1.Caracteristica generala a statului Babilonian

Babilonul a aparut mult mai tarziu, fiind amintit pentru prima oara in secolulul al XXIII-lea i.e.n. El a devenit cu adevarat important abia dupa 1900 i.e.n., cand un grup de triburi semitice, amoritii, au ocupat Sumerul. In cativa ani Babilonul a devenit capitala micului regat amorit, care s-a extins si sub domnia lui Hammurabi (1792-1750 i.e.n.), s-a transformat intr-un imperiu care a ocupat sudul Mesopotamiei si o parte din nordul Asiriei. Babilonul a vazut 3 perioade,cea mai fructuaoasa fiind perioada imperiului condusa decatre Hammurabi

Practic nici într-o ţară din Orientul Apropiat nu s-a păstrat un număr atât de mare de culegerijuridice. Printre cele dintâi codificări babiloniene putem distinge: Legile adoptate de regele oraşului Lagaş - Urukagina (2370 î.e.n.);Codificarea de legi a lui Ur-Nammu (2112-2094 î.e.n.); Codul de legi al regeluistatului Eşnunna-Bilalama (sec. XX î.e.n.); Codul regelui Lipit-Iştar din statul Isin(1900 î.e.n.). Totuşi valoarea cea mai mare îi aparţine unui amplu izvor de drept şianume celebrului Cod de legi al lui Hammurabi. Acest cod care a ajuns până înzilele noastre a fost întocmit în perioada de domnie a regelui Hammurabi (1792-1750)2.Dreptul de proprietate in Babilon

Din diverse surse ne este cunoscut faptul că în Babilon existau mai multegenuri de proprietate funciară:1.Proprietatea statului.2.Proprietatea templelor.3.Proprietatea comunităţilor ţărăneşti.4.Proprietatea privată.1.Proprietatea statului:• dată în arendă.Proprietatea funciară a statului, pentru a aduce un venit sporit putea fi dată în arendă. De obicei, arendaşi erau micii agricultori. Ei fructificau fondurile arendate,în schimbul unei cote-părţi din recoltă, care de obicei ajungea la 1/3 din roadă.• ilku. Acestea sunt bunuri de stat concedate ostaşilor pentru serviciu militar, care se făcea în baza unei convenţii dintre redum şi bairum(grad militar) pe de o parte şi statul reprezentat de rege, pe de altă parte. Prin această convenţie militarul se obliga să presteze serviciu militar în folosul statului pe tot parcursul vieţii contra unui fond funciar (ilku), care era concedat adesea cu tot cu construcţii pe el,împreună cu pământurile de arătură, grădini şi inventar corespunzător, şi care revenea înapoi regelui în caz de moarte a militarului sau de reziliere a contractului ori de neîndeplinire a obligaţiunilor contractuale.2. Proprietatea templelorMultiple înscrisuri ne relatează despre faptul că templele posedau fonduriagricole, edificii, ateliere meşteşugăreşti, prăvălii, turme de animale etc., dispuneau de venituri însemnate obţinute din dijmele percepute de la populaţie şi din ofrandele religioase dăruite de către locuitori. Posedând o parte considerabilă a avutului statului, templele fructificau cu succes fondurile băneşti oferind împrumuturi băneşti cu dobânda. Din aceste considerente, furtul avutului templelor era pedepsit cu moartea.3.Proprietatea comunităţilor ţărăneştiPământul obştii era împărţit, pentru o anumită perioadă, prin tragere la sorţiţăranilor din comunitate. Totodată existau şi teritorii întinse care erau în proprietate comună (păduri, păşuni, iazuri etc.). Asupra pământului, ţăranii aveau o folosinţă temporară. Ei nu aveau dreptul să-şi vândă parcela, să o dăruiască sau să o lase prin testament. Cu timpul însă, pe măsura descompunerii comunităţilor săteşti, se admite înstrăinarea loturilor funciare în special în folosul regelui, care tinde să acapareze domenii tot mai mari. Dacă ţăranul părăsea comunitatea, atunci el pierdea şi lotul său de pământ.4.Proprietatea privatăSpre deosebire de bunurile ilku , bunurile proprii puteau face obiectul oricăroracte juridice, încă în antichitate se face distincţia dintre bunurile mobile şi imobile.Proprietăţile funciare private erau hotărnicite prin aşa-zisele kudurru, pietre mari ce serveau ca semn de hotar.

4.Dreptul FamilieiRelaţiile conjugale sau familialeFamilia se întemeiază pe căsătorie, care este precedată de o logodnă, în vederea încheierii unei căsătorii, tânărul şi părinţii săi se învoiau cu părinţii miresei, în rezultatul convorbirilor se încheia un contract de căsătorie în care îşi puteau găsi stipulaţia diverse momente. Aşa spre exemplu, se indica ce fel de daruri au fost oferite de către tânăr viitoarei soţii (biblu), suma de bani plătită părintelui fetei (terhatum) etc. Dacă încheierea căsătoriei avea loc fără perfectarea unui contract, căsătoria era declarată nulă, neavând deci efecte juridice.Dacă logodnicul strica logodna, el pierdea suma de bani lăsată tatălui fetei. Şi viceversa, dacă tatăl fiicei îi refuza logodnicului să-i dea fiica sa, atunci el era obligat să restituie tânărului suma dublă a darurilor de logodnă.Până la căsătorie femeia urma să se afle în casa părinţilor săi. Căsătoria era considerată încheiată din momentul când soţia intra în casa soţului. Odată cu venirea soţiei în casa bărbatului, ea aducea cu sine o dotă (şerictum). Dota rămânea în proprietateafemeii, bărbatul având numai dreptul de folosinţă a ei.Impedimente la căsătorie:• dacă fata este dedicată templului;• reputaţia proastă a peţitorului;• văduva cu copii minori nu se putea recăsători decât după ce va inventaria averea copiilor şi după ce împreună cu noul soţ îşi va lua obligaţia - în scris - să conserve bunurile acestora până la majorat.Femeia căsătorită dispunea de oarecare capacitate juridică. Ea poate sta înjustiţie, poate avea bunuri proprii de care dispunea cum dorea (dota, sclavii etc. ),putea administra în absenţa bărbatului averea familială, dacă nu era un copil major femeia babiloniană, soţul avea dreptul să-şi dea soţia în calitate de sclavăcreditorului său, ca prin munca ei să achite datoriile sale. Este evident că după trei ani de sclavie femeia devenea liberă, în unele cazuri, însă soţul nu putea să-şi dea soţia sa în sclavie pentru achitarea datoriilor sale. Evident că acest moment trebuiasă fie specificat în contractul de căsătorie.Femeia, spre deosebire de bărbat, datora fidelitate conjugală. Dacă ea era prinsă în flagrant delict, săvârşind adulter, atunci ea împreună cu complicele său urma să fie înecată, în afară de cazul când soţul o ierta. Dacă însă soţul îşi învinuia soţia de săvârşirea adulterului, ea putea să sedezvinovăţească prin două modalităţi:• prin jurământ "pe numele zeilor";• prin ordalia apei.Familia babiloniană este monogamă, bărbatul având o singură soţie legală. În unele cazuri bărbatul putea să-şi ia o concubină• Dacă după un oarecare timp de convieţuire, soţia se dovedea a fi sterilă, în acest caz soţul îşi alegea o concubină care nu devenea însă egală soţiei legitime.Legiuitorul prevede posibilitatea alegerii de către soţie a unei concubine pentru soţul său. În acest caz soţul pierdea dreptul de a-şi alege personal o altă concubină. Dacă concubina pretindea bărbatului o tratare egală cu soţia lui, soţiaputea să-o readucă în sclavie, şi chiar să-o vândă dacă nu năştea copii.• Dacă soţia se imbolnăvea de o boală cronică. În acest caz soţul nu putea să-şi repudieze soţia, căpătând însă dreptul de a-şi lua o altă soţie. Prima soţie avea dreptul de a locui şi mai departe în casa soţului său cu obligaţiunea ultimului de a oîntreţine în modul cel mai cuviincios până la moarte. Dacă însă, soţia nu dorea să mai convieţuiască sub un acoperiş cu soţul său, ea putea să se reîntoarcă la părinţi,luând cu sine dota adusă la încheierea căsătoriei.Căsătoria putea fi desfăcută prin decesul unuia dintre soţi sau prin divorţ, în caz dedeces al soţului, soţia avea posibilitatea de a alege una din două variante:• de a rămâne cu traiul în casa fostului său soţ;• de a se recăsători. Dacă soţii nu avuseră copii, atunci văduva putea să serecăsătorească foarte degrabă. Dacă însă, văduva rămânea cu copii minori, atuncidupă câte s-a afirmat anterior ea putea să se recăsătorească numai după ce era făcută o inventariere scrisă a bunurilor.Temeiurile divorţului: 1. Sterilitatea soţiei - în acest caz căsătoria se desfăcea prin simpla formulă rostită de bărbat: "te repudiez".2. Comportamentul neonest al femeii, când făcea cheltuieli exagerate, erascandaloasă, făcea de ruşine pe soţul său.3. O boală grea, incurabilă a soţiei.

6.Dreptul PenalCodul Hammurabi, în ceea ce priveşte regimul pedepselor este o legislaţie foarte dură, caracteristică, de fapt, tuturor statelor Orientului antic. Este suficient să amintim că aproximativ fiecare al optulea articol al Codului stipulează pedeapsa capitală pentru diverse infracţiuni, în total Codul Hammurabi prevede pedeapsa capitală în treizeci şi patru de cazuri.Codul Hammurabi împarte toate infracţiunile în cinci categorii:1. Infracţiuni împotriva persoanei.2. Infracţiuni împotriva proprietăţii.3. Infracţiuni împotriva familiei.4. Infracţiuni împotriva justiţiei.5. Infracţiuni militare.Deşi reprezintă careva elemente progresiste, normele juridico-penale ale Codului Hammurabi, totuşi relevă numeroase reminiscenţe ale orânduirii gentilice, care continuau să mai persiste. Cu titlu de exemplu putem cita:1. Responsabilitatea colectivă, în cazul când nu este depistat infractorul, locuitorii localităţii unde s-a săvârşit infracţiunea purtau o răspundere solidară faţă depăgubaş2. Responsabilitatea familială. Această reminiscenţă gentilică este folosită pe scară largă:• dacă în rezultatul unei lovituri fiica unui awelum va deceda, trebuia să fie ucisă şifiica făptuitorului; • dacă un arhitect construia o casă şubredă care s-a dărâmat omorând pe fiulproprietarului, trebuia să fie ucis şi fiul arhitectului; • dacă fiul unui debitor dat drept ostatic creditorului său va fi omorât din cauzaunui tratament rău, va trebui să fie omorât şi fiul creditorului.3. Izgonirea infractorului din mijlocul comunităţii. Această pedeapsă se practicade exemplu, pentru săvârşirea incestului.4. Aplicarea talionului. În virtutea talionului, victima sau rudele ei nu puteaupricinui infractorului un rău mai mare decât fapta comisă de acesta, în Cod sunt prevăzute mai multe cazuri de aplicare a talionului: ochi pentru ochi (art.196), os pentru os (art.197), dinte pentru dinte (art.200).Cu toate momentele negative care pot fi urmărite în politica penală dusă de Hammurabi, Codul totuşi cuprinde şi careva idei moderne în ceea ce priveşterepresiunea penală: l . Vinovăţia; 2. Starea de necesitate.Vinovăţia, ne dovedită presupune neexistenţa infracţiunii şi nici a răspunderii penale. Sau, dacă făptuitorul nu-şi putea da seama în momentul săvârşirii faptei -datorită iresponsabilităţii, unei erori, cazului fortuit etc. - de urmările faptei sale, nu există vinovăţie. Starea de necesitate, face parte de asemenea, din cauzele care înlătură responsabilitatea penală. Astfel, dacă soţul nimerea în prizonierat, şi în casă nu rămânea nimic de mâncare, iar soţia intra în casa altui bărbat, ea nu purta nici o vină (art.131) şi nu era pedepsită cu înecul, aşa cum erau pedepsite soţiile care în pofida faptului că aveau de mâncare părăseau casa bărbatului său pentru aconvieţui cu altul (art. 132).

7.Procedura de judecataProcesul judiciar. Înainte de Hammurabi, funcţiile judecătoreşti aparţineau preoţilor, procesul având loc în temple. Dar din epoca lui Hammurabi, funcţiile judecătoreşti revin unor colegii de judecători compuse din 4, 6, 8, membri. Aceste colegii de cele mai dese ori erau prezidate de guvernatorii regali, sfaturile bătrânilor, primarii oraşelor, însă regele rămânea întotdeauna autoritatea judecătorească supremă. Codul nu face nici o distincţie între procesele civile şi penale. Amenzile întotdeauna erau percepute de victimă sau de rudele acesteia. Sentinţa pronunţată nu mai putea fi revocată de judecător. Codul lui Hammurabi instituie regula că "Dacă un judecător a pronunţat o sentinţă, şi a întocmit un act scris pe lut şi autentificat cu pecetea, iar după aceasta a anulat această hotărâre, atunci acest judecător va fi chemat înaintea judecăţii din această cauză şi va fi obligat să plătească de douăsprezece ori mai mult din valoarea obiectului procesului, va fi îndepărtat de la scaunul său de judecată la care nu se va mai întoarce niciodată, luându-i-se dreptul de a judeca pe viitor alături de alţijudecători".TIPURILE DE PROBE:1. Depoziţiile martorilor.2. Jurământul.3. Ordaliile.1. Depoziţiile martorilor. Martorii trebuiau întotdeauna să spună adevărul, neavând posibilitatea de a se eschiva de la mărturii. Dacă în procesele penale sancţionate cu pedeapsa capitală martorul depunea mărturii mincinoase, el trebuia să fie ucis. În cazul unor procese patrimoniale (al căror obiect îl constituiau cerealele sau banii), martorul ce depunea mărturii false trebuia să fie sancţionat cuo amendă de valoarea sumei litigante.2. Jurămantul, în cazul când în proces lipseau probe scrise sau martori, judecătorul recurgea la procedura depunerii jurământului de către una din părţi. La depunerea jurământului se invoca puterea divină a zeilor sau numele regelui. De cele mai dese ori jurământul se folosea pentru dovedirea răspunderii sau exonerării de răspundere în cazurile fortuite sau de forţă majoră:• în caz de furt, când infractorul nu era depistat, victima îşi dovedea paguba prin jurământ, iar comunitatea teritorială în raza cărei s-a săvârşit infracţiunea, îl va despăgubi pe păgubaş";• comisionarul care jura că în călătoria făcută pentru plasarea mărfurilor a fost prădat nu este răspunzător faţă de tamarul care i-a încredinţat bunurile;• dacă soţul îşi învinuia soţia de adulter, fără ca ea să fi fost prinsă în flagrant delict, femeia, jurând că nu este vinovată, se putea întoarce la casa familiei sale, fără a fi pedepsită;• cel care a închiriat un bou pentru muncă va fi exonerat de orice răspundere, dacă jura că animalul a murit datorită unei maladii;3. Ordaliile. Ele sunt ultimul mijloc de dovadă la care judecătorul recurgea în cazurile când lipseau alte probe, în cadrul acestor probe se cerea părerea forţei divine referitor la culpabilitatea unei persoane. Ele aveau un caracter complex, servind concomitent atât ca mijloc de probă cât şi ca sancţiune. Codul prevede folosirea ordaliilor numai în două cazuri: • în procesele de vrăjitorie (art.2);• în cazul învinuirii de săvârşirea adulterului (art. 132).Persoana supusă probei ordaliei era aruncată în râu; dacă rămânea la suprafaţa apei, era declarată nevinovată, dacă însă se îneca, se considera că forţa divină arată că persoana dată este vinovată şi şi-a primit pedeapsa cuvenită.

9.Caracteristica generala a legilor lui MANU

Legile lui Mânu, în sanscrită Manava-Dharma-Sastra, constituie cel mai important cod de legi al Indiei antice atribuit de tradiţia hinduistă lui Mânu. Dataprecisă când a fost întocmit codul de legi al lui Mânu nu a fost stabilită. Singurul lucru care se poate afirma cu certitudine, este că aceste legi nu-s mai vechi de secolul al XIII-lea î.e.n. şi nu-s mai noi decât sec. II e.n. Dispoziţiile Cărţii Legii lui Mânu poartă un caracter al vieţii religioase, descriind comportamentul public şi privat, raporturile sociale, tradiţiile, morala, datoriile legate de caste, prescripţiile igienice inerente practicii religioase.Termenul „lege" din titlul cărţii nu trebuie luat în înţelesul modern: ca o sumă de dispoziţii sau prescripţii privitoare la o anume problemă, sau ca o normă de conduită într-o direcţie sau împrejurare oarecare, ci ca o normă de principii de teologie, de metafizică şi cosmogonie, precepte de morală, de pedagogie, de economie, de comerţ etc.; reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilorconjugale şi către rude, prieteni şi străini: datoriile castelor; noţiuni de politică internă şi externă; sfaturi pentru alianţe politice şi militare, apoi amănunţite legi agrare, civile, penale şi comercialeForma originală a Legii a fost aceeaşi pe care o are şi azi, adică împărţită în slokas sau stanţe de câte două versuri, sau distihuri. Astăzi, Legea lui Mânu constă din două mii şase sute optzeci şi cinci de stanţe, scrisă în formă de distih (2versuri) numite şloc; legea conţine 12 capitole, dintre care al 8-lea şi al 9-lea au conţinut juridic

10.FamiliaFamilia indiană se caracterizează prin aceea că toţi membrii familiei înglobând mai multe generaţii locuiesc sub acelaşi acoperiş, supunându-se autorităţii celui mai învârstă bărbatPentru a se putea oficia ceremonia căsătorii, tinerii trebuiau să atingă oanumită vârstă. Vârsta legală de căsătorie, pentru tinere era de opt ani. Tatăl, însă,putea căsători fiica chiar dacă ea nu împlinise încă vârsta de opt ani. Tânăra, careîmplinea vârsta de opt ani şi nu era căsătorită de tatăl ei, trebuia să aştepte trei ani şi după aceasta putea ea singură să-şi caute soţ. Ceremonia căsătoriei era precedatăde o logodnă Femeile nu au dreptul să facă ceva după voinţa lor proprie, nici chiar încasa lor. bărbatului i serecomandă ca administrarea veniturilor şi cheltuielilor; curăţarea lucrului; gătirea mâncării şi întreţinerea uneltelor să fie de competenţa soţiei. Legea lui Mânu permite bărbaţilor să se recăsătorească, femeilor li era interzissă se recăsătorească după moartea soţului, sau să trăiască cu alt bărbat. Ea trebuia să ducă doliul pentru sufletul răposatului.Legea Mânu ne oferă detalii privind temeiurile desfacerii căsătoriei. Ele sunt:1. Dacă soţia are semne prevestitoare de rău;2. Dacă soţia este bolnavă;3. Dacă soţia a fost dezvirginată;4. Dacă soţia i-a fost dată bărbatului prin înşelătorie;5. Dacă soţia îşi risipeşte averea;6. Dacă soţia consumă băuturi spirtoase;7. Dacă soţia are obiceiuri urâte;8. Dacă soţia nu-şi iubea soţul, el trebuia să aştepte un an de zile şi numai dupăaceasta putea să ceară desfacerea căsătoriei. Se cere a face o precizare. Dacă soţianu-şi iubea soţul din cauza că el era alienat mintal, sau vinovat de mari crime,eunuc sau impotent, soţul nu putea să o părăsească şi să-o lipsească de avere;9. Dacă soţia era sterilă, ea putea fi părăsită doar după expirarea termenului deşapte ani;10. Dacă soţia naşte numai fete, soţul trebuia să aştepte zece ani;11. Dacă, însă, soţia era certăreaţă, ea putea fi părăsită imediat.Soţia putea cere desfacerea căsătoriei numai în următoarele cazuri, strict reglementate de Lege:- Dacă soţul a plecat pentru a împlini o datorie pioasă, ea trebuie să-1 aştepte 8 ani;- Dacă soţul lipseşte din motive ştiinţifice sau războinice, să-1 aştepte 6 ani;- Ducă soţul lipseşte „de plăcere", să-1 aştepte şi apoi să-l caute

11.Crima si pedeapsa(dreptul penal)Cele mai grave infracţiuni în India antică seconsiderau a fi:1. Asasinarea unui brahman;2. Consumul de băuturi spirtoase;3. Jefuirea unui brahman;4. Adulterul cu soţia tatălui său fizic sau spiritual.Legea lui Mânu menţionează câteva categorii de infracţiuni:1. Infracţiuni împotriva statului (trădare de patrie; trecerea de partea duşmanului;furtul averii regale);2. Infracţiuni împotriva vieţii şi sănătăţii persoanelor (omorul; răpirea unei persoane; cauzarea de leziuni corporale; calomnia; insulta); 3. Infracţiunii ce atentează la proprietatea persoanelor (distrugerea averii; furtul);4. Infracţiuni împotriva familiei şi a bunurilor moravuri (adulterul; violul);5. Infracţiuni împotriva religiei (părăsirea preotului fără încuviinţa lui); 6. Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere (luarea de mită; abuz de serviciu; pronunţarea de sentinţe ilegale).În Legea lui Mânu se menţionează câteva categorii de pedepse penale 1. Avertizare;2. Mustrare aspră;3. Amendă;4. Privaţiune de libertate;5. Pedepse corporale;6. Tunderea;7. Confiscarea averii;8. Expulzarea din ţară;9. Pedeapsă capitală.O reglementarea minuţioasă Legea oferă modului de executare a pedepselorcorporale. Se specifică chiar şi locul pe care ea se poate aplica: organele genitale,burta, limba, mâinile, picioarele, ochii, nasul şi urechile.Printre pedepsele corporale, în India se întâlnesc:1. Tăierea limbii;2. Înfigerea în gură a unui pumnal de fier, încins, lung de zece degete; 3. Turnarea de ulei fierbinte în gură şi în urechi ;4. Tăierea acelui membru de care s-a servit omul de naştere umilită spre a lovi pesuperiorul său;5. înfierarea pe şold;6. Tăierea buzelor;Cu toate acestea, Legea prevede câteva cazuri când persoana este absolvită derăspunderea juridică. Acestea sunt cazurile de forţă majoră şi extremă necesitate.Un loc important în aplicarea şi executarea pedepselor penale o ocupa teoriaprecum că în viaţa viitoare criminalii se vor reincarna în diferite animale. Deexemplu, ucigaşul unui brahman se năştea în trup de câine, de mistreţ, de măgar,de cămilă, de taur, de ţap, de fiară sălbatică.

13 Conţinutul şi evoluţia istorică a izvoarelor dreptului RomanÎn această perioadă Jurisprudenţa înregistrează o decădere în evoluţia sa. Deregulă, se cita în faţa judecătorilor din operele jurisconsulţilor clasici. Şi astfel, se dădea cîştig de cauză celui care aducea mai multe texte în favoarea situaţiei sale.De multe ori se citau texte falsificate în faţa judecătorilor, fapt ce a determinat apariţia în 426 d. Hr. a Legii citaţiilor. Această lege a consfinţit autoritatea a 5jurisconsulţi ( Papinianus, Caius, Paulus, Ulpianus şi Modestinus), indicîndu-se că numai ei pot fi în faţa judecătorilor citaţi, în perioada lui Iustinian legea a fost abrogată. Dintre codificările de bază deosebim: codul lui Grigorian, codul lui Teodosie, codul lui Iustinian etc. în general opera legislativă a lui Iustiniancuprinde: Codul. Digestele, Institutele, Novelele şi a fost alcătuită în anii 528-534(cu excepţie Novelele). Codul ( codex) a apărut în 2 ediţii: codul vechi ( codex vetus ) şi codul reînnoit (codex repetitai epraielectionis). Codul se referă la constituţiile imperiale din perioada principatului şi dominatului şi cuprinde 12 părţi. Partea I reglementează dreptul canonic, drepturile şi obligaţiile funcţionarilor de stat. Părţile 2-8 reglementează dreptul privat. Partea a 9-a - dreptul penal Părţile10-12 - dreptul administrativ. Digestele (Digesta) reprezintă cea mai importantă operă a lui Iustinian şi este o culegere de fragmente din operele jurisconsulţilor. Digestele conţin 50 de cărţi ,care au fost împărţite în titluri, iar titlurile în fragmente. Fragmentele sunt împărţiteîn 4 categorii:1. Masa sabiniană ce conţine extrase din libri ad Sabinum şi Digestele lui ServiusIulianus.2. Masa edictală reprezintă fragmente din libri ad Editum.3. Masa papiniană conţine extrase din lucrările lui Papinian.4. Apendicele sunt extrase din diverse opere.Institutele - reprezintă un curs de drept pentru studenţi. Institutele lui Iustinian spredeosebire de Institutele lui Gaius, sunt o operă legislativă , deoarece li s-a datputere de lege. Conţin 4 cărţi: cartea I este consacrată justiţiei, statului, persoanei familiei şi căsătorie. Cartea a II-a se referă la bunuri şi modurile de dobîndire a lor,inclusiv testamentul. Cartea a III-a conţine titlurile ce se transmit prin succesiunealegală şi obligaţiile ce rezultă din contracte. Cartea a IV-a conţine obligaţii ce rezultă din delicte. Novelele conţin consultaţiile date de Iustinian în anii de domnie. Interpelaţiile sunt modificările constituţiilor imperiale şi a operelor jurisconsulţilor făcute de specialişti în scopul punerii în concordanţă cu realităţileperioadei. Mai sunt cunoscute şi glosele ca modificări realizate din greşeală odată cu transmiterea operelor jurisconsulţilor

14.Procedura de judecata in Roma AnticaPROCESUL DE JUDECATĂ. În această epocă se aplicat procedura extraordinară,în sistemul procedurii extraordinare procesul se desfăşura într-o unică fază, în faţa magistratului, care era un funcţionar imperial. De aici, decurge o altă trăsătură: procedura extraordinară se afla sub autoritatea statului, părţile jucînd un rolsecundar. Noua procedură încetează a mai fi gratuită şi orală. Magistraţii judecătorisunt funcţionari administrativi şi-n fruntea ierarhiei era împăratul-judecătorsuprem, prefecţii pretorului, vicarii şi guvernatorii în provincii. În dreptul roman,procedura extraordinară cunoaşte succesiv 2 forme normale: a) procedura prinnotificare, în cadrul căreia se expuneau pretenţiile reclamantului şi invitaţia adresată pîrîtului şi b) procedura prin libel, care de fapt era o cerere cu pretenţiile reclamantului adresată instanţei în scopul obţinerii permisiunii de citare a pîrîtului.în procedura extraordinară sentinţa se stabileşte chiar asupra bunului ce făcuse obiectul procesului.17.Obligatiunile si contractele in Roma AnticaTreptat este mai rar utilizat formalismul la închierea contractelor, ajungându-se să se apropie de contractele consensuale. Princonstituţia împăratului Leon din 472 e. n. părţile nu au mai fost obligate să folosească termeni solemni, condiţiile de bază pentru validitatea stipulaţiei fiind dea-şi exprima liber voinţa şi de a fi prezente la încheierea contractului. Ulterior, prin constituţia lui Iustinian din 534 e. n. nu este obligatorie prezenţa părţilor în momentul încheierii contractului. Contractul verbal promisiunea de dotă (dotisdictio), prin care viitoarei soţii i se constituia dota, s-a transformat în - pactul dedotă, realizat prin convenţia părţilor în formă scrisă.Obligațiile cetățenilor romani:

Ius militiae ,Plata impozitelor și taxelor; separat este evidențiată plata impozitelor de 5% la succesiune,De întreținere a domeniilor publice,De acordare a hranei animalelor de tracțiune a serviciului poștal,De acordare suportului și acomodării armatei romane puse pe picior de luptă de către localitate în care ei se dislocau

15.Familia RomanaFamilia romana reflecta natura patriarhala a statului roman prin dreptul de viata si de moarte pe care-l avea tatal (paterfamilias) asupra sotiei si copiilor pe care ii putea maltrata, ucide sau vinde ca sclavi Casatoria- si alegerea viitoarei sotii, respectiv alegerea viitorului sot- o hotarau parintii. Intre cele doua familii se incheia si un contract, prin care era prevazuta data casatoriei, de obicei cu o indelungata anticipatie; dar data casatoriei avea loc dupa ce tanarul implinea 17 ani, cand devenea cetatean roman. Casatoria romana cunostea mai multe ceremonii. Mai intai avea loc in casa tatalui o mica petrecere, cu care ocazie fiica era incredintata viitorului sot. Din caminul parintesc fata era dusa cu alai la locuinta mirelui, insotita de nuntasi care cantau diferite cantece si imnuri religioase in care revenea refrenul Talassio, Talassio, nume simbolic ce se dadea fericitului mire. Ultima ceremonie avea loc in casa viitorului sot, peste al carei prag mireasa era trecuta pe bratele mirelui, iar langa usa caminului se aseza o roata stricata ca simbol ca mireasa nu va mai parasi niciodata casa sotului. Mireasa era adusa apoi inaintea altarului familial cu care ocazie se faceau sacrificii si se pronuntau rugaciunile obisnuite. Atunci, mirele intreba pe mireasa daca vrea sa-i fie sotie, iar aceasta, dupa ce raspundea afirmativ, adauga formula traditionala: Ubi tu Gaius, ego Gaia, ceea ce vrea sa spuna ca sotia, Gaia, va fi nedespartita de sotul ei, Gaius. Urma ca mirii sa guste dintr-o turta facuta din faina de orz presarata cu seminte de susan, ca simbol al fecunditatii. La ceremonie, pe langa nuntasi luau parte zece martori si preotul zeului Jupiter.Dupa acest ceremonial complicat, sotia trecea in puterea si autoritatea sotului, in mana sa cum spuneau romanii (in manu mariti). Tinerii copii romani nu erau fortati sa se casatoreasca fara voia lor, dar putini se puteau impotrivi aranjamentelor parintilor. Principalul motiv al casatoriei era de a produce copii, toti urmasii legitimi apartinand numai tatalui. O fata se marita de obicei la o varsta cuprinsa intre 12 si 17 ani. Dupa casatorie, fata iesea de sub autoritatea tatalui pentru a intra in casa sotului (sau a socrului, daca acesta era inca in viata).In cadrul familiei romane exista mai multa discretie intre sot si sotie decat in Grecia, unde barbatii si femeile se intalneau foarte rar.In Roma timpurie divortul era rar si se infaptuia doar cu consimtamantul sotului. Mai tarziu divortul a devenit un fenomen frecvent in randul patriciatului. Pompei, de pilda, s-a casatorit de 4 ori, Sylla de 5 ori, iar Cicero a divortat si s-a recasatorit, cu o tanara foarte bogata, cand el avea 57 de ani.

26.Anglia Medievala Magna Charta LibertatiumSe semneze la 15 iunie 1215 Marea Cartă a libertăţilor. Drept exemplu pentru aceasta a servit carta libertăţilor lui Henric I, dar conţinutul documentului din 1215 era mai vast şi mai bogat.Locul central în Cartă îl ocupă articolele ce reflectă interesele baronilor, careconduceau mişcarea. Posesiunile baronilor au fost declarate proprietăţi libermoştenite. Regele nu avea dreptul de a cere de la un tânăr baron mai mult decât erastabilit de dreptul de tutore asupra baronilor minori. Carta restabilea unele drepturi seniorale ale baronilor, lezate în rezultatul extinderii jurisdicţiei regale - seinterzicea transferul prin hotărârea regelui a cauzelor de proprietate din curiabaronului în cea a regelui. Pe lângă acestea, unele prevederi ale cartei apăra şi interesele altor participanţi lamişcare. Se stipulează privilegiile şi libertăţile anterioare ale bisericii şi clerului, înparticular - libertatea alegerilor bisericeşti.Referitor la cavaleri în cartă era specificată promisiunea baronilor de a nu percepeorice taxe de la vasalii lor fără acordul acestora (în afară de obişnuitele plăţifeudale), cât şi a nu-i obliga pe ei să presteze mai multe lucruri decât suntconsfinţite prin tradiţie.În cartă sunt stabilite libertăţile antice ale Londrei şi ale altor oraşe, cât şi dreptulnegustorilor, inclusiv a celor străini, de a pleca liber din Anglia şi a reveni,ducându-şi negustoria fără oarecare constrângeri, în cartă au fost determinateunităţile de lungime şi cântar, necesare pentru comerţ.Ţăranilor liberi li s-a promis că nu vor fi îngreunaţi în taxe, şi sărăciţi prin amenzi.Unele indicaţii ale cartei permit evidenţierea rolului important al acestui act înevoluţia politică a Angliei. , Marea cartă a libertăţilor a fost prologul istoriei parlamentului englez,Ioan cel Fără de Pământ, cedând forţei militare a vasalilor săi, mai târziu s-a dezisde cartă. Iarăşi a început lupta militară, însă moartea lui Ioan (1216 s-a împiedicatsă se ajungă la vreun rezultat determinat).

22.Legea salică

Legea salică este divizată în mai multe zeci de capitole. Fiecare capitol este structurat, la rândul său, în mai multe paragrafe. Materia legii analizate este deosebit de variată, referindu-se la probleme de drept penal, drept civil, drept funciar, drept al familiei etc. După dispoziţia, care cuprinde un asemenea caz, este oferită soluţia juridică corespunzătoare, în Legea Salică lipseşte o sistematizare, înfuncţie de categoriile infracţionale.Printre infracţiunile contra proprietăţii, prevăzute de Legea Salică, trebuiemenţionate: furtul, jaful, atacarea averii, nimicirea averii, incendierea, într-un mod foarte detaliat, chiar cazuist, este reglementată materia furturilor. Sunt prevăzute mai multe tipuri ale acestuia, în funcţie de obiectul material sau de subiect. Legii Salice conţine reglementarea răspunderii penale pentru infracţiuni cu ungrad mai mare de pericol social decât furtul, şi anume: jaful şi atacarea. Respectiv,şi pedepsele aplicate se agravează Legii Salice este reglementată răspunderea penală pentru furtul gardului. Dacăcineva a tăiat 2 sau 3 nuiele care leagă sau stăvilesc gardul în partea de sus aacestuia, sau dacă cineva a rupt s-au smuls 3 pari, el trebuie să plătească 600dinari, adică 15 solizi. Se pare, că în concepţia legiuitorului franc fapta menţionatăechivala cu desfiinţarea semnelor de hotar, deci cu tulburarea de posesie.Legea Salică prevede şi furtul de cai. Dacă cineva fura un cal de atelaj şi erademascat, se condamna la plata a 1800 dinari (45 solizi) şi, în plus, recuperareacostului celor furate şi repara prejudiciile. Doar la plata amenzii (în sumă de 1800dinari) era condamnat cel care a furat un mânz şi a fost demascat.Drept o dovadă a spiritului progresist al Legii Salice este faptul că în cuprinsul ei este sancţionată şi coparticiparea la furt. Astfel, a fost pusă în aplicare concepţia,potrivit căreia, nu doar fapta autorului infracţiunii prezintă pericol pentru societate dar şi fapta instigatorului

30.Etapele de dezvoltare a Statuluii BizantinImperiul roman de răsărit (Bizanţul) adăinuit cu o mie de ani mai mult decât imperiul roman de apus La o dezvoltare deosebită ajunge Bizanţul pe timpul împăratului Iustinian (527-565).în timpul lui Iustinian, în măsura în care contradicţiile de clasă se înăspresc,izbucnesc mai multe răscoale, între care locul major revine răscoalei din 532,cunoscută sub numele de "Mea ", pentru că deviza răsculaţilor era "Nica " adică"învinge!".După câţiva împăraţi mai puţin însemnaţi urmează familia domnitoare ahaurienilor. Familia Izaurienilor domneşte între anii 717-867. De numele împăraţilor din această dinastie se leagă importante reforme. Izaurienii au emis noilegi şi au luptat împotriva atotputerniciei bisericii.-După dinastia izauriană urmează dinastia macedoniană, care va domni de la 867 până la 1081.În această epocă Bizanţul este atacat din mai multe părţi de iranieni şi arabi.Un alt pericol în această epocă vine din peninsula Balcanică, unde bulgariiîntemeiaseră un stat puternic încă din veacul al IX-lea.În anul 1081 urcă pe tronul Bizanţului familia Comnenilor, care domneşte până în1204. În epoca Comnenilor feudalismul se întăreşte; se consolidează mariiproprietari feudali, procesul de iobăgire a ţărănimii este finalizat, ca şi legareaţărănimii de pământ. Urmează o perioadă când în Bizanţ sunt stăpâni cruciaţii, în1261 conducerea imperiului bizantin trece în mâna Paleologilor, care domnesc dela 1261 până la 1453, când cade Bizanţul- Epoca Paleologilor este epoca de consolidare definitivă a feudalismului. Drept consecinţă afortificării puterii marilor latifundiari, izbucnesc acum numeroase răscoale. Astfel în veacul IX în Asia Mică izbucneşte răscoala condusă de Toma, sclav de origine, iar mai târziu răscoala ziloţilor. Această răscoală a ţinut de la 1342-1349, dar cu toată violenţa ei şi cu toate că a antrenat mase largi, a fostînăbuşită, deoarece în această epocă feudalismul se consolidase.În anul 1453 imperiul bizantin cade sub loviturile turcilor osmanlâi.

31.Structura Sociala a Bizanțului

Clasa stăpânitoare este aceea a nobililor feudali. Ei erau mari proprietari de pământ, bucurându-se de dreptul de imunitate feudală.A doua pătură a clasei stăpânitoare este acea a micilor nobili (numiţi în greceştemesoi, burghesioi sau curiali). Aceştia formau o pătură mijlocie înstărită, se îndeletniceau cu comerţul sau agricultura şi ocupau diferite funcţiuniadministrative în oraşe.Altă pătură a clasei stăpânitoare este cea a clerului. Clerul avea în societate opoziţie înaltă, deţinând funcţiuni de răspundere.În ordinea ierarhiei sociale urmau negustorii, în imperiul bizantin negustorii eraunumeroşi, fiind organizaţi în corporaţii sau colegii. Din aceeaşi categorie socialăfăceau parte şi meşteşugarii, organizaţi tot în bresle.O altă pătură socială importantă şi complexă din punct de vedere a structurii şi înfăţişării este ţărănimea, în primul rând, avem o categorie de ţărani dependenţi,numiţi, unii mistotoi sau coloni, iar alţii - enapografoi sau adscriptici, adică legaţide pământ. Urmează ţăranii iobagi în adevăratul înţeles al cuvântului, deoarece, de fapt, ţăraniidependenţi erau mai mult decât iobagi, erau quasi-sclavi. Ţăranii iobagi se numeau mortiti, pentru că dădeau o zeciuială numită morţi.Pe lângă aceste categorii există şi o ţărănime liberă. Ţăranii liberi se numeaukoinonoi, adică oameni care trăiesc în comunităţile teritoriale. Ţăranii liberi lucrau pământul singuri, iar alteori îl dădeau pentru a fi lucrat cultivatorilor liberi şi fără de proprietate, cu care împărţeau veniturile în jumătate.În sfârşit, în rândurile ţărănimii întâlnim şi pe foştii combatanţi, care după ce-şi îndeplineau serviciul militar primeau un lot de pământ numit stratiototopia, adicăpământ ostăşesc.Ultima categorie socială o constituie sclavii Ultima categorie socială o constituie sclavii, care sunt pe cale de dispariţie, căci economia sclavagistă este înlocuită de economia feudală. Aşa se explică de cemulţi sclavi sunt eliberaţi de stăpânii lor şi devin lucrători liberi sau iobagi pemoşia acestora

Organizarea de stat a bizantuluiOrganizarea statală. În fruntea statului se găsea un împărat (basileus). Împăratul purta denumirea de împărat al romanilor, deoarece în concepţia timpului imperiul bizantin era continuarea imperiului roman. O regulă precisă cu privire la succesiunea la tron nu există.Se folosea în practică sistemul asocierii la domnie: împăratul îşi asocia fiul sau o altă persoană în scopul de a-1 legitima drept succesor. Acest domn asociat se numea symbasileus, adică rege co-părtaş la putere. Împăratul era şeful puterii administrative şi şeful armatei.Împăratul era ajutat în îndeplinirea atribuţiilor sale de un Senat. Pe lângă Senat se găsea şi un consiliu de stat, format din oamenii intimi ai împăratului, care îlconsultau în chestiuni mai importante.Alături de împărat se găseau doi prefecţi: unul al Orientului şi altul al Iliriei(imperiul roman fusese împărţit în patru prefecturi: Orientul, Iliria, Galia şi Italia;primele două continuă să existe şi în timpul imperiului bizantin). Apoi găsim un şef al palatului imperial şi un questor care are calitatea de conducător al consiliului de stat. Existau, apoi, mai mulţi comiţi ce se ocupau de vistieria statului şi administrarea averii împăratului şi o serie de funcţionari numiţi magistri, care,erau, mai ales, şefi militari etc.Această organizare a suferit schimbări în epoca izauriană, când apar vreo 60 degrade diferite de funcţionari, toţi purtând numele de logofeţi.Organizarea locală. Am arătat că organizarea imperiului bizantin constă din două prefecturi condusede către un prefect. Prefecturile erau împărţite în dieceze, înfruntea fiecăreia fiind un vicar. Apoi, diecezele erau împărţite în provincii, fiecare provincie având în frunte un guvernator de provincie numit şi rector. Provinciile erau împărţite în comunităţi, adică organizaţii de tip local care se conduc după necesităţile locale respective.

33.Dreptul Bizantului,Izvoarele de Drept.Izvoarele dreptului. Prima codificare de drept roman şi bizantin, care reprezintă unpunct final pentru dreptul roman şi un punct iniţial pentru dreptul bizantin estecodificarea lui Iustinian. Iustinian a fost ajutat în munca sa legislativă de cătreTribonian, care a reuşit "sa"adune la un loc legile mai importante şi să elaboreze"Corpus Iuris Civilis". în timpul - izaurienilor s-au promulgat mai multe legi,dintre care prima este Ecloga 739-740, după alţii, la 726. Această lege s-a folosit înmai multe ţări din sud-estul Europei, existând şi o adaptare rusească, numită Kormciaia kniga.Tot din epoca izauriană datează şi nomos ghiorghicos (legiuirea agrară). Această lege prezintă infracţiunile pe care ar putea să le comită sătenii şi cum trebuie eipedepsiţi în asemenea cazuri.Alt cod este aşa-numitul nomos nautikos sau legea maritimă, care se ocupă de problemele de drept maritim: responsabilitatea maritimă, împărţirea pagubelor în caz de naufragiu etc.Ultima lege din această epocă este legea militară (nomos stratiotikos) care se ocupă de infracţiunile pe care le pot comite militarii. Această codificare a fost folosită probabil pe meleagurile noastre în epoca fanariotă.

34.Aparitia si dezvoltarea Califatului Arab.Statutul Juridic al Persoanelor

Astfel, într-o situaţie de o criză social-economică profundă, apăreau germenii unei societăţi noi (de clasă). Şi, la fel, cum a decurs şi la alte popoare, ideologiamişcării sociale, care în mod obiectiv se pronunţa pentru un nou tip de societate, aîmbrăcat o formă religioasă.Apariţia unei religii noi - Islamul, este legată indisolubil de numele lui Muhammad) Mahomed (aproximativ anii 570-632). Mahomed proclama necesitatea unei orânduiri noi, care ar fi eliminat conflictele anterioare dintretriburi. Toţi arabii, indiferent de apartenenţa lor la un anumit trib, au fost chemaţi la realizarea unui singur popor. Conducătorul lor trebuie să fie Profetul - „trimisullui Dumnezeu pe pământ". Unica condiţie de aderare la această uniune era recunoaşterea noii religii şi îndeplinirea strictă a prescripţiilor sale.Caracterul de masă a mişcării iniţiale a speriat, la un moment dat, pe cei bogaţi, dar nu pe mult timp. Urmărind activităţile adepţilor religiei islamice, aristocraţia a început să realizeze faptul că noua religie nu contravine intereselor sale primare, în curând, reprezentanţii elitei triburilor de neam şi elita comercială au intrat în componenţa mişcării musulmane de conducere. Statul recent apărut rezolva una din problemele majore – învingerea separatismului inter-tribal. La mijlocul sec. al VII-lea unificarea Arabiei a fost, înprincipiu, definitivată.

35.Organizarea statalaAparatul de stat al Califatului a fost destul de centralizat. Aceasta se datora, în mare parte, concentrării în mâinile capului statului a unui imens fond funciar al ţării. Puterea supremă: religioasă (imamat) şi laică (emirat) - se afla la discreţia califului. Primii califi se alegeau de aristocraţia musulmană din rândurile acesteia,însă, în scurt timp, puterea califului devine ereditară. Statul Arab a obţinut forma unei monarhii centralizate teocratice. Puterea califului era în principiu, nelimitată,însă de facto, el trebuia să ţină cont de feudalii cei mai mari mai puternici din ţară,care, deseori, organizau lovituri de stat, detronând conducătorii nefavorabili lor.Organele centrale ale conducerii de stat erau următoarele instituţii (divanuri):1) Divanul-al-Djund, care se ocupa de echiparea şi înzestrarea armatei.Sub controlul acestuia, activau funcţionari, ce perfectau listele cu ostaşi voluntari mercenari. Tot ei determinau mărimea salariului şi rapoartele funciare pentruserviciile militare prestate.2) Divanul-al-Haradj, controla activitatea organelor financiare centrale, care se ocupau de evidenţa veniturilor pe impozit, cât şi a altor venituri în trezorerie3) Divan-al-Barid - dirijarea drumurilor şi a poştei, conducea, de asemeni, lucrările de construcţie a drumurilor, fântânilor, etc. Fiind de fapt unica organizaţie,capabilă să transmită cât mai rapid informaţia. Această instituţie de stat realiza şi urmărirea secretă a activităţii şi orientării politice ale autorităţilor şi populaţiei autohtone. Aceasta şi determinându-i importanţa. Funcţionarii aproape că nu se supuneau de loc persoanelor împuternicite din provincii 36.Dreptul Califatului.Izvoarele dreptului musulmanO dată cu apariţia Califatului s-a format şi dreptul acestuia - şariat (şaria – din arabă -„calea de urmat"). Dreptul era, iniţial, ca cea mai importantă parte componentă a religiei. Izvoarele sale de bază erau: Coranul - cartea sfântă a Islamului. Prescripţiile din această carte poartă caracterul unor dispoziţii de ordin moral-religios. Islamul, de la rădăcina "selam"supunere faţă de Dumnezeu - este în cele dintâi o religie, apoi un stat şi, în sfârşit,o civilizaţie. Sunna - o totalitate de datini (cadisuri) despre faptele şi spusele lui Mahomed,expuse de către adepţii săi. Aceste datini se compun, în mare parte, din prescripţii referitor la dreptul succesoral-familial şi penal, în secolele ulterioare atitudinea lumii musulmane faţă de acest izvor s-a modificat. Musulmanii-şiiţi nu recunosc toate cadisurile.Indjma - hotărârile expuse de juriştii cu autoritate în lumea musulmană asupra problemelor, ce nu au fost abordate în izvoarele expuse mai sus şi primind mai târziu aprobarea teologilor-jurişti remarcabili. Se presupune că Mahomed era adeptul liberei gândiri a judecătorilor. Fetva - constatările în formă scrisă a autorităţilor superioare religioase despre hotărârile autorităţilor puterii aristocratice

privitor la anumite probleme din viaţa socială, în perioada următoare, o dată cu răspândire a Islamului, au apărut şi alte izvoare de drept: ucazurile şi dispoziţiile califilor, obiceiurile locale ce nucontravin religiei islamice.

38.infractiuni și pedepseCele mai principale valori protejate de Islam sunt: religia,viaţa, raţiunea, constituirii succesorilor şi a proprietăţii. În esenţă, atentatele asupra acestor valori, cât şi caracterul pedepsei - toate infracţiunile se împart în trei tipuri:1) Infracţiunile îndreptate contra principiilor de bază ale religiei şi ale statului,pentru care urmează pedepsele strict determinate - hadd.2) Infracţiunile contra particularilor, pentru care, de asemeni, sunt determinate sancţiuni speciale.3) Delictele, inclusiv şi infracţiunile, pentru care pedepsele nu sunt strictdeterminate.Dreptul de a alege pedeapsa (tazir) este lăsat pe seama judecătorului. În cazul infracţiunilor hadd, se atribuia, în primul rând, renunţarea la credinţă şi hulirea Dumnezeului, care se pedepsesc cu executarea capitală, însă, în opinia multor jurişti de elită, căinţa persoanei ce a hulit pe Dumnezeu conducea laabsolvirea lui de pedeapsă. Cu execuţia capitală se pedepseau toate infracţiunile direcţionale împotriva puterii de stat.Printre infracţiunile contra persoanelor particulare, dreptul acordă o atenţie deosebită omorului premeditat. Pedeapsa putea fi alternativă. Conform datinilor,Mahomed propunea rudelor victimei omorului să aleagă una din trei: pedeapsa capitală, absolvirea de pedeapsă, primirea unei răscumpărări pentru sânge (diia).De obicei, mărimea răscumpărării era estimată la preţul a 100 de cămile. Se lua în considerare şi latura subiectivă a infracţiunii. Persoana care a comis un omor nepremeditat, plătea răscumpărarea şi primea o ispăşire religioasă (caffara).Cauzarea leziunilor corporale se pedepsea, în general, conform legii talionului.Furtul, ca atentat la una din valorile de bază ocrotite de religie, se pedepseadestul de sever: persoanei vinovate i se tăia mâna. Această sancţiune se aplica în cazul când averea sustrasă era estimată nu mai puţin de o valoare anumită şi erapermisă pentru musulmani (de aceea, de exemplu, această sancţiune nu era prevăzută pentru furtul vinului şi a cărnii de porc).Drept infracţiune se considera şi consumarea alcoolului, care în mod obiectiv atenta la o asemenea valoare, apărată de stat, - raţiunea. Sunna ne demonstrează că Mahomed personal pedepsea beţivii cu 40 de lovituri de crengi de palmier

41.Partidele politice in Anglia Moderna

Anglia a întrecut în secolul al XVIII-XIX celelalte ţări şi s-a transformat în primul mare stat capitalist industrial, în 1707 are loc unirea definitivă a Scoţiei cu Anglia în Regatul Unit al Marii Britanii.În anii '70 ai secolului al XVII-lea clasa dominantă din Anglia s-a divizat îndouă partide, mai târziu ele devenind politice - torii şi vigii. Aceste partide nu erauformate după principiul organizatoric, nu se convocau la congrese, nu dispuneaude statute, însă în parlament exercitau influenţă, în pofida faptului că încă nu senumeau membri ai acestor partide, astfel-zis erau reprezentanţi sau simpatizanţi.Apariţia lor a determinat temelia formării sistemului bipartid în Anglia ulterior, - conservatorii (foştii tori) şi liberalii (foştii vigi).În 1679, vigii fiind în opoziţie, folosindu-se de o situaţie favorabilă, învingând alegerile din parlament şi rapid introduc pe ordinea de zi un proiect de legi numit"Habeas Corpus Act", care a fost adoptat imediat. El a devenit o parte importantă a constituţiei nescrise a Angliei

43.Organizarea statala in AngliaPe parcursul secolului al XVIII-lea puterea reală trece de la rege în beneficiul parlamentului, care era format, ca şi înainte, din camera lorzilor şi camera eligibilă a comunelor. Legile adoptate de parlament erau obligatorii pentru toţi, inclusiv şi pentru rege.Treptat, spre sfârşitul secolului, s-au stabilit noi rânduieli. Pentru acest lucruau fost adoptate şi promulgate peste 1500 de legi de parlamentul ţării.Aşa-numitul "Act de trei ani" (1694) presupunea: parlamentul să se convoacecel puţin o dată în trei ani, competenţa parlamentului fiind tot de trei ani, adică,mandatul parlamentului dura tot trei ani.În 1701 actul "despre cârmuire" numit şi lege despre moştenirea tronului prevedea că guvernul purta răspundere în faţa parlamentului şi nu în faţa regelui.Mai târziu, regele era obligat să numească miniştri din partidul care aveamajoritatea în parlament. Dacă partidul pierdea majoritatea, guvernul îşi dademisia, adică în Anglia s-a instaurat monarhia parlamentară, guvernul purtândrăspundere în faţa parlamentului.Însă, supremaţia parlamentului nu presupune puterea poporului. Dominaţiapolitică rămânea în mâinile aristocraţiei funciare, deşi o parte din ea era legată strâns de interesele comerciale şi industriale. Poporul era lipsit de drepturi politice şi nu putea interveni în hotărârile parlamentului. Din 5 mln de locuitori, cât era cât erapopulaţia ţării în sec. XVIII, dreptul la vot îl aveau mai puţin de 250 mii oameni.Muncitorilor li s-a interzis să creeze sindicate în 1824. Pe atunci tradeunioanele au cunoscut o dezvoltare ascendentă, în 1825 Parlamentul a promulgat olege care interzicea participarea la greve sub ameninţarea închisorii. Legislaţia parlamentului provoca nemulţumirea profundă a micii burghezii şi a muncitorilor.Modernizarea sistemului politic al M. Britanii în sec. XIX-lea s-a finalizat,prin instaurarea dominantă a Parlamentului în relaţiile cu Guvernul şi transformarea Parlamentului într-un organ, care determină politica statului înultimul sfert al sec. al XIX-lea.

39.Protectoratul lui CromwelAceste evenimente au consemnat sfârșitul Marelui Război Civil, război ce a avut caracterul unei revoluții burgheze deoarece s-a reușit abolirea monarhiei absolutiste, aplicarea principiului separației puterilor în stat, aplicarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.Astfel, în 1649 se proclamă Republica, numită "Commonwealthul Angliei", în care puterea legislativă aparținea, în continuare, Parlamentului, iar cea executivă unui Consiliu de stat, format din 40 de membri, dar în care Oliver Cromwell avea rolul hotărâtor.În plan extern, Parlamentul cel Lung și Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau cucerirea unor teritorii (Scoția și Irlanda). S-a organizat o campanie militară împotriva revoltei catolicilor irlandezi și una împotriva încercării scoțienilor de a-l impune pe fiul lui Carol ca rege. Parlamentul dorind să consolideze poziția burgheziei engleze, va adopta așezăminte care vizau comerțul și navigația. Astfel, în 1651, adoptă Actul de navigație, prin care se proclama monopolul de stat asupra tuturor importurilor, ceea ce punea capăt primatului olandez în comerțul maritim spre Anglia. În 1655, Cromwell obține Jamaica de la Spania.În plan intern, deosebirile doctrinare dintre Parlament și armată cauzează tensiuni, apărând diferențe de interese între moderați și radicali. Oliver Cromwell își impune, treptat, autoritatea, culminând cu dizolvarea

"Parlamentului cel Lung" (1653) și promulgarea a diferite instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia Protectoratul, o formă de dictatură militară. Puterea executivă a fost încredințată lordului protector Oliver Cromwell și unui Consiliu format din 21 de membri. Puterea legislativă a aparținut lordului protector și parlamentului unicameral. Dreptul la votrămâne cenzitar; catolicii și regaliștii au fost excluși din viața politică. În 1657 s-a promulgat o Constituție prin care puterea lordului protector rămâne cea mai importantă.40.Restaurația stiuartilorRestaurația stuarților a apărut ca o soluție acceptabilă atât pentru burghezie cât și pentru mare parte a nobilimii. Restaurația s-a produs datorită faptului că opoziția era îndreptată împotriva absolutismului monarhic, nu asupra monarhiei, ca instituție.În perioada 1660 - 1688, cât a durat restaurația, pe tronul Angliei s-au succedat Carol al II-lea Stuart (1660 - 1685) și Iacob al II-lea Stuart (1685 - 1688 ).Carol al II-lea a promis prin ,,Declarația de la Breda” (mai 1660) o amnistie generală și garantarea libertății de conștiință. Regimul instaurat de Carol al II-lea evolua spre un echilibru politic în cadrul societății engleze. A acceptat prin Actul de mărturisire a credinței (Test Act, 1673) excluderea catolicilor din toate funcțiile statului. Cel mai important document promulgat de rege a fost Habeas Corpus Act din 1679, care garanta libertatea individuală și stabilește normele de arestare și judecarea deținuților. Prin această lege, Parlamentul încerca să contracareze tendințele de reinstaurare a absolutismului regal. Trecerea la catolicism a urmașului la tron, Iacob al II-lea, și nașterea fiului acestuia, a determinat o puternică reacție populară.Iacob al II-lea a promulgat Declarația de indulgență (1687) care acorda catolicilor, libertate religioasă și politică. În consecință, Parlamentul a votat Actul de excludere care garanta succesiunea la coroană doar a necatolicilor. Regele Iacob al II-lea a încheiat o alianță cu regele Ludovic al XIV-lea, alianță ce îi permitea să întrețină o armată redutabilă. Văzând în această alianță o amenințare, Parlamentul face apel la Wilhelm de Orania, stathouder-ul Olandei, soțul fiicei lui Iacob al II-lea, Maria.

44. SUA DECLARATIA DE INDEPENDENTACele 13 colonii britanice, înşirate de-a lungul ţărmului estic al teritoriului ce constituie astăzi Statele Unite, nemulţumite de dominaţia britanică şi-au trimis delegaţi la Congresul Continental de la Philadelphia în 1776.Congresul a proclamat oficial independenţa Statelor americane la 2 iulie 1776,iar la Independence Hali la data de 4 iulie 1776, cu ocazia celui de al doileacongres continental, Declaraţia de Independenţă a fost adoptată.Independenţa a fost declarată, dar trebuia acum, cel mai important moment, şi obţinută.Astfel izbucnirea conflictului armat a avut drept consecinţă precizarea poziţiei coloniilor. Ea s-a cristalizat prin acţiunea energică a unor personalităţi precum Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Patrick Henry şi a unor asociaţii("Societăţile de corespondenţă", "Fiii libertăţii" etc.), fiind încununată de Declaraţia de independenţă.Astfel, esenţa democraţiei americane este conţinută în Declaraţia de Independenţă, în această propoziţie răsunătoare: "Toţi oamenii se nasc liberi" şi specificările care urmează, că anume "Creatorul i-a înzestrat cu anumite drepturi inalienabile, printre care viaţa, libertatea şi căutarea fericirii". Deşi, aceste principii de înaltă umanitate nu au fost aplicate întregii populaţii, totuşi, pentru perioada de atunci, declaraţia a constituit un document progresist şi mobilizator.

45 Constitutia SUAConstituția Statelor Unite ale Americii (în engleză, [The] United States Constitution) este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie și 17 septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de către Convenția Constituțională a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States Constitutional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de state suverane și un guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită și cu o constituție mai ambiguă, Articolele Confederației.Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii britanice, fiind votată și acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, și 29 mai 1790 de către statul Rhode Island, al treisprezecela și ultimul dintre cele treisprezece state originare.După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact așa cum a fost inițial preconizat de către un grup al Părinților Fondatori, respectiv validând Uniunea și Constituția însăși, la 21 iunie 1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statul New Hampshire, Constituția Statelor Unite a servit ca model multor națiuni. Astăzi, constituția Statelor Unite este cea mai veche constituție de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 226 de ani. În același timp, este cea mai veche constituție scrisă din lume care funcționează neîntrerupt de la adoptarea sa.[1]

46.Constitutia SUA ,Putere Legislativa,executica,judecatoreascaPutere Legislativa-este deținută de Congres, care se împarte în două camere: Camera Senatului și Camera ReprezentanțilorPuterea executiva.-este deținută de Președinte și Vicepreședinte Puterea executivă va fi țncredințată unui președinte al Statelor Unite ale Americii. Președintele va fi comandantul superm al armatei și al marinei, va putea încheia tratate cu avizul și consimțământul Senatului, dacă doua treimi din senatorii prezenti își vor da acordul.

42.Anglia Moderna Hables Corpus Act

Catre inceputul sec al XVII-lea in Anglia continuau sa domine relatiile feudale.Acestea stagnau dezvoltarea relatiilor capitaliste, a industriei, a comertului si a agriculturii. Regii majorau impozitele si birurile, se straduiau sa desfiinteze parlamentul sis a abuzeze de o putere nelimitata, instaurind o monarhie absoluta. Toate acestea au provocat revolutia burgheza care avea drept scop lichidarea absolutismului si a altor rinduieli feudale. Pentru a face fata marilor probleme sociale, parlamentul a devenit organul principal al puteriistatale. In sec. Al XVII-lea clasa dominanta de imparte in 2 partide :torii si vigii. In 1679 vigii, fiind in opozitie inving alegerile din parlament si introduc pe ordinea de zi un proiect de legi numit «Haebascorpus act » care a fost imediat adoptat. El a devenit o parte importanta a constitutiei nescrise a Angliei.

In anul 1679 are loc adoptarea Habeas Corpus Act. Datorita caracterului sau, H.C.A este apreciat de specialistii in drept constitutionalca fiind a doua Constitutie britanica dupa Magna Charta. Acest act a fost emis pentru a pune capat incalcarilor masive ale libertatilor personale, comise de puterea regala.Pornindu-se de la legi mai mari, se stabileau (exceptie facind cazurile de tradare) ca nici o persoana nu poate fi arestata decit in baza unui mandat eliberat de un judecator, motivele urmind sa i se faca cunoscuteinculpatului in maximum 24 de ore. Acuzatul terbuia sa se prezinte in fata tribunalului dupa cel mult 20 de zile, in caz de nerespectare a legii celarestat putea sa se plinga instantelor superioare. H.C.A. prevedea sanctiuni pentru functionarii justitiei care nu respectau regulile procedurale ce priveaugarantiile libertatii persoanei.Neajunsurile H.C.A:Procedura prevazuta de H.C.A nu se aplica in cazul detradare a patriei, precum si in cazuri de crima gravaDaca luam in consideratie ca notiunea tradarii de patrie avea o larga interpretare si ca plecarea in Franta sau reintoarcerea in Anglia din Franta era calificata ca o tradare

51 Codul civil Napoleon. Caracteristica generală;In timpul domniei lui Napoleon Bonaparte s-au creat conditiile necesare pentru adoptarea unui Cod Civil stabil, bazindu-se pe dreptul roman, practica judiciara antebelica si cutume. Codul a exercitat in epoca o importanta revolutionara, a avut un rol foarte important in elaborare si afirmarea principiilor noului drept civil. El continea 2281 de articole si era format din partea introductiva si 3 parti.Cartea intii era dedicate persoanelor. Se reglementeaza capacitatea de exercitiu si capacitatea de folosinta a persoanelor fizice, actele de stare civila, casatoria, divortul, relatiile dintre parinti si copii.Capacitatea de folosinta este aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii.Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei fizice de a dobindidrepturi si de a-si asuma obligatii prin acte juridice proprii.  Capacitatea de folosinta incepe odata cunasterea persoanei fizice (uneori chiar de la conceptie). Capacitatea de exercitiu cunoaste 3 situatii capacitatea de exercitiu deplina dobindita la 21 de ani, capacitatea de exercitiu restrinsa si incapacitatea.Cartea a doua continea prevederi despre avere si diferite modificari a proprietatii. Cartea a treia reglemanta modurile de obtinere a proprietatii :mostenirea testamentara si legala ; contractele ; obligatiile extracontractuale.Codul civil francez reglementeaza detaliat statutul juridic general alpersoanelor pe tot parcursul vietii.

52 Codul civil Napoleon. Dreptul de proprietate. Dreptul obligatiilor ?

Un loc central in a doua carte a Codului Civil i-a revenit institutului proprietatii. Codul civil a utilizat interpretarea romanaprivint intelegerea proprietatii ca pe un drept abstract si absolut.Legiuitorul evidentiaza caracterul universal si individual al dreptului de proprietate. ”Dreptul de proprietate asupra pamintului include in sine tot ceea ce se afla pe acest pamint si ceea ce se afla sub el. Astfel, proprietaruldevenea stapinul absolut si deplin al tuturor bogatiilor naturale descoperite pe lotul sau, un lucru nefavorabili pentru industriasi. In a treia carte se denota ca proprietatea asupra averii se obtine si se transmite prin mostenire,prin donatie, prin testament sau in virtutea obligatiilor. Conform Codului, mostenitorii decedatului deveneau in conformitate cu succesiunea in ordine descrescinda si crescinda si rudele colaterale pina la al 12-lea grad derudenie. Codul a extins libertatea testamentului si a donatiei. Ele nu puteau depasi jumatate din avere, daca dupa moartea persoanei care a redactat dispozitia testamentara, raminea un copil legal, 1/3 din avere – daca ramineau2, 1/ 4 – trei sau mai multi.53 Codul civil lui Napoleon. Dreptul familiei

In prima carte a codului civil napoleonian au fost consolidate principiile de baza ale dreptului familial. Desi unele articole aleCC napoleonian subliniau egalitatea sotului si sotiei, in general barbatul ocupa o pozitie dominanta in familie. Sotul avea dreptul sa determine locul detrai al familiei, sotia era obligata sa-si urmeze sotul. Adulterul sotieipermitea sotului sa divorteze, si invers. Codul civil a stabilit inegalitati indrepturile sotului si ale sotiei si in relatiile cu copiii. Puterea parinteasca era in fond atribuita tatalui, el putind sa-si priveze copilul de libertate timp de o luna. Fiii care nu au atind virsta de 25 ani si fiicele de pina la 26ani nu aveau dreptul sa se casatoreasca fara acordul tatalui si al mamei, dar in caz de neintelegere intre parinti, prioritate avea opinia tatalui. Codul admitea posibilitatea recunoasterii copiilor nascuti in afara casatoriei, insase interzicea ”identificarea” tatalui. Normele CC purtau un caracter progresist. Codul securiza casatoria, aceasta fiind o intelegere civila. In conditiile intensificarii influentei bisericii catolice, divortul civil a fostdesfiintat si reinstaurat i in 1884.54 Revolutia franceza din sec al XVIII-lea si formarea statului modern francez

In a doua jumatate a seal XVIII-lea Franta era o monarhie absoluta, pe cale de dezvoltare din punct devedere comercial si industrial. Burghezia nou formata nu dorea sa suporte dominatia imperiala a nobilimii. Relatiile feudale deveneau un obstacol in calea dezvoltarii agriculturii, tergivesau dezvoltarea industriei. Burghezia si taranimea s-a unit impotriva absolutismului si feudalismului.Societatea franceza era clasificata in 3 stari sociale: clerul, nobilimea si restul populatiei (burghezia, taranii, muncitorii, mestesugarii).Clerul si nobilimea erau scutite de achitarea impozitelor. Nobilimea detinea cele mai inalte functii de stat.O alta sarcina a revolutiei era lichidarea orinduirii bazate pe stari. O premisa ideologica a revolutiei a fostconceptiile progresiste ale lui Russo, Voltaire , Montesquieu. Cauza principala a revolutiei burgheze era contradictia dintre fortele de productie si relatiile de productie. In 1789 regele Ludovic al XVI-lea a ordonat convocarea statelor generale.Adunarea Nationala s-a proclamat putere suprema in tara in scop de a desfiinta autocratia regala. Ea s-a proclamat Adunare Constituanta la 9,07,1789, asumindu-si dreptul de a institui un nou sistem statal. Masele s-au rasculat la 14,07,1789 atacind Bastilia. Cucerirea Bastiliei a constituit inceputul revolutiei. Absolutismul a fost rasturnat, iar monarhia a devenit constitutionala.Refele a ramas in fruntea statului. Administratia regala a fost substituita cu organe eligibile – municipalitate.

55.Declaratia dreptului omului si cetateanului din 1789

Declaratia drepturilor omului si cetateanului a fost adoptata de Adunarea Constituanta la 26,08,1789. Ea recunoaste in calitate de izvor al puterii natiunea, astfel este abolit absolutismul si se consoliedazamonarhia constitutionala. Ea contine 17 articole. Omul este inzestrat de lanastere cu anumite drepturi, iar cetateanului ii sunt acordate aceastuia de catre stat. Autorii declaratiei franceze considerau ca motivul tuturor relelor sociale si viciilor este ignorarea drepturilor omului, de aceea in document au fost incluse in forma solemna drepturile firesti,inalienabile si sacra ale omului.Art.1 declara ca oamenii se nasc egali si ramin liberi si egali in drepturiArt 2 permitea aliantele politice cu scopul pastrarii drepturilor ca:proprietatea, securitatea etcArt 3 definea libertatea ca fiind dreptul de a face tot ce nu este indetrimentul altuia.Art.9 consolideaza prezumtia nevinovatiei, oricine este considerat nevinovat pina la proba contrarieArt 10, 11 garantau libertatea constiintei si a convingerilor, nimeni nu urmasa fie persecutat pentru convingerile sale, nici chiar pentru cele religioaseFortelor armate le erau consacrate art.12 si 13. Armata urma sa fie intretinuta din impozitele achitate de cetateni in dependenta de starea lor materiala.Impozitele, art 14 puteau fi stabilite personal de cetateni sau reprezentantiiacestora.Statul in cadrul caruia nu este asigurata libertatea, garantate drepturile sinu a realizat separarea puterii, nu are Constitutie (art.16.)Proprietatea este un drept de care nimeni nu poate fi lipsit, decit pentru ocauza de utilitate public a si printr-o dreapta si echitabila despagubire.(art.17)

56. Constitutia din 1791

Constitutia franceza a fost adoptata la 3-18 septembrie 1791, regele depunind peste citeva zilejuramint de respectare a ei.  Ea era compusa din 17 capitole, primul fiind preambulul care prevedea libertateadeplasarii in teritoriu, libertatea intrunirilor si petitiilor, statul gatanta instruirea gratuita, era interzisa cenzura.Conform Constitutiei puterea de stat avea la baza organizarii 2 principii suveranitatea nationala si principiul separarii puterii. Puterea legislativa era detinuta de adunarea Legislativa care aveain competenta: initiativa legislativa, adoptarea legilor, fixarea impozitelor,bugetul, gestiona averea nationala,

conventiile internationale.Adunarea Legislativa era compusa din 745 deputati,alesi de populatie prin sistemul de 2 nivele, ce avea la baza cenzul electoral.Puterea executiva era detinuta de rege. Puterea regelui era ereditara, insa sesubordona legii.El nu dispunea practic de dreptul de a emita acte normativesi functionarii erauresponsabili in fata Adunarii Legislative. Regele era seful statului, conduceaarmata, flota si reprezenta statul in relatiile externe. Unica competentaimportanta era dreptul de veto, referitor la actele adoptate de AdunareaLegislativa.Puterea judecatoreasca era exercitata de judecatori independenti.

20:0857.Lovitura de stat din 27 iulie 179

Grupul de deputati moderati, termidorietnii, veniti la putere in rezultatul loviturii de stat au fost nevoiti sa pastreze sistemul organelor statale, formate de iacobini. Ulterior mecanismul doctrineirevolutionare a fost desfiintat, fiind anulata si legislatia social-economica a iacobinilor. Comitetul salvarii publice a pierdut calitatea de organguvernamental. A fost lichidata Comuna din Paris, la fel si Comitetelerevolutionare. Conventia a decis sa elaboreze un nou document constitutional. In august 1795Conventia a adoptat o noua Conventie a Frantei textul fiind trecut prin procedura plebiscita. S-a pastrat lozinca”libertate, egalitate, fraternitatedar si suveranitatea poporului, organele reprezentative, orinduirea republicana etc”.Constitutia a stipulat in art.92 bazele orinduirii republicane pe principiul separatiei puterilor. A abolit dreptul universal de vor si a restabilit cenzulde avere.Corpul legislativ ii era rezervat un loc important. Pentru prima data legislativul fran cez a fost format din 2 camere: Consiliul batrinilor, cu 250 membri cu cirsta minima de 40 ani si Consiliul celor 500 cu virsta de oeste 30ani.Numai consiliul celor 500 detinea dreptul de initiativa legislativa, insn hotaririle lui deveneau lege numai dupa aprobarea Consiliului batrinilor.Puterea executiva apartinea directoratului, format din 5 membri alesi din corpul legislativ prin vot secret. Puterea executiva era putin eficienta. Directoratul se innoia in fiecare an prin realegerea unuia din membrii lui.Pentru exercitarea functiilor departamentale directoratul desemna ministrii care insa nu formau guvernul. Directoratul nu era apt sa rezolve problemele esentiale ale societatii acumulate in anii revolutiei. Impotriva lui sepronuntau atit monarhistii, cit si republicanii democrati.

58. Lovitura de stat ageneralului Napoleon Bonaparte si Constitutia din 1799

L a 9 decembrie 1799 Napoleon a obtinut demisia membrilor directoratului Corpului legislativ si s-acerut transmiterea puterii celor 3 consuli in frunte cu Bonaparte. Puterea in republica franceza a trecut catre un colegiu format din 3 consuli – generalul Bonaparte si 2 din fostii membri ai directoratului. Preluind initiativalegislativa Bonaparte dispune elaborarea unei noi constitutii. Noua constitutie republicana a fost aprobata la 13,12,1799 in urma unui plebiscit. Ea nu se stabilea de organul reprezentativ si a stabilit dictaturageneralului Bonaparte. Ea nu mai continea Declaratia drepturilor omului si a cetateanului. Piatra unghiulara a intregului sistem constitutional a devenit guvernul in care primul consul se bucura de un statut special. Bonaparte beneficia de dreptul de a desemna si revoca membrii Cabinetului de stat,ministrii, ambasadorii, ofiterii , judecatorii. Constitutia practic renunta la separarea puterilor, stabilind regimul puterii personale a primului consul. Napoleon a contribuit ca prin constitutie sa fie stabilita oprocedura speciala a procesului legislativ, care provoca incapacitatea politica a corpului legislativ si o dependenta de primul consul.Constitutia din 1799 a renuntat la alegerile administratiei locale. Pentruadministrarea departamentelor guvernul esemna prefectii, iar in orase- primarii.In plebiscitul din 1802 Bonaparte este anuntat consul pe viata si in 1804, eldevine imparat. Napoleon a favorizat dezvoltarea economiei. El a stabilit o conventie cu biserica catolica referitor la paminturile bisericesti vindute.

59.Revolutia din februarie 1848 din Franta

In anii 1848-1849 in multe tari din Europa au izbucnit noi revolutii burgheze. Revol. din 1848 a proclamat a II-a republica.Organele statale se formau in baza principiului separatiei puterilor. Loculcentral in acest sistem era destinar puterii executive – presedintelui. El nu depindea de parlanebt su era ales pe un termende 4 ani de popor.Puterea legislativa era detinuta de Adunarea Nationala aleasa pe 3 ani cecetatenii franecezi cu virsta de minim 21 ani. Adunarea era unicamerala sicompusa de 750 deputati. Constitutia prevedea instruirea Consiliului de Stat,

numit pe un termen de 6 ani de Adunarea Nationala. El examina proiectele delege parvenite din guvern sau din Adunarea Nationala. Consiliul avea influentaasupra legislativului.

60.Revolutia din 18 martie. Proclamarea comunei din Paris

Revolutia din 18 martie 1871 a fost precedata de razboiul Frantei cu Prusia si aliatii acesteia, de revolutiaburghezo-democratica din Franta. Luarea in captivitate a soldatilor si a lui Napoleon al III-lea la 2.9.1870 aprovocat revolta intregului popor, care cerea apararea patriei si instaurarearepublicii. La insistenta poporului, Corpul legislativ a fost obligat sa accepte detronarea imparatului. Franta a fost declarata republica. Cea de-a 4arevolutie din istoria Frantei s-a incheiat cu formare unui guvern provizoriu,care s-a proclamat guvern al apararii nationale. S-au intreprins incercari de a incheia pace grabnica cu Germania. Astfel, prusacii au patruns in Franta si in a doua jumatate a lui septembrie au incercuit Parisul. In ianuarie 1871 Franta si Germania au incheiat un armistitiu, dupa care un tratat de pace.Revolta provocata de actiunile guvernului la 18.3.1871 s-a transformat inrascoala populara, care a invins. Lovitura de stat s-a produc in conditii extreme, in rezultatul semnarii pacii rusinoase.Primul guvern revolutionar a devenit Comitetul central al garzii Nationale, iaracesta a transmis puterea Consiliului Comunei din Paris care detinea puterealegislativa si executiva, si se ocupa de gestionarea colegiala a finantelor,afacerilor militare,muncii etc. Ea si-a exercitat puterea 72 zile si aintreprins unele reforme: a desfiintat politia, armata veche, a  separat biserica de stat, scoala de biserica,s-au organizat scoli de tip nou, invatamintul este obligatoriu si gratuit.Consiliul Comunei era prima experienta de dictatura a clasei muncitoare in istoria mondiala.

61.Sistemul de drept inFranta

In preajma revolutiei,statele provinciale se declarasera pentru reformarea justitiei si procedurii dejudecata. Dupa convocarea Statelor generale, se intocmesc 2 proiecte de cod civil ca simple incercari doctrinare.La 20.9.1792 Adunarea legislativa este inlocuita cu Conventiunea. Unul din primele acte ale Conventiei a fost reorganizarea Comitetului de legislatie.Dupa dizolvarea Conventiei s-a format pe baza unei noi constitutii Directoratul.Hotarirea din 12 august 1799 stabilea componenta Comisiei si prin deciziaaceasta ministrul de justitie era obligat sa puna la dispozitia comisiei toate proiectele de cod intocmite indepind de la instaurarea conventiei, pentru a-i sluji ca orientare. Pentru a deveni cod, proiectul urma sa treaca printr-ofiliera procedurala politica si nu juridica, dupa care era examinat in sectia legislativa a Consiliului dde Stat si apoi discutat in plenara acestuia.Proiectul a fost dezbatut in Constiliul de stat, care a consacrat 102 sedintesi codul civil trebuia votat.Corpurile legiuitoare au respins primul capitol al proiectului. Pina lasfirsit, codul a fost adoptat intre anii 1803-1804 sub forma unui numar de 36 de legi care au fost reunite intr-un singur cod