Factoringul
Transcript of Factoringul
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIUFACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZARE ADMINISTRAREA AFACERILOR INTERNAŢIONALE
FACTORINGUL – ALTERNATIVĂ MODERNĂ DE FINANŢAREA
TRANZACŢIILOR INTRTNAŢIONALE
PROF. UNIV. DR. :ANATOLIE CARAGANCIU
STUDENT:JURCAN OTILIA
B1, ANUL I
- 1 -
Finanţarea tranzacţiilor internaţionale – Factoringul
1. Introducere
Finantarea reprezinta totalitatea mecanismelor, tehnicilor si a instrumentelor prin care sunt
procurate mijloacele banesti necesare pentru realizarea unor activitati economico-sociale,in particular, a
afacerilor. Cand in acest proces este implicat elementul de extraneitate, vorbim de finantare
internationala.
Finanţarea comerţului internaţional constituie o condiţie importantă a dezvoltării afacerilor şi a
competitivităţii acestora. Derularea tranzacţiilor comerciale necesită de cele mai multe ori recurgerea la
operaţiuni de finanţare, datorită unor factori precum: concurenţa acerbă dintre producători, creşterea
ponderii produselor complexe şi de valoare în cadrul schimburilor comerciale internaţionale sau
dificultăţile întâmpinate de ţările mai puţin dezvoltate în procurarea resurselor financiare.
În general, finantarea afacerilor unei firme se poate realiza din doua mari categorii de surse:
cele proprii, respectiv cele constituite pentru sau rezultate din activitatea economica a acesteia si cele
atrase, respectiv imprumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii; in acest ultim caz,
finantarea este intemeiata pe o relatie de creditare.
Tehnicile de finantare internationala sunt adaptate diferitelor forme de realizare a tranzactiilor
internationale. In acest sens putem vorbi de finantarea exportului, a importului, a proiectelor de
cooperare internationala, a investitiilor internationale, a filialelor in strainatate.
În general, literatura de specialitate consideră factoringul un produs financiar complex de
finanţare şi gestiune comercială
Factoringul reprezinta o modalitate moderna de finantare a comertului international, pe termen
scurt. De la aparitia lui, când era limitat strict la finantarea industriei textile si de îmbracaminte, si pâna
în zilele noastre factoringul si-a extins sfera de cuprindere asupra unor domenii extrem de variate.
Operatiunile de factoring s-au dezvoltat ca urmare a utilizarii tot mai frecvente a platilor de cont
deschis, care permit efectuarea decontarii la un anumit termen de la data livrarii.
Într-o primă definiţie, factoringul reprezintă operaţiunea prin care un client,numit „aderent”
transfera proprietatea creantelor pe care le detine din facturi comerciale, catre o alta entitate numita
„factor” (institutie de credit sau institutie financiara nebancara), in vederea obtinerii de finantare
imediata. Rezulta deci, ca „factorul” are rol de finantator. Daca operatiunea de factoring reprezinta o
modalitate rapida de finantare, inseamna ca, in mod implicit, este generatoare de credite de termen
- 2 -
scurt. Aderentul urmareste sa-si incaseze pretul facturilor inainte de scadenta, iar factorul urmareste sa
obtina un beneficiu, de obicei un anumit procent din facturile pe care le deconteaza in avans.
De asemenea, contractul de factoring este definit ca fiind contractul prin care o parte, numită
aderent, transferă în proprietate o anumită parte a creanţelor sale unei alte părţi, numită factor, care, în
schimbul unui comision, se obligă să achite aderentului valoarea lor, subrogându-se acestuia în
drepturile sale faţă de debitorii creanţelor cedate şi pe care urmează să le încaseze.
Contractul de factoring este caracterizat ca fiind un contract de finanţare prin care o persoană,
denumită vânzător de bunuri sau furnizor de servicii, cedează creanţele ce le are de primit de la
cumpărătorii acestor bunuri sau servicii, unei alte persoane numită factor, care se obligă să încaseze
aceste creanţe, substituindu-se aderentului în toate drepturile sale faţă de beneficiarii bunurilor şi
serviciilor respective. Cesiunea acestor creanţe nu este gratuită, fiind vorba, de fapt, de o vânzare. Deci
aderentul după ce vinde bunurile sau furnizează serviciile, vinde şi creanţele, adică contravaloarea
acestor bunuri şi servicii, reprezentată de facturi.
Factoringul este definit şi ca reprezentând transmiterea de către un comerciant a creanţelor sale
comerciale către o societate specializată în recuperarea acestora în schimbul achitării contravalorii
acestora şi al unui comision pentru societatea de factoring.
Factoringul este o afacere şi totodată un instrument de finanţare, care, foarte simplist exprimat,
constă în cumpararea unor creanţe rezultate din livrari de marfuri şi din prestari de servicii de către o
societate de factoring.
2. Avantajele şi dezavantajele finantarii prin factoring
Datorită multiplelor avantaje pe care le oferă, factoringul se înscrie în categoria instrumentelor
juridico-financiare moderne de finanţare şi gestiune comercială. Astfel avantajele utilizarii
factoringului sunt:
Transformarea imediata a creantelor în lichidităţi
Asigurarea lichiditatilor pentru desfasurarea in continuare a afacerilor
Reduc creanţele neîncasate, creşte viteza de rotaţie a activelor
Avantaje bilantiere si fiscale
Avantaje din punct de vedere al garantiilor si prestarii de servicii
Se creează suportul financiar de creştere dinamică a întreprinderii
În afară de aspectele pozitive pe care le implică, operaţiunile de factoring sunt supuse unor
riscuri importante pe toată perioada derulării acestora. Cunoaşterea şi tratarea lor are o importanţă
deosebită şi reprezintă o parte componentă a unui management intensiv din partea tuturor părţilor
- 3 -
contractante. Cunoaşterea relaţiilor contractuale de factoring au o importanţă de prim rang în aprecierea
factorilor de risc şi a practicării unui management privind abordarea şi excluderea riscurilor.
În principiu, la descrierea relaţiilor existente în afacerile de factoring trebuie să pornească de la
ideea că în aceste contracte sunt implicaţi cel putin trei parteneri contractuali: factorul (Societatea de
factoring); clientul de factoring (vânzătorul de creanţe); debitorul de factoring (cumpărătorul de mărfuri
sau servicii).
În triunghiul de relaţii prezentat mai sus, fiecare partener contractual implicat în afacerile de
factoring suportă riscurile specifice, care sunt caracteristice activităţilor sale.
În cadrul unei analize a riscurilor existente în operaţiunile de factoring este foarte important de
a se stabili, în mod cuprinzător şi sistematic, toate categoriile mai importante ale acestor riscuri şi de a
face transparente conexiunile reciproce ale acestora. Cunoaşterea şi analiza riscurilor specifice
operaţiunilor de factoring fac posibilă luarea din partea partenerilor contractuali a unor măsuri concrete
cu caracter de politică de riscuri, care să contribuie la evitarea lor sau cel puţin la limitarea sau
reducerea lor.
Din analiza domeniilor de riscuri principale în afacerile de factoring, se poate ajunge la
concluzia că acestea se localizează îndeosebi în direcţia clientului de factoring respectiv a debitorului
de factoring.
Riscurile principale care pot apărea în legătură cu clientul de factoring sunt:
a) Dispersiunea defectuoasă a clientului de factoring;
b) Calitatea produselor sau serviciilor necorespunzătoare livrate de către clientul de factoring;
c) Încălcarea condiţiilor contractuale sau abuzul de încredere din partea clientului de factoring.
Indiferent de varianta contractului de fcatoring, bonitatea debitorului (cumpărătorului) trebuie
verificată de către factor, deoarece acesta are o mare importanţă în derularea contractului de factoring.
În acest context, riscurile principale care pot să apară în această privinţă sunt următoarele: insolvenţa
debitorului; diversificarea defectuoasă a debitorilor; cumulări de riscuri; abuz de încredere a debitorului
în urma unor înţelegeri comune incorecte ale acestuia cu clientul de factoring; greutăţi neprevăzute în
cazul unor debitori din străinătate (reglementări legale în privinţa creanţelor sunt în unele ţări din
străinătate foarte diferite); diferitele comportamente ale debitorilor cu privire la respectarea clauzelor
contractuale (contradicţii ilegale, întârzieri de plăţi, rezolvări arbitrare a situaţiilor privind marfurile
returnate etc); interdicţii de cesiune estimate în cazul unor debitori.
Pentru creanţele problematice de factoring pot să apară următoarele riscuri în sarcina factorului:
riscuri referitoare la decontări; mărfuri livrate în comision; restricţii de cesiune; creanţe cu termen lung
de plată (spre exemplu, livrarea bunurilor pentru investiţii mari şi durată lungă de construcţie); creanţe
- 4 -
contestate, întârziate (cu scadenţă depăşită) şi acţionate în instanţele judecătoreşti; creanţe pentru
debitori statali sau semistatali (calculate cu datorii de impozit); creanţe externe (cu reglementări legale
complicate, unde controalele de veritate nu sunt curent posibile); creanţe singulare deosebit de mari;
creanţe cu decontări parţiale (în domeniul construcţiilor, montajului şi construcţiilor imobiliare);
creanţe cu rezervarea dreptului de propietate (cu rezervarea prelungită a dreptului de propietate);
creanţe neexistente sau numai parţial existente (facturi fictive, facturi anticipate livrării mărfurilor sau
executării serviciilorcreanţei.
Astfel putem vorbi şi de costurile factoringului care rezulta din:
- taxele, comisioanele de factoring pentru administrarea si incasarea creantelor din export
- comisioanele pentru preluarea riscului de neplata a creantei
- dobanzi pentru punerea la dipozitie a mijloacelor de finantare
- costuri din garantiile pentru riscul de curs valutar in cazul creantelor in valuta
3. Funcţiile principale ale factoringului
Deoarece afacerea de factoring este privită ca o relaţie triunghiulară care se constituie prin cei
trei poli intersectaţi în realizarea acesteia: factorul (societatea de factoring), furnizorul (clientul de
factoring), beneficiarul ( debitorul de factoring) iar această relaţie este exprimată prin sistemul de
contracte existente între cei trei parteneri contractuali care reglementează obligaţiile reciproce în
realizarea afacerii de factoring; factorul îndeplineşte mai multe funcţiuni prin care îşi pune la
dispoziţie serviciile oferite.
Dintre acestea, literature de specialitate menţionează urmatoarele trei funcţii principale:
1. Funcţia de finanţare ( funcţia de lichidităti) care constă, în primul rand, în faptul că factorul
(societatea de factoring), în condiţiile preluării creanţelor de la furnizor, se obligă să-i pună la
dispoziţie lichidităţile corespunzătoare. În acest caz, furnizorul (clientul de factoring) nu trebuie
să aştepte până la data scadenţei plăţii factuturilor emise pentru livrari de mărfuri sau prestări de
servicii, ci beneficiază de o finanţare permanentă de lichidităţi, pe care factorul o pune la
dispoziţie pe baza condiţiilor stabilite în contractul de factoring.
2. Funcţia de servicii ( funcţia de prestări de servicii sau de administrare) prin care înţelegem un
pachet complex de servicii pe care le poate presta factorul, în cadrul obligaţiilor contractuale,
pentru furnizor în perioada derulării afacerilor de factoring. În cadrul acestei funcţii, factorul
poate prelua de la partenerul lui de contractare, deci de la furnizor, următoarele servicii cu
character de afaceri de factoring: atribuţii de facturare, evidenţa li contabilitatatea debitorilor,
verificarea situaţiei bonităţii debitorilor, încasarea creanţelor etc.
- 5 -
3. Functia de delcredere sau functia de protectie impotriva riscului de neplata - caracterizează în
general, activitatea autentică a acestui instrument modern de finanţare. Această funcţie este o
formă specială a contractului de garanţie. În fond, este o garanţie a solvabilităţii creanţelor unui
debitor în cadrul unui contract de factoring, unde factorul îşi asumă raspunderea faţă de clientul
de factoring pentru încasarea debitului datorat.
4. Forme de factoring
În literature de specialitate sunt în general amintite cele mai reprezentative tipuri de factoring,
care sunt întalnite în viaţa practică a afacerilor de factoring. Aceste tipuri de factoring reprezintă o
gamă largă de forme de factoring, care asigură o oferă deosebit de variată pentru clienţii de factoring.
1. Astfel în funcţie de modul de finanţare a creanţelor avem:
* Factoring tradiţional sau classic (old line factoring) - factorul plăteşte facturile in momentul
în care intră în posesia lor. Acesta asigură clientului de factoring disponibilităţi financiare în avans faţă
de data scadenţei creditului furnizor şi nu reprezintă din punct de vedere contabil o datorie.
* Factoring la scandenţă (maturity factoring) - factorul plăteşte facturile la momentul
scadenţei lor. În cazul acestui tip de contract de factoring, plata creanţei se va efectua de către factor
clientului de factoring, conform întelegerii in diferite perioade ale derulării contractului.
* Factoring fără notificare - factorul se comportă ca un mandatar şi nu suportă riscul neplăţii
facturii
2.În funcţie de exercitarea diferitelor funcţiuni de factoring:
* Full- service factoring
* On-line-factoring
* Bulk- factoring
3.În funcţie de comunicarea cesiunii creanţelor:
* Factoring deschis (public) exportatorul/aderentul cedeaza factorului toate creantele
notificand importatorii/debitorii
* Factoring tacit
* Factoring latent ( acoperit) - permita clientului sa pastreze secret faptul ca a apelat la un
factor
4. In functie de dreptul de regres pe care banca il poate exercita asupra aderentului putem
vorbi despre :
* Factoring fara regres (engl. non-recourse factoring) - factorul plateste aderentului
contravaloarea acceptata a facturii sau facturilor, de regula 85% imediat dupa emitere si 15% in termen
de 180 de zile de la data scadentei facturii, chiar daca nu incaseaza (total sau partial) una sau mai multe
- 6 -
dintre facturi. In intervalul de 180 de zile de la scadenta facturii(lor) banca incearca sa recupereze
sumele de la debitor sau, eventual, de la societatea de asigurare-reasigurare la care s-a asigurat
impotriva riscului de neincasare. Factorul nu se indreapta catre aderent in vederea recuperarii
contravalorii facturilor neavand drept de regres asupra acestuia.
* Factoring cu regres (engl. recourse factoring) - in caz de neplata factorul isi va recupera
sumele neincasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin debitarea contului curent al
aderentului sau prin valorificarea garantiei
5. În funcţie de cadrul de desfăşurare a activităţii
* Factoring intern- la baza acestei operatiuni nu sta un contract comercial international, se
desfasoara pe teritoriul aceleiasi tari si, in cadrul ei, intervine un singur factor;
*Factoring international presupune existenta unui contract comercial international, in cadrul
operatiunii intervin doi factori (factorul de export si cel de import). Factorul de export cumpara
creantele exportatorului (numit si aderent) asupra importatorului, cedandu-le apoi factorului de import.
Factoringul international ia adesea, forma creditului de factoring internaţional- ca relaţie ce se
statorniceşte între o firmă exportatoare şi două banci comerciale: una din tara sa si una din ţara
importatorului. De aici şi denumirea de factoring de export şi factoring de import .
În baza acordului de factoring dintre cele doua banci, banca imoportatorului preia de la banca
exportatorului creanţele şi le urmareste pe debitori care sunt in tara sa. Banca din ţara immportatoare dă
o garanţie privind solvabiliatea clienţilor ei, ceea ce îi permite preluarea unui comision de factoring.
Costul finantarii prin factoring cuprinde dobanda la fondurile avansate de factor exportatorului precum
şi comisioanele pentru serviciile oferite.
5. Mecanismul de funcţionare al factoringului
Practic, în baza unui contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul (Partener) îşi vinde bunurile
cumpărătorului (Client 1, 2, 3 etc). Ulterior, cumpărătorul va trebui să-i plătească marfa, conform
prevederilor contractului semnat de cele două părţi.
Din nevoie de lichidităţi, vânzătorul se decide să încheie un contract de factoring cu factorul
(Direct Factor IFN), care în schimbul facturii ce a fost emisă în baza contractului iniţial de vânzare-
cumpărare, îl finanţează pe cumpărător cu aproape toată suma facturată (de obicei 80% din valoarea
nominală – cu T.V.A. – a facturii).
Prin finanţarea aderentului (Partener), factorul (Direct Factor IFN) se subrogă în drepturile
vânzătorului în ceea ce priveşte încasarea contravalorii facturii la scadenţă de la cumpărător (Client 1,
2, 3 etc). După primirea sumelor de către factor, acesta restituie aderentului diferenţa de 20% din care
se scad cheltuielile ocazionate.
- 7 -
6. Studiu de caz - Compania “ SC GAMA SRL”
Factoringul este o metoda din ce in ce mai des folosita de IMM-urile din Romania pentru a-si
finanta activitatea curenta sau dezvolta portofoliul de clienti. Modul in care functioneaza acesta metoda
de finantare este relativ simplu, iar beneficiile sale sunt vizibile imediat.
Compania “SC GAMA SRL” este un IMM din industria constructiilor ce furnizeaza materiale
de constructii atat depozitelor mari specializate, companiilor de constructii (antreprenorilor), cat si
distribuitorilor mai mici. Veniturile lunare din vanzari insumeaza 300.000 RON, iar profitul inregistrat
este de 100.000. Compania are o situatie financiara buna, insa uneori intalneste dificultati la plata.
Principala cauza a problemelor sale este decalajul dintre termenul de plata la care incaseaza banii de la
clienti (de 30-45 de zile) si cel la care trebuie sa isi plateasca furnizorii (de obicei 10-15 zile).
Multumit fiind de calitatea materialelor, la un moment dat, unul dintre clientii sai principali,
“Depozitul X”, cu o pondere de 40% din total vanzari, îi solicita extinderea termenului de plata de la 30
la 60 de zile, însa în schimbul dublării comenzilor. Marja este buna, iar parteneriatul cu acel client este
unul care ii aduce avantaje multiple. Problema este cash flow-ul. Cum poate el sustine financiar
comenzi mai mari, care se incaseaza mult mai tarziu?
In aceeasi perioada, unul dintre funizorii externi îi propune un discount de 25% insa il
conditioneaza de plata in avans.
In situatia de fata compania “SC GAMA SRL” nu poate sustine nici una dintre cereri avand o
lipsa evidenta de capital de lucru. Insa beneficiile ambelor oferte, atat a clientului, cat si a furnizorului,
pot oferi companiei cresterea de care are nevoie pentru a se impune pe piata.
Situatia financiara fara a beneficia de factoring
Volumul lunar al vanzarilor 300.000
Oportunitati de crestere a vanzarilor cu Depozitul X 120.000
Total vanzari 300.000
Costuri variabile (60%) 180.000
Costuri fixe (chirie, utilitati) 20.000
Discount achizitie furnizor (10.000)
Total costuri 200.000
Profit (vanzari-costuri) 100.000
Dupa analizarea situatiei curente si a ofertelor de finantare existente pe piata, managerul
companiei se hotaraste sa contracteze serviciul de factoring prin care in 24 de ore poate obtine pana la
85% din valoarea facturilor emise.
Prin obtinerea liniei de factoring, compania poate cumpara materialele la preturi reduse, in
acelasi timp fiind posibila si onorarea solicitarilor clientilor, care presupun sustinerea unor termene de
- 8 -
plata mai mari. Prin utilizarea serviciului de factoring, situatia financiara a companiei se imbunatateste,
iar profitul companiei inregistreaza o crestere vizibila (~57%).
Situatia financiara dupa obtinerea liniei de factoring Volumul lunar al vanzarilor 300.000 Vanzari suplimentare sustinute financiar prin factoring 120.000 Total vanzari 420.000 Costuri variabile (60%) 252.000 Costuri fixe (chirie, utilitati) 20.000 Discount achizitie valorificat (10.000) Costuri factoring (2%) 2.400 Total costuri 262.440 Profit (vanzari-costuri) 157.560
Situatia financiara a devenit mult mai stabila, iar costurile de factoring au fost acoperite prin
cresterea vanzarilor si reducerea costurilor de achizitie.
Asadar, beneficiile factoringului se traduc direct in cresterea posibilitatii de a sustine financiar
dezvoltarea afacerii tale, precum si imbunatatirea relatiei cu clientii prin oferirea unor termene de plata
extinse . De asemenea, o data cu finantarea prin factoring, compania isi externalizeaza serviciile de
colectare si management al clientilor catre o societate specializata. Dezvoltarea vizibila a companiei si
cresterea profitului s-au produs cu resursele proprii, nefiind nevoie de instituirea de garantii materiale si
implicit de crestera gradului de indatorare.
7. Concluzii
Finanţarea, nevoia de capital este una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă,
în mod continuu, orice agent economic, de la nivelul celor mai mici societăţi comerciale până la bănci
si corporaţii multinaţionale şi chiar statele ca şi entităţi distincte, reprezentate fie prin guverne,
municipalităţi sau bănci centrale. Din punct de vedere al utilizatorilor de fonduri posibilităţile de
finanţare disponibile pentru cei mai mulţi agenţi economici evoluează de la simplu la complex odată cu
dimensiunea acestora. Prima opţiune a unei societăţi comerciale care conştientizează apariţia nevoii de
finanţare este utilizarea pieţei locale, în general prin intermediul unor credite bancare sau tehnici
moderne de finanţare cum ar fi, leasingul sau factoringul. Acest lucru se datorează atât faptului că este
cea mai facilă soluţie, cât şi faptului că este puţin probabil să dispună de calităţile necesare accesării
pieţei internaţionale – puterea financiară, puterea de negociere, managementul specializat, sau chiar
- 9 -
informaţii legate de alte posibilităţi existente. Abia după ce firma atinge o anumită „masă critică” ea va
putea beneficia de soluţii complexe de finanţare.
Conştientizarea unei nevoi de finanţare externă poate apărea ca urmare a unei varietăţi de
situaţii, ca de exemplu:
- la atingerea unei limite a vitezei de dezvoltare a firmei în condiţiile lipsei sprijinului exterior,
sau chiar atingerea unui punct de stagnare, când investiţiile necesare pentru continuarea dezvoltării
depăşesc puterea financiară a agentului economic;
- la apariţia unor oportunităţi de afaceri pentru fructificarea cărora este evident că fondurile
existente în prezent sau în perioada imediat următoare nu vor fi suficiente;
- ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a climatului economic în care firma îşi desfăşoară
activitatea. Aceasta duce la o diminuare a eficienţei economice, datorită apariţiei sau creşterii
decalajului între perioadele de încasare de la clienţi şi perioadele de plată către furnizori, caz în care un
fond de capital de lucru cu rol de tampon devine necesar şi datorită apariţiei unor competitori cu
posibilităţi tehnice superioare sau a unor reglementări legale (de protecţie a mediului, de menţinere a
unor standarde de calitate, etc.) cazuri care impun efectuarea unor investiţii neprevăzute.
Deşi în general se utilizează simultan surse diverse de capital în scopul finanţării, pentru a putea
prezenta o imagine cât mai completă a posibilităţilor existente în prezent pe pieţele domestice şi pe cele
internaţionale este necesară o separare a acestora pe baza principalelor lor caracteristici şi pe baza
sursei capitalurilor investite. Astfel, o companie poate obţine capitalurile necesare prin capitaluri
proprii sau prin îndatorare. În ultimii ani au apărut şi variante „exotice” de finanţare, reprezentate de
soluţii hibrid, sau chiar de instrumente nefolosite până acum în scopul finanţării, ca de exemplu
asigurările.
Schimbările rapide şi numeroase din sfera afacerilor au creat oportunităţi de a vinde produse la
scară mondială. Îmbunătăţirea tehnologiei informaţionale şi a transporturilor au dus la schimbarea
frontierelor tradiţionale care odată defineau limitele pieţelor. Toate acestea au constituit premisele
accelerării schimburilor comerciale din întreaga lume, ceea ce a declanşat la rândul său obligaţia
companiilor de a oferi clienţilor termene de plată flexibile din dorinţa de a-şi păstra competitivitatea.
Astfel, odată cu creşterea operaţiunilor comerciale la nivel mondial, are loc o creştere proportională a
operaţiunilor de factoring din nevoia acută de resurse financiare.
În urma celor prezentate în capitolele demersului nostru putem formula câteva concluzii
teoretice referitoare la tematica abordată.
1. Astfel, factoringul este o tehnică de finanţare a afacerilor şi de recuperare a creanţelor
comerciale utilizat încă din secolul al XVIII-lea în comerţul cu coloniile în SUA, prin care o firma
- 10 -
numită aderent, îşi vinde facturile neîncasate unui factor, care preia în sarcina lui acoperirea lor, contra
unui comision proporţional cu cifra de afaceri (valoarea facturilor). Acest lucru presupune subrogaţia
factorului în drepturile aderentului pentru plata creanţelor de către debitorii cedaţi.
2. În operaţiunile de factoring internaţional intervine extraneitatea, cei doi factori sunt rezidenţi
în ţări diferite, între aceştia existând un acord de factoring. Factorul de export acceptă să cumpere
creanţele pe care unul din clienţii săi exportatori (aderentul) le are asupra unui cumpărător din
stăinătate şi să le cedeze apoi corespondentului său din ţara importatoare (factorul de import), dar
numai în măsura în care acesta le acceptase în prealabil, deoarece el va trebui să procedeze la încasarea
creanţelor şi să suporte riscurile insolvabilităţii debitorului.
3. Factoringul presupune acoperirea unui risc de neîncasare a facturilor prin: garanţii pentru
limitarea riscului de neîncasare; comisionul de factoring, care reprezintă o plată efectuată de aderent
factorului şi reţinută de factor din sumele puse iniţial la dispoziţia aderentului şi comisionul de
finanţare, stabilit de părţi şi calculat la perioada de finanţare. În cazul neîncasării facturilor, factorul îşi
poate exercita dreptul de regres contra aderentului, prin reţinerea sumelor din contul curent sau
valorificarea garanţiei, dacă este prevăzută o asemenea clauză în contractul de factoring, însă ponderea
cea mai mare în volumul operaţiunilor de factoring la nivel mondial o deţin cele fără drept de regres
împotriva aderentului.
4. Finanţarea prin factoring prezintă numeroase avantaje pentru utilizatorii ei: simplificarea
formalităţilor financiar-contabile, mărirea vitezei de circulaţie a mijloacelor băneşti în situatile în care
numărul cumpărătorilor este mare şi termenele de plată sunt mai mari de 30 de zile, furnizarea de
servicii de consultanţă (informarea furnizorilor înainte de încheierea tranzacţiei aspra solvabilităţii
clienţilor), preluarea atribuţiilor furnizorilor referitor 31
la urmărirea şi decontarea facturilor, după încheierea tranzacţiilor între vânzător şi cumpărător
asumarea riscului insolvabilităţii clienţilor şi a riscului valutar, avantaje sub forma reducerilor obţinute
în cazul aprovizionărilor efectuate, precum şi neacordarea acestora în cazul vânzării produselor finite,
etc.
6. Factoringul internaţional este o metodă de finanţare şi de creştere a lichidităţilor agenţilor
economici cu un mare potenţial. Prefinanţarea vânzărilor la termen prin serviciile oferite de factori este
necesară pentru dezvoltarea comerţului în general şi a schimburilor internaţionale în special. Avantajul
major al factoringului este facilitarea comunicării dintre exportator şi importator, respectiv între
vânzător şi cumpărător, prin interpunerea între aceştia, comunicare imposibilă sau anevoioasă în alte
cazuri datorită diferenţelor culturale existente.
- 11 -
Bibliografie:
DRAGOS, ILIE Factoring - Mijloc De Diminuare A Blocajului Financiar" - Finante, Banci, Asigurari
Nr. 2 / 2 Februarie 2003, Pg. 54 – 55
MIHAI, ILIE, MIHAI, TIBERIU – IONUT "Trade Finance. Finantarea Comertului" - Editura
Economica, Bucuresti, 2002
GHEORGHE, MIHAI, IMIREANU, A. "Produse Si Servicii Bancare In Relatiile De Plati" - Editura
Tribuna Economica, Bucureşti
www.wikipedia.ro
www.eos-ksi.ro
www.capital.ro
www.ifn.ro
- 12 -