Esenţa raţionalităţii(se citeşte dimineaţa şi seara)

Ar fi preferabil să reuşesc în tot ceea ce facar fi preferabil ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu minear fi preferabil ca viaţa să fie în general corectă (cu mine şi/sau cu ceilalţi) şi plăcută/uşoară,

şi MĂ STRĂDUIESC SĂ FAC TOT CEEA CE DEPINDE OMENEŞTE DE MINE PENTRU A REUŞI SĂ-MI ÎMPLINESC ACESTE DEZIDERATE

DAR DACĂ NU REUŞESC, nu înseamnă că viaţa e nedreaptă şi că eu sau cei din jurul meu suntem fără valoare ca oameni, ci înseamnă doar că am avut un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor. Toţi suntem valoroşi prin simplul fapt ca existăm.

Aşadar, este bine să ma accept pe mine şi pe ceilalţi necondiţionat ca oameni…. dar asta nu înseamnă că trebuie să-mi accept imediat şi necondiţionat eşecurile, fără să încerc măcar să le corectez (atât cât este omeneşte posibil)… şi nu înseamnă că celorlalţi trebuie să le accept imediat şi necondiţionat comportamentele inadecvate, fără să încerc, să-i fac să şi le corecteze (atât cât este omeneşte posibil).

Viaţa este un amestec de bine şi rău, iar noi ar trebui să maximizăm binele, dacă se poate, şi/sau să vedem binele în tot ceea ce trăim, reducând răul (dacă aceasta stă in puterea noastră) şi/sau învăţând din rău.

Ar fi preferabil…(vezi sus) DAR ACĂ NU REUŞESC, este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla) şi pot găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început. Indiferent cât de rău este răul care mi s-a întâmplat, nu este cel mai mare rău care mi se poate întâmpla!

Ar fi preferabil…(vezi sus) DAR DACĂ NU REUŞESC, pot tolera/suporta acest lucru neplăcut şi pot merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE – este să fiu sănătos şi cu pace în suflet, deşi şi acesta este condiţional, non-absolutist (doar dacă doresc acest lucru) – ÎN REST, NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE.

Faptul că îmi doresc un lucru foarte mult şi fac tot ceea ce este omeneşte posibil să-l obţin, nu înseamnă că acest lucru trebuie să se întâmple cu necesitate.

Altfel spus, este bine să înţeleg şi să accept faptul că nu scrie nicăieri că dorinţa mea, fie ea intensă şi justificată prin efortul angajat în atingerea ei, trebuie să devină realitate doar pentru că eu doresc şi lupt pentru asta.

Numai cerinţele/dorinţele lui Dumnezeu pot dobândi obligatoriu realitate ontologică (devin realitate); dorinţele noastre devin uneori realitate, iar alteori, chiar justificate fiind, rămân simple dorinţe deoarece viaţa şi/sau ceilalţi ni le blochează (sau chiar nu dau doi bani pe ele).

Aşadar, este bine să-mi doresc lucruri, să lupt pentru ele, dar, în acelaşi timp, să fiu gata să accept faptul că, în ciuda efortului meu, s-ar putea să nu se întâmple ceea ce-mi doresc. Ar fi bine să înţeleg şi să accept acest lucru!