EDITORIAL

Apropierea zilei de 24 Aprilie întărîtă spiritele. Armenii vor să comemoreze tragedia din 1915, partea turcă încearcă să blocheze orice astfel de manifestare. Propunînd un alt moment al istoriei Prim-ului Război Mondial, încer-carea nereușită de debarcare a Aliaților de la Gallipoli. Și forțînd pe 25 aprilie comemo-rarea crîncenelor lupte dintre aliații britanici (autralieni și neozeelandezi, în marea lor majoritate, complet nepregătiți pentru o astfel de operați-une specială gîndită prost de Churchill, Lordul Amiralității la acea dată și executată riscant de comandanții militari din linia

A d e v ă rs a u

m i n c i u n ă întîi a frontului) și francezi pe de o parte și trupele otomane, cu concursul ofițerilor germa-ni, care au condus la un dezas-tru militar. Sigur că există o legătură directă dintre eșecul de la Gallipoli și începerea acțiunii de deportare în masă din aprilie 1915. Sigur că eșecul militar de la Gallipoli a încurajat măsurile dure întreprinse de administația otomană la adresa armenilor. Sigur că planul de deportare și masacrarea care a dus la Mar-ea Tragedie din 1915 a fost unul politic. Negarea evidențelor face însă parte dintr-un plan concer-tat și al actualei administrații turcești de la Ankara. Cu atît sunt mai mult binevenite voc-ile care spun adevărul despre ce s-a întîmplat în 1915. Dincolo de considerațiile strategice ale marilor puteri de astăzi, dinco-ace de întreaga dramă a popor-ului armean. Dosarul 1915 nu este o componentă gravă și majoră doar a armenilor, ci a

întregii umanități. Ca și ce se întîmplă azi în Statul Islamic, ca și ce se întîmplă azi în Ucrai-na. Reproducem în acest număr două articole. Unul aparține unui jurnalist cu vechi stagii în analiza chestiunilor din Ori-entul Mijlociu – este vorba de Robert Fisk, celălalt aparține unui sociolog din America, dr. Cătălin Mamali, care pune pe tapet aspecte antropologice și istorice legate de Genocidul din 1915. Chestiunea gravă a acestui moment de dupa 100 de ani de la tragicele evenimente nu este dacă a fost sau nu – a fost, fără îndoială – genocid, ci acceptarea, recunoașterea lui de către comunitatea inter-națională. Aici se dă azi bătălia dintre adevăr și minciună. Din-tre recunoașterea unui fapt sau negarea lui.

Bedros Horasangian

Dr.Cătălin MaMali:

ConspirAţii, seCrete şi CAtAClisme umAne

ROBERt FiSCK: CentenArul GAll ipoli este o înCerCAre de A AsCunde rușinos HoloCAustul ArmeAn. pagina 24

pagina 27

4

datorită invitatei noastre dragi de la Budapesta, a

artistei Ermone-Zabel Martaian suntem părtași la un eveniment artistic deosebit, cu totul și cu totul aparte, de o frumusețe rară. Această călătorie în timp și spațiu, călătorie în stravechea cultură creștină armeană, Ar-menia fiind prima țară creștină din lume, este efectuată de o doamnă tânără și frumoasă, cu capacități artistice deosebite, care pur și simplu s-a regăsit în acest univers complex și nobil. Ceea ce pare să nu fie cu totul întâmplător, deoarece artista este descendenta unei familii de armeni refugiate în România la începutul secolului trecut în timpul genocidului armean și stabilită în Gherla. Familia a prins rădăcini în acest splendid oraș baroc construit cu secole în urmă de catre armeni, iar Er-mone cu mama româncă si tată armean a petrecut copilăria în acest oraș multicultural. A facut

cunostiință atât cu cul-

tura română cât și cu limba și cultura armeană. Acum trăiește la Budapesta și învață limba maghiară.Destin transilvănean ceea ce se reflectă și în miniaturile sale, reprezentând o combi-nație reușită a acestori culturi diferite. Datorită peregrinărilor sale la mănăstirea Nicula a facut cunoștiință cu arta pic-turii pe sticlă cu ulei, întrodusă de catre meșteri germani la în-ceputul secolului al 19-lea, iar răsfoind vechile cărți bisericești armene, codexele scrise și de-senate în mănăstiri de către călugări, și inspirandu-se de tematica și reprezentările speci-fice ale miniaturilor străvechi a dat naștere unui nou gen de artă. Străvechile reprezentări creș-tine și simbolurile armenești prind viața pe icoanele din jurul nostru, cu o precizie și pricepere deosebită, datorită atât talentu-lui cât și afinității sufletești ale artistei. Ermone a reușit să creeze o armonie perfectă în-

renașterea vechilor simboluri armenești

tre tehnica folosită și tematica specific armenească, dându-ne posibilitatea cunoașterii unei culturi străvechi și nobile.

németH Júlia

Cluj-Napoca,18.02.2015

Textul a fost prezentat la data de 18. Februarie 2015. la Ga-leria Breslei Barabás Miklós (Cluj-Napoca, str. Kogal-niceanu 27.) la vernisajul ex-poziției artistei Ermone-Zabel Martaian .

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

ACTUALITATE

Uniunea Armenilor din România - Filiala Iași a par-ticipat sâmbătă, 21 februarie 2015, la evenimentul cul-tural “ Ziua Internațională a Limbii Materne”, ediția I, activitate ce a avut loc la Ateneul Tătărași. Alături de reprezentanții comunității armene din Iași, au partici-pat și reprezentanții comu-nității ucrainiene, ai Foru-mului Democratic German, a rușilor lipoveni și reprezen-tanții comunității evreiești din Iași. Programul cultural dedicat acestei sărbători im-portante pentru minoritățile din România a fost presărat atât cu momente artistice de dans ale trupelor : “ Siaman-to” a comunității armene din Iași, coordonată de doamna Daria Tănăsucă , “ Veselka” și “ Bukovenka” a comu-nității ucrainiene din Iași și Suceava, cât și cu un amplu recital de poezie susținut de tinerii tuturor comunităților din Iași. Întâlnirea s-a bucu-rat de prezența extraordinară

Ziua internaţională a limbii materne l a i a ş i

a Domnului Teofil Rendiuk - Ministru-Consilier la Am-basada Ucrainei în România, care prin discursul sau a ev-idențiat importanța limbii

materne pentru perpetuarea valorilor unei comunități, dar și importanța comunicării și a lucrului în echipă pentru toate minoritățile din Iași.

6

sfârșitul anului 2014, un an lung și obositor. 2015 un

nou an , un nou început, dar pentru noi este doar continuar-ea unui lung șir de spectacole ,continuarea unei aventuri adevărate.Aventura a început în luna mai în Odorheiu Secuiesc la Festi-valul Interetnic Szejke. Unde am participat a doua oară . Am fost cazați de armenii din lo-calitate,care ne-au primit și de această dată cu multă caldură. Am plecat cu părere de rău dar cu gândul că la următorul fes-tival vom fi iar prezenți și o să fim iar răsplătiți cu aplauze, multe poze și admirația curi-oșilor al portului armenesc.Vara este perioada cea mai încărcată când vine vorba de spectacole. Din luna iunie au

început spectacolele unul

după altul. Pentru prima dată am fost invitați la Dumbrăveni, unde ne-am simțit foarte bine și am făcut cunoștințe noi care ne vor ajuta în viitor la alte apariții și spectacole prin care putem să facem cunoscută tradiția și cul-tura armenească.Am avut parte de invitații în lo-curi noi, la festivaluri la care nu am mai participat. O aseme-nea invitație am primit de la Bistrița la Festivalul Intercul-tural Pfingstfest, bineînțeles cu promisiunea ca și la urmatoarea ediție să fim invitați. Primiți cu multă atenție din partea or-ganizatorilor, am avut plăcerea să vizităm turnul Bisericii Evanghelice, un monument de arhitectură, care se află în cen-trul orașului. De la înălțime am avut ocazia să admirăm întreg orașul și bineînțeles să imortal-

izăm momentul făcând câteva poze cu grupul. Ne simțeam ca și acasă mai ales pentru că, strămoșii noștri armeni, înainte să fondeze Gherla-Armenopo-lis, s-au așezat în 1672 la Bis-trița. Festivalul a început cu parada porturilor populare iar apoi dansurile noastre au fost apreciate de spectatori prin aplauzele lor.Altă invitație neașteptată am primit-o de la Mediaș Ethnic Festival, prima ediție, un fes-tival internațional, organizat de Direcția Municipală pentru cultură, sport, turism și tineret Mediaș. Timp de doua zile au avut loc spectacole folclorice ș i r ec i t a lu r i de muz ică popu la ră prezentate de for-mații tradiționale invitate din Grecia, Italia, Olanda, Ungaria, Republica Moldova și Polonia.O surpriză plăcută a fost și faptul că am fost invitați la o televiziune transilvană Look TV, să ne prezentăm dansuri-le, să discutăm despre portul armenesc, istoria comunității noastre și să prezentăm câteva rețete culinare armenești. A fost o experiență nouă, distractivă și foarte instructivă. Domnul Esz-tegar Ioan președintele UAR filiala Transilvania a vorbit de-spre istoria coloniei din Gher-la-Armenopolis, Esztegar Erika despre portul tradițional arme-

A n s a m b l u l d e d a n s u r i „ H a y a k a g h a k ” din Gherla și-a făcut bilanțul activităților din anul 2014

ACTUALITATE

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

nescs iar Molnar Anamaria a prezentat și demonstrat cum se gătește renumita supă Angan-ciabur.În luna iulie a urmat sărbătoarea cea mai importantă a coloniei noastre, a orașului Gherla-Ar-menopolis, Sfântul Grigore Lu-minătorul. De această dată gru-pul de dans „Hayakaghak” nu a participat la acțiuni. Din păcate programul cultural organizat pe parcursul a două zile în care sărbătorim și primim musafi-ri din țară și străinătate, a fost încărcat cu diferite expoziții, cu prezentarea în premieră a fil-mului armenesc despre orașul nostru, „Armenopolis-Suflet armenesc”, cu concertul de jazz susținut de cunoscutul Harry Tavitian și un concert de orgă. În schimb membrii grupului au fost prezenți la toate activitățile pentru pregătirea acestor eveni-mente.După cum se știe, cu ocazia acestei sărbători, la noi totul este pregătit de comunitate, de la cina de vineri seara când sosesc majoritatea musafirilor, la parada portului de sâmbătă înainte de slujbă, la cântatul în corul Catedralei iar apoi servitul musafirilor la masa festiva. Dar pregătirile încep cu două săptămâni înainte de sărbători. Pregătirea urechiuș-elor pentru supa Anganciabur (cea mai așteptată mâncare la masa festivă) începe cu trei zile înainte iar tinerii au oca-zia, cu acest prilej să asculte întâmplări vechi povestite de cei mai în vârstă. Pentru această sărbătoare, la care participă aproximativ 400 de persoane,se fac cca 20 de mii de urechiușe numărate bucată cu bucată. Apoi urmează aranjarea sălilor, pregătitul micilor cadouri pen-tru musafiri, adică acei mag-neți de pus pe frigider care

ilustrează Catedrala Armeano-catolică din Gherla. Urmează pregătirea expoziției de ceram-ică, piese realizate în propriul atelier de ceramică armenească și pictate tot de noi. Totodată am organizat și expoziția de fo-tografii, care conținea poze ale familiilor armenești din oraș, personalități din trecut, clădiri. A fost o perioadă obositoare, dar pentru noi cel mai mult a contat că am fost împreună și că ne-am simțim bine.Șirul invitațiilor a continuat în luna august când am fost invi-tați la a doua ediție a Festiva-lului Strada Armenească de la

București. Am avut ocazia să vedem câtă muncă se depune pentru organizarea unui astfel de festival, și ne-am bucurat că am putut contribui și noi la pregătirea produselor pentru bazar, cu ceramica de Gherla, la organizare, dar și cu momentele de dans pe care le-am prezentat.Festivalul de la Sighișoara, a fost o altă acțiune la care am participat. Orașul situat în județul Mureș, găzduiește an de an festivalul interetnic, în centrul istoric, pentru 3 zile. De această dată am participat cu ansamblul de dansuri „Hay-akaghak” ,cu corul armenesc

8

„Armenopolis” si cu ceramica făcută de noi.În septembrie ansamblul de dansuri a fost la Bacău la, o acțiune cultural-educațională dedicată elevilor și celor in-teresați de cultura și istoria armeană. După reprezentație gazdele noastre ospitaliere ne-au invitat la masa festivă unde am avut ocazia să gustăm din bunătățile culinare armenești specifice locului și am petrecut o seara într-o companie plăcută Toamna bogată în evoluții pe scenele țării, a continuat la Constanța unde am fost în luna octombrie, cu ocazia Hramului Bisericii Armenești din oraș, unde echipa noastră de dansuri a prezentat un moment artistic. Totodată, timp de două zile am

fost prezenți la acțiunile cul-turale ce s-au derulat la care au participat și reprezentanți ai co-munității din toată țara.La sfârșitul anului grupul de dans s-a reîntors acolo unde a debutat în 2012, adică la Cluj, la Zilele Armenești iar apoi la acțiunea culturală anuală din-tre armeni și evrei. La această manifestare a participat ansam-blul de dansuri și corul arme-nesc „Armenopolis” împreună cu corul evreiesc. La sfârșitul programului ne-am răsfățat cu produse culinare evreiești.Anul 2014 a fost un an destul de greu, cu multă munca dar și distracție, aventuri, învățături și întâmplări,certuri și împăcări așa cum este normal într-o familie adevărată. Familie

care în timp s-a mărit. La în-ceput eram 9 persoane iar acum suntem 18, armeni, români și maghiari, persoane care au vrut să facă parte din această fami-lie unită. Dar iată ce spun cîțiva din membri grupului:

– Kulcsar David, 13 ani : „În 2014 am fost în foarte multe locuri, am văzut multe, am dansat, ne-am distrat, și am făcut multe poze, care ne vor aminti de locurile pe unde am fost. Chiar dacă am fost în același oraș de mai multe ori nu putem dezamăgi publicul care vrea să vadă ceva nou, ceva diferit. Ceea ce ne încurajează sunt aplauzele și zâmbetele spectatorilor care ne așteaptă mereu cu drag.”

– Riti Anamaria, 22 ani : „Ca de fiecare dată, grupul de dans Hayakaghak face performanță și este răsplătit de aplauzele publicului, atunci când pășește pe scenă ceea ce ne dă o și mai mare motivație în a repeta și a în-văța noi și noi dansuri. Invitațiile trimise grupului de dans au fost mereu binevenite. Cine altcine-va să păstreze tradiția dansurilor, decât un grup de tineri voioși și pasionați de ceea ce fac?”

– Deac Cristian, 18 ani: ” A fost o experiență de neuitat, ne-am distrat de minune în fiecare loc în care am fost. Fiecare loc a avut frumusețea și specificul lui. Speram ca și anul acesta să fie la fel.”

– Fulop Mihai, 17 ani: „După multa muncă și daruire și cu mult ajutor de la colegii mei am reusit să învăt toate dansuri-le. Pentru mine la Bacău a fost primul spectacol, care a fost chiar cel mai bun, datorita pub-licului minunat și căldurii cu

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

care ne-au primit armenii de aco-lo.Dansul Hazor este preferatul meu deoarece este foarte di-namic si chiar distractiv. Acest grup de dans mi-a oferit ocazia să cunosc oameni noi, locuri noi, să-mi fac mulți prieteni pe care as vrea sa-i numesc asa tot restul vietii, și acest lucru aș vrea să țină mult timp de acum înainte.”

– Koncz Imola, 17 ani : „Anul 2014 a fost un an plin de spec-tacole și festivaluri la care gru-pul nostru a avut prilejul de a fi invitat. Participarea a presupus seri lungi, petrecute în sala de repetiții, a căror atmosferă nu a fost lipsită de distracție și voie bună. Munca noastra a ajuns să fie recunoscută, chiar dacă mai avem multe de învătat și de perfecționat. Sper ca în acest an să continuăm să oferim spec-tacole de neuitat și să lucrăm cu același entuziasm ca și până acum!”

Ca încheiere dorim să mulțumim pentru suportul finaciar și moral oferit de Uniunea Armenilor din România, filialelor care ne-au invitat și ne-au primit cu căl-dură și atenție cum se face de altfel într-o „mare familie” și nu în ultimul rând filialei din Gherla și comunității noastre pentru acest an plin de muncă. Dar care ne-a oferit ocazia de a ne cunoaște mai bine,de a cunoaște obiceiurile și cultura noastră și pentru că am reușit sa promovăm această cultură . Am avut ocazia să vizităm toată țara, locuri pe unde nu am mai umblat, să ne distram, să ne simțim bine și să fim răsplătiți peste tot cu aplauze.

eszteGAr erika

10

sâmbătă 7 februarie 2015, la biserica armeană Sfânta

Maria din Botoşani a fost ţinută slujba religioasă închinată Sfântului Sarchis, ocrotitorul tinerilor.Slujba a fost oficiată de pre-otul paroh Krikor Radu Holca, aceasta făcând prima oficiere în parohie după numirea ca preot vicar al Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România.Un fapt insolit, la slujbă a asistat unul dintre preoții bis-ericii ortodoxe române, Pet-ru Chervase, preot misionar și preot la biserica Sfântul Vasile cel Mare din incinta Spitalului Mavromati din Botoșani.La finalul slujbei, Chervase a rostit un cuvânt de admi-rație pentru frumoasa biserică armeană botoșăneană și pen-tru cele văzute în Muzeul cu obiecte de patrimoniu religios deschis în paraclisul de la Sfân-ta Maria.Pentru enoriașii armeni, este pentru a treia oară când se săr-bătoreşte la Botoşani Sfântul Sarchis. Aceste trei adevărate evenimente pentru viața reli-gioasă locală au avut loc în ul-timii trei ani și ele au coincis cu numirea de episcopul Datev la Botoșani a preotului Holca, în acțiunea de după anul 2011 de a numi preoți permanenți la fie-care parohie armeană.Sărbătoarea Sfântului Sarchis

este tradițională la Paro-

hia din Botoșani. Pe pereții bis-ericii Sfânta Maria sunt așezate trei icoane ale acestuia: icoana Sfântul Sarchis împreună cu fiul lui Mardiros (icoană în ulei pe pânză, din anul 1867, dim. 65×85 cm), cea de-a doua, tot a Sfântului Sarchis împreună cu fiul lui Mardiros nedatată, dar mai veche, ulei pe pânză, dim. 130×110 cm (nerestaurată), dar și o a treia, reprezintând Mar-tiriul Sfântului Sarchis, ulei pe pânză, 80×110 cm, nedatată.Sfântul Sarchis este unul din-tre cei mai iubiţi sfinţi armeni, patronul dragostei şi al tinereţii. Biserica armeană a consacrat ziua sărbătoririi Sfântului Sar-chis ca zi de binecuvântare a tinerilor.După slujba Sfântului Sarchis preotul Holca, împreună cu pre-otul Chervase, au făcut o slujbă de pomenire, un parastas, în

memoria Mihaelei Cocotă, fos-tă reprezentantă a uneia dintre cele mai vechi și mai nobile familii de armeni din Botoșani, familia Ferhat – Manea.Mama acesteia, Emanuela Lola Cocotă, fiica lui Anton Ferhat, fost epitrop al comunității ar-mene din Botoșani – mort la Penitenciarul Văcărești unde a fost închis pentru a i se con-fisca averea uriașă – a hotărât să doneze o sumă importantă, 10.000 de euro, pentru reparația acoperișului bisericii armene Buna Vestire, de la cimitirul Eternitatea, lucrare angajată în acest an.

Florin simion eGner – Viorica PoPa

sărbătoarea sfântului sarchis la Botoșani

Emanuela Cocotă, împreună cu preotul Holca și Ștefan Iovane-sian, lider – în vârstă de 94 de ani – al comunității armenilor din

Botoșani, la anunțarea donației.

-

ACTUALITATE

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

-

C R E D I N Ț Ă

AA

AR R

T

În fiecare an, în ultima zi de joi dinaintea Începutului Pos-tului Mare, Biserica Armeană îi pomeneste pe Sfinții Varta-nieni, Sfântul Vartan Mamigo-nian și cei 1036 de martiri, eroi ai neamului armean, care și-au dat viața în bătălia de pe câmpia Avarayr în anul 451. S-au jertfit pentru credință și pentru patrie în razboiul purtat împotriva Imperiului persan. Este nu doar ziua pomenirii lor, ci și a aducerii aminte a tuturor celor care, de-a lungul timpului, s-au jertfit pentru apărarea patriei strămoșești.

În anul 449 regele Yezdegerd al Persiei emite un decret prin care impunea armenilor renunțarea la religia creștină și convertirea la zoroastrism, religia oficială a Imperiului persan, intenționând prin aceasta să-și întărească dominația în Armenia și în plan ideologic. Pentru a formula un răspuns, Catolicosul Hovsep I Hoghotneți (440-454) con-voacă o adunare la care par t ic ipă reprezentanț i a i bisericii și ai nobilimii din toate regiunile Armeniei. Între aceș-tia se afla și Vartan Mamigon-ian, descendent al unei vechi familii de nobili armeni și totodată, prin mama sa, nepot al marelui Catolicos Sahak I (387-439). Familiei Mamigon-ian îi era atribuită prin tradiție dregătoria de Sparapet (con-ducător suprem al armatei armene), astfel că Vartan Mamigonian, sparapet-ul acelor ani, avea un cuvânt im-portant de spus în luarea unei hotărâri. Nu lipsea de la această

adunare nici Marzpan-ul Vasak Siuni (guvernatorul numit de perși, un nobil armean cu mare influentă, mai ales datorită fap-tului că era agreat de regele Yezdegerd).

Participanții la adunare erau constienți de însemnătatea momentului, de importanța răspunsului pe care îl vor da. Cei prezenți, 17 episcopi și 17 nobili, formulează răspunsul, explicând în amănunt învațătu-ra creștină și dovedind supe-rioritatea morală și spiritual a acestei învățături. Erau conștienți ca răspunsul lor era hotarâtor pentru apărarea poporului armean și a patriei lor, drept pentru care refuză să se supună decretului rege-lui persan. Istoricul Yeghise, contemporan al evenimente-lor, scria: ”Nimeni nu ne poate despărți de această credință, nici îngerii, nici oamenii, nici sabia, nici focul, nici apa, nici altceva! Dacă ne vei accepta în această credință, nu vom re-cunoaște alt stăpân pe pământ în afară de tine, și nici în ceruri un

alt Dumnezeu, decât pe Hristos, căci în afară de El nu există alt Dumnezeu. Legământul nos-tru de credință nu este făcut cu un om, ca să putem fi amăgiți ca niște copii! Legământul e pecetluit cu Dumnezeu,…și nu poate fi dezlegat, șters sau fărâmat nici acum, nici mâine și niciodată, fiind pentru vecii vecilor.” (Despre Vartan și răz-boiul armenilor)

La aflarea răspunsului furia re-gelui persan nu cunoaște limite. Un număr de zece nobili arme-ni sunt chemați la Ctesiphon, reședința regelui persan. Aco-lo aceștia sunt amenințați cu moartea dacă refuză convertirea la zoroastrism. Dar credința creștină facea deja parte din fi-ința fiecărui armean, era anco-ra vieții lor, piatra de temelie a identității lor naționale. Nobilii armeni nu acceptă!

Începea astfel drumul spre moarte…și spre viață veșnică în Hristos. Îmbărbătați de Catoli-cosul Hovsep, nobilii armeni în frunte cu Vartan Mamigonian,

VArtAnAnȚ

12

se pregătesc să conducă marea mișcare populară de rezistență împotriva perșilor.

În primăvara anului 451 arma-ta persană, numărând 200.000 de oameni pătrunde în Arme-nia, condusă de Muskin Ni-usalavart, așezându-și tabăra pe malul râului Tagmut, la sud de Nahicevan. În fața lor se afla oastea armeană, nobili, țărani, oșteni, preoți, călugări, aproape 66.000 de oameni, pregătiți să-și dea viața pentru țara lor, pentru Dumnezeul în care credeau. ”Bunul Dumn-ezeu este conducătorul nostru. Nu ne conduce un om, ci chiar El, Iisus. Teama e semnul unei credințe slabe, dar noi am alungat de mult din sufle-tele noastre o astfel de slăbici-une! Și odată cu slăbiciunea am alungat și teama din gândurile și inimile noastre”.(Yeghise) Preotul Ghevand, întărit de credință și înflăcărat de un puternic spirit patriotic, le vor-bește luptătorilor armeni: ”Cu moartea Sa Hristos a călcat pu-terea morții! Deci dacă moar-tea a fost învinsă prin moarte să nu ne temem, să fim părtași la moartea lui. Murim împre-ună cu Hristos, dar prin El vom trăi!”.

În intreaga noapte premerga-toare bataliei campia de la Av-arayr devenise parce o uriasa biserica. Cei nebotezati inca erau botezati, cantari de sla-va si rugaciuni se auzeau pre-tutindeni, iar moastele sfintilor iubiti erau arătate multimii de osteni spre intarire si imbar-batare. Ingenuncheati in fata altarelor ridicate pe campia Av-arayr se leagă toti prin juramant să-si apere patria si credinta. In ziua de 28 mai, inainte de rasaritul soarelui, intreaga ar-

mata armeana primește Sfânta împărtășanie, fiind astfel gata pentru luptă, pentru viață sau pentru moarte.

În lupta din acea zi viteazul Vartan și alți 1036 de osteni își dau viața pe câmpul de luptă. Pierderile armatei persane au fost de trei ori mai mari…dar…”Nu au fost învingători și învinși, ci luptând vitejii contra vitejilor, nici unul dintre ei n-a biruit!(Yeghise)”

Putem totuși afirma ca eveni-mentele care au urmat ne dau dreptul să credem că cei care au biruit au fost totuși armenii. Perșii renunță la planul lor de convertire la păgânism a arme-nilor, recunoscând dreptul aces-tora de a se închina Dumnezeu-lui alături de care și pentru care au luptat. Prin aceasta dispare și pericolul pierderii identității naționale. Pe câmpia de la Avarayr armenii au demonstrat prin sângele vărsat că religia creștină, credința în Hristos, este parte a sufletului lor, iar învățătura creștină și dragostea de țară luminează demnita-tea acestui popor. Prin această sărbatoare creștinii armeni își arată dragostea și recunoștința față de acești eroi ai neamului nostru, stăruind totodată spre păstrarea mereu vie a amintirii faptelor pilduitoare ale acestor sfinți.

Ne plecam inimile in fata dovezii lor de credinta, în fata faptelor lor de vitejie, in fata mortii lor martirice pentru vi-ata în Hristos și pentru vesnicia patriei stramoșești, legandu-ne la randul nostru în fata istoriei sa fim vrednici mostenitori ai spiritului lor.

Mai ales in acest an, cand in

întreaga lume armenii de pre-tutindeni vor comemora 100 ani de la Genocidul din 1915, suntem datori, suntem obligați să fim uniți, să fim vazuți ca o nație puternică prin unitatea sa și mereu călăuzită de spiritul măreț al sfinților Vartanieni.

Facă bunul Dumnezeu ca flacăra eroismului lor să nu se stingă niciodată. Iar pentru aceia dintre noi aflați departe de patria mamă, ziua pomenirii acestor sfinți să fie mai mult! Să fie pilda trecutului, sa fie glasul care ne cheamă spre conștientiza-rea valorilor, spre cinstirea credinței, a trecutului și a înain-tașilor noștri, fiind vrednici de numele ce ni l-au lăsat și trudi-tori pururi spre binele viitorului poporului nostru.

Este evenimentul istoric care, secole de-a rândul, a slujit ca exemplu cu multiple și pro-funde simboluri la formarea și educarea noilor generații.

Sărbătoarea aceasta este și ziua numelui pentru toți cei ce poar-tă numele Vartan, Khoren, Ka-rekin, Dagead, Hamaiag,etc.

Ne rugăm acum ca Bunul Dumnezeu să-i odihnească în Împărăția Sa pe cei pomeniți astăzi. Fie ca sufletele lor să stea în lumină alături de cei drepți.

Dumnezeu să ocrotească poporul armean de pretutin-deni. Amin.

episcop datev HagoPian,

întâistătător al Arhiepiscopiei Armene

din românia

A C u m 7 5 d e A n i

F e b r u a r i e 1 9 4 0

Iarna comunităţii armene din România lua o turnură dramatică. Razboi, frig şi deznădejde în toată ţara chiar dacă propaganda susţinea cu totul altceva. Nici la Bucureşti lucrurile nu stăteau mai bine. Lumea sărbatorise Mica Uni-re, e drept nu cu acelaşi entuz-iasm ca altădată şi încă nimeni nu bănuia ca părţi din România Mare vor fi smulse din trupul ţării. În Februarie comuni-tatea armeană era în doliu. Marele Grigore Trancu Iaşi, primul Preşedinte al Uniu-nii Armenilor din România trecuse fulgerator, neaşteptat către cele veşnice. Aproape întregul număr al revistei Ar-arat este dedicat acestui tragic eveniment. Ferpare, declaraţii ale celor ce l-au cunoscut pe marele politician,biografia ba chiar şi poza sa pe catafalc, to-tul este prezentat în revistă cu o tenta catre dramatic: “…A încetat subit din viaţă, de un atac de cord,Gr.Tracu-Iași, avocat, profesor universitar şi fost ministru. Neagra veste atât de neaşteptată a umplut de jale inimile tuturor acelora cari l-au cunoscut şi l-au iubit, şi cine n-a iubit pe Trancu-Iaşi ?”

Nu are rost să înşirăm aici toate (multele realizări) ale marelui om politic liberal, mai degrabă este interesant modul în care a fost perceput de către contemporanii săi şi respec-tul de care s-a bucurat atât în timpul vieţii sale cât şi după marea trecere. “Îndată ce s-a aflat prin emisiunea de Radio trista veste,Marţi dimineaţa, numeroase persone s-au dus să se înscrie în registrul deschis şi să exprime condoleanţe familiei îndurerate. Sute de automobile se îmbulzeau în jurul locuinţei defunctului din Strada Toamnei. În aceaşi zi la ora 4 d.a.trupul neînsufleţit al lui Trancu Iaşi a fost trans-portat în hall-ul Academiei de Înalte Studii Economice şi ase-zat pe un catafalc. La căpătâiul catafalcului au stat de veghe patru studenţi ai academiei…După terminarea cuvântărilor, întreaga asistenţă s-a urcat în automobile şi cortegiul fune-bru a pornit către crematoriul Cenuşa. La crematoriu Arh.Calnic Serboianu a oficiat un scurt serviciu religios. Maes-trul Radu Rosetti în numele Soc.Cenuşa a ţinut un discurs …Iar când veţi eşi în stradă şi veţi vedea înălţându-se pe

AA

AR R

T3 - 4 / 2014

coşul crematoriului fumul alb, simbol al nimicniciei omenesti să ştiţi că e sufletul lui Grig-ore Trancu Iaşi, sufletul pe care nu-l poate distruge nici o flacără care se urcă la cer…”

Şi astfel Redacţia “Ararat” adu-cea printr-un amplu reportaj un ultim omagiu aceluia care a fost eminenta personalitate, GrigoreTrancu Iaşi, încheind în stilul caracteristic lui Vartan Mestugean: “Gr.Trancu Iaşi a avut multe simpatii pentru re-vista Ararat pe care o citea din scoarţă în scoarţă cu interes şi plăcere precum îi spunea ori de cate ori întâlnea pe Directorul revistei, pe care a onorat-o cu colaborarea-i preţioasă. Astfel şi revista noastră pierde cu dis-pariţia lui Trancu Iaşi un mare si constant prieten. El nu nu-mai că n-a căutat niciodată să facă un mister din originea sa armenească de care se simţea mândru dar, oriunde a fost peste hotare a dibuit pe arme-ni şi s-a interesat de progrese-le lor. La toate meritele lui el mai adaogă şi pe acela de a fi folositor consângenilor săi prin sfaturile înţelepte şi prin interesul ce purta treburilor bisericeşti.”

Ne amintim si noi astăzi de Grigore Trancu Iaşi. Îi da-torăm multe..şi îi suntem re-cunoscători. Ne oprim aici şi încheiem cu epigrama plină de tâlc ce i-a închinat-o prietenul său, poetul Radu Rosetti:

“Când la a nemuririi poartă, vei fi chemat printre aleşi,Toţi o să strige: Trancu,intră ! N-o să-ţi mai spună: Trancu – Ieşi !

eduard AntoniAn

14

Comisia de stat pentru co-ordonarea manifestărilor

dedicate centenarului Geno-cidului Armean, în consultare cu comitetele regionale din Di-asporă,– exprimând voința unitară a poporului armean,– bazându-se pe Proclamația de independență a Armeniei din 23 august 1990 și pe Constituția Republicii Armenia,– citând Declarația Universală a Drepturilor Omului adop-tată de Adunarea generală a ONU la 10 decembrie 1948, potrivit căreia „recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fun-damentul libertății, dreptății și păcii în lume”,– călăuzindu-se după princip-ile și prevederile Rezoluției 96(1) a Adunării Generale a

deClArAȚiA pAn-ArmeAnĂ Cu prileJul CentenArului

GenoCidului ArmeAn

pe 29 ianuarie a.c. la erevan, în încheierea celei de a 5-a sesiuni a Comisiei de stat pentru coordonarea evenimentelor dedicate centenarului Genocidului Armean, la memorialul Vic-timelor, președintele serj sargsyan a făcut publică în mod solemn declarația pan-armeană cu ocazia Centenarului Genocidului Armean. declarația a fost adoptată și susținută în unanimitate de membrii Comisiei de stat și reprezen-tanții Comisiilor regionale din diaspora.un exemplar al declarației va fi transmis secretarului General al onu și un altul – la Arhivele naționale ale republicii Ar-menia. declarația originală a fost trans-misă spre păstrare muzeului-institut al Genocidului Armean.

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

A R M E N I AONU din 11 decembrie 1946, „Convenției pentru prevenția și pedepsirea crimei de genocid” adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948, „Convenției ONU asupra im-prescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității” din 26 noiembrie 1968, „Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice” din 16 decembrie 1966, precum și ale tuturor ce-lorlalte acte internaționale cu privire la drepturile omului,– ținând cont de faptul că, prin adoptarea „Convenției pentru prevenția și pedepsirea crimei de genocid”, ONU a dat o im-portanță deosebită cooperării internaționale împotriva acestui tip de crimă,– subliniind inadmisibilitatea nepedepsirii elementelor con-stitutive ale crimei de genocid și imprescriptibilitatea acestei crime,– condamnând acțiunile genoci-dare plănuite și săvârșite împo-triva armenilor de către diferite regimuri din Imperiul Otoman și Turcia, în mod succesiv în-tre anii 1894-1923, deposedar-ea de țară, masacrele în masă menite să-i extermine pe arme-ni, purificările etnice, distru-gerea patrimoniului armenesc, precum și negarea genocidu-lui, neasumarea răspunderii, toate încercările de trecere sub tăcere sau justificare a crimelor comise și a urmărilor acestora, ca o continuare a crimei și în-curajare a producerii unor noi genociduri,– considerând sentințele date de curțile marțiale otomane din 1919-1921 împotriva acestei grave crime “împotriva legii și umanității” ca fiind o cons-fințire juridică a faptului,– apreciind declarația comună din 24 mai 1915 a statelor Ant-

antei, care pentru prima oară în istorie a calificat grava crimă comisă împotriva armenilor drept „crimă împotriva uman-ității și civilizației” și a pus răspunderea asupra autoritățile otomane, precum și rolul și im-portanța Tratatului de pace de la Sèvres, din 10 august 1920, și Arbitrajului președintelui american Woodrow Wilson, din 22 noiembrie 1920, în chest-iunea depășirii consecințelor Genocidului Armean:

1. Comemorează cele un milion și jumătate de victime nevinovate ale Genocidului Armean și cu recunoștință se pleacă în fața eroilor martiri sau supraviețuitori ce au luptat pen-tru viață și demnitate umană.

2. Reafirmă angajamen-tul Armeniei și al poporului armean de a continua lupta in-ternațională pentru prevenirea genocidurilor, restabilirea drep-turilor popoarelor supuse geno-cidului și restabilirea dreptății istorice.

3. Mulțumește acelor state, organizații internaționale, reli-gioase și civice care au avut în-drăzneala politică să recunoas-că și să condamne Genocidul Armean ca pe o cumplită crimă împotriva umanității și care și astăzi continuă să întreprindă acțiuni juridice pe această cale, precum și să prevină manifestările periculoase ale negaționismului.

4. Își exprimă recunoștința acelor națiuni, structuri și per-soane care, deseori punându-se

în primejdie, au acordat sub di-verse forme ajutor umanitar, au salvat numeroși armeni amen-ințați cu exterminarea, au creat condiții sigure și pașnice pentru supraviețuitorii Genocidului Armean, prin intensificarea acțiunilor de ocrotire a or-fanilor și a mișcării filoarmene internaționale.

5. Face apel la statele mem-bre ale ONU, la organizațiile internaționale, la toți oamenii de bună credință, indiferent de apartenență națională sau reli-gioasă, să-și unească eforturi-le pentru restabilirea dreptății istorice și pentru a onora me-moria victimelor Genocidului Armean.

6. Exprimă voința unitară a Armeniei și poporului armean în chestiunea obținerii re-cunoașterii internaționale a Genocidului Armean și depășirii urmărilor genocidu-lui, fapt pentru care întocmește un dosar de revendicări juridice pe care îl consideră ca fiind în-ceputul procesului restabilirii drepturilor și interselor legi-time individuale, comunitare și pan-naționale armenești.

7. Condamnă blocada ilegală împotriva Republicii Arme-nia impusă de Republica Tur-cia, atitudinea antiarmenească manifestată de aceasta pe scena internațională și ridicarea de condiții prealabile pentru regle-mentarea relațiilor dintre cele două state, considerându-le drept consecințe ale impunității de până acum a Genocidului Armean, Mets Yeghern.

16

8. Face apel la Republica Tur-cia să recunoască și să con-damne Genocidul Armean comis de Imperiul Otoman și, prin comemorarea victimelor acestei abominabile crime, să se confrunte cu propria sa is-torie și memorie, renunțînd la falsificări, negarea faptelor de netăgăduit și politica rela-tivizării.Susține acea parte a societății civile turce ai cărei reprezen-tanți au astăzi curaj în această chestiune, în contradicție cu poziția oficială a autorităților.

9. Își exprimă speranța că re-cunoașterea și condamnarea de către Turcia a Genocidului Armean va deveni un important punct de pornire în procesul de reconciliere istorică dintre popoarele armean și turc.

10. Cu mândrie notează fap-tul că, în ultima sută de ani, poporul armean supraviețuitor al genocidului:– a dat dovadă de voință ne-clintită și conștiință de sine națională, restabilit statul inde-pendent pierdut cu veacuri în

urmă,

– și-a păstrat și dezvoltat valo-rile naționale, a revigorat cultu-ra, știința și educația națională, aducându-și aportul propriu la dezvoltarea patrimoniului mon-dial,– a creat o rețea puternică și eficientă a structurilor laice și religoiase ale Diasporei Ar-mene, ceea ce a contribuit la păstrarea identității armenești în comunitățile risipite în în-treaga lume, crearea imaginii armeanului ce se bucură de respect și simpatie, apărarea drepturilor legitime ale popor-ului armean,– prin cooperare pan-națion-ală și printr-un larg program de repatriere a reunit și recreat genofondul național amenințat cu dispariția în urma geno-cidului,– în timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial și-a adus aportul susbstanțial la stabilirea securității și păcii mondiale și a înregistrat strălu-cite victorii în luptele eroice de la Sartarapat și din Arțakh.

11. Consideră Centenarul Genocidului Armean ca fiind o etapă importantă pentru con-

tinuarea luptei pentru drep-tate istorică sub sloganul “Îmi amintesc și revendic”.

12. Face apel la generațiile vi-itoare de armeni ca printr-o at-itudine patriotică, conștientă și educată să apere sfînta moște-nire strămoșească și prin luptă neclintită să servească în nume-le:– unei Patrii mai puternice, libera și democratica Republică a Armeniei,– progresului și consolidării Arțakhului independent,– Pentru solidaritatea activă a armenilor răspândiți în toată lumea,– realizării țelurilor sacre și vechi de secole ale poporului armean.

29 ianuarie 2015

erevan

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

A R M E N I A

Președintele armean Serj Sargsyan a inaugurat la 29 ianuarie Institutul-Muzeu Komitas situat în Parcul Komi-tas din Erevan. El a fost însoțit de omologul său din Republica Nagorno Karabagh, Bako Sa-hakyan. Construcția Institutu-lui-Muzeu Komitas a fost de-cisă de către Fondul Hayastan la 30 mai 2013 la propunerea președintelui Sargsyan. Deschi-derea coincide cu comemorarea a 100 de ani de la genocidul

președintele sargsyan a inaugurat institutul-muzeu

Komitas din erevan

armean, Komitas fiind una din-tre primele victime. Arestat la Constantinopol pe 24 aprilie 1915, părintele Komitas a ră-mas marcat pentru totdeauna de această tragedie. Președintele

armean, însoțit de membri ai guvernului s-au deplasat apoi la Pantheonul din Erevan și au depus flori la mormântul unuia dintre cei mai mari muzicolog și compozitori armeni.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut sâmbătă, 7 februarie 2015, o întrevedere bilaterală cu omo-logul armean, Edward Nalban-dian, în marja Conferinței in-ternaționale de securitate de la München.Cei doi miniștri de externe au discutat despre perspective-le relațiilor româno-armene,

la nivel politic, respectiv eco-nomic. Ministrul Bogdan Au-rescu a exprimat interesul pen-tru dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale, invitându-l pe omologul său armean la Bu-curești și încurajând alte con-tacte politice de nivel, inclusiv pe linie parlamentară.Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat deschiderea României pentru consolidarea cooperării economice dintre cele două țări, inclusiv prin organizarea în acest an a unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Economice. Oficialul român a mai arătat că relațiile între autoritățile lo-cale din România și Armenia reprezintă un model eficient de cooperare și a asigurat tot

sprijinul său pentru continuarea acestei interacțiuni.Șeful diplomației române a reit-erat susținerea României pentru dezvoltarea relațiilor de coop-erare ale Armeniei cu Uniunea Europeană și a salutat evoluțiile înregistrate în dialogul UE — Armenia, inclusiv în cadrul se-siunii Consiliului de Cooperare UE — Armenia, organizat la 20 ianuarie 2015, la Bruxelles. Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat speranța României pentru convenirea unui cadru contractual care să reflecte con-solidarea cooperării Armeniei cu UE, printr-o preluare cât mai extinsă a aspectelor negociate anterior în cadrul Acordului de Asociere.

întrevederea ministrului Afacerilor externe Bogdan Aurescu cu edward nalbandian, ministrul armean al Afacerilor externe

18

Vineri, 20 februarie 2015 a avut loc, la sediul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România, Întâlnirea Tinerilor Armeni din Europa de Sud Est. Întâlnirea a avut loc în contextul organizării Conferinței Regionale Europe-ane a Tinerilor – ACYU, ce s-a desfășurat în București, Berlin și Milan în perioada 19-22 febru-arie 2015. Cele trei întâlniri au fost organizate cu binecuvân-tarea Sanctității Sale Karekin II, Catolicos și Patriarh Suprem al Tuturor Armenilor și patrona-jul spiritual al Arhiepiscopului Hovnan Derderian, Arhiepis-copul Bisericii Armene a Americii de Vest.Întâlnirea de la București a avut loc sub înalta președinție a Înaltpreasfințitului Arhi-episcop Hovnan Derderian, Arhiepiscopul Bisericii Ar-mene a Americii de Vest și

cu participarea Presfințitului Episcop Datev Hagopian, Arhi-episcopul Bisericii Armene din România, Precuviosului Arhi-mandrit Tovma Khachatryan, Paroh al Parohiei Armene din Italia și responsabil pe ti-neret la nivel European, pre-cum și clerici și tineri delegați din Armenia, Bulgaria, Grecia, România și Ucraina.La deschiderea evenimentu-lui a fost prezent Excelența Sa Hamlet Gasparian, Amba-sador Extraordinar și Plenipo-tențial al Republicii Armenia în România, care a prezentat un cuvânt de deschidere și un me-saj de bun venit participanților, subliind rolul important al tinerilor armeni în dezvoltarea și progresul comunităților ar-menești din Diaspora și necesi-tatea implicării lor în viața de comunitate.

Înaintea începerii întâlnirii de tineret a avut loc o Slujbă de Di-mineață – Jamergutiun, oficiată de către Presfințitului Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din Romania și Înaltpreasfințitului Arhiepis-cop Hovnan Derderian, Arhi-episcopul Bisericii Armene a Americii de Vest, împreună cu clerul bisericesc și cu partici-parea tinerilor prezenți la întâl-nire.Ulterior a avut loc o vizita la Centrul Cultural Dudian și la sediul Uniunii Armenilor din România, cea din urmă fiind cu participarea domnului deputat Varujan Pambuccian și dom-nul Sirun Terzian, vice -președinț i ai Uniunii Arme-nilor din România. Aceștia au prezentat misiunea și activi-tatea Uniunii, precum și pro-gramele și proiectele acesteia, iar domnul Varujan Pambuc-cian a vorbit despre proiectele de viitor și necesitatea unor proiecte comune europene îm-preună cu alte organizații ar-menești din Europa în contex-tul Centenarului Genocidului Armean și întărirea relațiilor intercomunitare din Diaspora.La începutul lucrărilor, Înalt-preasfințitul Arhiepiscop Hov-nan Derderian și Presfințitul Episcop Datev Hagopian le-au urat bun venit tinerilor partici-panți și au subliniat importanța organizării a astfel de eveni-mente și a implicării tinerilor. De asemenea, Episcopul Datev Hagopian și-a arătat disponi-bilitatea de a găzdui astfel de evenimente oricând, explicând că tinerii sunt un pilon impor-tant al comunităților arme-nești din Diaspora și că aceștia

BUCUREȘti întâlnirea tinerilor Armeni din europa de sud est

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

D I A S P O R Areprezintă viitorul nostru.Pe parcusul întâlnirii tinerii s-au prezentat, iar delegații și-au prezentat pe scurt activitățile de tineret în comunitățile lor. Gevorg Mkrtchyan, reprezentan-tul ACYU (Armenian Church Youth Union), a prezentat ac-tivitatea organizației și s-au dis-cutat punctele de pe propunerea ordinii de zi a Congresului ACYU ce va avea loc la Eci-miadzin în luna iunie a anului curent.Din partea Organizatiei Ti-neretului Armean din România (AYO) au participat peste 10 tineri, 6 tineri fiind din conduc-erea acesteia și o parte fiind stu-denți armeni în Romania. Vahe Hovakimyan, reprezentant AYO România, a prezentat pe scurt activitatea organizației de la înființare până acum și necesitatea dezvoltării unui proiect regional sau european în domeniul educației armene.La sfârșitul întâlnirii s-au con-cluzionat două propuneri con-crete, una de colaborare și ajutorare a organizațiilor de tineret din Armenia și a doua de a prezenta un proiect pilot în domeniul educației armene. De asemenea, s-a stabilit că an-ual să aibă loc aceste întâlniri regionale, iar țara gazdă va fi aleasă în baza unor criterii.În încheiere, Presfințitul Epis-cop Datev Hagopian i-a mulțu-mit Înaltpreasfințitului Arhi-episcop Hovnan Derderian pentru inițiativa de a organiza această întâlnire la București, tinerilor delegați precum și tin-erilor din România pentru par-ticipare și organizare și Uniunii Armenilor din România pentru sprijinul logistic acordat.

În data de 21 aprilie 2015, Fes-tivalul Internațional de Literatură Berlin și Lepsiushaus Postdam vor organiza o Zi mondială a lecturii, pentru omagierea vic-timelor genocidului ce a avut loc cu un secol în urmă împotriva armenilor (comemorat de aceștia în data de 24 aprilie) din Imperiul Otoman. Iniţiativa este susţinută de sute de oameni de cultură din întreaga lume, printre care Her-ta Müller, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Noam Chomsky, John M. Coetzee, David Gross-man, Elfriede Jelinek, Norman Manea, Bernard Noel, Michael Ondaatje, Elif Shafak şi mulţi, mulţi alţii.În cadrul Zilei mondiale a lec-turii le vor fi prezentate cititorilor pagini scrise de cîteva dintre cele mai importante personalităţi ale culturii armene din ultimul secol, majoritatea purtînd semnul unui destin tragic: Zabel Yesayan, Siamanto, Komitas, Yeghişe Ciarenţ, William Saroyan, Hov-hannes Şiraz, Paruir Sevak, Hagop Mntsuri, Silva Kaputiki-an şi Hrant Dink.Un rol central îl va avea, aşa cum arată site-ul http://www.worldwide-reading.com/, ro-manul Cartea şoaptelor de Varu-jan Vosganian, apărut la Editura Polirom în anul 2009 (ediția a II-a, 2011). În cadrul unor lecturi publice în diverse oraşe ale lu-

mii, cititorilor le vor fi prezentate capitolele şapte şi opt ale roman-ului în cele peste douăzeci de traduceri realizate pînă în prez-ent: spaniolă, italiană, germană, franceză, engleză, suedeză, bul-gară, maghiară, cehă, poloneză, norvegiană, olandeză, portugheză, portugheză braziliană, ebraică, armeană, turcă, rusă, arabă, per-sană.Romanul a obţinut Premiul „Car-tea anului 2009”, acordat de revis-ta România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul re-vistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acor-dat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cul-tural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu”, oferit de re-vista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Pre-miul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nom-inalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

21 Aprilie 2015 ziua mondială a lecturii, pentru omagierea victimelor genocidului

20

Pe 9 februarie 2015 se îm-plineşte un an de când Debrec-zeni Botond, artistul plastic, pictorul, colegul şi prietenul nostru a plecat dintre noi.“Artistul tânăr, născut la Cluj, în 1977, şi-a terminat studiile în oraşul natal, la Universitatea de Artă şi Design, secţia pic-tură. Este membru al grupului AKIK, precum şi a societăţii Barabás Miklós Céh. A avut expoziţii numeroase în Tran-silvania, Ungaria, ba mai mult, lucrările lui au fost expuse şi in oraşul Malmö din Suedia.” ( din caietul de program al Fes-tivalului Maghiarii de dincolo de Hotare) organizat la Pécs şi localităţi din judeţul Baranya – extras de Kegyes Attila István, născut la Gherla.Debreczeni Botond a participat cu succes la expoziţiile de grup organizate de noi, UAR Filiala Cluj: 2002, 2003, 2005 la Fes-tivalele interetnice ProEtnica- Sighişoara, Muzeul de Istorie, precum şi 2006, 2007, 2008 la Casa cu Cerb, Sighişoara; în 2003 Centrul Cultural Român din Viena; în 2005 Institutul Cultural Român din Budapes-ta; Foreningen Ungerska Kon-stens Vamar, Stockholm; 2007 – Zilele Armene-Dumbrăveni.Ne amintim cu drag de el, de tot ce a fost frumos în colaborarea cu el; zâmbetul lui detaşat parcă din altă lume a sa proprie; aju-torul lui în rezolvarea promptă a problemelor ivite în sediu; în organizarea activităţilor şi mo-mentelor noastre culturale.

“Mă gândesc la Debreceni Botond şi văd ochii lui calzi care se concentrează cu o at-

enţie precisă, parcă ar fi

dincolo de prezent, în legătură cu straturi de vreme îndepăr-tate. Se simţea că aceea privire caldă îşi primeşte puterea din adâncimea lui sufletească, din calitatea lui intelectuală speci-fică. Am rămas consternată la vestea că s-a dus lăsând un gol imens în urmă. Un gol imens pe care-l lasă după ei numai oame-nii cu privire caldă, aceia care privesc lumea prin suflet.

Ne vei lipsi la toţi cei care te-am cunoscut şi te-am iubit. Odihneşte-te în pace Botond !”

Jakobovits Márta

“Botond, hm, nici acum la un an de la dispariţie nu-mi vine să cred că bunul meu prieten, mâna mea dreaptă nu mai este. Am petrecut multe momente frumoase la pregătirea di-verselor evenimente organi-zate de UAR Cluj. Ne-am dis-trat mult pentru că avea un simţ al umorului sănătos, iar când trebuia făcut ceva era prezent. Afişele noastre au fost deose-bite graţie talentului său. Îmi amintesc, finuţa mea trebuia să fie îngeraş la serbare şi l-am sunat disperată că nu am aripi, nu ştiu să le desenez, el a râs şi rapid a fost la mine, a luat creionul şi cu o mână sigură a desenat aripile impecabile. Asta înseamnă talent. Nu şovăi, nu-ţi tremură mâna, nu ridici creionul de pe carton până de-senul nu este gata. Pe mine una cu asta m-a prins. Cu siguranţa desenului. Acest lucru se re-flectă şi în lucrările lui care re-produc moştenirea arhitecturii armeneşti din Gherla. Aceiaşi siguranţă şi perfecţionism se

regăseşte şi în fotografiile lui de modă. Sunt create cu bun gust şi mare artă.

Mulţumesc pentru tot dragul meu Botond.”

Ana Steib (Kikonban)

“ Regretatul Debreczeni Boto-nd, a fost oaspetele Festivalului Maghiarilor de Dincolo de Ho-tare, organizat, an de an la Pécs şi localităţi din judeţul Baranya.

Ediţia a XV-a a festivalului a avut loc timp de zece zile, între 12 – 22 octombrie 2006. Cele aproape 30 de programe cul-tural-artistice ale festivalului (spectacole de teatru, de muz-ică şi de dansuri – populare şi culte - prezentate de formaţii artistice de amatori şi profe-sionale, expoziţii, simpozioane si conferinţe de istorie – lit-eratură – artă, etc.). s-au des-făşurat la Pécs şi localităţi din judeţ, în 20 de locuri (case de cultură, biblioteci, teatre, mu-

Cu gândul la Botond

IN MEMORIAM

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

zee, galerii de artă, etc.).Expoziţia de grafică a lui De-breczeni Botond a fost prezen-tată in sălile Galeriei „Cetate” din oraşul Siklós. Artistul a expus un număr insemnat de lucrări, cu un succes deosebit. Vernisajul expoziţiei a fost la 13 octombrie 2006.”

Kegyes Attila István

„În ziarul din acea dimineaţa am citit cu stupoare de-spre dispariţia prematură a tânărului artist plastic De-breczeni Botond pe care am avut plăcerea să-l cunosc de ceva vreme. L-am cunoscut la activităţile armenilor din Cluj. El era fotograful tuturor eveni-mentelor noastre.

La Sighişoara, în cadrul Festi-valului Interetnic am avut posi-bilitatea de a-i vedea lucrările de mai multe ori. Acele lucrări care redau viziuni armene din Gherla. Am fost profund impre-sionată de înbinarea vechiului cu modernul.

Am fost prezentă şi la Budapes-ta şi la Viena la expoziţii unde deasemenea a avut un mare succes.

Îl păstrez în amintire ca pe un artist boem, veşnic zâmbitor.”

Jánki Mária (Buzesko)

Vei rămâne veşnic viu în me-moria noastră. Odihneşte-te în pace şi Lumină.

ASDVADZ HOKIN LUSAVORE!

Azaduhi Varduca-HoreniAn

Pe 19 februarie s-a stins din viață, la Buenos Aires, Eduardo Seferian, binefăcător armean.S-a născut în România la data de 28 mai 1926 iar în anul 1948 a plecat în America de Sud.A fost un prosper om de afaceri dar nu și-a uitat nici o clipă originile astfel că a con-tribuit, de-a lungul timpului, cu mari sume de bani la ajutorarea Armeniei, Karabagh-ului și al-tor instituții culturale.Eduardo Seferian este unul din eroii “Cărții șoaptelor”. Citi-torii l-au intâlnit în nava co-mandată de Onik Tokatlian în drumul ei de la Constanța la Marsilia. Eduardo Seferian era un tânăr abia ieșit din adoles-cență. Astăzi, la cei 85 de ani ai săi, Eduardo Seferian este un patriarh al comunității armene din Buenos Aires.

Întreaga activitate a lui Eduardo Seferian a fost apre-ciată şi recompensată, de-a lungul timpului, prin Enciclice Patriarhale de Întîistătătorii Bisericii Armene: Catolico-sul Patriarh Vasken I Balgian, Catolicosul Patriarh Karekin I Sarkissian şi actualul Patriarh Catolicos Karekin II Nerses-sian.

Un apropiat al lui Eduardo Se-ferian a fost Arhim. Dr. Zareh Baronian care l-a vizitat în Ar-gentina de cîteva ori, de-a lun-gul anilor, și a fost prezent la aniversarea sa de 85 de ani alătu-ri de preşedintele Karabagh-ul-ui Dl. Bako Sahakian şi I.P.S. Arhiepiscop al Karabagh-ului Barchev Mardirosian, pre-cum şi ambasadorul Armeniei la Buenos Aires, Excelenţa Sa, Vladimir Karmirshalyan. Au fost prezenţi de asemenea membri ai comunităţii armene, membri ai corpului diplomatic, sora şi nepotul celui sărbătorit, domnul George Vartbaronian.Duminică 22 februarie în Catedrala Armeană din Bu-curești, în prezența PS Epis-cop Datev Hagopian și a Arhim. Dr. Zareh Baronian a fost săvîrșită o slujbă de pomenire.

s-a stins din viață

eduardo seferian

22

Alec Glen (1890-1972) a fost medic scoțian în Glasgow, localitatea sa natală, apoi par-ticipant la primul război mon-dial, iar după război – medic generalist în Govan, una dintre cele mai sărăcăcioase așezări din Marea Britanie. În 1965, la zece ani după ce se retrăsese din activitatea profesională, a început să-și scrie memoriile, la care a lucrat vreme de cinci ani: In the front line (În linia frontu-lui), cu subtitlul A doctor in war and peace

(Un doctor în vreme de război și în vreme de pace). Destinat lecturii copiilor și nepoților săi, manuscrisul a fost ignorat până în 1984, când a murit soția lui, Elizabeth Wallace Agnew, iar fiii acestora, Iain și Alastair, au recuperat scrierea și au încredințat-o editurii Birlinn, care a publicat-o în 2013. Glen s-a înrolat ca m e d i c m i l i t a r , o f i ț e r î n Royal Army Medical Corps, la declanșarea Marelui Război, cum a fost numită în epocă

cea dintâi conflagrație mondi-ală, și a luat parte la debarcar-ea dezastruoasă din Peninsula Gallipoli, în cursul căreia din batalionul său de 1.000 de mil-itari au supraviețuit doar 100. Ulterior, a servit în campaniile din Orientul Mijlociu și din Mesopotamia, fiind distins cu Military Cross în 1916 pentru bravura dovedită în bătălia din Kut. Avea să remarce că puține persoane s-au confrun-tat cu moartea atât de des ca el. Scrierea lui, însă, nu este una sumbră, defetistă, ci îmbină tragedia cu speranța, cu umorul chiar, pătrunzând în meandrele naturii umane. În fapt, dinco-lo de a fi o autobiografie de uz familial, În linia frontului este o vedere personală, dar echili-brată, a perioadei istorice trăite de autor și, fără a deveni un jur-nal de război, relatează sobru și fidel evenimente care au afectat o întreagă umanitate. După înfrângerea ar-matei germane de către trupele britanice conduse de generalul Maude și după dispersarea ar-matei ruse în urma revoluției bolșevice, turcii și germanii au început să avanseze în nordul Persiei și în Caucaz. Corpul 13 al armatei turce, cu care se confrunta divizia lui Alec Glen pe malul drept al fluviului Ti-gru, s-a retras spre nord și s-a alăturat restului armatei. Tur-cii au invadat – scrie autorul – ținuturile armenești din jurul lacului Urmia, determinându-i pe armeni să se refugieze cu miile spre centrul Persiei și mai jos, în Mesopotamia, în spa-tele liniilor britanice. O nouă forță militară sub conducerea generalului Dunsterville a avut ca scop pătrunderea în nordul Persiei și în Caucaz, totodată organizarea și pregătirea arme-nilor ca să se opună turcilor.

n o t e d e l e C t o r alec Glen: “în linia frontului”

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

R E C E N Z I ETocmai atunci au început disen-siunile dintre germani și turci, aceștia din urmă având ambiția de a crea un stat islamic tran-scaucazian între Turcia și Per-sia, acolo unde viețuiau armeni, georgieni și tătari; or, germanii, care ocupaseră de-acum Ucrai-na, avansau spre Baku, profita-bilă regiune petroliferă, cu in-tenția de a forma acolo un stat georgian sub influența lor. Pe când se îndreptau spre Kazvan, britanicii treceau pe lângă mii de refugiați ar-meni, uneori câteva mii pe zi – precizează medicul scoțian, adăugând: „Era o priveliște neo-bișnuită și tragică. Erau bătrâni, femei și copii, unii călare pe măgari și alții chiar pe vaci. Cei tineri mergeau pe jos și trăgeau cărucioare cu lucruri de-ale lor. Uneori, treceam pe lângă un muribund zăcând la marginea drumului sau chiar un cadavru pe jumătate devorat de câini și de șacali. Nu puteam face nimic pentru ei, dar îi ridicam pe unii mai tineri, care păreau să s-ar putea reface, și îi aburcam pe catâri, ducându-i în proxima așezare. Dunsterforce amena-jase în multe sate posturi în care se împărțeau rații refugiaților și se dădeau îngrijiri sumare bol-navilor.“ Un coleg îi relatează lui Glen că întâlnise pe drum un bătrân care, înainte de a muri, îi înmânase un chimir de piele cu monezi de aur, rugându-l să cheltuiască banii pentru aju-torarea refugiaților. Trei batalioane bri-tanice, cu un efectiv total re-dus ca număr, de numai 800 de militari, a ajuns la Baku înaintea turcilor cu numai o săptămână, abia având timp să ocupe poziții de luptă pregătite pentru ofensiva turcească. Re-cruții armeni locali și populația din Baku – scrie autorul – s-au

dovedit a fi prea puțin de folos ca soldați, în ciuda faptului că fuseseră plasați în batalioanele britanice. Orașul era plin de germani și de austrieci care fuseseră prizonieri ai armenilor și evadaseră, iar generalul Dun-sterville îi suspecta că aveau o linie telefonică de comunicare cu turcii, în orice caz mișunau peste tot spioni. După ce deschiseseră în Baku un spital cazat într-o școală, încredințându-i-l lui Glen, militarii britanici se des-tindeau frecventând Cazinoul local, care de fapt era un res-taurant cu program de cabaret constând în cântece și dansuri caucaziene. Spectatorii erau amestecați: tătari, bolșevici din Persia, armeni din Persia, câțiva ofițeri britanici, a căror apreciere se manifesta prin focuri de revolver în tavanul care, de aceea, era tot ciuruit. În loja rezervată lui Glen și co-legilor săi, erau adesea invitate dansatoare flămânde, cu care ei se distrau sperând să învețe de la ele rusește. Uneia dintre acelea, al cărei nume suna ca Jennifer, drept care fusese bo-tezată Jenny, părea să-i placă

de tânărul Alec și l-a rugat s-o viziteze ca să-i examineze co-pilul suferind. Întrebată despre părinții ei, Jenny a evitat să răspundă, dar medicul – care între timp constatase că pruncul avea o formă ușoară de bronșită – a bănuit că ea era armeancă, deoarece părea mai tuciurie decât dansatoarele rusoaice, în orice caz era creștină, dar nu vroia să se dea de gol în orașul dominat de tătari. Familia ei, presupunea Glen, putea să se fi aflat printre acei refugiați pe lângă care trecuse în Persia. Ul-terior, într-o reîntâlnire întâm-plătoare a celor doi în Batumi, Jenny avea să-i destăinuiască lui „Alik“ că îl iubește, că fiul ei, Serioja, murise și că ea vroia să aibă cu doctorul un alt copil, și îl ruga s-o ia cu el în Anglia, ceea ce bineînțeles că cel curtat n-a acceptat, mai ales că nu ple-c a a c a s ă , c i l a S a l o n i c , i a r m i l i t a r i l o r britanici le era interzis să fie însoțiți de femei. Așa s-a ratat, probabil, încă o șansă de a întări amiciția armeano-britanică…

sergiu seliAn

24

Când lideri precum Prinţul Charles şi primii miniştri

ai Australiei si Noii Zeelande se vor reuni în aprilie să comemo-reze batalia de la Gallipoli din timpul Primului Război Mondi-al, la invitaţia guvernului turc, spiritele celor 1,5 milioane de armeni creştini măcelăriţi vor mărşălui alături de ei.

I a r c a u n a c t d e n e b u n i e diplomatică fără precedent, T u r c i a p l a n i f i c ă s ă s e folosească de aniversarea a 100 de ani de la tentativa aliaţilor să invadeze Turcia în 1915, pen-tru a stinge memoria propriei ucideri în masă a armenilor în Imperiul Otoman, primul holo-caust semi-industrial al secolu-

lui XX. Turcii au invitat

deja 102 naţiuni la Aniversarea de la Gallipoli, pe 24 aprilie – chiar în ziua în care Armenia întotdeauna îşi comemorează victimele din Imperiul Otoman.

Printr-o iniţiativă care trebuia să fi ştiut că va fi respinsă, Preşedintele Turciei Recep Erdogan l-a invitat chiar şi pe Preşedintele Armeniei Serj Sarksian să participe la aniver-sarea de la Gallipoli, după ce el însuşi a fost invitat de către Preşedintele Sarksian să par-ticipe la ceremoniile ce vor marca Genocidul Armean în aceeaşi zi.

Nu este vorba de vreo gafă diplomatică. Turcii sunt per-fect conştienţi că debarcările

aliaţilor la Gallipoli au început pe 25 aprilie (la o zi după ce armenii marchează începutul genocidului lor care a fost co-mandat de Guvernul turc din acea vreme) şi că Australia şi Noua Zeelandă marchează Ziua A n z a c p e d a t a d e 2 5 . Chiar acum doi ani, Preşedin-tele de atunci al Turciei Abdul-lah Gul a marcat a 98-a aniver-sare a Marii Bătălii pe 18 martie 2013 – zi în care a început bombardamentul naval britanic asupra Peninsulei Dardanele la instrucţiile primului Lord al Amiralităţii britanice Winston Churchil. În acea vreme nimeni în Turcia nu sugera că Bătălia de la Gallipoli (Canakkale în turcă) ar trebui comemorată pe 24 aprilie.

CentenArul GAllipoli este o înCerCAre

de A AsCunde rușinos HoloCAustul ArmeAn. dacă l ider i i lumi i au de gând să aniver-seze bătăl ia de la Gal l ipol i , d in pr imul război mondial , există r iscul ca o al tă comemorare să f ie t recută cu vederea.

ROBERT FISK monday 19 January 2015 THE INDEPENDENT:

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

DOSAR 1915Turcii, desigur, se tem că anul 1915 ar trebui să fie amintit ca aniversarea crimei înspăimântătoare a țării lor îm-potriva umanității comise în timpul exterminării armenilor, în care zeci de mii de bărbăbaţi au fost executaţi cu arme şi cuțite iar femeile lor – violate și apoi au murit de foame cu copiii lor în timpul marşuri-lor morţii în ceea ce era atunci Mesopotamia. Ironia istoriei a făcut ca acum aceste pământu-ri ale morţii să fie moştenite de forţele victorioase ale armatei “genocidale” islamiste ISIS, care au distrus chiar şi biser-ica armeană dedicată memo-riei victimelor genocidului în orașul sirian Deir ez-Zor. Ar-menii au ales ziua de 24 aprilie pentru a-şi comemora victimele genocidului deoarece aceasta a fost ziua în care poliția turcă au arestat primii politicieni, avo-cați, medici, profesori și jur-naliști armeni din Constanti-nopol.

La fel ca aripa dreaptă a Germaniei şi istoricii re-vizionişti care neagă Holo-caustul Evreilor, Turcia refuză de asemenea să accepte re-sponsabilitatea Imperiului Oto-man pentru cea mai mare crimă comisă împotriva umanităţii în timpul Primului Război Mondial, o vărsare de sînge care la un moment dat i-a indis-pus şi pe aliaţii germani ai Tur-ciei. Genocidul Armenilor din 1915 care a durat până în 1917 a fost recunoscut de către sute de savanți internaționali, inclu-siv de mulți istorici evrei , iar de atunci a fost recunoscut şi de multe state europene. Numai guvernul condus Tony Blair a încercat să diminueze suferința armenilor atunci când a refuzat să considere crimele ca un act

de genocid și a încercat să nu permită supraviețuitorilor să-şi comemoreze morții în timpul ceremoniilor Holocaustului de la Londra. Revendicarea Tur-ciei cum că armenii au fost vic-timele nefericite ale revoltelor sociale ale războiului – a fost demult discreditată.

Mai mulţi savanți turci curajoşi denunțaţi pentru onestitatea lor de către conaționali – au cerce-tat documentele otomane și au dovedit că instrucțiunile au fost trimise de la Constantinopol (în prezent Istanbul) către oficialii regionali pentru a distruge co-munităţile armene. Un exemplu în acest sens ar fi profesorul Ay-han Aktar de la Universitatea Bilgi de la Istanbul, care a scris pe larg despre curajul arme-nilor care au luptat în uniforma turceasca pentru Imperiul Oto-man la Gallipoli, mediatizând în acest context viața căpita-nul Sarkis Torossian, un ofițer armean care a fost decorat de statul otoman pentru vitejia lui, dar a cărui părinți și soră au murit în timpul genocidului.

Profesorul Aktar a fost con-damnat de către ofițerii turci și de unii academicieni care au pretins că armenii nici nu au luptat de partea turcă. Generali turci au negat în mod oficial (cu toate dovezile care demonstrau contrariul, inclusiv fotografia lui Torossian în uniformă oto-mană) că soldatul armean a existat.

Dar acum Turcia şi-a schim-bat povestea. Ministru turc al afacerilor externe Mevlut Ca-vusoglu a recunoscut de curând că şi reprezentanţii altor grupuri etinice, inclusiv mulţi arabi, dar şi armeni, au luptat de aseme-nea la Gallipoli. „Noi [turcii şi armenii] am luptat împreună la Gallipoli”, a spus el. „De aceea l-am invitat şi pe Preşedintele Armeniei” În răspunsul său la invitaţia lui Edrogan,preşedin-tele armean l-a menţionat chiar şi pe căpitanul Torossian (deşi a susţinut, din păcate, că soldatul a fost omorât în timpul Geno-cidului, când, de fapt, acesta a murit la New York în 1954 după ce şi-a scris memoriile)

26

şi i-a reamintit preşedintelui Turciei că “pacea și prietenia trebuie să fie să se bazeze, în primul rând, pe curajul de a-ţi înfrunta propriul trecut, drepta-tea istorică și memoria univer-sală … Fiecare dintre noi are datoria de a transmite adevărata istorie generațiilor viitoare și să prevină repetarea crimelor … și să pregătească terenul pen-tru apropierea și cooperarea viitoare între popoare, în special între acelea aflate în vecinătate. ”

Armenii comemorează pe 24 aprilie – când nimic nu s-a întâmplat la Gallipoli – pentru că aceasta a fost ziua în care intelectualii armeni au fost reţinuţi și închiși în subsolul se-diului poliției Constantinopo-lului, înainte de deportare și, în unele cazuri, de execuție. Aceş-tia au fost primii “martiri” ale genocidului armean. Printr-o altă turnură cruntă a istoriei, lo-cul lor de încarcerare este acum Muzeul de Arte Islamice – o locație turistică pe care Printul Charles şi a alţi dem-nitari probabil nu o vor vizita pe 24 aprilie. Aceste asasinate au marcat începutul persecuției poporului armean și a exilului în cele patru colțuri ale lumii.

Contribuția profesorului Ak-tar, împreună cu cea a istori-cul Taner Akcam în SUA, la adevărul istoric turco-armean este aproape unică. Ei singuri, prin intermediul cercetărilor lor academice și sub o enormă presiune politică de a-şi păstra tăcerea, i-au forțat pe mii de turci să dezbată evenimentele teribile din 1915. Mulți turci au descoperit de atunci bunici armence care au fost “islami-zate” sau capturate de milițieni sau soldați turci atunci când

erau tinere. Aktar subliniază, de asemenea, faptul că alți soldați armeni au luptat în armata turcă, aşa cum a fost locotenen-tul major Surmenian, ale cărui memorii au fost publicate la Beirut la 13 ani de la moartea lui Torossian.

Mai au puţin timp, însă, fie că vorbim de guvernul turc sau de președintele armean Sark-issian. “Dacă doriți să-i onoraţi pe ofițerii armeni și soldații care au murit … pentru patrie (Turcia) în 1915, atunci ar tre-bui să-l invitaţi pe patriarhul armean de Istanbul”, mi-a spus Aktar. “De ce îl invita (Turcia) pe președintele Sarkissian? Strămoșii lui au luptat, proba-bil, în Armata Imperială Rusă în 1915. El este din Karabagh, din câte ştiu [teritoriu deţinut de armeni, care este parte din Azerbaidjanul turcesc]! Acesta este un spectacol al unei “pro-puneri indecente” către președ-intele Sarkissian … e destul de jignitoare! ”

Mulţi armeni s-ar putea să împărtășească aceeași părere. Timp de câteva luni, Sark-sian se pregătea să semneze un tratat cu Turcia pentru a deschide frontiera armeano-turcă, în schimbul unei simple investigații oficiale efectuate de cercetători în problematica genocidului. Apoi, secretarul american de stat Hillary Clin-ton l-au susținut, împreună cu diverşi politicienii și unii jur-naliști occidentali din Turcia. Dar diaspora armeană a răspuns cu furie, întrebându-i cum s-ar fi simțit evreii dacă prietenia cu Germania ar fi fost condiționată prin prisma unei solicitări de a descoperi dacă Holocaustul evreiesc a avut loc vreodată. În Primul Război Mondial, ziarele

americane și europene au me-diatizat masiv salbaticia care s-a abătut asupra armenilor, iar Ministerul de Externe britanic a publicat o “carte neagră” a crimelor împotriva armenilor din armata turcă. Însuși cuvân-tul “genocid” a fost inventat cu referire la Holocaustul armean de către Raphael Lemkin, un avocat american de origine polonezo-evreiască. Israelienii folosesc cuvântul “Shoah” – “Holocaust”, – atunci când se referă la suferința armenilor.

Eroul turc de la Gallipoli sigur că a fost locotenentul-colone-lul Mustafa Kemal, mai târziu, Ataturk, fondatorul statului turc modern – și propria sa Divizie 19, cunoscută la Gallipoli cu numele de “Divizia Alep”, din cauza numărului arabilor care o serveau. Ataturk nu a participat la uciderea în masă a armenilor în 1915, dar unii dintre asociații săi au fost implicaţi, fapt care aruncă încă o umbră asupra is-toriei statului turc. Înfrângerea aliaţilor sângeroşi la Gallipoli a aruncat o umbra asupra restului carierei lui Winston Churchill, un fapt bine cunoscut de zecile de mii de australieni și neo-zee-landezi care intenționează să vină pe vechiul câmp de luptă în luna aprilie a.c. Câţi dintre ei vor ști despre o aniversare chiar mai oribilă, cea de pe 24 aprilie, este o altă problemă, însă.

robert FisK

Traducere de Iulia Postolachi

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

DOSAR 1915Conspiraţia se plimbă în înţelegerea, reprezentările şi acţiunile oamenilor pe o plaje foarte largă de la cei care o con-sideră o iluzie, chiar halucinaţie socială care-i bîntuie numai pe neputincioşi, marginalizaţi, re-sentimentari şi paranoici până la cei care o consideră o reali-tate periculoasă, omni prezentă, fabricată de oameni bolnavi de ură, orgnizaţi în societăţi secrete care au drept scop dominaţia absolută. Între aceste extreme există varietatea conspiraţiilor reale care sunt uneori descon-spirate sau auto-desconspirate. Varietatea conspiraţiilor reale cuprinde atât conspiraţiile care s-au opus Marelui Rău prin-tr-un un rău considerat mai mic precum şi conspiraţiile care au conceput şi adus Răul cel Mare.Conspiraţiile care concep Răul, conspiraţiile genocidare de orice formă (biologice, finan-ciare, culturale) – sunt simultan hrănite de ură, secrete, făţar-nicie, cinism şi sunt structural violente. Dar, evolutiv, con-

spiraţiile se nasc pe baza unor puternice sentimente negative, precum ura, frica şi/sau furia, lăcomia şi, posibil, pe o se-rie de interese convergente. Conspiraţiile au deseori o faţă publică tocmai pentru a acoperi ceeace concep şi pregătesc în secret. În 1910 (1-12 Noiem-brie), la Salonic s-a luat o deci-zie secretă fatală de către Ittihad (a se citi – Comitetul Partidului Unităţii şi Progresului) care pe baza unor deliberări secrete a “hotărît omogenizarea forţată a Turciei” care semnifica în fapt “exterminarea armenilor” proiectată ca un început în trata-mentul aplicabil altor naţional-ităţi (Vahakn Dadrian, 1999 – “Warrant for genocide. Key elements in Turko-Armenian conflict”, pp. 96-97). Destinul deciziilor secrete, mai ales cele născute de ura respirată împre-ună împotriva Celuilalt, este de a fi spionate, tot în secret, tră-date aşa cum s-a petrecut şi cu această decizie, lucru evident în rapoartele făcute de reprez-entanţii altor ţări prezenţi la Salonic. De exemplu, consulul Angliei, Harry Lamb (Dadri-an, p. 98) menţionează chiar numele unuia dintre cei mai importanţi decidenţi ai geno-

cidului, doctorul Nazim care va fi condamnat la moarte, in absentia, de Tribunalul Militar Turc la 5 iulie 1919, după ce Marea Crimă - Medz Yeghern se consumase.Conspiraţiile genocidare se nasc treptat fiind pregătite de acte practice şi simbolice menite să degradeze şi descura-jeze victima viitoare. Pe acest parcurs nucleul conspirativ îşi adună instrumentele obedi-ente. Unanimitatea şi obedi-enţa adepţiilor sunt absolut necesare pentru succesul macabru al conspiraţiei genocidare. Nu de puţine ori aceasta este anticipată de acte care afirmă superioritatea unui grup (rase, etnii, clase sociale etc.) asupra tuturor celorlalte grupuri care sunt definite negativ, adică asupra celor nu-miţi dispreţuitor şi la grămadă – NON-NOI. De la modul în care sistemul Otoman, aşa cum argumentează Toynbee, trata supuşii ca “echivalente umane ale oilor”, “cirezilor” (A Study of History, 1957, p. 362) până la modul în care Marele Vizir Kör Yuzuf Ziya a dat ordinul (Martie 1809) prin care Creşti-nii trebuiau îndepărtaţi din vecinătatea Musulmanilor nu

Conspiraţii, secrete şi cataclisme umane

28

este drum lung, iar de aici spre atrocităţiile ulterioare treptele ororii urmează logica urii care duce la cataclisme produse de oameni împotriva oamenilor.Dar nici o conspiraţie geno-cidară nu poate deveni fapt fără obedienţă necondiţionată:”Sunt un soldat – [ţara] este coman-dantul meu. Eu mă supun fără întrebări. Cu ochii închişi în-deplinesc datoria mea” (Ziya Gökalp).Sigur drumul de la dispreţul faţă de altul, de la separarea absolută dintre Noi, cei buni, aleşi, superiori şi Restul fără identitate, semnificaţie şi destin până la genocid are multe alte componente. Dar conspiraţia născută din ură, plănuită în se-cret şi deghizată public ca op-eră de binefacere sau cel putin justiţiară se poate transforma în cataclism uman.Executantul care nu se întrea-bă şi nu întreabă îşi pierde nu numai “curajul de a fi” (Tilich) ci chiar şi posibilitatea de a fi. La aproape o sută de ani de la Marea Crimă – Medz Yeghern este firesc să ne întrebăm şi să întrebăm “Cine suntem NOI, NOI TOŢI – si EI şi VOI dacă

refuzăm să ştim ce înseamnă, ce ne spune tragedia armenilor despre devenirea NOASTRĂ? Întrebarea de origine Augus-tiană este acutizată azi nu nu-mai prin trecerea de la forma ei individuală – “Cine sunt eu, Dumnezeule?” la forma colectivă care include întreaga suflare umană dar şi prin po-tenţialul fără precedent istoric al intercunoaşterii in interiorul grupurilor şi între grupurile şi comunităţiile umane. Acest potenţial de intercunoaştere a fost abuzat de serviciile de cadre, de cele de securitate, de dosare in communism. O boală care n-a încetat nici după 1989 şi faţă de care nici o societate nu este imună. Potenţialul in-tercunoaşterii care refuză spionarea celuilalt, “cursa de gură” (Sorescu), delaţiunea şi secretomania este agresat azi prin folosirea machiavelică a noilor tehnologii de comu-nicare, observare şi înregistra-re. Intercunoaşterea, potențial, este o condiţie a co-dezvoltării. Din nefericire acest potenţial poate fi şi este frecvent deturnat.Problema gravă cu care se confruntă potenţialul inter-

cunoaşterii umane de aproxi-mativ 200 de ani este constituită de creşterea sistematică a teh-nicilor, organizaţiilor şi prac-ticilor de spionare, deghizare, mascare, supraveghere, diver-siune şi manipulare. Cei care au suferit şi din aceste cauze în comunism, probabil, au se-sizat acest pericol. Dezvoltar-ea spontană şi/sau intenţionată a intercunoaşterii umane este infectată de secretomanie, spi-onare, furturi de identitate, de-ghizare şi manipulare. Toate aceste boli sunt exponenţial agravate de abuzarea noilor tehnologii de comunicare de către actori sociali individua-li şi colectivi cu un redus co-eficient de dezvoltare morală – sau poate cu o superdez-voltare a imoralităţii – şi moti-vaţii barbare. Intercunoaşterea umană cere exersarea memoriei colective, reducerea amneziilor politice şi istorice.

dr.Cătălin mAmAlisociolog, profesor la Univ. din

Iowa, USA

Dosar 1915 îngrijit de Bedros Horasangian

Numărul din luna februarie (nr. 408) al prestigioasei reviste l`HISTOIRE dedică 50 de pag-ini chestiunii armene și geno-cidului.“Acum 100 de ani guvernul Junilor Turci comitea primul genocid al secolului XX dec-imând comunitatea armeană integrată Imperiului Otoman. Astăzi înțelegem mai bine ide-ologia care a motivat pe re-sponsabili și mecanismul im-placabil al masacrului.” – se

spune în introducerea dosarului la care contribuie cu articole Boris Adjemian, Taner Akçam, Annette Becker, Hamit Bo-zarslan, Pierre Chuvin, Vincent Duclert, François Georgeon, Raymond Kévorkian, Claire Mouradian, Mikaël Nichanian et Yves Ternon.

http://www.histoire.presse.fr/mensuel/408

l`HiStOiRE Arméniens : le premier génocide du XXᵉ siècle

AA

AR R

T3 - 4 / 2015

R E M E M B E RAu trecut cinci ani de la tre-cerea în nefiinţă la 24.09.2009, a celui ce a fost Kevork Kulahian, George cum îl numeau priete-nii americani, o personalitate a diasporei armene a cărui destin şi viaţă sunt emblematice pentru mulţi dintre conaţionalii noştri răspândiţi prin toate colţurile lumii. S-a născut la Galaţi, în anul 1926, dintr-o familie de mici negustori care au supra-vieţuit genocidului armean din 1915. La 10 ani îşi pierde mama, Gaiane Kulahian. Urmează cur-surile liceului Vasile Alecsandri din Galaţi până în anul 1940, când famil ia se mută la Bucureşt i cu o lună înainte de marele cutremur din 10 noiem-brie. Îşi continuă studiile la li-ceele Gh. Lazăr şi Sfântul Sava şi absolvă cursurile Universităţii Politehnice Bucureşti – secţia Electronică, obţinând diploma de inginer. În perioada facultăţii desfăşoara diverse activităţi cu caracter tehnic pentru a ajuta la întreţinerea familiei.În anul 1951, sub presiunea r eg imulu i comuni s t , f a -mil i a neavând cetăţenie română, părăseşte România cu destinaţia Beirut – Liban călătorind cu vaporul, via Istan-bul. Kevork Kulahian pleacă împreună cu tatăl său Harutiun, sora tatei Vartanuş şi sora sa mai mică Anahid. În Beirut, Kevork Kulahian devine stâlpul familiei pentru care munceşte din greu să o întreţină. Vorbitor al limbilor franceză, germană şi eng-leză, în afara limbilor armeană şi română, urmează cursurile Institutului Britanic de Radio Inginerie din Liban, pe care îl absolvă în anul 1954.Acest fapt îi permite să ocupe o funcţie de conducere în cadrul aeroportului Khalde din Beirut. În anul 1958, când izbucneşte războiul civil între creştinii şi

musulmanii din Liban, are loc un eveniment relevant pentru generozitatea şi implicarea de care a dat dovadă toată viaţa. Astfel, din cauza războiului, o parte dintre profesori nu au mai putut să participle la susţinerea examenului de bacalaureat la limba franceză, situaţie în care, asumându-şi toate riscurile, Ke-vork Kulahian s-a oferit volun-tar ca membru în comisiile de examinare.Consilierul cultural al Ambasa-dei Franţei îi mulţumeşte respec-tuos pentru acest gest printr-o scrisoare datată 12 iulie 1958. Din păcate, în anul 1958, tatăl său Harutiun Kulahian încetează din viaţă după o lungă suferinţă. Situaţia din Liban devenind tot mai nesigură ca urmare a continuării războiului civil, în anul următor Kevork, Anahid şi mătuşa lor Vartanuş iau din nou calea exilului, tot cu vaporul, că-tre Statele Unite ale Americii.Şi pe pământ american, familia stabilindu-se la Los Angeles, capacitatea sa excepţională de studiu se face remarcată, Kevork Kulahian devenind absolvent al facultăţii de inginerie la UCLA în anul 1966 şi master în inginerie cu distincţie tot la UCLA în anul 1967. Îşi trece cu succes exame-nele profesionale în domeniul

ingineriei electrice şi de control a sistemelor iar în anul 1978 este ales membru al Institutului de electronică şi radio inginerie. În cariera profesională, deşi era un imigrant, Kevork Kulahian a ajuns să lucreze în aeronautică la Hughes Aircraft Company unde a fost membru de onoare pe viaţă în cadrul Hughes Management Club. Şi după pensionare, pâna în ultimile clipe ale vieţii a con-tinuat să lucreze ca professional engineer – free lancer în dome-niul electronic în care a excelat.

Fire veselă şi optimistă, Kevork Kulahian era un dansator ne-obosit, îi plăcea muzica şi lit-eratura, cânta romanţe având o voce frumoasă şi recita poezii pe care le ştia pe de rost, fiind o plăcere să-l asculţi recitând fabulele lui Grigore Alexandres-cu. A fost membru al Societatii culturale “Raffi” a armenilor originari din România stabiliți în zona metropolitană Los Angeles. S-a stins din viaţă la 24 septem-brie 2009, fiind înmormântat la cimitirul Hollywood Heaven lângă mătuşa lui Vartanuş Kula-hian, decedată în 1978, care i-a fost ca o mamă. L-a condus pe ultimul drum, sora sa îndurerată Anahid de care nu se despărţise niciodată.

Kevork Kulahian (1926 –2009)

Kevork și Anahid Kulahian (centru) împreună cu familia Vosganian. București, iulie 1994

30

5. Parcuri publice în Erevan

Regândite în manieră modernă, parcurile din Erevan au ca piese de rezistenţă alei umbrite de stejari, iazuri sau chiar lacuri, fântâni arteziene, compoziţii decorative din piatră şi multe statui.Spre deliciul tinerilor, care vara când temperatura ajunge la pes-te 40°C invadează aceste locuri, există mici cafenele sau restau-rante pregătite să ofere cocktai-luri savuroase, sendvişuri şi de-serturi. Cei mici, dornici oricând să se zbenguie, găsesc zone spe-cial amenajate pentru joacă şi activităţi fizice menite să-i ajute să se dezvolte armonios. În plus, mulţi localnici vin să lucreze în astfel de spaţii deschise pentru a găsi soluţii neaşteptate sau a se inspira. Ca în alte capitale ale lumii, în parcurile din Erevan se organizează concerte, ateliere de creaţie, spectacole şi chiar mici petreceri.

Creat în secolul al optspreze-celea pentru a redescoperi bu-curia plimbărilor, Parcul În-drăgostiţilor, s-a numit iniţial Kozern. Situat pe bulevardul Bagramyan, acest spaţiu a fost renovat în perioada 2005-2008 de către Fundaţia Boghossian. Planurile de reconstrucţie au fost semnate în 2006 de către arhitectul francez Pierre Ram-bach, care a venit de mai multe ori în Armenia pentru a studia peisajul şi flora. Astfel, elemen-telor specifice acestor locuri li s-au adăugat şi unele piese tipice grădinilor japoneze. Re-construcţia acestei zone a costat peste un milion de dolari,ur-mând ca de mentenanţa par-cului să se ocupe în continuare Fundaţia Bogossian.Redeschis în toamna anului 2008 Parcul Îndrăgostiţilor are în prezent trei sute şaptezeci de copaci şi douăzeci de mon-umente. Statuia poetului şi tra-ducătorului Gevork Emin con-siderată de localnici una dintre atracţiile acestui spaţiu a fost

realizată în 2010 de sculptorul Aşot Aramyan. În acest parc există şi un amfiteatru cu două sute cincisprezece locuri, având o scenă de o sută de metri pătraţi.La rândul ei, cafeneaua Acha-jour atrage mulţi tineri dornici să împărtăşească poveşti amu-zante cu prietenii. Astfel, cel mai vechi parc din Erevan, situat astăzi lângă staţia de metrou Bagramian a dobândit strălucire şi eleganţă.Adesea reamenajat a fost şi Par-cul Englezesc datând din 1860. Aflat în partea de sud a Pieţei Republicii acest parc are o su-prafaţă de 5.5 hectare, multe ba-zine cu fântâni arteziene şi mon-umente.La capătul estic pe un postament poate fi zărită statuia Băiatului care vinde apă, creaţie a sculp-torului Hovannes Bejanyan, re-alizată în 1970. De altfel, pentru a impresiona vizitatorii în micile bazine există diferite lucrări decorative din piatră.În centru se află Parcul Lacul Lebedelor la capătul căruia a fost amplasată statuia compozi-torului Arno Babajanyan. Pe alei portretişti talentaţi se grăbesc să conducă pe oricine în lumea artei. Expoziţii sunt organizate frecvent creând un dialog inedit cu peisajul. Iarna, lacul artificial este transformat în patinoar spre bucuria copiilor.Mult mai mare este Parcul Vic-toriei situat în cartierul Kanaker-Zeytun.Spaţiul este dominat de statuia Maica Armenie realizată în 1967 de sculptorul Ara Ha-rutyunyan, soclul fiind opera arhitectului Rafael Israelyan. În 1950 în acest loc a fost ampla-sată iniţial statuia lui Stalin, dar în primăvara anului 1962 ea era deja înlăturată.În prezent soclul găzduieşte un muzeu militar. La-cul artificial, parcul de distracţii, monumenul având o înălţime

15 zile în ArmeniaJurnal de călătorie

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa). Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T3 - 4 / 2015

REDACŢIA ARARAT

de 51 de metri şi numeroasele cafenele sunt atracţiile acestei zone preferate de mulţi localnici. Telescopul amplasat în apropierea muzeului oferă vizitatorilor opr-tunitatea de a admira oraşul Ere-van.Atipic datorită formei sale, Par-cul Circular are o lungime de 2500 de metri. De la Catedrala Sfântul Grigore Luminătorul până la lacul Poplavok pe toată întinderea parcului sunt monu-mente ale eroilor armeni. Pe malul râului Ghetar se remarcă statuia ecvestră a viteazului Vartan Mamikonian, realiza-tă de Ervand Kocear în 1975. De asemenea admirabile sunt monumentele scriitorilor ruşi şi armeni. În octombrie 2012 a fost inaugurată şi o alee a binefăcătorilor Armeniei, având şase busturi.Creat în 1970 în cartierul Ajap-nyak, pe malul drept al râului Hrazdan, Parcul Tumanyan are o supafață de şapte hectare. Renovată recent, această zona reprezintă o destinaţie ideală pentru picnic, ciclism şi lungi plimbări.Tot în cartierul Ajapnyak, pe malul stâng al râului Hrazdan a fost reconstruit Parcul Buenos Aires şi deschis în octombrie 2012.Cel mai mare parc din Erevan rămâne însă Țițernagabert, a cărui reîmpădurire a început în

noiembrie 2014. Au fost plan-tate 21 de specii de copaci şi 13 de arbuşti pe o suprafaţă de numai 10 hectare,numărul total al arborilor ajungând la 6725. De altfel, în fiecare an, conform tradiţiei,voluntari care Iucrează la instituţiile din jurul acestui parc vin să planteze copaci pentru sănătatea oraşului Erevan.O alee conduce spre culmea dea-lului unde este amplasat Com-plexul Memorial închinat vic-timelor genocidului din 1915, realizat în 1967. Acestui ansam-blu impresionant i s-a adăugat în 1995 şi un muzeu care aminteşte despre evenimentele tragice din Imperiul Otoman din vremea Primului Război Mondial.

Una dintre preocupările mu-nicipalităţii este inaugurarea de parcuri mai ales în cartierele noi deoarece sunt puţine zone verzi în Erevan. Cu siguranţă, localnicii îşi vor rezerva câteva ore săptămânal pentru a explora aceste locuri de recreere.

Andreea BarBu