În prezent în psihologie există trei conceptualizări diferite ale conceptului de empatie:

1. Învățarea conștientizării stărilor interioare ale unei alte persoane, gândurilor, percepțiilor și motivelor. Semnificația proceselor

cognitive este mare și datorită acestora o persoana este capabilă să perceapă, recunoască și până la un anumit nivel să anticipeze

stările celor din jur. În acest context se discută și de acuratețea empatiei.

2. Empatia este o reacție afectivă față de o altă persoană, o "armonizare" a stării emoționale interne la starea unei alte persoane.

Focusul în această situație este pe procesul de empatie și nu pe rezultatul acesteia.

3. Empatia este o combinație de mecanisme cognitive și emoționale unde procesele cognitive mediază activarea emoțională.

Interpretarea unei anumite situații declanșează o reacție emoțională caracterizată prin acceptarea perspectivei celeilalte persoane. Din

aceasta perspectivă, empatia este înțelegerea non-egocentrică a celorlalți coordonată de emoții.

Empatia este prezentată alături de altruism și afiliere și este printre principiile de bază ale comportamentului pro-social dar este diferită

de milă sau simpatie (care pot apărea ca și sub-concepte)

(sursa: Alina Cogiel, PhD., Psychology Department, University of Ostrava)

Empatia este definită ca fiind capacitatea de a sta în papucii altcuiva. Aceasta este definiţia pe care o folosim cu toţii. Specialiştii în domeniu definesc empatia cam la fel, poate prezentând mai multe faţete.

Empatia în componentele sale (această clasificare este regăsită în majoritatea definiţiilor, deşi cu alte etichete) presupune:

Pare foarte logică aceasta definire ale componentelor conceptului de empatie însă nu ne spune exact ce şi cum. Haideţi să vedem ce

înseamnă în acest context cuvântul "capacitate".

Autoempatia se referă la a avea nivelul de introspecţie necesar în

aşa fel încât să putem să identificăm foarte clar ce simţim şi de ce simţim acel lucru. Empatia în oglindă este foarte strâns legată de

componente neuropsihologice însă ea presupune cât de "infectabili" suntem de stările celor din jur. Empatia cognitivă presupune să

avem suficiente cunoştinţe despre sistemul de operare uman încât să putem sa analizăm procesele într-un mod detaşat de propria

noastră stare doar luând în considerare algoritmii prezenţi în cealaltă persoană. Acţiunea empatică presupune că după ce am înţeles

mecanismul, să putem identifica acea acţiune asupra acestuia care poate produce modificările dorite în sistemul specific al celorlalţi.

În concluzie, empatia, fie că este orientată înspre noi, spre altcineva sau spre grupuri de oameni presupune o cunoaştere a "stării".

Starea este cum ne simţim adică emoţii dar presupune si înţelegerea felului în care se formează acele emoţii şi cum se exprimă acele

emoţii precum şi relaţia acestora cu comportamentele. Voi simplifica foarte mult psihologia dar pe scurt:

Emoţiile sunt shortcut-uri care ne semnalizează ceva (pozitiv sau negativ). Ele vin ca urmare a unei interpretări/procesări a unui context

sau situaţii în funcţie de sistemul nostru de procesare intern. Putem spune că emoţiile sunt consecinţe ale unei interpretări. Mai putem

spune şi că emoţiile sunt mai nuanţate decât mă simt bine/rău.

Reacţiile comportamentale (ceea ce fac) precum şi alte reacţii sunt şi ele consecinţe ale felului în care interpretez realitatea.

Putem concluziona atunci că a "practica empatia" presupune să identificăm ce simte si ce face cineva în relaţie cu motivul pentru care

simte şi face acel ceva. Mai pe scurt a "practica empatia" presupune să înţelegem ce date au intrat şi cum au fost ele

procesate/interpretate pentru a duce la rezultatul emoţia "x" sau comportamentul "y".