5. Evaluarea forţei musculare

Evaluarea musculară este complexă, în final ea trebuind să ne dea răspunsul asupra valorii forţei musculare, a rezistenţei musculare, a tonusului muscular, asupra inervării musculare, a controlului motor şi desigur a integrităţii anatomice a musculaturii. Testarea musculară are un mare rol chiar în precizarea diagnosticului de boală. Tot pe testarea exactă a muşchilor paralizaţi apreciem nivelul lezional medular la un traumatizat vertebromedular.

În toate bolile neurologice testarea musculară alături de cea sensitivă devine definitorie pentru diagnostic.

Alături de precizarea diagnosticului de boală, evaluarea musculară ne dă o suită de lămuriri obligatorii pentru programul recuperator.

Evaluarea musculară subiectivă

Primul contact cu deficitul muscular îl luăm prin anamneză asupra acestui deficit. Bolnavul ne va prezenta acuzele caracteristice.

Întrebările medicului sau kinetoterapeutului trebuie să completeze şi să lămurească toate aspectele observaţiilor şi afirmaţiilor pacientului.

Evaluarea obiectivă

Se referă la examenul clinico-funcţional făcut pacientului.

a) Inspecţia ne arată relieful muscular comparat cu cel opus sau cu relieful normal al acelei zone. Astfel apreciem de la început hipotrofia sau hipertrofia musculară.

b) Palparea masselor musculare (în poziţii de relaxare) ne precizează hipotoniile sau hipertrofiile (contracturile) musculare. Şi mişcarea pasivă a segmentelor ne dă informaţii asupra acestor aspecte putând chiar să deosebim o spasticitate piramidală (semnul lamei de briceag) faţă de o rigiditate extrapiramidală (semnul roţii dinţate).

Testarea forţei musculare

Testăm forţa maximă relativă, adică forţa dintr-un anumit moment.Există mai multe tehnici de testare a forţei musculare.a) Testingul muscular manual sau bilanţul muscular manual (metoda

Fundaţiei Naţionale pentru Paralizie Infantilă, 1946, prelucrat şi generalizat de L. Daniels şi C. Warthingham) este cel mai folosit.

Testul muscular manual cere o bună cunoaştere a sistemului muscular de către testator. Testul apreciază forţa nu a unui muşchi, ci a grupului muscular care execută o anume mişcare (este una din părţile negative ale testului).

Cotarea bilantului muscular:

Forta 5(normala,100%):indica posibilitatea de a efectua miscarea,pe toata amplitudinea impotriva unei forte exterioare sau unei rezistente opusa de kinetoterapeut,egala cu valoarea fortei normale.Aceasta „normalitate” este apreciata prin comparatie cu segmentul opus, sanatos.Rezistenta maxima opusa de catre kinetoterapeut se va efectua la jumatatea cursei maxime de miscare, unde kinetoterapeutul ii va da comanda subiectului: „Tine!”, incercand sa-i remobilizeze segmentul spre pozitia de zero anatomic (contractie excentrica).Forta aplicata trebuie sa fie progresiva.Aparitia durerii face inutila testarea.

Forta 4(buna, 75%):reprezinta forta unui muschi de a mobiliza

complet segmentul contra unei rezistente medii. Se procedeaza la fel ca in cazul testarii fortei 5, dar cu aplicarea unei rezistente mai mici din partea kinetoterapeutului.

Forta 3(acceptabila, 50%):reprezinta forta unui muschi de a deplasa

segmentul (pe care se insera), pe toata amplitudinea, impotriva fortei de gravitatie.Valoarea fortei 3 reprezinta un adevarat prag functional muscular, care ar indica minima capacitate functionala pentru o munca minima ce ar cere mobilizarea in toate directiile, a segmentelor.

Forta 2(slaba, 25%):reprezinta forta unui muschi sau grup de muschi de a mobiliza segmentul, dar cu eliminarea gravitatiei. Testarea manuala a fortei 2, necesita din partea kinetoterapeutului cunoasterea exacta a pozitiei fara gravitatie, specifica muschiului care este analizat. In general se

utilizeaza planuri de alunecare sau segmentul este sustinut de kinetoterapeut.

Forta 1(foarte slaba, 10%):delimiteaza , existenta sau absenta contractiei musculare voluntare.Acest lucru se determina manual prin palparea tendoanelor si/sau a corpului muscular, in timp ce subiectului i se cere sa realizeze miscarea prin contractia musculaturii respective. Oricum, forta 1 a unui muschi este incapabila sa mobilizeze segmentul. Evident, nu poate fi sesizata decat contractia muschilor superficiali care pot fi palpati, pentru cei profunzi nu se observa diferenta intre f1 si f0.

Forta 0(zero, nula):muschiul nu realizeaza nici o contractie evidenta. Gradarea folosita de bilantul muscular manual se bazeaza pe trei

factori:

1. Cantitatea de rezistenta ce se opune contractie unui muschi sau unui grup de muschi(cum este in cazul acordarii gradelor 4 sau 5)

2. Posibilitatea muschiului sau unui grup de musci de a deplasa segmentulo pe intreg sectorul(pe intreaga mobilitatea articulara pasiva) impotriva gravitatiei(cum este in cazul acordarii fortei 3) sau cu eliminarea gravitatiei( ca pentru forta 2);

3. Existenta contractiei musculare ( ca in cazul acordarii fortei 1) sau absenta contractiei musculare (ca in cazul fortei 0).

.0Execuţia bilanţului muscular are câteva precauţii deosebite şi con-traindicaţii cum ar fi:

- dislocările articulare- fracturile recente- stări postoperatorii (locale)- miozitele osifiante- procese infecţioase şi inflamatorii locale- durerile intense- operaţiile pe abdomen (pentru musculatura abdominală)- boli cardiovasculare severe- stări de oboseală locală sau generală.

Forţa poate fi testată şi cu ajutorul unor aparate speciale numite „dinamometre". Au fost create o serie de dinamometre adaptate unui singur sau mai multor tipuri de mişcări. Dinamometrele înregistrează valoarea de vârf a forţei grupului muscular respectiv.

Valoarea reală a forţei unui muşchi de fapt nu o obţinem cu nici unul din testele de mai sus. Evaluările acestea au însă o mare valoare orientativă şi în funcţie de acurateţea testării ne putem apropia mult de valorile relative reale.

Întrebări:1.De ce este importantă evaluarea musculară?2.Ce înseamnă evaluarea obiectivă?3.Cum se face testarea forţei musculare?