DR. JITARU BOGDAN

Genul Escherichia

• Este genul tip al familiei Enterobacteriaceae. Denumirea genului a fost dată după numele cercetătorului Th. Escherich care a izolat specia tip E.coli, singura de interes medical dintre cele cinci specii ale genului.

Habitat Colibacilii sunt foarte răspândiţi în

mediul înconjurător odată cu conţinutul intestinal al omului şi al animalelor.

Numărul acestor germeni pe unitatea de volum - în apă şi alimente - reprezintă indicele coli care este un criteriu de apreciere a gradului de poluare a apei, mediului şi a alimentelor cu materii fecale. În standardele de stat sunt prevăzute valorile indicelui coli, care permit ca o sursă de apă să fie considerată potabilă sau un aliment bun de consum.

• E.coli face parte din flora normală a intestinului la om şi animale. Formează aproximativ 80 din flora rezidentă a colonului cu rol în sinteza unor vitamine din grupul B şi K şi contribuie la menţinerea unui echilibru al biocenozei.

• Nou-născutul va fi însămânţat în timpul naşterii, prin contact cu flora perineală maternă (dar şi în urma contactului cu personalul medical). E. coli se regăseşte de asemenea în flora cavităţii sale bucale, de aici decurgând rapida colonizare a tubului digestiv.

Morfologie, Caractere culturale şi biochimice

Sunt bacili gram-negativi, scurţi, cu capetele rotunjite, nesporulaţi, necapsulaţi (rar unele tulpini pot avea o pseudocapsulă), în general mobili (cu cili peritrichi).

Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi, nepretenţioşi nutritivi.

Se dezvoltă pe mediile uzuale şi pe mediile selective lactozate pe care formează colonii lactozo-pozitive (în proporţie de 95%)-de tip S, iar tulpinile pseudocapsulate formează colonii cu aspect mucos.

Prezintă caracterele comune enterobacteriilor. Caracterele biochimice se cercetează pe setul de teste biochimice care permit identificarea genului.

Factori de virulenţă Secretă diverse substanţe biologic active, de

tipul: enterotoxine, hemolizine, enzime care

asigură rezistenţa la antibiotice, Endotoxina, responsabila de creşterea

sintezei de TNF macrofagic, aflat la originea şocului septic; rol în lupta contra mecanismelor de apărare nespecifice,

capsula (antigenul K1) -de natură polizaharidică, are rol antifagocitar, realizând un veritabil camuflaj imunologic al bacteriei, deoarece posedă determinanţi antigenici care se regăsesc la suprafaţa celulelor eucariote.

Semnificaţie clinică şi patogenitate

Sunt germeni condiţionat patogeni (cei mai izolaţi în laboratorul de bacteriologie). În anumite condiţii, mai ales când scade rezistenţa locală sau generală a organismului sau dacă ajung în zone normal sterile, produc infecţii cu localizare şi gravitate diferită grupate în:

infecţii enterale infecţii extraenterale.

Potenţialul patogen al colibacililor este foarte variat. E.coli este patogen prin multiplicare şi toxinogeneză

enterotoxină termostabilă, enterotoxină termolabilă

Infecţiile enterale sunt produse de 5 grupe de E.coli:

• E.coli enterotoxigen (ETEC) - produce forme uşoare de enterită sau un sindrom diareic holeriform.

• E.coli enteroinvaziv (EIEC) - determina un sindrom diareic dizenteriform, cu scaune mucopurulente, sangvinolente.

• E.coli enteropatogen (EPEC) - este principalul agent etiologic al sindromului diareic la copii mici, la care determină o imunizare precoce. De aceea, îmbolnăvirile prin EPEC la vârste mai mari de 2 ani sunt rar semnalate.

• E.coli enterohemoragic (EHEC) - Iniţial apare o diaree apoasă care devine hemoragică, iar mucoasa rectului şi a colonului sigmoidian devine friabilă şi sângerează. Febra este mică sau absentă. Frecvent colita hemoragică se complică cu un sindrom uremic hemolitic. Boala se declanşează predominant în sezonul cald şi la copii sub 5 ani, prin consum de carne de vită insuficient preparată termic şi de lapte

nepasteurizat.

• E.coli enteroaderent, denumit în prezent "Enteroaggregative E.coli" (EAggEC), este considerat o cauză a diareei persistente la copiii din ţările subdezvoltate.

• Rezervorul de infecţie al tulpinilor de EIEC, ETEC, EPEC este uman, iar al celor EHEC este bovin.

Infecţiile extraenterale:

• infecţii ale tractului urinar (ITU) - produce 50-90 din ITU. Cel mai frecvent se izolează

serotipurile O4, O6 şi O75. Sursa infecţiei este cel mai

frecvent cea enterală (în infecţiile ascendente), fapt favorizat de anatomia tractului genital feminin (uretra scurtă), precum şi de prezenţa raporturilor sexuale.

Calea descendentă, este mai rară şi se datorează unor diseminări septice secundare.

O altă posibilitate de contaminare frecvent întâlnită în mediul spitalicesc este cea iatrogenă (prin intermediul unor sonde, catetere, etc.). De obicei germenii de spital achiziţionaţi sunt deosebit de rezistenţi la agenţii antimicrobieni.

septicemii - E.coli este bacilul gram-negativ cel mai frecvent izolat din septicemii. Diseminarea hematogenă se produce de obicei de la un focar infecţios urinar sau gastrointestinal.

meningite neonatale - 75 din tulpinile de E.coli izolate posedă antigenul capsular K1.

infecţii biliare infecţii respiratorii infecţii O.R.L. suprainfecţii ale plagilor şi arsurilor infecţii genitale

infecţii nosocomiale (deseori infecţiile enumerate: urinare, ale plăgilor chirurgicale, etc. pot lua caracter nosocomial

Epidemiologie Infecţiile extraenterale sunt de obicei

endogene, cu tulpini aparţinând florei intestinale normale.

În infecţiile enterale, izolarea şi cuantificarea prezenţei lui E.coli în alimente, apă, reprezintă principalul test de evidenţiere a contaminării fecale. Profilaxia acestora se referă la respectarea măsurilor de igienă.

Transmiterea iatrogenă din infecţiile nosocomiale se realizează prin contact direct cu mâini sau instrumente contaminate, iar profilaxia se referă la îmbunătăţirea calităţii actului de îngrijire medicală din spitale.

Răspunsul imun, profilaxie şi tratament

Răspunsul imun este în general slab, nesemnificativ. Profilaxia este nespecifică.

Tratamentul se face în funcţie de rezultatul antibiogramei şi de localizarea antigenului patogen.

Genul Klebsiella

• Din cele 7 specii ale genului, 4 sunt importante în patologia umană:

• K.pneumoniae• K.oxytoca• K.ozenae • K.rhinoscleromatis.

• Sunt germeni condiţionat patogeni. Sunt componenţi ai florei intestinale la om şi animale, iar în număr redus se găsesc la nivelul mucoasei tractului respirator.

• Se pot izola din apă, sol, plante.

•Sunt bacili gram-negativi, scurţi, cu capetele rotunjite, imobili, nesporulaţi, capsulaţi, dispuşi în diplo în sensul lungimii (mai rar izolaţi, sau în lanţuri scurte 2-3 bacili înconjuraţi de o capsulă comună).

•Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi, nepretenţioşi nutritiv.

• Pe medii solide formează colonii mari, mucoase, confluente.

• Prezintă caracterele biochimice comune enterobacteriilor. Fermentează lactoza. Pe baza testelor biochimice se evidenţiază genul şi specia.

•Structura antigenică• Structura antigenică cuprinde

antigene somatice O şi antigene capsulare K. În funcţie de antigenele K au fost descrise peste 80 de serotipuri.

• Tulpinile patogene aparţin de regulă tipurilor 1, 2 şi 3.

• Sunt germeni condiţionat patogeni. Puterea patogenă este dată de:

• prezenţa capsulei care asigură rezistenţa la fagocitoză, a endotoxinei şi a unei enterotoxine termostabile evidenţiate la unele tulpini izolate din scaunul copiilor cu enterită.

• Infecţiile cu Klebsiella apar în cazul scăderii rezistenţei antiinfecţioase a organismului. Se izolează din infecţii urinare, respiratorii, septicemii, meningite (în special neonatale).

• Klebsiella este agentul etiologic important al unor infecţii nosocomiale.

• K.rhinosleromatis este asociată cu rinoscleromul - rinită cronică hipertrofică cu leziuni granulomatoase.

• K.ozenae este asociată ozenei - o afecţiune inflamatorie cronică cu supuraţii mucoase şi fetide însoţită cu atrofia mucoasei nazale ce poate duce la pierderea simţului olfactiv. Ambele infecţii sunt mai frecvente în zonele tropicale.

Genul Proteus

• Genul Proteus cuprinde 4 specii:

1. P.vulgaris2. P.mirabilis 3.P.penneri 4.P.mixofaciens. În patologia umană se

întâlnesc doar primele două.

• Germenii din genul Proteus sunt foarte răspândiţi în natură mai ales acolo unde există materii organice în descompunere (gunoaie, sol, ape reziduale, carne alterată) deoarece participă la procesele de putrefacţie. La om şi animale - face parte din flora normală a tubului digestiv.

• bacili gram-negativi scurţi, cu capetele rotunjite, cu polimorfism accentuat

• foarte mobili (au cili peritrichi),

• nesporulaţi• necapsulaţi.

Semnificaţie clinică şi patogenitate

• Sunt germeni condiţionat patogeni. Caracterele de patogenitate se manifestă prin multiplicare şi endotoxină.

• Infecţiile urinare sunt cele mai frecvente afecţiuni determinate de acest gen-majoritatea produse de P.mirabilis şi mai rar de P.vulgaris.

• Deoarece produce o mare cantitate de urează ce descompune ureea în CO2 şi NH3 (amoniac) * care cresc pH-ul urinar, proteusul poate duce la formarea şi creşterea calculilor urinari coraliformi. Creşterea pH-ului urinar este, de asemenea, toxică pentru uroepiteliu (efect necrozant).

• Germenii din genul Proteus se pot izola şi din infecţii O.R.L, infecţii respiratorii, infecţii ale plăgilor şi arsurilor, septicemii şi meningite la nou-născuţi şi sugari, mai rar din infecţii digestive.

• Proteusul este unul dintre cei mai importanţi germeni de spital producând infecţii nosocomiale greu de tratat datorită multirezistenţei la antibiotice.

Răspunsul imun, profilaxie şi tratament

• Răspunsul imun umoral este slab. Deoarece numeroase tulpini prezintă multirezistenţă la antibiotice şi mai ales cele izolate din infecţiile nosocomiale, tratamentul ţintit este rareori posibil în absenţa antibiogramei.