Euro: avantaje și dezavantaje

Efectele introducerii monedei euro

1.1 Lansarea monedei Euro

Introducerea monedei EURO în calitate de principal pilon al Uniunii Monetare Europene, alături de Banca Centrală Europeană și de politicile monetare unice sunt rezultatul unui proces de integrare pe plan monetar din cadrul Comunității Europene care a inceput cu prevederea din Tratatul de la Roma prin care se cerea coordonarea politicilor monetare și a continuat cu instituirea “șarpelui monetar” și a Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM).

Un moment semnificativ pe planul cooperării monetare a țărilor din Comunitatea Economică Europeană îl constituie funcționarea Sistemului Monetar European de la 13 martie 1979 care urmărea asigurarea stabilității cursurilor de schimb și inițierea unor mecanisme de intervenție ale băncilor central și de cooperare monetară și crearea unei unități monetare de cont și de rezervă (E.C.U.).

Jaloanele procesului de integrare monetară europeană finalizat prin introducerea euro au fost puse de Planul Delors, publicat de Comisia Europeană în 12 aprilie 1989.

Prin Tratatul de la Maastricht, inspirit de Planul Delors, s-a stability că uniunea economică și monetară va fi create în trei etape:

Prima etapă, derulată până la 1 ianuarie 1994, considerată etapa de pregătire, presupunea:

Întărirea uniunii economice prin măsuri de desăvârșire a pieței unice interne;

Dezvoltarea coordonării politicilor economice;

Extinderea la toate monedele țărilor cumunitare a mecanismului sistemului monetar european și lărgirea rolului ECU;

Negocierea și aprobarea Tratatului Uniunii Europene;

În a doua etapă, între 1 ianuarie 1994 și 31 decembrie 1996, a fost înființat Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt, care va deveni, de la 1 iunie 1998, Banca Centrală Europeană. IME a conturat viitoarea politică monetară unică și a pregătit din punct de vedere tehnic trecerea la uniunea monetară.

În această a doua fază s-au luat măsuri pentru întărirea piței unice interne, a ajutoarelor structural și a politicii de concurență, pentru lărgirea regulii majorității în privința deciziilor de orientare a politicilor economice și a regulilor referitoare la amploarea deficitelor bugetare.

A treia etapă, prevăzută initial să se desfășoare între 1997 și 1999, a fost decalată cu doi ani. Conform acordului prealabil, analizând lista țărilor care îndeplineau criteriile de convergență, Consiliul European urma să constate dacă șapte țări comunitare sunt pregătite să treacă la a treia etapă începând cu 1 ianuarie 1997. La 16 decembrie 1995, în cadrul Consiliului European de la Madrid, s-a hotărât ca stadiul al treilea al UEM să înceapă la 1 ianuarie 1999.

În etapa a treia au fost fixate irevocabil paritățile între monedele țărilor care urmau să facă parte din uniunea monetară, iar Banca Centrală Europeană definitivează politica monetară comună pentru viitoarea zonă euro.

1.2 Caracteristicile monedei euro

La 15 iulie 1997 a fost luată decizia utilizării unei prescurtări oficiale pentru euro, “EUR”, aceasta fiind înregistrată la Organizația Internațională pentru Standardizare. Tot atunci a fost ales ca symbol official caracterul €, cele două linii paralele dorindu-se să sugereze stabilitatea monedei euro.

Tot în anul 1997 au fost definitivate denominările și specificațiile tehnice ale monedelor euro (diametru, greutate, culoare, compoziție etc.), urmărindu-se pe de o parte recunoașterea monedelor de către echipamentele și sistemele existente, și pe de altă parte evitarea, pe cât posibil, a falsificărilor.

1.3 Etapele introducerii euro

Moneda unică a fost introdusă în trei etape distincte:

Prima etapă (2 mai 1998 – 1 ianuarie 1999) a debutat cu reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, când au fost selectate, dintre cele 15 țări UE, doar cele care îndepineau criteriile de convergență.

În urma evaluărilor, 11 țări au trecut la faza a doua: Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Danemarca, Marea Britanie și Suedia au preferat până în prezent să se mențină în afara zonei euro, deși s-ar fi încadrat încă de la început în restricțiile impuse de Tratatul de la Maastricht.

La 1 iulie 1998 Institutul Monetar European a fost înlocuit de Banca Centrală Europeană, sistemele legale naționale au fost adaptate pentru a permite circulația noii monede și s-au pregătit din punct de vedere tehnic primele emisiuni de bancnote și monede euro.

În a doua etapă (1 ianuarie 1999 – 31 decembrie 2001) euro a existat numai ca monedă de cont. La 1 ianuarie 1999 au intrat în vigoare cursurile de schimb fixe irevocabile dintre monedele naționale ale țărilor membre ale UME și euro, BCE stabilind următoarele parități oficiale în raport cu euro pentru cele 11 monede europene selecta

Moneda națională Paritatea

Țara înainte de euro Simbolul irevocabilăFață de euro

Austria șiling ATS 13,7603Belgia franc belgian BEF 40,3399

Finlanda marca finlandeză FIM 5,94573Franța franc francez FRF 6,55957

Germania marcă germană DEM 1,95583Grecia drahmă GRD 340,750Irlanda liră irlandeză IEP 0,787564Italia liră italiană ITL 1936,27

Luxemburg franc luxemburghez LUF 40,3399Olanda gulden NLG 2,20371

Portugalia escudo PTE 200,482Spania peseta ESP 166,386

Slovenia tolar SIT 239,640Cipru lira CYP 0,585274Malta lira MTL 0,429300

Uniunea Europeană a adoptat pentru această fază regula sintetizată în formula “nici o obligație, nico o interdicție” în ceea ce privește folosirea euro. Deși utilizarea viitoarei monede unice era facultative, marile companii multinaționale au fost primele care au adoptat euro în contabilitatea lor europeană, pentru o mai facilă comparare a rezultatelor între filialele din țări europene diferite. Tot de la 1 ianuarie 1999, sistemele electronice de tranzacționare ale burselor europene au fost adaptate la euro, iar noile obligațiuni ale guvernelor din țările participante au fost emise în euro.

A treia etapă (prevăzută initial a se derula între 1 ianuarie 2002 și 1 iulie 2002, ulterior fiind redusă până la 28 februarie 2002) a presupus apariția bancnotelor și monedelor euro și dispariția banilor naționali, conform unui calendar prestabilit.

Termen de preschimbare la

Termen de preschimbare la

Țara Încetare oficială banca centrală – monedă metalică

banca centrală – bancnote

Austria 28 februarie nelimitat nelimitatBelgia 28 februarie 31 decembrie 2004 nelimitat

Finlanda 28 februarie 31 decembrie 2012 31 decembrie 2012Franța 17 februarie 31 decembrie 2002 31 decembrie 2012

Germania 31 decembrie nelimitat nelimitatGrecia 28 februarie 1 ianuarie 2004 31 decembrie 2012Irlanda 9 februarie 2002 nelimitat nelimitatItalia 28 februarie 31 decembrie 2012 31 decembrie 2012

Luxemburg 28 februarie 31 decembrie 2004 nelimitatOlanda 28 februarie 1 ianuarie 2007 1 ianuarie 2032

Portugalia 28 februarie 31 decembrie 2002 31 decembrie 2022Spania 28 februarie nelimitat nelimitat

Începând cu 1 martie 2002, în toate cele 12 țări de atunci ale zonei euro, moneda unică a rămas singurul mijloc de plată legal, fostele monede naționale pierzându-și puterea liberatorie. De la 1 ianuarie 2008, euro mijloc de plată legal în 15 state ale Uniunii Europene.

Avantaje și dezavantaje ale monedei euro

1. Avantaje ale monedei euro

2.1 Avantaje economice directe

Riscul ratei de schimb. În mediul internațional al afacerilor, deciziile luate astăzi sunt adesea afectate negativ de viitoarele modificări ale ratelor de schimb. Atunci când compania germană BMV investește 100 milioane de dolari pentru a-și spori echipa de vânzări din Franța, estimarea pe care ea o face în ceea ce privește profitabilitatea investiției se învârte în jurul ratei estimate de schimb între marca germană și francul francez. Dacă francul se va deprecia puternic după efectuarea investiției, atunci vânzările companiei BMV în Franța se vor transforma deodată în mai puține mărci pentru compania - mamă din München, făcând asftel ca investiția să fie mult mai puțin atractivă sau chiar neprofitabilă. Prin urmare, cu cât sunt mai puțin previzibile ratele de schimb, cu atât sunt mai riscante investițiile străine și cu atât este mai puțin probabil ca aceste companii să obțină o creștere pe piețele externe. Euro, datorită faptului că înlocuiește monedele naționale de genul mărcii și francului, elimină complet riscul legat de rata de schimb

dintre monedele participante. Aceasta va prezenta un avantaj pentru investițiile internaționale în zona Euro.

Riscul legat de rata de schimb este potențial neplăcut pentru orice consumator,producător sau investitor care astăzi ia o decizie economică ce implică o plată sau furnizarea unui bun sau a unui serviciu la o dată ulterioară. Din păcate, această situație descrie marea majoritate a activităților economice.

Costurile tranzacțiilor. Turiștii care își planificau excursii în Europa înainte de introducerea euro s-au confruntat cu inconveniențele și costurile mai multor monede, fiecare dintre acestea fiind recunoscută de un mic segment geografic din Uniunea Europeană și fiecare putând fi schimbată numai prin intermediul băncilor, al caselor de schimb valutar, al birourilor de turism și al companiilor de cărți de credit, în schimbul unei taxe. Aceste taxe se prezintă sub forma unor comisioane fixe, precum și sub forma diferenței dintre prețurile de cumpărare și de vânzare pentru orice monedă dată. Un studiu estimează că turistul obișnuit plătește aproximativ 13 dolari pentru aceste costuri legate de conversii de monedă la fiecare trecere a unei frontiere europene, un cost care împovărează zeci de milioane de astfel de vizite pe an. Euro elimină aceste costuri.

Şi cu toate acestea, industria turismului oferă doar un xeemplu modest ale economiilor pe care le aduce euro pentru costurile tranzacţiilor. Inima economică a zonei euro include zeci de mii de tranzacţii dintr-o zonă în alta, în fiecare zi. Firmele producătoare din Austria vând component unor clienţi din Olanda, Franţa şi Italia, care la rândul lor îşi vând mărfurile în Portugalia şi Spania. Majoritatea acestor vânzări trans-frontaliere implică unele costuri legate de conversia devizelor, de regulă realizate prin intermediul marilor instituţii financiare.

Este dificil să se estimeze exact cât de mari vor fi în cele din urmă economiile relizate de euro în ceea ce priveşte costurile tranzacţiilor, dar pentru Europa, un continent în care comerţul internaţional are o importanţă vitală, economiile vor fi substanţiale. Un studio al Comisiei Europene estimează că, înainte de intriducerea euro, întreprinderile din Europa au convertit annual 7,7 trilioane de dolari dintr-o deviză a Unuiunii Europene intr-alta, plătind 12,8 miliarde dolari drept cheltuieli de conversie, adica 0,4 procente din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Aceste costuri sunt acute în special pentru comapniile din ţările mici, care au pieţe de schimb lipsite de lichiditate şi sisteme banacare nesofisticate.

Transparența prețurilor. O monedă unică face mai evidente diferențele de preț dintre bunurile, serviciile și salariile din țări diferite, îmbunătățind astfel competiția dintre piețe. În

absența euro, consumatorii din zona monedei unice au descoperit că este mai dificil și oarecum obositor să compare prețurile computerelor, uneltelor, materialelor de construcții, automobilelor, serviciilor de consultanță sau ale furnizorilor generali de dincolo de frontierele naționale. Germanii, de exemplu, nu erau obișnuiți să gândească în „mii de lire” , iar italienii au considerat că escudo-ul portughez este o monedă intangibilă și distant. Ca urmare, discriminările de preţ erau impelmentate cu uşurinţă. În 1997, un Audi A4 costa 38.000 de mărci în Germania, dar numai 27.000 de mărci în Danemarca, iar un Fiat Barcchetta costa aproximativ 37.200 de mărci în Germania şi 28.000 de mărci în Italia.

Astfel prețurile exprimate în euro oferă un etalon simplu și consecvent pentru a efectua comparații, impulsionând familiile și întreprinderile să compare prețurile cu cele din exterior. Discriminările de preț sunt acum mult mai dificile decât erau înainte de intriducerea euro, indiferente că este vorba de autoturisme Audi A4 sau de bomboane. Datorită absenței riscului legat de rata de schimb, antreprenorilor le este mai ușor atunci când încheie afaceri care speculează micile diferențe în prețurile trans-frontaliere.

Aceasta, în schimb, duce la echivalarea prețurilor dincolo de frontiere.Unii observatori pretind că euro va elimina diferențele de preț de pe continent pentru produdele și serviciile indentice: „O sticlă de Coca-Cola în Belgia va trrebuie să coste tot atât cât în Franța”. Aceste afirmații sunt total incorecte. Prețurile sunt stabilite ca urmare a interacțiunii complexe dintre ofertă, cerere și reglementări, într-o largă varietate de medii competitive. Introducerea unei monede comune nu elimină diferențele de preț în zona euro, după cum dolarul american nu stabilește același preț pentru o cutie de Cola în statele americane Maine sau Arizona.

Piețe financiare profunde. Înainte de introducerea euro, eforturile depuse pentru a potrivi nevoile financiare imediate ale consumatorilorcu cerințele legate de investiții ale posesorilor de economii sau afectate de costurile psihologice și economice presupuse de monedele naționale. Fiecare tip de indtrument financiar, de la titlurile guvernamentale și îmrumuturile acordate de băncile comerciale până la acțiunile obișnuite și instrumentele derivate cu risc ridicat, a fost cotat în monedă națională. Acest lucru a separat piețele financiare și a descurajat investițiile străine, și ar fi fost valabil chiar și în absența costurilor legate de tranzacții și a riscului legat de rata de schimb.

Euro a schimbat de o manieră revoluționară această situație. De la data de 1 ianuarie 1999, bursele mari din zona euro și-au cotat instrumentele financiare, inclusiv cele emise anterior, în euro. Fondurile de investiții din Austria investesc acum în titluri emise de guvernul italian exprimate în euro, fără a mai exista impactul psihologic și economic al conversiilor devizelor și cotelor prețurilor externe. Băncile germane oferă un singur produs financiar, împrumuturi în

euro, pentru companiile de pe teritoriul întregii Uniuni Europene. Pentru investitori, la fel ca și pentru cei care împrumută, aceste evoluții au făcut piețele financiare europene mai mari, mai accesibile și mai lichide. Deoarece această situație promovează comerțul internațional fără nici un fel de restricții pe singura piață importantă a lumii (piața pe care se comercializează chiar banii), acest lucru este considerat unul din avantajele economice fundamentale ale euro.

2.2 Avantaje economice indirecte

Stabilitatea macroeconomică. Multe din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv câțiva dintre participanții din prima rundă la Uniunea Economică și Monetară, s-au confruntat cu inflația după cel de-al doilea război mondial. Irlanda, Anglia, Portugalia și Spania au fost în special sensibile față de inflație, un fenomen care provoacă confuzie în rândul cumpărătorilor și al vânzătorilor, sporește costurile legate de împrumuturi, ridică rata efectivă a impozitului, transmite semnal negative investitorilor și crează ineficinețe majore pe piață.

Euro introduce un nou regim cu inflație redusă și stabilitate macroeconomică pentru multe din țările din zona euro. Potrivit unor experți, acest lucru este garantat efectiv, deoarece zona euro posedă acum cea mai independentă bancă centrală din lume: este vorba despre Banca Centrală Europeană. Băncile centrale „dirijează” rata inflației într-o țară folosind o varietate de instrumente de politică monetară pentru a coborî sau ridica nivelul general al cererii. Cu cât este mai independenta o bancă centrală, cu atât este mai probabil ca ea să reziste în fața presiunilor politice ale guvernului său în sensul de a permite economiei să crească prea repede sau de a finanța unele cheltuieli publice excesive. Politicienii și bancherii de la băncile centrale se au adesea la cuțite, deoarece băncile centrale sunt interesate mai mult în stabilitatea pe termen lung decât în câștigurile economice pe termen scurt. Într-adevăr cercetările arată că o independență mai mare a băncii centrale duce la o inflație mai mică.

Cu toate acestea, istoria a demonstrat că băncile centrale din multe țări din zona euro nu sunt imune față de influențele politice. Exact din acest motiv euro ar putea reprezenta un avantaj pentru stabilitatea regională pe termen lung. Banca Centrală Europeană este modelată după Bundescbank, o instituție cunoscută în lumea întreagă pentru tradiția sa de independență. Deși nivelul ridicat de independență al Băncii Centrale Europene aduce puține avantaje pentru țările deja recunoscute pentru inflația lor redusă(Germania, Austria, Belgia și Olanda), el permite un viitor economic mai stabil pentru celelalte ţări.

Rate reduse ale dobânzilor. În măsura în care euro reduce inflația, el mai exercită și o presiune în sensul diminuării ratelor dobânzilor. Investitorii cumpără acțiuni numai dacă ei sunt

siguri că banii pe care îi vor primi în viitor vor determina un câștig procentual mai mare decât rata inflației. Prin urmare, investitorii solicită rate reduse ale dobânzilor sau „prime de inflație”, de la țările cu o stabilitate mai mare a prețurilor. Acest benefiuciu este important în special pentru țările care au înregistrat rezultate slabe în lupta împotriva inflației (Italia, Spania și Portugalia). Aceste ţări beneficiază acum de pe urma estimărilor privind o inflaţie redusă datorită obiectivelor stringent şi fermităţii noii Bănci Centrale Europene.

Euro aduce rate mai mici ale inflaţiei şi prin reucerea ratei de risc pentru schimbul valutar. În trecut, un invetitor din Luxemburg care dorea să achiziţioneze o obligaţiune emisă de guvernul irlandez solicita o dobândă suplimentară care să îi ofere o compensaţie pentru riscul pierderii unei sume de bani datorită modicicărilor cursului de schimb liră irlandeză-franc. Această dobândă suplimentară, numită primă pentru risc legat de rata de schimb, este în present eliminată în tranzacţiile de credit internaţionale care survin în zona euro. Potrivit unui economist, beneficial reducerii primelor pentru riscul legat de rata de schimb ar putea însemna, pentru monedele mai slabe ale Europei “reducerea ratelor reale ale dobânzilor pe termen lung cu două procente, poate chiar mai mult, iar aceasta ar reprezenta o reducere substanţială şi permanentă a costului capitalului în aceste economii”. Este esenţial de menţionat că ţările care au înregistrat în istorie rate reduse ale dobânzilor (Germania, Austria și Olanda) este puţin probabil să fie ajutate de euro în această privinţă.

Reforma structurală. Unii experți argumentează că euro încurajează reforma structurală atât de necesară în Europa. Pe scurt, țările care doresc să se califice pentru euro trebuie să își ajusteze economiile, îndeplinind criteriile de convergență stabilite în tratatul asupra Uniunii Europene. Pe viitor, ele trebuie să adere la pactul de stabilitate și creștere, un acord care limitează strict împrumuturile guvernamentale și care forțează guvernele să își ajusteze finanțele publice. Pactul prevede chiar amenzi pentru țările care recurg la prea multe împrumuturi.

Asemenea măsuri au ridicat întrebări funadmentale despre fezabilitatea pe termen lung a programelor de cheltuieli publice și sociale, notorii prin mărimea lor. Ele au condus, în special, la mari reduceri bugetare și au acordat o nouă atenție importanței unei creșteri economice susținute. Reducerea bugetară în țări precum Portugalia a condus la reduceri drastice ale ratelor dobânzilor foarte devreme în cursul procesului, deoarece piețele financiare și-au schimbat părerea despre guvern, pe care îl consideră anterior iresponsabil din ounct de vedere financiar. Aceasta a declanșat în schimb o creștere economică prelungită în țara respectivă, creștere care continuă și astăzi. Exact din acest motiv guvernul Statelor Unite a sprijinit cu putere efectul euro asupra reformei structurale de peste atlantic, afirmând că euro

modernizează economiile europene, micșorând mărimea bugetelor lor sociale și încurajând un punct de vedere modern, global.

Statutul de monedă în care se păstrează rezervele. Liderii Uniunii Europene speră că euro va deveni o monedă în care să se plaseze pe scară largă rezervele internaționale. Monedele în care se plasează rezervele sunt folosite de băncile centrale, de guverne și de companiile private din întreaga lume ca un depozit pe termen lung al valorii și pentru a răspunde cerintelor lor de finanțare continue. Dolarul este în prezent cea mai importantă monedă în care se plasează rezervele, ele regăsindu-se în casele de bani ale băncilor centrale și ale instituțiilor financiare majore, de la Tokzo până la Caracas. Deși Statele Unite sunt răspunzătoare pentru mai puțin de 20% din comerțul mondial, dolarul este folosit în aproximativ 83% din tranzacțiile care implică două devize externe și înglobează 63% din rezervele monetare oficiale din întreaga lume. Din punct de vedere istoric, numai monedele foarte lichide, stabile și care sunt acceptate ca modalitate de plată într-o largă arie economică au potențial de a deveni monede importante în care se plasează rezervele.

Creştere economică. Costurile reduse ale tranzacțiilor și riscul mai mic legat de rata de schimb, împreună cu transparența prețurilor și cu modalitatea unică de plată, au sporit mărimea efectivă e piețelor de produse din zona euro. Ca rezultat, unii afirmă că acum companiile multinaționale realizează economii la scară care nu au mai fost niciodată întâlnite în mediile de afaceri europene. Istoricii economiei știu că economiile la scară au constituit un factor-cheie care a determinat succesul industrial al Statelor Unite de-a lungul secolelor. Acum, zona euro speră să profite de pe urma costurilor medii mai mici, de pe urma productivității mai ridicate și a competitivității îmbunătățire, factori care sunt pronmiși de pe piața internă mare. Acest lucru este cu atât mai sigur, afirmă ei, cu cât Banca Centrală Europeană aduce prețuri stabile și rate mai mici ale dobânzilor.

2.3 Dezavantaje ale monedei euro

Cel mai mare dezavantaj al adaptării unei monede unice pentru țările membre UEM a constatat în aceea că toate țările membre au renunțat la dreptul lor de a gestiona politicile economice și monetare pentru a interveni în problemele economice interme. De asemenea, în aceeași ordine de idei, cursurile de schimb ale monedelor nu au mai putut fi folosite pentru a depăși anumite crize din comerțul regional.

Cea mai mare problemă care poate să survină în urma adoptării unei monede unice este situația în care una din țări se află într-o recesiune și nu are nici o soluție decât să aștepte ca lucrurile să se înbunătățească de la sine. Aceasta trebuie să stea pasivă pentru că schimbarea politicii monetare a întregii uniuni poate să defavorizeze mai multe țări decât ar ajuta. În acest sens, se pornește de la premisa că, prin crearea unei monede unice pentru UE, economiile acestor țări sunt stâns legate și ciclurile economice se vor armoniza în cele din urmă.

Un alt aspect negativ al adoptării euro care s-a vehiculat a fost că moneda unică ar putea provoca scăderi ale salariilor întrucât salariile sunt a doua modalitate prin care statele membre pot sa-și modifice politica fiscală.

Un alt inconvenient al uniunii monetare invocat adeseori este pierderea suveranității națiionale. Transferul la nivel comunitar al unor componente naționale de ordin monetar și fiscal ar implica faptul că tări viguroase și stabile acceptă luările de decizii ale altor țări, uneori mai slabe și mai lipsite de rezistență pe planul luptei împotriva inflației.

Un dezavantaj al uniunii monetare este deci că, prin pierderea cursurilor de schimb flexibile, se elimină și un mecanism de ajustare pentru compensarea modificărilor și translatării cererilor între produsele a două țări, care pot conduce la probleme în ocupare forței de muncă.

Alte dezavantaje au constituit costurile ridicate ale conversiei- spre exemplu costurile implementării la toate nivelele ale sistemelor informatice capabile să execute prompt tranzacțiile în euro și să realizeze automat conversia monedei naționale europene în euro. De asemenea, euro pare a fi un nou pretext pentru centralizarea puterii, a diferențelor prerogative la nivel comunitar, ceea ce conduce la alterarea suveranității naționale a statelor membre cu toate consecințele care decurg de aici. În plus, autoritățile comunitare par a fi luat prea puțin în calcul modalitățile de gestionare în cadrul UEM a unosr situații de criză de natură financiară sau a economiei reale. În cadrul unor crize severe s-ar putea ca anumite țări să iasă din sistem, situație pentru care, deasemenea, nu sunt prevăzute nici un fel de proceduri

Concluzii

Avantajele și dezavantajele monedei unice sunt ușor de văzut. Uniunea Monetară Europeană a rămas fidelă acestiu plan și a implementat euro în 1999, arătând în mod clar că avantajele depășesc dezavantajele și fiind evidentă atitudinea pozitivă față de euro- ori atitudinea pozitivă față de o monedă este unul din factorii principali pentru succesul ei. De fiecare dată când populația a pierdut încrederea într-o monedă, fie au apărut recesiuni majore, fie țările s-au confruntat cu inflație sau chiar hiperinflație.

În urma implementării monedei unice se poate observa că în zona euro s-au produs mutații semnificative pe diverse planuri:

Costurile aderării la Uniunea Monetară au fost contrabalansate de efctele pozitive datorată creșterii gradului de deschidere a economiei țărilor membre;

Spații economice în care se înegistrează creșterea PIB-ului cu aproximativ 2%;

Stabilitatea mai mare a prețurilor pe o perioadă mai mare de timp;

Creșterea ponderii monedei euro în comerțul extracomunitar al unor țări din zona

euro;

Intensificarea preocupărilor de îmbunătățire a gestiunii finanțelor publice,

reflectate de evoluția soldurilor bugetare ale administrației publice;

Creșterea ponderii euro în calitate de monedă în cadrul rezervelor internaționale

ale țărilor;

Consolidarea zonei euro depinde de realizarea prevederilor din Pactul de

stabilitate și creștere economică, de întărire credibilității politicii monetare a Băncii

Centrale Europene și de politica concurențială.

Bibliografie:

1. Chabot Christian - Euro monedă europeană, Editura Teora, Bucuresti, 20002. Turliuc Vasile, Cocriș Vasile, Rman Angela, Dornescu Valeriu, Stoica Ovidiu,

Chirleșan Dan - Monedă şi credit, Ediţia a doua, revăzută şi adăugită, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008

3. Gheorghe Voinea, Angel Roman, Dan Chirleșan – 10 ani de la lansarea EURO: Prefacerile și viitorul monedei în contextu al crizei mondiale, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2010