expertiza juduciara
3
TEMA 1. NOŢIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ 1. NOŢIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ Consideraţii istorice privind expertizele ca mijloc de probă Problema istoricului instituţiei expertizei o vom aborda referindu-ne în special la datele informative ce par mai semnificative în anumite state ale lumii, în special în cele europene. Expertiza - ca mijloc de probă - are o veche tradiţie, încă din antichitate întâlnindu-se unele aspecte, limitate, ale unora dintre formele de expertize. Cele mai vechi date există în legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită îa toate popoarele, în sensul că erau consultaţi medici şi moaşe, în calitate de specialişti în cursul desfăşurării procesului penal. În dreptul roman, expertiza,s-a folosit la început mai rar, totuşi există date care dovedesc solicitarea cercetărilor unor specialişti în rezolvarea cauzelor judiciare. Astfel, cunoscutele leges regiae precedau examinarea cadavrelor de către medici, iar „Digestiile lui Justinian", socoteau medicii mai importanţi decât martorii. De asemenea, tot la romani era cunoscută expertiza psihiatrică, în acest sens este concludentă „Legea celor 12 table", care,în partea referitoare la „tutela smintiţilor", prevedea obligaţia stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de către un om de ştiinţă. De asemenea, la romani întâlnim şa expertiza tehnică folosită în rezolvarea problemelor de grăniţuire prin intermediul unor ingineri hotarnici numiţi mensores, precum şî expertiza scrisului şi expertiza cu caracter agricol efectuată de experţii grădinari. Date despre expertiză găsim şi în dreptul cutumiar francez, expertiza medicală fiind folosită ca mijloc de probă în faţa Curţii cu juri. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, expertul apare tot mai des în procesul penal. În anul 1845 apare primul tratat de medicină legală, iar reglementarea corectă şi exactă a expertizei medico-legale s-a făcut în anul 1875. Atât în Franţa cât şi în alte state precum:Germania, Anglia, Austria, Rusia, Elveţia, Belgia, S.U.A., China, existau prevederi legale referitoare la diferite forme de expertize ca: expertiza medicală, psihiatrică, toxicologică, tehnică, contabilă, artistică, filatelică. Un exemplu concludent îl constituie faptul că în anul 1248 a apărut în China primul tratat de medicină legală în care sunt analizate moartea prin strangulare, avortul, leziunile, intoxicaţiile, precum şi moartea survenită în cursul tratamentului medical prin acupunctura, tratatul numindu-se Hei
description
expertiza
Transcript of expertiza juduciara
TEMA 1. NOŢIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ
1. NOŢIUNEA DE EXPERTIZĂ JUDICIARĂ
Consideraţii istorice privind expertizele ca mijloc de probăProblema istoricului instituţiei expertizei o vom aborda referindu-ne în special la datele
informative ce par mai semnificative în anumite state ale lumii, în special în cele europene.Expertiza - ca mijloc de probă - are o veche tradiţie, încă din antichitate întâlnindu-se unele
aspecte, limitate, ale unora dintre formele de expertize.Cele mai vechi date există în legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită îa toate
popoarele, în sensul că erau consultaţi medici şi moaşe, în calitate de specialişti în cursul desfăşurării procesului penal.
În dreptul roman, expertiza,s-a folosit la început mai rar, totuşi există date care dovedesc solicitarea cercetărilor unor specialişti în rezolvarea cauzelor judiciare.
Astfel, cunoscutele leges regiae precedau examinarea cadavrelor de către medici, iar „Digestiile lui Justinian", socoteau medicii mai importanţi decât martorii.
De asemenea, tot la romani era cunoscută expertiza psihiatrică, în acest sens este concludentă „Legea celor 12 table", care,în partea referitoare la „tutela smintiţilor", prevedea obligaţia stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de către un om de ştiinţă.
De asemenea, la romani întâlnim şa expertiza tehnică folosită în rezolvarea problemelor de grăniţuire prin intermediul unor ingineri hotarnici numiţi mensores, precum şî expertiza scrisului şi expertiza cu caracter agricol efectuată de experţii grădinari.
Date despre expertiză găsim şi în dreptul cutumiar francez, expertiza medicală fiind folosită ca mijloc de probă în faţa Curţii cu juri. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, expertul apare tot mai des în procesul penal.
În anul 1845 apare primul tratat de medicină legală, iar reglementarea corectă şi exactă a expertizei medico-legale s-a făcut în anul 1875.
Atât în Franţa cât şi în alte state precum:Germania, Anglia, Austria, Rusia, Elveţia, Belgia,S.U.A., China, existau prevederi legale referitoare la diferite forme de expertize ca: expertiza medicală, psihiatrică, toxicologică, tehnică, contabilă, artistică, filatelică.
Un exemplu concludent îl constituie faptul că în anul 1248 a apărut în China primul tratat de medicină legală în care sunt analizate moartea prin strangulare, avortul, leziunile, intoxicaţiile, precum şi moartea survenită în cursul tratamentului medical prin acupunctura, tratatul numindu-se Hei Yuan Lu.
Aici găsim indicaţii interesante cu privire la metodele de cercetare a cadavrelor, diversitatea rănilor în funcţie de obiectul care a servit Ia producerea lor, stabilirea faptului dacă moartea s-a produs prin înec sau nu.
Noţiunea de expertizăCum argumentam anterior, organele judiciare sunt puse în faţa unor probleme pe care nu le
pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoştinţele unor specialişti din domeniile ştiinţei, tehnicii, artei etc.
În acest sens, legea le permite pentru descoperirea adevărului, în unele situaţii chiar Ie obligă, să recurgă Ia concursul specialiştilor.
Astfel că, ori de câte ori pentru lămurirea unor împrejurări necesare elucidării cauzei, organele judiciare au nevoie de părerea unor persoane care au cunoştinţe de specialitate, vor numi unul sau mai mulţi experţi, stabilind în acelaşi timp problemele nelămurite asupra cărora aceştia trebuie să se pronunţe.
Aceste activităţi, desfăşurate de specialişti, sunt denumite în actele normative prin noţiunea (termenul) de expertize.
2
Datorită raptului că se desfăşoară în cadrul unui proces, ele sunt reglementate de legiuitor sub denumirea de expertize judiciare.
Noţiunea de expertiză precum şi de expert,denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia îşi au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi,iar expertus,cel care are experienţă, care încearcă sau care a probat.
În literatura juridică din ţara noastră cât şi din alte ţări, s-au formulat diferite definiţii ale expertizei ca mijloc de probă, dar în ultimă analiză expertiza poate fi denumită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluţionării de către un expert, prin cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate desfăşurată la cererea organului judiciar în situaţia în care acest, nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.
