Enigma Otiliei - G. Calinescu

TEMA SI VIZIUNEA DESPRE LUME

G. Calinescu, personalitate polivalenta, proteica, adopta in cel de-al doilea roman al sau „Enigma Otiliei” metoda de lucru a lui Balzac.

Opera literara „Enigma Otiliei”este un roman realist, cu elemente moderniste, apartinand prozei interbelice. De asemenea este roman social si citadin.

Este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu un comflict complex in care sunt implicate numeroase personaje.

Este roman realist prin: tema, structura, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor , dar depaseste formula balzaciana prin elemente romantice si moderniste.

Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratione la persoana a III – a. Viziunea, „dindarat” presupune un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. El controleaza traiectoriile existentei personajelor.

Tema romanului este viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspectele ei esentiale, subdeterminarea socio-economica. Temele si motivele prezente sunt : familia, casatoria, parvenirea, mostenirea , paternitatea.

Titlul initial al cartii fusese in intentia autorului „Parintii Otiliei” evidentiind motivul paternitatii. La sfatul editorului, Calinescu schimba titlul, precizand faptul ca „nu Otilia are vreo enima, ci Felix crede ca o are”.

Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, construit pe mai multe planuri narative, care urmaresc destinul unor personaje prin acumularea detaliilor.

Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costaghe Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei Marculescu.

Al doilea plan urmareste destinul tanarului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina si traieste o pasiune adolescentina pentru Otilia

Conflictul romanului se bazeaza pe relatia dintre doua familii inrudite, care sugereaza inversul social prin tipurile umane realiste( avarul, arivistul). Conflictul erotic priveste rivalitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mana Otiliei.

Expozitiunea este realizata in metoda realist-balzaciana: situarea exacta a actiunii in timp si spatiu („intr-o seara de la inceputul lunii iulie 1909”; descrierea strazii Antim, a arhitecturii casei lui mos Costache), veridicitatea sustinuta prin detaliile topografice.

Intriga se dezvolta pe doua planurii care se intrepatrund : istoria mostenirii lui Costache si destinul tanarului Felix. Competitia pentru mostenirea batranului avar este un prilej pentru observarea efectelor banilor. Costache nu pune in practica nici un proiect pentru asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui. Clanulul Tulea urmareste succesiunea totala a averi lui, plan periclitat ipotetic de infierea Otiliei. Intr-un plan secundar, Stanica Ratiu urmareste sa parvina. Pretudinteni prezent, divers informat, amestecandu-se oriunde crede ca poate obtine ceva bani, personajul sustine in fond

intriga romanului, pana la rezolvarea in deznodamant: Olimpia este parasita de Stanica, Aurica nu-si poate face o situatie, iar Felix o pierde pe Otilia care se casatoreste cu Pascalopol.

Alaturi de avaritie, lacomie si parvenism, sunt infatisate aspecte ale familiei burgheze : relatia dintre parinti si copii, casatoria , orfanul.

Planul formarii tanarului Felix urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol , insa pentru el primeaza dorinta de a-si face o cariera.

In opinia mea, tema centrala a romanului , viata burgheziei bucurestene, se dezvolta in roman prin trei motive centrale: mostenirea, paternitatea, parvenirea. Ele pun in umbra tema iubirii, ramasa in planul al II-lea. Dragostea nu poate supravietui pentru ca temeiul familiei este jocul de interese, nu sentimentul pur.

In concluzie „Enigma Otiliei”este un roman realist balzacian prin : presentarea critica a unor aspecte ale societatii bucurestene de la inceputul secolului XX, structura, specificul secventelor descriptive, realizarea unor tipologii, veridicitate.

CARACTERIZARE OTILIA

G. Calinescu, personalitate polivalenta, proteica, adopta in cel de-al doilea roman al sau „Enigma Otiliei” metoda de lucru a lui Balzac.

Tema romanului este viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspectele ei esentiale, subdeterminarea socio-economica.

Firea captivanta a Otiliei este sugerata indirect de titlul romanului, care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate enigmatica pentru toate personajele.

Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratione la persoana a III – a. Viziunea, „dindarat” presupune un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. El controleaza traiectoriile existentei personajelor.

Otilia este personajul principal, central si eponim, reprezetativ pentru modernitatea romanului. Pentru autor, tanara este „eroina mea lirica” , „tipizarea mea iin ipostaza feminina”.

Statutul social si moral al fetei este marcat de faptul ca inca de la o varsta frageda ramane orfana. Obisnuita cu luxul si rasfatata cand mama mama ei traia, odata ajunsa sub tutela tatalui vitreg, Costache Giurgiuveanu, copila incepe sa invete ce inseamna singuratatea si rautatea celor din jur.

Otilia da nastere neintentionat principalelor conflicte ale romanului. Pe de o parte, desi prin zestrea mamei sporeste averea lui Costache, ea tensioneaza relatiile dintrea Aglae si frate, familia Tulea considerand – o un pericol pentru nostenire. Pe de alta parte, familiaritatea si simpatia de care Otilia da dovada in relatia cu Pascalopol starnesc gelozia nou-venitului Felix, instaurandu-se un al doilea conflict , cel erotic.

Mediul incarcat de tensiuni impune principala trasatura de caracter a personajului- inconsecventa. Atat la nivel psihologic , cat si comportamental: Otilia amesteca o seriozitate

rece, bland cu cele mai teribile copilarii: Intr-o zi imbraca papusi, in alta mustra pe mos Costache ca se murdareste pe haine cu scrum de tigara si-l scutura ca pe un copil.

La inceputul romanului, eroina este presentata prin tehnica moderca a comportamentismului. Cititorul are acces la psihologia personajului prin faptele, gesturile, replicile sale, intr-un cuvant prn comportamentul fetei. De pilda, in scena in care Felix intra pentru prima data in contact cu casa lui Costache, Otilia il surprinde prin atitudinea ei paradoxala. „Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, parul bucalat si rochia dantelata” se potrivesc cu atitudinea copilareasca a fetei ce pare de optsprezece ani, insa familiaritatea si farmecul feminin demonstrate in relatia cu Pascalopol ii amintesc tanarului de stapanirea desavarsita de femeie, sesizata de la prima vedere.

Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera Otiliei definind-o intru totul: „o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si multe sertare, un scaun relativ pentru pian” ilustreaza firea ei imprevizibila, manifestandu-se aici motivul oglinzilor, element indispensabili caracterizarii feminine; prin dezordinea tinereasca a lucrurilor ce inunda camera se intuieste firea exuberanta, dezinvolta; lucrurile fine ( palarii, pantofi, rochii ), juruale de moda frantuzesti alcatuiesc un univers spiritual al „ascunzisului feminin”.

Tehnica oglinzilor palalele, numica reflectoare poliedrica, scoate in evidenta ambiguitatea personajului in perceptia celorlalti: ea este fetita cuminte „a lui Giurgiuvean” , „o dezmatata si o stricata” pentru Aglae, „o fata desteapta cu spirit practic” pentru Stanica Ratiu, „o fata fara capatai si fara parinti, o destrabalata”, din perspectiva Auricai, iar Pascalopol o considera „o fire de artista”. „o floare rara”, „mare strengarita”.

Otilia se defineste prin autocaracterizare dovedind o profunda cunoastere de sine: „eu sunt o zapacita, eu sunt pentru oameni blazati, care au nevoie de rasetele tineretii”. Se analizeaza cu luciditate „Ce tanar e varsta mea iti inchipui ca m-ar iubi pe mine asa cum sunt? Sunt foarte capricioasa, ma plictisesc repede”.

Scenele in care alearga prin iarba in picioarele goale, se da in leagan , doarme in fan, ilustreaza firea imprevizibila si visatoare a acesteia.

Vestimentatia sugereaza supletea, delicatetea, o aparitie romantica tulburatorar : „imbracata intr-o rochie larga pe poale, dar stransa tare la mijloc”.

In opinia mea , Otilia Marculescu reprezinta drama feminitatii, dar in acelasi timp este cel mai modern personaj al romanului. Ilustreaza eternul feminin plin de mister, imprevizibil, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate si profunda maturitate.

In concluzie , Otilia este un personaj care reuseste sa confere un nou statul feminitatii in romanul interbelic. Eroina nu doar ca se impune intr-o lume a parbatilor, dar reuseste sa o transforme radica.

RELATIA OTILIA – FELIX

G. Calinescu, personalitate polivalenta, proteica, adopta in cel de-al doilea roman al sau „Enigma Otiliei” metoda de lucru a lui Balzac.

Tema romanului este viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, prezentata sub aspectele ei esentiale, subdeterminarea socio-economica.

Titlul initial al cartii fusese in intentia autorului „Parintii Otiliei” evidentiind motivul paternitatii. La sfatul editorului, Calinescu schimba titlul, precizand faptul ca „nu Otilia are vreo enima, ci Felix crede ca o are”.

Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratione la persoana a III – a. Viziunea, „dindarat” presupune un narator obiectiv, omniscient, omniprezent. El controleaza traiectoriile existentei personajelor.

Conflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite, care sugereaza universul social prin tipurile umane realiste ( avarul, arivistul). Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei, iar celalalt plan urmareste destinul tanarului Felix.

Romanul prezinta unul dintre cele mai cunoscute cupluri din literatura romana – Felix Sima , tanarul pasionat de medicina , si Otilia Marculescu , enigmatica fire de artista.

Statutul social si moral al lui Felix este acela de orfan, de mama din copilarie si de tata mai tarziu. Tatal , prevazator , ii asigura viitorul, din punct de vedere financiar, astfel incat, dupa terminarea liceului la Iasi, vine la Bucuresti , la tutorele sau , Costache Giurgiuveami. „ Un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim [...] Uniforma neagra ii era stramta bine pe talie ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadea un aer barbatesc si elegant [...] fata ii era juvenila si prelunga.”

Statutul psihologic al personajului este acela al intelectualului ambitios, care doreste sa-si faca o cariera in medicina. In casa lui mos Costache o cunoaste pe Otilia, alaturi de care parcurge prima criza erotica , de la simpla atractie pana la profunzimea trairii sentimentului de iubire.

Statutul social si moral al Otiliei este tot de orfana, fiica celei de-a doua sotii a lui Costache. Portretul fizic surprinde tineretea , frumusetea, eleganta, dar si fragilitatea ei ( „fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri”; „un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle”) . Vestimentatia sugereaza supletea, delicatetea, firea deschisa a acesteia, o aparitie romantica tulburatora „imbracata intr-o rochie larga pe poale, dar stramta tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri”.Personalitate in formare, copil si femeie deopotriva, ii fermeca pe toti barbatii din jurul ei, starnind ura femeilor din clanul Tulea.

Pentru Felix, este idealul feminin si sotia dorita, dar tanara concepe iubirea in felul aventuros al artistului, cu daruire si libertate absoluta.

Romanul abunda in episoade narative in care cei doi tineri apar alaturi discutand despre cariera, dragoste, familie.

Una dintre scenele relevant pentru relatia dintre cele doua personaje este cea in care , prin intermediul unei scrisori, Felix ii marturiseste Otiliei iubirea pe care i-o poarta. Pentru ca fata nu reactioneaza in nici un fel, tanarul fuge de acasa. Cautandu-l peste tot, Otilia il gaseste in parc, asezat pe o banca. Comportamentul misterios si cuvintele adresate de acesta („Ti-am spus eu ca nu te iubesc ? Nu ti-a spus nimeni ca te uraste”) lasa in sufletul lui Sima o urma de dezamagire si nedumerire.

O alta scena semnificativa surprinde intalnirea dintre Felix si Otilia inaintea casatoriei acesteia cu Pascalopol si plecarii definitive din tara, scena esentiala pentru intelegerea personalitatii si atitudinii lor fata de iubire. Daca Felix viseaza o cariera de exceptie si crede ca femeia reprezinta un sprijin pentru realizarea ei, Otilia este o cocheta care considera ca rolul femeii este acela de a placeea si de aceea, trebuie sa-si traiasca anii tineretii din plin. Acesta convingere o face sa-l paraseasca pe tanar, crezand ca va fi o piedica in calea realizarii lui, alegand singuranta calatoriei cu Pascalopol.

In opini mea, in cuplul Felix- Otilia, femeia este cea care , parasindu-l pe tanar, dovedeste ca are puterea de a decide pentru amandoi si de a face un sacrificiu din iubire. Comportamentul Otiliei este pentru Felix o adevarata lectie de viatam chiar daca il dezamageste, deoarece ii ofera posibilitatea de a-si urma visul cu luciditate.

In concluzie, cuplul format initial dintr-un ambitios si cocheta nu poate fi inscris intr-o anumita tipologie , deoarece principala caracteristica a acestei povesti este ambiguitatea. Totodata, cele doua personaje constituie doua fete complementare ale noii generatii din societatea burgheza bucuresteana de la inceputul secolului al XX – lea.