Evaluări privind riscul de contaminare pe piaţa bancară europeană

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

Evaluări privind riscul de contaminare pe piaţa

bancară europeană

Conducător de doctorat,

Prof.univ.dr. Ioan Trenca

Doctorand,

Simona Mutu

2012

Universitatea Babeş-Bolyai Facultatea de Ştiinţe Economice

şi Gestiunea Afacerilor

Cluj-Napoca

Evaluări privind riscul de contaminare pe piaţa bancară europeană

1

“Criza este cea mai bună situaţie care poate apărea asupra naţiunilor şi oamenilor,

pentru că atrage după sine progrese. În perioada de criză se nasc invenţiile,

descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi, fără a

rămâne depăşit. Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai

mult problemele decât soluţiile.”

Albert Einstein


2

Structura tezei de doctorat

Introducere

Capitolul 1. Contaminarea bancară - abordări microprudenţiale şi

macroprudenţiale

1.1. Evenimentul sistemic şi criza sistemică - definire, formă, relaţie

1.2. Riscul sistemic în bănci - şocuri de lichiditate, contagiune şi falimente bancare

1.2.1. Impactul şocurilor de lichiditate asupra riscului sistemic

1.2.1.1. Falimente bancare speculative

1.2.1.2. Falimente bancare fundamentale

1.2.1.3. Gestiunea şocurilor de lichiditate pe piaţa interbancară

1.2.2. Contagiunea bancară în economia bazată pe competiţie

1.2.2.1. Contagiunea pe piaţa interbancară

1.2.2.2. Contagiunea în cadrul sistemelor de decontare a plăţilor interbancare şi a

operaţiunilor cu instrumente financiare

1.2.3. Efectele contaminării bancare – transmiterea pe pieţele financiare

1.3. Reglementări prudenţiale în domeniul supravegherii bancare privind riscul sistemic

Capitolul 2. Identificarea şi cuantificarea riscului sistemic pe piaţa bancară

2.1. Identificarea instituţiilor financiare ce prezintă importanţă sistemică

2.2. Externalităţile aferente crizelor sistemice şi efectele de contagiune bancară

2.3. Măsurarea riscului sistemic şi a efectelor de contagiune

2.3.1. Standardul Value at Risk în cuantificarea riscului financiar. Modelare

econometrică şi validare

2.3.2. Estimarea riscului sistemic şi a efectelor de contagiune prin intermediul

măsurilor de risc de piaţă

2.3.2.1. Reglementarea microprudenţială versus reglementarea macroprudenţială

2.3.2.2. Nivelul capitalizării bancare

2.3.2.3. Gradul de contaminare dintre instituţiile financiare

2.3.2.4. Lichiditate, corelaţii şi modificări în regimul volatilităţii

2.3.3.5. Impactul activităţii de investiţii şi de tranzacţionare asupra riscului

sistemic

Capitolul 3. Evaluări privind contaminarea băncilor europene. Studiu empiric

3.1. Analiza datelor utilizate

3.2. Metodologia utilizată pentru estimarea contribuţiei băncilor la riscul sistemic

3.2.1. Utilizarea Value at Risk şi Conditional Value at Risk în estimarea riscului

sistemic

3.2.2. Estimarea măsurilor de risc prin regresia quantilică

3.2.3. Testarea acurateţii măsurilor de risc

3.3. Analiza rezultatelor obţinute

3.3.1. Analiza riscului sistemic la nivelul pieţei bancare europene

3.3.1.1. Evaluarea riscului sistemic


3

3.3.1.2. Determinarea contribuţiilor individuale ale băncilor la riscul sistemic

3.3.1.3. Testarea acurateţii modelelor estimate

3.3.2. Impactul riscului sistemic asupra băncilor “too-big-to-fail”

3.3.3. Impactul adecvării capitalului asupra riscului sistemic

3.3.4. Transmiterea efectelor de contagiune

Capitolul 4. Soluţii privind bunele practici utilizate în reglementarea prudenţială a

riscului la nivelul sistemului bancar european

4.1. Practici utilizate de autorităţile de supraveghere în limitarea efectelor de contaminare

bancară

4.1.1. Blocarea retragerii depozitelor

4.1.2. Limitarea creditării pe piaţa interbancară

4.1.3. Constrângerile asupra portofoliului de active

4.1.4. Garantarea depozitelor

4.1.5. Creditarea de ultimă instanţă

4.2. Evoluţia sistemului bancar european

4.2.1. Analiza portofoliului de plasamente

4.2.2. Analiza surselor de finanţare

4.2.3. Analiza profitabilităţii băncilor

4.3. Politici de supraveghere prudenţială contraciclice. Studiu empiric

4.3.1. Analiza datelor

4.3.2. Metodologia utilizată pentru estimarea legăturii dintre riscul sistemic şi

variabilele specifice instituţiilor bancare

4.3.3. Modalităţi de ajustare contraciclică a riscului sistemic

Concluzii finale şi propuneri

Bibliografie

Anexe

Cuvinte cheie

risc sistemic, contaminare bancară, faliment bancar, Conditional Value at Risk, regresie

quantilică, macroprudenţialitate, supraveghere prudenţială contraciclică

Mulţumiri

Cercetarea a fost susţinută de Fondul Social European prin Programul Operaţional

Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, proiectul „Studii doctorale

inovative într-o societate bazată pe cunoaştere”, grant POSDRU/88/1.5/S/60185.


4

Introducere

În urma unei analize amănunţite a celei mai recente crizei financiare, analişti, practicieni

şi cercetători ai pieţelor financiare dezbat în permanenţă următoarea întrebare: este criza

o consecinţă a asumării unor acţiuni prea riscante de către instituţiile financiare sau este

rezultatul unor intervenţii nepotrivite a guvernelor pe pieţele financiare? Este o

consecinţă a reglementărilor prudenţiale în spiritul şcolii austriece sau a acţiunilor luate

în spiritul keynesist?

Ceea ce la început semăna cu o criză temporară de lichidităţi corelată cu caracterul

nerăbdător al jucătorilor de pe pieţele financiare, s-a transformat într-o criză profundă de

solvabilitate a întregului sistem financiar corelată cu criza datoriilor suverane. Ca urmare

a unor reglementări prudenţiale ineficiente şi suficient de permisive, precum şi a unei

supervizări prea relaxate din partea autorităţilor de supraveghere, instituţiile financiare s-

au îndatorat excesiv în avântul după venituri. Consecinţele sunt pe măsura riscului

asumat, băncile angrenându-se în mrejele unor jocuri mult prea periculoase pentru

statutul acestora, periclitând stabilitatea şi credibilitatea întregului sistem.

Colapsul South Sea din Marea Britanie (1720), criza financiară globală (1825), panica

imobiliară din SUA (1827), panica bancherilor (1907), marea depesiune (1929-1933),

criza economiilor şi împrumuturilor din SUA (1990), criza mexicană (1994), criza

imobiliară din Japonia (1996) şi criza financiară asiatică (1997), criza financiară rusească

(1998), colapsul dot-com din SUA (2000), criza economică argentiniană (1999-2002)

sunt câteva exemple din istoria financiară. Acestea însă nu au fost lecţii bine învăţate de

către instituţiile financiare, autorităţile de supraveghere, guverne sau organizaţiile

internaţionale. După cum Roubini a punctat: “Crizele îmbracă multe culori şi ceea ce a

funcţionat într-o anumită situaţie s-ar putea să nu mai funcţioneze în alta.”

Instituţiile financiare s-au bazat pe sprijinul băncilor centrale ca şi creditori de ultimă

instanţă la nivel local, iar acestea alături de guverne s-au bazat pe sprijinul unor

organisme financiare internaţionale ca şi creditori de ultimă instanţă ai întregii lumi.

Această relaxare a dat însă naştere unui fenomen de hazard moral fără precedent, iar


5

organismele financiare internaţionale au devenit creditori de primă, ultimă şi unică

instanţă ai sistemului financiar.

Interconexiunile din sistemul bancar sunt o necesitate, deoarece nu toate instituţiile sunt

specializate concomitent în atragerea de fonduri sub formă de depozite şi utilizarea lor în

creditarea economiei. Unele instituţii sunt specializate în atragerea de depozite, altele

doar în acordarea de credite şi trebuie privite ca elemente esenţiale care asigură

redistribuirea lichidităţii în cadrul sistemului, de la cele cu excedent înspre cele cu

deficit. Însă aceste transferuri de fonduri sunt purtătoare de risc de credit dacă nu sunt

gestionate adecvat şi per ansamblu trebuie reglementate pentru a fi asigurată evitarea

transmiterii efectelor de contagiune în caz de colaps a contrapartidei.

Extinderea activităţii instituţiilor financiare la nivel internaţional le-a făcut însă prea mari

şi prea interconectate pentru a putea cădea, iar din punctul de vedere al autorităţilor de

supraveghere prea importante pentru a fi lăsate să se prăbuşească. Externalităţile negative

pe care colapsul lor le transmit în economie sunt de dimensiuni colosale şi îmbracă

diverse forme: vânzări forţate de active, spirale de lichiditate, împrumuturi sub valoarea

de piaţă a colateralului, pierderi asociate poziţiilor deţinute, subcapitalizare, rate

penalizatoare ale dobânzilor sau falimente speculative.

Managementul defectuos al elementelor din portofoliul de tranzacţionare insuficient de

bine reglementat, deteriorarea calităţii portofoliului de credite datorită încetinirii creşterii

economice, alături de slaba gestionare a lichidităţii au fost cauzele unui comportament

extrem de vulnerabil al băncilor la evenimentele extreme care s-au produs pe piaţă odată

cu declanşarea crizei financiare în 2008. La nivelul sistemului bancar european se adaugă

şi dependenţa subsidiarelor de finanţările provenite de la băncile mamă. Toate acestea au

sporit vulnerabilitatea băncilor din Europa concomitent cu agravarea crizei din zona

euro.

În scopul obţinerii de noi venituri şi a creşterii valorii de piaţă a activelor, participaţiile

băncilor puternice din vestul Europei, la care se adaugă cele din Grecia, în sistemul

bancar al ţărilor emergente din Europa Centrală şi de Est (ECE) au crescut semnificativ

în ultimul deceniu. Aparent sigure, datorită nivelului corespunzător al capitalului şi a

desfăşurării unor activităţi tradiţionale bazate în principal pe activităţile de atragere de


6

depozite şi acordare de credite, băncile din Europa Centrală şi de Est au intrat în vizorul

organismelor de supraveghere. Integrarea treptată a acestei pieţe bancare, a dus la

sporirea gradului de interconexiune, ceea ce a generat dezvoltarea riscului sistemic şi

intensificarea efectelor de contagiune. În cazul majorităţii băncilor, problemele

înregistrate ca urmare a expunerii pe pieţele financiare internaţionale impun o

recapitalizare corespunzătoare cu nivelul pierderilor cauzate de deteriorarea calităţii şi a

valorii de piaţă a activelor. Efectele acestor măsuri se traduc în primul rând prin blocarea

de către băncile mamă a accesului la lichidităţi a subsidiarelor, iar în ultimă instanţă prin

vânzarea participaţiilor în cadrul acestora.

În noul context devine deosebit de importantă estimarea efectelor de contaminare

bancară. De remarcat este faptul că pentru prima dată Comitetul de Supraveghere

Bancară de la Basel introduce cerinţe privind adecvarea capitalului special pentru băncile

de importanţă sistemică, a căror cădere ar periclita stabilitatea întregului sector financiar

la nivel global.

Motivaţia alegerii acestei teme de cercetare rezidă din necesitatea unei analize

aprofundate a riscului la nivelul sistemului bancar european, concomitent cu transmiterea

efectelor de contagiune între instituţiile financiare. Cu toate că pentru piaţa bancară

americană s-a realizat un număr semnificativ de studii ce analizează riscul sistemic, un

număr restrâns de lucrări au tratat acest subiect pe piaţa bancară europeană.

Scopul cercetării constă în analiza detectării, estimării, monitorizării şi controlului

riscului sistemic, precum şi a efectelor de contaminare bancară. Pe de o parte s-a efectuat

o analiză calitativă privind identificarea factorilor de risc, a instituţiilor de importanţă

sistemică, a metodologiei de estimare a riscului sistemic, precum şi a externalităţilor

negative pe care colapsul unei bănci le induce în economie. Pe de altă parte s-a dezvoltat

o analiză cantitativă a riscului la care este expus sistemul bancar european, alături de

estimarea efectelor de contagiune transmise în rândul instituţiilor financiare.

În vederea atingerii acestui scop ne-am orientat atenţia înspre următoarele obiective

specifice:


7

analiza modului în care retragerile speculative ale deponenţilor şi deficitul

agregat de lichiditate pot genera apariţia unei crize sistemice;

analiza modului în care relaţiile de împrumut de pe pieţele interbancare, respectiv

relaţiile de contrapartidă în cadrul sistemelor de plăţi pot intensifica contaminarea

bancară;

evaluarea metodelor şi tehnicilor utilizate de organismele de supraveghere

financiară pentru a detecta şi monitoriza instituţiile de importanţă sistemică;

analiza reglementărilor în domeniul supravegherii prudenţiale privind riscul

sistemic;

estimarea riscului sistemic la nivelul pieţei bancare europene;

impactul adecvării capitalului asupra riscului sistemic;

evaluarea transmiterii efectelor de contagiune între diferite instituţii financiare;

analizarea posibilităţilor de ajustare contraciclică a contribuţiei băncilor la riscul

sistemic.

Metodologia de cercetare. Estimarea riscul sistemic şi a efectelor de contagiune s-a

efectuat prin intermediul metodologiei dezvoltată de Adrian şi Brunnermeier (2010).

Aceasta presupune calcularea unor indicatori Conditional Value at Risk (CoVaR) care

surprind pierderea maxim posibilă a sistemului condiţionată de pierderea băncilor în

condiţii de criză. Estimarea s-a realizat prin intermediul regresiei quantilice, aplicată

direct asupra distribuţiilor valorilor extreme ale variabilelor financiare. Motivaţia alegerii

acestei metodologii se datorează faptului că rezolvă cele mai complexe probleme

întâlnite în estimarea riscului pe piaţa financiară, şi anume variaţiile extreme şi

prociclicitatea. CoVaR surprinde cele mai extreme valori cauzate de evenimentele

neprevăzute de pe piaţă, fiind în acelaşi timp o măsură de risc contraciclică.

Supravegherea prudenţială bazată pe acest indicator obligă băncile să constituie rezerve

de capital mai mari în perioade de avânt, relaxând politica în perioade de criză.

Ca şi structură, teza este împărţită în patru capitole ce tratează detaliat obiectivele

specifice, oferind o imagine amănunţită asupra evaluării riscului de contaminare pe piaţa

bancară europeană.


8

Sinteza capitolul 1

Contaminarea bancară – abordări microprudenţiale şi macroprudenţiale

Primul capitol tratează modalităţile prin care retragerile speculative ale deponenţilor,

deficitul agregat de lichiditate, relaţiile de împrumut de pe pieţele interbancare, respectiv

contagiunea de pe piaţa financiară, interbancară şi a sistemelor de plăţi şi de decontare a

instrumentelor financiare pot genera apariţia unei crize sistemice şi răspândirea efectelor

de contagiune.

Riscul sistemic este definit ca fiind “un eveniment sistemic ce afectează un număr

considerabil de instituţii sau pieţe financiare într-un sens puternic, distorsionând sever

buna funcţionare a întregului sistem financiar” (De Bandt şi Hartmann, 2002).

Particularitatea acestuia constă în fenomenul de contaminare bancară, evenimentele

sistemice propagându-se extrem de rapid de la o bancă către celelalte instituţii financiare.

Severitatea pierderilor depinde de modul de propagare al şocurilor, prin diferite canale şi

pe diferite pieţe: piaţa bancară, piaţa de capital, piaţa sistemelor de compensare a plăţilor

interbancare, precum şi a tranzacţiilor cu diferite instrumente financiare.

O serie de studii în domeniul riscului sistemic tratează probabilitatea ca apariţia unei

crize de lichidităţi la o anumită bancă, datorată unor retrageri masive de numerar, să

provoace pierderi întregului sistemul bancar. Celebrul model a lui Diamond şi Dybvig

(1983) surprinde falimentul individual al unei bănci în condiţiile unei economii în care

există o singură bancă. Bhattacarya şi Gale (1987) au extins modelul acestora la nivelul

piaţei interbancare, falimentul unei bănci fiind legat de şocurile de lichiditate generate de

nevoia de consum a clienţilor tuturor băncilor din sistem. Diamond şi Rajan (2005) au

arătat că deficitul temporar de lichiditate înregistrat de mai multe bănci poate cauza

contagiunea la nivelul întregului sistem bancar, datorită structurii activelor bilanţiere

expuse la factori de piaţă comuni.

Intrarea în faliment a băncilor poate fi cauzată şi de o perspectivă de înrăutăţire a

indicatorilor de performanţă, de lichiditate, de solvabilitate sau de îndatorare. Deţinerea

unui portofoliu de credite neperformant sau reducerea valorii de piaţă a titlurilor deţinute


9

în portofoliu poate fi percepută de deponenţi ca un semnal negativ privind solvabilitatea

băncii. În pofida faptului că nu se confruntă cu nevoi de lichiditate în prezent, aceştia

doresc să retragă anticipat depozitele de teama că înrăutăţirea indicatorilor financiari

poate cauza falimentul băncii. Modul în care perspectiva de înrăutăţire este percepută de

către deponenţi, datorită caracterului asimetric al informaţiei, poate determina o bancă să

ajungă în pragul falimentului, chiar dacă în prezent aceasta este solvabilă. Avantajul

acestui tip de faliment este că va elimina din sistem băncile neperformante ce finanţează

afaceri riscante şi care nu vor putea genera cash-flow-uri pozitive.

Datorită capacităţii de a transmite şocurile de volatilitate de la o instituţie la alta şi de a

amplifica efectul negativ al evenimentelor extreme, pieţele de capital, valutare, cele

aferente obligaţiunilor guvernamentale sau altor instrumente financiare afectează un

număr mare de participanţi în acelaşi timp, ceea ce le conferă un caracter sistemic.

Comparativ cu alte sectoare financiare contagiunea în sectorul bancar se respândeşte mai

rapid, iar externalităţile negative au un efect mult mai puternic. Totodată, un număr

considerabil mai mare de instituţii intră în faliment, provocând pierderi substanţiale

deponenţilor, investitorilor şi celorlalţi creditori.

Injecţiile de lichiditate asigurate de banca centrală şi diferite structuri de evitare a

răspândirii contagiunii în sectorul bancar nu sunt suficiente pentu evitarea riscului

sistemic, iar câteodată nu sunt tocmai eficiente. În plus, majoritatea acestor măsuri se

implementează ex-post, în timp ce ar fi necesare nişte măsuri implementate ex-ante

pentru a preveni eventualele probleme la nivelul unei bănci şi răspândirea ulterioară la

nivelul întregului sistem. În categoria celor din urma intră reglementările prudenţiale în

domeniul supravegherii ce recomandă băncilor asigurarea permanentă a unui nivel

corespunzător al capitalului în funcţie de riscurile generate de activităţile derulate.

În contextul crizei financiare actuale s-a propus revizuirea Acordului Basel II cu o

abordare mult mai sensibilă la variaţiile extreme şi neprevăzute de pe piaţă. A fost

necesară o regândire a întregii arhitecturi a reglementărilor prudenţiale privind adecvarea

capitalului, concretizată în Acordului Basel III. Noua abordare acordă o atenţie deosebită

riscului de lichiditate şi capitalului contraciclic, impunându-se pentru prima dată cerinţe

de capital suplimentar băncilor de importanţă sistemică, a căror colaps ar periclita

stabilitatea întregului sector financiar la nivel global.


10

Sinteza capitolului 2

Identificarea şi cuantificarea riscului sistemic pe piaţa bancară

Conceperea unor reglementări prudenţiale care să asigure monitorizarea cât mai eficientă

a riscului sistemic presupune identificarea din timp a instituţiilor de importanţă

sistemică. Acestea sunt instituţii ce desfăşoară o activitate internaţională complexă, fiind

prea mari şi prea interconectate pentru a fi lăsate să se prăbuşească. Considerăm, că

principalul criteriu de decizie ar trebui să fie externalităţile negative pe care le provoacă

o instituţie financiară în cazul unui colaps celorlalte bănci din sistem. Pe cele mai multe

pieţe financiare externalităţile negative cauzate de intensificarea riscului sistemic şi

răspândirea efectelor de contagiune pot îmbrăca următoarele forme: vânzări forţate de

active, spirale de lichiditate, împrumuturi sub valoarea de piaţă a colateralului, pierderi

asociate poziţiilor deţinute, subcapitalizare, rate penalizatoare ale dobânzilor, falimente

speculative.

În cadrul celui de-al doilea capitol se examinează modalităţile de identificare a

instituţiilor financiare ce prezintă importanţă sistemică şi se analizează detaliat modelele

statistice utilizate în estimarea riscului sistemic. Accentul se pune asupra măsurilor de

risc ce ţin cont de evoluţia conjugată a pieţelor financiare, de nivelul capitalizării

bancare, de gradul de contaminare dintre instituţiile financiare, de lichiditate, corelaţii şi

modificări în regimul volatilităţii. În practică se observă o dispută permanentă între

autorităţile de supraveghere şi cercetători cu privire la modalitatea de cuantificare a

riscului sistemic. În timp ce primele preferă metoda contabilă ce constă în calcularea

anumitor indicatori de risc sistemic pe baza datelor contabile şi stabilirea unor limite de

expunere pentru bănci, cercetărorii propun o abordare mult mai dinamică bazată pe

estimarea riscului sistemic în mod continuu prin ajustarea indicatorilor bilanţieri ai

băncilor la evoluţiile de pe pieţele financiare.

Dată fiind importanţa măsurilor de piaţă în estimarea riscului sistemic, tehnicile de

cuantificare trebuie să prezinte o acurateţe ridicată. Doar în aceste condiţii se pot concepe

reglementări eficiente în domeniul monitorizării sistemului bancar şi a avertizării

timpurii. În cadrul acestui capitol am detaliat modalităţile de cuantificare a măsurilor de

piaţă (Value at Risk) prin diverse modele econometrice (modele non-parametrice –


11

simularea istorică şi simularea Monte Carlo, modele parametrice – Riskmetrics şi clasa

GARCH, modele semiparametrice – modele hibride, VaR condiţionat, teoria valorilor

extreme). O atenţie deosebită trebuie acordată testării acurateţii modelelor prin

intermediul metodologiei de backtesting (testele Basel, Kupiec şi Christoffersen).

Accentul este pus pe trecerea de la abordarea microprudenţială a riscului ce are în centru

estimarea indicatorului Value at Risk (VaR) pentru fiecare bancă individual, înspre

abordarea macroprudenţială a riscului bazată pe Conditional Value at Risk (CoVaR).

Dezvoltată de Adrian şi Brunnermeier (2010) măsura CoVaR propune o abordare

contraciclică a reglementărilor de prudenţialitate privind nivelul de adecvare al

capitalului. Aceasta surprinde pierderea maxim posibilă pe care o poate înregista întregul

sector bancar (valoarea indicatorului VaR aferent întregului sector bancar) condiţionată

de evenimentul ca fiecare instituţie din sistem să înregistreze pierderea maxim posibilă

(să se afle la nivelul propriu al VaR). Indicatorul se estimează în baza unor date de piaţă

ce încorporează riscul de lichiditate, riscul de credit şi riscul de piaţă.

Indicatorul se determină pentru întreg sistemul bancar şi fiecare bancă este tratată ca

parte a unui întreg. Se poate utiliza în mai multe direcţii: determinarea riscul întregului

sistem bancar condiţionat de riscul individual al unei bănci, determinarea riscului unei

bănci condiţionat de un eveniment extrem înregistrat la nivelul sistemului bancar, dar şi

riscul unei bănci condiţionat de un eveniment extrem înregistrat de o altă bancă.

Implementarea cu succes a metodologiei depinde de acurateţea estimării modelelor

empirice. Cu toate că distribuţia normală este cel mai uşor de utilizat în practică, aceasta

poate duce la subestimarea riscului şi subalocarea capitalului, deoarece nu surprinde

adecvat variaţiile extreme de pe piaţă. Pentru a remedia această problemă se pot utiliza

tehnici care să modeleze direct distribuţiile formate din valorile extreme înregistrate de

variabilele financiare. Din această categorie face parte regresia quantilică, o metodă

utilizată frecvent în ultima perioadă datorită capacităţii de a produce estimări eficiente şi

robuste în cazul quantilelor condiţionate de un eveniment extrem. Pentru valorile

extreme cu o probabilitate de apariţie redusă, dar care pot cauza însă abateri

considerabile de la ipoteza de normalitate, metoda oferă o imagine mult mai detaliată

asupra distribuţiei valorilor variabilei dependente condiţionate de regresori.


12

Sinteza capitolul 3

Evaluări privind contaminarea băncilor europene. Studiu empiric

Caracterizat prin desfăşurarea cu preponderenţă a unor activităţii tradiţionale bazate pe

atragerea de depozite şi acordarea de credite, sectorul bancar european prezintă un nivel

corespunzător al capitalizării. Cu toate acestea, gradul de îndatorare a crescut

semnificativ, raportul Credite/Depozite este printre cel mai ridicat la nivel internaţional,

iar dependenţa băncilor din Centrul şi Estul Europei (ECE) de finanţarea primită de la

băncile mamă din Europa de Vest poate declanşa în orice moment evenimente sistemice.

Având în vedere aceste caracteristici, am evaluat riscul de contaminare la nivelul

sistemului bancar european prin prisma unui eşantion format din 53 de bănci europene cu

activitate internaţională. Acestea au fost supuse analizei de stresstesting realizată de către

Asociaţia Bancară Europeană şi reprezintă sistemele bancare din 19 state ale Uniunii

Europene. Eşantionul este format atât din bănci care au reuşit să îşi menţină ratingul de la

declanşarea crizei financiare până în prezent, cât şi din bănci care au fost puternic

afectate de participaţiile deţinute în zonele financiare aflate în dificultate: Grecia, Irlanda,

Spania, Portugalia sau Italia. Eşantionul cuprinde atât bănci de dimensiune mare, cât şi

redusă. Totodată sunt cuprinse o serie de bănci ce deţin subsidiare în ECE.

În demersul ştiinţific am pornit de la ipoteza că scăderea activelor totale indexate la

valoarea de piaţă sub un anumit nivel stă la baza creşterii contribuţiei băncii respective la

riscul sistemic. Activele totale indexate la valoarea de piaţă se determină prin ajustarea

valorii activelor bilanţiere cu raportul dintre valoarea de piaţă a capitalului şi valoarea

contabilă a capitalului pentru fiecare bancă în parte. Această ipoteză a fost îndelung

studiată, cele mai importante contribuţii fiind aduse de Kelly şi LeRoy (2005), Allen şi

Gale (2007), Acharya şi Yorulmazer (2007), Adrian şi Shin (2010), Shleifer şi Vishny

(1997). Dacă mai multe bănci sunt nevoite să apeleze la vânzări forţate de active în

acelaşi timp pentru obţinerea de lichidităţi, efectul va consta în intensificarea riscului

sistemic şi a contagiunii bancare.

Analiza s-a efectuat pe perioada ulterioară declanşării crizei financiare, septembrie 2008

– septembrie 2011. Variabilele de intrare în cadrul modelelor sunt reprezentate de


13

valoarea zilnică de piaţă a capitalului băncilor, elemente bilanţiere trimestriale specifice

fiecărei bănci şi cotaţia zilnică a unor indici de piaţă ce surprind riscul de lichiditate, de

solvabilitate şi de credit înregistrate de sectorul bancar european.

Evoluţia activelor aferente întregului eşantion bancar analizat este prezentată în Figura 1.

Acestea corespund unui număr de 41.499 de observaţii zilnice aferente celor 53 de bănci

analizate pe o perioadă de 783 de zile. Datorită deteriorării situaţiei economice de pe

pieţele financiare internaţionale evoluţia activelor sistemului bancar indexate la valoarea

de piaţă a conoscut un trend descendent după septembrie 2008, diminuându-se în decurs

de un an cu peste 15.000 miliarde EUR.

Figura 1. Evoluţia activelor eşantionului bancar analizat (valoarea de piaţă – mil. eur)

Sursa: prelucrarea autorului

Evoluţia descendentă a activelor sistemului bancar este strâns legată de o serie de

variabile financiare reprezentative pentru piaţa interbancară, piaţa de capital şi piaţa

împrumuturilor guvernamentale. Pentru a surprinde impactul acestora asupra riscului

sistemic s-a luat în considerare evoluţia zilnică a următorilor indici de piaţă:

rata dobânzii aferentă obligaţiunilor guvernamentale emise de ţări din zona euro

cu o maturitate de 10 ani (GB10y);

indicele reprezentativ al sectorului bancar din Europa Centrală şi de Est (CECE

Banking Index);

indicele reprezentativ al celor mai mari 600 de companii din SUA din punct de

vedere al capitalizării bursiere (STOXX Americans 600 Index);

indicele reprezentativ al 64 de societăţi financiare din zona Euro (EURO STOXX

0

5,000,000

10,000,000

15,000,000

20,000,000

25,000,000

30,000,000

sep

.-0

8

no

v.-0

8

ian

.-0

9

mar

.-0

9

mai

.-0

9

iul.-

09

sep

.-0

9

no

v.-0

9

ian

.-1

0

mar

.-1

0

mai

.-1

0

iul.-

10

sep

.-1

0

no

v.-1

0

ian

.-1

1

mar

.-1

1

mai

.-1

1

iul.-

11

sep

.-1

1 To

tal

acti

ve

(val

oar

ea d

e p

iaţă

)


14

Financials Index);

rata dobânzii interbancare aferentă împrumuturilor negarantate din zona Euro cu

o maturitate de 3 luni (Euribor3M).

Determinarea riscului sistemic în baza elementelor bilanţiere ajustate cu datele zilnice de

piaţă surprinde foarte bine canalele de transmisie a contagiunii bancare. Spre deosebire

de elementele bilanţiere care sunt statice, indicii de piaţă oferă o imagine mult mai clară

asupra tuturor tipurilor de risc existente pe acea piaţă.

Având în vedere metodologia vastă existentă în lucrările de cercetare ce utilizează ca şi

estimatori ai riscului sistemic lichiditatea, volatilitatea, nivelul de capitalizare sau gradul

de contaminare dintre instituţiile financiare ne propunem să analizăm contribuţia băncilor

la riscul sistemic prin intermediul măsurii Conditional Value at Risk (CoVaR ) propusă

de Adrian şi Brunnermeier (2010). Aceasta surprinde pierderea maxim posibilă a

sisemului condiţionată de evenimentul ca fiecare bancă să înregistreze pierderi ale valorii

de piaţă a activelor. Motivaţia alegerii acestei metodologii rezidă în faptului că rezolvă

cele mai complexe probleme întâlnite în estimarea riscului pe piaţa financiară, şi anume

variaţiile extreme şi prociclicitatea. CoVaR surprinde cele mai extreme valori cauzate de

evenimente neprevăzute de pe piaţă, fiind în acelaşi timp o măsură de risc contraciclică.

Totodată se poate determina în timp continuu cu o frecvenţă zilnică, oferind o imagine

instantanee asupra riscului. Contribuţia fiecărei bănci la realizarea riscului sistemic

(ΔCoVaR) s-a determinat ca şi diferenţă între pierderea maxim posibilă a sistemului

condiţionată de pierderea băncilor în condiţii de criză şi pierderea maxim posibilă a

sistemului condiţionată de pierderea băncilor în condiţii normale.

Estimarea s-a realizat prin intermediul regresiei quantilice, aplicată direct asupra

distribuţiilor valorilor extreme ale variabilelor financiare (activele băncilor ponderate la

valoarea de piaţă). Propusă de către Bassett şi Koenker (1978), utilizarea ei în calculul

VaR a fost iniţiată de Engle şi Manganelli (1999), fiind urmaţi apoi de Morillo (2000),

respectiv Chernozhukov şi Umantsev (2001). În comparaţie cu metoda celor mai mici

pătrate care estimează media variabilei dependente în funcţie de valorile variabilelor

explicative, în cadrul regresiei quantilice se estimează valorilor quantile ale distribuţiei

variabilei dependente în funcţie de variabilele explicative. Media nu încorporează toate


15

informaţiile necesare pentru a caracteriza distribuţia variabilei dependente, neţinând cont

de diferitele grade de asimetrie şi boltire ale distribuţiilor variabilelor explicative.

Regresia quantilică remediază aceste deficienţe, ţinând cont de senzitivitatea la valorile

extreme întâlnită frecvent pe pieţele financiare.

Demersul ştiinţific vizează evaluarea contaminării pe piaţa bancară europeană, prin

parcurgerea următoarelor etape:

analiza riscului sistemic la nivelul pieţei bancare europene;

determinarea contribuţiei fiecărei bănci la riscul sistemic;

impactul riscului sistemic asupra băncilor “too big to fail”;

impactul adecvării capitalului asupra riscului sistemic (“too capitalized to fail”);

transmirea efectelor de contagiune datorită conexiunilor (“too interconnected to fail”).

Rezultatele studiului empiric arată că riscul sistemic al eşantionului bancar analizat

variază în timp, modificându-se în funcţie de riscul fiecărei bănci din eşantion, dar şi în

funcţie de evoluţia indicilor de piaţă analizaţi. Cea mai mare influenţă o au valorile VaR

specifice fiecărei bănci, rata dobânzii interbancare Euribor 3M, indicele STOXX

Americans 600 Index şi indicele reprezentativ al sectorului bancar din Europa Centrală şi

de Est CECEBNK. Contribuţiile băncilor la riscul sistemic se situează în jurul unui

interval de 4% - 8% din valoarea de piaţă a activelor întregului sistem bancar,

corespunzătoare unor pierderi zilnice estimate de 875.094 mil. eur, respectiv 1.869.251

mil. eur. În Tabelul 1 este prezentat un clasament al băncilor care au înregistrat cea mai

mare contribuţie medie zilnică la riscul sistemic în perioada analizată.

Tabelul 1. Contribuţia medie la riscul sistemic în perioada 2008-2011 (mil. eur)

Loc Simbol Banca Ţara ΔCoVaR VaR

1 BE004 Dexia Belgia -1.890.737,90 -30.772,78

2 DE017 Deutsche Bank Germania -1.872.238,60 -17.617,16

3 IE038 Bank of Ireland Irlanda -1.837.655,12 -20.896,80

4 GR034 Agricultural Bank of Greece S.A. Grecia -1.833.098,76 -15.262,12

5 ES083 Caja de Ahorros del Mediterráneo Spania -1.831.480,39 -9.883,70

6 IE037 Allied Irish Banks PLC Irlanda -1.716.899,27 -19.271,43

7 SI058 Nova Kreditna Banka Maribor D.D. Slovenia -1.708.384,11 -7.812,79

8 GR032 Alpha Bank Grecia -1.674.547,57 -13.999,37

9 GR030 EFG Eurobank Ergasias S.A. Grecia -1.672.804,71 -14.046,75

10 GR035 TT Hellenic Postbank S.A. Grecia -1.672.456,13 -10.463,49



16

Una dintre consecinţele crizei economico-financiare o reprezintă conturarea unor schimbări la

nivelul reglementărilor sistemului financiar, printre care instituirea unor norme de

prudenţialitate care să descurajeze protejarea băncilor transnaţionale de diminesiuni mari

incluse în categoria „too-big-to-fail”. Un eventual colaps al sistemului bancar dintr-o anumită

zonă ar avea un impact semnificativ asupra celor mai mari bănci. În prezenta cercetare am

ales să estimăm impactul pe care riscul sistemic îl are asupra celor mai mari 10 bănci

după activele bilanţiere deţinute (Tabelul 2). Cele mai afectate sunt două bănci

englezeşti. În cazul unei pierderi resimţite la nivelul întregului sistem bancar impactul

asupra acestor bănci va consta într-o pierdere zilnică de 13,89% din valoarea de piaţă a

activelor (echivalentul a 84.361,05 mil. eur), respectiv de 12,40% (echivalentul a

58.542,14 mil. eur).

Tabelul 2. Impactul riscului sistemic asupra celor mai mari bănci după activele bilanţiere

deţinute la 31.12.2010

Loc Simbol Banca TA (mil. eur) VaR Impactul

riscului sistemic

1 FR013 BNP Paribas 1.988.916 -56.699,86 -34.392,70

2 DE017 Deutsche Bank 1.897.289 -31.957,26 -20.241,91

3 GB089 HSBC Holdings PLC 1.833.063 -59.605,43 -45.158,13

4 GB090 Barclays PLC 1.735.554 -60.912,23 -39.424,65

5 GB088 Royal Bank of Scotland Group 1.688.960 -101.731,29 -84.361,05

6 FR014 Credit Agricole 1.588.309 -53.804,82 -26.621,59

7 NL047 ING Bank NV 1.237.896 -42.481,93 -23.247,86

8 ES059 Banco Santander S.A. 1.200.412 -44.630,73 -23.177,08

9 GB091 Lloyds Banking Group PLC 1.152.358 -66.615,29 -58.542,14

10 FR016 Societe Generale 1.127.205 -37.274,64 -26.271,06

Notă: clasamentul s-a realizat în baza activelor bilanţiere deţinute de bănci la data de 31.12.2010


O analiză a impactului pe care băncile din ţările ce au înregistrat probleme financiare

severe îl au asupra celorlalte bănci din sistem arată că cele mai mari contribuţii la o

posibilă pierdere a întregului sistem sunt atribuite unor bănci din Irlanda, Portugalia,

Italia (Tabelul 3). Rezultatele studiului reflectă totodată transmiterea efectelor de

contagiune dinstre sistemele bancare ale ţărilor cu rating retrogradat înspre sistemele

bancare are ţărilor care deţin participaţii în cadrul acestora. Spania are cel mai mare

impact negativ asupra Irlandei, Grecia contribuie cel mai mult la piederea din sistemul

bancar austriac şi cel belgian, transmiterea efectelor de contagiune dinspre Irlanda se

resimte cel mai puternic în Belgia, iar Portugalia contribuie cel mai mult la pierderea

înregistrată de băncile din Irlanda.


17

Tabelul 3. Clasamentul sistemelor bancare din ţările cu rating retrogradat în funcţie de

contribuţia medie la riscul sistemic în perioada 2008-2011 (mil. eur)

Clasament ΔCoVaR

SBisys 1% CoVaR

SBi sys 1% VaR

SBi1%

Media Minimum Media Minimum Media Minimum

1 Portugalia → sistem -1.750.699 -992.063 -2.304.203 -992.063 -1.382.876 -1.750.699

2 Irlanda → sistem -1.244.942 -1.980.589 -1.229.026 -2.056.630 -2.666.722 -4.649.080

3 Italia → sistem -1.198.964 -772.784 -2.168.038 -1.349.276 -1.791.372 -1.198.964

4 Grecia → sistem -1.165.365 -2.420.917 -1.161.828 -1.948.758 -1.485.442 -2.371.402

5 Spania → sistem -1.025.662 -636.618 -2.240.542 -1.198.964 -1.602.155 -1.025.662

Notă: deviaţia standard în () ; SBi reprezintă sistemul bancar analizat din ţara i.


Totodată, am analizat impactul gradului de adecvare al capitalului asupra riscului

sistemic. Grupul 1 cuprinde băncile care nu au reuşit să îndeplinească criteriile

recomandate de Comitetul de la Basel (rata de adecvare a capitalului nucleu este sub

5%). Grupul 2 cuprinde bănci care deşi îndeplinesc cerinţa minimă prezintă un nivel

scăzut al gradului de adecvare al capitalului nucleu şi ar putea întâmpina probleme de

solvabilitate (rata de adecvare a capitalului nucleu este între 5% şi 6%). Evoluţia în timp

continuu a contribuţiei la riscul sistemic (ΔCoVaR) este prezentată în Figura 2.

Figura 2. Contribuţia celor mai subcapitalizate bănci la riscul sistemic î

Notă: X reprezintă activele ponderate la valoarea de piaţă


Testarea acurateţii modelelor estimate s-a realizat prin intermediul următoarelor teste

teste: testul Basel (compară pierderile estimate cu pierderile zilnice efective), testul

Kupiec (determină frecvenţa de apariţie a unor pierderi mai mari decât valoarea estimată)

şi testul propus de Christoffersen (testează ipoteza de independenţă a excepţiilor CoVaR

şi frecvenţa acestora). Rezultatele testelor indică validarea modelelor pentru toate băncile

din cadrul eşantionului analizat şi încadrarea în zona de risc scăzut.

-.4

-.2

.0

.2

.4

IV I II III IV I II III IV I II III

2009 2010 2011

Grup 1

-.15

-.10

-.05

.00

.05

.10

.15

IV I II III IV I II III IV I II III

2009 2010 2011

X Contributia la riscul sistemic

Grup 2


18

Sinteza capitolului 4

Soluţii privind bunele practici utilizate în reglementarea prudenţială a riscului la

nivelul sistemului bancar european

În acest capitol sunt analizate instrumentele utilizate de autorităţile de supraveghere în

limitarea efectelor de contaminare bancară. Totodată se propune o abordare contraciclică

a reglementărilor prudenţiale în funcţie de specificul evoluţiei sectorului bancar european

şi de indicatorii de risc sistemic estimaţi anterior.

În cadrul unui sistem bancar dezvoltat şi totodată bine reglementat, există mai multe

opţiuni pentru evitarea transformării unui colaps bancar izolat într-un eveniment

sistemic. Raţiunea care stă la baza diferitelor intervenţii este dată de limitarea efectelor

de contagiune ce se pot dezvolta într-un sistem bancar vulnerabil. Printre cele mai

importante acţiuni care pot fi întreprinse amintim: blocarea retragerii depozitelor,

limitarea creditării pe piaţa interbancară, constrângeri asupra portofoliului de active,

garantarea depozitelor, creditarea de ultimă instanţă, injecţii guvernamentale, injecţii de

capital din partea acţionarilor, fuziuni şi achiziţii publice sau private, preluarea activelor

toxice de către guvern sau mediul privat, relaxarea reglementărilor care au impus

băncilor evaluarea activelor toxice la valoarea de piaţă, împărţirea portofoliului în urma

căreia să rezulte o bancă bună şi una rea, bancă punte / naţionalizare, lichidare.

Unele măsuri luate de autorităţile de supraveghere pentru restabilirea încrederii în cele

mai multe cazuri nu funcţionează. Sistemul de asigurare al depozitelor nu se pretează

atunci când cauzele propagării crizei în sistemul bancar nu au la bază panica

deponenţilor. Prin manevrarea ratei dobânzii sau preluarea activelor toxice banca

centrală nu poate depista care este cauza falimentului, o problemă de lichiditate sau una

de solvabilitate. Recapitalizarea băncilor care întâmpină probleme poate afecta negativ

din punct de vedere al costurilor celelalte bănci solvabile din sistem. În schimb

intervenţia băncii centrale prin injecţii de lichiditate, salvează băncile cu probleme, fără a

avea efecte de contaminare asupra celorlalte bănci din sistem.

La nivel de supraveghere bancară controlul expunerii băncilor la riscul de piaţă se

realizează potrivit Acordului de la Basel prin stabilirea unor limite de variaţie ale


19

indicatorului VaR, iar cerinţa privind adecvarea capitalului se determină în funcţie de

istoricul VaR pentru diferite elemente din portofoliul băncii. De câte ori banca se află

sub limita minimă de adecvare a capitalului este obligată să efectueze recapitalizări. Dar

tocmai această modalitate de a trata fiecare bancă separat şi nu ca parte a unui sistem a

dus la previziuni eronate privind evoluţia viitoare a riscurilor şi a magnitudinii lor. Din

această perspectivă, este necesar un control prin măsuri de risc care să ţină cont de gradul

de interdependenţă dintre bănci, dar şi de conexiunile dintre pieţele bancare şi celelalte

pieţe financiare.

Printr-o analiză de tip panel aplicată asupra celor 53 de bănci din eşantionul analizat am

evidenţiat legătura dintre contribuţia băncilor la riscul sistemic estimată anterior prin

măsura Conditional Value at Risk (ΔCoVaR) şi o serie de indicatori bilanţieri, în

perioada 2008-2011. Aceştia reflectă situaţia băncilor cu privire la gradul de îndatorare,

gradul de lichiditate, dimensiune şi corelarea pe maturităţi a activelor şi pasivelor.

Ţinând cont de avantajele şi limitele metodei indicatorilor contabili şi a metodei

indicatorilor de piaţă, am dorit să completăm estimarea riscului sistemic efectuată

anterior. Deşi estimarea efectelor de contagiune în funcţie de evoluţiile zilnice ale

pieţelor financiare reflectă imaginea instantanee a riscului, modele bazate pe regresia

quantilică ar putea fi deficitare din punct de vedere al acurateţii. Evenimentele extreme

prezintă o probabilitate scăzută de apariţie, astfel încât numărul de observaţii ar putea fi

uneori insuficent pentru estimări corecte. În schimb, caracteristicile bilanţiere ale

băncilor sunt mai robuste şi mai stabile. Din acest motiv, recomandăm completarea

indicilor de piaţă cu variabilele financiare specifice societăţilor bancare în estimarea

riscului sistemic.

Indicatorii bilanţieri specifici fiecărei bănci au fost calculaţi în baza elementelor

contabile trimestriale extrase din baza de date furnizată de Thomson Reuters şi reflectă

următoarele stări financiare:

gradul de îndatorate exprimat prin intermediul raportului Total active / Total

capitaluri proprii (LVG);

gradul de necorelare pe maturităţi a activelor şi pasivelor: raportul (Datorii pe

termen scurt – Cash) / Datorii totale (nmAP);


20

dimensiunea băncilor reprezentată de totalul activelor, care este strâns legată de

dimensiunea creditelor acordate în economie (TA);

situaţia privind lichiditatea băncilor exprimată prin raportul Credite

acordate/Depozite atrase, ce reflectă de asemenea stabilitatea surselor de finanţare

şi capacitatea de a face faţă unor şocuri imediate de lichiditate (LTD).

În cazul elementelelor bilanţiere s-au utilizat date trimestriale. Indicatorii ΔCoVaR

estimaţi anterior cu o frecvenţă zilnică au fost transformaţi în frecvenţă trimestrială

pentru a putea fi corelaţi cu elementele bilanţiere. La finalul fiecărui trimestru s-au

însumat indicatorii ΔCoVaR zilnici, rezultând un indicator ΔCoVaR trimestrial. Pentru a

surprinde riscul generat de activitatea transnaţională a băncilor analizate datele au fost

extrase din bilanţul contabil consolidat.

Analiza relaţiei empirice dintre riscul de contagiune ce afectează sistemul bancar

european şi indicatorii bilanţieri ce surprind caracteristicile fiecărei bănci s-a realizat prin

intermediul tehnicii regresionale de tip panel, folosind metoda celor mai mici pătrate.

Panelul este constituit din 53 de secţiuni corespunzătoare celor 53 de bănci europene cu

activitate internaţională şi 13 perioade aferente intervalului Q1 2008 – Q3 2011. Pentru a

surprinde şocurile apărute în perioada de timp analizată ce prezintă o influenţă comună

asupra instituţiilor bancare din eşantion s-au introdus efecte fixe pentru perioadă. Aceste

evenimente neprevăzute sunt reprezentate în principal de criza financiară, prăbuşirea

băncii de investiţii Lehman Brothers, criza datoriilor suverane, retrogradarea ratingului

principalelor bănci europene, modificările aduse cerinţelor de adecvare a capitalului.

În vederea estimării relaţiei de dependenţă dintre riscul sistemic şi setul de variabile

specifice activităţii bancare s-a utilizat următoarea relaţie de regresie:

ΔCoVaRit = α0 + α1LVGit + α2nmAPit + α3TAit + α4LTDit + θt + εit

unde ΔCoVaRit reprezintă contribuţia băncii i la riscul sistemic în momentul t, LVGit este

gradul de îndatorare a băncii i la momentul t, nmAPit surprinde poziţia privind

lichiditatea corespunzătoare băncii i la momentul t, TAit surprinde dimensiunea băncii i la

momentul t exprimată prin intermediul activelor bilanţiere, iar LTDit este raportul dintre


21

credite şi depozite pentru banca i la momentul t. θt surprinde efectele fixe pentu perioadă

corespunzătoare şocurilor apărute pe piaţă în perioada analizată ce au influenţă comună

asupra băncilor analizate. εit reprezintă eroarea de estimare.

Estimarea valorii curente a ΔCoVaR s-a realizat atât în în funcţie de valoarea curentă a

indicatorilor bilanţieri, cât şi în funcţie de valoarea întârziată a acestora cu unul, două,

trei, respectiv patru trimestre. Scopul utilizării valorilor întârziate este de a demonstra

caracterul preventiv al metodologiei CoVaR. Pe de o parte, băncile pot acţiona din timp

asupra reducerii contribuţiei la riscul sistemic prin ajustarea elementelor bilanţiere. Pe de

altă parte, autorităţile de supraveghere primesc semnale de avertizare timpurie şi pot

concepe politici de supraveghere contraciclice pentru limitarea efectelor de contagiune la

nivelul întregului sistem bancar.

Tabelul 4. Influenţa indicatorilor bilanţieri asupra contribuţiei la riscul sistemic

Variabile (0) (1) (2) (3) (4)

c 0,0470*** 0,0450*** 0,0463*** 0,0455*** 0,0521***

(0,0099)

(0,0097)

(0,0099)

(0,0110)

(0,0077)

LVG -0,0059*** -0,0058*** -0,0060*** -0,0064*** -0,0073***

(0,0013)

(0,0015)

(0,0017)

(0,0018)

(0,0018)

nmAP -0,0019** -0,0015* -0,0015** -0,0009 -0,0009

(0,0008)

(0,0008)

(0,0007)

(0,0007)

(0,0007)

TA -0,0080*** -0,0079*** -0,0081*** -0,0082*** -0,0090***

(0,0010)

(0,0010)

(0,0011)

(0,0011)

(0,0009)

LTD -0,0027*** -0,0032*** -0,0028*** -0,0024*** -0,0018**

(0,0008)

(0,0007)

(0,0008)

(0,0008)

(0,0008)

Nr. obs. 636 636 636 636 583

R2 0,2777 0,2624 0,2635 0,2571 0,3063

Adj.R2 0,2573 0,2419 0,2430 0,2359 0,2862

Notă: Panel nebalansat cu efecte fixe asupra perioadelor; coeficienţii de covariaţie s-au calculat prin

metoda Cross-section SUR care a adus o corecţie erorilor standard aferente panelului. (0) reprezintă

valoarea curentă a variabilelor explicative, (1) valoarea întârziată cu un trimestru, (2) valoarea întârziată cu

două trimestre, (3) valoarea întârziată cu trei trimestre şi (4) valoarea întârziată cu patru trimestre. ***

semnificativ la 1%; ** semnificativ la 5%; * semnificativ la 10%;


Rezultatele analizei panel arată că indicatorii calculaţi în baza elementelor bilanţiere


22

prezintă o influenţă semnificativă asupra contribuţiei băncilor la riscul sistemic în toate

cele cinci perioade analizate (Tabelul 4). Îmbunătăţirea indicatorilor de lichiditate (LTD),

a gradului de îndatorare (LVG), dar şi creşterea gradului de corelare pe maturităţi a

activelor şi pasivelor (nmAP) vor determina reducerea contribuţiei băncilor la riscul

sistemic. Aceşti indicatori sunt corelaţi negativ şi semnificativ cu măsura de risc

ΔCoVaR.

Cu scopul de a evidenţia importanţa unor reglementări prudenţiale diferenţiate în funcţie

de profilul de risc al băncilor am estimat influenţa indicatorilor bilanţieri asupra

contribuţiei la riscul sistemic în funcţie de gradul de adecvare a capitalului. Indicatorii

bilanţieri rămân şi de această dată semnificativi în explicarea evoluţiei riscului sistemic.

Semnul coeficienţilor asociaţi acestor variabile se păstrează, iar valorile obţinute sunt

apropiate de cele obţinute în modelul anterior.

Pentru a cuantifica influenţa indicatorilor bilanţieri asupra contribuţiei la riscul sistemic

în cazul ţărilor cu probleme financiare Spania, Grecia, Irlanda, Italia şi Portugalia am

estimat un model regresional de tip panel cu efecte fixe asupra băncilor din ţările care au

înregistrat o retrogradare a ratingului. Cu excepţia gradului de necorelare pe maturităţi a

activelor şi pasivelor, toţi ceilalţi indicatori bilanţieri influenţează semnificativ

contribuţia băncilor la riscul sistemic. Semnul coeficienţilor asociaţi indicatorilor

bilanţieri se păstrează, iar valorile obţinute sunt apropiate de cele din modelele anteriore.

Prin urmare, metodologia Conditional Value at Risk bazată pe variabile de piaţă şi

completată cu indicatori bilanţieri prezintă o serie întreagă de avantaje. Această măsură

care tratează băncile ca parte a unui sistem este mult mai eficientă în estimarea riscului în

comparaţie cu indicatorul Value at Risk prin care se estimează riscul fiecărei bănci în

mod individual, fără a ţine cont de conexiunile dintre bănci. Spre deosebire de VaR care

este o măsură reactivă, CoVaR este o măsură preventivă. Surprinde cu acurateţe cele mai

extreme evenimente de pe piaţele financiare şi oferă o imagine instantanee asupra

riscului (aceasta se poate calcula în timp continuu cu o frecvenţă zilnică). CoVaR este în

acelaşi timp o măsură de risc contraciclică ce permite ajustarea plasamentelor şi

obligaţiilor din portofoliile băncilor în vederea reducerii contribuţiei la riscul sistemic.




23

Concluzii şi propuneri

Răspândindu-se mult mai rapid în sectorul bancar comparativ cu alte sectoare financiare,

contaminarea bancară poate afecta un număr considerabil de instituţii financiare. Pentru

identificarea şi limitarea din timp a efectelor, trebuie analizată dintr-o perspectivă mult

mai extinsă. Externalităţile negative pe care le induce în economie trebuie tratate de

autorităţile de supraveghere cu prudenţă maximă, deoarece îşi fac simţite efectele pe

diferite pieţe: piaţa interbancară, piaţa sistemelor de plăţi şi decontări, piaţa

instrumentelor financiare derivate tranzacţionate de bănci.

Sectorul bancar european se caracterizează printr-un nivel corespunzător al capitalizării

şi desfăşurarea unor activităţii tradiţionale bazate în principal pe activităţile de atragere

de depozite şi acordare de credite. Cu toate acestea, gradul de îndatorare a crescut

semnificativ, raportul Credite/Depozite este printre cel mai ridicat la nivel internaţional,

iar dependenţa băncilor din Centrul şi Estul Europei de finanţarea primită de la băncile

mamă din Europa de Vest poate declanşa oricând apariţia de evenimente sistemice.

Conceperea unor reglementări prudenţiale care să asigure monitorizarea cât mai eficientă

a riscului sistemic şi a limitării propagării efectelor de contagiune între instituţiile

financiare presupune identificarea din timp a instituţiilor de importanţă sistemică.

Acestea sunt instituţii ale căror activităţi depăşesc graniţele naţionale, derulează

tranzacţii complexe, deţin un portofoliu diversificat de plasamente şi care sunt prea mari

şi prea interconectate pentru a fi lăsate să se prăbuşească. Considerăm, că principalul

criteriu de identificare ar trebui să fie externalităţile negative pe care o instituţie

financiară le provoacă celorlalte bănci din sistem în cazul unui colaps. Apariţia unor

evenimente neprevăzute pe piaţa creditelor, pe piaţa de capital sau la nivel

macroeconomic, caracterizate prin fluctuaţii extreme ale variabilelor financiare şi

macroeconomice pot produce pierderi serioase unei instituţii financiare. Banca prezintă

importanţă sistemică în măsura în care după ce este afectată de aceste şocuri le transmite

mai departe creditorilor din sectorul financiar non-bancar. Nivelul pierderilor depinde de

gradul de îndatorare, de structura datoriilor, dar şi de creditele acordate altor instituţii

financiare.


24

Pentru o gestionare cât mai eficientă a riscului sistemic, atât organismele de

supraveghere financiară la nivel internaţional, cât şi autorităţile de supraveghere

naţionale au dezvoltat o serie de metode şi tehnici în vederea detectării, estimării,

monitorizării şi previzionării contaminării bancare. În practică se observă o dispută

permanentă între autorităţile de supraveghere şi cercetători cu privire la modalitatea de

cuantificare a riscului sistemic. În timp ce primele preferă metoda contabilă ce constă în

calcularea anumitor indicatori de risc sistemic pe baza datelor contabile şi stabilirea unor

limite de expunere pentru bănci, cercetărorii propun o abordare mult mai dinamică

bazată pe estimarea riscului sistemic în mod continuu prin ajustarea indicatorilor

bilanţieri ai băncilor la evoluţiile de pe pieţele financiare. În opinia noastră, estimarea

riscului prin intermediul măsurilor de piaţă este mult mai adecvată în condiţiile actuale

caracterizate de instabilitate la nivel macroeocomic şi de o volatilitate crescută a preţului

activelor financiare. Pe de o parte, această estimare conferă autorităţilor de supraveghere

o imagine instantanee asupra contribuţiei fiecărei bănci la riscul sistemic, pe de altă parte

surprinde toate canalele de transmisie a contagiunii.

Modalitatea de a trata fiecare bancă separat şi nu ca parte a unui sistem a dus la

previziuni eronate privind evoluţia viitoare a riscurilor şi a magnitudinii acestora. Este

necesară o abordare macroprudenţială a riscului şi conceperea unor măsuri de risc care să

ţină cont de gradul de interdependenţă dintre bănci, dar şi de conexiunile dintre pieţele

bancare şi celelalte pieţe financiare. Recomandăm trecerea de la abordarea

microprudenţială a riscului ce are în centru estimarea indicatorului Value at Risk pentru

fiecare bancă individual, înspre abordarea macroprudenţială a riscului bazată pe

Conditional Value at Risk. Aceasta din urmă se determină pentru întreg sistemul bancar

şi fiecare bancă este privită ca parte a unui întreg. Se poate utiliza în mai multe direcţii:

determinarea riscul întregului sistem bancar condiţionat de riscul individual al unei

bănci, determinarea riscului unei bănci condiţionat de un eveniment extrem înregistrat la

nivelul sistemului bancar, dar şi riscul unei bănci condiţionat de un eveniment extrem

înregistrat de o altă bancă.

Implementarea cu succes a acestei metodologiei depinde de acurateţea estimării

modelelor empirice. Cu toate că distribuţia normală este cel mai uşor de utilizat în

practică, aceasta poate duce la subestimarea riscului şi subalocarea capitalului, deoarece


25

nu surprinde adecvat variaţiile extreme de pe piaţă. Pentru a remedia această problemă se

pot utiliza tehnici care să modeleze direct distribuţiile formate din valorile extreme

înregistrate de variabilele financiare. Din această categorie face parte regresia quantilică,

o metodă utilizată frecvent în ultima perioadă datorită capacităţii de a produce estimări

eficiente şi robuste în cazul quantilelor condiţionate de un eveniment extrem.

Datorită modificărilor continue ale mediului de piaţă, contribuţia unei bănci la riscul

sistemic nu este constantă, ci variază în timp în funcţie de o serie de factori ce afectează

întregul sistem bancar. Ca şi estimatori ai riscului sistemic pentru piaţa bancară

europeană recomandăm încorporarea în modelele econometrice a unor indicatori ce

reflectă situaţia lichidităţii, volatilitatea, nivelul de capitalizare bancară, precum şi gradul

de contaminare dintre instituţiile financiare. Pentru a surprinde variaţia în timp a acestora

estimarea CoVaR trebuie făcută în funcţie de o serie de indici de piaţă ce încorporează

informaţii referitoare la volatilitatea şi lichiditatea pieţei interbancare, pieţei de capital,

respectiv pieţei împrumuturilor guvernamentale.

Referitor la politicile de supraveghere prudenţială a sectorului bancar, injecţiile de

lichiditate asigurate de banca centrală şi diferite structuri de evitare a răspândirii

contagiunii în sectorul bancar nu sunt suficiente pentu evitarea riscului sistemic, iar

câteodată nu sunt tocmai eficiente. În plus, majoritatea acestor măsuri se implementează

ex-post, în timp ce ar fi necesare nişte măsuri implementate ex-ante pentru a preveni

eventualele probleme la nivelul unei bănci şi răspândirea ulterioară la nivelul întregului

sistem.

Contribuţia viitoare a băncilor la riscul sistemic şi externalităţile negative asupra altor

bănci din sistem se poate reduce prin ajustarea plasamentelor şi a obligaţiilor din

portofoliile deţinute de bănci. În acest sens, am propus mai multe modele la nivel de

supraveghere bancară pentru controlul contribuţiei băncilor la riscul de sistemic utilizând

ca şi estimatori o serie de indicatori ce reflectă gradul de solvabilitate, lichiditate şi

îndatorate al instituţiilor financiare. Aceste reglementări prudenţiale trebuie să se

implementeze diferenţiat în funcţie de nivelul de capitalizare al băncilor şi în funcţie de

ratingul ţării de origine al acestora.


26

Metodologia Conditional Value at Risk rezolvă aşadar cele mai complexe probleme

întâlnite în estimarea riscului pe piaţa financiară, şi anume variaţiile extreme şi

prociclicitatea. CoVaR surprinde cele mai extreme valori cauzate de evenimente

neprevăzute de pe piaţă, fiind în acelaşi timp o măsură de risc contraciclică.



Încheiem prin a sublinia faptul că prezenta cercetare este relevantă pentru autorităţile de

supraveghere financiară în vederea conceperii unui cadru eficient de reglementare

prudenţială, specific pieţei bancare europeane. Privind contagiunea în sens invers prin

prisma impactului pe care riscul unui colaps al întregului sistem îl are asupra fiecărei

bănci în parte, analiza devine deosebit de utilă băncilor. Dacă acestea pot estima

impactul viitor al riscului pe care colapsul sistemului îl au asupra lor, pot ajusta din timp

elementele bilanţiere astfel încât să fie cât mai puţin posibil afectate. În plus, analiza

serveşte pentru determinarea riscului de colaps al băncilor cu care acestea au legături pe

piaţa interbancară, pe piaţa sistemelor de decontare a plăţilor şi a operaţiunilor cu

instrumente financiare. Nu în ultimul rând, estimările efectuate se pot utiliza pentru a

determina contagiunea dinspre băncile mamă înspre subsidiare şi invers, în vederea luării

din timp a măsurilor necesare pentru a diminua dependenţa dintre acestea.


27

Bibliografie selectivă

Cărţi (selecţie)

Beckers (2012), Course in International Economics, Finance and Macroeconomics,

http://www.econ.jku.at/members/Bekkers/files/IKWachstum/week8Wachstum.pdf

Bofinger, P., (2001), Monetary Policy. Goals, Institutions, Strategies and Instruments, Oxford:

University Press

Dardac, N., Barbu, T.C. (2005), Monedă, bănci şi politici monetare, Bucureşti: Editura Didactică

şi Pedagogică.

Dănilă N., Anghel, L.C., Dănilă, M.I. (2002), Managementul lichidităţii bancare, Editura

Economică, Bucureşti.

Fisher, I. (1911), The purchasing power of money: Its determination and relation to credit,

interest and crises, New York: Macmillan.

Heffernan, S. (2005), Modern Banking, John Wiley & Sons Ltd, England.

Hennie Van Greuning, Bratanovic, S.B. (2008), A Framework for Assessing Corporate

Governance and Financial Risk, Ed. World Bank.

Jorion, P. (1997), Value-at-Risk: The New Benchmark for Controlling Market Risk, Irwin,

Chicago, Ill.

Kashyap, A.K., Stein, J.C., (1994), Monetary Policy and Bank Lending, in Monetary Policy,

N.G. Mankiw, Chicago: University of Chicago Press.

Kindleberger, C.P. (2005), Manias, Panics, and Crashes: A History of Financial Crises, 5th

edition, New York: Wiley.

Meltzer, A.H., (2003), A History of the Federal Reserve, 1913–1951, Chicago: University of

Chicago Press.

Minsky, H. (1986), Stabilizing an Unstable Economy, 1st ed., New York: Mc Graw Hill

Professional.

Mishkin, F.S. (2004), The Economics of Money, Banking and Financial Market, 7th ed., Paris:

Pearson-Addsion Weslez.

Reinhart, C.M., Rogoff, K.S. (2009b), This Time Is Different: Eight Centuries of Financial Folly,

Princeton: Princeton University Press.

Saunders, A. (1999), Financial Institutions Management: A modern Perspective, third ed., Irwin

Series in Finance, McGraw-Hill, New York.

Trenca, I., (2006), Metode şi tehnici bancare – principii, reglementări, experienţe, Ed. a 2-a, Cluj

Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă.

Wong, M.C.Y. (2011), Bubble Value at Risk: Extremistan and Procyclicality, first ed.,

Immanuel Consulting, USA.

Xavier F., Rochet J.C. (2008), Microeconomics of Banking, MIT Press, Cambridge,

Massachusetts, 2nd edition.

http://www.econ.jku.at/members/Bekkers/files/IKInternationalEconomicsSS12/IKInternationalEconomcis-Kursbeschreibung.pdf

http://www.econ.jku.at/members/Bekkers/files/IKWachstum/week8Wachstum.pdf

http://www.books-express.ro/author/908118/Hennie-Van-Greuning.html

http://www.books-express.ro/author/1702616/Sonja-Brajovic-Bratanovic.html


28

Articole de specialitate (selecţie)

Acharya, V., Pedersen, L., Philippon, T., Richardson, M. (2010), Measuring Systemic Risk,

Working Paper, NYU Stern Working Paper.

Acharya, V.V., Schnabl, P., Suarez, G. (2009), Securitization without risk transfer, Working

Paper, NYU Stern Working Paper.

Adams, Z., Füss, R., Gropp, R. (2010), Modeling Spillover Effects Among Financial Institutions:

A State-Dependent Sensitivity Value-at-Risk (SDSVaR) Approach, European Business School

Wiesbaden, Working Paper.

Adrian, T., Brunnermeier, M.K. (2008), CoVaR, Fed Reserve Bank of New York Staff Reports.

Adrian, T., Brunnermeier, M.K. (2011), CoVaR, Working Paper, Princeton University.

Adrian, T., Shin, H.S. (2010), Liquidity and Leverage, Journal of Financial Intermediation, 19(3),

418-437.

Allen, F. and D. Gale (1998), Optimal Financial Crises, Journal of Finance, 53(4), 1245-1284.

Allen, F. and D. Gale (1998a), Bubbles and Crises, Financial Institutions Center Working Paper,

no. 98-01-B.

Allen, F. and D. Gale (2000), Financial Contagion, Journal of Political Economy, 108(1), 1-33.

Allen, F., Beck, T., Carletti, E., Lane, P., Schoenmaker, D., Wagner W. (2011), Cross-Border

Banking in Europe: Implications for Financial Stability and Macroeconomic Policies, Centre for

Economic Policy Research, London.

Angelini, P. (1998), An Analysis of Competitive Externalities in Gross Settlement Systems,

Journal of Banking and Finance, 22, 1-18.

Aydin, B. (2008), Banking Structure and Credit Growth in Central and Eastern European

Countries, IMF Working Paper, 08/215.

Bagehot, W. (1873), Lombard Street: A description of the money market, London: H. S. King.

Balogh P., Moldovan D., Mutu S., Using Value at Risk Models for Decision Fundamentation on

Central and Eastern Europe Stock Markets, Proceedings of the NAUN/IEEEAM Conferences -

Development, Energy, Environment, Economics (DEEE '10): Modeling and Simulation Session,

30 Nov. - 2 Dec. 2010, Puerto de la Cruz, Tenerife, Ed. WSEAS Press, ISBN: 978-960-474-253-

0, pg. 382-387.

Bank for International Settlements (2010), Report and recommendations of the Cross-border

Bank Resolution Group - final paper, available at:http://www.bis.org/publ/bcbs169.htm.

Basel Committee on Banking Supervision (2003), The New Basel Acord, available at

http://www.bis.org/bcbs/qis/index.htm.

Basel Committee on Banking Supervision (2008), Liquidity Risk: Management and Supervisory

Challenges, available at http://www.bis.org/publ/bcbs136.htm.

Basel Committee on Banking Supervision (2008), Principles for Sound Liquidity Risk

Management and Supervision, available at http://www.bis.org/publ/bcbs138.htm.

Bassett, G., Koenker, R. (1978), Regression Quantiles, Econometrica 46, 33-50.

Bhattacharya, S., Gale D. (1987), Preference shocks, liquidity and central bank policy, in New

approaches to monetary economics, ed. W. Barnett and K. Singleton. Cambridge: Cambridge

University Press.

Bhattacharya, S., and Fulghieri P. (1994), Uncertain liquidity and interbank contracting,

Economics Letters 44: 287–294.

http://www.bis.org/publ/bcbs169.htm

http://www.bis.org/bcbs/qis/index.htm%3c


29

Billio, M., Getmansky, M., Lo, A., Pelizzon, L. (2010), Econometric Measures of Systemic Risk

in the Finance and Insurance Sectors, NBER Paper, 16223.

Bresfelean V. P., Göndör M., Mutu S., The Impact of the Financial Crisis on the Interbank

Money Markets Behavior: Evidence from Several CEE Transition Economies, Proceedings of

13th International Conference on Finance and Banking, Lessons Learned From The Financial

Crisis, 12 – 13 Oct. 2011, Ostrava, Czech Republic, Ed. Silesian University, School of Business

Administration, Karvina, Czech Republic, ISBN 978-80-7248-708-0, pg. 453-462.

Bonin, J., Hasan, I., Wachtel, P. (2005), Privatization matters: Bank efficiency in transition

countries, Journal of Banking and Finance, 29, 2155–2178.

Borio, C. (2004), Market Distress and Vanishing Liquidity: Anatomy and Policy Options,BIS

Working Paper 158.

Brownlees, C., Engle, R.F. (2010), Volatility, Correlation and Tails for Systemic Risk

Measurement, NYU Stern Working Paper.

Bryant, J. (1980), A Model of Reserves, Bank Runs, and Deposit Insurance, Journal of Banking

and Finance, 4, 335-344.

Calomiris, C., Kahn., C. (1991), The role of demandable debt in structuring optimal banking

arrangements, The American Economic Review 81: 497–513

Cerutti, E., Ilyina, A., Makarova, Y., Schmieder, C. (2010), Bankers Without Borders?

Implications of Ring-Fencing for European Cross-Border Banks, IMF Working Paper, 10/247.

Chan-Lau, J. (2010), Regulatory Capital Charges for Too-Connected-to-Fail Institutions: A

Practical Proposal, IMF Working Paper 10/98.

Chari, V.V., Jagannathan, R., (1988), Banking panics, information and rational expectations

equilibrium, Journal of Finance 43 (3): 749–761.

Chen, Y., (1999), Banking Panics: The Role of the First-come, First-served Rule and

Information Externalities, Journal of Political Economy, 107(5), 946-968.

Chernozhukov, V., Umantsev, L. (2001), Conditional value-at-risk: Aspects of modeling and

estimation, Empirical Economics 26, 271-292.

Chordia, T., Sarkar, A., Subrahmanyam A. (2005), An Empirical Analysis of Stock and Bond

Market Liquidity, Review of Financial Studies, 18(1), 85–129.

Chordia, T., Roll, R., Subrahmanyam, A. (2000), Commonality in Liquidity, Journal of Financial

Economics, 56:3–28.

Cocozza, E., Piselli, P. (2011), Testing for East-West contagion in the European banking sector

during the financial crisis, Economic working papers, nr. 790, Bank of Italy.

Davis, E. P. (1995), Debt, Financial Fragility and Systemic Risk, Oxford: Clarendon Press, 2nd.

ed.

De Bandt, O., Hartmann, P., (2000), Systemic Risk: A Survey, European Central Bank Working

Paper No. 35.

Diamond, D.V., Dybvig, P., (1983), Bank Runs, Deposit Insurance, and Liquidity, Journal of

Political Economy, 91(3), 401-419.

Diamond, D.V., Rajan, R.R. (2000a), Liquidity Risk, Liquidity Creation and Financial Fragility:

A Theory of Banking, mimeo, University of Chicago, August.

Diamond, D.V., Rajan, R.R. (2000b), Banks, Short Term Debt and Financial Crises: Theory,

Policy Implications and Applications, Paper presented at the Centre for Financial Studies

Conference “Liquidity Risk: Rethinking Risk Management”, 30 June-1 July 2000, Frankfurt.

Diamond, D. (1997), Liquidity, banks, and markets, Journal of Political Economy 105, 928–956.

http://ideas.repec.org/p/bdi/wptemi/td_790_11.html

http://ideas.repec.org/p/bdi/wptemi/td_790_11.html

http://ideas.repec.org/s/bdi/wptemi.html


30

Donaldson, G. (1992), Costly liquidation, interbank trade, bank runs and panics, Journal of

Financial Intermediation 2 (1), 59–82

Dowd, K. (1998), Beyond Value-at-Risk: The New Science of Risk Management, John Wiley &

Sons, London.

Engle, R.F., Manganelli, S. (1999), CAViaR: Conditional Autoregressive Value at Risk by

Regression Quantiles, University of California Working Paper 99-20.

Flannery, M. (1996), Financial Crises, Payment System Problems, and Discount Window

Lending, Journal of Money, Credit and Banking 28(4), 804-824.

Fostel, A., Geanakoplos, J. (2008), Leverage Cycles and The Anxious Economy, American

Economic Review 98:1211–44.

Freixas, X., Holthausen, C. (2005), Interbank market integration under asymmetric information,

Review of Financial Studies 18 (2): 459–490.

Freixas, X., Parigi B., Rochet, J.C. (2000), Systemic Risk, Interbank Relations and Liquidity

Provision by the Central Bank, Journal of Money, Credit, and Banking, 32(3/2), 611-640.

Freixas, X., Giannini, C., Hoggarth, G., Soussa, F. (1999), Lender of Last Resort: A Review of

the Literature, Financial Stability Review, 7, November, 151-167.

Goodhart, C. (1995), The central bank and the financial system, Cambridge, Mass.: MIT Press

Gorton, G. (1985), Banks’ suspension of convertibility, Journal of Monetary Economics 15: 177–

193.

Gorton, G., Metrick, A. (2010), Haircuts, NBER Working Paper 15273.

Green, J.C.M , Murinde, V., Nikolov, I. (2004), Are foreign banks in central and eastern

European countries more efficient than domestic banks?, Journal of Emerging Market Finance,

3, 175–205.

Gropp, R., Lo Duca., M., Vesala, J. (2009), Cross-Border Bank Contagion in

Europe, International Journal of Central Banking, 5(1). 97-139.

Hasbrouck, J., Seppi, D. (2001), Common Factors in Prices, Order Flows, and Liquidity, Journal

of Financial Economics 59:383–411.

Hautsch, N., Schaumburg, J., Schienle, M., (2011), Financial Network Systemic Risk

Contributions, SFB 649 Discussion Papers. Humboldt University, Berlin.

Havrylchyk, O., Jurzyk, E. (2011), Inherited or earned? Performance of foreign banks in Central

and Eastern Europe, Journal of Banking & Finance, Elsevier, 35(5), 1291-1302.

Hoggarth, G., Reidhill, J., Sinclair, P., (2003), Resolution of Banking Crises: A Review, Bank of

England Financial Stability Review, 15(December), 109–123.

Holthausen, C., Rønde, T. (2002), Regulating access to international large-value payment

systems, Review of Financial Studies 15: 1561–1586.

Huberman, G., Halka, D. (2001), Systematic Liquidity, Journal of Financial Research 24:161–78.

Jacklin, C., Bhattacharya, S. , (1988), Distinguishing Panics and Information-based Runs:

Welfare and Policy Implications., Journal of Political Economy, 96(3), 568-592.

Kaufman, G., Kroszner, R.S., (1996), How Should Financial Institutions and Markets Be

Structured? Analysis and Options for Financial System Design, A Safe and Sound Financial

Systems: What Works for Latin America?, Inter-American Development Bank, Washington, DC,

September 27-28, 1996.

Kaufman, G. (1994), Bank Contagion: A Review of the Theory and Evidence, Journal of

Financial Services Research 8, 123-150.

http://ideas.repec.org/a/ijc/ijcjou/y2009q1a4.html

http://ideas.repec.org/a/ijc/ijcjou/y2009q1a4.html

http://ideas.repec.org/s/ijc/ijcjou.html

http://ideas.repec.org/p/hum/wpaper/sfb649dp2011-072.html

http://ideas.repec.org/p/hum/wpaper/sfb649dp2011-072.html

http://ideas.repec.org/s/hum/wpaper.html

http://ideas.repec.org/a/eee/jbfina/v35y2011i5p1291-1302.html

http://ideas.repec.org/a/eee/jbfina/v35y2011i5p1291-1302.html

http://ideas.repec.org/s/eee/jbfina.html


31

Kelly, David L., LeRoy, S.F. (2005), Liquidity and Fire Sales” Models and Monetary Policy:

Research in Tradition of Dale Henderson, Richard Porter, and Peter Tinsley, Board of Governors

of the Federal Reserve System, 249-70.

Kiyotaki, N., Moore, J. (1997), Credit cycles, Journal of Political Economy, 105(2):211–248.

Korinek, A. (2009), Systemic Risk-Taking Amplification Effects, Externalities, and Regulatory

Responses, No 1345 / June 2011.

Mamatzakis, E., Staikouras, C., Koutsomanoli-Filippaki, A., (2008), Bank efficiency in the new

European Union member states: Is there convergence?, International Review of Financial

Analysis, 17, 1156–1172.

Mutu S., Matiş E.A., Empirical research regarding the methods used by supervisory authorities

in capital adequacy - standardized approach versus internal rating models based approach,

Studia Universitatis Oeconomica, Vol. 55, Issue 1/2010, pg. 41-52, indexed in Central and

Eastern European Online Library.

Mutu S., Trenca I., Pochea M., Using stress testing methodology in evaluating banking

institutions’ exposure to risk, Finance - Challenges of the Future, 2010, Vol. 1, Issue 11, pg. 208-

217, indexed in Research Papers in Economics.

Mutu S., Matiş E.A., Liquidity risk management in crisis conditions, Annals of the University of

Oradea : Economic Science, 2010, Vol. 1, Issue 2, pg. 760-765, indexed in Research Papers in

Economics.

Navaretti, G.B., Calzolari, G., Pozzolo, A.F., Levi, M. (2010), Multinational banking in Europe –

financial stability and regulatory implications: lessons from the financial crisis, Economic

Policy 25, 703–753.

Rochet, J.C., Vives, X. (2004), Coordination failures and the lender of last resort: Was Bagehot

right after all?, Journal of the European Economic Association 2 (6): 1116–1147.

Rochet, J.C., Tirole, J. (1996a), Interbank Lending and Systemic Risk, Journal of Money, Credit,

and Banking, 28(4), 733-762.

Rochet, J.C., Tirole, J. (1996a), Controlling Risk in Payment Systems, Journal of Money, Credit

and Banking, Blackwell Publishing, vol. 28(4), pages 832-62, November.

Schoenmaker, D., Wagner, W. (2011), The Impact of Cross-Border Banking on Financial

Stability, Duisenberg School of Finance, Tinbergen Institute Discussion Paper.

Shleifer, A., Vishny, R. (1997), The limits to arbitrage, Journal of Finance 52, 35–55.

Stiglitz, J.E. (1993), The Role of the State in Financial Markets, paper presented to the Annual

Bank Conference on Development Economics (Washington, DC: World Bank).

Trenca I., Mutu S., An Empirical Model for Assessing Risk and Performance in the Romanian

Banking System, Finance - Challenges of the Future, 2011, Vol. 1, Issue 13, pg. 89-95, indexed in

Research Papers in Economics.

Trenca I., Mutu S., Dezsi E., Advantages and Limitations of VaR Models Used in Managing

Market Risk in Banks, 2011, Finance - Challenges of the Future, 2011, Vol. 1, Issue 13, pg. 32-

43, indexed in Research Papers in Economics.

Trenca I., Mutu S., Petria N., Econometric Models Used For Managing The Market Risk In The

Romanian Banking System, 2011, Analele Stiintifice ale Universitatii "Alexandru Ioan Cuza"

din Iasi, 2011, Vol. 2011SE, Issue July, pg. 115-123, indexed in Research Papers in Economics.

Wong, A., Fong, T. (2010), Analyzing Interconnectivity among Economics, Hong Kong

Monetary Authority Working Paper 03/1003.

Yamazaki, A. (1996), Foreign Exchange Netting and Systemic Risk, IMES Discussion Paper

Series, no. 96-E-23 (Tokyo: Bank of Japan, June).

http://www.doaj.org/doaj?func=openurl&issn=1222569X&genre=journal&uiLanguage=en

http://www.doaj.org/doaj?func=openurl&issn=1222569X&genre=journal&uiLanguage=en

http://ideas.repec.org/a/mcb/jmoncb/v28y1996i4p832-62.html

http://ideas.repec.org/s/mcb/jmoncb.html

http://ideas.repec.org/s/mcb/jmoncb.html

http://ideas.repec.org/a/aio/fpvfcf/v1y2011i13p89-95.html

http://ideas.repec.org/a/aio/fpvfcf/v1y2011i13p89-95.html

http://ideas.repec.org/s/aic/journl.html

http://ideas.repec.org/s/aic/journl.html

Evaluări privind riscul de contaminare pe piaţa bancară europeană

Documents

Transcript of Evaluări privind riscul de contaminare pe piaţa bancară europeană