Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de stat ,,Ion Creangă”

din Chișinău

REFERATExpertiza medico – legală

psihiatrică

Controlat: Racu Iulia

Efectuat: Grigor Nadea

Chișinău 2013

CUPRINS

1.Definiții: Expertiza medico-legală psihiatrică,responsabilitate, discernămînt

2.Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice

3. Etapele desfășurării expertizei

4. Componența echipei de experți și locurile unde se poate desfășura

5. Cazurile în care se face expertiza medico-legală psihiatrică

6. Expertiza medico-legală psihiatrică la minori

Bibliografie

Definiții

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o activitate specifică instituţiei

medico-legale, ce constă în investigarea stării psihice, oferind justiţiei o probă

ştiinţifică în stabilirea responsabilităţii (cu alte cuvinte, răspunde la întrebarea dacă

persoana respectivă a acţionat sau nu cu discernământ).

Responsabilitatea (termen juridic) defineşte capacitatea unei persoane dea-şi

controla şi aprecia atât faptele cât şi consecinţele sociale ale acestora, de a-şi

asuma integral obligaţiile ce-i revin dintr-o acţiune liber consimţită, pe care o

deliberează şi o întreprinde, de a înţelege consecinţele acţiunilor sale în interesul

propriei persoane dar fără a prejudicia interesul colectivităţii, de a accepta şi

suporta consecinţele faptelor sale contrare normelor de convieţuire socială.

Discernământul (termen psihiatric) reprezintă capacitatea unei persoane de a-şi

da seama de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distinge între bine şi

rău, având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana

cu discernământ este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, să premediteze şi

să acţioneze cu intenţie (directă, indirectă sau praeterintenţie).De fapt,

discernământul este o sinteză a personalităţii şi conştiinţei în momentul săvârşirii

unei acţiuni, intervenind atunci când fapta respectivă este realizată şi în consecinţă

susceptibilă de a suferi rigorile legii (aşa cum se cunoaşte, simpla idee reprobabilă

nu este pedepsită de lege, ci doar punerea în aplicare, materializarea ei într-o faptă

o face posibilă de pedeapsă).în accepţiune juridică, fapta reprezintă o manifestare

exterioară a persoanei, ce constă într-o acţiune (manifestare pozitivă - persoana

face ceea ce legea interzice) sau o inacţiune (manifestare negativă - persoana nu

face ceea ce legea prevede că trebuie făcut), prin care se aduce atingere unor relaţii

sociale protejate de lege.

Unii autori au numit discernământ „funcţia psihică care se manifestă în capacitatea

subiectului de a concepe planul unei acţiuni, scopul ei, ordinea etapelor

desfăşurării, săvârşirea ei şi rezultatul (consecinţele) care au decurs din săvârşirea

ei. Este capacitatea subiectului de a organiza motivat activitatea sa”.

Discernământul depinde de doi factori:

- de structura personalităţii subiectului;

- de structura conştiinţei acestuia în momentul comiterii faptei.

În practică, discernământul a fost gradat în:

- discernământ păstrat;

- discernământ păstrat parţial;

- discernământ diminuat;

- discernământ abolit.

Se cunoaşte că temeiul unic şi suficient al răspunderii penale este infracţiunea, iar

aspectul uman al infracţiunii îl constituie vinovăţia. Principalul temei al vinovăţiei

îl constituie intenţia, iar aceasta se defineşte în funcţie de discernământ. În

consecinţă, numai persoana cu discernământ poate fi vinovată, poate fi

responsabilă şi poate fi sancţionată penal. Cunoscând acest adevăr, unele persoane

încearcă să evite sancţiunea penală, simulând lipsa discernământului. Cu toate că

unii indivizi se pregătesc intens şi consultă persoane avizate, nu ajung la o simulare

fidelă a simptomatologiei unei afecţiuni psihice şi sunt relativ uşor „demascaţi”.

2. Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice

Obiectivele sunt în funcţie de felul cauzei: stabilirea capacităţii de exerciţiu,

punerea sub interdicţie:

1.să stabilească dacă persoana examinată prezintă sau nu tulburări psihice;

2.să excludă simularea sau disimularea;

3.să evidenţieze care sunt trăsăturile personalităţii subiectului şi în ce măsură pot

explica acestea impulsurile/actele antisociale;

4.să aprecieze capacitatea psihică (ansamblul de însuşiri psihice ce determină

reuşita/performanţa unei activităţi: inteligenţa, spontaneitatea,fluiditatea verbală

etc.) şi capacitatea de discernământ în momentul examinării şi, în consecinţă, dacă

persoana respectivă poate fi anchetată şi judecată.

5.să aprecieze capacitatea psihică şi cea de discernământ în momentul săvârşirii

faptei.Menţionăm că, pentru ca prevederile art. 48 Cp. să poată fi aplicate, este

necesar ca făptuitorul să se fi aflat în incapacitate psihică pe toată durata săvârşirii

faptei;dacă în această perioadă de timp el şi-a recăpătat capacitatea psihică dar a

continuat săvârşirea faptei, art. 48 Cp. devine inoperant.

6.să facă aprecieri prognostice asupra modului în care vor evolua tulburările

psihice decelate, cu alte cuvinte să determine gradul de periculozitate socială actual

şi de perspectivă.

7.să recomande măsurile cele mai adecvate astfel încît să se poată realiza

reintegrarea socială a individului.

3. Etapele desfășurării expertizei medico-legale psihiatrice

În efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se parcurg următoarele etape :

a) audierea învinuitului sau inculpatului pentru a se obţine date privind pregătirea

şcolară, bolile de care a suferit, mediul în care a trăit, ocupaţia părinţilor, sursa

(sursele) de existenţă, activitatea la locul de muncă, în timpul satisfacerii

stagiului militar, viaţa de familie, etc;

Tot prin audiere se poate remarca dacă acesta suferă de vreo afecţiune psihică

care să-i altereze discernământul.

Pentru aceasta este indicat ca procurorul sau organul de cercetare penală să posede

un minim de cunoştinţe vizând principalele afecţiuni psihice întâlnite în practica

expertizei medico-legale psihiatrice, şi anume: psihopatia, schizofrenia, paranoia,

parafrenia, epilepsia, paralizia generală progresivă, boala Parkinson, scleroza în

plăci, tulburări psihice de involuţie.

b) strângerea actelor medicale, dacă există, cu privire la starea de sănătate a celui

cercetat;

c) internarea învinuitului sau inculpatului într-un spital de profil;

d) ordonanţa de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice trebuie să conţină,

în afara datelor de identificare ale celui ce urmează a fi expertizat, şi fapta

săvârşită, încadrarea juridică, motivele ce impun efectuarea expertizei, întrebările

la care expertiza urmează să răspundă, termenul de predare a raportului şi cine

suportă cheltuielile ocazionate cu expertiza;

e) cererea de efectuare a expertizei trebuie să conţină date privind infracţiunea,

încadrarea juridică, antecedente penale, pregătirea şcolară, ocupaţia, comportarea

în familie şi societate, comportarea în timpul cercetărilor, atitudinea faţă de fapta

săvârşită, antecedentele medicale, etc. Ordonanţa împreună cu adresa - cererea de

efectuare a expertizei - cu actele medicale ori foile de observaţii şi cu dosarul

cauzei se înaintează Laboratorului Medico-Legal Judeţean ori Institutului de

Medicină Legală prof. dr. Mina Minovici. Când expertiza urmează a se efectua de

acesta din urmă, în adresă se face menţiune dacă este prima ori a doua expertiză.

În efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice se fac o serie de investigaţii

paraclinice şi examen psihologic.

În mod necesar, concluziile comisiei de expertiză vor fi formulate într-un raport de

expertiză care, conform art.123 C.proc.pen., trebuie să cuprindă:

a) Partea introductivă:

- componenţa comisiei;

- organul de cercetare penală sau instanţa care dispune efectuarea expertizei;

- data şi actul prin care s-a dispus expertiza;

- datele personale ale expertizatului;

- obiectul şi întrebările la care se va răspunde;

- data efectuării expertizei.

b) Cuprinsul:

- antecedentele medicale şi juridice;

- examenul somatic, neurologic, de alte specialităţi şi de la laborator, după caz;

- examenul psihologic;

- examenul psihiatric complet.

c) Discuţia faptelor.

d) Concluziile

Acestea se vor referi la:

- precizarea diagnosticului de fond şi a celui care se referă la starea actuală (cu

excluderea simulării);

- care sunt trăsăturile esenţiale ale personalităţii expertizatului, reflectate la

diagnosticul precizat şi reflectarea în comportamentul deviant; ce tulburări sau

manifestări funcţionale se adaugă în prezent, pentru caracterizarea stării actuale;

- în ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele au un caracter episodic, dacă

s-au declanşat în momentul săvârşirii faptei antisociale, şi dacă prezintă riscul de

cronicizare sau agravare;

- dacă, prin trăsăturile patologice ale personalităţii şi prin caracterul manifestărilor

comportamentale, favorizate de anumiţi factori endo sau exogeni, subiectul

analizat prezintă periculozitate socială, potenţial infracţional sau de decompensare,

precizare care stă la baza argumentării caracterului măsurilor preventive, de

combatere şi recuperare, care sunt propuse sau către care se orientează comisia, în

acest caz.

Raportul de expertiză psihiatrică trebuie să conchidă, fără echivoc, dacă

făptuitorul a săvârşit infracţiunea cu discernământ.

Dacă în concluzii se menţionează că discernământul este mult diminuat şi că nu a

putut aprecia consecinţele decurgând din fapta pe care a săvârşit-o, instanţa trebuie

să dispună efectuarea unei noi expertize, potrivit prevederilor art.125 C.proc.pen.,

o atare concluzie a expertului fiind contradictorie, lipsită de exactitate. Rezultă că

profesionalismul expertului în efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice este

strict necesar.

Trebuie precizat că expertiza medico-legală psihiatrică este supusă unor factori de

eroare şi care, dacă se validează pot atrage erori judiciare.

Erorile se pot clasifica în două mari categorii:

- erori formale, care survin atunci când nu se respectă indicaţiile

procedurale;

- erori de fond, care sunt datorate în exclusivitate activităţii medicale din

faza de examinare a subiectului sau în cursul activităţii în comisia de expertiză.

Consecinţele unor astfel de erori atrag erorile judiciare foarte grave, prejudiciind

fie societatea, fie libertatea unei persoane, depăşind astfel cadrul eticii medicale,

încadrându-se în sfera largă a eticii sociale.

Erorile de fond se pot datora:

- surselor de informare;

- subiectului expertizei (bolnavului);

- examinărilor paraclinice;

- medicului.

Sintetizând regulile procedurale referitoare la efectuarea expertizei medico-legale

psihiatrice se poate spune că acestea constau în :

- obligaţia organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată de a aduce la

cunoştinţa experţilor obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă

(art.120 C.proc.pen.);

- această expertiză face parte din cadrul expertizelor medicale şi se execută în

cadrul instituţiilor de medico-legale în care lucrează experţi oficiali în specialitatea

respectivă;

- dreptul experţilor de a lua cunoştinţă de materialul dosarului, necesar pentru

efectuarea expertizei (în cursul urmăririi penale aceasta se va face cu încuviinţarea

organului de urmărire), de a cere lămuriri cu privire la anumite fapte sau

împrejurări ale cauzei (art.121 C.proc.pen.):

- obligaţia expertului de a întocmi un raport scris, opiniile separate fiind

consemnate în raport sau într-o anexă (art.122 C.proc.pen.) care trebuie să includă

între altele şi concluziile (art.123 C.proc,.pen.):

- concluziile trebuie să cuprindă răspunsurile la întrebările puse şi aprecierea

expertului asupra obiectului expertizei.

4. Componența echipei de experți și locurile unde se poate desfășura

Expertiza medico-legală psihiatrică este susţinută de o comisie alcătuită din:

-un medic legist (preşedintele comisiei, care coordonează activitatea întregii

comisii);

-doi medici de specialitate, ambii psihiatri (în cazul în care este examinat un minor,

unul dintre cei doi psihiatri poate fi specializat în neuropsihiatrie infantilă) sau unul

psihiatru şi unul neurolog.- în cazul persoanelor aflate în stare de libertate sau a

expertizei medico-legale pe acte, cei doi medici aparţin reţelei sanitare a

Ministerului Sănătăţii şiFamiliei;- în situaţia în care persoana ce urmează a fi

examinată se află în detenţie,unui din cei doi medici aparţine reţelei sanitare a

Ministerului Sănătăţii şiFamiliei, iar celălalt reţelei sanitare a Direcţiei Generale a

Penitenciarelor (deregulă medicul psihiatru şef de secţie din cadrul spitalului

penitenciar unde seaflă deţinutul).

Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează:

- la sediul instituţiei medico-legale;

- în spitalele de psihiatrie ce aparţin Ministerului Sănătăţii şi Familiei,

încazul bolnavilor netransportabili (patologia este foarte gravă,transportul nu se

poate realiza în condiţii de siguranţă etc);

- în secţiile de psihiatrie ce apaţin Direcţiei Generale a Penitenciarelor,în cazul

bolnavilor deţinuţi;

- în spitalele ce aparţin Ministerului Sănătăţii şi Familiei, indiferent desecţia în care

sunt internaţi (neurologie, cardiologie etc.) în situaţia bolnavilor cu afecţiuni cu

potenţial letal, cărora transportul la instituţia medico

legală ar accentua suferinţa (ar putea favorizadeznodământul infaust); deplasarea

comisiei în astfel de situaţii se

fectuează numai în vederea stabilirii capacităţii psihice pentruîntocmirea unui act

de dispoziţie

5. Cazurile in care se face expertiza medico-legale psihiatrice

Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează în următoarele situaţii:

1.ÎN DREPTUL PENAL:1.1. în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav (art. 176 Cp.):-săvârşit prin cruzimi;

-asupra a două sau mai multor persoane;-de către o persoană care a mai săvârşit un omor;-pentru a săvârşi sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii;-asupra unei femei gravide;

-asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

1.2. când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului/ inculpatului:-când persoana respectivă are o conduită anormală în timpul cercetării,sugerând existenţa unei patologii psihice;-când sunt indicii/dovezi că individul a suferit de unele boli ce pot avea repercusiuni asupra sistemului nervos, psihicului;-când infracţiunea este lipsită de un mobil evident plauzibil;-când pe perioada reţinerii/deţinerii, inculpatul/ deţinutul are un comportament anormal;-când infracţiunea a fost săvârşită cu deosebită cruzime.

1.3. în cazul infractorilor minori, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani.1.4. examinarea mamei în cazul pruncuciderii.

1.5. în vederea instituirii măsurilor de siguranţă cu caracter medical prevăzute de art. 113 (obligarea la tratament medical) şi 114 (internareamedicală obligatorie) Cp.1.6. (deşi nu este menţionat în Cp., se subînţelege că expertiza medico-legală psihiatrică trebuie efectuată şi pentru) dispunerea ridicării măsurilor desiguranţă cu caracter medical propuse printr-o expertiză medico-legală psihiatrică anterioară.

.2. ÎN DREPTUL CIVIL:2.1. pentru stabilirea capacităţii de exerciţiu (aptitudinea unei persoane dea-şi exercita drepturile, de a-şi asuma obligaţii şi de a încheia acte juridice); din punct de vedere juridic, capacitatea de exerciţiu poate fi: deplină; se dobândeşte:-la majorat (18 ani); de către minorul care se căsătoreşte (băieţii la 18 ani, fetele la 16ani sau la 15 ani pentru motive temeinice);

-restrânsă, la minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;

-absentă:- la minorii care nu au împlinit 14 ani;- la persoanele puse sub interdicţie.Capacitatea de exerciţiu poate fi stabilită şi în cazul persoanelor decedate, prin studiul documentelor medicale (puse la dispoziţia comisiei de expertizămedico-legală) ce conţin date referitoare la diferite afecţiuni cu

repercusiuniasupra psihicului (boli psihice, tumori cerebrale etc.).Capacitatea de exerciţiu împreună cu capacitatea de folosinţă definesccapacitatea civilă a unei persoane.Capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii; indiferent de rasă, naţionalitate, sex, origine socială, religie,grad de cultură etc., toate persoanele fizice sunt egale în drepturi. Capacitatea defolosinţă este recunoscută din momentul naşterii (drepturile copilului suntrecunoscute din momentul concepţiei, dar acesta nu are obligaţii!), dacă produsul de concepţie a fost născut viu. Ea încetează prin moarte; decesul persoanei trebuie atestat printr-un certificat de deces, emis în baza unui certificatconstatator al morţii. Nici o persoană nu poate renunţa (total sau parţial) la capacitatea defolosinţă; orice act juridic în acest sens este nul de drept.

2.2. Pentru punerea sub interdicţieInterdicţia este o instituţie juridică ce are drept scop ocrotirea persoaneicare nu are capacitatea psihică păstrată (din cauza unor afecţiuni psihice) pentrua se îngriji de interesele sale; deci, interdicţia reprezintă o măsură de protecţie pronunţată de către instanţa de judecată (civilă) şi nu o pedeapsă.Interdicţia se realizează prin:- declararea individului respectiv ca interzis printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă;- punerea interzisului sub tutelă;- organizarea unei supravegheri medicale permanente asupra interzisului.Interdicţia încetează:- prin moartea persoanei respective;- prin ridicarea interdicţiei în urma unei hotărâri judecătoreşti în baza uneialte expertize medico-legale psihiatrice.Persoanele puse sub interdicţie sunt lipsite de capacitatea de exerciţiu.

2.3. Pentru schimbarea sexului civil - în tulburări de identitate a genului(transsexualism).

3. ÎN DREPTUL FAMILIEI:

3.1. pentru anularea sau desfacerea căsătoriei când unul dintre soţi estereclamat ca fiind bolnav psihic;

3.2. pentru încredinţarea copiilor minori unuia dintre soţi.

6. EXPERTIZA MEDICO-LEGALĂ PSIHIATRICĂ LA MINORI

Această expertiză necesită o metodologie aparte, dat fiind rolul sau mai mult recuperator, educativ, evitarea introducerii unora dintre delincvenți (in funcție de fapta) în mediul de detenție, expertiza fiind mai puțin restrictivă. Comisia de expertiză are obligația de a orienta investigațiile pentru obținerea unor date referitoare la :

-nivelul mintal al subiectului;

-ne aflăm în fața unui bolnav psihic sau o persoană cu deficiențe organice, neurologice, senzoriale etc., cu urmări asupra vieții sale psihice;

-capacitatea școlară a minorului, felul cum se află încadrat în colectivul clasei și al școlii, comportamentul față de cadrele didactice;

-relații copil-părinți cu precădere asupra aspectelor educaționale privind formarea și dezvoltarea personalității acestuia;

-condiții de viață și de dezvoltare, influența și rolul mediului ambiant în „motivația” actului antisocial;

-organizarea expertizei se face după metodologia generală existentă, cu cîteva indicații specifice; la expertiza este indicat să participe un pedopsihiatru, un psiholog, iar cadrul de desfîțurare să nu îmbrace aspectul de anchetă, recomandîndu-se ca examinarea să decurgă ca un dialog în care să se aibă în vedere dificultățile ivite în schimbarea sau formarea comportamentului anormal al acestuia. În dosarul minorului, se recomandă adunarea unor date amanunțite privind rolul familiei, al școlii în dezvoltarea personali-tății copilului, avîndu-se în vedere că acesta se află într-un stadiu de formare.

Concluziile expertului medico-legal trebuie sa fie cît mai ample atît în privința diagnosticului dar mai ales a perspectivelor (medico-pedagogice) privind recuperarea acestuia, ceea ce impune :

- precizarea diagnosticului, natura tulburărilor și excluderea elementelor supraadaugate mai ales simulatorii;

- care sînt trăsăturile esențiale ale personalității expertizatului raportate la diagnosticul precizat și reflectate în comportamentul său deviant;

- în ce stadiu evolutiv se află aceste tulburări, dacă ele prezintă riscul de cronicizare sau agravare;

- dacă prin trăsăturile personalității sau prin caracterul tulburărilor de comportament prezintă periculozitate socială, potențial infracțional etc., justificîndu-se astfel măsurile de siguranță propuse;

- stabilirea discernamîntului va avea în vedere următoarele: nu răspunde penal minorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani. Minorii cu virsta de 14 - 15 ani răspund penal/

- dacă se dovedește că fapta a fost săvîrșită cu discernamînt. Minorii care au împlinit vîrsta de 16 ani răspund penal (art. 99 c.p.). În functie de gradul de discernamînt al expertizatului sunt instituite și măsurile de siguranţă recomandate de comisie:

a) Măsuri de recuperare pe plan medico-social. Sînt de natură psiho-pedagogică, materializate în institute speciale de reeducare pentru minorii în vîrsta de peste 14 ani și școli speciale de reeducare pentru minorii de cel puțin 10 ani.

În aprecierea gradului de discernamînt al minorilor, se va avea în vedere particularitățile dezvoltării sistemului nervos la copil, tulburările de comportament ce pot aparea în perioada pubertară, stări de subevoluție psihică, sechele meningoencefalitice etc. Pe baza unor ample investigatii clinice, paraclinice, sociale și pedopsihiatrice se poate contura personalitatea psihopatologică a acestuia și să se ajungă la concluzii corecte în care se va avea în vedere recomandarea unor măsuri educative medicale în scopul obținerii unor rezultate cît mai bune.

b) Măsuri cu caracter medical educativ (institut medical educativ) aplicate pentru cazurile în care starea fizică sau psihică impune un tratament și supraveghere medicală - pedagogică etc. (art.105 c.p.).

În cazul minorilor care necesită tratament medical într-un serviciu de specialitate, urmat de dispensarizare medicală (psihoze, epilepsie în stările paroxistice, psihoze reactive etc.) se impun măsuri cu caracter exclusiv medical, iar alte tulburări impun măsuri cu caracter exclusiv social (socioterapia) în situaţiile când se urmăreşte ocrotirea minorului prin scoaterea acestuia din mediul necorespunzător: familia, ambiant, şcolar etc

Bibliografie

- Scripcaru Gh.- Medicină legală, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

- Beliş V.- Tratat de medicină legală –vol.I, II, Ed.Medicală Bucureşti, 1995

- Ioniţă M.,Draganici P.,Constantin R.- Expertizele-mijloc de probă în procesul penal, Bucureşti, 2000

- Scripcaru V.,Astărăstoae V.,Băişteanu P – Psihiatrie medico-legală, Ed.Polirom, Iaşi, 2002

- Iftenie V. – Medicină legală pentru facultăţile de drept, Ed.Ştiinţelor Medicale, Trustul Bucureşti, 2006