UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTIFACULTATEA DE ENERGETICA

PROIECT - EPURAREA APELOR UZATE-

Cuprins

I. Introducere

II.1. Datele staţiei de epurare şi alegerea tehnologiei de epurare

2. Proiectarea grătarului;

3. Proiectarea deznisipatorului;

4. Proiectarea separatorului de grăsimi;

5. Proiectarea decantorului primar de tip longitudinal;

6. Proiectarea treptei de epurare biologică;

7. Proiectare decantor secundar.

III.1. Impactul staţiei de epurare asupra mediului

2. Tehnologia de tratare a nămolului;

3. Bilanţul energetic pe staţie şi soluţii de reducere a

consumului energetic

4. Costul apei epurate;

5. Alegerea unei tehnologiei de epurare avansată cu

justificare;

6. Managementul staţiei de epurare a apelor uzate.

IV. Bibliografie

1

I. INTRODUCERE

Epurarea apelor uzate constituie ansamblul procedeelor fizice,

chimice, biologice şi bacteriologice prin care se reduce încărcarea în

substanţe poluante organice sau anorganice şi în bacterii în scopul protecţiei

mediului înconjurător.(aer, sol, emisar etc.). Ea are ca rezultat obţinerea unor

ape curate, în diferite grade de purificare funcţie de tehnologiile şi

echipamentele folosite, şi un amestec de corpuri şi substanţe care sunt

denumite generic nămoluri.

Staţiile de epurare reprezintă ansamblul de construcţii şi instalaţii, în

care apele de canalizare sunt supuse proceselor tehnologice de epurare, care

le modifică în aşa mod calităţile, încât să îndeplinească condiţiile prescrise,

de primire în emisar şi de îndepărtare a substanţelor reţinute din aceste ape.

În prezent, staţiile de epurare pot fi clasificate în două mari categorii:

Orăşeneşti;

Industriale.

Staţiile de epurare orăşeneşti primesc spre epurare ape uzate menajere,

industriale, meteorice, de drenaj şi de suprafaţă, în proporţii variabile. O dată

cu industrializarea puternică a centrelor populate, se poate considera că nu

mai există staţii de epurare care tratează numai ape uzate menajere.

Procesele de epurare se clasifică în funcţie de principalele fenomene pe

care se bazează în 3 categorii :

a) procedeul de epurare fizică denumite în lucrările mai vechi şi mecanice

b) procedeul de epurare biologică

c) procedeul de epurare chimică

2

a) Tehnologii de epurare mecanică, bazate pe procese de epurare

mecanică, au ca scop:

reţinerea corpurilor şi suspensiilor mari, operaţie realizată în instalaţii

ca grătare;

flotarea (separarea) grăsimilor şi uleiurilor, realizată în separatoare de

grăsimi şi în decantoare, cu dispozitive de reţinere a grăsimilor şi uleiurilor;

sedimentarea sau decantarea pentru separarea materiilor solide în

suspensie din apa uzată, prin instalaţii de deznisipare, decantare, fose septice

şi decantoare cu etaj;

prelucrarea nămolurilor, după cum se arată la procedeele de epurare

mecano-biologice.

b) Tehnologii de epurare mecano-chimică se bazează, în special, pe

acţiunea substanţelor chimice asupra apelor uzate şi au ca scop:

epurarea mecanică, aşa cum a fost descrisă anterior;

coagularea suspensiilor din apă, realizată în camerele de preparare şi

dozare a reactivilor, de amestec şi de reacţie;

dezinfectarea apelor uzate, realizată în staţiile de clorinare şi bazinelor

de contact.

c) Tehnologii de epurare mecano-biologică, care se bazează pe

acţiunea comună a proceselor mecanice şi biologice, având ca scop:

epurarea mecanică, aşa cum s-a arătat mai înainte;

epurarea naturală a apelor uzate şi a nămolurilor, realizată pe câmpuri

de irigare şi filtrare, iazuri biologice, pentru apele uzate, şi în bazine

deschise, de fermentare naturală a nămolurilor, pentru nămoluri;

3

epurarea artificială a apelor uzate şi a nămolurilor, realizată în filtre

biologice, bazine cu nămol activ, aerofiltre, filtre biologice scufundate şi

turn etc. (pentru apele uzate), iar pentru nămoluri, în fose septice,

concentratoare sau îngroşătoare de nămol, platforme pentru uscarea

nămolului, filtre vacuum şi presă, incineratoare.

II.1. DATELE STAŢIEI DE EPURARE ŞI ALEGEREA

TEHNOLOGIEI DE EPURARE

Să se proiecteze o staţie de epurare pentru un oraş cu un număr de

locuitori de 145 000. Se consideră următoarele date:

Debitul orar minim Q0 min= 108 l/s;

Debitul orar maxim Q0 max= 255 l/s;

Debitul zilnic mediu Qzi med= 155 l/s;

Debitul zilnic maxim Qzi max= 185 l/s;

Concentraţia de suspensii solide separabile gravitaţionalCSSG=355 mg/l;

Încărcarea organică CBO5= 649 l/s;

Concentraţia suspensiilor neseparabile gravitaţional CSS= 108 mg/l;

Concentraţia de grăsimi şi uleiuri CG= 209 mg/l;

Concentraţia de substanţe anorganice dizolvate Cdiz= 304 mg/l;

Concentraţia de compuşi de N CN= 53 mg/l;

Concentraţia de compuşi de P CP= 26 mg/l.

4

Ţinând cont de datele de mai sus pentru staţia de epurare voi alege

tehnologia de epurare mecano - biologică. Această tehnologie are

următoarea schemă:

II.2. Proiectarea grătarului

Construcţiile specifice reţinerii corpurilor şi suspensiilor mari sunt

gratarele şi sitele, în care se reţîn hârtii, cârpe, materiale plestice etc. Dacă

apa este pompată in staţia de epurare, sitele şi grătarele sunt aşezate înainte

staţiilor de pompare.

Grătarele sunt echipamente destinate reţinerii prin blocare a corpurilor

mari, a flotanţilor şi a semiflotanţilor din apă. Ele reţin circa 3..5% din

cantitatea de corpuri transportate ceea ce reprezintă 6…20 dm3/locuitor şi

an. Grătare sunt formate din panouri cu bare paralele, echidistante,

amplasate în calea apei uzate.

Proiectarea se realizează la debitul de calcul:

Qc=2Q0 max=2*255=510 l/s

Distanţa dintre barele grătarelor (lumina grătarului) are valori diferite

pentru cele două cazuri:

- pentru grătarele rare distanţa dintre bare este: b= 2,5….5 cm;

- pentru grătarele dese distanţa dintre bare este: b= 1,5….2,5 cm.

5

Grătarele rare au rolul de a reţine materii grosiere din apa uzată

intrată în staţie.

Grătarele dese au rolul de a reţine corpurile grosiere din apa uzată.

Am ales dinstanţa dintre bare b = 2,5 cm şi un grătar des.

Lăţimea barelor este s=0,8….1,2 cm şi am ales s=1 cm.

Camera grătarelor trebuie să aibă o lăţime mai mare decât canalul de

acces, iar, imediat în aval de grătar, radierul trebuie să fie coborât cu 7,5-15

cm. Lăţimea camerei grătarului este:

vg max = 0,4…1 m/s şi am ales vg max= 1 m/s.

hmax= înălţimea apei în faţa grătarului care se alege ≈ 500-600 mm

hmax=600mm = 0,6 m

B= este o lăţime standard după ce e calculat se ia din catalog un Bst

m

B standardizat = 1,250 m

Numărul de bare:

6

Verificare:

Vg max = 0,4 …1 m/s

Vg max

Viteza apei în amonte de grătar, Va, trebuie să fie suficient de mare,

pentru a nu se produce depunerea suspensiilor din apă şi, în acelaşi timp, să

nu depăşească anumite limite, pentru a nu disloca reţinerile de pe grătar.

Viteza apei în amonte de grătartrebuie să se încadreze în intervalul

Va = 0,4 ÷ 0,9 m/s

unde:

, (1/n se ia din catalog în Îndreptarul de calcule hidraulice

pentru cazul betonului de condiţie medie).

I=0,001.

Se alege din îndrumar n=0,016 c = 1/0,016 x 0,3061/6 = 51,305

Va = care aparţine intervalului

0,4÷ 0,9 m/s

Deci, am observat ca s-au verificat condiţiile urmând sa-mi aleg

gratarul :

Tip grătar 1,25 M

Putere P = 0,75 KW

7

Cantitatea de reţineri pe grătar se determină în funcţie de distanţa

dintre barele grătarelor conform tabelului următor:

b[cm] 1,6 2 2,5 3 4 5

[dm3/loc.an] 6 5 3,5 3 2,5 2

Pentru b=2,5 cm 145 000 x 3,5= 507500 dm3/loc.an.

Pierderea de sarcină prin grătare, Δh, trebuie aleasă astfel încât să nu

se producă un remuu prea mare, care să pună sub presiune vanalul de ape

uzate, care intră în staţie. Pierderea de sarcină se calculează cu relaţia:

α = unghi de înclinare a grătarului 600-700 (aleg α=600);ξ = în funcţie de mai mulţi parametri;ξ = k1k2k3,

unde:

k2- coeficient în funcţie de forma barelor: -secţiune rotundă 0,74

se alege valoare pentru secţiune rotundă k2=0,74;

k3=f(a,b)

e=2,5 cm;

hmax= 0,6 m;

s=1 cm;

8

h= 1m

b=0,714 şi a = 0,616 prin interpolare din tabelul de mai jos k3= 0,728

0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,00 245 51,5 18,2 8,25 4 2 0,97 0,42 0,13 00,2 230 48 17,4 7,7 3,75 1,87 0,91 0,4 0,13 0,010,4 221 46 16,6 7,4 3,6 1,8 0,88 0,39 0,13 0,010,6 199 42 15 6,6 3,2 1,6 0,8 0,36 0,13 0,010,8 164 34 12,2 5,5 2,7 1,34 0,66 0,31 0,12 0,021,0 149 31 11,1 5,0 2,4 1,2 0,61 0,29 0,11 0,021,4 137 28,4 10,3 4,6 2,25 1,15 0,58 0,28 0,11 0,032 134 27,4 9,9 4,4 2,2 1,15 0,58 0,28 0,12 0,043 132 27,5 10 4,5 2,24 1,17 0,61 0,31 0,15 0,06

Cu cele 3 valori pentru k se obţinem ξ= 0,959

9

Grătar plan cu curăţire manuală:1. umplutură din beton; 2. bară LT 60X8; 3. traversă; 4. pasarelă

10

Schema grătarului GPM

11

II.3. Proiectarea deznisipatorului

Deznisipatoarele sunt bazine care se folosesc pentru separarea din

apele uzate a particulelor minerale mai mari ca 0,2 mm. Deznisipatoarele

sunt folosite,în prezent, în mod curent, pentru apele uzate provenite din

reţele dimensionate atât în sistem divizor, cât şi unitar. Deznisipatoarele care

tratează ape uzate provenite din sistemul unitar sunt folosite, de obicei,

numai pentru debite care depăşesc 3000 m3/zi(circa 10000 loc). Noi avem un

debit de 15984 m3/zi cu 145 000 locuitori.

În realitate, pe lângă substantele minerale se reţin în deznisipatoare şi

cantitaţi reduse de substantr organice care sunt purtate de particulele

minerale sau sunt antrenate de către acestea în tinpul căderii sau care având

o viteză de sedimentare egală cu aceea a particulelor minerale se depun

înpreună cu acestea, în special la viteze mici.

Proiectarea deznisipatorului se realizează la debitul de calcul egal cu

de 2 ori debitul orar maxim. Qc=2Q0 max= 2*255 = 510 l/s

Adâncimea H este între 1,5 şi 4 m cu pasul de 0,25.

La un deznisipator, trebuie prevăzute minim 2 compartimente, ele

fiind exploatate periodic, alternativ. Se recomandă ca lăţimea unui

compartiment să nu depăşească 3,0 m, n compartimente = 2.

Secţiunea transversală a deznisipatoarelor orizontale se

determină cu relaţia:

unde: Qc – este debitul de calcul al deznisipatorului, [m3/s]; V0 – viteza orizontală, [m/s];

12

Viteza orizontală se va determina în funcţie de diametrul particulelor

reţinute în deznisipator. Se consideră ca diametrul particulelor reţinute este

de 0,2mm şi din tabelul următor va rezulta viteza orizontală.

V[cm/s] 41 30 19 13

d[mm] 1 0,5 0,2 0,1

V0=19 cm/s = 0,19 m/s

B=2 m (din catalog) se alege din catalog curăţătorul deznisipator tip

NA->Nd2-2 cu o suflantă tip SRD 20-7,5

Secţiunea orizontală a deznisipatorului se calculează după formula:

unde: α = coeficient ce ţine seama de mai mulţi parametri, şi de aceea se ia

2,2 pentru o eficienţă de 85%;

Vs = viteza de sedimentare, [m/s] care se determină tot în funcţie de

diametrul particulelor reţinute în deznisipator;

Vs[cm/s] 14 7,2 2,3 0,7d [mm] 1 0,5 0,2 0,1

d=0,2 mmVs=2,3 cm/s= 0,023 m/s

13

Ao=48,78 m2

Lungimea deznisipatorului se calculează cu formula:

L=Ao/B=48,78/2=24,39 m

Se recomandă ca raportul între lungimea şi lăţimea deznisipatorului să

fie cuprins între 10 şi 15.

L/B=24,39/2=12,195 se încadrează între 10 şi 15.

Puterea pentru deznisipatorul de L=24,39 m şi B=2 m este de 0,63 kW

cu o rotaţie de 750 rot/min.

II.4.V.Proiectarea separatorului de grăsimi

Separatoarele grăsimi se prevăd adeseori la staţiile de epurare şi la

unităţile care evacuează în reţeaua publică de canalizare ape cu concentraţii

mari de uleiuri minerale, acizi graşi, grăsimi şi alte substanţe plutitoare.

Scopul flotării este separarea din apele uzate, a uleiurilor, grăsimilor

sau a altor substanţe, mai uşoare decât apa, care se ridică la suprafaţa

acesteia, în zonele liniştite şi cu viteză orizontală mică.

Proiectarea se realizează la un debit de calcul Qc = Qzi max = 0,185

m3/s.

Suprafaţa orizontală (de separare) se calculează cu formula:

Qc este debitul de calcul =Qzi max=185 l/s=0,185 m3/s.

va reprezintă viteza ascensională minimă şi ia valori între 8 şi 14

m3/m2h.

14

va=12 m/h

Normativele prevăd un timp de separare de ta= 5…10 min; timpul mic

se consideră în cazul insuflării de aer în bazin.

Lăţimea bazinelor de separare se recomandă a fi B=2,0…4,0 m

Adâncimea H=1,2…2,75 m, iar lungimea L<20 m.

Se aleg următoarele valori:

ta=8 min=480 sec

volumul separatorului: V=taQc=480*0,185=88,8 m3

Se verifică viteza ascensională. Se calculează valorile efective pentru arii:

Volumul de substanţe separate se apreciază la 1-5 dm3/om şi an.

Pentru distribuţia prin plăci poroase, cantitatea de aer insuflată prin

radier se ia 0,3m3aer/m3apă uzată şi oră, iar în cazul distribuţiei prin tuburi

perforate, 0,6m3aer/m3apă uzată şi oră. Se optează pentru cazul când avem

tuburi0,3 m3aer/m3apă uzată şi oră.

Qaer=0,185*0,3*3600= 199,8 m3/h

Am ales din catalog o suflantă cu rotor de distribuţie SRD20-N

1000 rot/min cu o putere P= 2,7 kW.

15

Conform tabelului pot alege o suflantă suflantă de la ASIO SRL

tip LUTOS DT 10/40 şi chiar mai multe în funcţie de presiunea dorită.

O suflantă LUTOS DT arată astfel:

16

17

II.5. Proiectarea decantorului primar

Decantorul longitudinal este în general folosit ca decantor primar

pentru separarea particulelor din apele uzate brute, decantoare pentru ape de

consum în procese de tratare, se paratoare pentru apele uzate din industra

petrochimică şi, cu formă uşor modificată la deznisiparea apelor uzate.

Ele se construiesc astfel încât să funcţioneze în flux continuu şi au

scopul de a reţine suspensiile floculente din apele uzate.

Proiectarea decantorului primar se calulează la Qc=Qzimax=185 l/s=0,185

m3/s. Concentraţia de suspensii solide separabile gravitaţional CSSG=355

mg/l. Pentru determinarea timpului de retenţie tr se va proceda astfel:

-se alege o valoare pentru eficienţă, pentru ε şi din tabelul următor se

determină valoarea pentru w [m3/m3h];

ε [%] C ≤ 200 200≤C≤300 C ≥300

40…45 2,3 2,7 3

45…50 1,8 2,3 2,6

50…55 1,2 1,5 1,9

55…60 0,7 1,1 1,5

ε = 55% - 60% w=1,5 m3/m2h

-pentru w găsit se alege o valoare pentru Hmed şi din tabelul al doilea se va

scoate valoarea corespunzătoare pentru tr:

18

w

[m3/m2h]

Hmediu[m]

2 2,5 3

1 2 2,5 3

1,4 1,6 1,8 2,25

1,7 1,25 1,4 1,75

Hmed= 3 m prin interpolare tr = 1,928 h

Volumul decantorului: V=Qc*tr= 0,185*3600*1,928 = 1041,12 m3

Aria orizontală:

Aria transversală:

-se alege vo= 10 mm/s = 0,01 m/s

Lungimea decantorului: L=vo*tr= 0,01*1,928*3600 = 69,40 m

Înălţimea utilă: hu=w*tr = 1,5*1,928 = 2,892 m

Lăţimea decantorului: m din catalog avem

lăţimea standard Bst= 7 m cu Lmax= 60 m şi P=0,4 kW. Se alege din catalog Raclorul de tip DLP7.

Se recalculează: Atr = Bst*hu = 7*2,892 = 20,444 m2

Ao = Bst*L = 7*60 = 420 m2

V = Atr*L = 20,444*60 = 1214,64 m2

Verificare: 4*Bst ≤ L ≤ 10*Bst 28 ≤ 60 ≤ 70

L/10 ≥hu ≥ L/25 6 ≥ 2,892 ≥ 2,4

19

Volumul total de nămol depus:

ε=55% ρn= 1100 kg/m3 p=95% CSSG=355 mg/l = 0,355 kg/m3

Qc=0,185 m3/s

Pentru determinarea timpului t trebuiesc determinate:

t= tCA+tCP+tm

- tCA timpul cursei active,

- tCP timpul cursei pasive,

- tm timpul mort = 5 min

t= tCA+tCP+tm = 57,833+28,916+5 = 91,749 min = 5504,94 sec

Geometria nămolului: nămolul se depune în decantor sub forma unei

pene cu pantă 0,008 determinată experimental

H=hu + hd + hs + hn = 2,892 + 0,0682 + 0,5 + 0,3 = 3,7602 m

Debitul de nămol:

II.6.Treapta de epurare biologică

20

Obiectivul principal al treptei biologice de epurare este îndepărtarea

substanţelor solide organice nesedimentabile, precum şi stabilizarea

materiilor organice din nămoluri.

Este un proces flexibil care se poate adapta uşor la o multitudine de

ape uzate, concentraţii şi compoziţii.Procesele biologice sunt precedate de o

treaptă fizică de epurare care are rolul de a reţine substanţele sedimentabile

şi sunt urmate de o decantare secundară destinată reţinerii produşilor

rezultaţi din epurarea biologică.

Treapta de epurare biologică se proiectează la debitul de calcul Q c=Qzi

max => Qc=185 l/s=0,185 m3/s.

Gradul de epurare:

Încărcarea organică a bazinului de aerare:

Încărcarea organică a nămolului activ:

Concentraţia de substanţă solidă uscată în amestecul din bazin:

Se alege indicele de nămol IVN se alege 50…150 mg/l IVN= 60 mg/l.

Rata de recirculare a nămolului:

21

Debitul total ce intră în bazin:

Încărcarea organică totală ce intră în bazin într-o zi:

Nămolul în exces:

Oxigenul necesar:

Capacitatea de oxigenare:

Debitul de aer:

am ales o suflantă N-SRD-94 care merge pentru un debit

Qaer=10595,68 m3aer/h cu un P = 143 Kw.

Volumul bazinului de aerare:

22

-voi folosi 5 bazine, fiecare bazin având un volum V=4149,446 m3.

Timpul de aerare:

pentru 1 bazin ta= 4,1h

Vârsta nămolului:

vârsta pentru 1 bazin 10,016

zile

Dimensionarea bazinului:

H=3…5 m H = 5 m B = 10 m

Lungimea bazinului:

Cantitatea maximă de aer:

Energia brută consumată:

Pb=Qmax aer*H’*p,unde p= 6 Wh/m3aermadancime bazin=P=5,242*3600*4,6*6=

=520,845 kW

23

II.7. Proiectare decantor secundar

Decantoarele secundare sunt o parte componentă deosebit de importantă a treptei de epurare biologică şi au scopul de a reţine nămolul,

24

materiile solide în suspensie, separabile prin decantare (membrana biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu apa uzată din filtrele biologice, respectiv din bazinele cu nămol activ).Proiectarea decantorului secundar de tip radial se realizează la debitul de

calcul QC egal debitul total calculat în treapta biologică.

QC=Qzi max+QR=QT

QC=QT=281,2 l/s=0,2812 m3/s=1012,32 m3/h= 24295,68 m3/zi.

Volumul decantorului este :

V=QT*tr , unde tr=2,5h…3h

tr=3h V=1012,32*1,76=1781,68 m3

Secţiunea orizontală este:

Ao=QT/w, unde w=1,7m/h

Ao=1781,68/1,7= 595,482 m2

Înălţimea utilă:

hu=w*tr hu= 1,7*3 = 2,992m

Se alege din catalog diametrul standard D=28 m şi corespunzător

acestui diametru se alege Raclor DRSH- 28 cu o putere P=0,37*2

kW.

Se verifică:

25

D=28 m 6≤9,35≤10 se verifică prima condiţie condiţie.

III.1. Impactul staţiei de epurare asupra mediului

Majoritatea staţiilor de epurare din ţara noastră dispun numai trepte de

epurare mecanică şi biologică.

În prezent treapta de epurare biologică a devenit necesară, aproape în

toate staţiile de epurare, datorită numărului mare de industrii şi creşterii

numărului pupulaţiei la oraşe.Pentru ca organismele să dezvolte o activitate

maximă, biomasa trebuie să fie alimentată ritmic şi în cantităti suficiente.

Procesul de epurare poate fi prejudiciat prin dezvoltarea peste măsură a

biomasei; astfel, prin îngroşarea membranei sau prin mărirea volumului de

flocoane, scade atât capacitatea de oxidare, cât şi gradul de epurare a apelor

uzate şî de aici o serie de influente negative asupra mediului,

Treapta mecanică permite reţinerea substanţelor în suspensie,

decantabile şi grăsimile, în timp ce treapta biologică asigură îndepărtarea

parţială a substanţei organice aflată fie sub formă dizolvată, fie sub formă

coloidală. Din nefericire, nu sunt reţinute o serie de substanţe denumite

rezistente sau refractare, ca de exemplu compuşi ai azotului (N), fosforului

(P), metale grele, micropoluanţi organici persistenţi, pesticide, anumiţi

germeni patogeni, precum şi alte substanţe nebiodegradabile.

Aceste substanţe sunt prezente în efluentul epurat mecano-biologic şi

ajung în emisar. Dacă acesta constituie sursă de alimentare cu apă pentru

26

comunităţile din aval de punctul de deversare, efectul lor cumulativ şi

expunerea continuă a oamenilor la aceste substanţe, poate avea efecte

negative (uneori chiar letale) asupra sănătăţii umane. În plus, unele dintre ele

constituie hrană ideală pentru alge şi plante acvatice.

Impactul descărcării apelor uzate epurate mecano-biologic (conţinând

poluanţi reziduali de tipul celor amintiţi anterior) în emisarii naturali se

manifestă pe planuri diverse, de la afectarea sănătăţii umane, până la

probleme complexe de natură ecologică, tehnică şi economică.

Germenii patogeni, viruşii, compuşii azotului din efluentul epurat

mecano- biologic periclitează sănătatea oamenilor. Gazul amoniac este

toxic, având efecte cumulative sub-letale, încetinind creşterea şi dezvoltarea

copiilor şi a adolescenţilor. Cei mai periculoşi sunt azotiţii, atât pentru

oameni (produce cancerul gastric), cât şi pentru fauna acvatică. Azotaţii

reprezintă o formă mai puţin periculoasă, nederanjantă pentru adulţi (poate

determina anumite afecţiuni gastrice); pentru nou-născuţi însă, provoacă

methemoglobinemia (boala albastră).

Existanţa poluanţilor reziduali în efluentul epurat mecano-biologic are

efecte negative şi asupra mediului, asupra peisajului, deoarece:

Se produce eutrofizarea lacurilor şi a râurilor cu curgere lentă

(fenomen datorat compuşilor de azot şi de fosfor, substanţe nutritive pentru

alge şi microplancton, constând în dezvoltarea accelerată şi masivă a

microplanctonului şi vegetaţie acvatice);

Consumă oxigenul dizolvat din apa lacurilor şi a râurilor cu curgere

lentă, conţinututl în oxigen al straturilor de adâncime fiind şi aşa foarte

27

sărac. Nămolul căzut pe fundul lacurilor intră în fermentaţie anaerobă şi la

fluctuaţii de nivel se produc mirosuri neplăcute;

Variaţia de pH modifică echilibrul ionic din apa emisarilor, apa

devenind toxică pentru fauna piscicolă;

Se modifică culoarea apei emisarilor cu toate consecinţele (în special

asupra peisajului) care decurg din aceasta.

Nu trebuie omise efectele tehnico-economice ale deversării efluenţilor

epuraţi mecano-biologic, conţinând substanţe reziduale, în emisarii naturali,

în sensul că:

Se impun tehnologii de tratare a apei pentru potabilizare, complicate

tehnic şi costisitoare din punct de vedere economic;

Apele sunt îmbogăţite cu uleiuri eterice care imprimă gust neplăcut şi

sunt foarte greu de îndepărtat în procesele de tratare pentru potabilizare;

Datorită eutrofizării sunt împiedicate activităţile legate de navigaţie şi

agrement.

O dată cu dezvoltarea cunoaşterii ştiinţifice a elementelor poluante

găsite în apa uzată, precum şi disponibilitatea unei baze informaţionale

extinse, provenită din studiile de monitorizare a mediului, cerinţele impuse

pentru calitatea efluentului epurat descărcat în mediul înconjurător, au

devenit tot mai stricte.

III.2. Tehnologia de tratare a nămolului

28

Scopul tratării nămolurilor este mineralizarea materiilor organice din

acestea, pentru a obţine, astfel, atât reducerea volumului, respectiv

posibilitatea de tratare mai uşoară a acestora, precum şi cantităţi importante

de gaz metan, folosind în principal la nevoile staţiei de epurare. Nămolurile

fermentate sunt aproape lipsite de miros şi pot fi folosite ca atare sau în

diferite scopuri, după ce sunt tratate.

Gazul de nămol este produsul cel mai important al fermentării

nămolului. Utilizarea lui în staţia de epurare conduce la satisfacerea, aproape

în totalitate, a energiei necesare epurării. Gazul de nămol conţine

aproximativ 30% bioxid de carbon şi 70% metan şi, în cantităţi mici, câteva

procente de azot, oxigen, hidrogen sulfurat, vapori de apă. El aste greu de

identificat, deoarece nu are miros; amestecat cu mercaptan, care îi dă un

miros specific, devine uşor detectabil.

În urma fermentării nămolului rezultă gaze care sunt înmagazinate în

rezervoare de gaz. Rezervoarele de gaz constau dintr-o cuvă circulară de

beton armat, în care se aşează un clopot metalic cilindric, a cărui bază

superioară este închisă.

Principalele obiective ale tratării nămolului sunt:

- reducerea volumului acestuia, în continuare, prin deshidratare;

- stabilizarea, micşorarea sau reducerea completă a pericolului

prezentat de nămolul fermentat, din punct de vedere sanitar;

- realizarea unor condiţii corespunzătoare utilizării lui.

În procesul de tratare a nămolurilor se deosebesc trei faze sau tipuri de

tratare: preliminare, în scopul pregătirii (îngroşării) nămolului, în vederea

tratării ulterioare; deshidratare şi deshidratare avansată.

29

Îngroşarea se produce în aşa numitele îngroşătoare sau concentratoare

de nămol şi este practicată uneori, şi înainte de a se introduce nămolul în

bazinele de fermentare. Îngroşătoarele de nămol sunt asemănătoare

decantoarelor radiale având prevăzute, pentru accelerarea îngroşării, o serie

de bare metalice, perpendiculare pe radier, care se rotesc cu o viteză de 1

rot/h.

Elutrierea nămolului are scopul de a îndepărta din nămolul fermentat,

coloizii şi particulele fin dispersate, ceea ce condice la scăderea rezistenţei

specifice la filtrare, respectiv la o eficienţă mai mare a filtrării nămolului.

Coagularea sau condiţionarea chimică a nămolului are drept scop

modificarea structurii nămolului, aceasta conducând la micşorarea

rezistenţei specifice la filtrare şi uşurarea sarcinii de deshidratare a

nămolului în filtrele presă sau cu vacuum.

Deshidratarea nămolurilor continuă procesul de reducere a

procentului de umiditate a nămolului. Deshidratarea se realizează prin:

-procedee naturale (pe platforme de uscare şi iazuri de nămol);

-procedee artificiale (pe filtre presă, pe filtre cu vacuum, în centrifuge etc.).

Platformele pentru uscarea nămolului sunt construcţii executate la

suprafaţa solului, caracterizate prin natura stratului de susţinere. Referitor la

proiectarea platformelor de uscare a nămolului, menţionăm că suprafaţa

acestora este în funcţie de felul nămolului şi condiţiile climatice, sistemul de

canalizare din care provin apele uzate şi caracteristicile acestor ape,

alcătuirea staţiei de epurare.

30

Deshidratarea avansată . După deshidratare nămolul mai conţine

cantităţi importante de materii organice, umiditate, respective volumul

acestuia este mare şi periculos din punct de vedere sanitar.

III.3. Bilanţul energetic pe staţie şi soluţii de reducere a

consumului energetic

Echipamentele cu care este prevăzută staţia de epurare a apelor uzate au

următoarele consumuri energetice:

Grătar unul (Tip grătar 1,25 M); Putere P = 0,75 KW

Deznisipator NA Nd2-2 cu o rotaţie de 750 rot/min P = 4,20

kW;

Suflanta pentru separator o suflantă cu rotor de distribuţie SRD20-N

1000 rot/min cu o putere P= 2,7 kW.

Decantorul primar cu raclorul de tip DLP 7 P = 0,4 kW;

Suflante tip SRD 20-7,5

Decantorul secundar cu raclorul DRS N 30 P = 2*0,37 = 0,74

kW;

Consumul energetic zilnic (toate echipamentele funcţionează 24 h/zi) este

208,97kW. Ţinând cont că preţul pt energie este 1kWh = 3000 lei, atunci:

- costul zilnic al energiei electrice este lunar consumul ajunge la

31

15 045 840 lei = 208,97*24*3000;

- costul lunar al energiei electrice este de

451 375 200 lei/lună = 208,97*3000*24*30;

- costul anual al energiei electrice este de:

5 416 502 400 lei/an = 208,97*3000*24*30*12;

III.4. Costul apei epurate

Aprecierea eficienţei unei staţii de tratare a apei trebuie făcută şi din punct

de vedere al aspectelor economice. Pentru aceasta este necesar a stabili

costul apei.

Exploatarea staţiilor de epurare se reflectă în costul epurării apei (lei/m3 apă

epurată), în condiţiile în care se realizează integral indicii stabiliţi, conform

normelor în vigoare pentru primirea apelor epurate în receptor.

Cheltuielile anuale de exploatare se calculează cu relaţia:

A = a + b + c + d + e + f + g + h – V

unde:

A – totalul cheltuielilor care se fac în timp de 1 an pentru exploatarea

tehnică a staţiei de epurare;

a – cotele de amortisment ale staţiei de epurare;

b – costul energiei electrice necesare pentru: pompare, mişcarea

mecanismelor, oluminat, semnalizări, încălzit tehnologic etc.;

32

c – costul combustibililor şi energiei calorice consumate la

fermentare, deshodratare, dezgheţare şi încălzit;

d – costul reactivilor folosiţi pentru epurare, dezinfecţie şi

deshidratare;

e – costul apei potabile şi de incendiu sau alte folosinţe;

f – cheltuieli de transporturi tehnologice;

g – retribuţii şi alte drepturi băneşti ale personalului;

h – cheltuieli generale de exploatare;

V – venituri rezultate din valorificarea produselor.

Costul energiei electrice se stabileşte pentru fiecare obiect luând

consumul pe durata de funcţionare respectivă; calculul se face pentru un

consum annual în vigoare la data proiectului sau a exploatării.

Costul energiei calorice se stabileşte pentru fiecare obiect, în funcţie

de sursele de energie folosite.

Costul reactivilor se stabileşte pentru fiecare material, pe obiect, se

aplică preţurile de la magazia staţiei de epurare.

Costul apei potabile şi pentru combaterea incendiilor sau alte folosinţe

se apreciază pe baza altor staţii de epurare similare.

Cheltuielile de transport privesc evacuarea gazelor, nămolului şi

depunerilor la lacul de depozitare şi consum.

Retribuţiile şi alte drepturi băneşti ale personalului se stabilesc

conform indicaţiilor oficiale şi experienţei pentru staţii similare.

33

Veniturile pot rezulta din vânzarea gazelor produse prin fermentare a

nămolului deshidratat, a nisipului de la deznisipatoare şi a grăsimilor

reţinute în separatoarele de grăsimi.

Toate cheltuielile arătate se stabilesc în proiect pentru fiecare variantă

de staţie de epurare studiată şi pentru fiecare etapă de dezvoltare a acestuia.

Costul apei epurate se stabileşte cu relaţia:

unde: A – cheltuielile anuale de exploatare;

Q - cantitatea de apă epurată într-un an.

În continuare este prezentat un calcul aproximativ pentru o staţie de

epurare ce va fi utila unui număr de locuitori de 145 000 şi care are un debit

de 15984 m3/zi, în ipoteza în care în staţie avem un număr de 29 de persoane

cu următoarele salarii:

Inginer-şef de staţie: 16 000 000 lei; Inginer adjunct de sef de staţie (2): 13 000 000 lei; Inginer responsabil cu exploatarea (4) : 10 000 000 lei; Chimist (5): 8 000 000 lei; Laborant (5): 4 000 000 lei; Contabil: 6 000 000 lei; Secretară: 5 000 000 lei; Electrician (3): 5 000 000 lei; Mecanic (4) : 5 000 000 lei; Sudor: 3 500 000 lei; Femeie de serviciu(2): 3 000 000 lei;

La nivelul staţiei se mai fac următoarele cheltuieli: Ore suplimentare: 50 000 000 lei/lună 600 000 000 lei/an; Şomaj (5%): 40 000 000 lei/lună 480 000 000 lei/an; Sporuri: 30 000 000 lei/lună 360 000 000 lei/an; CAS – (11%): 150 000 000 lei/lună 1 800 000 000 lei/an;

34

Impozit(38%): 458 000 000 lei/lună 5 496 000 000 lei/an; Concedii medicale: 15 000 000 lei/lună 180 000 000 lei/an; Iluminat: 1 000 000 lei/lună 12 000 000 lei/an; Motorina: 10 000 000 lei/lună 120 000 000 lei/an; Gaz: 10 000 000 lei/lună 120 000 000 lei/an; Apa potabilă şi menajeră: 6 000 000 lei/lună 72 000 000 lei/an; Reactivi: 25 000 000 lei/lună 300 000 000 lei/an; Echipamente de protecţie: 4 000 000 lei/lună 48 000 000 lei/an; Ulei şi vaselină: 2 000 000 lei/lună 24 000 000 lei/an; Scule şi aparate: 3 000 000 lei/lună 36 000 000 lei/an; Consumabile: 7 000 000 lei/lună 84 000 000 lei/an;În total cheltuielile cu activitatea pe staţie calculate lunar sunt: 1 003 8500 000 lei. Cheltuielile anuale ajung la suma de: 1,2022*1010 lei/an. Pentru a calcula costul apei epurate se ţine seama de bilanţul energetic pe staţie.

Ct = 7 406 402 000 lei/an + 1 202 200 000 lei/an = 8,608 *1010 lei/an

Debitul mediu anual de apă epurată este:

Qm anual=Qzi med * 10-3 * 365 * 24 * 3600 = 155 * 10-3 * 365 *24 * 3600 =

= 4 888 080 m3/an

În consecinţă se poate determina preţul apei epurate raportând

volumul cheltuielilor anuale la debitul mediu anual de apă epurată:

C = Ct/Qm anual = 8 608 000 000/4 888 080= 1761 lei/m3

Reducerea costului apei epurate

Costul apei este necesar să fie cât mai redus, în condiţiile asigurării apei tratate la nivelul de calitate cel mai exigent.

Realizarea acestui obiectiv se poate face pe mai multe căi:

35

o Controlul folosirii apei în incintă şi reducerea la

minimum a pierderilor, prin depistarea locului în care se produc şi

remedierea operativă a defecţiunilor;

o Căutarea de tehnologii noi de tratare, reactivi noi

mai ieftini şi mai eficace, astfel încât randamentul construcţiilor de

alimentare cu apă să crească;

o Verificarea pompelor pentru funcţionarea lor cu

randamente cât mai mari şi, eventual, înlocuirea acestora când uzura este

avansată;

o Educarea beneficiarului (consumatorilor de apă) în

scopul folosirii cât mai raţionale a apei;

o Evitarea murdării apei din sursă;

o Raţionalizarea şi refolosirea apei în incintele

industriale;

o Recuperarea apei de spălare evacuate din filtre;

o Mărirea capacităţii de tratare în perioada de ape

limpezi.

În acest sens, se poate face o comparaţie cu costul apei prevăzut prin

proiect. Prin raportul:

se poate stabili în ce măsură se depăşeşte sau se realizează costul planificat

al apei.

36

Comparând fiecare dintre elementele componente ale costului apei, se

evidenţiază câile de acţionare pentru reducerea acestuia.

În cazul poluării sursei, rezultă necesară efectuarea unei cheltuieli

suplimentare pentru asigurarea calităţii apei potabile (consum de reactivi)

sau reducerea capacităţii de tratare. Ambele modalităţi de adaptare a staţiei

la această situaţie conduc la creşterea costului apei. Aprecierea valorică,

după relaţia:

în care: Cpoluare – este costul în timpul poluării, în lei/m3;

Cmediu – costul mediu realizat de staţie în perioada anterioară, în

lei/m3;

Δt – durata măsurilor de adaptare, în h;

Qmediu – debitul mediu în perioada de adaptare, în m3/h permite

cuantificarea efectului poluării din punct de vedere al alimentărilor cu apă şi

poate constitui un suport economic al măsurilor de protecţia mediului.

III.5 Alegerea unei tehnologii de epurare avansată cu

justificare

Reţinerea simultană a azotului şi fosforului pe cale biologică

În ultimii ani au fost dezvoltate o serie de procedee biologice care

vizează reducerea simultană a azotului şi fosforului. Multe dintre acestea

utilizează procedeul cu nămol activate, introducând suplimentar combinaţii

de zone sau compartimente anaerobe, anoxe şi aerobe pentru asigurarea

37

reţinerii azotului şi fosforului. Unele dintre aceste procedee s-au dezvoltat pe

baza unor sisteme a căror destinaţie iniţială a fost de îndepărtare a fosforului.

Procedeele de îndepărtare simultană a azotului şi fosforului cele mai

des utilizate sunt:

Procedeul A2/O;

procedeul Bardenpho în 5 stadii;

procedeul UCT;

procedeul VIP.

Procedeul A2/O

Acest sistem (fig 8.16) este o modificare a procedeului A/O, având

prevăzută în plus o zonă anoxică pentru denitrificare. Perioada de retenţie

hidraulică ìn zona anoxică este de aproximativ 1 h. Zona anoxică este

deficitară în oxygen dizolvat, dar oxigenul legat chimic în forma nitraţilor

sau nitriţilor este introdus prin recircularea amestecului nitrificat în zona

aerobă.

Se poate obţine fără filtrare un efluent cu co concentraţie în ceea ce priveşte

fosforul, sub 2 mg/l. Dacă schema de epurare conţine şi filtrare, concentraţia

efluentului în P poate fi adusă sub 1,5 mg/l.

38

Procedeul BARDENPHO în 5 trepte

Procedeul BARDENPHO (fig. 8.17) iniţial proiectat pentru asigurarea

nitrificării/denitrificării în treapta de epurare biologică, poate fi modificat

pentru a asigura reţinerea combinată a azotului şi a fosforului pe cale

biologică.

Modificarea făcută pentru reţinerea fosforrului este adăugarea celei

de-a cincea zone (anaerobă). Succesiunea stadiilor este următoarea:trei

compartimente : aerob, anoxic 1, aerob – pentru reţinerea azotului, fosforului

şi oxidarea carbonului;

Compartiment anoxic 2, pentru denitrificare suplimentară, folosind

nitratul produs în faza aerobă ca electron acceptor şi carbonul organic

endogen ca electron donor, compartiment final, aerob, utilizat pentru

striparea azotului gazos residual din soluţie şi pentru diminuarea eliberării

fosforului în decatorul final. Amestecul din prima zonă aerobă este recirculat

în zona anexă. Procedeul utilizează un timp lung de retenţie a suspensiilor

39

(10 – 40 zile), faţă de procedeul A2/O, ceea ce creşte capabilitatea de oxidare

a carbonului.

Procedeul UCT

Studiat de University of Town(UCT), acest system (fig. 8.18) este

similar procedeului A2/O, cu două excepţii :nămolul activate recirculat este

returnat zonei anoxe înainte de zona anaerobă; recircularea internă se face

din zona anoxică în zona anaerobă.

Prin returnarea nămolului active în stadiul anox, este eliminată

introducerea nitratului în zona anaerobă, prin aceasta fosforul aliminându-se

în zona anaerobă

Procedeul VIP

40

Sistemul VIP (Virginia Initiative Plant, Norfolk, Virginia ), FIG. 8.19,

care este similar procedeelor A2/O şi UCT, diferând metodele utilizate

pentru recirculare.

Nămolul activate recirculat este descărcat în zona de admisie a

stadiului anoxic, împreună cu recircularea amestecului nitrificat din stadiul

aerob. Amestecul din zona anoxică este returnat în zona de admisie în stadiul

anaerob. Experimental, s-a constat că o parte din materialul organic din

influentul procesului ester stabilizată prin mecanisme anaerobe in stadiul

anaerob, ceea ce reduce necesarul de oxygen suplimentar.

Avantajele şi dezavantajele procedeelor de reţinere simultană a

azotului şi fosforului:

O concluzie generalăcu privire la avantajele tuturor acestor procedee

arată că, cantităţile de nămol generate sunt comparabile cu producţia de

nămol caracteristică sistemelor de epurare conveţională cu nămol active şi,

la fel de important, necesită foarte puţini sau deloc reactivi chimici pentru

îndepărtarea fosforului. Unele dintre aceste procedee, într-o formă

modificată, pot fi utilizate fie pentru reţinerea numai a fosforului, fie numai

pentru a azotului.

III.6. Managementul staţiei de epurare a apelor uzate

41

Staţiile de epurare a apelor uzate şi facilităţile anexe au evoluat odată

cu celelalte componente ale mediului urban pentru satisfacerea necesităţilor

de protecţie a resurselor de apă. Pentru asigurarea acestei protecţii, industria

a adoptat diferite metode de supraveghere, în cocncordanţă cu

circumstanţele socio-economice şi fizice specifice locale. Astfel, există

diferite moduri de abordare a problemei care variază de la un loc la altul.

Sarcina principală a managementului este de a organiza resursele disponibile

şi de a le exploata în mod optim pentru realizarea scopurilor organizaţiei.

Funcţiile managementului unei staţii de epurare a apelor uzate constau în:

planificare, decizie, organizare, direcţionare şi control, în vederea realizării

scopurilor.

Planificarea:

Un “plan” se defineşte printr-un proiect, un sistem sau o modalitate de

realizare a obiectivelor unui colectiv de muncă. Este un proiect de activitate,

nu activitatea propriu-zisa. Planificarea include stabilirea obiectivelor,

dezvoltarea procedurilor de rutină, rezolvarea problemelor şi luarea

deciziilor. Se realizeaza şi o analiza a riscului care se face pe baza unor date

exprimate cantitativ şi calitativ obţinute din experienţa firmelor, a echipei

manageriale sau cele existente în literatura de specialitate; care presupune

următoarele:

-analiza costului: se analizează probabilităţile fiecărui element

component şi prin combinarea acestor probabilităţi de costuri va rezulta o

imagine de ansamblu;

42

-analiza duratei: fiecare activitate are o anumită rată de incertitudine

care trebuie cunoscută şi identificată cât mai corect astfel încât din această

analiză să rezulte acele probleme care prezintă un risc ridicat;

-reducerea riscului asumat: în această etapă se analizează posibilitatea

reducerii probabilităţilor de apariţie ale riscului şi se identifică căile de

reducere, elaborându-se o planificare a proceselor care să permită

micşorarea consecinţelor în cazul apariţiei evenimentelor

Decizia:

Decizia este un element esenţial al procesului de management, fiind,

de altfel, instrumentul său specific şi cel mai important mijloc al său de

exprimare. Nivelul calitativ al managementului se reflectă, în fond, prin

calitatea deciziilor elaborate şi aplicate. Decizia poate fi definită ca fiind

cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective. În

procesul decizional, factorii primari ai deciziei intră în interdependenţă,

rezultând 3 situaţii de bază:

- certitudine caracterizată prin probabilitatea maximă de a realiza

obiectivul urmărit;

- incertitudine când probabilitatea realizării obiectivului este

mare dar există dubii legate de maniera în care trebuie procedat

- Risc când obiectivul este posibil de realizat, existând însă o

mare nesiguranţă privind modalităţile ce trebuie aplicate.

Organizarea:

Funcţia de organizare include două activităţi principale:

43

a. desemnarea responsabilităţilor pentru desfăşurarea activităţii statiei

de epurare în condiţii bune;

b. delegarea autorităţii necesare pentru realizarea acesteia.

Principalele funcţii ale întreprinderii sunt conducerea, exploatarea şi

întreţinerea, cu sprijinul susţinut şi permanent al activităţii de laborator şi al

controlului deşeurilor industriale. Funcţie de anvergura staţiei, activitatea de

laborator şi cea de control a deşeurilor industriale se pot desfăşura în

colaborarea cu alte instituţii publice sau prin acorduri contractuale.

Direcţionarea (dirijarea):

Direcţionarea poate fi definită ca fiind: “canalizarea activităţii cuiva

spre realizarea unui scop”. Într-o staţie , fiecare sarcină trebuie să reprezinte

un pas spre realizarea scopului: evacuarea unei ape epurate în condiţiile

impuse de Autorizaţia de Mediu. Managementul staţiei îşi exercită această

funcţie a realizării activităţii cotidiene prin motivarea şi comunicarea cu

personalul.

Controlul:

Controlul constă în asigurarea faptului că activităţile desfăşurate în

cadrul staţiei contribuie la realizarea scopului acesteia. Controlul implică

evaluarea rezultatelor şi a performanţelor personalului, comparativ cu

obiectivele stabilite în faza de planificare.

Managementul este cheia succesului activităţii într-o staţie de epurare,

iar rolul primordial al managerului implică munca cu “omul”, prin delegare,

motivare, direcţionare, evaluare sau instruire. În cazul tuturor staţiilor, cu

excepţia celor foarte mici, managerul depinde în mod fundamental de

44

personal pentru realizarea activităţilor necesare scopului. Astfel, pentru a fi

eficient, un manager trebuie să “stăpânească” şi să se simtă bine în relaţiile

cu subordonaţii, sub toate aspectele pe care acestea le implică. Procesul

începe cu recrutarea de personal pasibil de a fi instruit şi motivat şi include

dezvoltarea, motivarea, evaluarea şi disciplina.

Bugetul se programează, de obicei, pe bază anuală şi include fondurile

pentru exploatarea zilnică, ca şi întreţiderea şi înlocuirea echipamentului.

Exploatarea şi întreţinerea staţiei costă în general, de aproximativ două ori

mai mult pe an decât construirea staţiei.

Instruirea adecvată a personalului este esenţială. În aproape toate ţările

este necesar un certificat sau o licenţă pentru personalul de epurare. O astfel

de licenţă nu poate fi obţinută decât după o instruire formală şi susţinerea

unui examen.

Întreţinerea echipamentului este esenţială pentru eficienţa exploatării

continuă a staţiei. În general, staţiile nu funcţionează la parametri optimi nu

din pricina unei proaste exploatări, ci mai degrabă datorită lipsei unei

întreţineri corespunzătoare. Un personal de întreţinere conform necesităţilor

şi programe adecvate vor asigura eficienţa staţiei pentru o lungă perioadă de

timp, în raport cu costurile.

Datorită faptul că atât colectarea cât şi epurarea apei uzate sunt

operaţiuni relativ periculoase, un program serios de protecţia muncii include

instruirea periodică cu procedeele de siguranţă şi urgenţă precum şi

disponibilitatea echipamentului şi a aparaturii specifice pentru întregul

personal angrenat în acest gen de activitate.

45

Managerul staţiei este, de asemenea, răspunzător pentru multe alte

activităţi componente ale oricărei afaceri sau activităţi industriale. Acestea

include: aprovizionarea, personalul, planificarea şi programarea activităţii

pe termen lung şi scurt şi evaluarea rezultatelor.

În concluzie, se poate spune că un management eficient depinde de

participarea şi sprijinul tuturor sectoarelor publice naţionale.

46