FABULA - aparteneța la specie

Fabula este o specie a genului epic în versuri sau în proză în care sunt satirizate defecte umane prin intermediul unor personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a lucrurilor, cărora li se atribuie, prin personificare, trăsături omenești. Scopul fabulei este unul moralizator, iar figura de stil predominantă este personificarea.

O fabulă este şi opera „Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu. Ca orice fabulă, opera „Câinele şi căţelul” satirizează dorinţa celor care vor să parvină prin orice mijloace, să ajungă puternici prin ipocrizie, aroganţă şi ameninţări. Prin intermediul personajelor, întruchipate de animale personificate, autorul pune în discuţie principiul egalităţii dintre oameni.

Povestea începe direct cu afirmaţiile ipocrite ale dulăului Samson despre egalitatea dintre toate dobitoacele. Acesta își exprimă dezaprobarea faţă de cei ce se laudă cu obârşia lor nobilă:„Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace /……..că preţuiesc ceva”. Pentru a fi mai convingător în susţinerea ideii de egalitate, aduce ca argument exemplul ţărilor civilizate unde „Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte” şi se dă apoi pe sine drept pildă de modestie.

Cățelul lui Samurache, încurajat de cuvintele lui Samson, părăseşte poziţia de simplu privitor şi-şi exprimă sincer aprobarea faţă de ideile acestuia, folosind apeletivul „fraţii mei”. Afirmaţia lui Samurache stârneşte mânia lui Samson, uimit de îndrăzneala bietului căţel. Dulăul trece la ameninţări cu bătaia, precizând diferenţa de rang dintre el şi bou, pe de o parte, şi căţelul Samurache, pe de alta.

Încercarea sărmanului căţel numit de dulău „lichea neruşinată”, de a-şi justifica vorbele, este tăiată cu autoritate şi dispreţ, dulăul expunându-şi clar adevărata opinie asupra egalităţii: că vrea egalitate, dar nu cu cei neînsemnaţi.

„Câinele şi căţelul” este o operă literară epică, deoarece este povestită o întâmplare pusă pe seama animalelor, iar firul narativ se desprinde implicit din dialogul dintre personaje.

Scrierea este concepută ca o mică scenetă cu trei personaje. Aceste personaje sunt personificate şi reprezintă nişte tipuri umane generale, pe care le putem întâlni şi astăzi şi întotdeauna. Câinele este un simbol pentru omul nesincer, demagog, al cărui ţel este să parvină, să ajungă în rândurile celor puternici. Căţelul întruchipează pe omul naiv, care dă crezare cu uşurinţă cuvintelor frumoase şi promisiunilor nesincere, iar boul întruchipează categoria oamenilor insensibili, leneşi la gândire, incapabili de a se afirma prin ceva.

Structura operei este specifică fabulei, poezia având două părţi: întâmplarea şi morala sau învăţătura, plasată la sfârşit.

Concluzia acestei dispute o conţin ultimele două versuri ale poeziei. Aici autorul îi ironizează pe cei ce afişează idei democratice, dar nu le respectă cu oamenii simpli şi slabi. Adverbul „adesea” imprimă caracter de generalitate problemei abordate şi precizarea „între noi” dezvăluie sensul alegoriei: întâmplarea prezentată se petrece în lumea oamenilor.

Prin cele două părţi ale operei, prin modul de expunere dominant—dialogul,care-i conferă caracterul unei mici scenete, prin sensul alegoriei, dar şi prin figura de stil centrală—personificarea—prin care se face transferul din lumea animalelor spre lumea oamenilor, opera „Câinele şi căţelul” este o fabulă reprezentativă pentru genul epic în literatura română.

Având în vedere toate cele afirmate mai sus, putem concluziona că opera Câinele şi căţelul” de Grigore Alexandrescu este o fabulă.

Câinele şi căţelul  de Grigore Alexandrescu

"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,Care cred despre sine că preţuiesc ceva!De se trag din neam mare,Asta e o-ntâmplare:Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.Oamenii spun adesea că-n ţări civilizateEste egalitate.Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.Cât pentru mine unul, fieştecine ştieC-o am de bucurieCând toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecareSamson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.Căţelul Samurache, ce şedea la o parteCa simplu privitor,Auzind vorba lor,Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,S-apropie îndatăSă-şi arate iubirea ce are pentru ei:"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,Noi, fraţii tăi, potaie!O să-ţi dăm o bătaieCare s-o pomeneşti.Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?Adevărat vorbeam,Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."

Aceasta între noi adesea o vedem,Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

Trăsăturile fabulei:

-specie a genului epic în versuri sau în proză

-conține o scurtă povestire alegorică în care sunt satirizate defecte omenești, cu scopul de a le corecta

-textul fabulei este alcătuit, de regulă, din două părți: prima parte conține întâmplarea prpriu-zisă,

prezentată prin alegorie, iar cea de-a doua parte concentrează în ultimele versuri morala, adică învățătura

care se desprinde din narațiune

-personajele fabulei sunt animale, plante, obiecte în zestrate cu însușiri umane

-personajele sunt simbolice, întruchipând diferite tipuri umane

-figura de stil predominantă este personificarea

Definiția fabulei:

Fabula este o specie a genului epic în versuri sau în proză în care sunt satirizate defecte umane prin

intermediul unor personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a lucrurilor, cărora li se atribuie, prin

personificare, trăsături omenești.