Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………2

1. Executarea voluntara a contractelor de comert international (executare directa)……………………………………………………………………………….2

1.1. Plata…………………………………………………………………………21.2. Momentul executarii obligatiei......................................................................31.3. Locul executarii obligatiei.............................................................................61.4. Ordinea executarii..........................................................................................71.5. Costurile executarii........................................................................................71.6. Imputatia platii...............................................................................................8

2. Executarea prin echivalent a obligatiilor(executare indirecta)....................8

3. Executarea silita în natura.....................................................................................8

4. Stingerea obligatiilor comerciale internationale altfel decit prin plata...........9

5. Concluzie……………………………………………………………….11

6. Bibliografie……………………………………………………………...12

1

Introducere

Executarea obligatiilor asumate intr-un contract international se poate face de buna voie prin plata, pe cale silita in natura sau prin echivalent. Fiecare din aceste modalitati de executare face obiectul unor reglementari adecvate si a unor ample si interesante analize in literatura de specialitate. In virtutea principiului autonomiei de vointa, partile contractului comercial international sunt libere sa determine momentul, locul si modalitatile executarii obligatiilor lor contractuale. In cazul in care partile au omis sa faca acest lucru, legislatiile nationale si instrumentele de drept uniform vin cu o serie de regului in aceasta materie.

1. Executarea voluntara a contractelor de comert international (executare directa).

Executarea de buna voie, la termen si in stricta conformitate cu prevederile contractului, constituie o cerinta de o vadita importanta in relatiile comerciale internationale.

Executarea contractului comercial international, ca si executarea oricarui contract, este dominate de principiul executarii in natura a obligatiilor asumate. Obligatiile asumate prin contract, trebuie executate in natura lor specifica. Debitorul nu poate inlocui cu o alta prestatie obiectul contractului convenit de comun acord cu creditorul. Inlocuirea devine posibila numai cu consimtamintul acestuia din urma.

Executarea in natura a obligatiei inseamna executarea prestatiei insasi la care s-a obligat debitorul, iar nu plata unui echivalent.

1.1. Plata

Debitorul isi executa obligatie, de regula voluntar, prin plata. In doctrina juridica plata este definita ca executarea efectiva a obligatiei de catre debitor, indiferent de obiectul ei. Astfel, plata constituie modul normal sau firesc de stingere a obligatiei, deoarece orice obligatie ia nastere pentru a fi indeplinita sau executata.

Astfel, prin plata se intelege remiterea unei sume anumite de bani. Plata are ca obiect prestatia convenita de parti pe care debitorul nu o poate

modifica unilateral. Aducerea la indeplinirea a acestei prestatii trebuie sa aiba loc asa cum a fost prevazut in contract.

2

Plata efectuata intr-o alta moneda decit cea prevazuta in contract este inadmisibila. Aceasta constituie o modificare unilaterala a acordului stabilit comercianti referitor la modul de stingere a obligatiei, decurgind din creanta de pret. Creditorul nu poate fi silit sa primeasca un alt lucru decit daca valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare.

Modalitati de plataPlata poate fi facuta de catre debitor, ori de catre o alta persoana, in numele

debitorului.Cel care primeste plata este creditorul sau mandatarul sau. In temeiul principiului autonomiei de vointa, partile pot sa determine in mod liber

modalitatea de plata in contractul comercial international pe care il incheie.Modalitatile de plata cele mai utilizate in comertul international sunt:

a) Decontarea bancara (transfer de fonduri). Aceasta modalitate de plata prezinta unele particularitati, mai ales in ceea ce priveste data platii;

b) Numerarul (cash). Aceasta modalitate este descurajata prin reglementari imperative in majoritatea statelor, care limiteaza platile in numerar sub aspectul cuantumului, conditiilor de transfer al sumelor;

c) Titlurile comerciale de valoare (cambie, cec);d) Cartea de credit;e) Mijloace electronice de plata;f) Orice alta modalitate de plata admisa in practica internationala.

Principiile UNIDROIT consacra principiul libertatii contractuale in stabilirea modalitatilor de plata in art. 6.1.7. Potrivit reglementarilor, plata poate fi facuta prin orice modalitate folosita in mod normal in relatiile comerciale, la locul platii (al.1).

Alineatul 2 al aceluiasi articol instituie o prezumtie aplicabila mai ales in domeniul titlurilor de valoare, potrivit careia atunci cind creditorul accepta ordin de plata sau o promisiune de plata, se consacra ca face acest lucru doar cu conditia ca acestea sa fie onorate. Prezumtia se aplica indiferent daca instrumentul de plata trebuie sa fie onorat de o institutie financiara sau de o alta persoana terta sau de insusi debitorul.

1.2. Momentul executarii obligatiei

In ceea ce priveste momentul executarii obligatiei, solutia consacrata de numeroase sisteme juridice este ca orice obligatie pura si simpla, adica neafectata de un termen sau de o conditie, trebuie executata la momentul nasterii raportului juridic obligational. Cu alte cuvinte, asemenea obligatii devind exigibile la data perfectarii contractului. Legea noastra dispune ca in cazul in care termenul de executare a obligatiei nu este determinat si nici nu rezulta din natura acesteia, creditorul are dreptul

3

de a pretinde oricind executarea ei, iar debitorul este indreptatit sa o execute oricind. Daca datoria de a executa imediat nu rezulta din lege, contract sau din natura obligatiei, debitorul trebuie sa execute obligatia in termen de 7 zile din momentul cererii creditorului (art.575(1) C.Civil).

Obligatiile cu termen devin exigibile numai la expirarea termenului.Obligatiile afectate de o conditie suspesiva devin exigibile doar la realizarea

acesteia (art.578 C. Civil).Principiile UNIDROIT propun urmatoarele solutii in materia determinarii

momentului executarii obligatiei:“O parte este tinuta sa isi execute obligatiile:

a) Daca este fixat un termen pentru executarea acestei obligatii ori acesta poate fi determinat din contract, la acel termen;

b) Daca este fixate o perioada de timp sau aceasta perioada de timp rezulta din contract, oricind pe durata perioadei respective, cu exceptia situatiei in care circumstantele indica faptul ca momentul executarii obligatiei este la latitudinea celeilalte parti;

c) In orice alta situatie, in cadrul unei perioade rezonabile de timp dupa incheierea contractului.”

Reguli similar celor inserate in Principiile UNIDROIT sunt cuprinse si in art.33 al Conventiei de la Viena referitor la obligatia vinzatorului de livrare. Cit priveste obligatia cumparatorului de plata a pretului, Conventia de la Viena dispune ca acesta trebuie sa plateasca pretul la data stabilita prin contract sau care rezulta din contract si din prezenta Conventia, fara a fi necesara nici o cerere sau alta formalitate din partea vinzatorului (art.59). In cazul in care cumparatorul nu este tinut sa plateasca pretul intr-un alt moment determinat, trebuie sa-l plateasca in momentul in care, in conformitate cu contractul sau Conventia, vinzatorul pune la dispozitia lui fie marfurile, fie documentele representative ale marfurilor (art.58 alin.1).

In ceea ce priveste executarea anticipata a obligatiei, legislatia noastra prevede ca daca termenul de executare a obligatiei este determinat, se considera ca creditorul nu poate cere executarea inainte de termen. Debitorul insa poate executa obligatia inainte de termen, daca creditorul nu are nici un motiv temeinic pentru a refuza executarea.

Pentru obligatiile afectate de modalitatea termen suspensiv, doctrina juridica distinge intre termene esentiale si termene uzuale.

Termenul esential rezulta fie din natura operatiunii, fie din limbajul ferm al contractului. De specificul lui este, ca executarea obligatiei trebuie sa se faca pina la expirarea termenului. In caz contrar contractul va fi reziliat (rezolvit) de plin drept, cu plata de catre debitor a daunelor compensatorii. Constituie termen esential, de exemplu,

4

data fixata pentru plecarea din port a unei nave. Pina la aceasta data nava trebuie aprovizionata cu combustibil.

In cazul termenului uzual, care constituie regula in contractele comerciale internationale, exercitarea obligatiei poate fi facuta, de regula, si dupa expirarea termenului. Dar, intr-o atare ipoteza, debitorul este obligat sa plateasca daune de intirziere (moratorii).

Determinarea momentului cind are loc executarea obligatiei debitorului in platile efectuate prin decontare bancara prezinta unele aspecte specifice. Transferul unei sume de bani din contul debitorului in contul creditorului (beneficiarului) presupune un anumit interval de timp ori de cite ori operatiunea este efectuata prin intermediul bancilor, care isi au sediile in tari diferite.

Doctrina juridica a remarcat, ca stingerea datoriei parcurge doua etape distincte, una prin raportare lasolvens, cealalta — la creditorul accipiens.

Solvens este definitiv desesizat de suma platita din ziua debitarii contului sau de catre banca prin intermediul careia efectueaza platile externe. Din acel moment valoarea se considera irevocabil afectata creditorului. De aici consecinta: daca solvens a fost declarat in stare de faliment dupa debitarea contului sau de catre banca, acea valoare nu mai face parte din masa falimentara si este sustrasa urmarii concursuale care il priveste. Tot astfel, in cazul in care banca debitorului ordonator i-a debitat contul, solvens nu mai poate fi obligat din nou sa plateasca pretul sau o parte din acesta. E firesc sa fie asa, deoarece solvens si-a indeplinit obligatiile contractuale fata de accipiens, chiar daca banca intrind in incetare de plati, nu a mai creditat contul acestuia din urma.

Fapta de creditor (beneficiar), plata se considera indeplinita si creanta stinsa la data cand banca care efectueaza decontarile externe a creditat contul sau cu suma ce reprezinta pretul contractual. Pina la aceasta data solvens datoreaza dobinzi, daca plata are loc cu depasirea scadentei convenite.

Deoarece creditarea contului lui accipiens are loc inainte ca acesta sa-si fi dat explicit consemtamintul, se discuta natura juridica a operatiunii efectuate de banca.Unii autori califica aceasta decontare ca fiind o gestiune a intereselor altuia, pe care creditorul în calitate de gerat, fiind avertizat de banca asupra consumarii ei, o ratifica ulterior cu efect retroactiv, intr-o alta opinie, banca actioneaza ca mandatara a creditorului accipiens, aprobarea sa posterioara confirmind, tot retroactiv, validitatea decontarii.

Alti autori nu agreaza nici una din aceste opinii, deoarece nu surprind esenta problemei. Se mentioneaza, ca participarea bancii lui accipiens la realizarea creantei clientului sau nu are loc nici in calitate de garant, nici in calitate de mandatar, dar in baza obligatiilor asumate de aceasta fata de el prin contractul bancar convenit. Din acel contract rezulta dreptul clientului de a avea un cont operational la banca respectiva, dar si obligatia acesteia de a inscrie in contul respectiv toate operatiunile de creditare si de debitare care-1 vizeaza. Debitorul poate fi tinut fata de creditorul sau sa execute mai multe

5

obligatii de natura similara, precum plati in numerar sau livrari succesive ale aceleiasi marfi, intr-o atare situatie se pune problema stabilirii unei ordini de preferinta pentru stingerea datoriilor, daca suma decontata este insuficienta pentru a stinge toate datoriile ajunse la scadenta sau daca totalul cantitatii de marfa este insuficienta pentru acoperirea cantitatii pentru livrare in trimestre consecutive.

Doctrina juridica a remarcat, ca ordinea de preferinta a stingerii obligatiilor urmeaza a se determina in armonie cu doua reguli, dintre care una are caracter general, iar alta — caracter special.

Regula generala cere pentru cazul cind exista doua datorii de aceeasi natura, ambele exigibile, ca plata sa se impute asupra celei mai oneroase dintre ele, iar daca sunt egale sub acest aspect, asupra celei mai vechi. Este considerata ca fiind mai oneroasa aceea dintre datoriile concurente, care este asigurata printr-o garantie reala sau printr-o garantie personala.

Regula speciala se aplica prin excelenta creantelor in numerar, in armonie cu exigentele acesteia, plata se impută după cum urmează:— atunci cind o datorie este purtatoare de dobinzi, imputatia platii se face mai intii asupra dobinzilor, iar numai dupa acoperirea integrala a acestora se va face si asupra capitalului restant;— daca o creanta exigibila include, pe linga dobinzi, si alte cheltuieli cuvenite creditorului, iar suma achitata de debitor este insuficienta pentru a stinge toate datoriile, plata facută se imputa asupra cheltuielilor, diferenta ramasa se imputa asupra dobinzilor, iar daca mai ramine ceva imputatia se va rasfringe si asupra capitalului.

In relatiile comerciale internationale se admite ca principiu, ca o datorie pecuniara sa poată fi stinsa printr-o plata făcută în aur, in valute sau devize. Cel mai frecvent, insa, platile internationale se efectueaza in valuta. La baza platilor externe sta valuta in cont.

1.3. Locul executarii obligatiei

Locul executarii obligatiei de plata este cel stipulat prin acordul de vointa al partilor in contract. Astfel, in armonie cu principiul libertatii conventiilor, partile determina locul platii fie direct, prin clauzele contractului, fie indirect prin utilizarea unei formule preluata din regulile INCOTERMS. Practica arbitrala de comert international a admis posibilitatea partilor de a determina locul platii prin vointa lor expresa, in toate cazurile, indiferent de modalitatea de plata, inclusiv in platile bancare.

In situatia in care partile nu au determinat locul platii prin vointa lor expresa, acesta va fi stabilit dupa regulile conform carora, predarea bunurilor individual

6

determinate se face la locul unde acesta se afla in momentul incheierii contractului, iar in orice alt caz – la sediul debitorului (principiul cherabilitatii platii).

Principiile UNIDROIT consacra urmatoarele reguli de determinare a locului executarii obligatiei:

„ Daca locul ececutarii nu este fixat si nu etse determinabil din contract, executarea obligatiei se face astfel:

a) Obligatia de a plati o suma de bani, la sediul creditorului;b) Orice alta obligatie, la sediul debitorului”

Doctrina juridica a remarcat ca determinarea locului de executare a obligatiilor asumate prin contract prezinta importanta sub un dublu aspect si anume:

Din punct de vedere economic ea serveste ca si criteriu pentru distribuirea intre parti a cheltuielilor de executare;

Din punct de vedere juridic, ea constituie un factor esential pentru stabilirea legii aplicabile platii.

1.4. Ordinea executarii

In contractele sinalagmatice obligatiile partilor trebuie executate, de regula, simultan. Aceasta regula este consacrata in Conventia de la Viena (art.58) si in Principiile UNIDROIT (art.6.1.4 alin.1). Se face o exceptie in cazul in care executarea obligatiei numai a uneia dintre parti necesita o perioada de timp (de exemplu, unele contracte de prestari de servicii si de executare de lucrari). In asemenea caz, acea parte este obligata sa execute contractul prima, cu exceptia cazului in care circumstantele indica altfel (art.6.1.4 alin 2).

1.5. Costurile executarii

In dreptul comun, cheltuielile de executare le suporta debitorul, daca partile nu au convenit altfel.

Principiile UNIDROIT, intr-o solutie mai adaptata comertului international, prevad ca fiecare parte va suporta costurile executarii obligatiei sale (art.6.1.11), in lipsa unui acord in alt sens.

7

1.6. Imputatia platii

Principiile UNIDROIT reglementeaza imputatia platilor in art.6.1.12, solutiile fiind foarte asemanatoare cu cele din dreptul nostru (art.586 C. Civil): un debitor care datoreaza mai multe sume de bani aceluiasi creditor poate specifica, in momentul platii, datoria la care se refera plata. Totusi plata se impune asupra cheltuielilor, apoi asupra dobinzii datorate si, la sfirsit, asupra debitului principal. Daca debitorul nu face nici o specificare, creditorul poate, intr-o perioada de timp rezonabila dupa plata, sa indice debitorului obligatia asupra careia se imputa plata, cu conditia ca obligatia sa fie scadenta si sa nu faca obiectul unui litigiu.

2. Executarea prin echivalent a obligatiilor(executare indirecta)

Daca executarea in natura a obligatiei nu este posibila, creditorul are dreptul la executarea obligatiei prin echivalent sau la dezdaunări, care reprezinta echivalentul prejudiciului suportat datorita neexecutarii, sau executarii necorespunzatoare a obligatiei. Dezdaunarile se mai numesc despagubiri sau daune-interese. Despagubirile se acorda fie sub forma unei sume globale de bani, fie sub forma unor sume prestate periodic.

Doctrina juridica a definit executarea indirecta a obligatiei ca fiind dreptul creditorului de a pretinde si a obtine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care 1-a suportat, ca urmare a neexecutarii, executarii cu intirziere sau necorespunzatoare a obligatiei.

Executarea indirecta a obligatiei se mai numeste executare prin echivalent. S-a remarcat, ca exista doua categorii de despagubiri sau daune-interese, si anume:

daune-interese moratorii, care reprezinta echivalentul prejudiciului suportat de creditor ca urmare a executarii cu intirziere a obligatiei;

daune-interese compensatorii, care reprezinta prejudiciul suportat de creditor ca urmare a neexecutarii totale sau partiale a obligatiei.

3. Executarea silita in natura

Se recurge de catre creditor la executarea silita a obligatiilor asumate, daca acestea nu sunt executate in mod voluntar. Executarea silita, specifica obiectului fiecarui contract, este dispusa de catre o instanta de judecata, creditorul primind astfel prestatia datorata ori, daca prefera, despagubiri. In situatia in care obiectul obligatiei este o suma de bani, ea va fi executata in natura. Creditorul este indreptatit sa ceara executarea silita in natura a obligatiei, daca obiectul acesteia consta in a da bunuri de gen, pe care debitorul le detine, dar refuza sa le individualizeze si sa le predea.

8

Principiile UNIDROIT consacra o sectiune speciala, numita „Dreptul la executare” in art. 7.2.1 - 7.2.5, executarii in natura a obligatiilor. Astfel, atunci cind debitorul care este obligat sa plateasca o suma de bani nu face acest lucru, creditorul poate cere plata (art. 7.2.1). Aceasta prevedere reflecta principiul general acceptat conform caruia plata unei sume de bani datorata in baza unei obligatii contractuale poate fi ceruta oricind, si daca nu este executata, poate fi intentata o actiune in justitie.

Atunci cind debitorul datoreaza o obligatie diferita de cea de a plati o suma de bani si nu executa aceasta obligatie, creditorul poate cere executarea, cu exceptia in care: a) executarea obligatiilor este imposibila in drept sau in fapt; b) executarea obligatiilor sau, atunci cind este relevanta, executarea silita este nerezonabila de oneroasa sau de scumpa; c) creditorul poate obtine executarea in mod rezonabil din alta sursa; d) executarea are un caracter exclusiv personal; e) creditorul nu cere executarea intr-un termen rezonabil dupa ce a luat cunostinta sau ar fi trebuit sa ia cunostinta de neexecutare (art. 7.2.2).

Dreptul la executare include, daca este cazul, dreptul de a cere repararea sau inlocuirea obiectului, precum si orice alt mijloc legal de remediere a unei executari defectuoase. Dispozitiile articolelor 7.2.1 – 7.2.2 se aplica in consecinta (art. 7.2.3). Acest articol reproduce in esenta prevederile art.46 din Conventia de la Viena din 1980.

Art. 7.2.4 prevede posibilitatea instantei de a aplica debitorului o penalitate judiciara. Atunci cind instanta dispune ca debitorul sa execute contractul, aceasta poate de asemenea sa decida ca partea sa platească o penalitate daca nu respecta hotarirea. Penalitatea va fi platita creditorului, in afara de cazul in care dispozitiile imperative ale legii forului nu stabilesc altfel. Plata penalitatii catre creditor nu exclude dreptul acestuia din urma de a solicita plata de despagubiri.

Creditorul care a solicitat executarea unei obligatii nepecuniare, dar care nu a primit respectiva executare in termenul stabilit sau, in lipsa stabilirii unui astfel de termen, într-un termen rezonabil, se poate prevala de orice alt remediu contractual.

Daca hotarirea unei instante statale sau a unui tribunal arbitral cu privire la executarea unei obligatii nepecuniare nu poate fi executata silit, creditorul se poate prevala de orice alt remediu contractual (art. 7.2.5)

4. Stingerea obligatiilor comerciale internationale altfel decit prin plata.

Modul firesc de stingere a oricarei obligatii comerciale internationale este plata. Prin plata se realizeaza creanta creditorului. Acesta, obtinind prestatia datorata de debitor, dreptul sau de creanta se stinge.

9

Insa, obligaaiile comerciale internationale pot fi stinse si altfel decit prin plata. Un alt mod de stingere a obligatiei, decit prin plata este compensatia.

Compensatia este un mod de stingere a doua obligatii reciproce intre doua persoane, pina la concurenta celei mai mici dintre ele. Compensatia poate fi legala, convenţionala sau judiciara, in toate cazurile, insa, ea produce acelasi efect ca si plata, adica stingerea obligatiei.

Obligatiile comeriale internationale mai pot fi stinse si prin darea in plata. Prin darea in plata se intelege acea operatiune juridica, potrivit careia debitorul executa catre creditorul sau o alta prestatie decit aceea care a format obiectul obligatiei, de exemplu, in loc de o suma de bani se preda un lucru de o valoare echivalenta.

Darea in plata (dario in solutum) se poate face numai cu consimtamintul creditorului, deoarece acesta nu poate sa primeasca alta prestatie decit aceea care formeaza obiectul obligatiei.

In comertul international primesc aplicare si unele dintre modurile de stingere a obligatiilor, care nu duc la realizarea creantei creditorului. Asa sunt remiterea de datorie si imposibilitatea fortuits de executare.

Remiterea de datorie este renuntarea creditorului cu titlu gratuit la prestatia care formeaza obiectul obligatiei, adica iertarea de datorie. Daca iertarea creditorului n-ar fi cu titlu gratuit, n-ar mai fi remitere de datorie, ci novatie, sau dare in plata.Obligatia se poate stinge cind executarea ei a devenit imposibila datorita unui caz fortuit sau de forta majora, deci independent de vre-o culpa din partea debitorului.

10

Concluzia

 Libertatea contractului este principiul fundamental care sta la baza Codului Civil. Dreptul partilor de a determina liber daca doresc sa incheie un contract si daca da cu cine, si in ce conditii sa incheie acest contract, constituie unul din elementele fundamentale ale unei economii de piata.

 Odata ce partile dau acordul de vointa privind incheierea unui contract comercial international, acestea se oblige sa-l execute in modul cuvenit.  

Executarea contractului este de asemenea guvernata de principiul libertatii contractului si deci contractul poate fi executat conform vointei partilor, chiar daca prestatia efectuata nu va corespunde prestatiei datorate conform contractului.

Contractele sinalagmatice sint contractele in care obligatiile sint reciproce si exista o interdependenta a obligatiilor reciproce

11