Expeditie cu caiacul de 1 mai în Delta Dunarii

Trebuie să spun că am fost foarte ignorant cu orice activitate ce implică apa. Pe de o parte

se trage de la teama mea de a fi într-o apă tulbure, neagră. Poate datorită desenelor animate ale

copilăriei sau poate de la un film. Îmi place să înot, dar la bazin e apa limpede. Am vâslit pe diferite

lacuri din ţară, fiind mulți turiști care îmi distrăgeau atenția. :) De aceea, când m-am pus prima dată

în caiac nu făceam altceva decât să mă îmbogățesc cu o experiență nouă şi bine-nțeles să îmi înving

puțin teama. Prietenul meu Viorel, de la Enot, mi-a făcut o inițiere în Herăstrău. Ne cunoaștem din

2009 pe când am fost la DRH Norway că voluntari. Cumva, abia anul acesta am reușit să ne

revedem. El face padelele Greenland în Romania, ocazional şi caiace, mai ales când organizează

expediții în deltă şi se anunță multe persoane.

Ce părere aveam de caiac? Nici una. Adică, cum s-ar zice, eram în rând cu lumea. Se pare

că acest sport este ignorat la nivel național. Când vine vorba de caiac, majoritatea se gândesc la

competiție, la sport de performanţă. Ei bine, nu e nici pe departe așa. Exista caiace de agrement, de

plimbare, la care nu-ţi trebuie nici viteză, nici să te întreci cu altul. O jumătate de oră mi-a trebuit să

îmi schimb părerea. Iar tura din deltă a fost molipsitoare. Atât de tare m-a pălit, că urmează să-mi

construiesc un caiac.

Expediția a început din Tulcea, sâmbăta înainte de Florii, dar noi cu o seară înainte a

trebuit să pregătim remorca, să puneam caiacele şi canoea de asistenţă şi să pornim la drum.

Rendez-vous în Tulcea, la debarcader. Sâmbătă în jur de ora 12, toți cei 11 şi jumătate pasageri

eram pregătiți de aventură. Zic jumătate pentru că am avut cu noi un prichindel simpatic foc, Ştefan.

Avea să fie căpitanul echipei şi fără el, sigur ne-am fi rătăcit. Îl veți vedea cum ne dădea indicații la

ora mesei.

Bun, însă a trebui să schimbam planul. De dimineață se pornise un vânt urâcios, valurile

de pe canalul Sf. Gheorghe erau mari cât casa (exagerez de dragul povestitului) şi majoritatea au

avut doar o jumătate de oră inițiere în Herastrau. Eram Nica fără frică, curajoși, dar nu şi

inconștienți. A trebui să amânăm plecarea pentru a doua zi dimineață, când vântul s-a potolit. Seara

am dormit prin mașini, prin canoe şi prin corturi. Poți planifica totul, mai puțin omul şi vremea.

E duminica Floriilor. Ne lansăm. Avem de recuperat o zi. Adică vreo 10 Km pentru că

prima zi a fost planificată scurtă.

Iată şi traseul:

HARTA

O luăm la vale pe Sf. Gheorghe. Curentul ne ajută. Am avut noroc că nu erau atâtea

ambarcațiuni mari. Eu cu Mihai şi Viorel, în canoe. Am luat-o drept asistenţă. Aici cărăm cea mai

mare parte a bagajului: apă, mâncare, ceaun, butelie. Deși suntem 3 care dăm la pagaie, suntem

ultimii. Cu caiacul e suficient să dai o dată să prinzi viteza. Dar suntem grei. Iar canoea pare stabilă,

deși Viorel, cunoscător, ar mai aduce îmbunătățiri :)

O luăm în stânga pe Mila 35 şi ținem drumul drept până la primul loc de campare. Locul

unde ar fi trebuit să dormim daca sâmbătă nu ar fi suflat vântul. Oh, dar am uitat. Erau floriile.

Avem doi Viorei. Să trăiți! Berea a curs, vinul s-a prelins, dar noi în caiac am stat. Asta e un avantaj

al caiacului. Zici că e instabil...de fapt, ești tu prea țeapăn în el. Eu l-am comparat cu un cal. Când te

sui prima dată pe un cal, te sui fără şa. Înveți să îţi ții echilibrul şi te miști cu el, încercând să îţi

menții axa verticală. No, nu e foarte mare diferența. Dar, în orice caz, daca ești prea rigid, o bere,

două te vor ajuta să îţi ții echilibrul mai bine (cum era? Ah da! A nu se încerca acasă – doh, iar pe

canal - pe propria-ţi răspundere :P ).

Pe această limbă de pământ, unde am poposit, era un fel de gradină a lui Robinson. Am

găsit ceapă, usturoi, lobodă, lăstari uscați de roșii (pe ăștia nu i-am mâncat). Dar cea mai

memorabilă întâmplare a fost cu lipitorile. În această perioadă, Dunărea este foarte mare, cam cu 3

metri mai mare decât normalul verii. Când am „parcat” caiacele a trebuit să trecem prin apă. Apă

dulce, bună, plină de verdeață...şi de lipitori. Iar noi am fost foarte apetisanți. Mă rog, unii mai

norocoși :) La un moment dat ne-am întâlnit cu o grăsană pe piciorul Viorelului senior. Asta e

problema, că nu le simți. În alte locuri plătești bine să fii muscat de câteva lipitori. Acum chiar nu

aveam dispoziția necesară pentru un astfel de tratament:D. Toți am început să ne căutam pe

picioare. E ciudat, nu a fost nevoie decât de 3 mușcături pentru a ne pune în alertă.

Dacă se întâmplă să fiți muscați - ha....daca o vedeți, că altfel nu simțiți nimic - puneți

puţină sare pe ea şi își va da drumul. E un motiv pentru care ele stau în apă dulce. O altă metodă

este să o îndepărtați cu unghia, dar nu recomand daca nu știți cum. Localnicii vă pot spune mai

multe. În orice caz, nu trageți de ea, nu vreți să rămâneți cu jumătate în mână. Dar hai să trec de

aceasta parte yacky la altele mai încântătoare.

Prima campare a fost la nea Vasile. Viorel şi Lusi l-au cunoscut pe când au făcut o tură de

Crăciun. Şi de atunci au rămas buni prieteni cu Nea Vasile şi soția dansului. Aceștia ne-au încântat

cu un borș pescăresc tradițional, așa cum numai la Sfiştofca (vezi RoSWAT) am mai mâncat. Deja

nu mai aveam loc de peştele prăjit iar mujdeiul ne făcea cu ochiul. Au aici o modalitate interesantă

de-al face, dar uite, rețeta e secretă. Nu a vrut s-o dea. În orice caz, nici borșul, nici mujdeiul nu l-

am fi putut face în altă parte. Ne lipsește ingredientul principal, apa din Dunăre.

Ei, dar campările sunt puține; drumul e lung. Iar acesta face totul. Canale, cănăluţe,

păduri inundate, păsări de tot felul, o căprioară traversând gârla. Toate fac parte din peisaj. Acesta

nu trebuie povestit, trebuie văzut. Fotografiile şi clipul video doar vă ajută să vă închipuiți.

Adevărata trăire va fi acolo, în deltă. În caiac nu mai ești turist, nici calator. Ești om al deltei. Vei fi

întâmpinat de o mulțime de vaporașe cu turiști; şi toți îţi vor face fotografii. E ceva inedit pentru ei.

Hei! Şi pentru noi, doar că ei nu știu asta. Când ne vad, bărcile mari încetinesc să nu facă valurile

uriașe. Nu te răstorni, dar apa iei la bord dacă ei nu sunt atenți. Mai sunt însă unii, veniți parcă de pe

autostradă şi uită că suntem şi noi pe acolo. Să le zicem, fauna locului.

Primăvara trebuie să fie extraordinar. Datorită cotelor ridicate, se deschid canale noi.

Pustii. Nu vezi picior de om, pardon...barcă, pe acolo. Pe aceste canale este o minunăție să te pierzi

(voit, GPS-ul nu ar trebui să lipsească din inventar). Treci peste butuci căzuți în apă, printre tufe şi

copaci, unde numai cu caiacul poți intra. Mai vezi un pescărel, un pescăruș, o lebădă, un cormoran,

un pelican, unele la distanţă, altele mai aproape. Daca studiezi înainte de plecare harta, poți vedea şi

unde sunt lacuri şi să intri pe ele. Aici ai cele mai mari șanse să găsești păsări şi nuferi. Atenție,

unele lacuri vara, sunt pline de nuferi. Doar cu caiacul mai poți intra pe acolo, deși îmi închipui că

trebuie să fie tare dificil de padelat.

După puțină mişcare din padelă, ajungem pe brațul Sulina şi o luăm în aval spre Gorgova.

Aici trebuie să traversăm cu caiacele în mână pe un al canal. Canal practicabil doar primăvara. În

timpul verii este sec. Primul semn de civilizație. Suntem în sat, aici găsim apă, bere, eventual

mâncare…deşi luasem de toate cu noi. Pe mine m-a interesat o priză. Rămăsesem fără baterie la

aparatul foto şi trebuia să îl încarc urgent. E aiurea când ai acumulator special. Tot cele

standardizate sunt mai bune.

Am campat pe o altă limbă de pământ, de data aceasta mult mai lată, mai deschisă, în faţă

canalul, în spate mlaștina cu broaște, păsări şi țânțari. Planul inițial prevedea o noapte de campare,

dar ne-a plăcut atât de mult încât am mai stat una, cu riscul de a obosi în ultima zi, când trebuia să

ajungem la Murighiol. A fost un risc asumat şi câștigat. În prima seară am făcut un gulaș la ceaun,

doar că în loc de carne, am pus ciuperci. Cu alte cuvinte, nu a mai fost chiar gulaș. În a doua seară,

o tocană de mazăre. Viorel şi Lusi sunt bucătari excelenți. Şi inventivi.

Am pomenit de țânțari. Daaaaaa…nu am avut probleme cu ei :D Ai crede că în deltă

găsești la tot pasul. Dacă într-adevăr ii cauți, îi găsești, dar cert este că nu stau la soare. În general

ies pe la asfințit şi sunt activi vreo două ore. Remedii sunt multe, Autan ar fi o soluție de evitat. Pe

lângă faptul că pui chimicale pe piele, în deltă nu-şi prea face efectul. Știu foarte bine din anii

trecuți de RoSWAT.

Soluții împotriva țânțarilor

1. Daca aveți foc deschis, puneți balega uscată (daca găsiți, daca nu, nu mai e nici o

soluție). Țânțarii nu suportă fumul.

2. Un amestec pe bază de ulei de măsline, ulei esențial de eucalipt şi ulei de neem.

Ultimul miroase îngrozitor, dar eucaliptul îl face suportabil. Vor mai fi țânțari

curajoși, dar de regula zboară imediat

3. Amestec de ulei de măsline şi cuișoare…din cate am observat, asta a avut efectul cel

mai bun. Şi cel mai frumos mirositor. Mi l-aş alege ca parfum dacă nu aş fi confundat

cu o prăjitură. Pe internet se găsesc multe rețete.

Ultima zi a fost de test. Am avut de padelat 25 Km. Dar încercarea cea mare a fost

traversarea lacului Gorgova. E imens. Şi îţi poți pierde imediat reperul pe care l-ai ales. Noi am dat

drumul la motor şi am luat-o înainte să vedem pe unde e ieșirea, caiacele urmărind semnalele

luminoase de pe un izopren. Ne-a luat ceva până să o găsim. În orice caz, o hartă şi o busolă, dacă

nu GPS, e musai să ai. Daca pleci fără ghid, trebuie să fii pregătit să petreci multe nopți în derivă.

Să ai apă şi mâncare suficientă. Bine :) apa ai, dar trebuie să o fierbi.

Expediția a fost extraordinară, o experiență de neuitat şi de repetat cât mai des. Un singur

lucru aş fi preferat să fie altfel. Să fi fost în caiac, nu în canoe. Ai o altă viziune asupra locurilor.

Padelezi mai ușor şi ai şi o poziție mai relaxantă.