Epidermul

Este stratul exterior al pielii. Este format din randuri de celule legate intre ele –Kerati- nocite,

asezate unele peste altele (sub forma tiglelor pe acoperis).

Aceasta organizare da posibilitatea pielii de a-si modifica forma si consistenta cu usurinta in

timpul miscarii. Celulele epidermei se unesc cu cele ale dermei printr-un tesut.

Celulele se regenereaza permanent din straturile interioare spre cele exterioare, adica din

stratul germinativ spre cel spinos. Sub presiunea generatiei urmatoare de celule keratinizate se

produce deplasarea celulelor. In timpul acestei deplasproduc in aceste celule modificari esentiale: sunt

supuse procesului de granulare, hidratare, iar metabolismul lor slabeste pana ce mor.

Celulele vii ale epidermei sunt incarcate cu omproteina rezistenta care se transforma in

cheratina rezistenta la factori chimici si care nu se dizolva in apa. Celulele moarte din tesutul cornos se

exfoliaza. Printre celulele stratului bazal se gasesc melacitele si celulele Langerhans.

Epiderma este cea mai activa biologic dintre straturile pielii. Ea indeplineste numeroase functii

intre altele protectia datorita keratinei si protectia fata de radiatiile ultraviolete datorita melaninei

produsa de melanocite.

 Fiind stratul exterior in cazul in care este integra protejeaja organismul fata de actiunea

parazitilor si a microorganismelor.

Dermul

Derma se compune din tesut fibros. In apropiere, in substanta fundamentala langa tesutul de

granita se afla fibrocite care dezvolta fibre si celule ale sistemului de imunitate: histocite, celule

adipoase si limfocite. In reteaua de fibre elastice colagene se gasesc vase sanguine si limfocite si

numeroase terminatii nervoase. In aceasta structura se gasesc de asemenea glandele sudoripare si

sebacee. Toate acestea se afla pozitionate in tesutul conjunctiv care formeaza numeroase fibre de

colagen, elastice si reticulare.

Fibrele de colagen sunt componenta de baza a pielii. Se caracterizeaza prin flexibilitate si

reziztenta la factorii mcanici si fizici. De starea fibrelor de colagen depinde aspectul exterior al pielii-

starea sa se inrautateste cu trecerea timpului dar si sub influenta altor factori atmosferici- radiatiile

ultraviolete. Astfel pielea devine uscata isi pierde vigoarea si tineretea.

Fibrele elastice formeaza o retea care se sprijina pe reteaua de fibre de colagen. Acestea sunt

foarte intinse si de ele depinde intinderea si elasticitatea pielii. Sunt compuse din aminoacizi dintre ei

cel mai importantglicoproteina.

Fibrele reticulare formeaza o retea in sbstanta fundamentala a dermei in apropierea vaselor

sanguine. Ele sunt responsabile de elasticitatea pielii. Substanta de baza, fundamentala este compusa

din mucopolizaharide, acid hialuronic, saruri minerale si glicoproteine.

In interiorul dermului se afla glandele sudoripare, sebacee, apocrine foliculii pilosi , vasele

sanguine si nervii. Nervii penetreaza epidermul, dar vasele sanguine raman in derm. Parul si ductele

glandulare trec prin epiderm pana la suprafata.

Fiecare glanda sudoripara este fomata dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care

se deschid in ductul sudoripar, deschizandu-se la suprafata pielii. Secretia glandelor sudoripare este

controlata de sistemul nervos si este stimulata de emotii, stres sau de necesitati calorice.

Glandele sebacee se deschid in foliculii pilosi si sunt constituite din celule epiteliale

specializate, care produc sebumul, o secretie uleioasa. Sunt foarte numeroase pe cap, fata, piept si

spate. Ele au functia de a lubrefia parul si tegumentul si sunt controlate de hormonii sexuali.

Glandele apocrine se dezvolta la pubertate si sunt prezente la nivelul axilelor, sanilor si langa

organele genitale. Ele au un miros specific si sunt o caracteristica sexuala. Cand incep sa se dezvolte,

secreta un produs cu o densitate asemanatoare laptelui.

Exista o retea fina de terminatii nervoase in ambele straturi ale pielii, care sunt mai numeroase

in mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de caldura si atingere, la fel ca si cei

de rece , mancarime si durere care pot initia reflexe de protectie.

Hipodermul

Se compune in special din celule adipoase de marimi diferite. Se mai compune din vase

sanguine si limfatice, din centri nervosi.

Indeplineste functia de sprijin a dermei pe urmatorul strat si protejeaza organismul de lovituri

mecanice, este numita si depozitul de energie. Are o grosime variabila, mai groasa in anumite zone ale

corpului, iar in alte zone este inexistenta- de exemplu pe pleoape. Acest depozit de grasime este si un

strat izolant, functioneaza ca un termoizolator. In caz de necesitate, organismul poate folosi acest

depozit de grasime si ca sursa de nergie.

Substantele anorganice:

            Apa

            In stare fiziologica pielea contine o cantitate mare de apa in care substantele organice si

anorganice se gasesc dispersate in solutii coloidale. In numeroase afectiuni dermatologice se produce

o retentie de apa, conditionata de o retentie clorurata constituind starea de preedem sau de edem.

            Sarurile minerale

            Pielea contine la 100 g aproximativ 4,5 mg calciu, 260 mg potasiu, 350 mg sodiu, 30 mg

magneziu, apoi clor, fosfor, fier, sulf, cupru, zinc. Substantele minerale se gasesc in organism in stare

de electroliti incarcati cu o anumita sarcina electrica.

            Clorura de sodiu ajunsa in sange se disociaza in ioni de clor si sodiu. Pielea este organul cel mai

bogat in clor, fiind rezervorul si reglatorul clorului in organism. Echilibrul apei este legat strans de cel al

clorului.

            Potasiul se gaseste mai mult in epiderm si anexe. Calciul, fosforul si magneziul se gaseste in

derm. Calciul poate fi catalogat drept antagonist al potasiului. Raportul K / Ca este crescut in

inflamatiile pielii.

            Pentru viata celulei este de importanta capitala ca amestecul fractiunii minerale sa se mentina

intr-un echilibru constant.

            Un exces de potasiu, calciu si sodiu duce la un pH ridicat. In acelasi timp excesul de sodiu duce

la o retentie de apa.

Prin participarea glandelor sudoripare la eliminarile de electroliti din mediul extracelular pielea joaca

un rol important in reglarea metabolismului hidromineral.

            Substantele organice

            Proteinele sunt constituite din acizi aminati. In afara de proteinele banale ( albumine,

globuline ) in piele se gasesc si proteine particulare : colagenul, elastina, reticulina.

            Glucidele sunt monozaharide si polizaharide si apar in bulbul parului, in glandele sudoripare si

sebacee.

Lipidele provin din secretia glandelor sebacee, din evolutia celulei epidermice si in mica parte

rezerva ingradita in tesutul adipos are rol protector, mecanic si fizic.

Functiile pielii

Datorita alcatuirii ei variate, pielea are mai multe roluri si anume:

1.     Separa organismul de mediul inconjurator si-l apara de o serie de influente externe.

2.     Stratul cornos fiind impermeabil opreste evaporarea lichidelor tisulare cat si patrunderea in

organism a substantelor din mediul extern. Totusi stratul cornos permite absortia unor substante

medicamentoase incorporate in grasimi. Acest strat prin descuamare continua indeparteaza si

germenii.

3.     Neutralizarea unor substante iritante cu care vine in contact ( cu conditia ca timpul de contact

sa nu fie indelungat ).

4.     Apara organismul impotriva radiatiilor din mediul extern prin sistemul de absortie al

melanocitelor.

5.     Sub influenta razelor ultraviolete se formeaza in piele vitamina D care influenteaza

metabolismulsarurilor de calciu jucand un rol important in osteogeneza.

6.     Termoreglare prin vasoconstrictie cand temperatura mediului creste. In plus glandele din piele

elimina transpiratie care absoarbe caldura si se evapora racind suprafata corpului.

7.     Este organ de simt datorita numerosilor receptori pentru sensibilitate tactila, termica si

dureroasa.

8.     Participa intr-o mica masura la respiratie.

9.     Participa la secretie: secreta sudoarea cu rol depurativ si secreta si sebumul cu rol lubrefiant.

Pielea este cel mai mare organ al corpului. La un corp de adult 15%din greutatea totala a

corpului este piele. Rolul multifunctional al pielii este reflectat prin multitudinea de celule ce se gasesc

in tesuturile ei.

Erizipelul este o infectie a pielii determinata de streptococii de grup A. Aceasta apare mai des la persoanele de peste 40 de ani si are tendinta la reaparitie dupa vindecare.

Are loc o reactie inflamatorie la nivelul pielii, prin mecanism infectios si  alergic, insotit de febra si stare toxica. Trebuie sa stii ca aceasta boala, in absenta tratamentului cu antibiotice are un prognostic grav. La persoanele in varsta poate fi chiar fatala.

Cauzele erizipelului

Erizipelul este cauzat de o bacterie care se poate gasi in nas si faringe. Aceasta poate migra la nivelul pielii, in rani si alte zone lezate.

Factorii ce te pot predispune la aceasta boala sunt:

- micoze cutanate sau ale unghiilor;- ulcerul varicos;- edemul dupa operatia de extirpare a sanului;- diabetul zaharat.

Simptomele erizipelului

Trebuie sa stii ca poti face erizipel la aproximativ o saptamana dupa ce ai contactat aceasta bacterie. Boala debuteaza cu frisoane, febra (39-40 grade Celsius), dureri de cap si stare de rau generala.

Daca ai erizipel, pielea ta va fi rosie, cu supradenivelari si vezicule , leziunile fiind dureroase si fierbinti. In centru rana este mai palida, iar spre margini este rosiatica.

Aceasta infectie se poate localiza la nivelul fetei avand caracteristicile unei conjunctivite sau rinite. Initial poti observa ca este acoperita doar jumatate de fata, ulterior roseata extinzandu-se si la cealalta jumatate; in final leziunea capata aspect de fluture. Ti se pot umfla pleoapele, se poate inrosi si pielea fruntii, a scalpului si a pavilionului urechii. De asemenea ti se pot umfla ganglionii submaxilari si preauriculari.

Erizipelul membrelor inferioare este cel care da mai descomplicatii, iar la nou nascut poate aparea erizipelul periombilicalcare poate da septicemie.

Aceasta afectiune poate da si alte complicatii grave, locale (flegmon, fasciita necrozanta, limfangita, elefantiazis) sau la distanta(bronhopneumonie, meningita, abces cerebral, glomerulonefrita)

Stabilirea diagnosticului de erizipel

Medicul infectionist este cel care poate pune cel mai sigur diagnosticul de erizipel, dar si dermatologul sau medicul de familie pot recomanda o serie de teste ce obiectiveaza prezenta bolii.

In erizipel, la analizele de sange vei avea: VSH-ul accelerat, leucocitele crescute pe seama neutrofilelor. Ti se poate recolta lichid din vezicule, puroi din flegmon sau sange care va fi cultivat, astfel evidentiindu-sestreptococul.

Tratamentul erizipelului

Tratamentul de electie este penicilina G timp de 10 zile apoimoldamin. In caz de alergie la aceste antibiotice se poate trata cu clindamicina, daptomicina sau macrolide. Local poti pune comprese cu solutii antiseptice.

Daca boala revine, trebuie sa reiei tratamentul timp de 14 zile, apoi vei face moldamin injectabil 3-6 luni asociat eventual cu anticoagulante.

Note de bibliografie:

1. "Boli infectioase", Egidia Miftode, Junimea, Iasi 20082. "Boli infectioase", Ileana Rebedea, Editura Medicala, Bucuresti 20003. "Microbiologie medicala, ghid pentru studiul si practica medicinei, editia a IV-

a", D.T.Buiuc, 2003, Editura Gr. T. Popa, Iasi