediu de

azotiți este de 0,0326 mg/ %; în brânza Moeciu conținutul mediu de azotați este de

3,81 mg/ %, iar cel de azotiți de 0,032 mg/ %; în brânza Olanda conținutul mediu de

azotiți este de 0,032 mg/ %. Scăderea conținutului de azotați în brânzeturi față de cel

18

din lapte se poate datora trecerii unei părții de azotați în zer și metabolizării altei părți

de către microorganisme în timpul maturării brânzeturilor.

13. În produsele vegetale conținutul de azotați are o valoare medie pe

perioada analizată de 37,0 mg %, la conopidă; 87,2 mg % la castraveți, 27,8 mg % la

roșii, 26,12mg % la spanac; 65,88 mg % la salata verde, 15,77 mg % la tarhon, 11,60

mg % la coriandru, 10,20 mg % la cimbru; 34,06 mg % la morcov; 39, 65mg % la

varză albă; 28,7 mg % la varza roșie; 40,07 mg % la ardei; 69,4 mg % la cartofi, 55,9

mg % la ceapă; 78,80 mg % la ridichi. Valorile obținute sunt sub limita maximă

admisă.

La restul produselor vegetale luate în studiu, conținutul de azotați este la valori

asemănătoare cu cele menționate mai sus

14. Conținutul de azotiți este de 4,7 mg % la conopidă, 2,67 mg % la

castraveți, 3,59mg % la roșii; 4,69 mg % la spanac; 6,19 mg % la salata verde; 7,14

mg% la tarhon; 10,6 mg % la coriandru; 6,7 mg % la cimbru; 6,08 mg % la morcov;

4,65 mg % la varza albă, 4,72 mg % la varza roșie; 5,30 mg % la țelină; 10,5 mg % la

ardei; 12,9 mg % la cartofi; 5,97 mg % la ceapă și 4,32 mg % la ridichi. Valorile

obținute sunt sub 7 mg % cu excepția probelor de ardei și cartofi la care aceste valori

depășesc 7mg % ajungând la 10,5 - 12,9 mg %.

15. Examenul pentru determinarea nitrozaminelor evidențiază în produsele

de carne studitae (salam Bănățean și salam de Sibiu) prezența nitrozodimetilaminei

(NDMA) și a nitrozodietilaminei (NDEA), la valori medii 0,100-0,113 mμ/kg

(NDMA) și 0,04 - 0,085 mμ/kg pentru NDEA. NPYR nu s-a decelat în probele de

salam.

16. La brânzeturi conținutul din aceste nitrozamine au avut valori sub limita

maximă admisă (LMA). În probele de brânză telemea și cașcaval afumat s-au

evidențiat toate cele 3 tipuri de nitrozamine: NDMA, NDEA, NPYR, la valori de 0,03

- 0,085 mμ/kg în cazul NDMA; 0,01 - 0,034 mμ/kg pentru NDEA și ),015 - 0,04

mμ/kg pentru NPYR.

17. Azotiții, azotații și nitrozaminele reziduale în produsele analizate nu s-au

dovedit a fi în cantități care ar putea induce stări morbide la consumatori.

19

6.2 RECOMANDĂRI

Investigațiile întreprinse de noi pe parcursul celor cinci ani experimentali (2007

- 2011) ne îndreptățesc să facem câteva recomandări pentru fiecare contaminant în

parte:

1. Pentru azotați se recomandă:

- limitarea strictă a folosirii lor numai la produse din carne afumate; pentru

lapte se propune ca LMA să fie de 10 ppm NO3-;

2. Pentru azotiții din produsele la care relativ s-au întâlnit depășiri ale LMA

propunem :

- menținerea monitorizării în continuare în produsele din carne;

- înăsprirea măsurilor de control, corective și preventive în unitățile de

procesare în vederea încadrării în cerințele referențialului;

3. Pentru nitrozamine, ca substanțe cancerigene recomandăm:

- utilizarea de laboratoare capabile să determine nitrozaminele la limitele reale

de contaminare;

- realizarea de studii mai aprofundate asupra nivelelor de nitrozamine din

produse alimentare supuse unor maturări mai îndelungate.

20

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Ahmad Imtiaz, 1994, Accumulation of nitrate and nitrite in foods of plant

origin, Instiute of Chemistry/University of the Punjab, Pakistan Research

Repository, Teză de doctorat, avaible on-line at.

http://eprints.hec.gov.pk/1612/1/1490.HTM.;

2. Allison C.D., 1998, Nitrate Poisoning of Livestock, New Mexico State

University, Extension Publication B-807;

3. Andrae John, 2008 , Defining and Managing Nitrates in Forages, Forage

Leaflet 13, The Clemson University Cooperative Extension Service;

4. Ardelean M., 2005, Metodologia elaborării tezelor de doctorat, Editura

Academic Pres, Cluj-Napoca;

5. Apostu S. , 2004 , Managementul calității alimentelor, Editura Risoprint, Cluj

– Napoca;

6. Banu, C, ş.a., 1998 , Manualul inginerului de industrie alimentară, Ed. Tehnică,

Bucureşti;

7. Bosch M, Bosch N., Garcia Mata M. , 1990 , Nitrate and nitrite contents in

reconstitued food stuffs.

8. Bosgiraud C. și colab, 1991 Etude epidemiologique de la distribution des

especes deListeria et des serotypes de Listeria monocytogenes en pathologie

humanine, animale et dans les aliments, Rev Med. Vet.142, 6, 463-468;

9. Brad, S., Rodica Segal , 1991, Tehnologia produselor alimentare de protecţie,

Ed. Ceres, Bucureşti;

10. Castelani A.G., Niven C. Jr. , 1955, Factors affecting the bacteriostatic action

of sodium nitric. Appl. Microbiology

11. Chiș Adriana, Bara V., 2005, Metode de laborator pentru identificarea și

dozarea rezidurilor de pesticide din apă și sol, Fascicula: Protecția Mediului,

Vol X, Anul 10, Editura Universității din Oradea;

21

12. Crowley JW, 1985, Effects of Nitrate on Livestock, American Society of

Agricultural Engineers, Paper Number 80-20026;

13. Cucuianu M., Rus H.G., Niculescu D., Vonica A. , 1995, Biochimie. Aplicații

clinice, Editura Dacia, Cluj-Napoca;

14. Cumpătă Simona Diana, Beceanu D., 2005, Nitrații și nitriții, surse de poluare

a alimentelor de origine vegetală, Lucrări Științifice USAMV Iași, Seria

Horticultură,anul XLVIII(48), p.519-524, Editura „Ion Ionescu de la Brad”,

Iași;

15. Fusari A., Ubaldi A., Zannetti G., Schianchi M. ,1995 , Intossicatione da

nitrate e qualita del latte, Annali de la Facolta de Med. Veterinaria di Parma;

16. Garner G.B., Pfander W.H.,Smith G.E., Case A.A.., 1993, Nature and History

of the Nitrate Problem, University of Missouri Extension;

17. Hura, Carmen , 2005, Contaminarea chimică a alimentelor în România, 2004,

Ed. Cernii, Iaşi;

18. Iacub, G.G., 1991, Intoxicarea animalelor cu plante furajere și otrăvuri,

Editura Cartea Moldovenească, Chișinău;

19. Minea S., Șuțeanu E., Alifanti E., Botha V. , 2000, Aspecte privind poluarea

chimică a unor cărnuri materie primă, Revista Română de Medicină Veterinară.

20. Mitrănescu Elena, Savu C., 1998, Din riscurile poluării mediului și

alimentelor, Editura MAST, București;

21. Pârvu G., Costea Mihaela, Pârvu Marius, Nicolae B., 2003, Tratat de nutriția

animalelor, Editura CORAL SANIVET, București;

22. Pinkerton B.W., Understander D.J., Wright R.E., 1998, Nitrate poisoning,

Forage Leaflet 13, the Clemson University Cooperative Extension Service;

23. Popa, G., Dumitrache S., Apostol C, Brad S., Rodica Segal, Teodoru V.,

1986, Toxicologia produselor alimentare, Ed. Academiei Române, Bucureşti;

24. Stănescu V., Apostu S. , 2010, Igiena, inspecția și siguranța alimentelor de

origine animală, Editura Risoprint, Vol. I, Cluj- Napoca;

25. Trif Alexandrina, Gherdan A., Pârvu D., Pădeanu I., Păcurar M. ,1986,

Cercetări privind conținutul în azotați și azotiții din sânge și lapte. Lucr. șt. I.A.,

Timișoara;

22

23

26. Trif A. Curtui V., Milovan Gh., Pârvu D., Căpățână C., Baicu D. , 1994,

Rezidual nitrates and nitrites in pasteurized milk, yoghourt and green cheese

preparted from milk with nitrat content over the tolerated limits, Lucrare Șt.

USAB, Timișoara;

27. Oșvat M., Bara V. , 2010 , Research on the residual level of nitrates in some

cheese products, Analele Universității din Oradea, Fascicula Ecotoxicologie,

Zootehnie și tehnologii de industrie alimentară, Vol. IX, Anul 9, Editura

Universității din Oradea;

28. Oșvat M., Bara V. , 2010, Research on the residual level of nitrates of smoked

products, lasting salami, bacon, Analele Universității din Oradea, Fascicula

Ecotoxicologie, Zootehnie și tehnologii de industrie alimentară, Vol. IX, Anul 9,

Editura Universității din Oradea;

29. Oșvat M., Bara V. , 2010, Research on the residual level of nitrates of the

meat of certain butcher animals, Analele Universității din Oradea, Fascicula

Ecotoxicologie, Zootehnie și tehnologii de industrie alimentară, Vol. IX, Anul 9,

Editura Universității din Oradea;

30. Oșvat M., Bara V. , 2010, Research on the residual level of nitrates contents

in milk and some diary products, Analele Universității din Oradea, Fascicula

Ecotoxicologie, Zootehnie și tehnologii de industrie alimentară, Vol. IX, Anul 9,

Editura Universității din Oradea.