Enigma Otilieide George Calinescu

- roman realist –

Enigma Otiliei este un roman realist, de tip balzacian, aparut in perioada interbelica in anul 1938. Are elemente moderniste si de asemenea este roman social, accentund aspectul citadin al prezentarii orasului Bucuresti. Datorita temei, structurii inchise, personajelor si secventelor descriptive, romanul se incadreaza in realism, depasind totusi realismul clasic prin spiritul critic si polemic.

Fiind roman obiectiv, naratiunea se desfasoara la pers a iii-a, focalizare zero, cu narator obiectiv, omniscient, omnipotent, detasat de cele relatate. Naratorul desi este obiectiv, comunica totusi cu instantele narative(personajele, cititorul...) prin comentarii regasite in subtext.

Romanul este de factura balzaciana oferind o fresca a societatii burgheziei bucurestene de la inceputul sec al XX-lea, in care banul are o valoare primordiala: "zeul la care se inchina toti este banul".

George Calinescu in momentul in care doreste sa demonstreze ideea adecvarii balzacianismului pentru viziunea despre lume a contemporaneitatii este influientat tocmai de experientele de viata total diferite, fata de acelea ale modelului de la care se revendica. Astfel incat romanul ii permite lui Nicolae Manolescu sa afirme ca balzacianismul este redescoperit polemic intr-un moment in care romanul se schimbase odata cu clasa sociala care ii daduse nastere.

In primul rand desi incearca sa preia viziunea despre lume a lui Balzac, George C. nu mizeaza in Enigma Otiliei pe o atenta observare a socialului, doar pt a realiza o simpla fresca a Bucurestiului din perioada antebelica. Cu toate ca plaseaza cu foarte mare atentie actiunea in timp si spatiu, naratorul nu doreste sa realizeze iluzia vietii prin copierea realitatii ci dezvaluie caricatura societatii bucurestene de la inceputul sec al XX-lea. De exemplu atat de cunoscutul incipit al romanului(in care este prezentat un tanar de 18 ani, imbracat in uniforma de licean prin intermediu caruia sunt descrise strada si casa lui Mos Costache)surprinde mai ales prin finetea si eruditia observatilor care permit cititorilor descoperirea unor semnificatii dincolo de multitudinea detalilor semnificative.

Nicolae Manolescu interpreteaza aceasta modalitate de reflectare a realitatii, ca apartinand ochiului unui estet, din moment ce e putin probabil ca Felix, tanarul pasionat de medicina sa poata utiliza termeni din sfera arhitecturii.

Defapt, acest artificiu narativ e menit sa redea tocmai un defect major al societatii din acea vreme: ipocrizia burgheziei. Astfel, intreg fragmentul de inceput se construieste pe baza diferentei dintre aparenta si esenta, dintre cea ce vor sa para prin casele pe care si le-au construit locuitorii acelei strazi si cea ce sunt in relitate. Mai precis acesti Bucuresteni mimeaza cultura si grandoarea, combinand la intamplare stiluri arhitecturale incompatibile. De asemenea cei de pe strada Antim nu sunt marcati doar de incultura si se dovedesc a fi si zgarciti si lenesi, avand in vedere zidaria crapata si scorojita a fatadelor caselor si buruienilor care: "ieseau indraznet prin trotuar".

In al II-lea rand, chiar personajele menite sa infatiseze caracteristicile generale ale societatii burgheze nu se integreaza toate in niste tipologi fixe. Universul lui Calinescu prezinta eroi care depasesc tipologia in care au fost incadrati, prin cea ce estetica moderna numeste ambiguitate. In primu capitol, ca intr-o adevarata comedie umana, actantii sunt portretizati de narator din perspectiva lui Felix, in timp ce joaca table. In fata tanarului venit se desfasoara un intreg spectacl de masti o comedie a automatismelor. Fiecare dintre personaje sunt prezentate si cititorului, infatisandu-se prin excesele caricaturale ale propriei figuri si personalitati.

Mos Costache Giurgiuveanu ii raspunde lui Felix: "Aici nu sta nimeni'’, tradand prin aceasta replica teama lui de nou, de noutate. El se incadreaza perfect in tipologia avarului, insa prin dragostea care i-o poarta Otiliei si ulterior lui Felix, batranul zgarcit e umanizat(Calinescu depaseste balzacianismul prin umanizarea personajelor). De asemenea, daca Otilia ar fi interpretata exclusiv pornind de la primele scene din roman, prin rochia dantelata, prin parul buclat, prin atitudinea copilaros-erotica fata de Pascalopol, fetei i s-ar potrivi tipologia cochetei. Pe parcursul naratiunii insa, Otilia isi dovedeste complexitatea, naratorul utilizand in caracterizarea ei tehnica reflectarii poliedrice: ea e fetita cuminte pentru mos Costache o enigma si eternul feminin pentru Felix, o dezmatata si stricata pt Aglae, o fata desteapta cu spirit practic pentru Stanica Ratiu.

Chiar atunci cand Calinescu implica tipologii umane (Aglae-"baba absoluta fara cusur in rau", Aurica-fata batrana", Stanica Ratiu-parvenitul), insusirile lor sunt atat de excesive si de usor de demascat incat tot caricaturi devin. Exista in acest roman si 2 personje care nu au nicio legatura cu caracteristicile care le impune o fresca sociala. Senilul Simion Tulea si fiul sau Titi, ilustreaza patologii personale demonstrand aspectul naturalist al romanului.

Nu in ultimul rand, identificarea lumii cu o comedie umana se realizeaza chiar prin teme tipic balzaciene: paternitatea, mostenirea sau maturizarea sentimentala. Aglae si Simion Tulea atenueaza atat de mult personalitatea copiilor lor, incat Aurica va ramane mereu o frustrata, Titi un debil, iar Olimpia incapabila sa-si creasca fiul.

In concluzie, viziunea caricaturala despre lumea lui Calinescu dezvaluie defapt o realitate dramatica: contaminata de carente morale si psihologice majore, societatea burgheza de la inceputul sec al XX-lea se clatina puternica asteptandu-si prabusirea.

Otilia este caracterizata in mod direct de catre narator. Acesta spunea despre ea ca avea “ fata maslinie, nasul turtit si ochi albastri”. Era o pustoaica de 18-19 ani care nu prea stia ce vrea de la viata. Din prisma atributelor sale fizice, ea putea ademeni orice barbat dorea. Ei ii placea sa se detaseze de viata, avand aspiratii mari “imi vine uneori sa alerg , sa zbor “. Nu era o persoana hotarata dar dorea foarte mult sa fie iubita. Astfel , pentru Felix este femeia in ipostaza idealului romantic, pentru Pascalopol reprezinta feminitatea insasi iar pentru Titi este obiectul fanteziilor sale erotice. Otilia era fiica adoptiva a lui mos Costache, bucurandu-se de un statut social privilegiat. Era studenta la Conservator, dar nu se hotarase ce face cu viata ei.

Caracterista principal a acesteia este nehotararea, ea nefiind capabila de a lua o decizie. De asemenea, ea prefer sa ia deciziile spontan, nefacandu-si planuri pe termen lung. In concluzie, Otilia este un personaj complex construit atat prin metode traditionale cat si modern.